Sunteți pe pagina 1din 3

Petre Ispirescu

(1830 - 1887)

Născut în ianuarie 1830 la Bucureşti ; decedat la 27 noiembrie 1887 la Bucureşti, a fost un editor,
folclorist, povestitor, scriitor şi tipograf român.

Petre Ispirescu s-a născut în 1830 în Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche. Tatăl său, Gheorghe
Ispirescu, proprietarul unei frizerii pe Calea Văcăreşti, a mai avut doi băieţi şi o fată. Mama sa, Elena, era
ardeleancă de origine, ocrotitoarea şi sfătuitoarea cea mai apropiată. Petre Ispirescu n-a putut sa înveţe
prea multă carte. Într-o scrisoare pe care o trimite în 23 aprilie 1883 profesorului I.Urban Jarnik de la
Viena, îi mărturiseşte acest lucru: “Află,domnul meu, că eu nu am trecut nici 4 clase primare. Din
nefericire, pe vremea când am învăţat eu carte, şcolile naţionale erau în organizare”. După ce şi-a însuşit
primele noţiuni de citire şi de scriere cu dascălul Niculae de la biserica Udricari, Petre Ispirescu ajunge
elevul vestitului dascăl Stan de la Biserica Doamna - Olteni. La şcoala acestui dascăl amintit cu laudă de
I.Ghica în Şcoala acum 50 de ani “băiatul se deprinde şi cu aritmetica, dar şi cu citirea ceaslovului,
psaltichiei şi evangheliei”.
În 1843, pentru ca tatăl său nu avea posibilităţi să-l dea sa înveţe o meserie, Petre Ispirescu se
duce să deprindă psaltichia la profesorul G.Voiculescu de la Biserica Doamna Bălaşa. Fiind silitor, este
angajat, împreună cu alţi elevi să cânte duminica în strana bisericii, pentru 10 lei pe lună. Astfel a început
Ispirescu să-şi câştige existenţa, la vârsta de numai 13 ani. Singura alinare a dorinţei de învăţătură i-a
rămas cititul cu nesaţ a tot felul de cărţi.
În perioada 1844 – 1848, curiozitatea l-a împins până la uşa tipografiei lui Zaharia Karkaleki,
unde a şi intrat ca ucenic. Petre Ispirescu lucrează în tipografia aproape primitivă, câte 14 ore pe zi. În
timpul liber citea, scria versuri pe care nu le arăta nimănui şi pe care nu le publica niciodată şi învaţă
limba franceză.
În 1848 se califică în meseria de tipograf. Devine serios, stăruitor şi solitar. Patronul îi măreşte
salariul, însă şi responsabilităţile, iar duminicile il invită să-şi petreacă timpul liber alături de familia sa,
nădăjduind că-şi va mărita fiica cu Petre.
În anul 1849 moare tatăl lui Petre Ispirescu.
Din anul 1853, un foarte bun prieten de profesie medic şi un altul negustor îl învaţă franceza,
dându-i lecţii seara, după terminarea lucrului. Când avea timp, scria pe tot felul de hârtii şi citea tot ce-i
cădea în mână.
În 1854, patronul său îi propune s-o ia în căsătorie pe o nepoată de-a sa. Petre refuză, părăsind
tipografia şi se angajează la altă tipografie. Continuă să locuiască alături de mama sa.
Dorind să aibă un loc de muncă în contact cât de cât cu literatura, Petre Ispirescu se mută în 1854
la tipografia lui Iosif Compaing, unde are prilejul să lucreze la tipărirea unor traduceri din Swift, J.J.
Rousseau, V. Hugo, potolindu-şi astfel setea de lectură. În această perioadă se integrează, alături de alţi
patrioţi, în frontul luptei pentru Unirea Principatelor.
În anul 1858  primeşte însărcinarea să tipărească pe ascuns corespondenţa secretă dintre
antiunionistul Vogoride şi fratele său, diplomat la Londra. Află însă poliţia şi arestează toţi complicii la
această acţiune, inclusiv pe Petre Ispirescu. Eliberat după trei săptămâni, nu se mai poate întoarce la
tipografie, deoarece locul îi fusese deja ocupat.
Între anii 1858 - 1863 lucrează în redacţia ziarului Naţional, sub atenta îndrumare a lui Vasile
Boierescu, care ocupa funcţia de director al acestui ziar. Despre aceşti 5 ani, Ispirescu spunea ca au fost
timpul de fericire al vieţii mele.
Pe 1 decembrie 1858, Vasile Boierescu, participant al Unirii şi viitorul ministru de externe, îi
oferă direcţia unei tipografii mai moderne, care poseda prima presă mecanică din Bucureşti. Aici imprimă
revista "Naţionalul".
În perioada 1860 - 1863 îl găsim ca asociat al lui Vasile Boierescu la tipografia acestuia.
În 1861 decide că este timpul să renunţe la viaţa de burlac şi se căsătoreşte cu Sevastiţa, fiica lui
Dima Petrescu, staroste de cavafi. Vor avea împreună 10 copii. Îşi va cumpăra o casă pe strada Sălciilor,
astăzi în plin centrul Bucureştilor. Activitatea sa de tipograf îl face să intre în contact cu scriitorii şi cu
