Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Izvoarele specifice conţin, în marea majoritate, norme conflictuale sau materiale, destinate
reglementării raporturilor juridice de drept internaţional privat.
Cel mai important izvor specific al acestei ramuri de drept, care conţine norme conflictuale în
diferite sisteme de drept, îl constituie legile cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat14.
Izvoarele nespecifice sunt actele normative care interesează, în primul rând, alte ramuri de drept,
dar care conţin şi norme (conflictuale sau materiale) de drept internaţional privat.
în dreptul internaţional privat al Republicii Moldova predomină izvoarele nespecifice, având în
vedere că deocamdată nu există o lege de drept internaţional privat, care ar cuprinde o
reglementare de ansamblu a raporturilor de drept privat cu element de extraneiate.
în continuare vom face referire la cele mai importante acte normative care se încadrează în
categoria izvoarelor nespecifice ale dreptului internaţional privat, distingându-le (în mod relativ)
după cum conţin norme conflictuale sau materiale de drept internaţional privat.
Principalele izvoare nespecifice care cuprind norme conflictuale sunt:
► Codul civil - Cartea a Cincea (Drept International Privat 15) - adoptat prin legea nr.1107-XV din
6.06.200216.
► Codul familiei - Titlul VI (Reglementarea relaţiilor familiale cu elemente de
extraneitate) - adoptat prin legea nr.1316-XIV din 26.10.200017.
Cel mai important izvor nespecific care conţine norme materiale de drept internaţional privat este
► Codul de procedură civilă - Titlul IV (Procedura în procesele cu element de
extraneitate) - adoptat prin legea nr.225-XV din 30.05.200318.
Din categoria izvoarelor nespecifice de drept internaţional privat care cuprind norme conflictuale
sau materiale, într-un număr mai redus decât cele principale, menţionăm următoarele:
►
Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.199419.
►
Legea nr.100-XV din 26.04.2001 privind actele de stare civilă20.
► Legea nr.275-XIII din 10.11.1994 cu privire la statutul juridic al cetăţenilor
străini şi apatrizilor21.
►
Legea nr.1286-XV din 25.07.2002 cu privire la statutul refugiaţilor22.
►
Legea nr.269-XIII cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova23
►
Legea cetăţeniei nr.1024-XIV din 2.06.200024.
►
Legea vânzării de mărfuri nr.134-XIII din 3.06.199425.
►
Legea nr.998-XII din 1.04.1992 privind investiţiile străine.
►
în practică pot apărea situaţii, când un tratat sau o convenţie internaţională la care participă
Republica Moldova să cuprindă o reglementare diferită de cea prevăzută în legea internă, adică un
conflict între legea internă şi tratatul sau convenţia internaţională. Un atare conflict va fi
soluţionat, în lipsa unor dispoziţii exprese, potrivit principiilor privind conflictul între legile
interne, ţinându-se cont, totodată, de interesele colaborării internaţionale. Această soluţie se
întemeiază nu pe superioritatea tratatului internaţioanl asupra legii interne, ci pe principiul strictei
respectări de către Republica Moldova a acordurilor internaţionale încheiate.
Potrivit art.8 alin.(1) din Constituţie „Republica Moldova se obligă să respecte Carta ONU şi
tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim
recunoscute de dreptul internaţional".
în conformitate cu art.27 din Convenţia de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor 29,
statele nu pot invoca legislaţia internă spre a justifica neexecutarea unui tratat.
In această ordine de idei, prezintă importanţă precizarea că practica statelor este diferită în ceea ce
priveşte soluţionarea conflictului între tratat şi legea internă. Astfel, în sistemul englez se acordă
prioritate legilor şi precedentelor judiciare interne, indiferent de succesiunea în timp a tratatelor şi
legilor interne, în sistemul german şi austriac, tratatele sunt asimilate cu legile interne, acordându-se
prioritate celui mai recent, pe când în sistemul francez şi olandez se acordă prioritate tratatului30.
în dreptul Republicii Moldova, în caz de concurs în aplicare între izvoarele interne şi cele
internaţionale, se va acorda prioritate tratatelor internaţionale. Această idee rezultă în mod explicit din
prevederile art.1586 din Codul civil, potrivit cărora dispoziţiile Cărţii a Cincea sunt aplicabile în cazul
în care tratatele internaţionale nu reglementează altfel31.
Având în vedere varietăţile soluţiilor privitor la determinarea domeniului de aplicare a legilor aflate
în conflict, considerăm201 că această determinare se face potrivit normei confliuctuale a ţării cu care
raportul juridic are legătură, în urma schimbării punctului de legătură. în acest caz determinarea poate
fi expresă ori implicită, iar aplicarea acestei norme conflictuale, totodată, nu exclude luarea în
considerare a normei conflictuale a ţării cu care raportul juridic avea legătură anterior schimbării
punctului de legătură, aceasta putându-se face în limitele prevăzute de norma conflictuală ulterioară
schimbării punctului de legătură. Astfel, soluţia poate fi diferită de la o materie la alta, cum ar fi vorba
de statutul personal sau statutul real mobiliar.
Soluţia implicită a normei conflictuale urmează să fie dedusă şi din alte aspecte privind conflictul
mobil de legi respectiv, cum ar fi principiul neretro-activităţii legilor, dar care nu se poate aplica în
mod automat şi în toate cazurile.
Aşadar, conflictul mobil de legi trebuie să reprezinte o situaţie normală, adică să nu se fi creat în
mod fraudulos, ceea ce înseamnă că soluţiile sunt diferite în cele două situaţii.
Subiectul III Competenta in dreptul international privat
3.1. Definiti conflictul international de jurisdictii
în ceea ce priveşte litigiile privind un raport juridic cu element de extraneitate, prima problemă
constă în a cunoaşte care instanţă este competentă în soliuţionarea acestora - instanţa din R.Moldova
sau instanţa altei ţări. Astfel, înainte de a cunoaşte care lege va fi aplicabilă raportului juridic,
instanţa urmează să se pronunţe cu privire la propria competenţă. Această situaţie, în care instanţa a
două sau a mai multor ţări par a fi chemate la soluţionarea unui litigiu, poartă denumirea de conflict
internaţional de jurisdicţii sau conflict de competenţe judecătoreşti.
3.2. Explicati deosebirea intre competenta in DIP si competenta in drept intern
► Competenţa de drept intern este competenţa ce se referă la determinarea unei instanţe judecătoreşti
aparţinând unei ţări care are competenţa de a soluţiona litigiul respectiv, fiind vorba de competenţa
materială şi cea teritorială din procesul civil intern. Această competenţă se determină ulterior stabilirii
competenţei în dreptul internaţional privat şi este denumită competenţă internă sau specială, pentru a o
deosebi de competenţa în dreptul internaţional privat. Referitor la sistemul de drept al R.Moldova,
această competenţă este reglementată în capitolul IV (art.32-45) din Codul de procedură civilă. în acest
sens, art.459 alin.(2) din Codul de procedură civilă prevede că competenţa instanţelor judecătoreşti din
R.Moldova în judecarea pricinilor civile cu element de extraneitate se determină conform dispoziţiilor
capitolului IV, dacă nu se prevede altfel în capitolul XLI privind competenţa în procesele cu element de
extraneitate. Cu alte cuvinte, după ce s-a stabilit că instanţele judecătoreşti din R.Moldova sunt
competente să judece litigiul, se pune problema de a determina cărei anume instanţe (competenţa
materială şi teritorială) îi va fi atribuită competenţa soluţionării litigiului.
3.3. Argumentati importanta determinarii competentei jurisdictionale in dip/
în ceea ce priveşte importanţa determinării instanţei competente în soluţionarea litigiilor de drept
internaţional privat, ar fi de remarcat următoarele aspecte:
• Determinarea instanţei competente atrage după sine aplicarea unui
anumit sistem de soluţionare a conflictelor de legi, deoarece instanţa aplică normele conflictuale ale
ţării căreia ea aparţine şi nu normele conflictuale ale altei ţări. Aceasta înseamnă, în mod indirect,
determinarea legii materiale competente a cârmui raportul juridic, avându-se în vedere că această
legea depinde de norma conflictuală a judecătorului. Astfel, soluţia litigiului este în funcţie de
instanţa cărei ţări va fi competentă a judeca.
• Soluţia litigiului poate fi diferită în raport cu instanţa competentă, chiar şi în situaţia când
normele conflictuale în prezenţă sunt identice, deci şi soluţia litigiului se deosebeşte. Astfel, de
exemplu, normele conflictuale a două ţări fac trimitere într-o anumită materie (statut personal) la
legile forului, care prin ipoteză diferă între ele (în R.Moldova sau Franţa statutul personal este
cârmuit de legea naţională, iar în Norvegia sau Danemarca - de legea domiciliului persoanei fizice).
Prin urmare, normele conflictuale identice nu duc în toate cazurile la soluţii identice.
• în unele cazuri, părţile litigiului pot renunţa expres sau tacit la aplicarea dreptului străin
competent, solicitând aplicarea legii forului. însă, acest lucru se poate întâmpla numai în cazul în
care norma conflictuală respectivă nu are caracter imperativ. De exemplu, litigiul apărut în faţa
instanţelor din R.Moldova are ca obiect nevaliditatea actului juridic încheiat în străinătate,
deoarece nu s-a încheiat potrivit regulii locus regit actum. Să presupunem că, potrivit legii
R.Moldova, actul juridic este valabil. Ţinând seama de caracterul facultativ al regulii menţionate,
părţile solicită aplicarea legii R.Moldova, ceea ce instanţa desigur va face. Referitor la această
situaţie, este necesar să se ţină seama de caracterul normelor conflictuale privind forma actului
juridic. Dacă aceste norme au un caracter facultativ (alternativ), cum ar fi, de exemplu, cel
prevăzut de art.1609 alin.(1) din Codul civil, instanţa va aplica legea R.Moldova. însă, dacă această
normă va avea un caracter imperativ, adică în situaţia când părţile nu pot alege o altă lege
aplicabilă, acestea nu vor putea solicita aplicarea legii forului. Un exemplu elocvent în acest sens
este art.1622 alin.(2) din Codul civil, care prevede că succesiunea asupra bunurilor imobile este
guvernată de legea statului pe al cărui teritoriu se află aceste bunuri.
• în cazul în care nu se poate stabili conţinutul legii străine, instanţa aplică, potrivit sistemului
nostru conflictual, legea proprie, adică legea R.Moldova. în acest sens este art.1578 alin.(4) din
Codul civil.
• Instanţa competentă aplică, de regulă, legile de procedură proprii. Prin urmare, determinarea
jurisdicţiei competente înseamnă şi determinarea normelor de procedură aplicabile, care pot fi
diferite de la o ţară la alta, influenţând soluţia litigiului. Determinarea competenţei jurisdictionaie
se face întotdeauna înaintea soluţionării conflictului de legi.
Test 2
în cazul când legea forului se declară necompetentă a cârmui raportul juridic şi atribuie
competenţa unei alte legi, se consideră că aceasta trimite la acea lege. în situaţia în care această din
urmă lege nu acceptă competenţa care i se atribuie şi declară cu privire la acel raport juridic
competenţa altei legi (cea a forului sau a unui stat terţ), se poate afirma că aceasta retrimite la acea
lege. Aceasta este prima condiţie a retrimiterii, condiţie necesară, dar nu şi suficientă.
