STADIALITATEA COGNITIVA

Teoria lui Jean Piaget asupra dezvoltării cognitive Teoria lui Jean Piaget asupra dezvoltării
cognitive mai este cunoscută şi sub denumirea de “ teoria cognitiv-constructivistă”. Piaget a revoluţionat
studiul asupra formării conceptelor la vârsta copilăriei si a inteligenţei. Realizând observaţii repetate asupra
copiilor, inclusiv asupra celor trei copii ai săi, acesta a descoperit erori in rationamentele pe care le făceau.
Astfel a ajuns la concluzia că sistemele logice coerente stau la baza gândirii copiilor. Conceptele de bază
pe care le foloseşte în teoria sa sunt preluate din biologie şi logică. Funcţionarea inteligenţei este descrisă în
termeni biologici, precum asimilare, acomodare, adaptare. Structurile generate de funcţionarea inteligenţei
sunt descrise în termeni logici, ca structuri logico-matematice, structuri de grup. Adaptarea la mediu se
realizează prin două mecanisme principale care constau în schimburile continue ce se stabilesc între individ
şi mediul său: asimilarea şi acomodarea. Mecanismul intern pe care se bazează dezvoltarea de la un stadiu
la altul este cel al asimilării şi acomodării, care caracterizează omul încă din primele zile de viaţă. Pe plan
biologic, aşa cum omul asimilează substanţe şi le transformă, tot aşa în plan psihologic obiectele suferă
transformări atunci când sunt asimilate. Fenomenul invers asimilării se numeşte acomodare, proces prin
care presiunile din mediul extern conduc la modificarea structurilor sau acţiunilor individului. Adaptarea
presupune echilibrul între asimilare si acomodare. Forma cea mai înalta de adaptare, după Jean Piaget, este
inteligenţa. Structurile cognitive nu sunt date şi nici formate o dată pentru totdeauna, dimpotrivă, ele apar
şi se consolidează treptat, evoluând de la forme relativ simple la forme extrem de complexe. Caracterul
evolutiv al structurilor cognitive este bine ilustrat de concepţia dezvoltării stadiale a gândirii formulate de
Jean Piaget. Trecerea de la stadiul senzoriomotor la cel al gândirii preoperaţionale, apoi la stadiul
operaţiilor concrete şi în final la cel al gândirii formale pune în evidenţă fără nici un dubiu evoluţia
permanentă a structurilor cognitive, capacitatea lor de a se restructura şi remodela conform solicitărilor.
Jean Piaget a stabilit patru stadii, astfel:

1.Stadiul senzorio-motor (0-2 ani) presupune o serie de achiziţii esenţiale pentru geneza gândirii: schema
obiectului permanent, constantele formei, mărimii şi culorii, schema cauzalităţii obiective, schema
anticipativă a transformărilor spaţio-temporale.

Acum apar pentru prima dată germenii reversibilităţii(mergând prin casă copilul este capabil să revină la
locul iniţial).

2.Stadiul preoperator (2-7 ani) are drept caracteristică principală dezvoltarea schemelor şi structurilor
verbale ale limbajului şi împletirea acţiunilor directe asupra obiectelor cu funcţia designativ-cognitivă şi
reglatoare a cuvântului: unicitatea imaginedenumire şi imagine-cuvânt-acţiune. Acţiunea rămâne orientată
în sens unic, deoarece însăşi asimilarea centrată pe o configuraţie perceptiva are în mod necesar un sens
unic.

3.Stadiul operaţiilor concrete (7-11 ani) se caracterizează prin apariţia şi intrarea în funcţiune a structurii
operatorii propriu-zise, cu proprietăţile sale specifice: reversibilitatea, tranzitivitatea, asociativitatea.
Operaţia cognitivă se aplică cu precădere asupra obiectelor sau imaginilor lor, caracterizându-se prin
realizarea raporturilor de identitate, compunere, tranzitivitate, prin conservarea ansamblului, pe realizarea
unor „grupări” bazate pe decentrări imediate.

4.Stadiul operaţiilor formale (11- 14 ani) se caracterizează prin comutarea structurii operatorii pe un suport
intern(limbajul intern), pe un sistem coerent de semne şi simboluri, detaşate de obiectele şi imaginile
concrete. Gândirea dovedeşte dimensiunea proiectivităţii şi ipoteticităţii, graţie căreia ea transcende
limitele lui „aici şi acum” sau „hic et nunc”, purtând acţiunea în sfera abstractului şi posibilului.

