Sunteți pe pagina 1din 7

Va transmit,alaturat, cursul nr.

9 la disciplina,,Drept notarial’’, cu
rugamintea de a fi transmis catre toti colegii. Va rog sa-mi confirmati de
primire.
Totodata, va rog sa pregatiti pentru seminar un referat/analiza despre
,,Cum se desfasasoara procedura de divort in fata notarului public’’

MASTER ,,CARIERE JURIDICE’’

DREPT NOTARIAL

1
TEMA 9

PROCEDURA DIVORŢULUI PE CALE NOTARIALĂ

28.04.2020

Procedura divorţului pe cale notarială este una relativ recentă, ea fiind promovată de
legiuitor pentru-a înlesni desfacerea căsătoriei în toate acele situaţii în care soţii sunt de acord
că nu mai este posibilă continuarea ei. Divorţul pe cale notarială prezintă avantaje
incontestabile în raport cu cel judiciar. O atare procedură constituie o modalitate mult mai
rapidă de desfacere a căsătorie prin acordul ambilor soţi.

Condiţiile divorţului pe cale notarială

Potrivit art. 375 alin. (1) NCC: „Dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii
minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, ofiţerul de stare civilă ori
notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata
desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii".
Textul citat enunţă, în mod expres, doar două condiţii generale ale divorţului pe cale
administrativă sau notarială, respectiv:
a) acordul soţilor pentru desfacerea căsătoriei;
b) lipsa copiilor minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.
Desfacerea căsătoriei pe cale notarială este condiţionată de acordul deplin al
părinţilor asupra tuturor aspectelor precizate de art. 375 alin. (2) NCC şi care vizează cu
deosebire ocrotirea copiilor minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.
Nerespectarea acestor condiţii afectează valabilitatea certificatului de divorţ. Interesul ocrotit
este cel al minorilor, astfel că nulitatea nu poate fi alta decât una de ordine publică. De altfel,
notarul public nu trebuie să continue procedura ori de câte ori constată neîndeplinirea
exigenţelor examinate. De altminteri, potrivit art. 277 lit. n) din Regulament lipsa acordului
părinţilor cu privire la situaţia copiilor minori şi la numele purtat de soţi după divorţ constituie
un motiv de respingere a cererii de divorţ. Pe de altă parte, în situaţia existenţei unor copii
minori rezultaţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi este obligatorie efectuarea unei
anchete sociale de către autoritatea administrativă competentă. într-adevăr, potrivit art. 272
din Regulament: „în vederea admiterii cererii de divorţ în cazul în care există copii minori,
notarul public sesizează autoritatea competentă, ataşând cererii proiectul acordului soţilor cu
privire la exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copiilor, modalitatea de păstrare a
legăturilor personale şi stabilirea contribuţiei fiecăruia dintre părinţi la creşterea, educarea,
învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor după,divorţ. La dosarul cauzei se depune
raportul de anchetă socială, în vederea soluţionării procedurii de divorţ pe cale notarială".
Dispoziţiile citate sunt destinate a garanta adoptarea unor măsuri de ocrotire a
copiilor minori, principiu care trebuie să fie respectat în soluţionarea tuturor cererilor de
divorţ, fie pe cale judiciară, fie pe cale notarială. De aceea nerespectarea acestui principiu
afectează regularitatea întregii proceduri, inclusiv a certificatului de divorţ emis în atari
condiţii.
Reguli procedurale privitoare la desfăşurarea procedurii

1.Competenţa materială a notarului public în materie de divorţ

Competenţa materială a notarului public în materie de divorţ nu ridică probleme

2
deosebite întrucât ea este stabilită prin dispoziţiile art. 375 NCC, dar şi de art. 12 lit. p) şi de
art. 137 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.
Din punct de vedere teritorial competenţa aparţine notarului public cu sediul biroului
în circumscripţia judecătoriei sau a Tribunalului Bucureşti, în a cărei rază teritorială s-a
încheiat căsătoria sau se află ultima locuinţă comună a soţilor [art. 375 alin. (1) NCC şi art.
266 din Regulament].

2. Elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de divorţ

Elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de divorţ nu sunt prevăzute în mod


expres de Legea nr. 36/1995, ci în Regulamentul de punere în aplicare a acesteia. Potrivit art.
270 alin. (1) din Regulament, cererea de divorţ se face în scris şi se semnează personal de
către soţi sau prin mandatar, în faţa notarului public la care se depune cererea. Mandatul
trebuie să fie dat în formă autentică [art. 376 alin. (2) NCC].
Forma scrisă este o cerinţă sine qua nou a sesizării legale a notarului public cu o
cerere de divorţ. Mai mult, cererea de învestire a notarului public trebuie să fie semnată
personal de către soţi sau prin mandatar, în faţa notarului public la care se depune cererea.
Drept urmare, cererea de divorţ nu ar putea fi semnată de soţi sau de către mandatar în faţa
altui notar public decât cel competent a soluţiona cererea.

3. Desfăşurarea procedurii de divorţ în faţa notarului public

Cererea de divorţ va cuprinde declaraţia soţilor că au ori nu copii minori născuţi din
căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, acordul de principiu al ambilor părinţi cu privire la
copiii minori, precum şi învoiala acestora asupra numelui de familie pe care îl va purta fiecare
dintre soţi după divorţ. Toate aceste elemente sunt indispensabile pentru a fi menţionate în
cererea de divorţ şi ele sunt prevăzute expres de art. 270 alin. (2) din Regulament. Din cererea
de divorţ nu pot lipsi nici elementele esenţiale de identificare a soţilor şi eventual a copiilor
minori (prin nume, prenume, domiciliu sau reşedinţă).
Actul de învestire a notarului public va fi însoţit de fotocopii de pe certificatele de
naştere ale soţilor, precum şi de pe actele de identitate ale acestora şi, după caz, ale copiilor
minori. Odată cu depunerea cererii de divorţ, soţii vor prezenta notarului public originalul
certificatului de căsătorie emis de autorităţile române, de pe care se va face copie legalizată,
care va fi anexată la cererea de divorţ. Originalul certificatului de căsătorie se reţine de către
notarul public până la eliberarea certificatului de divorţ.
O obligaţie importantă a notarului public este aceea de a verifica, la primirea cererii
de divorţ, identitatea soţilor şi dacă datele înscrise în cererea de divorţ corespund cu datele
înscrise în actele anexate cererii.
Cererea de divorţ primeşte şi un număr de înregistrare unic la nivel naţional din
Registrul naţional de evidenţă a certificatelor de divorţ (RNECD). În ziua primirii cererii,
notarul public înregistrează cererea în registrul de divorţuri, după ce a verificat dacă este
competent şi dacă a fost plătit onorariul. După înregistrarea cererii, pentru a putea continua
procedura de divorţ, notarul public verifică în RNECD să nu mai fie înregistrată de către
aceiaşi soţi o altă cerere de divorţ (art. 271 din Regulament).
După depunerea cererii de divorţ, notarul public este obligat să le acorde soţilor un
„termen de reflecţie" de 30 de zile. Termene similare, denumite de gândire, au existat şi în
legislaţia noastră mai veche, pentru ipoteza divorţului pe cale judiciară. Un asemenea termen
nu poate avea o altă finalitate decât aceea de a le acorda soţilor un răgaz pentru a chibzui
asupra oportunităţii desfacerii căsătorie prin divorţ. Termenul de 30 de zile este, astfel cum
judicios s-a remarcat în doctrină, un termen prohibitiv, înăuntrul căruia notarul public nu