Pentru a exista retrimitere, trebuie să fie întrunită şi o a doua condiţie, care ţine de sensul
trimiterii. Astfel, trimiterea de către norma conflictuală a forului la o lege străină se poate face în
două sensuri: a) numai la normele materiale ale sistemului de drept străin, fără a se ţine seama de
normele conflictuale, care eventual ar putea dispune retrimiterea; în această situaţie vor fi aplicate
noirmele materiale ale sistemului de drept străin şi nu va exista retrimitere; b) la întregul sistem de
drept străin, inclusiv la normele conflictuale; în această situaţie poate exista retrimitere.
Prin urmare, retrimiterea există în funcţie de felul cum se consideră sensul trimiterii, pe care
legea forului o face la legea străină, adică o trimitere la întregul sistem de drept străin poate
provoca retrimitere, pe când o trimitere la dreptul material străin exclude retrimitirea. Cu alte
cuvinte, sensul trimiterii îl stabileşte tex fori, aceasta fiind o problemă de calificare.
Astfel, pentru a exista retrimitere, este necesară întrunirea a două condiţii cumulative:
► Existenţa unui conflict negativ între normele conflictuale din sistemele de drept în prezenţă
cu privire la un raport juridic, în sensul că fiecare dintre acestea îşi declină competenţa în favoarea
celeilalte133.
► Admiterea retrimitereii de către norma conflictuală a forului cu trimitere la întregul sistem
de drept străin.
Prin fundamentarea teoretică a soluţiei din speţa Forgo s-a stabilit că pot exista două forme de
retrimitere:
♦ Retrimiterea de aradul I - retrimiterea simplă (sau trimiterea înapoi), care există atunci când
norma conflictuală străină retrimite la dreptul forului. în cazul când retrimiterea se acceptă,
instanţa sesizată în soluţionarea litigiului aplică propria sa lege materială (cum a fost retrimiterea
din speţa Forgo).
♦ Retrimiterea de gradul II - retrimitere complexă (sau trimitere mai departe), care apare în situaţia
când norma conflictuală străină trimite la dreptul unui stat terţ, iar nu la legea forului. Astfel, de
exemplu, dacă un cetăţean danez (a cărui lege personală este legea domiciliului) ar avea domiciliul în
Anglia, unde ar deceda şi s-ar ridica în faţa instanţelor din Germania un litigiu privitor la succesiune,
în acest caz legea germană va trimite la legea naţională a defunctului (legea daneză), iar legea daneză
retrimite la legea domiciliului (legea engleză), retrimitere care este acceptată. într-o atare situaţie,
succesiunea va fi cârmuită de dreptul succesoral englez, ca lege a domiciliului persoanei decedate.
1.3. Argumentati neadmiterea retrimiterii in DIP (art. 1583)
Dreptul R.Moldova nu admite retrimiterea, avînd în vedere că art.1583 din Codul civil
stabileşte că orice trimitere la legea străină în conformitate cu dispoziţiile Cărţii a V-a trebuie
privită ca trimitere la dreptul material şi nu la dreptul conflictual al statului respectiv.
Argumentele aduse în sprijinul neadmiterii retrimiterii sunt următoarele:
► Norma conflictuală aplicabilă soluţionării unui conflict de legi aparţine sistemului de drept
a forului şi prin admiterea retrimiterii se ignorează principiul consacrat deja în materia dreptului
internaţional privat, potrivit căruia se aplică norma conflictuală a forului şi nu norma conflictuală
străină.
► Argumentul cercului vicios. Dacă trimiterea dispusă de norma conflictuală a forului se
referă la întregul sistem de drept străin, retrimiterea trebuie făcută, de asemenea, la întrgul sistem
de drept al forului, inclusiv la normele sale conflictuale. într-o atare situaţie, normele conflictuale
ale forului ar dispune o nouă retrimitere la legea străină, privită din nou ca un sistem integral de
norme juridice, iar normele conflictuale ale acestuia din nou ar dispune o trimitere la sistemul de
drept al forului, aflându-se astfel într-un cerc vicios, într-un sofism fără echivoc, un dute-vino fără
nici un punct de oprire.
► Admiterea retrimiterii instituie nesiguranţă şi incertitudine în soluţionarea conflictelor de
legi. Din acest motiv unele convenţii internaţionale nu admit retrimiterea. De exemplu, Convenţia
de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, prin dispoziţia art.15
stabileşte că aplicarea legii oricărei ţări indicate în convenţie, înseamnă aplicarea legii în vigoare în
ţara respectivă cu excepţia regulilor de drept internaţional privat
Totodată, chiar şi argumentele utilizate pentru admiterea retrimiterii pot fi invocate împotriva
ei:
► în situaţia când o lege străină nu este aplicabilă într-o materie în care ea însăşi se declară
necompetentă, atunci nici legea forului nu trebuie aplicată într-o materie în care ea însăşi se declară
necompetentă, pe motiv că aşa a dispus retrimiterea. Astfel, ceea ce este valabil pentru legea străină
trebuie să fie valabil şi pentru legea forului, iar admiterea retrimiterii ar însemna că legea forului
cedează în faţa celei străine.
► Este inadmisibil că instanţa trebuie să judece ca şi cum s-ar judeca în ţara unde se cere
executarea hotărârii, avându-se în vedere că acest lucru nu este posibil în toate cazurile. De exemplu, în
unele cazuri nu se cunoaşte dinainte care este această ţară, iar în unele situaţii pot exista mai multe ţări
în care se poate executa hotărârea. Astfel, a ţine seama de locul executării unei hotărâri în determinarea
competenţei legislative ar însemna adoptarea unei soluţii nelogice, deoarece acest loc este întâmplător şi
nesigur. Totodată, se arată că a lega competenţa legislativă de competenţa judecătorească, ar însemna
adoptarea unui procedeu invers celui normal144.
► Teoria instanţei sesizate (foreign court theory) nu soluţionează această problemă în favoarea
retrimiterii, deoarece ea numai schimbă datele acesteia, adică punctul de plecare este legea străină în loc
de legea forului.
► Prin trimiterea dispusă de norma conflictuală a forului s-a înţeles aplicarea legii străine, fapt
irealizabil în cazul acceptării retrimiterii.
► Aşa cum s-a menţionat, retrimiterea duce la coordonarea sistemelor de drept în unele cazuri, dar
în altele are ca rezultat schimbarea reciprocă a soluţiilor. De exemplu, în materia succesiunii mobiliare a
unui cetăţean francez domiciliat şi decedat în Belgia, dacă am presupune că cele două sisteme de drept
înlătură retrimiterea sau o acceptă, rezultatele s-ar prezenta în felul următor: 1) în situaţia când
sistemele de drept francez şi belgian înlătură retrimiterea, judecătorul francez aplică legea materială
belgiană, deoarece succesiunea mobiliară este supusă legii domiciliului defunctului, iar judecătorul
belgian va aplica legea materială franceză, deoarece succesiunea mobiliară este supusă legii naţionale a
defunctului; 2) în situaţia când sistemele de drept francez şi belgian acceptă retrimiterea, judecătorul
francez, ţinând seama de norma conflictuală belgiană, va aplica legea materială franceză, iar
judecătorul belgian, ţinând seama de norma conflictuală franceză, va aplica legea materială
belgiană. Astfel, după cum se observă, rezultatul admiterii retrimiterii duce la soluţii reciproc inverse
decât în cazul când nu se admite retrimiterea.
► în ceea ce priveşte retrimiterea de gradul II, în cazul când legea statului terţ se declară
necompetentă, trimiţând la legea unui alt stat, iar acesta procedează în acelaşi mod, s-ar putea face
înconjurul lumii fără a putea determina legea competentă. în unele cazuri, legea statului terţ poate
trimite la legea statului indicată iniţial în norma conflictuală a forului. într-o atare situaţie legea
aplicabilă nu poate fi determinată.
Subiectul II Legea aplicabila faptelor juridice licite
2.1. Caracterizati faptele juridice licite.
Din categoria faptelor juridice licite cunoscute dreptului R.Moldova, menţionăm următoarele:
a) gestiunea de afaceri; b) îmbogăţirea fără justă cauză.
Raporturile de obligaţii iau naştere pe temeiul acestor fapte juridice, adică ele sunt izvoare de
obligaţii.
Faptele juridice licite sunt supuse legii locului unde acestea intervin. într-un sens larg, legea
locului delictului (tex loci delicti commissi) presupune că faptele juridice, atât cele licite cât şi cele
ilicite, sunt supuse legii locului unde se produc.
2.2. Determinati legea aplicabila faptelor juridice licite in DIP al RM (art.1624)
Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat, gestiunea de afaceri este reglementată
de art.1614 alin.(1) din Codul civil, care stabileşte că gestiunea de afaceri este supusă legii locului
unde gerantul îndeplineşte actele de gestiune.
Astfel, conform acestei reglementări gestiunea de afaceri este cârmuită de legea locului unde
persoana care îndeplineşte actele curente de gestiune exercită această activitate (tex loci).
în practică pot apărea dificultăţi în determinarea acestui loc în situaţia când faptele care formează
obiectul gestiunii intervin în mai multe ţări sau în cazul în care faptele sunt săvârşite într-o ţaţă, iar
rezultatul gestiunii se produce în altă ţară. în aceste situaţii, soluţia potrivită este aplicarea legii
locului unde se localizezază interesele gerate, adică legea locului gestiunii, deoarece sunt mai
caraecteristice obligaţiile geratului, decât cele ale gerantului.Având în vedere aspectele menţionate,
considerăm că în cazul când actele de gestiune se exercită în R.Moldova, cum ar fi plata de către gerant
a unui impozit al geratului din străinătate, se va aplica legea R.Moldova (în acest caz, locul efectuării
gestiunii coincide cu localizarea gerantului), iar dacă gerantul din R.Moldova plăteşte, în Italia,
impozitul datorat de un gerat din Spania, se va aplica legea italiană (care nu coincide cu localizarea nici
uneia dintre părţi).
3.3. Argumentati principiul imunitatii de jurisdictii in procesele de DIP prin prizma prevederilor art 457
CPC
Imunitatea de jurisdicţie este un principiu potrivit căruia un stat străin nu poate fi chemat, împotriva
voinţei sale, într-un proces civil, în calitate de pârât186.Fundamentul acestui principiu se justifică pe
ideea de independenţă, suveranitate şi egalitate a statelor, de unde şi adagiul par in părem non
habet imperium, non habet jurisdictionem, adică egalul asupra egalului nu are autoritate. Tot, astfel,
şi reprezentanţii statului străin, în perioada aflării lor în funcţie, se bucură de imunitate de
jurisdicţie. Sub acest aspect, situaţia este aceeaşi la funcţionarii internaţionali, reprezentanţii
comerciali ai statelor, şefii de stat şi trimişii speciali aflaţi în vizită de curtoazie sau alte misiuni 187.
în dreptul R.Moldova imunitatea de jurisdicţie este reglementată de art.457 din Codul de
procedură civilă, care prevede că introducerea în instanţa judecătorească din R.Moldova a unei
acţiuni către un alt stat, antrenarea acestuia în proces în calitate de pârât, punerea sub sechestru a
bunurilor acestuia situate pe teritoriul R.Moldova, luarea altor măsuri de asigurare a acţiunii
împotriva bunurilor respective, precum şi punerea sub sechestru în procedura de executare a
hotărârii judecătoreşti se pot face cu consimţământul organelor competente ale statului respectiv,
dacă legea naţională sau tratatul internaţional la care R.Moldova este parte nu prevede altfel.
