Mulțumiri

Vă mulțumesc, dragi mămici, pentru curiozitatea de care ați dat

dovadă, pentru timpul pe care îl veți acorda citirii acestor trei povești cu

doamna Lună. Sper din suflet să vă placă, să vă dea aripi și curaj, să

aducă somn lin bebelușilor și copiilor voștri.

Iar dacă poveștile vă plac și copiii voștri au plușuri preferate, sau

animale preferate, puteți personaliza poveștile pentru ei. Inspirația mea

a fost viața fetiței mele, așa că, inspirați-vă și voi din viața micilor voștri

omuleți.

Vă îmbrățișez virtual și vă doresc lectură plăcută!

Adriana
 Cum și-a câștigat Țup-Țup steluța

A fost odată ca niciodată un iepuraș pe nume ȚupȚup. Lui ȚupȚup îi plăcea foarte
mult să privească stelele și să vorbească cu ele. În fiecare seară le povestea câte ceva despre
morcovi: cum se recunosc cei mai buni morcovi, cum se face prăjitura cu morcovi sau
înghețata cu morcovi, și tot ce știa el despre morcovi. Iar dacă vedea o stea căzătoare, își
punea mereu și mereu aceeași dorință: să aibă și el steluța lui.
Într-o seară, pe când stătea de vorbă cu steluțele, ȚupȚup a văzut cum acestea își dau
mâna și formează o cărare luuungă, lungă, lungă, de la doamna Lună până la fereastra
camerei lui. Curios, ȚupȚup a început să meargă pe cărare. Și din țup-țup în țup-țup, a
ajuns la doamna Lună. Acolo, doi luceferi înalți, înalți, înalți i-au deschis ușile palatului și
ȚupȚup a intrat înrt-o grădină mare și frumoasă, în mijlocul căreia doamna Lună stătea pe
un tron înalt, înconjurată de steluțe, țesând povești pentru copii.
Când ȚupȚup a ajuns în fața doamnei Lună s-a înclinat respectuos, iar doamna Lună a
zâmbit și i-a zis:
- Dragă ȚupȚup, fiindcă ești un iepuraș viteaz, curajos și bun la suflet și ai grijă în
fiecare seară de steluțele mele, m-am hotărât să-ți împlinesc dorința și să-ți dau o steluță.
Dar, trebuie să știi, că fiecare steluță are grijă de un bebeluș. Iar dacă eu îți dau ție o steluță,
și tu va trebui să ai grijă de acel bebeluș. Nu contează că e zi sau noapte. Vrei?
- Da, cum să nu vreau. Îmi plac bebelușii. O să am grijă de ei.
Atunci doamna Lună a făcut un semn și pe burtica lui Țup-Țup a apărut o steluță mică,
mică, mică, dar tare drăguță.
ȚupȚup a mulțumit și s-a întors acasă, dar, ce să vezi! Nici n-a ajuns bine în camera
lui, că steluța a început să clipocească iar el s-a simțit luat pe sus și a ajuns într-o cameră
mică, dar plină de iubire și căldură. Acolo, o mămică încerca să-și adoarmă bebelușul, dar
acesta plângea și plângea. Atunci, steluța a înconjurat bebelușul cu razele ei, iepurașul a
mângâiat bebelușul pe obraz și amândoi au început să cânte:
Nani, nani,
Nani nani puiu mic,
Să crești mare și voinic.
Nani nani copilaș,
Să visezi ingerași.
 Căluțul și doamna Lună