3
poate „pronunţa" divorţul.
Termenul de 30 de zile trebuie considerat ca un termen procedural, fapt pentru care
el se va calcula pe zile libere, în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 NCPC.
Prin urmare, dacă ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare termenul se prelungeşte
până în prima zi lucrătoare care urmează [art. 181 alin. (2) NCPC].
La expirarea termenului de 30 de zile soţii sunt obligaţi să se prezinte la notarul
public, care are obligaţia de a verifica dacă aceştia stăruie pentru obţinerea divorţului şi dacă,
în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat. Regulamentul este deosebit de
categoric în ceea ce priveşte prezenţa soţilor în faţa notarului public. Potrivit art. 269 din
Regulament, soţii se vor prezenta personal în faţa notarului public pentru depunerea cererii de
divorţ, precum şi ulterior, în cadrul procedurii, pentru stăruinţa în cererea de divorţ şi
exprimarea consimţământului liber şi neviciat cu privire la desfacerea căsătoriei. Prin excepţie
de la această regulă, cererea de divorţ se poate depune la notarul public şi prin mandatar cu
procură autentică.
Procedura divorţului pe cale notarială este o procedură necontencioasă, astfel că
problema administrării unor mijloace de dovadă în faţa notarului public nu se pune. Acesta
din urmă trebuie să decidă asupra cererii de divorţ după ce constată îndeplinirea sau, după
caz, neîndeplinirea cerinţelor de formă şi de fond prevăzute de lege pentru desfacerea
căsătoriei.
Soluţionarea cererii de divorţ, după expirarea termenului de reflecţie, se face de
regulă la un singur termen. Această împrejurare rezultă şi din dispoziţiile art. 271 alin. (4) din
Regulament, text potrivit căruia la expirarea termenului de reflecţie, în caz de neprezentare a
soţilor şi în lipsa unei cereri de amânare a acestora, notarul public respinge cererea de divorţ
prin încheiere. Prin urmare, soluţionarea cererii poate fi amânată la un alt termen numai în
cazul în care ambii soţi solicită un termen. O atare amânare poate fi solicitată pentru
imposibilitate de prezentare sau din alte motive întemeiate.

4. Soluţiile pronunţate de notarul public

Soluţiile pronunţate de notarul public sunt:


a) admiterea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de
admitere a cererii de divorţ şi eliberează certificatul de divorţ;
b) respingerea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de
respingere a cererii de divorţ.
Soluţia de admitere a cererii de divosţ se dispune ori de câte ori se constată că soţii
stăruie în soluţionarea acesteia şi şi-au exprimat în mod liber consimţământul în sensul
desfacerii căsătoriei. îndeplinirea condiţiilor legale solicitate de lege pentru desfacerea
căsătoriei pe cale notarială se constată de către notarul public printr-o încheiere.
Admiterea cererii de divorţ se poate dispune doar dacă soţii se înţeleg cu privire la
numele de familie pe care să-1 poarte după divorţ şi asupra exercitării în comun a drepturilor
părinteşti. Dacă toate condiţiile legale sunt întrunite, notarul public va elibera certificatul de
divorţ „fără să faci vreo menţiune cu privire la culpa soţilor" [art. 376 alin. (4) NCC]. In cazul
în care soţii nu se înţeleg asupra cererilor accesorii mai sus menţionate, notarul public va
emite o „dispoziţie" de respingere a cererii de divorţ şi va îndruma soţii să se adreseze
instanţei de judecată competente [art. 376 alin. (5) NCC].
In certificatul de divorţ se va consemna în mod obligatoriu desfacerea căsătoriei prin
acordul soţilor, în faţa notarului public, numele de familie pe care foştii soţi le vor purta după
divorţ, precum şi, după caz, menţiunile privind acordul parental referitor la minorii rezultaţi
din căsătorie..
Certificatul de divorţ se întocmeşte în 6 exemplare originale, din care: câte un