Tot în acest sens, în cadul litigiilor civile, organizaţiile internaţionale, reprezentanţii
diplomatici ai altor state acreditaţi în R.Moldova, precum şi alte persoane menţionate în tratatele
internaţionale sau în legile R.Moldova, sunt supuse jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti din
R.Moldova în limitele stabilite de normele dreptului internaţional sau de tratatele internaţionale la
care R.Moldova este parte188.
Test 3
Subiectul I Ordinea publica in DIP
1.1. Caracterizati ordinea publica de DIP
ordinea publică în dreptul internaţional privat constituie o totalitate de principii fundamentale ale
sistemului de drept al forului, aplicabile raporturilor juridice cu element de extraneitate, care refuză
aplicarea legilor străine, chiar dacă acestea au competenţa potrivit normelor conflictuale ale forului.
1.2. Comparati exceptia de ordine publica in DIP si normele de aplicare imediata.
Ordinea publică de drept internaţional privat si normele de aplicare imediată.
Asemănările între aceste instituţii constau în aceea că ambele se justifică prin ocrotirea unui principiu
fundamental al legii forului şi, totodată, au acelaşi efect, şi anume aplicarea legii forului, în locul celei
străine.
Deosebirea esenţială dintre acestea constă în mecanismul logic al aplicării, şi anume: - norma de
aplicare imediată înlătură de la început norma conflictuală
competentă, şi deci, în cazul ei, nu se pune problema aplicării unei legi străine, norma de aplicare
imediată conţinând soluţia juridică în chiar
cuprinsul ei; - ordinea publică de drept internaţional privat apare numai după ce norma
conflictuală a forului a fost aplicată, pentru a înlătura efectele legii străine
normal competente care contravin principiilor fundamentale ale dreptului
forului.
1.3. Argumentati efectele invocarii ordinii publice in DIP prin prisma reglementarilor stabilite in
art.1518 CC si art.164 /4 CF
Potrivit art.1581 din Codul civil norma de drept străin aplicacabilă în conformitate cu art.1576 alin.(1),
nu se va aplica în cazul în care consecinţele aplicării ei ar contraveni ordinii publice a R.Moldova; în cazul
înlăturării legii străine, se va aplica legea respectivă a R.Moldova. Tot în acest sens, este şi art.164 alin.(4)
din Codul familiei.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că în dreptul internaţional privat al R.Moldova ordinea publică are
două efecte:
► Efectul negativ, care constă în înlăturarea de la aplicare a legii străine în cazul în care consecinţele ei ar
contraveni ordinii publice a R.Moldova.► Efectul pozitiv, care constă în faptul că în cazul înlăturării legii
străine se aplică legea R.Moldova, adică în numele ordinii publice se înlătură legea străină (efect negativ) şi în
locul ei se aplică legea forului (efect pozitiv). Acest lucru nu neagă efectul negativ al invocării ordinii publice,
dar totodată consideră că acest efect negativ este urmat întotdeauna de efectul pozitiv, avându-se în vedere că
soluţia litigiului este dată de legea forului155.
In practica judiciară privitor la efectele invocării ordinii publice, problema care poate apărea constă în ce
măsură legea forului se substituie legii străine, întrebarea care se impune într-o atare situaţie este dacă această
înlocuire se referă numai la aspectul în care contravine ordinii publice sau se referă la întregul ansamblu al
dispoziţiilor legale străine? Altfel spus, înlocuirea legii forului este limitată sau nu ? De exemplu, dacă un
anumit mod de probă pentru stabilirea filiaţiei prevăzut de legea străină este contrar ordinii publice a forului,
dar efectele stabilirii filiaţiei prevăzut de aceeaşi lege nu sunt contrare ordinii publice, în ce măsură se înlătură
legea străină: numai pentru modul de probă sau şi pentru efectele stabilirii filiaţiei, astfel încât să se realizeze o
soluţie unitară.
Având în vedere că însăşi invocarea ordinii publice are un caracter de excepţie, trebuie să rezulte că şi
înlocuirea legii forului celei străine ar trebui să fie limitată, adică numai pentru acele dispoziţii ale legii străine
care contravin ordinii publice, aplicându-se însă restul dispoziţiilor legale străine care interesează cauza şi
nu sunt contrare ordinii publice.
Astfel, determinarea măsurii substituirii legii forului celei străine se face în fieacare caz de către instanţa
de judecată. în acest sens, rolul instanţelor judecătoreşti are o importanţă determinantă, deoarece acestea
hotărăsc nu numai dacă aplicarea legii străine este contrară sau nu ordinii publice a forului, ci şi care sunt
efectele invocării ordinii publice.
Subiectul II Legea aplicabila faptelor juridice ilicite
2.1. Caracterizati faptele juridice ilicite.
Aspectele principale privind faptele juridice ilicite sunt reglementate de art.1615 din Codul civil. Potrivit
alin.(1), actul ilicit este calificat drept act cauzator de prejudiciu conform legii statului unde s-a produs.
Astfel, remarcăm că reglementările de drept internaţional privat în această materie, nu se bucură de o unitate
terminologică. De exemplu, art.1615 este întitulat „Actul juridic", însă se referă la faptul juridic, fiind vorba,
desigur, de legea aplicabilă faptelor juridice ilicite, adică delictelor civile.
Legea care reglementează delictul civil prezintă unele caracteristici specifice, în funcţie de condiţiile
concrete în care acesta se produce.
Potrivit art.1615 alin.(1) din Codul civil, răspunderea civilă delictuală este supusă legii locului unde s-a
produs faptul cauzator de prejudiciul.
Totodată, alin.(3) al aceluiaşi articol stabileşte că, în cazul în care toate sau o parte din consecinţele
cauzatoare de prejudicii se produc pe teritoriul unui alt stat decât cel în care a avut loc delictul, reparaţiei
corelative se aplică legea acestuia stat.
Astfel, prin coroborarea dispoziţiilor alin.(1) şi alin.(2) rezultă, că în cazul în care fapta ilicită şi
prejudiciul se localizează pe teritoriul aceluiaşi stat -delictul civil este supus legii statului respectiv ca
lege a locului săvârşirii delictuale (/ex loci delicti commissi).
în această situaţie elementul de extraneitate al raportului juridic de drept internaţional privat privind
delictul civil, trebuie să fie altul decât locul săvârşirii delictului sau locul producerii prejudiciului, ca de
exemplu, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa străină a făptuitorului sau a victimei.
Aplicarea legii locului producerii delictului se justifică pe următoarele considerente:
- această lege reprezintă o aplicare a principiului teritorialităţii (suveranităţii),
constând în interesul statului de a reglementa prin norme proprii regimul
delictelor săvârşite pe teritoriul său;
- această lege reprezintă şi o aplicare a principiului generalităţii, în sensul că toate faptele ilicite
produse pe teritoriul unui stat vor fi supuse unui regim juridic unic;
- aplicarea acestei legi presupune o simplificare a soluţiei bazată pe localizarea obiectivă a raportului
juridic;
- aplicarea legii locului delictului civil corespunde noţiunii de fapt juridic în sens restrâns, obligaţia de
dezdăunare luând naştere direct din lege, prin săvârşirea delictului civil;
- fapta este calificată ca fiind delict după legea locului unde a fost săvârşită, iar autorul său nu poate fi
tras la răspundere după altă lege;
- incidenţa legii locului săvârşirii delictului asigură concordanţa cu
reglementarea unor aspecte juridice conexe, precum regimul probelor, în
sensul că probele sunt legate, de regulă, de locul producerii delictului (art.458
alin.(4) din Codul de procedură civilă) şi competenţa jurisdicţională în materie,
care aparţine instanţelor din R.Moldova dacă aici este locul unde faptul juridic
a intervenit (art.460 alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă).
2.3. Argumentati legea aplicabila unor forme speciale de raspundere delictuala- raspunderea
pentru prejudicii cauzate personalitatii (art.1616 CC), raspunderea pentru produse viciate (art.
1617 CC), raspundere pentru concurenta neloiala (art.1618 CC ).
Sentinţa arbitrală reprezintă hotărârea prin care organul arbitrai se pronunţă asupra litigiului cu a cărui
soluţionare a fost investit.sentinţa arbitrală pronunţată într-un stat şi invocată în altul, devine în acesta din urmă
sentinţă arbitrală străină.
3.2. Explicati procedura de recunoastere si executare a sentintelor arbitrale straine in RM (art.475
CPC---469-472)
în RMoldova procedura încuviinţării executării silite a sentinţelor arbitrale străine se efectuează în
aceleaşi condiţii ca şi în cazul hotărârilor judecătoreşti străine, aşa cum prevede art.475 din Codul de
procedură civilă.
Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale străine (1) Dispoziţiile art.469, cu excepţia alin.(3), ale
art.470, 471, cu excepţia alin.(1) lit.a), b), c), d) şi f), şi ale art.472, se aplică în modul corespunzător
şi referitor la recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale străine.(2) Partea care solicită recunoaşterea
sau executarea hotărîrii arbitrale străine este obligată să prezinte în judecată hotărîrea arbitrală în original
sau în copie legalizată, precum şi convenţia arbitrală în original sau în copie legalizată în modul
respectiv. Dacă hotărîrea arbitrală sau convenţia arbitrală este expusă într-o limbă străină, partea este
obligată să le prezinte în traducere în limba moldovenească, legalizată în modul stabilit de lege.
Cuprinsul cererii (1) În cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se indică:a) numele sau
denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului dacă cererea se depune de acesta, domiciliul
(reşedinţa) ori sediul;b) numele sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;c) solicitarea
încuviinţării executării silite a hotărîrii, termenul de la care se cere executarea hotărîrii.(2) Pentru
soluţionarea justă şi rapidă a pricinii, în cerere se indică numerele de telefon, faxul, poşta electronică, alte
date.(3) La cerere se anexează actele stipulate de tratatul internaţional la care Republica Moldova este
parte. Dacă în tratatul internaţional nu se indică astfel de acte, la cerere se anexează:a) copia de pe
hotărîrea judecătorească străină, încuviinţarea executării căreia se cere, legalizată de judecată în modul
stabilit;b) actul oficial care confirmă rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti străine, conform legii
statului în care s-a emis, dacă faptul acesta nu rezultă din hotărîre;c) actul care confirmă că partea
împotriva căreia s-a emis hotărîrea, deşi a fost înştiinţată legal, nu a participat la proces;
d) actul care confirmă executarea anterioară a hotărîrii pe teritoriul statului respectiv.
(4) Actele enumerate la alin.(3) lit.a), b) şi d) se însoţesc de traduceri în limba moldovenească autorizate
şi supralegalizate, cu respectarea prevederilor art.466. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile
sînt de acord cu depunerea actelor în copii certificate.
Articolul 470. Procedura de examinare a cererii
(1) Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se examinează în şedinţă de judecată, cu
înştiinţarea legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive
neîntemeiate a debitorului citat legal nu împiedică examinarea cererii.
(2) Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a debitorului privind amînarea examinării
cererii, înştiinţîndu-l.
