Teoria economică ca ştiinţă şi obiectul ei de studiu au evoluat începând din Antichitate şi până în zilele

noastre şi au trecut prin următoarele etape:

Etapa antică , care cuprinde perioada până la mijlocul sec. V e.n. La această etapă au apărut primele idei
economice referitor la proprietate, impozite, preţuri, arendă, credit. De ex., în Grecia antică principala
formă de proprietate era considerată cea colectivă (a claselor nobile); în India veche erau reglementate
relaţiile de credit şi arendă; în China veche erau reglementate preţurile la pâine şi sare. Cei mai de seamă
reprezentanţi ai acestei etape pot fi numiţi Xenofon, Platon şi Aristotel. Xenofon a fost primul din
gânditorii antici, care a introdus termenul de „economie” ca ştiinţă ce studiază căile de îmbogăţire.

Etapa medievală , care cuprinde perioada între sec. V şi XV. Gândirea economică în Evul Mediu s-a aflat
sub influenţa bisericii. Canoniştii şi scolasticii au formulat două idei fundamentale:

ideia, că unicul izvor de existenţă este munca personală;

ideea că rezultatele muncii individuale trebuie împărţite cu cei apropiaţi prin intermediul binefacerii.

Ca reprezentant vestit al acestei etape este considerat Toma d’Aquino, care în lucrarea sa „Suma
Teologică” a formulat conceptele despre proprietatea privată, dobândă, „preţul just”, „salariul just” ş. a.

Etapa mercantilistă , care cuprinde perioada dintre anii 1450 – 1750. La această etapă au apărut idei şi
teorii economice prezentate de T.Mun, A.Montchrestien, J.Colbert ş.a., care afirmau, că principala
bogăţie a societăţii sunt banii confecţionaţi din aur şi argint, că la baza activităţii economice se află
comerţul. Obiectul de studiu al ştiinţei economice este studierea relaţiilor de comerţ. Anume la această
etapă în anul 1615 a apărut lucrarea mercantilistului francez Antoine Montchrestien cu titlul „Tratat de
economie politică”.

Etapa fiziocrată , care cuprinde a doua jumătate a secolului XVIII. La această etapă centrul de studiere a
activităţii economice a fost transferat din circulaţie în sfera de producţie, în special în agricultură. Anume
agricultura era considerată principala ramură unde se creează produsul net. La această etapă au fost
puse bazele teoriei de reproducţie şi circuit economic de fiziocratul francez Fr.Quesnay.

Etapa liberalismului clasic , care cuprinde perioada între sfârşitul sec. XVIII şi începutul ultimei treimi a
sec. XIX. Această perioadă este dominată de celebra lucrare a lui A.Smith profitul, renta ş.a., care au
valoare şi în zilele noastre. În viziunea liberalilor clasici obiectul de studiu al ştiinţei economice este
studierea căilor de îmbogăţire a naţiunilor.

Funcţiile teoriei economice. Politici economice

Teoria economică îndeplineşte următoarele trei funcţii.

Prima – funcţia de cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice . Teoria economică cercetează

fenomenele economice, determină legităţile economice şi formulează legile economice. Teoria
economică trebuie să dea răspuns la modul de realizare a problemelor vitale înaintate de viaţa reală (de
ex., care-s cauzele şi consecinţele inflaţiei, şomajului, deficitului bugetar şi alte fenomene negative ale
economiei naţionale).

A doua – funcţia metodologică . Teoria economică constituie baza teoretică a celorlalte disciplini
economice. Ea elaborează aparatul categorial pentru toate disciplinele economice. După expresia
Laureatului Premiului Nobel P.Samuelson „teoria economică este regina ştiinţelor economice, fiind ştiinţa
celor mai generale legi ale întregii vieţi economice”.

Teoria economică şi alte disciplini economice luate în ansamblu formează sistemul ştiinţelor economice.
Acest sistem cuprinde: ştiinţele economicefundamentale (teoria economică, doctrinele economice,
statistica, contabilitatea ş. a.); ştiinţele economice teoretico-aplicative (economia industriei, economia
agriculturii, transportului, finanţe şi credit, relaţii economice internaţionale); ştiinţele economice de
graniţă (geografia economică, econometria, sociologia economică ş. a.).

A treia – funcţia practică . Teoria economică serveşte ca bază în elaborarea politicii economice. În baza
teoriei economice sunt determinate principalele scopuri ale societăţii în domeniul economic:

asigurarea creşterii economice şi ridicarea nivelului de trai a populaţiei;

asigurarea ocupării depline a forţei de muncă, asigurarea cu loc de muncă a tuturora care doresc şi
dispun de capacităţi de muncă, ridicarea eficienţei economice şi obţinerea rezultatelor maxime cu
cheltuieli de muncă minime;

stabilizarea nivelului de preţuri şi limitarea proceselor inflaţioniste;

asigurarea libertăţii economice antreprenorilor, salariaţilor şi consumatorilor în activitatea acestora;

repartiţia echitabilă a veniturilor în societate în aşa fel încât nici o pătură socială a populaţiei să nu
devină săracă;

asigurarea socială a celora, care au pierdut capacitatea de muncă (a pensionarilor, a invalizilor etc.);

asigurarea unei balanţe active în comerţul extern şi în relaţiile monetare internaţionale.

Aceste scopuri stau în faţa fiecărei ţări din lumea contemporană.

Teoria economică nu trebuie confundată cu politica economică. Politica economică – acţiunea conştientă
a puterii publice, care presupune definirea ştiinţifică a obiectivelor economice ale statului pe o anumită
perioadă de timp şi punerea în aplicare al acestor obiective pornind de la condiţiile existente şi folosind
mijloace şi tehnici adecvate.

Pe baza teoriei economice sunt formulate următoarele politici economice: politica monetară, valutară,
fiscală, bugetară, de preţuri, de venituri, de ocupare a forţei de muncă, sectorială, comercială, de
susţinere a micului business ş. a.

https://www.stiucum.com/economie/doctrine-si-curente/318/ce-este-gandirea-economica-sl-94545.php