Sunteți pe pagina 1din 3

Vasile Alecsandri

(1821 - 1890)

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821 sau 14 iunie (1818 sau 1819), Bacău — d. 22 august 1890,
Mircești, județul Iași) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru
fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Exponent al generaţiei paşoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluţionare de
la 1848 şi în mişcarea unionistă. Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat
pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puţin criticat de politica
vremii. Ca ministru al Afacerilor Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat
cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.
A fost în primul rând un poet important şi un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaştere şi
admiraţie atât în ţară cât şi peste hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind
laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878.
Fiu al spătarului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni, urmează primii ani de şcoală (1824 –
1828) în particular cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureşean Gherman Vida. A fost intern la
pensionul din Iaşi al lui Victor Cuenim în perioada 1828 – 1834. În 1835 şi-a trecut bacalaureatul în
litere la Paris, iar în anul următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o pentru a-şi
pregăti un bacalaureat în ştiinţe în 1837.
A revenit în ţară în 1839, unde a ocupat funcţiile de „şef de masă” la „Serviciul scutelnicilor şi
al pensiilor” din Iaşi (1839 – 1846) şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1840), căruia i-a dat o
nouă organizare şi un nou repertoriu de piese originale.
Începând din anul 1843 Alecsandri a desfăşurat o activitate politică intensă, fiind unul dintre
liderii evenimentelor din primăvara anului 1848. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat
orice tentativă de mişcare revoluţionară arestând pe majoritatea complotiştilor. Împreună cu mai mulţi
colegi, Alecsandri reuşeşte să se refugieze în Ardeal unde colaborează la redactarea programului
politic „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” de la Braşov, apoi la Cernăuţi, unde colaborează
la revista fraţilor Hurmuzachi, „Bucovina”.
Ulterior, se retrage în exil, iar împreună cu Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu înfiinţează revista
„România viitoare”, susţinând cauza unionistă a românilor. De asemenea, în perioada exilului,
Alecasandri călătoreşte foarte mult în străinătate şi acumulează o vastă experienţă diplomatică.
Revenit în ţară, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica îl numeşte arhivar al statului (1850) şi
membru în Comisia pentru reorganizarea învăţământului public din Moldova (1851). În timpul
Căimăcămiei de Trei, tânărul paşoptist este secretar de stat la Departamentul Trebilor de Afară.
Alecsandri a desfăşurat o bogată activitate unionistă şi a fost ales deputat de Bacău în Divanul
ad-hoc al Moldovei în anul 1857, iar în anul următor a fost membru în Comitetul central al Unirii de la
Iaşi şi membru în Adunarea Electivă a Moldovei. În acest context, el a fost candidatul la tron care
întrunea cele mai multe voturi din partea aripei liberale a Partidei Naţionale, însă acesta a refuzat,
propunându-l pe Costache Negri. Acesta, în schimb, nu era agreat de moşieri, care se temeau că odată
ce acesta va deveni domn, va împărţi pământurile lor ţăranilor. În final a fost formulată
„soluţia” Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină primul domn al Principatelor Unite.
După Unire, Cuza îl preferă pe Alecsandri pentru a duce o campanie diplomatică dură la
Cancelariile occidentale, pledând pentru recunoşterea „faptului împlinit”. Aşadar, recunoaşterea Unirii
Principatelor se datorează într-o bună măsură carismei şi stăruinţei excelentului diplomat Alecsandri.
În următoarea perioadă devine ministru de Externe al Moldovei, deputat şi ministru plenipotenţiar la
Paris.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857.
S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860, familia Alecsandri se
stabileşte la Mirceşti, unde rămâne până la sfârşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost
plecat din ţară în misiuni diplomatice.
În viaţa culturală a ţării s-a remarcat ca membru al directoratului Teatrului Naţional din Iaşi,
editor al revistei Propăşirea, alături de Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica, iniţiator şi redactor al
revistei „România literară”, membru al Societăţii „Junimea”, colaborator la publicaţiile „Concordia”,
„Convorbiri literare”, „Dacia literară”.
În literatură, Vasile Alecsandri a debutat în 1840 cu nuvela romantică Buchetiera de la
Florenţa publicată în paginile „Daciei literare”. A urmat la câteva luni piesaFarmazonul din Hârlău.
Posesor al unei opere impresionante, Alecsandri este cunoscut drept unul dintre pionierii pastelului în
literatura română. Pastelurile lui Alecsandri evocă natura aşa zis domestică, adică tot ce constituie
cadrul obişnuit al unei vieţi patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un
cadru al unui conflict de natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura nu mai
este, ca în marea poezie romantică, refugiu, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptivă.
Între 1889 şi 1 mai 1890 se afla la Paris, apoi bolnav şi "ostenit de atâta chin", Alecsandri se
întoarce la Mirceşti.
Pe 22 august 1890 moare la casa sa de la Mirceşti, iar pe 26 august este înmormântat în grădina
casei, dăruite în 1914 Academiei de către soţia poetului. Deasupra mormântului a fost ridicat un
mausoleu din iniţiativa Academiei, în 1928. Întregul ansamblu a devenit muzeu memorial.

Opere:

Comedii
 Chiriţa în provinţie (1852)
 Chiriţa în voiagiu (1864)
 Chiriţa în balon (1874)

Volume de poezie
 Poezii populare. Balade (Cântice bătrâneşti) (1852)
 Poezii populare. Balade adunate şi îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a (1853)
Cicluri de versuri
 Mărgăritărele (1852-1862)
 Doine şi lăcrămioare (1853)
 Pasteluri (1868-1879)
 Legende (1872-1876)
 Ostaşii noştri (1878)

Proze
 Istoria unui galben
 Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenţa
 Iaşii în 1844
 Un salon din Iaşi
 Românii şi poezia lor
 O primblare la munţi
 Borsec
 Balta-albă
 Călătorie în Africa.
 Un episod din anul 1848

Proze publicate în periodice


 Satire şi alte poetice compuneri de prinţul Antioh Cantemir
 Melodiile româneşti
 Prietenii românilor
 Lamartine
 Alecu Russo
 Dridri, (roman)
 Din albumul unui bibliofil
 Vasile Porojan
 Margărita, (nuvelă)
 Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

Drame
 Cetatea Nemţului
 Lipitorile satelor
 Sgârcitul risipitor
 Despot Vodă (dramă istorică)
 Fântâna Blanduziei
 Ovidiu