(3) Instanţa judecătorească, după ce ascultă explicaţiile debitorului şi examinează probele prezentate,
pronunţă o încheiere de încuviinţare a executării silite a hotărîrii judecătoreşti străine sau de refuz al
autorizării executării.
(4) În cazul în care hotărîrea judecătorească străină conţine soluţii asupra mai multor pretenţii disociabile,
încuviinţarea executării lor poate fi acordată separat.
(5) La examinarea cererii de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine, instanţa sesizată poate, după
caz, să ceară explicaţii solicitantului recunoaşterii şi să interogheze debitorul privitor la cererea depusă
ori să ceară explicaţii instanţei străine emitente.
(6) Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru încuviinţarea executării hotărîrii
judecătoreşti străine, instanţa judecătorească a Republicii Moldova nu poate proceda la reexaminarea
fondului hotărîrii judecătoreşti străine şi nici la modificarea ei.
(7) În temeiul hotărîrii judecătoreşti străine şi încheierii, rămase irevocabile, de încuviinţare a executării
ei silite, se eliberează un titlu executoriu, care se expediază instanţei de la locul de executare a hotărîrii
judecătoreşti străine.
Articolul 471. Refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărîrii judecătoreşti străine
(1) Refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărîrii judecătoreşti străine se admite în unul din
următoarele cazuri:
a) hotărîrea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit irevocabilă sau
nu este executorie;
b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces, nefiind
înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii;
c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova;
d) există o hotărîre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul
dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei
judecătoreşti a Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire
la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine;
e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova ori
poate să contravină ordinii ei publice;
f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărîrii spre executare silită şi cererea creditorului
de repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate.
(2) Copia de pe încheierea judecătorească emisă în conformitate cu art.470 alin.(3) se expediază de
judecată creditorului şi debitorului în termen de 3 zile de la data pronunţării. Încheierea poate fi atacată în
instanţa ierarhic superioară în ordinea şi în termenele prevăzute de prezentul cod.
Conditii: 1. competenta instantei de arbitraj; 2. caracterul obligatoriu; 3. respectarea dr la aparare ; 4.
constituirea organului ; 5. ordinea publica.
3.3 Argumentati temeiurile de refuz ale recunoasterii si executarii sentintelor arbitrale straine in
RM (art.476 CPC)
Cazurile de refuz.
Refuzul de a recunoaşte hotărîrile arbitrale străine
şi de a le executa
(1) Cererea privind recunoaşterea hotărîrii arbitrale străine şi executarea ei poate fi respinsă, la solicitarea
părţii împotriva căreia s-a emis, dacă aceasta va prezenta instanţei competente, căreia i se cere
recunoaşterea hotărîrii sau executarea ei, probe doveditoare că:
a) una din părţile convenţiei arbitrale era într-o măsură oarecare incapabilă sau că această convenţie este
ilegală potrivit legii guvernante, iar în lipsa unei astfel de probe, că este ilegală în conformitate cu legea
ţării în care a fost emisă hotărîrea;
b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea nu a fost înştiinţată legal despre desemnarea arbitrului sau
despre dezbaterea arbitrală ori nu a putut din alte motive să prezinte probe sau să dea explicaţii în faţa
arbitrajului;
c) hotărîrea a fost pronunţată asupra unui litigiu neprevăzut de convenţia arbitrală sau nu se înscrie în
condiţiile convenţiei;
d) hotărîrea conţine dispoziţii în probleme neprevăzute de convenţia arbitrală; totuşi, dacă dispoziţiile în
problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de cele care nu se înscriu în ea, partea hotărîrii
arbitrale care conţine dispoziţii referitoare la problemele ce decurg din convenţia arbitrală poate fi
recunoscută şi pusă în executare;
e) componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterii arbitrale nu corespunde convenţiei părţilor ori, în
lipsa acestora, nu se conformează legii din ţara în care a avut loc arbitrajul;
f) hotărîrea nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori executarea ei a fost suspendată de
instanţa judecătorească a ţării în care a fost pronunţată hotărîrea sau în conformitate cu legea căreia a
fost pronunţată.
(2) Instanţa judecătorească refuză, de asemenea, să recunoască hotărîrea arbitrală străină şi să o execute,
stabilind că obiectul litigiului nu poate fi dat în dezbatere arbitrală conform legii Republicii Moldova sau
că recunoaşterea hotărîrii şi încuviinţarea executării ei este în contradicţie cu ordinea publică din
Republica Moldova.
(3) Dacă în judecată s-a depus o cerere privind desfiinţarea sau suspendarea executării hotărîrii arbitrale
străine, instanţa căreia i se solicită recunoaşterea hotărîrii arbitrale şi executarea ei poate amîna
emiterea unei decizii asupra cererii dacă va considera că amînarea este raţională.
Testul 4
Subiectul I Domeniul DIP
1.1.Caracterizati domeniul DIP
Domeniul dreptului internaţional privat îl constituie instituţiile juridice care formează ramura
dreptului internaţional privat
Ex:Un cetăţean al Republicii Moldova aflat în interes de serviciu în Ungaria, deplasându-se cu
autoturismul proprietate personală a fost lovit de un camion al unei companii de transport din Austria. în
rezultatul accidentului autoturismul cetăţeanului Republicii Moldova a fost deteriorat, fără a-i cauza
leziuni corporale, ulterior, cetăţeanul din RMiniţiază o acţiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat
în faţa unei instanţe judecătoreşti austriece. în legătură cu această situaţie apar câteva probleme care ţin
de domeniul dreptului internaţional privat.
Prima problemă constă în a cunoaşte care lege va fi aplicată litigiului. La prima vedere par a fi
competente trei legi: legea Republicii Moldova, legea austriacă, deoarece persoana juridică care a cauzat
prejudiciul are naţionalitate austriacă şi instanţa sesizată este din Austria; legea maghiară, deoarece
prejudiciul a avut loc pe teritoriul Ungariei.
Această problemă de alegere a unei legi aplicabile din mai multe posibile, constituie esenţa dreptului
internaţional privat şi poartă denumirea de conflict de legi.
A doua problemă care poate apărea comportă două aspecte: Primul aspect constă în a cunoaşte dacă
instanţa austriacă este competentă să soluţioneze litigiul sau acest litigiu ţine de competenţa instanţelor
Ungariei sau al celor din Republica Moldova. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este de a stabili
dacă o hotărâre pronunţată în străinătate, în acest caz în Ausrtria, va produce efecte în altă ţară, în speţă în
RM.
Astfel, aceste două aspecte legate de cea de-a doua problemă reprezintă caracteristicile unui conflict
de jurisdicţii.
A treia problemă care poate apărea în această situaţie se referă la calitatea de străin a cetăţeanului din
Republica Moldova, care în raport cu cetăţenii unui stat, reprezintă unele dezavantaje juridice şi vor fi
studiate în cadrul unei alte materii care poartă denumirea de condiţia juridică a străinului (regimul
juridic al străinului).
Conflictul de legi este situaţia când, privitor la un raport juridic cu element de extraneitate, există
posibilitatea de a fi aplicate două sau mai multe legi, aparţinând unor sisteme de drept diferite, Acest
conflict apare în situaţia când între legea ţării sesizată în a soluţiona litigiul, adică legea forului şi legea
străină, cu care raportul are legătură prin elementul străin, astfel oricare din aceste două legi este
susceptibilă de a cârmui raportul juridic respectiv. în acest caz, instanţa sesizată este pusă în situaţia de a
desemna legea aplicabilă.
în ceea ce priveşte conflictul de legi, se utilizează şi denumirea de conflict de legi în spaţiu, în scopul
deosebirii acestuia de conflictul de legi în timp, care intervine între două legi, ce se succed în timp şi care
presupune intervenţia principiului neretroactivităţii legilor.
în această ordine de idei ar fi de remarcat, că conflictul de legi este o noţiune specifică dreptului
internaţional privat, având în vedere că acesta poate apărea numai în domeniul raporturilor cu element de
extraneitate care constituie obiectul dreptului internaţional privat, iar în anumite condiţii şi limite
admiţându-se aplicarea legii străine.
Conflictele de legi nu pot apărea în raporturile juridice care aparţin altor domenii, de exemplu penal
sau financiar,
Noţiunea de conflict de legi exprimă numai îndoiala ce stăruie în cugetul interpretului, o luptă
psihologică între raţiune care militează pentru aplicarea uneia din legi.
Conflictul de legi în timp şi spaţiu reprezintă situaţia în care efectele unui raport juridic, născut
(modificat sau stins) sub incidenţa sistemului de drept al unui stat, reclamă ulterior recunoaşterea într-un
alt stat.
Privit prin prisma dreptului naţional, conflictul de legi în timp şi spaţiu pune problema respectării în
R.Moldova a drepturilor dobândite într-o ţară străină.
Suntem în prezenţa unui conflict de legi in spatiu, când se pune problema de a cunoaşte care este
legea competentă a se aplica. De exemplu, în cazul când doi cetăţeni italieni care se află în R.Moldova
intenţionează să se căsătorească, este necesar să cunoaştem potrivit cărei 'legi va fi încheiată căsătoria.
într-o atare situaţie apare, aşadar, un conflict de legi în spaţiu.
Conflictul de legi „în timp şi spaţiu", apare în cazul când se pune problema determinării efectelor pe
care dreptul le poate produce în alte ţări. De exemplu, doi soţi obţin divorţul într-o ţară străină şi apoi
fiecare intenţionează să,se recăsătorească în altă ţară, unde acestea nu vor mai obţine încă o dată divorţul,
ci se vor folosi de situaţia lor juridică de divorţaţi, pentru a putea încheia o nouă căsătorie. într-o
asemenea situaţie ne aflăm în prezenta unui conflict de legi în timpii spaţiu,
Asemănarea între conflictul de legi „în timp şi spaţiu" şi conflictul de legi „în spaţiu" constă în faptul
că ambele sunt în spaţiu, în sensul că sistemele de drept în prezenţă coexistă spaţial.
Deosebirea între aceste două forme de conflict de legi constă în faptul că pe când la conflictul de legi
„în spaţiu" cele două sisteme sunt deopotrivă pasibile de aplicare, simultan, asupra respectivului raport
juridic, la conflictul de legi „în timp şi spaţiu" ele se aplică succesiv, în sensul că dreptul străin născut
într-un stat este apoi recunoscut în alt stat.
Pentru o mai bună înţelegere a celor menţionate, vom recurge la următoarele exemple:
- Dacă un cetăţean din R.Moldova şi unul din Franţa s-au căsătorit în Franţa, iar soţia, fiind cetăţeancă a
R.Moldova, se reântoarce în R.Moldova şi solicită pensie de întreţinere de la soţ, ne aflăm în prezenţa
unui conflict de legi „în timp şi spaţiu".
- Dacă un cetăţean din R.Moldova şi unul din Franţa intenţionează să se căsătorească în R.Moldova şi se
pune problema legii aplicabile căsătoriei, acesta ţine de conflictul de legi „în spaţiu" 176.
3.3. Argumentaţi legea aplicabilă succesiunii testamentare (art.1623 din Codul civil).
Articolul 1623 al. 1, permite testatorului de a supune transmitarea prin moştenire a bunurilor sale altei
legi decît, după caz, legii naţionale a testatorului sau legii situaţiei fiecărui bun imobil, fără a avea dreptul
să înlăture disăpziţiile ei imperative. Prin „dispoziţii imperative” ale legii aplicabile putem înţelege
ordinea publică şi frauda la lege în dreptul internaţonal privat.
