James Luna și Artifact Piece în Muzeul de antropologie din San Diego

Cu toate că ce le-a făcut Columb arawacilor din Bahamas, precum și ce le-a făcut Cortes aztecilor
din Mexic, Pizarro incașilor din Peru și englezii triburilor găsite pe coasta Americii de Nord, este
util de știut că descoperirea americii nu a fost o poveste în care niște oameni aventuroși mânați de
spirit umanist au descoperit niște tărâmuri virgine pe care le-au civilizat ulterior prin glorie divină
sau orice lucru similar. Ba din contră, presupune masacre, sclavie, răspândiri de boli și toate
conduse spre eliminarea civilizațiilor mai-sus menționate. Deși americanii au ziua lui Columb ca
sărbătoare națională la care se mai adaugă și ziua recunoștinței. În locurile acestea descoperite
existau niște societăți destul de bine definite, care din anumite puncte de vedere erau mai avansate
decât barbariile care se întâmplau în Europa la perioada respectivă, dar cum nivelul de civilizație se
măsura după ascuțimea sabiei, categoric nativii au pierdut în fața europenilor cu falsa imagine a
unor sălbatici.Cu toate că aceste date istorice sunt promovate prin diverse cărți acum atât la licee
cât și la facultăți din America, e interesant că istoria este spălată în repetate moduri și trecută prin
filtrele propagandei patriotismului exagerat presărat cu aspartamul unui vis american. Cu toate
acestea, o parte dintre sclavele native molestate de către europeni au reușit să supraviețuiască destul
cât să ducă mai departe gena, formând comunități, perpetuându-se până-n zilele noastre în zona
Mexicului. Motivul pentru care lucrurile astea încă-s un subiect tabu pentru ei se limitează la
nepotrivirea unei pete de sânge din istorie pe tricoul curat al americănismului cu care nici James
Luna, un artist nativ, nu a putut vreodată fi de acord.
„Mă uitam adesea la reprezentarea popoarelor noastre în muzee și toate erau blocate-n trecut. Cât de
unilateral! Pur și simplu eram obiecte printre oase și oase printre obiecte, toate sigilate și însemnate
cu o dată. În acest caz, nu se poate vorbi nici despre bucurie, nici despre umor, inteligență sau orice
din ceea ce fac parte cei din poporul nostru” explică James Luna într-un interviu de-al său, ca o
motivație pentru semnificația din spatele lucrărilor sale.
În 1987 Luna se așează într-o vitrină de la secția nativilor din tribul kumeyaay la Muzeul Omului
din San Diego, purtând doar o pânză și fiind înconjurat de diverse obiecte, de la acte de divorț și
diploma de colegiu până la fotografii personale, papuci și câteva înregistrări cu melodii de la The
Rolling Stones și Jimmy Hendrix. În fața vitrinei se aflau câteva tăblițe de muzeu ce explicau
semnificația obiectelor culturale și a trupului din vitrină. Din când în când, artistul se întindea ,
căsca , cumva provocând ochiul public neașteptat la micile zvâcniri venite din partea așa-zisului
exponat. Acest performence poartă numele de Artifact piece, prin acesta artistul criticând practicile
muzeale standard de prezentare a culturilor indigene atât ca o componentă a istoriei naturală cât și
ca ramură a trecutului. În orice caz, obiectificând-o mai mult decât păstrându-i caracterul uman,
astfel fiind prezentată mai mult ca o curiozitate decât ca o ramură a umanității. Nu era nici cea mai
mică diferență dintre modul de a vorbi despre o componentă extrem de signifiantă a istoriei lor și
modul de a vorbi despre o fosilă. Probabil despre fosilă ar fi fost mai implicați. Luna, totuși, era o
ființă umană, un exponat cât se poate de viu care prin simpla lui prezență anula convingerea
publicului privitoare la dispariția totală a indigenilor
Obiectele din jurul acestuia, pe de altă parte, complimentau ideea de bază ce voia să fie transmisă,
anume că, indigen fiind, totuși nu este doar un băștinaș limitat, ba din contră. Este la fel de modern
ca vizitatorii muzeului, un om cu studii, cu familie și iubitor de muzică.
James Luna explorează identitatea indigenă în contextul albilor din SUA, el fiind un mexican
american, a fost de asemenea o voce pentru națiunile indigene din California, care sunt adesea
trecute cu vederea în discuțiile despre artă și cultura autohtonă. După o carieră artistică în care a
atras în mod activ atenția și a contestat modul în care sunt reprezentați nativii americani în muzee,
cultura populară și istorie, Luna moare în 2018. În ciuda tuturor progreselor înregistrate în afișarea
muzeului, interpretarea și proiectarea expoziției din anii ‘80, Artifact Piece, încă dispune de
relevanță și în zilele noastre, împreună desigur cu criticile aduse acestui performence. Un
performence prin care artistul strigă sarcastic ‘faceți poză cu maimuța!’ și prin care e evident că
Luna se găsește convins că americanii încă se târăsc după romanțe lobotomizate cu ascensiuni pe
scara socială, vată de zahăr, superficialitate, libertate și alte povești de genul în loc să înghită
adevărul crud.

Bibliografie:
http://artofthemooc.org/wiki/the-artifact-piece/
https://canadianart.ca/features/james-luna-in-memoriam/
A people’s history of the United States, Howard Zinn, ed. Harper Collins Publishers