Procesul educativ incepe odata cu nasterea (sau chiar inainte). În primii ani, copilul e doar un baiat al
educatiei, el inregistreaza pasiv influentele educative exercitate asupra sa. Educatia are mai mult caracter
de dresaj, in care se formeaza deprinderi elementare cu o pregnanta semnificatie intelectuala, morala,
estetica. Educatia inseamna relatia educator-educat. Treptat, cu cresterea si dezvoltarea copilului, acesta
nu mai suporta pasiv influentele educative si adopta o pozitie receptiva, devine un partener al educatorului
si subiect al educatiei.

In baza psihologiei varstelor, in pedagogie s-a stabilit urmatoarea periodizare:

-0 - 3 ani: prima copilarie:

•0 - 1 an: pruncia;

•1 - 3 ani: varsta anteprescolara.

-3 - 6 (7) ani: vasta prescolara;

-6 (7) - 7 (18) ani: varsta scolaritatii:

•6 - 10 ani: varsta scolara mica;

•11 - 14 ani: preadolescenta;

•14 - 18 ani: adolescenta.

-18 - 25 ani spre 35 ani: varsta tineretii;

-35 - 64 ani: etapa adulta:

•35 - 45 ani: varsta adulta precoce;

•45 - 55 ani: varsta adulta medie;

•55 - 64 ani: varsta adulta prelungita.

- dupa 65 ani: varsta a lll-a:

•65 - 70 ani: ani de adaptare;

•70 - 80 ani: ani de prima batranete;

•80 - 90 ani: ani de a ll-a batranete.

Copilul se naste cu un sistem nervos central (S. N. C.) senzitiv si motor bine dezvoltat, avand posibilitatea de
a desfasura diferite miscari. Treptat, copilul trece de la viata vegetativa la viata de relatie cu lumea
inconjuratoare; in primii ani invata mersul si limbajul prin care se deschide catre mediu si stabileste relatii
cu persoanele din jur. Acum activitatea dominanta o constituie prima incercare de stapanire a lumii prin
mers si vorbire. Acum se fac modeste inceputuri de educatii intelectuala, morala, estetica; educatia e axata
pe educarea unor simturi. Un rol important iI are atmosfera de familie in primii ani de viata. „Afectivitatea
transmisa e vitamina de crestere.“

La „varsta prescolara" (3 - 6 (7) ani) organismul copilului cunoste o puternica dezvoltare anatomo-
fiziologica; creste in greutate si in inaltime; se inregistreaza progrese la nivelul S. N. Activitatea
predominanta e jocul. Prin joc copilul solutioneaza contradictia dintre dorinta sa de a cuceri lumea si
puterile limitate. Prin joc, copilul cauta sa cunoasca si sa asimileze activitatea adultilor. Jocul e cadrul
principal pentru educatie intelectuala, morala, estetica. Se dezvolta foarte mult gandirea si limbajul
(vocabularul se imbogateste: 800 -4000 cuvinte). Interesele de cunoastere ale copilului sporesc. Ele se
manifesta prin intrebari specifice: ce?, de ce?, pentru ce?. Varsta prescolara e varsta basmelor, a
povestilor. Basmul (jocul) reprezinta mijloace de educatie. Se pun bazele personalitatii morale.
 Varsta primei scolaritati (6 (7) - 10 (11) ani): Copilul are formate deprinderile necesare scolaritatii,
dispune de suficiente capacitati de concentrare, de un limbaj destul de dezvoltat. Copilul creste in inaltime
si greutate, se dezvolta sistemul sau osos si muscular.S. N. se desavarseste sub raport functional. Intre cele
doua sisteme de semnalizare predomina acum primul (senzatii, perceptii). Se traieste foarte mult in acest
plan si mai putin in cel reflexiv. Activitatea dominanta este invatatura. Jocul continua sa ocupe un rol
important, dar prin invatatura copilul patrunde in cultura elementara.Perceptia este foarte vie, dar
superficiala si incompleta. Atentia este labila si involuntara. Memoria este preponderant mecanica, vie, dar
instabila. Gandirea este prompta, dar superficiala, pripita. Pe plan afectiv, copilul prezinta capacitatea de a
avea sentimente vii, dar inca instabile. Vointa este putin tenace,

este supusa impulsurilor, capriciilor.

Preadolescenta (10 (11) - 14 (15) ani) este varsta ingrata.