În ce priveşte condiţiile de formă ale testamentului, se aplică art. 1623 al. 2, potrivit acestui text,
întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de
formă aplicabile, fie la data cănd a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului
conform legilor indicate la al. 2:
- legea naíonală a testatorului ( „lex patriae”);
-legea domiciliului acestuia ( „lex domicilii”);
-legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat ( „locus regit actum”);
-legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare ( „lex rei sitae”);
-legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a averii
succesorale ( „auctor regit actum”).
Reglementarea adoptată de legiuitor are un caracter facultativ şi alternativ.
Testul 5
Subiectul I Particularitatile raportului juridic de DIP
1.2.Explicaţi deosebirile dintre raportul juridic de drept privat şi cel de drept public cu element de
extraneitate.
In raporturile jur de drept privat comparativ cu cele de drept public subiectele se afla pe pozitie de
egalitate pe cind in d.public pe pozitie de subordonare.
Raport jur de drept public comparativ cu cele de drept privat nu pot fi compatibile cu conflictele
de legi deorece raporturile de drept public nu dau nastere la conflictele de legi.
In categoria raporturilor de drept public intra in principal cele de D.penal,administrativ, financiar,
cproces penal international public.Totodata ar fi de mentionat ca raport de drept public pot
contine elemente de extranietate de ex in dr penal persoana straina a faptuitorului precum si
obiectul lezat care se afla in strainatate.
1.3. Formulaţi principalele elemente de extraneitate care pot apărea în legătură cu cele trei
elemente de structură a raportului juridic – subiect, obiect şi conţinut.
a)In legatura cu subiectul:elementele de extranietate se deosebesc de felul acestor subiecte.
De ex:in cazul pers fizice pot fi elemente de extranietate:cetatenia, domiciliul, sau resedinta iar in
cazul pers juridice-sediul sau nationalitatea
b)In legatura cu obiectul raportului jur (bunul mobil sau imobil)exista element de extranietate in
cazul cind acesta este situa in strainatate sau desi e situat in tara se afla sun incidenta unei legi
straine ex:bunurile unei ambasade in RM
c)In legatura cu continutil raportului jur-care consta din drepturile si obligatiile partilor si fiind
imaterial se poate marterializa prin elemente de fapt in cazul plasarii acestora in strainatate sau
incidentei legii straine constituind in asa fel elemene de extranietate.Acestea sunt de fapt:
-la actele jur:elem obiective(locul incheierii sau executarii) sau elem subiective(vointa partilor de a
plasa sub incidenta legii straine)
-la faptele jur-elementele de fapt pot fi locul savirsirii actelor delictuale sauy producerii
prejudiciului
Referitor la aspectele de procedura elem de extranietate constitue faptul ca instanta competenta
este straina sau hotarirea judecat este pronuntata in strainatate
Subiectul III Legea aplicabila conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale contractelor.
3.1. Caracterizaţi temeiul juridic al principiului lex voluntatis.
în materia DIP lex voluntatis este expresia principiului autonomiei de voinţă a părţilor, care
guvernează condiţiile de fond ale actului juridic.
Exprimarea voinţei părţilor cu privire la alegerea legii aplicabile are, totodată, ca scop evitarea unui
eventual conflict de legi, soluţionându-1 anticipat.
sunt cunoscute două aspecte ale principiului lex voluntatis.
1.părţile au posibilitatea de alegere a legii aplicabile, cu limitarea la legile cu care raportul juridic
prezintă legătură.
2.posibilitatea de alegere este nelimitată, părţile având libertatea deplină în alegerea legii aplicabile.
Principiul lex voluntatis prezintă avantajul de a ţine seama de exigenţele comerţului internaţional,
deoarece permite părţilor să adapteze contractul în condiţiile variate ale diferitor pieţe străine
Cu ocazia încheierii unui contract, părţile se pot referi la o lege străină şi cu alt scop, şi anume
numai pentru a preciza conţinutul contractului încheiat. Alegerea trebuie să fie exprimată în mod
expres sau să fie determinabilă pe baza prevederilor contractului sau pe baza împrejurărilor concrete
ale cazului. Părţile vor putea opta în ceea ce priveşte legea aplicabilă pentru întregul contract sau
numai pentru o parte a sa".
Astfel, pentru a nu include prevederile unei legi străine, transcriindu-le în contract, părţile fac în
contextul acestuia o simplă referire la legea străină din care ar rezulta că acestea au convenit ca întregul
contract sau anumite părţi să fie reglementate de legea la care se face referire.
Doctrina şi legislaţiile majorităţii statelor prevăd posibilitatea părţilor de a alege legea aplicabilă
totalităţii sau numai anumitor părţi ale contractului. Dar fragmentarea contractului în mai multe
segmente, guvernate de legi diferite, poate produce confuzii şi nesiguranţă, astfel încât unitatea juridică
a contractului să fie pusă sub semnul întrebării. Prin urmare, dreptul recunoscut părţilor privitor la
multiplicarea regimului juridic al contractului nu poate fi la libera discreţie a părţilor, ci trebuie să se
facă astfel încât să se obţină o soluţie logică.
3.3. Argumentaţi posibilitatea modificării legii aplicabile condiţiilor de fond ale contractelor de
către părţi
In sensul ari.1610 alin.(4) din Codul civil, părţile contractului sunt în drept sa convină oricând
asupra modificării legii aplicabile. Cu alte cuvinte părţile au posibilitatea de a modifica legea
aleasă de către ele pentru a guverna contrcatul dintre acestea.
Totodată, considerăm, că modificarea legii aplicabile, convenită ulterior " încheierii
contractului, are efect retroactiv, in sensul alin.(5), adică operează de la data încheierii
contractului, însă efectul retroactiv a modificării este limitat, având în vedere că modificarea nu
poate sn infirme validitatea formei contractului şi nu poate să aducă atingere drepturilor
dobândite de către terţi în legătură cu contractul respectiv.
in cazul apariţiei unui litigiu în legătură cu contractul, credem câ alegerea expresă făcută de pârii
înainte de prima zi de înfăţişare sau ulterior, în cursul dezbaterilor, nu mai poate fi modificată,
deoarece aceasta ar echivala cu schimbarea temeiului juridic al acţiunii.
Testul 6
Subiectul I Calificarea si conflictul de calificari
1.1. Caracterizati notiunilede calificare si conflict de calificare in DIP
Caracterizaţi noţiunile de calificare şi conflict de calificări în dreptul internaţional privat.
Calificarea poate fi definita in 2 moduri, si anume pornindu-se de la norma conflictuala catre
situatia de fapt (raportul juridic) sau invers. Astfel:
-calificarea este operatiunea logico-juridica de determinarea a sensului exact si complet a notiunilor
juridice utilizate de norma conflictuala, atit privitor la obiectul reglementarii sale (continutul), cit si
in aceea ce priveste legea competenta a cirmui raportul juridic (legatura).
-calificarea consta in interpretarea unui raport juridic in scopul de a intelege in continutul si
legatara carei norme conflictuale intra. Calificarea este notiunea similara interpretarii normei
juridice.
Conflictul de calificari – reprezinta o situatie care apare in momentul cind notiunile din continutul
si/sau legatura unei norme conflictuale au semnificatii diferite in sistemele de drept susceptibile a se
aplica unui raport juridic. Adica, in cazul in care aceeasi notiune juridica are acceptiuni diferite in
sistemele de drept aplicabile unui raport juridic exista un conflict de calificari.
Subiectul III Legea aplicabila conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale contractelor
in lipsa consensului asupra determinarii ei
3.1. Destingeti solutiile existente pe planul DIP privind determinarea legii aplicabile conditiilor de
fond ale actelor juridice unilaterale si ale contractelor cind partile (partea ) nu au exprimat dorinta.
Distingeţi soluţiile existente pe planul dreptului internaţional privat privind determinarea legii
aplicabile condiţiilor de fond ale actelor juridice unilaterale şi ale contractelor când părţile (partea)
nu au exprimat voinţa.In sit cind partile nu au ales legea aplicabila actului jur (lex voluntatis),
organul de jurisdictie (inst de judec, arbitraj) procedeaza la localizarea actului jur dupa criterii
obiective, situindu-l in cadrul unui sist de dr.
In sit in care partila nu qu ales legea aplic contractului ca lex voluntatis, sarcina de a proceda la
localizarea obiectiva a contractului in sfera unui anumit sist de dr pt determin legii aplicabile
contractului ii revine organului de jurisdictie (inst de judec sau arbitraj).
3.2. Analizati stabilirea legii aplicabile conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale
contractelor(art.1609 alin.(2), art.1611 CC)
Analizaţi stabilirea legii aplicabile condiţiilor de fond ale actelor juridice unilaterale şi ale
contractelor (art.1609 alin.(2), art.1611 din Codul civil).
1609(2) – Conditiile de fond ale actului jur sunt determin de legea aleasa de autorullui sau de legea
statului cu care actul jur are cele mai strinse legaturi, sau de legea locului unde actul jur material
este intocmit. Daca legea aplicabila fondului impune o anumita forma autentica, aceasta cerinta nu
poate fi inlaturata, chiar daca actul jur a fost intocmit in strainatate. Pe planul DIPr, lex voluntatis
e expresia principiului autonomiei de vointa a partilor care reglementeaza in general materia
conditiilor de fond ale actului jur. Partile au libertatea de a preciza continutul actului juridic,
precum si determinarea sist de drept aplicabil actului lor ca lex causae.
1611 – In lipsa unui consens asupra legii aplicabile contractului, se aplica legea st cu care contractul
prezinta cele m strinse legaturi. Se consid ca exista asem legaturi cu legea st in care debitorul
prestatiei, la momentul incheierii contractului, isi are domiciliul, resedinta sau e inregistrat in calit
de pers jur.
In lipsa unui consens intre parti asupra legii aplicabila contractului prin derogare de la cele spuse
mai sus: -contractului ai carui obiect e un bun imobil, precum si contr de administrare fiduciara a
bunului, se aplica legea st pe al carui terit se afla bunul;-contractului de antrepriza in constructie si
contr de antrepriza de efectuare a lucrarilor de proiectare si cercetare se aplica legea st in care se
creeaza rezultatele prevazute in contract;
- Contr de societate civila se aplica legea st pe al carui teritoriu se desfasoara ac acrivit;
- Contr incheiat la licitatie sau pe baza de concurs se aplica legea st pe al carui terit se
desfasoara licitatia sau concursul.
3.3. Formulaţi domeniul de aplicare al legii contractului (art.1612 din Codul civil).
1612 – actiunea legii aplicabile cuprinde:
1)interpretarea contractului
2)dr si oblig partilor
3)executarea contractului
4)consecintele neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a contractului
5)incetarea contractului
6)consecintele nulitatii sau nevalabilitatii contractului
7)cesiunea creantelor si preluarea datoriei in legatura cu contractul.
Incheierea contractului – aici important sunt conditiile de fond pt incheiera contr –
capacitatea, consimtamintul, obiectul si cauza. Capacitatea e guvernata de legea natioanla
apersoanei fiz/jur. Consimtamintul, obiectul si cauza sunt supuse legii contractului (lex
contractus). Daca tr de determinat locu – conform lex fori.