4
exemplar pentru fiecare dintre soţi, un exemplar pentru dosarul de divorţ, un exemplar pentru
mapa de divorţuri de la sediul biroului notarial, un exemplar pentru registrul stării civile de la
locul în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-
un alt stat şi un exemplar pentru registrul stării civile deţinut de direcţia judeţeană de evidenţă
a persoanelor [art. 274 alin. (2) din Regulament].
Înainte de eliberarea certificatului de divorţ, notarul public este obligat să solicite,
prin intermediul- administratorului registrelor unice ale Uniunii, alocarea numărului pentru
certificatul de divorţ din Registrul unic al certificatelor de divorţ, ţinut de Ministerul
Afacerilor Interne. Numărul alocat de acest registru se înscrie de către notarul public pe
certificatul de divorţ.
După eliberarea certificatului de divorţ, notarul public este îndatorat să comunice, de
îndată, un exemplar al acestuia la primăria locului în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a
transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat, spre a se face menţiune despre divorţ
în actul de căsătorie, şi un exemplar la registrul stării civile ţinut de direcţia judeţeană de
evidenţă a persoanelor [art. 276 alin. (2) din Regulament].
Certificatul de divorţ, eliberat de notarul public în condiţiile arătate mai sus, face
„dovada desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor, precum şi a numelui de familie pe care
fiecare dintre soţi îl va purta după divorţ" [art. 276 alin. (1) din Regulament]. El are, astfel
cum am subliniat deja, şi valoarea incontestabilă a unui act autentic1.
Regulamentul determină şi situaţiile punctuale în care notarul public trebuie să
dispună printr-o încheiere respingerea cererii de divorţ. Redăm în continuare aceste dispoziţii
procedurale:
„Art. 277. Notarul public emite o încheiere de respingere a cererii de divorţ în
următoarele cazuri în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru desfacerea
căsătoriei prin acordul părţilor;
a) nu are competenţa să soluţioneze cererea de divorţ;
b) unul dintre soţi este pus sub interdicţie;
c) unul dintre soţi nu îşi poate exprima consimţământul liber şi neviciat;
d) la depunerea cererii de divorţ nu sunt prezenţi ambii soţi personal sau prin
mandatar;
e) unul dintre soţi sau mandatarul refuză să semneze cererea personal, în faţa
notarului public;
f) soţii refuză să dea declaraţiile prevăzute de prezentul regulament;
g) soţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat
după divorţ de către fiecare dintre ei;
h) soţii nu prezintă, la depunerea cererii de divorţ, actul de căsătorie în original;
i) unul dintre soţi se prezintă în faţa notarului public la termenul de 30 de zile
acordat şi declară că nu mai stăruie în cererea de divorţ;
j) unul dintre soţi nu mai stăruie în cererea de divorţ, întrucât nu s-a prezentat în faţa
notarului public la termenul stabilit pentru a declara că stăruie în cererea de divorţ;
k) cererea a rămas fără obiect, întrucât căsătoria dintre soţi a fost desfăcută de către o
altă autoritate competentă;
1) soţii se împacă;
m) soţii îşi retrag cererea de divorţ;
n) soţii nu se înţeleg cu privire la obligaţiile pe care le au în legătură cu copiii minori
sau cu privire la numele ce urmează să îl poarte după divorţ;
o) înainte de finalizarea procedurii de divorţ unul dintre soţi a decedat, căsătoria
încetând în acest mod".
O examinare atentă a cazurilor ce pot determina respingerea cererii de divorţ de
către notarul public ne conduce la concluzia că ele sunt de o mare diversitate, într-adevăr,

