Sunteți pe pagina 1din 5

Cucul este o pasăre de mărimea unui porumbel, cu penaj gri-cenuşiu în partea superioară şi

alb cu dungi negre pe abdomen. Este destul de greu de observat. Dacă reuşeşti să îl zăreşti, vei
vedea probabil o formă aerodinamică, închisă la culoare, zburând destul de repede peste
câmpurile dintre pâlcuri de pădure. Dar cu siguranţă ai auzit unul. Masculul îşi anunţă
prezenţa printr-un cântec caracteristic:"cu-cu, cu-cu".
Cucul este o pasăre destul de comună în aproape toate tipurile de habitate, de la păduri până la
zone deschise, chiar până pe versanţii munţilor.
Cel mai ineresant lucru despre cuc este faptul că nu îşi construieşte cuib, ci îşi pune ouăle în
cuiburile altor păsări. Puiul de cuc eclozează (iese din ou) înaintea puilor păsării proprietare
a cuibului şi împinge afară din cuib restul ouălor.

Cu ce se hrăneşte?
Cucul se hrăneşte cu insecte - în general larve de fluturi (omizi) şi gândaci.Nu este specializat
pentru un anumit tip de hrană, consumând acele insecte care sunt mai numeroase şi de aceea,
mai uşor de prins.
Cuibul cucului
În loc să-şi construiască propriul cuib, să îşi clocească ouăle şi să îşi crească puii, cucii
folosesc cuiburile unor păsări "gazdă", cum ar fi fâsa de câmp. Când femela de cuc găseşte un
cuib potrivit, iar pasărea gazdă nu e atentă, ea îndepărtează unul dintre ouăle din cuib şi îşi
depune propriul ou în locul lui. Uneori aceste cuiburi sunt construite de păsări mult mai mici
decât puiul de cuc şi din această cauză "părintele" trebuie să muncescă mult mai mult pentru
a-şi hrăni puiul gigant, confundându-l cu al lui.
Iernare
Cucii din Europa îşi petrec iarna în Africa, de obicei în savane.
Populaţia de cuci din Europa
Populaţia europeană de cuci este destul de mare şi stabilă, deşi în vestul Europei, în special în
Franţa, numărul lor a scăzut.

Cucul este un oaspete de vară în Europa, venind din Africa tropicală. Soseşte începând cu
jumătatea lunii aprilie şi până la începutul lui mai, când poate fi auzit cântând, în majoritatea
zonelor rurale.
Cucii adulţi sunt printre primii dintre oaspeţii de vară care pleacă. Ei nu trebuie să îşi crească
puii, aşa că sunt liberi să plece. Majoritatea părăsesc Europa în luna iulie. Puii pleacă cu
o lună mai târziu, după ce le-au crescut toate penele. Ei nu se întâlnesc niciodată cu părinţii
lor.
Nu se cunosc foarte multe despre rutele de migraţie ale cucilor. Probabil călătoresc prin
Europa centrală, spre sudul Italiei, unde se hrănesc o perioadă, înainte de a zbura spre Africa.
În Africa, cucii nu cântă, aşa că majoritatea trec neobservaţi.
Cucul (Cuculus canorus) este o pasăre migratoare care face parte din ordinul Cuculiformes,
familia Cuculidae. Poate fi întâlnită în Africa de Nord și Eurasia — din Portugalia până
în Irlanda, iar spre est până înJaponia și Kamceatka.

Caracteristicile acestor păsări sunt culoarea cenușie și cântecul lor prin care masculul
marchează teritoriul și care se poate asemăna cu denumirea dată păsării. Are mărimea unui
porumbel suplu (30–35 cm). Pasărea nu clocește, ci femela depune ouăle în cuiburi străine
care sunt de regulă ale unor păsări cântătoare mai mici. La mascul, capul și partea superioară
a corpului sunt de culoare cenușie, iar partea inferioară a corpului are o nuanță cenușie
albăstruie. Coada este lungă, pestriță și cu penele foarte grele.
Cucul este o pasăre migratoare, iernează în Africa tropicală și în sudul Asiei.