A fost odată ca niciodată un căluț care locuia la o fermă mare, cu multe păsări și
animale. Căluțul era prieten cu toate animalele și le ajuta de fiecare dată când acestea aveau
nevoie. Iar ele, la rândul lor, îl îndrăgeau pe căluț.
Acesta avea însă o dorință foarte mare: voia să atingă o stea. Și pentru asta, s-a gândit
să-și facă o pereche de aripi. Așa că, a început să adune de prin fermă toate penele pe care le
găsea: de găini și de cocoși, de curci și de curcani, de rațe și rățoi, de bibilici și de gâște și
gâscani. Iar, când mergea cu mama și tatăl său la păscut, aduna de pe câmp pene de
ciocănitori, de pițigoi, de cuci și de rândunele și tot ce găsea.
Curând, el a făcut o grămadă mare mare de pene și s-a hotărât că e timpul să le prindă
între ele. Așa că, s-a dus la albine și le-a rugat frumos să-i dea și lui niște ceară. Albinele i-
au dat și i-au reamintit:
Ai grijă, ceara se topește la căldură foarte mare!
Căluțul s-a gândit puțin și apoi s-a dus la domnul Păianjen, pe care l-a rugat să-i facă
un fir luuuung lung lung, dar subțiire, subțire subțire și foarte puternic. Păinajenul i-a făcut
ce i-a cerut, căluțul i-a mulțumit și s-a întors acasă. Acolo, a început să lege penele între ele
cu firul de păianjen, apoi sa pună ceară topită peste ele, până când aripile au fost gata.
Atunci, și le-a pus pe spinare și a mers pe dealul din apropiere, unde a început să învețe să
zboare.
Numai că, prima oară când a încercat să dea din aripi, a căzut. Dar nu i-a păsat. S-a
ridicat și a mai încercat o dată. Iar a căzut, iar s-a ridicat și nu s-a dat bătut. După multe
încercări, a început să zboare din ce în ce mai mult. În câteva zile, căluțul a învățat să zboare
fără să cadă și, când s-a simțit pregătit, a început să zboare spre cer.
La început i-a fost ușor, fiindcă se mai oprea să se odihnească pe un deal, în vârful
unui copac, în vârful unui munte, pe un nor, dar ușor-ușor, căluțul nu s-a mai putut opri
nicăieri și a trebuit să zboare mereu și mereu. Și era foarte obosit. Însă curând s-a lăsat seara
și, când căluțul a văzut prima stea, a mai prins puteri și a continuat să bată din aripi. Dar iar
a obosit și abia mai putea da din aripi, oricât încerca. Și chiar când și-a zis că atât a putut, a
simțit în jurul gâtului un frâu și, când s-a uitat bine, a văzut-o pe doamna Lună în caleașca ei
trasă de doi cai albi cu stea în frunte. Așa au ajuns la palatul doamnei Lună, unde doamna
Lună i-a spus:
  Dragă Căluțule, știu de ce ai venit până aici. Și, pentru că ai fost un căluț creativ,
ingenios, harnic, dar mai ales curajos și hotărât, fără să te dai bătut vreo clipă, nu numai că
am să te las să atingi o stea, dar îți și voi dărui una. Ai grija, însă. Steaua va străluci și va
rămâne cu tine doar atât timp cât vei rămâne un căluț bun, prietenos, curajos, adică așa cum
ești acum.
Căluțul a promis și doamna Lună i-a întins o stea pe care el a atins-o, apoi steaua s-a
așezat frumos pe fruntea lui. Căluțul i-a mulțumit doamnei Lună și a plecat acasă. A ajuns în
zori, când toate animalele și păsările de la fermă erau afară. Și, când au văzut steluța în
frunte, au știut că el a reușit ce și-a propus.
Iar acum, când este un cal mare și puternic, steaua lui strălucește încă, fiindcă el a
rămas acealși căluț modest și prietenos.
 Praf de stele

Sărut mâna, doamna Lună.

Bună seara, dragă copilă.
Sărut mâna, doamna Lună. Știi, azi e ziua mea de naștere.
Știu, draga mea. Cum ai sărbătorit?
 A fost foarte frumos. Am petrecut toată ziua cu mama, cu tata, cu sora mea mai mică.
Mi-au cântat La mulți ani!, ne-am jucat, mi-au făcut tort și am suflat în lumânări. A fost
minunat.
Mă bucur să aud asta, copila mea. La mulți ani! îți spun și eu. Iar acum, mergi la
somn. E timpul să visezi povești.
Mulțumesc, doamna Lună. Merg la nani. Noapte bună!
Ecaterina s-a cuibărit la ea în pătuț, dar nici nu a închis bine ochii că, la fereastra
camerei, a văzut o lumină puternică și a auzit un ciocănit ușor.
Cine e?
Ecaterina, trezește-te! Am venit să te iau cu mine.
Unde mergem, dragă steluță?
O să vezi. Hai, sus, pe coada mea.
Ecaterina s-a suit pe spatele cometei și au început să zboare spre cer, printre toate
celelalte steluțe. Și fiecare steluță pe lângă care treceau îi zâmbeau Ecaterinei și îi spuneau
La mulți ani! Totul era așa frumos și Ecaterina era așa de bucuroasă!
Curând, au ajuns la palatul doamnei Lună. Acolo, doamna Lună și-a întins brațele către
Ecaterina, care imediat s-a suit pe picioarele ei, și i-a zis:
 Bine ai venit, Ecaterina. E timpul să primești și de la mine un cadou. Știi, fiecare
copil, în ziua când împlinește trei ani (poate fi înlocuit cu vârsta pe care o va împlini
copilul), înainte de miezul nopții, vine aici, la mine, și-mi spune ce-și dorește. Iar eu îi
împlinesc dorința. Unii își doresc de la mine mai multe povești, alții steluțe, alții chiar
hăinuțe sau dulciuri. Tu, ce ți-ai dori?
Păi... eu vreau... eu vreau o steluță pentru mama.
Dar mama ta și-a primit steluța. O are în suflet.
Atunci, pentru tata.
Și tatăl tău a primit: două steluțe pe care le poartă în priviri.
 Atunci, vreau o steluță pentru sora mea mai mică.
Dar ea va avea ocazia să-mi ceară steluțe când va împlini trei ani.
Și dacă va dori altceva? Mai bine să-i dăm acum steluțe.
Biine, îi voi da steluțe în zâmbetele ei senine. Și pentru tine?
Eu nu mai vreau nimic. Sunt fericita că am ajuns la tine.
Bine, Ecaterina, pentru că ești atât de drăguță și de generoasă, pentru tine am praf de
stele. De fiecare dată când vei rosti un cuvânt, praf de stele să se reverse în jurul tău, și
niciodată vorbele tale să nu rănească pe cineva. Iar acum, Ecaterina, e timpul să mergi
acasă.
Ecaterina a mai îmbrățișat-o o dată pe doamna Lună, s-a suit din nou în spatele steluței
și a ajuns la ea acasă, în pătuțul ei. Când s-a trezit, era noapte, așa că a închis ochii,
murmurând:
Ce vis frumos.
Dar nu era un vis. În jurul ei a început să plutească lin praf de stele.