Sunteți pe pagina 1din 1

Dreptul muncii ca ramură de drept. Dreptul s-a născut din viață și din conflictele ei.

Viața,
dincolo de ceea ce înseamnă farmec, înseamnă luptă zilnică și trudă permanentă. În viața sa,
trăită ca realitate socială, omul a învățat să gândească religios, moral, economic și în aceeași
măsură, a fost nevoit să gândească juridic. Dreptul muncii ca știință juridică. Sistemul unitar al
dreptului român cuprinde un ansamblu de norme prin care se reglementează o categorie
distinctă de relații sociale, având o metodă proprie și comunitate de principii.
Principalul act normativ al dreptului muncii este Codul muncii.
Domeniul principal de reglementare al normelor juridice prevăzute în Codului muncii are în
vedere raporturile individuale și colective de muncă, care se stabilesc între o persoană fizică sau
juridică, angajator, și o persoană fizică, salariat, precum și între patronate, sindicate sau
reprezentanții salariaților și autoritățile publice. Reglementate prin diferite acte normative,
asumate prin contractul individual și, după caz, colectiv de muncă, relațiile sociale de muncă
devin raporturi juridice de muncă, a căror specificitate esențială constă în subordonarea, în
condițiile legii, a unui individ/grup de indivizi față de o unitate socio-economică, cu o structură
organizatorică definită și o ierarhie funcțională acceptată.[1]