Habitatul cucului este foarte larg. El poate fi găsit în pădurile de foioase, crângurile de pe
malul apelor curgătoare, coasta mărilor sau la marginea orașelor. Mai trăiește și în regiunile
cu smârcuri sau de stepă, unde trăiesc și păsările care îi cresc puii. Cucul a fost întâlnit de
exemplu în Elveția la o înălțime de 2.400 de m, iar în India la altitudinea de 5.250 m
deasupra n.m. Pasărea este răspândită mai ales în emisfera nordică, dar iernează în regiunile
de savană din sudul Africii și Asia sudică, cu temperaturi variate intre 15-19 grade.

Cucul se hrănește în special cu insecte, fiind printre puținele păsări care consumă și larvele
păroase de insecte, păianjeni sau melci. În perioada împerecherii, masculul rămâne circa o
săptămână împreună cu femela. Cucul isi depune ouale in cuiburile altor pasari .
Dintre toate păsările care înfruntă rigorile iernii specifice climatului nostru temperat
continental sau care poposesc aici numai pentru vărat, cucul ocupă în tradiţiile populare un loc
cu totul privilegiat. Nu există în ornitologia românească o altă pasăre căreia poporul să-i fi
dedicat atâtea legende, poveşti, cântece şi proverbe.
Cucul nu este o pasăre cântătoare şi nici nu încântă prin coloritul penelor sale. Ca înfăţişare
este un uliu în miniatură. Fiind o pasăre mică, aportul ei la distrugerea dăunătorilor este
neglijabil. Îşi depune ouăle prin cuiburile altor păsări, iar puii săi, mai robuşti, îşi răstoarnă
fraţii vitregi peste marginile cuibului pentru a profita de un surplus de hrană şi a se dezvolta
mai rapid. Cucul nu-şi face cuib, nu-şi cloceşte ouăle şi nu-şi hrăneşte puii. Fiind simbolul
primăverii, al timpului frumos şi al dragostei pătimaşe, poporul îi iartă totul. În povestiri
de o rară frumuseţe, cucul apare antropomorfizat: argat, slugă, tâlhar, haiduc, părinte, soţ, etc.
Această pasăre ar fi puţin cunoscută în folclorul românesc dacă prin comportamentul său,
începutul şi sfârşitul cântatului la date fixe, nu ar marca succesiunea a două importante
fenomene astronomice: echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară: „Şi cucul, cum a
sosit şi i s-a dezlegat limba, îndată începe a cânta, şi cântă necontenit de la Bunavestire (25
martie, sărbătoare aflată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară) până la Sânziene
sau până la Sânpetru (sărbători în preajma solstiţiului de vară)”. Conform tradiţiei, la Sânziene
cucul se îneacă cu orz şi, nemaiputând cânta, se preface în uliu până în primăvara viitoare.
Cucul este o sursă de inspiraţie melancolică în cântecele de dor şi jale, iar în creaţiile a
căror temă este despărţirea a doi fraţi sau a doi soţi amplifică sentimentul de înstrăinare şi
singurătate. Cucul prevesteşte prin cântecul său nu numai venirea primăverii, ci şi norocul
omului pe acel an. Primul cântec al cucului era întâmpinat prin cuvinte care implorau avuţia,
sănătatea, fericirea, norocul. La auzul primului cântec al cucului toţi doreau să fie veseli, curat
îmbrăcaţi, bine hrăniţi şi cu bani în buzunar.
Supremul simbol al cucului este scurgerea neîntreruptă a timpului şi repetarea anuală a
scenariului din ciclul vieţii: naşterea (primul cântat) şi moartea (ultimul cântat). De aceea, el
are tainice legături cu viaţa omului. Locul de unde se aude prima dată cântecul (în spate, în
faţă, în stânga, în dreapta) sau unde este aşezat (pe o ramură uscată, pe o movilă, pe o
grămadă de gunoi), repetabilitatea cântecului etc. reprezintă semne bune sau rele pentru om:
noroc, sănătate, boală, moarte, căsătorie.
Rândunicile sunt păsări mici, cu spate şi aripi negre, cu reflexe albăstrui, guşă ruginie şi
abdomen alb. În zbor par în totalitate neagre, dar pot fi recunoscute cu uşurinţă datorită cozii
bifurcate (în formă de furculiţă) şi lungi.
Rândunicile ciripesc şi sporovăiesc între ele când stau pe fire sau pe acoperişuri - te pot chiar
trezi! Ele zoară spre nord, ajungând în Europa, unde îşi construiesc cuiburi, depun ouă şi îşi
cresc puii. Pot fi observate din martie şi până în septembrie.
Rândunicile îşi construiesc cuiburile din biluţe modelate din salivă şi lut.

