Va transmit,alaturat, cursul nr.

4 la disciplina,,Drept notarial’’, cu rugamintea de

a fi transmis catre toti colegii. Va rog sa-mi confirmati de primire.
Totodata, va rog sa pregatiti pentru seminar un referat/analiza despre
,,atributiile Colegiului director al Camerei notarilor publici’’

MASTER ,,CARIERE JURIDICE’’

DREPT NOTARIAL

1
 TEMA 4

PRINCIPIILE ACTIVITĂŢII NOTARIALE.

STRUCTURILE ORGANIZATORICE NOTARIALE
17.03.2020

A.PRINCIPIILE ACTIVITĂŢII NOTARIALE

Principiile de bază ale activităţii notariale se desprind din prevederile Legii nr.
36/1995. Unele din aceste principii derivă din prevederile constituţionale, reprezentând o
aplicare particulară a acestora, altele sunt, desigur, specifice activităţii notariale.

§1. Principiul legalităţii

Legalitatea constituie un principiu de valoare constituţională a cărei importanţă şi

semnificaţie într-un stat de drept nici nu trebuie să mai fie demonstrată.
Aplicarea acestui principiu implică, în primul rând, constituirea birourilor notariale
în conformitate strictă cu legea, precum şi respectarea tuturor normelor de competenţă
statornicite de reglementările în vigoare. Respectarea formelor procedurale este, de
asemenea, deosebit de importantă în activitatea notarială, căci numai actul ce întruneşte toate
cerinţele legale se bucură de „autoritate publică".
O aplicaţie particulară a principiului legalităţii este făcută în art. 9 din Legea nr.
36/1995. Dispoziţiile înscrise în acest text sunt deosebit de sugestive pentru întreaga
activitate notarială şi nu doar sub aspectul analizat. Ele reprezintă şi veritabile norme de
deontologie notarială. De aceea le şi reproducem în cele ce urmează: „(1) Notarii publici şi
instituţiile prevăzute la art. 8 care desfăşoară activitate notarială au obligaţia să verifice, în
scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare
legii şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte
spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele. (2) In cazul în care actul
solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui".
Prin urmare, textul citat consacră îndatorirea notarului de a verifica legalitatea
actelor pe care le instrumentează. Art. 9 din Legea nr. 36/1995 conferă notarului public şi un
rol activ. Această regulă poate fi desprinsă din îndatoririle pe care textul menţionat le impune
notarului public.
Respectarea legalităţii şi rolul activ al notarului public sunt de natură să înfăptuiască
funcţia preventivă a activităţii notariale. Această funcţie este evocată, în mod expres, în art. 9
alin. (1) din Legea nr. 36/1995.

§2. Principiul egalităţii de tratament în faţa organelor notariale

Potrivit art. 10 din Legea nr. 36/1995: „Activitatea notarială se înfăptuieşte în mod
egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de
limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială".
Consacrarea acestui principiu în Legea nr. 36/1995 este o consecinţă firească a
dispoziţiei constituţionale înscrise în art. 16 alin. (1) din Constituţie, privitoare la egalitatea
cetăţenilor „în faţa legii şi a autorităţilor publice".

2
 Valoarea principiului egalităţii de tratament este incontestabilă. Aşa fiind, un notar
public nu ar putea refuza întocmirea actului notarial prezentat de părţi pe vreunul din
motivele enunţate în art. 10 din Legea nr. 36/1995 (rasă, naţionalitate, origine etnică etc).