Interpretarea contractului se face conform lex contractus. Partile pot defini in cuprinsu
contractului termenii conventiei siinterpretarea acestora, astfel interpretarea se va face
dupa uzante, sau INCOTERMS.
Efectele contractului reglementeaza lex contractus: - consecintele neexecutarii sau
executarii necorespunzatoare a contractului; - rezolutiunea si rezilierea contractului; -
nulitatea contractului; - stingerea obligatiilor contractuale; - raspunderea contractuala.
Executarea contractului se guverneaza dupa lex contractus: - modalitatile de executare,
regim jur al platii,clauzele de impreviziune (hardship).
Moneda de plata- legea st care a emis-o, dar datorie – legea aplicabila datoriei. Aici poate fi
aplicata: Lex monetae, lex contractus, lex delicti, lex loci solutionis (legea st locului de
plata).
Transmiterea, transformarea si stingerea obligatiilor contractuale:
-Cesiunea de creanta – lex voluntatis si legea creantei cedate.
-Subrogarea – lex voluntatis.
-Delegatia si novatia – lex voluntatis si lex contractus.
-Compensarea – legea aplicabola creantei.
-Prescriptia extinctiva – lex voluntatis si lex aplicabila fondului contractului.
Testul 7
Subiectul I Particularitatile normelor conflictuale
1.1. Caracterizaţi noţiunea şi scopul normei conflictuale.
Notiunea-norma care determină legea aplicabilă unui raport cu element de extraneitate. Norma
conflictuală poartă această denumire deoarece soluţionează un conflict de legi indicând care este
legea competentă. Acţiunea normei conflictuale încetează din momentul în care s-a stabilit legea
aplicabilă în cauză.
Norma conflictuală are un caracter prealabil, prejudical, ea este o normă de trimitere.
Scopul-principal al normei conflictuale il constiutuie indicarea cu privire la un anumit raport
juridic cu element de extranietate care dintre legile in prezenta se va apica fie in momentul cind
parti;e vor incheia un atare raport juridic si deci sa cirmuiasca incheierea raportului juridic fie la
momentul cind instanta de judecata va fi chemata sa solutioneze un litigiu privitor la un asemenea
raport juridic fie in orice moment al existentei acestui raport.
1.2. Stabiliţi structura normei conflictuale.
Elementele esentiale ale normei conflictuale sunt:
Continutul –este ipoteza normei conflictuale adica acea categorie de raporturi la care se refera
norma respectiva
Legatura cu un sistem de drept-este dispozitia normei conflictuale adica acea parte a normei care
indica sistemul de drept aplicabil pentru continutul normei.Asadar legatura trimite la sistemul de
drept care va reglementa raportul juridic care formeaza continutul normei conflictuale
Legatura normei conflictuale se poate exprima in unul din urmatoarele moduri:
a)Indicarea directa in cazurile cind se precizeaza legea carei tari este competenta a cirmui raportul
juridic respectiv
b)Indicarea generala-se refera la situatiile cind cu ajutorul unei formule generale se poate
determina legea competenta.In acest caz norma conflictuala nu indica direct legea unui stat .Legea
competenta va fi stabilita de Instanta de judecata.Aceasta legatura a normei conflictuale sub forma
indicarii generale se numeste formula de fixare
1.3. Formulaţi punctele de legătură în dreptul internaţional privat al R.Moldova
cele mai importante puncte de legatura:
~cetatenia-ce constituie punct de legatura pentru urmatoarele categorii de raporturi juridici:
statul persoanei fizice(art.1587(2)
succesiunea privind bunurile mobile(art 1622(1)
jurisdictia competenta
Cetatenia ca punct de legatura trimite la sistemul de drept denumit lex patriae
~Domiciliul sau resedinta-prezinta puncte de legatura pt urmatoarele categorii de raporturi jur:
starea civila capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice
conditiile de fond ale contractelor in lipsa unui consens asupra determinarii legii aplicabile
jurisdictia competenta
Referitor la aceste puncte de legatura se afirma ca in lipsa unui domiciliu sau cind acesta e greu de
determinat aceeasi functie o indeplineste resedinta .
Sistemul de drept la care trimite domiciliul ca punct de legatura este denumit –lex domicillii
~Locul incheierii actului juridic constituie un punct de legatura pentru conditiile de forma ale
actului juridic.Regula pentru aplicarea acestui punct este –locus regit actum
~Locul executarii contractului constituie punct de legatura in jurisdictia competenta .Sistemul de
drept aplicabil ca urmare a actiunii acestui punct de legatura e –lex locci executionis sau lez locci
solutionis daca se face vre-o plata
~locul constituirii si inregistrarii unei persoane juridice-aceasta are punct de legatura pentru:
-statutul organic al persoanei juridice
-conditiile de fond ale contractelorin cazul in care debitorul prestatiei e persoana juridica
~sediul social-
sistemul de drept aplicabil acestor puncte de legatura –lex societatis
~lolocul situarii bunului –reprezinta punct de legatura pentru
regimul jur a bunurilor imobilesi mobile prive us singuli (individual)
mostenire imobiliara
jurisdictia in anumite cazuri
in cazul trimiterii facute de catre acest punct de legatura raportul juridic respectiv va fi
reglementat de lex rei sitae
~Locul unde s-a produs faptul cauzator de prejudicii-constituie punct de legatura pentru regimul
jur al delictului –lex locci delicte commisse
~locul unde se judeca litigiul –reprez punct de legatura pentru determinarea legii procesuale care
se aplica litigiul poarta denumirea de –lex fori
~vointa partilor-punct de legatura pentru conditiile de fond ale actelor jur in general si ale
contractelor in special –lex voluntatis
In functie de natura lor punctele de legatura:
1)puncte fixe-acestea prin natura lor nu pot sa accepte careva schimbari adica nu pot fi deplasate
de sub incidenta unui sistem de drept sub incidenta altui sistem de drept.Din acesta fac parte:lex rei
sitae, locus reggit actum, lex loci laesionis
2)puncte mobile-acestea in decursul timpului pot suferi careva schimbari adica care pot fi deplasate
de la un sistem de drept la altul.Din acesta fac parte:lex patriae,lex domicillii, lex voluntatis
Importanta acestei clasificari rezida in consecintele ce le produc aceste puncte de legatura
Drepturile cetăţeanului străin şi ale apatridului la nume, folosirea şi protecţia lui sînt
guvernate de legea sa naţională. Protecţia împotriva actelor ce atentează la dreptul la nume
săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova este asigurată potrivit legislaţiei acesteia.
Numele este un mijloc de identificare a persoanei fizice. Dreptul la nume este un drept
personal nepatrimonial. Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobîndit potrivit
legii. Acest drept corespunde unei obligaţii legale în conformitate cu care fiecare persoană
trebuie să poarte un nume.
Drepturile cetăţeanului străin sau ale apatridului la nume, folosirea şi protecţia lui sînt
guvernate de legea sa naţională, care poate fi legea statului a cărui cetăţenie o are persoana,
legea statului în care are domiciliul sau reşedinţa, dreptul statului cu care persoana are cele
mai starînse legături. (de văzut comentariul la art. 1587)
În privinţa numelui deosebim :
1) Dobîndirea numelui prin filiaţie
Dispoziţia art. 55 din Codul familiei nr. 1316-XIV din 26 octombrie 2000 (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 47-48) prevăd dreptul copilului la nume de
familie şi prenume. În legislaţia Republicii Moldova termenul “nume” este folosit în două
sensuri:
- pentru a desemna numele de familie şi prenumele
-pentru a desemna numele de familie şi prenumele şi patronimicul (art. 28 alin. (2) Cod
civil)
Legea naţională care cîrmuieşte stabilirea filiaţiei se aplică şi în ce priveşte dobîndirea
numelui prin filiaţie.
2) Stabilirea numelui copilului găsit sau abandonat.
Dacă copilul s-a născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi necunoscuţi i se atribuie cetăţenia
Republicii Moldova, iar determinarea numelui revine autorităţilor tutelare, care în conformitate cu art.
35 Cod civil sînt autorităţile administraţiei publice locale.
3) Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui.
Numele se modifică prin efectul schimbării stării civile în condiţiile prevăzute de lege,
respectiv ca efect al căsătoriei, ca efect al desfacerii căsătoriei, ca efecet al divorţilui, ca efect al
morţii unuia dintre soţi, ca efect al acţiunii în contestarea filiaţiei din căsătorie, ca efect al
adopţiei, ca efect al acţiunii în tăgăduirea paternităţii.
In toate aceste situaţii se aplică legea care cîrmieşte materia respectivă.
4) În cazul apatridului domiciliat în Republica Moldoba schimbarea numelui pe cale
administrativă fără modificarea stării civile este de competenţa “lex domicilii”, deci legea
Republicii Moldova va fi competentă.
În conformitate cu art.10 din Legea nr.100-XV “Cetăţenii străini care locuiesc sau se află temporar în
Republica Moldova şi apatrizii cu domiciliul în Republica Moldova pot cere înregistrarea actelor de
stare civilă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii Republicii Moldova”.
În baza art.19 al.1 din Constituţia RM protecţia împotriva actelor de încălcare a
dreptului la nume, stabilită în art.29 Cod civil, săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova este
supusă legii Republicii Moldova, deoarece cetăţenii străini şi apatrizii au aceleaşi drepturi şi
obligaţii la înregistrarea actelor de stare civilă ca şi cetăţenii Republicii Moldova
3.2. Analizaţi modalităţile privind citarea persoanelor aflate în străinătate în litigiile soluţionate de
instanţele din R.Moldova (art.104 alin.(2) din Codul de procedură civilă).
In cazul in care prin tratarele internationale la care RM este parte sau prin lege speciala,
nu se prevede o alta procedura de citare sau instiintare persoanelor aflate in strainatate, cu
domiciliu sau resedinta cunoscuta, citatia sau onstiintarea li se expediaza ca scrisoare
recomandata cu aviz de primire. Daca domiciliu sau resedinta celor aflati in strainatate nu
este cunoscuta, citarea se face conform art 108 CPC, care reglemenreaza citarea publica a
piritului.
Daca locul de aflare a piritului nu e cunoscut si reclamantul da asigurari ca, desi a facut tot
posibilul, nu a reusit sa afle domiciliul acestuia, presedintele instantei dispune citarea
acestuia prin publicitate. Publicare in presa se considera citare legala.
Citarea se publica intr-un ziar republican sau local mai raspindit in cazul in care instanta
considera ca o astfel de masura este necesara. Publicarea citatiei in ziar se face cul putin 15
zile inainte de data sedintai de judecata. In cazuri de urgenta, presedintele instantei poate
reduce acest termen la 5 zile.
In cazul in care piritul se prezinta in judecata si dovedeste ca citarea prin publicitate s-a
facut cu rea-vointa, reclamantul suporta cheltuielele de citare prin publicitate chiar daca
este in cistig de cauza, iar toate actele de procedura posterioare incuviintarii acestei citari se
anuleaza.
Daca locul de aflare a iritlui nu este cunoscut, instanta va examina pricina dupa expirarea
termenului de publicitate.
Aceste reguli se aplica si la comunicarea sau notificarea oricarui alt act de procedura.