5
unele dintre temeiurile de respingere evocate de art. 277 din Regulament sunt justificate
datorită faptului că ele evocă cu evidenţă neîndeplinirea unora dintre condiţiile de fond ale
divorţului, cum sunt cele care vizează punerea sub interdicţie a unei persoane sau inexistenţa
unui consimţământ liber şi neviciat [art. 277 lit. b) şi c) din Regulament]. Pe de altă parte,
condiţiile de fond evocate de lege trebuie întrunite nu doar în momentul formulării cererii de
divorţ, ci pe tot parcursul procedurii de divorţ în faţa notarului public, Unele dintre temeiurile
de respingere a cererii evocă tocmai asemenea situaţii care survin pe parcursul procedurii de
divorţ, cum sunt cele evocate de art.s277 lit. d)-f), i)-j). De asemenea, constatăm şi intervenţia
pe parcursul procedurii a unor împrejurări care îi determină pe soţi să se împace sau să-şi
retragă cererea de divorţ [art. 277 lit. l)-m)].
Cererea de divorţ urmează să fie respinsă şi în acele situaţii în care soţii nu se mai
înţeleg cu privire la rezolvarea cererilor accesorii privitoare la numele ceurmează să-1 poarte
după divorţ [art. 277 lit. g) din Regulament] sau nu se înţeleg cu privire la obligaţiile ce le
revin în privinţa copiilor minori.
Textul citat mai sus reţine şi un temei particular şi pe deplin justificat de respingere a
acţiunii de divorţ, respectiv decesul unuia dintre soţi înainte de finalizarea procedurii de
divorţ. In acest caz căsătoria este desfăcută prin deces, astfel cum precizează chiar art. 277 lit.
o) din Regulament.
Reţinem în final şi existenţa unor temeiuri de ordin procedural şi care pot determina
respingerea cererii de divorţ. Aşa este cazul necompetenţei notarului public sau al rămânerii
cererii de divorţ fără obiect, întrucât căsătoria a fost desfăcută de o altă autoritate competentă
[art. 277 lit. a) şi k) din Regulament].
Împotriva încheierii de respingere a cererii de divorţ nu există cale de atac, astfel
cum dispune în mod expres art. 378 alin. (2) NCC. Care este raţiunea unei asemenea reguli,
care aparent se abate de la principiile dreptului comun? Este o întrebare pe care ne-o putem
pune. Răspunsul ne este oferit chiar de art. 378 alin. (2) NCC, care dispune că în cazul
refuzului notarului public de a desface căsătoria „soţii se pot adresa cu cererea de divorţ
instanţei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui
alt temei prevăzut de lege". Soluţia este pe deplin justificată. În primul rând, procedura
divorţului pe cale notarială nu este una judiciară, astfel că nu se pune problema deschiderii
unei veritabile căi de atac. Pe de altă parte, chiar dacă legea ar consacra o cale de atac, aceasta
ar fi tot de competenţa instanţei de judecată. Aşa fiind, ne apare naturală soluţia enunţată de
art. 378 alin. (2) NCC.
Nu trebuie exclusă nici posibilitatea unei noi sesizări a soţilor pentru desfacerea
căsătoriei pe cale notarială, dacă cerinţele pentru lipsa cărora cererea a fost respinsă au fost
întrunite între timp1. Astfel, de pildă, dacă cererea de divorţ a fost respinsă pentru că soţii nu
au depus originalul certificatului de căsătorie, nu vedem niciun impediment pentru formularea
unei noi cereri de divorţ pe cale notarială. La aceeaşi soluţie se poate ajunge şi în alte situaţii,
cum este cazul respingerii cererii pentru că soţii s-au împăcat, au renunţat la cererea de divorţ,
nu au făcut declaraţiile prevăzute de Regulament etc. în schimb, notarul public nu va putea
relua procedura de divorţ dacă circumstanţele ce au ocazionat respingerea cererii au rămas
neschimbate, întrucât încheierea pronunţată este definitivă.
Totuşi, trebuie să remarcăm că art. 378 alin. (3) NCC permite exercitarea unei
acţiuni în repararea prejudiciului cauzat de notarul public prin refuzul său abuziv de a
constata desfacerea căsătoriei. Este o dispoziţie procedurală într-o anumită măsură inedită şi,
în opinia noastră, nejustificată din punct de vedere procedural.
Într-adevăr, potrivit art. 378 alin. (3) NCC: „Pentru repararea prejudiciului prin
refuzul abuziv al ofiţerului de stare civilă sau notarului public de a constata desfacerea
căsătoriei prin acordul lor şi de a emite certificatul de divorţ, oricare dintre soţi se poate
adresa, pe cale separată, instanţei competente". Prin urmare, legea acordă legitimare

6
procesuală oricăruia dintre soţi pentru repararea prejudiciului cauzat.