§3. Activitatea notarială constituie monopol al notarilor publici

În majoritatea statelor occidentale, activitatea notarială se realizează de către

birourile notarilor publici. Notarii îndeplinesc imensa majoritate a actelor cu caracter
notarial.
Situaţia este similară şi în sistemul legislaţiei noastre. Principiul potrivit căruia
activitatea notarială constituie monopol al notarilor publici comportă unele excepţii
importante.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 36/1995, republicată: „Actele notariale pot fi efectuate
şi de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, precum şi de alte instituţii, în
condiţiile şi limitele prevăzute de lege". La rândul său, art. 17 din acelaşi act normativ
determină competenţa notarială limitată a secretarilor consiliilor locale ale comunelor şi
oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici.
În considerarea acestor prevederi legale s-ar putea susţine că notarii publici nu
beneficiază de un veritabil monopol asupra activităţii notariale. Susţinerea nu ar fi totuşi,
după părerea noastră, pertinentă. într-adevăr, art. 15 din Legea nr. 36/1995 recunoaşte
notarilor publici o competenţă generală cu anumite excepţii. Pe de altă parte, activitatea
notarială a organelor administrative şi a misiunilor diplomatice ori a oficiilor consulare este
limitată, astfel cum rezultă chiar din prevederile art. 17-18 din Legea nr. 36/1995. De
asemenea, anumite proceduri notariale pot fi realizate numai în cadrul birourilor notarilor
publici (procedura succesorală notarială sau procedura divorţului pe cale notarială etc).

§4. Principiul păstrării secretului profesional

Activitatea notarului, ca şi a avocatului, implică cunoaşterea unor fapte sau

împrejurări pe care părţile nu doresc, din diferite motive, să le facă publice. De aceea
notarul este îndatorat să respecte confidenţialitatea lucrărilor întocmite şi să nu divulge datele
sau informaţiile ce i-au fost încredinţate.
Legea nr. 36/1995 consacră în mod expres obligaţia notarilor publici de a păstra
secretul profesional. în acest sens, art. 70 din legea menţionată anterior cantonează această
obligaţie la „actele şi faptele” despre care notarii au luat cunoştinţă „în cadrul activităţii
lor”. Obligaţia notarilor de a păstra secretul profesional subzistă şi după încetarea funcţiei, cu
excepţia cazurilor în care legea sau partea interesată îl eliberează pe notar de această
îndatorire. Legea cuprinde dispoziţii detaliate cu privire la păstrarea arhivei biroului
notarial şi la condiţiile în care actele notariale pot fi cercetate de alte instituţii sau autorităţi
publice. Astfel, potrivit art. 124 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995,
actul original şi documentele care au stat la baza acestuia nu pot fi scoase din arhiva în care
sunt păstrate decât în cazurile prevăzute de lege. Iii condiţiile legii, înscrisurile originale
aflate în arhiva biroului notarului public pot fi cercetate de un magistrat, delegat în acest
scopsde autoritatea judiciară competentă.
De asemenea, potrivit aceluiaşi text, instanţa nu va putea cere trimiterea în
original a testamentelor depuse la notarii publici sau a altor înscrisuri originale care se găsesc
în arhivele acestora. Se vor putea însă cere copii certificate ale acestora. Cercetarea acestor
înscrisuri, dacă este necesară, se va face, cu citarea părţilor, de un judecător delegat sau, dacă
înscrisul se găseşte în altă localitate, prin comisie rogatorie, de către instanţa respectivă.
Prin excepţie, când procedura verificării înscrisurilor o impune, instanţa va putea

3
ordona prezentarea testamentelor originale sau a altor înscrisuri originale depuse la notarii
publici pentru efectuarea expertizei grafosco-pice în laboratoarele de specialitate, dacă
expertiza actului nu se poate efectua la sediul arhivei.
Actele notariale păstrate în original în arhivă se eliberează la cererea instanţei de
judecată sau a parchetului în legătură cu cauzele penale aflate în curs, în condiţiile Codului
de procedură penală. Dacă actele notariale sunt cercetate pentru fals, acestea pot fi ridicate
şi rămân la dosarul cauzei dacă sunt declarate ca false, cu obligaţia comunicării notarului
public a hotărârii sau a ordonanţei procurorului; în caz contrar, actul se va restitui.
§5. Principiul realizării unui serviciu de interes public

