Sunteți pe pagina 1din 5

Va transmit,alaturat, cursul nr.

7 la disciplina,,Drept notarial’’, cu rugamintea de


a fi transmis catre toti colegii. Va rog sa-mi confirmati de primire.
Totodata, va rog sa pregatiti pentru seminar un referat/analiza despre
,,Cum se realizeaza inventarierea masei succesorale’’

MASTER ,,CARIERE JURIDICE’’

DREPT NOTARIAL

1
TEMA 7
PROCEDURA SUCCESORALĂ NOTARIALĂ

07.04.2020

Competenţa succesorală notarială

Competenţa teritorială în materie succesorală are un caracter absolut şi este instituită


ca atare în art. 15 din Legea nr. 36/1995. Ea este concedată, astfel cum deja am remarcat, în
favoarea notarului public care are biroul în circumscripţia teritorială corespunzătoare
judecătoriei ultimului domiciliu al defunctului.
O regulă similară este promovată de art. 118 NCPC şi în litigiile succesorale de
competenţa instanţelor judecătoreşti. Raţiunea unei atare norme de competenţă este aceeaşi în
toate litigiile succesorale: problemele succesorale au un caracter complex şi pot fi soluţionate
cel mai bine de instanţa sau biroul notarial din raza teritorială a ultimului domiciliu al
defunctului.
Legea nr. 36/1995 conţine însă, şi unele precizări complementare în privinţa
competenţei notariale în materie succesorală. Am remarca mai întâi existenţa, în textul
menţionat, a unei dispoziţii potrivit căreia notarul public sesizat are obligaţia de a-şi verifica
în prealabil competenţa teritorială, iar în cazul în care constată că succesiunea este de
competenţa altui notar public, urmează să se desesizeze, fără a mai cita părţile, informându-1
pe solicitant cu privire la notarul competent să îndeplinească procedura succesorală. Este o
dispoziţie asemănătoare celei din dreptul comun şi care îl obligă pe judecător să-şi verifice, la
primul termen la care părţile sunt legal citate, dacă este competent general, material şi
teritorial să judece pricina (art. 131 NCPC). Soluţia este binevenită şi destinată a evita
consecinţele negative ce ar decurge din anularea unei proceduri succesorale pentru
nerespectarea normelor de competenţă absolută.
În ipoteza în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai mulţi notari publici,
competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar public sesizat.
Notarul public are însă obligaţia de a verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un
alt notar public din circumscripţia aceleiaşi judecătorii, cercetând în acest scop registrul de
evidenţă a succesiunilor, potrivit Regulamentului.
Legea reglementează şi modul de determinare a competenţei în cazul în care ultimul
domiciliu al defunctului nu este cunoscut. Asemenea situaţii sunt deosebit de rare în practică,
întrucât ultimul domiciliu este evidenţiat şi în certificatul de deces, iar succesibili sunt rude
ale defunctului.
Totuşi, potrivit art. 102 alin. (4) din Legea nr. 36/1995, în cazul în care ultimul
domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competenţa
aparţine notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe cel
puţin un bun imobil. Competenţa teritorială a notarului public este atrasă, în condiţiile acestui
text, doar dacă defunctul a avut în circumscripţia teritorială respectivă cel puţin un bun
imobil. În situaţia în care defunctul nu a avut ultimul domiciliu în România, iar în patrimoniul

2
succesoral nu se regăsesc bunuri imobile pe teritoriul României, competent este notarul public
cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe bunuri mobile.
Este însă posibil ca defunctul să nu fi avut bunuri mobile sau imobile pe teritoriul
României. Într-o asemenea împrejurare, competenţa aparţine notarului public mai întâi
sesizat.
Regulile enunţate mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor
decedate al căror ultim domiciliu nu este cunoscut. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în cazul în
care în certificatul de deces se precizează doar statul pe al cărui teritoriu defunctul a avut
ultimul domiciliu.
Dispoziţiile legale anterior analizate sunt în strictă concordanţă cu cele statuate în
art. 954 NCC, cu privire la locul deschiderii unei succesiuni