oamenii timpului său - Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu. La
îndemnul lui Ion Ionescu de la Brad, publică în “Ţăranul român”, nr.11 din 21 ianuarie 1862, primul său
basm, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, semnat cu modestie P.I. După debut, rare sunt
numerele jurnalului “Ţăranul român” care să nu publice basmele sale tot mai gustate de cititori. După
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, mai apar Prâslea cel voinic şi merele de aur, Balaurul cel
cu şapte capete, Fata de împărat şi pescarul, Fiul vânătorului.
La îndemnul prietenilor săi scriitori, Ispirescu înmănunchează o parte din producţiile sale în
broşura Basme sau snoave populare, publicată pe 7 aprilie 1862. (Timp de un deceniu, între 1862 şi
1872, Petre Ispirescu nu va mai scrie niciun basm.)
Tipografia este vânduta lui Cezar Bolliac în 1863, iar Petre Ispirescu rămâne din nou fără un loc
de muncă asigurat, dar în acelaşi an, C.A. Rosetti, viitor ministru, îl invită să preia direcţia imprimeriei
unde ieşea de sub tipar “Românul”, revista partidului liberal, atunci în opoziţie. În anul următor, fondează
câteva asociaţii: “Tipografia lucrătorilor asociaţi”, care însă durează puţin. După doi ani petrecuţi la
conducerea Imprimeriei Statului de unde demisionează, formează împreună cu Georgian C. Petrescu-
Conduratu şi I. Buznea, o nouă asociaţie: “Noua tipografie a laboratorilor români”. Dizolvându-se şi
aceasta, dupa 10 ani, Petre Ispirescu deschide, pe cont propriu, “Tipografia Academiei Române”. În
aceste tipografii, pe care le susţine prin strădania şi truda sa, se tipăresc “Ghimpele”, “Columna lui
Traian”, “Revista literară”, precum şi multe dintre operele marilor scriitori. În această perioadă îi cunoaşte
pe Al. Odobescu, B.P. Hasdeu, V. Alecsandri, L.Săineanu, Barbu Şt. Delavrancea.
Greutăţile vieţii l-au albit la 35 ani, la 45 ani deja era gârbov, la 50 ani era un moşneag blând cu
faţa de ceară, cu barba şi sprâncenele albe, stufoase.
În anul 1872 publică Legendele sau basmele românilor.
În perioada 1873 - 1874 apar Snoave sau poveşti populare adunate din gurile acelora care ştiu
multe, apoi în 1876 apar Isprăvele şi viaţa lui Mihai Viteazul. În anul 1876 publica Legendele sau
basmele românilor.
Anul următor publică un articol intitulat Basme române şi basme franceze.
În 1882 apar Poveştile unchiaşului sfătos, cu o prefaţă semnată de Al. Odobescu. Tot în 1882,
îndemnat de Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu alcătuieşte o ediţie completă din Legendele sau basmele
românilor.
Pe 21 mai 1883 suferă un atac de congestie cerebrală, din care îşi revine cu greu şi îşi reia munca.
În timpul liber se întalnea cu L. Săineanu, Barbu Şt. Delavrancea, Al. Vlahuţă, care-i căutau tovărăşia şi-i
sorbeau vorba neaoşă românească.
În 1885 se preocupa (primul scriitor la noi) de valorificarea folclorului pentru copii, în volumul
Jocuri şi jucării de copii, adunate de Ispirescu, culegător-tipograf (Sibiu, Editura Institutului tipografic).
În zorii zilei de 27 noiembrie 1887, după o noapte petrecută la masa de scris, Petre Ispirescu moare, tot în
urma unui atac de congestie cerebrală. Şedinţa literară a grupului de la Revista Nouă (compusă din
Ionescu-Gion, Delavrancea, Vlahuţă, Hasdeu) este suspendată la anunţarea morţii sale. Majoritatea
publicaţiilor publică necrologuri. Pe 30 noiembrie este înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Apar în presă cuvinte de adâncă apreciere şi deosebit regret privind dispariţia omului şi scriitorului Petre
Ispirescu.
Opera literară:
Basme

 Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte


 Aleodor Împărat
 Ileana Sânziana
 Broasca țestoasă cea fermecată
 Înșir-te mărgăritari
 Prâslea cel voinic și merele de aur
 Voinicul cel cu cartea în mână născut (Voinicul cel fără de tată)
 George cel viteaz
 Făt-Frumos cu părul de aur
 Fata săracului cea isteață
 Balaurul cu șapte capete
 Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
 Zâna zânelor (Zâna munților)
 Greuceanu
 Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
 Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
 Poveste țărănească
 Copii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
 Cei trei frați împărați
 Cotoșman Năzdrăvanu
 Pasăre măiastră
 Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
 Fata moșului cea cuminte
 Cele trei rodii aurite
 Fata cu pieze rele