Activitatea notarilor publici se materializează în acte şi consultaţii notariale. Scopul

acestei activităţi este, aşa cum rezultă şi din art. 1 din Legea nr. 36/1995, „constatarea
raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase" ale persoanelor fizice şi juridice. Prin
intermediul notarilor publici persoanele interesate (fizice sau juridice) îşi pot satisface unele
necesităţi determinate de inevitabilitatea participării lor Ia viaţa juridică. De aceea, activitatea
notarială este organizată pentru satisfacerea unor interese private.
Ordinea de drept nu poate fi indiferentă faţă de modul de efectuare a operaţiilor
juridice notariale. Legea conferă actului notarial forţa probantă şi caracterul unui act „de
autoritate publică". În acest sens art. 7 din Legea nr. 36/1995 dispune că: „Actul îndeplinit
de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are
forţa probantă şi, după caz, forţa executorie prevăzute de lege”.
În aceste condiţii, este firesc ca activitatea notarială să fie considerată că întruneşte
caracteristicile unui serviciu de interes public. Acest principiu este consacrat, în mod expres,
în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, text care dispune explicit că: „Notarul public este
învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome".

§6. Principiul desfăşurării activităţii notariale numai la cererea

persoanelor interesate

Acest principiu este situat în Capitolul V al Legii nr. 36/1995, intitulat: „Pro-
cedura actelor notariale". Potrivit art. 78 alin. (1) din actul normativ amintit: „Toate
actele notariale se îndeplinesc la cerere". Aşa fiind, s-ar putea susţine că ne aflăm în faţa
unui principiu strict procedural. De altfel, prevederea legală evocată este situată în Secţiunea
I, intitulată „dispoziţii comune" din Capitolul V al Legii nr. 36/1995.
Principiul enunţat are incidenţă asupra întregii activităţi notariale. Aşadar,
sesizarea reprezintă o premisă a activităţii notariale, chiar şi în cazul îndeplinirii altor operaţii
decât înscrisurile notariale, inclusiv cu prilejul acordării de consultaţii juridice. Ne aflăm în
prezenţa unei situaţii similare cu cea a disponibilităţii care guvernează activitatea judiciară în
materie civilă. Prin urmare, mutatis mutandis, am putea vorbi de principiul disponibilităţii
notariale.

§7. Principiul îndeplinirii actelor notariale în limba română

Existenţa principiului enunţat poate fi dedusă din dispoziţiile art. 82 alin. (1) din
Legea nr. 36/1995: „Actele solicitate de părţi şi orice acte de procedură notarială se întocmesc
în limba română". Textul au reprezintă decât o expresie particulară a dispoziţiilor art. 13 alin.
(1) din Constituţia României. Potrivit acestui text constituţional, în România, limba oficială
este limba română.
Legea conţine şi prevederi deosebit de semnificative cu privire la dreptul per-
soanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau a celor care nu cunosc limba română de a

4
lua cunoştinţă de conţinutul actelor notariale prin intermediul unui traducător sau interpret.
Funcţia de traducător sau interpret poate fi îndeplinită de către notarul public, dacă limba
străină este limba sa maternă sau este autorizat ca interpret ori traducător, sau de către o altă
persoană autorizată ca~ interpret sau traducător, în condiţiile legii, de către Ministerul
Justiţiei. în toate situaţiile în care actul se îndeplineşte prin interpret sau traducător autorizat,
acesta va semna încheierea alături de notarul public [art. 82 alin. (2) teza finală din Legea nr.
36/1995].
De asemenea, potrivit aceluiaşi text, actele redactate de părţi şi prezentate pentru
efectuarea operaţiunilor notariale vor fi în limba română.
Menţionăm că la cererea justificată a părţilor, notarul public poate îndeplini acte
în legătură cu înscrisurile întocmite de părţi intr-o altă limbă decât cea română, numai dacă
notarul instrumentator cunoaşte limba în care sunt întocmite actele sau după ce a luat
cunoştinţă de cuprinsul acestora prin interpret, caz în care un exemplar tradus în limba
română şi semnat de cel ce a efectuat traducerea va fi ataşat la dosar.