Copilul cunoaste puternice transformari fizice, sexuale, psihice. Se realizeaza un echilibru intre cele doua
sisteme de semnalizare. Creierul nu creste prea mult, dar se complica sub raport functional. Activitatea
dominanta este invatatura. Prin aceasta, preadolescentul patrunde in cultura stiintifica, el manifesta o
dorinta de a cuceri lumea prin cunoastere. interesul pentru cunoastere e foarte viu, pentru domenii foarte
variate si sussinut de o gandire mai abstracta, sistematica, obiectiva. Se dezvolta imaginatia, memoria.
Preadolescentul prezinta o afectivitate bogata, stabila si prezinta o vointa ferma.

Adolescenta (11 (15) - 17 (18) ani)

Pe verticala are loc o crestere mai lenta, iar pe orizontala o crestere mai rapida. Continua sa se dezvolte
S.N., sporeste forta fizica si totodata capacitatea de a desfasura activitati intelectuale (care incep sa devina
predominante). Din punct de vedere psihic, atentia e voluntara, memoria e verbal-logica, imaginatia e
bogata, gandirea e inchegata (cu caracter abstract, generalizat), vointa este sustinuta, sentimentele sunt
puternice si bogate.Copilul se elibereza de sub tutela familiei si cauta mediul favorit al manifestarilor sale in
afara familiei.Se imagineza o schimbare de perspective, adolescentul trecand printr-un proces de
interiorizare. El manifesta interes pentru activitatile psihice, isi descopera propriul eu. Viata personala
devine subiectul unor analize minutioase; este varsta jurnalelor intime. Se dezvolta spiritul autocritic,
individul ajunge sa capete constiinta de sine, el simte ca este o individualitate distincta, o personalitate.Se
manifesta accentuat spiritul de independent si afirmare de sine. Se manifests mai puternic cu oricand
conflictul intre generatii.Adolescentul capata interese si capacitate de a intelege oamenii si societatea; este
apt de a intelege personalitatea umana in toata plenitudinea ei si de a participa constient la viata sociala.Se
pune acut problema orientarii scolare si profesionale.

Prima tinerete (17 (18) - 24 (25) ani)

Se desavarseste dezvoltarea anatomo-fiziologica si psihica. Se inregistreaza o sporire considerabila a

gandirii, nuantarea acesteia, dezvoltarea capacitatii de intelegere, a spiritului critic si autocritic, adancirea
preocuparilor spirituale.Idealurile de viata capata un caracter realist. Tanarul isi structureaza personalitatea
intr-o forma durabila, se manifesta capacitatea lui de a se autoinstrui si de a se autoeduca. El prezinta o
anumita responsabilitate ce constituie proba maturitatii sale.

Stadialitatea psiho-genetica, cognitiva si morala

Piaget distinge pentru dezvoltarea cognitiva urmatoarele stadii si substadii:

• - stadiul senzorio-motor (al inteligentei preverbale) 0 - 2 ani: trecerea de la activitatea reflexa la aparitia
intentionalitatii 0 - 8 (9) luni; trecerea de la intentionalitate la reprezentare 8 (9) luni - 2 ani.
• - stadiul preoperational 2 - 11 (12) ani: substadiul gandirii simbolice 2 - 4 ani; substadiul gandirii
preoperatorii: al intuitiei simple 4 - 5 (6) ani si cel al intuitiei articulate 5 (6) - 7 (8) ani; substadiul operatiilor
concrete (al logicii concrete): 7 (8) -11 (12) ani.

• - stadiul operatiilor formale: substadiul operatiilor formale 11 (12) -14 ani; substadiul structurilor
operatorii lormale 14 -16 (17) ani. Stadiul operatiilor formale continua pana la varsta adulta. Moralitatea se
dezvolta treptat, de-a lungul acestui stadiu. Inainte de 6(7) ani individul e preocupat doar de aspectele
tangibile ale comportamentului, iar dupa aceasta varsta isi dezvolta capacitatea pentru un comportament
bazat pe principii morale abstracte.

Kohlberg prezinta evolutia judecatii morale cu implicatii in conduita morala si distinge trei niveluri:

- nivelul premoral 4 -10 ani:

• stadiul moralitatii ascultarii (criteriu, pedeapsa si recompensa);

• stadiul moralitatii hedonismului instrumental naiv (hedonismul este un curent de gandire etica; scopul,
idealul in viata al omului este pIacerea). - nivelul moralitatii conventional 10 -13 ani:

• stadiul moralitatii bunelor relatii;

• stadiul moralitatii legii si ordinii. - nivelul autonomiei morale (al interiorizarii si acceptarii personale a
principiilor morale) 13 -16 ani:

• stadiul moralitatii contractuale si acceptarii democratice a legii;

• stadiul moralitatii principiilor individuale de conduitei. Acum individul se orienteaza spre principii morale
abstracte si spre o etica personala.