2.2. Analizaţi legea potrivit căreia se efectuează calificarea în dreptul internaţional privat al
R.Moldova prin prisma reglementărilor prevăzute în art.1577 din Codul civil.
In dreptul conflictual al RM calificarea se face potrivit regulii lex fori adica legea instantei
Aceasta se desprinde din prevederele art 1577 al1 conform carora la determinarea legii aplicabile
raporturilor de drept se va tine cont de calificarea conceptelor juridice efectuate potrivit dreptului RM
daca legea si tratatele internationale la care RM nu prevad altfel
Calificarea nu se face potrivit legii forului in situatiile care constituie exceptii de la regula lex
fori
Art 1577 al 2 CC prevede ca in cazul in care conceptele juridice care necesita calificare nu sunt
cunoscute dreptului RM ori sunt cunoscute sub o alta denumire sau un alt continut si nu pot fi
determinate prin interpretare conform dreptului RM, la calificarea lor jur
2.3. Argumentaţi excepţiile de la calificarea potrivit legii forului ( lex fori) în dreptul
internaţional privat al R.Moldova.
1. autonomia de vointa -partile pot sa decida ca intregul contract pe care il vor incheia sa fie
supus legii stabilite de el adica sa determine de sinestatator legea aplicabila competenta
raportului juridic
2. calificarea secundara- aceasta este o problema de drept intern si nbu se face dupa lex fori ci
dupa lex causae
3. calificarea legala-notiunile utilizate de normele jur cuprinse intr-o lege interna sau conv
internationala sunt interpretate chiar de acestea.In cazul unor conflicte instantele sunt
obligate sa utilizeze intelesul acestor notiuni chiar di cuprinsul actelor date
4. calificarea cetataniei-determinarea cetateniei se face conf legii statului a carui cetatenie se
invoca-aceasta se foloseste doar
5. in cazul in care persoana are o singura cetatenie in cazul in care mai multe cetatenii si una
este a RM atunci se va aplica legea RM adica legea forului
6. calificarea imobilurilor-se determina potrivit legii statului pe al carui teritoriu se afla bunul
calificarea data se face dupa lex rei sitae
7. trataele internationale-urmeaza aceeasi cale de interpretare ca si in tratat
8. stabilirea caracterului licit a faptelor jur-se aplica legea statului unde s-a produs prejudiciul
lex locci delicte commisse
9. calificarea efectuata de arbitri in arbitrajul international ad-hoc-avind in vedere ca arbitra
international ad-hoc nu exista o lege a forului instan arbitrala nu este obligata sa efectueze
calificarea dupa sistemul de drept al tarii unde se statueaza.In acest caz calificarea se va face
dupa legea care arbitrii o vor considera potrivita
Cutuma – conduita stabilita in practica vietii sociale si respectata un timp indelungat in virtutea
deprinderii, ca o norma considerata obligatorie.
Particularitati:
1 – are elemente obiectiv (conduita aplicata un timp indelungat ca o deprindere) si subiectiv
(convingerea ca o anumita conduita e obligatorie). Uzanta doar obiectiv
2 – este chiar reglementat de Cod civil ca fiind legea aplicabila a partilor.
Subiectul III Domeniul de aplicare a legii foruluisi legea aplicabila regimului probelor in
procese de DIP
3.1. Distingeţi acţiunea în justiţie în sens material şi procesual.
Actiunea la justitie in sens material = posibilitatea pe care o are reclamantul de a obtine
recunoasterea sau realizarea dreptului sau contestat prin constringerea judiciara a piritului.
Act la just in sens procesual = doar posibilitatea persoanei de a se adresa in vederea unui drept
incalcat, fara ca aceasta sa implice in mod necesar si protectia juridica a acelui drept, deci
posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a sesiza inst de judec pt a hotari asupra cererii
sale, indiferent daca cererea e sau nu e justificata.
3.2. Analizaţi legea aplicabilă capacităţii şi calităţii procesuale a părţilor (art.455-456 din Codul
de procedură civilă).
Capacitatea procesuala – legitimatio ad processum = aptitudinea de a fi parte in proces, de a
dobindi drepturi si de a-si asuma oblig pe plan procesual. Capacit procesuala de exercitiu e
aptitudinea unei pers de a valorifica personal sau prin reprezentant dreptul subiectiv in justitie.
Tine de statutul personal al subiectuluide drept, si se supune lex personalis, adica legii nationale.
Capacitatea procedurală de folosinţă şi capacitatea procedurală de exerciţiu a cetăţenilor străini
şi apatrizilor în procesele civile este guvernată de legea naţională a acestora. ) Se consideră lege
naţională a cetăţeanului străin legea statului a cărui cetăţenie o deţine. Daca cetăţeanul,
concomitent cu cetăţenia RM, are şi o altă cetăţenie, legea lui naţională se consideră legea RM.
Se consideră lege naţională a apatridului legea statului în care îşi are domiciliul.
Se consideră lege naţională a organizaţiei străine legea statului în care aceasta este fondată. În
baza legii naţionale, organizaţiei străine i se determină capacitatea procedurală de folosinţă.
Organizaţia străină care, potrivit legii naţionale, nu beneficiază de capacitate procedurală de
folosinţă poate fi declarată pe teritoriul RM, în conformitate cu legislaţia ei, ca avînd o astfel de
capacitate.Capacitatea procedurală de folosinţă a unei organizaţii internaţionale se determină în
baza contractului internaţional în conformitate cu care este fondată, a actelor de constituire sau
a acordului cu autorităţile competente ale RM.
Calitatea procesuala – legitimatio ed causam = conditie de baza ce treb indeplinita pt ca o pers
sa poata fi parte in process. Deoseb intre capacitate si calitate – capacity se determina in general
sau pt o categorie anumita de pers, cf normelor de drept comun, calitatea se refera la posibilit
unei pers de a fi parte in process.
3.3. Argumentaţi soluţiile privind legea aplicabilă mijloacelor de probă, calificării, sarcinii,
aprecierii şi administrării probelor (art.458 din Codul de procedură civilă).
În procesele civile cu element de extraneitate, instanţele judecătoreşti ale RM aplică legislaţia
procedurală a ţării dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.
Obiectul şi temeiul acţiunii civile în procesele cu element de extraneitate sînt determinate de
legea care reglem fondul r j litigios. După aceeaşi lege se determină şi calitatea procesuală a
părţilor. Calificarea se face dupa lex causae.
Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare a înscrisului sînt
cele prevăzute de legea locului unde a fost încheiat actul juridic sau de legea aleasă de părţi dacă
ele au dreptul să o aleagă (lex causae)
Proba faptelor se face potrivit legii locului unde s-au produs. (locus regit actum) Cu toate
acestea, este posibilă şi aplicarea legii RM dacă ea admite şi alte mijloace probatoare decît cele
specificate anterior. Dovada stării civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civilă sînt
reglem de legea locului unde s-a încheiat înscrisul invocat.
Administrarea probelor de judecată se face în conformitate cu legea RM. (lex fori)
Testul 10
Subiectul I Natura juridica, obiectul si importanta DIP
1.1. Definiţi obiectul dreptului internaţional privat.
Obiect – rel soc reglement si aparate prin intermed norm jur.
La analiza obiectului se iau in consideratie rap jur private ca parte integranta, insa cele publice
nu-s obiect. OBIECT = a DIPr ca ramura de drept e constituit din rap jur de drept civil in sens
larg, adica de drept privat cu elem de extraneitate.
Testul 11
Subiectul I Frauda legii in DIP
1.1. Caracterizaţi noţiunea de fraudare a legii aplicabile.
Frauda la lege in dr intern = operatia prin care partile la un r j utilizind unele dispozitii legale
convenabile lor, eludeaza alte dispozitii legale, nefavorabile lor. Prin aceasta operatie nu se
incalca direct dispozitiile legale, ci indirect, dar aparent totul e legal.
Frauda la lege in DIPr = partile creaza intentionat conditii prin care r j incheiat sa nu fie
reglementat de legea competenta, dar de alta lege, mai favorabila. Aici acest lucru este facilitat
de principiul lex voluntatis (partile aleg legea care va cirmui r j). Partile aleg lex causae – legea
pt acel r j.
1.2. Determinaţi modalităţile şi condiţiile fraudei la lege în dreptul internaţional privat.
Modalitatile de intervenire a fraudei la lege in DIPr:
- introducerea intr-un r j de drept intern a unui element de extraneitate, in scopul provocarii
artificiale a unui conflict de legi pt a aplica o lege straina.
- schimbarea frauduloasa a punctului de legatura intr-un r j care are deja un element de
extraneitate si este un rap de DIPr , evitind astfel legea care e competenta prin normele
conflictuale si aplicarea altei legi.
Conditiile fraudei la lege:
- schimbarea voluntara si frauduloasa a punctului de legatura. Adica partile prin act de vointa
sa schimbe punct de legatura (de ex schimbarea cetaten, domicil). De asemenea frauda la lege
poate fi aplicata doar la r j asupra carora sunt aplicabile norme conflictuale cu puncte de legat
mobile.
- existenta unui scop ilicit urmarit de parti – intentia frauduloasa a partilor, aplicarea unui alt
sistem de legi decit cel normal competent, o incalcare indirecta.
- obtinerea prin intermediul partilor a unui rezultat ilicit – adica sistemul pe care partile vor sa-
l aplice trebu sa fie mai favorabil decit cel normal competent (scopul partilor)
- utilizarea de catre parti a mijloacelor ilicite – schimbarea cetateniei, sediului.
1.3. Argumentaţi soluţiile privind sancţionarea sau nesancţionarea fraudei la lege în dreptul
internaţional privat.
Sunt 3 opinii: ca frauda la lege trebu sanctionata (majoritatea), si ca nu treb, si ca frauda la lege
se admite doar in materia formei actelor.
Nu trebuie sanctionata pt ca (argumente si contraargum):
1 – partile utilizeaza mijloace licite pt aceasta. Insa nu e corect pt ca nu se pedepsesc mijloacele,
ci scopul.
2 – la sanctionare se tine cont de prea mlte momente psihologice care au determinat partile sa
incheie actul jur. Dar la fel nu e suficient, pt ca in majoritatea r j se examineaza si elementele
subiective.
Treb sanctionata pt ca:
1 – e o sanctiune a normelor conflict, care sunt imperative (expresia statului) si care nu pot fi
neglijate de parti
2 – un act cu scop ilicit nu treb sa aiba efecte, chiar daca mijloacele sunt legale (inopozabilitatea
lui in tara a carei lege sanctioneaza asa acte)
3 – ca sanctiune – neaplicarea legii care a devenit competenta prin frauda, si aplicarea celei care
era competenta anterior
4 – pedepsirea e indreptata impotriva intentiei frauduloase a partilor
5 – fraudarea dreptului competent, e o incalcare a normei conflictuale a forului
6 - reptul strain treb sa aiba aceeasi forta jur ca si cel intern, cind e aplicat
subiectul II Determinarea legii aplicabile persoanei juridice
2.1. Caracterizaţi noţiunea de naţionalitate a persoanei juridice.
Nationalit = legatura politica si juridica intre pers jur si stat, se aplica prin analogie cu cetatenia,
dar nu e aceeasi, si nu are aceleasi efecte ca cetatenia pt pers fiz. Unii spun ca nu se poate de
folosit termen de nationalit, din mai multe puncte de vedere, dar exista si contraargumente pt ca
nu este aceeasi ca si cetatenia, si are o reglementare deosebita, asemanatoare, dar e o institutie
juridica desinestatatoare.