B.STRUCTURILE ORGANIZATORICE NOTARIALE

Conform art. 3 al Legii nr. 36/1995 pe teritoriul României funcţia de notar public
se organizează şi se exercită numai în condiţiile legii, în cadrul Uniunii Naţionale a
Notarilor Publici din România şi al Camerelor Notarilor Publici.
Funcţia de notar public se exercită numai de către notarii publici membri ai
Uniunii, organizaţi în cadrul Camerelor. Constituirea şi funcţionarea de forme de
organizare a profesiei de notar public, altele decât Uniunea şi Camerele, sunt interzise.
Actele de constituire şi de înregistrare a oricăror altor forme de organizare sunt nule de
drept.
§1. Biroul notarial

Elementul structural aflat la baza activităţii notariale este biroul notarului public.
In acest sens, art. 4 din Legea nr. 36/1995 dispune că: „Notarul public îşi exercită funcţia
într-un birou notarial. Formele de exercitare a funcţiei de notar public sunt:
-birou individual;
-societate profesională.
In cadrul biroului individual îşi exercită funcţia un notar public, angajaţi cu studii
superioare şi personal auxiliar.
Potrivit aceluiaşi text, societatea profesională se constituie din 2 sau mai mulţi notari
publici asociaţi. în cadrul societăţii profesionale, notarii publici asociaţi pot angaja personal
cu studii superioare şi personal auxiliar. Notarii publici asociaţi într-o societate
profesională îşi exercită personal funcţia şi răspund individual pentru activitatea lor.
Menţionăm că un notar public nu îşi poate exercita funcţia, în acelaşi timp, în mai
multe forme de exercitare a acesteia.
Legea impune şi individualizarea prin denumire a oricărei forme de exercitare a
profesiei de notar public (art. 5 din Legea nr. 36/1995). Individualizarea se va realiza astfel:
-în cazul biroului individual - numele notarului public titular, urmat de
sintagma „birou individual notarial" sau denumirea biroului;
-în cazul societăţii profesionale - numele notarilor publici asociaţi sau
denumirea societăţii profesionale, în ambele cazuri urmate de sintagma „societate
profesională notarială".

1.1. Natura juridică a biroului notarului public şi a activităţii notariale

5
 Sub imperiul vechii organizări notariale s-a considerat, de către majoritatea
autorilor, că notariatul este un organ al administraţiei de stat. S-a argumentat că relevant într-
o asemenea caracterizare este faptul că activitatea notarială nu are un caracter jurisdicţional,
iar „controlul şi îndrumarea activităţii notariale aparţine Ministerului Justiţiei, ca organ
central al administraţiei publice". În mod izolat s-a acreditat şi opinia potrivit căreia
notariatul are o competenţă jurisdicţională şi face parte din sistemul organelor jurisdicţionale.
Această opinie a rămas izolată în literatura noastră de specialitate şi ea a constituit mai
degrabă ecoul unei soluţii jurisprudenţiale. O atare calificare este contrară atribuţiilor şi
naturii activităţii notariale. În sistemul legislaţiei anterioare organele notariale nu puteau fi
incluse decât în sistemul organelor cu atribuţii administrative. Noua reglementare a activităţii
notariale diferă fundamental de vechea structură notarială. în prezent, notarii publici sunt
organizaţi în birouri notariale, iar titularul acestuia nu este funcţionar de stat; notarul public
exercită atribuţiile unei profesii liberale. Biroul notarial se înfăţişează ca o instituţie de drept
privat, iar nu ca un organ al administraţiei de stat. El are un caracter autonom,
independent faţă de toatecelelalte autorităţi publice. Această autonomie rezultă, în
termeni neechivoci, din dispoziţiile Legii nr. 36/1995.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995: „Notarul public este învestit să îndeplinească
un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome".