Cum poţi diferenţia o rândunică de o drepnea neagră?


Deşi asemănătoare, rândunica este semnificativ mai mică decât drepneaua. Aripile drepnelei
sunt mai lungi şi mai înguste, având formă de coasă. Rândunica are aripi mai "flexibile", pe
care şi le împătureşte vizibil. Coada rândunicii este mult mai lungă şi vizibil bifurcată. De
obicei, poţi observa rândunici la ţară şi drepnele în oraşe.
Cum poţi diferenţia păsările tinere de cele adulte?
Rândunicile tinere sunt puţin mai mici şi au cozile mai scurte decât părinţii lor. Dacă treci pe
lângă o fermă, probabil poţi găsi un cuib într-o clădire mai veche sub o bârnă, sau sub
streaşina clădirilor. Dacă nu faci gălăgie, poţi observa o părticică din viaţa de familie
a rândunicilor - în cuibpoţi vedea câţiva pui pecare părinţii îi hrănesc cu insecte.
Cu ce se hrănesc?
În general prind isecte în zbor, mai rar de pe sol sau de pe supafaţa apei.
Cuibul rândunicilor
Cuibul este în general ascuns într-o clădire, sub un pod sau sub o streaşină. În general are
forma unui sfert de sferă (bilă). este construit din noroi sau lut amestecat cu salivă, fire de
iarbă sau paie. Este lipit de un perete, de o grindă sau de o cornişă. Este întotdeauna deschis la
vârf.
Iernare
Rândunicile din Europa îşi petrec iarna în Africa de vest, din zona ecuatorială şi până la
extremitatea sudică a continentului.
Populaţia de rândunici din Europa
Rândunicile sunt păsări comune, având o populaţie stabilă în Europa. Cu toate acestea,
distrugerea mediului natural ar putea duce la dispariţia lor de pe continentul nostru.
Rândunicile ajung în Europa la jumătatea lunii aprilie, după ce au parcurs un drum de 10000
km din cartierele lor de iernare, din Africa de Sud. Acest drum îl parcurg în aproape patru
săptămâni, iar masculii ajung, de obicei, primii. Până la începutul lunii mai, majoritatea
rândunicilor încep să cuibărească.
La începutul lunii septembrie cele mai multe rândunici se pregătesc să migreze. Ele zboară
agiate şi deseori se adună neliniştite pe firele electrice. Majoritatea încep să migreze în timpul
lunii septembrie, primii care pleacă fiind puii mai mari. Putem, totuşi, vedea rândunici
întârziate chiar şi în luna octombrie.
Călătoria înapoi spre Africa durează aproximnativ şase săptămâni. Rândunicile din diferite
părţi ale Europei zboară spre diferite destinaţii din Africa.
Rândunicile migrează în timpul zilei, zburând destul de jos. Noaptea se odihnesc în stoluri
uriaşe, în stufărişurile pe care le întâlnesc în drumul lor.