2.2. Stabiliţi criteriile de determinare a naţionalităţii persoanei juridice în diferite sisteme de
drept, inclusiv în cel al R.Moldova (art.1596 din Codul civil).
Criteriile de determinare sunt diferite, in diferite sisteme de drept:
1 - Criteriul voinţei fondatorilor. Utilizarea lui pemite fondatorilor sa aleagă nationalitatea în
concordanţă cu propriile interese asa cum aleg denumirea sau sediul. De aceea, acest criteriu a
fost refuzat de literatura de specialitate, pt că natura contractuală nu exprimă pe deplin esenţa
persoanei juridice, si pentru că nu asigură ocrotirea interesului public si pe cel al terţilor.
2 - Criteriul locului unde se află centrul activităţii economice. Lex societatis ar putea fi, în
această conceptie legea statului unde se află centrul activităţii persoanei jur, aşa după cum lex
contractus este legea statului unde se execută contractul (lex loci executionis). Potrivit acestei
teorii, stabilirea naţionalităţii este total subordonată determinării legii nationale, Criteriul
menţionat nu a fost reţinut pentru că ignoră natura instituţională a persoanei juridice şi pentru
că uneori este greu de determinat locul activităţii economice, atunci când aceasta se desfăşoară
pe teritoriile mai multor state.
3 - Criteriul sediului social (teritorialităţii conducerii) Potrivit acestui criteriu, persoana juridică
are naţionalitatea ţării pe teritoriul cărei si-a stabilit sediul social. Sediul social trebuie să fie
real şi serios, adică persoana juridică să aibă principalele organe de conducere pe teritoriul unui
stat şi, respectiv, să fie stabilit într-o ţară cu care persoana juridică are o legătură semnificativă.
4 - Criteriul încorporării (locului înregistrării statutului). Potrivit acestui criteriu,
persoana juridică are naţionalitatea ţării unde au fost indeplinite formalităţile de
constituire şi înregistrare. Avantajul acestui criteriu constă în identificarea lesnicioasă şi
stabilitate; naţionalităţii, dar, totodată este supus criticii pentru faptul că există posibilitatea
fraudării legii, Criteriul menţionat se aplică şi în sistemul de drept al RM
5 - Criteriul controlului. naţionalitatea persoanei juridice determinându-se fie potrivit
apartenenţei conducătorilor persoanei juridice, fie potrivit cetăţeniei asociaţilor, fie potrivit
naţionalităţii capitalului social, fie potrivit cetăţeniei acelora în folosul cărora se desfăşoară
activitatea persoanei juridice. Criteriul controlului este folosit doar în unele tratate
internaţionale, când se urmăreşte distingerea între.persoane juridice naţionale'şi străine,
precum şi în cazul aplicării anumitor măsuri discriminatorii persoanei juridice străine.
6 - Criteriul mixt. în unele situaţii, pentru determinarea naţionalităţii sunt utilizate criterii
mixte, adică concomitent se aplică câteva criterii din cele menţionate.
2.3. Argumentaţi importanţa naţionalităţii persoanei juridice în materia dreptului internaţional
privat.
Importanta se exprima prin urmatoarele:
- nationalitatea ajuta sa facem deosebire intre pers jur nationale si straine, in DIPr e
important, se pune si problema recunoasterii extrateritoriale si stabilirea regimului juridic
intr-o tara gazda
- nationalitatea determina legea aplicabila pt statutul pers jur (de legea nationala a pers jur)
- nationalitatea pers jur e un criteriu de detereminare a domeniuli de aplicare a tratatelor
internationale, adica determinarea pers jur care beneficiaza de prevederile tratatului
- nationalitatea de asemenea determina care stat poate corda protectie diplomatica, in
anumite cazuri
- de semenea serveste la aplicarea masurilor deosebite de protectie impotriva unor pers jur
straine (pescuit, cai aeriane)
3. Sistemele de drept in care statutul personal este supus atât legii naţionale, cât şl legii
domiciliului
2.2. Analizaţi determinarea legii aplicabile statutului personal în dreptul internaţional privat al
R.Moldova prin prisma reglementărilor cuprinse în art.1587, 1588, 1590 alin.(1), 1591 din Codul
civil.
. LEGEA APLICABILĂ STATUTULUI PERSONAL ÎN DREPTUL CONFLICTUAL AL
R.MOLDOVA
pentru celăţeanul R.Moldova legea naţională este legea R.Moldova. Astfel, cetăţenia
constituie punctul de legătură pentru norma conflietuală în al cărei conţinut intră starea civilă
şi capacitatea persoanei fizice.
Determinarea cetăţeniei se face conform legii statului a cărui cetăţenie se invocă. explicit din
prevederile aiin.(1) al art.1587 din Codul civil, aplicarea legii naţionale, deci luarea cetăţeniei ca
punct de legătură, consliluie regula în materie, de la care insă există şi unele excepţii, în cazurile
când se apicâ legea domiciliului sau reşedinţei.
Astfel, în ca2ul în care persoana are două sau mai muite cetăţenii, legea naţională se
consideră legea statului cu care persoana are cele mai strânse legături, in sensul alin.(2), iar cele
mai strânse legături persoana le poate avea prin intermediul domiciliului sau reşedinţei.
în continuare, art.1587 alin.(3) prevede că .legea naţională a apatridului se consideră legea
stalului în care el îşi are domiciliul sau reşedinţa". în opinia noastră, aceasta formulare este
confuză, în sensul că dacă persoana aste apatrid, adică nu are nici o cetăţenie, atunci legea
naţională nici nu există. Totodată, legea naţională nu poate fi legea domiciliului (reşedinţei),
avănd în vedere că ambele constituie noţiuni distincte, reprezentând două aspecte ale aplicării
leg» personale.
Potrivit art.1590/1 CC capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor este
guvernată de legea lor naţională. La fel ca şi art.1587 alin.(3), acest text poate provoca
confuzii, având în vedere faptul că nu există legea naţională în privinţa apatrizilor. Astfel, mai
potrivit ar fi dacă privitor la apatrizi s-ar prevedea „că capacitatea de exerciţiu a acestora este
cârmuită de legea domiciliului, sau în lipsa domiciliului, de legea reşedinţei".
in ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în materie de
acte juridice încheiate pe teritoriul R.Moldova şi în materie de obligaţii din cauzarea de
prejudiciu se stabileşte potrivit legii R.Moldova. în r.cnsul art.1590 nlin.<3).
In conformitate cu dispoziţia alin.(4) al art. 1590. apartenenţa unei persoane la o nouă lege
naţională nu aduce atingere majoratului dobândit şi recunoscut potrivit legii aplicabile
anterior.
2.3. Argumentaţi teoria interesului naţional ca excepţie de la aplicarea legii personale (art.1590
alin.(2) din Codul civil).
Privitor la norma conflietuală lex patrise s-a elaborat o concepţie pentru a o exprimă
dificultăţile pe care le întâmpină coordonarea intereselor în prezenţă ou cerinţele unei
securităţi juridice pe plan internaţional. Această concepţie, cunoscută în doctrină sub
denumirea de „teoria interesului naţional" este o creaţie jurisprudenţialâ, reprezentând o
excepţie de la competenţa normală a logii naţionale în privinţa capacităţii persoanelor.
Potrivit legii personale, fie legea naţională, fio legea domiciliului, ar trebui sa rezulte
următoarele consecinţe:
1.în cazul când o persoană este capabilă potrivit legii salo personale. aceasta va fi considerată
capabilă în orice altă ţara;
2 in cazul când o persoană este incapabilă după legea sa personală, aceasta va fi
considerată astfel în orice tară .
Situaţia nu este aceeaşi în ceea ce priveşte cea de-a doua consecinţă; ca persoană incapabilă
potrivit legii sale personale este posibil să fie considerata capabilă în altă tară.
Teoria interesului naţional implică îndeplinirea în mod cumulativ a urmatoarelor
condiţii, care rezultă din prevederile art.1590 alin.(2):
a. persoana în cauză să fie incapabilă potrivit legii sale personale
b. această persoană să fie capabilă potrivit legii locului încheierii actul juridic
c.anularea actului să fie de natură a produce un prejudiciu neiustificat pentru cetăţeanul
propriu
3.2. Analizaţi procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti străine în R.Moldova (art.468-470 din
Codul de procedură civilă).
Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine
Hotărîrea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în executare pe
teritoriul Republicii Moldova, la cererea creditorului, în temeiul încuviinţării date de curtea de apel de
drept comun în a cărei circumscripţie urmează să se efectueze executarea. În cazul în care debitorul nu
are domiciliu sau sediu în Republica Moldova ori cînd domiciliul nu este cunoscut, hotărîrea se pune în
executare la locul de aflare a bunurilor acestuia.
Cuprinsul cererii
În cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se indică:
a) numele sau denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului dacă cererea se depune de acesta,
domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
b) numele sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
c) solicitarea încuviinţării executării silite a hotărîrii, termenul de la care se cere executarea hotărîrii.
Pentru soluţionarea justă şi rapidă a pricinii, în cerere se indică numerele de telefon, faxul, poşta
electronică, alte date.
La cerere se anexează actele stipulate de tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte.
Dacă în tratatul internaţional nu se indică astfel de acte, la cerere se anexează:
a) copia de pe hotărîrea judecătorească străină, încuviinţarea executării căreia se cere, legalizată de
emitent în modul stabilit;
b) actul oficial care confirmă rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti străine, conform legii
statului în care s-a emis, dacă faptul acesta nu rezultă din hotărîre;
c) actul care confirmă că partea împotriva căreia s-a emis hotărîrea, deşi a fost înştiinţată legal, nu a
participat la proces;
d) actul care confirmă executarea anterioară a hotărîrii pe teritoriul statului respectiv.
Procedura de examinare a cererii
Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se examinează în şedinţă de judecată, cu
înştiinţarea legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive
neîntemeiate a debitorului citat legal nu împiedică examinarea cererii.
Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a debitorului privind amînarea examinării
cererii, înştiinţîndu-l.
Instanţa judecătorească, după ce ascultă explicaţiile debitorului şi examinează probele prezentate,
pronunţă o încheiere de încuviinţare a executării silite a hotărîrii judecătoreşti străine sau de refuz al
autorizării executării.
În cazul în care hotărîrea judecătorească străină conţine soluţii asupra mai multor pretenţii disociabile,
încuviinţarea executării lor poate fi acordată separat.
La examinarea cererii de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine, instanţa sesizată poate, după
caz, să ceară explicaţii solicitantului recunoaşterii şi să interogheze debitorul privitor la cererea depusă
ori să ceară explicaţii instanţei străine emitente.
Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru încuviinţarea executării hotărîrii
judecătoreşti străine, instanţa judecătorească a Republicii Moldova nu poate proceda la reexaminarea
fondului hotărîrii judecătoreşti străine şi nici la modificarea ei.
În temeiul hotărîrii judecătoreşti străine şi încheierii, rămase irevocabile, de încuviinţare a executării ei
silite, se eliberează un titlu executoriu, care se expediază instanţei de la locul de executare a hotărîrii
judecătoreşti străine.