§2. Camerele notarilor publici

Notarii publici care funcţionează în circumscripţia teritorială a unei curţi de apel se

constituie în Camera notarilor publici. Ea are personalitate juridică, ştampilă proprie şi este
condusă de un colegiu director format dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3-7 membri.
Colegiul director este ales de adunarea generală a membrilor camerei, pentru un mandat de 4
ani.
Colegiul director are următoarele atribuţii:
a) organizează examenul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar;
b) stabileşte birourile notariale în care se va efectua pregătirea practică a
notarilor stagiari;
c) urmăreşte pregătirea teoretică şi practică a notarilor stagiari;
d) înlocuieşte, la cerere sau din oficiu, biroul notarial în care se efectuează
pregătirea practică;
e) propune Adunării generale a Camerei actualizarea numărului de notari
publici şi a numărului de posturi destinate schimbărilor de sedii;
f) aprobă numărul de posturi destinate dobândirii calităţii de notar stagiar;
g) întocmeşte documentarea juridică şi asigură consultarea şi informarea
curentă a notarilor publici;
h) ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor Camerei şi a contribuţiei membrilor săi;
i) stabileşte comisia de inventariere şi lichidare a birourilor notariale, în caz de
suspendare sau încetare;
j) poate acorda sprijin şi ajutor material notarilor publici, în cazuri justificate;
k) desemnează un membru al Colegiului director al Camerei sau un alt notar public
din cadrul Camerei ce urmează să efectueze menţiunile privind revocarea, anularea,
rectificarea actelor notariale aflate în arhiva Camerei;
1) aprobă, la propunerea preşedintelui, organigrama şi statul de funcţii ale
personalului de specialitate şi administrativ al Camerei;
m) organizează, la cererea notarului public, vânzarea la licitaţie a bunurilor în
vederea lichidării de către notar a pasivului succesoral, în condiţiile stabilite prin
regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii;

6
 n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi actele
normative cu caracter intern.
În îndeplinirea atribuţiilor-sale, Colegiul director al Camerei emite decizii executorii
[art. 50 alin. (1) din Legea nr. 36/1995].
Preşedintele Colegiului director al Camerei are următoarele atribuţii:
a. reprezintă Camera în raporturile cu terţii;
b. soluţionează plângerile petenţilor împotriva notarilor stagiari, luând măsurile
corespunzătoare;
c. desemnează, la cerere sau din oficiu, în cazuri excepţionale, un notar public
care să asigure funcţionarea unui alt birou de notar public;
d. angajează personalul de specialitate şi auxiliar, în numărul şi în structura
stabilite de Colegiul director al Camerei;
e. coordonează şi conduce compartimentele prevăzute în structura organizato
rică a Camerei;
f. convoacă şi conduce şedinţele Colegiului director al Camerei şi ale Adunării
generale a Camerei;
g. ordonanţează cheltuielile bugetare ale Camerei; .
h. aprobă, la cererea părţilor, transferul dosarului succesoral;
i. îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute, de lege, regulament, statut şi de actele
normative cu caracter intern (art. 49 din Legea nr. 36/1995).
Adunarea generală a Camerei are următoarele atribuţii:
a. alege şi revocă Colegiul director al Camerei şi Comisia de cenzori, în condi
ţiile stabilite prin statut;
b. alege şi revocă reprezentantul sau reprezentanţii Camerei, după caz, şi suple
antul acestora în Consiliul Uniunii, în condiţiile stabilite prin statut, cu respectarea
noimei de reprezentare prevăzute de prezenta lege;
c. alege şi revocă reprezentantul Camerei în Consiliul de disciplină, în condiţiile
stabilite prin statut;
d. alege şi propune membrul în Consiliul de administraţie al Casei de Asigurări;
e. aprobă anual raportul de activitate şi descărcarea de gestiune ale preşedintelui
şi Colegiului director al Camerei;
f. aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Camerei şi execuţia bugetară;
g. aprobă strategia de dezvoltare şi politica de investiţii a Camerei;
h. stabileşte indemnizaţiile membrilor organelor alese;
i. aprobă regulamentele interne ale Camerei;
j. alege membrii comisiilor de organizare a alegerilor organelor de conducere la nivelul
Camerelor şi al Uniunii, în condiţiile regulamentelor proprii;
k. alege reprezentanţii Camerei conform normei de reprezentare la Congres;
1. acordă şi retrage, la propunerea Colegiului director al Camerei, titlul onorific de preşedinte
de onoare notarilor publici care au deţinut calitatea de preşedinte al Colegiului director al
Camerei;
m. aprobă actualizarea numărului de notari publici şi a numărului de posturi destinate
schimbărilor de sedii, pe care o înaintează Consiliului Uniunii;
n. îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi de actele
normative cu caracter intern (art. 51 din Legea nr. 36/1995).

§3. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România

Notarii publici din România se constituie în Uniunea Naţională a Notarilor

Publici. Ea reprezintă o organizaţie profesională cu personalitate juridică. Uniunea

7
Naţională a Notarilor Publici are ca scop „reprezentarea şi apărarea intereselor
profesionale ale membrilor săi şi acţionează pentru asigurarea prestigiului şi auto rităţii
profesiei de notar public" [art. 2 din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici].
Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate, Uniunea are
următoarele funcţii:
-de strategie, prin transmiterea de propuneri la elaborarea de către Ministerul
Justiţiei a strategiilor în domeniul notarial;
-de reglementare a activităţii, prin reglementări terţiare specifice, prin care se
asigură, în conformitate cu strategia adoptată, punerea în aplicare a legislaţiei în
domeniul notarial şi realizarea cadrului juridic subsidiar specific;
-de reprezentare pe plan intern şi internaţional a notarilor publici;
-de îndrumare, sprijin şi control al notarilor publici, în aplicarea corectă a
prevederilor legale în domeniul notarial;
-de administrare a patrimoniului propriu [art. 53 alin. (3) din Legea
nr. 36/1995].
Organele de conducere ale Uniunii sunt: Congresul notarilor publici, Consiliul
Uniunii, Biroul executiv al Consiliului Uniunii şi Preşedintele.
La nivelul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici funcţionează şi o casă de
asigurări pentru garantarea responsabilităţii civile a notarilor publici. Statutul Casei de
Asigurări este aprobat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici. Asigurarea de răspundere
civilă a notarilor publici este obligatorie, notarii publici fiind ţinuţi să
încheie contractul de asigurare înainte de începerea activităţii (art. 60 din Legea
nr. 36/1995).
Uniunea Naţională a Notarilor Publici are şi o Casă de Pensii autonomă de
sistemul public. Ea funcţionează pe baza unui regulament propriu, adoptat de Uniunea
Naţională a Notarilor Publici (Hotărârea nr. 59 din 28 iunie 2013). În sistemul notarial de
pensii vârsta standard de pensionare este de 70 de ani, iar perioada minimă de cotizare pentru
obţinerea dreptului la pensie pentru limită de vârstă este de 10 ani [art. 8 alin. (3) şi (4) din
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Casei de Pensii].
În cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici funcţionează şi Institutul Notarial
Român, denumit în continuare INR, entitate de interes public cu personalitate juridică. INR
asigură perfecţionarea activităţii notariale, pregătirea profesională iniţială şi, după caz,
continuă a notarilor publici şi a notarilor stagiari, a altor specialişti, a personalului de
specialitate al birourilor notariale, al Camerelor şi al Uniunii, având dreptul de a elibera
diplome sau certificate de absolvire recunoscute de instituţiile publice şi private abilitate [art.
61 alin. (2) din Legea nr. 36/1995].
De asemenea, în cadrul Uniunii funcţionează şi Centrul Naţional de Administrare
a Registrelor Naţionale Notariale. Acesta se organizează şi funcţionează în condiţiile stabilite
de regulamentul acestuia, aprobat în condiţiile legii, de către Biroul executiv al Consiliului
Uniunii.