Sesizarea biroului notarial

Potrivit art. 103 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, cererea de deschidere a procedurii
succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai
succesibililor, precum şi de orice altă persoană care justifică un interes legitim. Actualul text
are o redactare parţial diferită de cea cuprinsă în fostul art. 68 din Legea nr. 36/1995. Acesta
din urmă preciza că procedura succesorală se deschide, după caz la „cererea oricărei persoane
interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local (...)". Diferenţa nu credem
că este una de esenţă, deşi poate legitima unele nedumeriri.
Dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 acordă mai întâi moştenitorilor
dreptul de a solicita deschiderea procedurii succesorale, iar apoi creditorilor succesiunii sau ai
succesibililor. în final, legea conferă un atare drept oricărei persoane care poate justifica un
interes legitim. în condiţiile acestor dispoziţii legale se poate ridica problema determinării
persoanelor care pot fi incluse în această categorie de persoane care pot justifica un interes
legitim. Problema este importantă cu atât mai mult cu cât Legea nr. 36/1995 nu se mai referă
expres la procuror şi la secretarii consiliilor locale.
Faptul că art. 103 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 nu mai reiterează soluţiile evocate
de fostul art. 68, ar putea fi interpretat şi ca o abandonare a acestora. Cu toate acestea socotim
că soluţia contrară se impune fără nicio rezervă.
În primul rând, legitimarea procesuală a procurorului are temei în sarcinile sale
constituţionale de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor
[art. 131 alin. (1) din Constituţie]. Pe de altă parte, nu putem ignora nici împrejurarea că,
potrivit art. 92 alin. (1) NCPC, procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori acest
lucru este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, a
persoanelor dispărute sau a persoanelor puse sub interdicţie, precum şi în orice alte situaţii
prevăzute de lege. în mod evident, textul se referă expres la posibilitatea procurorului de a
promova o acţiune civilă, fapt pentru care s-ar putea-susţine că el nu poate fi aplicată şi în
împrejurările Ia care ne referim, respectiv în cadrul procedurii succesorale notariale. Un
asemenea punct de vedere nu ar fi, desigur, întemeiat, fiind greu de admis că legea permite
introducerea unei acţiuni injustiţie pentru ocrotirea unor categorii de persoane, dar nu poate
proceda în mod similar şi în cazul promovării pe cale notarială a unor cereri succesorale.
Precizăm că avem în vedere tocmai acele situaţii în care intervenţia procurorului este
legitimată pentru ocrotirea minorilor, persoanelor puse sub interdicţie sau a persoanelor
dispărute.
O soluţie similară trebuie promovată şi susţinută şi în privinţa legitimării secretarilor
consiliilor locale de â solicita declanşarea procedurii succesorale notariale, deşi motivele ce o
justifică sunt diferite. De data aceasta, însăşi art. 223 din Regulamentul de punere în aplicare
a Legii nr. 36/1995 cuprinde unele dispoziţii clarificatoare. Potrivit acestui text, în aplicarea

3
art. 102 din lege, secretarii consiliilor locale transmit sesizările pentru deschiderea procedurii
succesorale Camerei care ţine registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, care le înscrie
în acest registru. Modul de repartizare a cauzelor succesorale astfel transmise se stabileşte de
către preşedintele Camerei, astfel încât acestea să fie repartizate în mod echitabil fiecăruia
dintre notarii publici competenţi.
Obligaţia menţionată mai sus este statuată şi în Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale, republicată. Potrivit art. 1171 alin. (1) din acest act normativ:
„Secretarul unităţii administrativ-teritoriale va comunica, în termen de 30 de zile de
la data decesului unei persoane, camerei notarilor publici în a cărei circumscripţie teritorială
defunctul a avut ultimul domiciliu, o sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, care
va cuprinde:
a) numele, prenumele şi codul numeric personal ale defunctului;
b) data decesului, în format zi, lună, an;
c) data naşterii, în format zi, lună, an;
d) ultimul domiciliu al defunctului;
a) bunurile mobile sau imobile ale defunctului înregistrate în evidenţele fiscale
sau, după caz, în registrul agricol;
b) date despre eventualii succesibili, în format nume, prenume şi adresa la care
se face citarea".
Nerespectarea acestei obligaţii administrative de către secretarii consiliilor locale
poate antrena răspunderea disciplinară sau contravenţională a acestora. În plan strict procesual
o atare sesizare nu reprezintă singura posibilitate de învestire a notarului public. După părerea
noastră, din nicio dispoziţie legală nu rezultă că moştenitorii nu se pot adresa direct notarului
public competent. Pe de altă parte, astfel cum judicios s-a remarcat, sesizarea făcută de
secretarii consiliilor locale este de natură a limita dreptul persoanei interesate de a alege
notarul public competent.
Cererea pentru deschiderea procedurii succesorale trebuie să cuprindă în toate
cazurile menţiuni privitoare la: datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele şi
domiciliul moştenitorilor prezumtivi; bunurile defunctului, cu menţionarea valorii lor, precum
şi precizări privitoare la pasivul succesiunii.
Notarul public procedează la înregistrarea cererii de deschidere a procedurii
succesorale în registrul de evidenţă succesorală al biroului şi la acordarea termenului pentru
dezbaterea succesiunii numai după obţinerea certificatului eliberat de Cameră cu privire la
verificarea Registrului de evidenţă a procedurilor succesorale, ţinut de aceasta, care atestă
neînregistrarea cauzei la alt birou notarial.
De asemenea, actele de procedură pentru soluţionarea unei cauze succesorale se
îndeplinesc numai după înregistrarea şi punerea pe rol a dosarului succesoral. Notarul public
mai este obligat să înregistreze dosarul succesoral în registrul de succesiuni, opisul succesoral
şi registrul de termene succesorale în aceeaşi zi în care a obţinut certificatul de la Registrul de
evidenţă a procedurilor succesorale al Camerei (art. 233 din Regulament).

Inventarierea bunurilor succesorale

Legea nr. 36/1995 şi Regulamentul de aplicare a acesteia cuprind dispoziţii detaliate


privitoare la competenţa şi procedura de inventariere a bunurilor succesorale. Subliniem în
continuare câteva din regulile esenţiale ale acestei proceduri.
Inventarierea se face la cererea persoanelor interesate şi în cazurile prevăzute de
lege. Ea se poate face de notarul public sau de un împuternicit al acestuia. în mod obişnuit,
inventarierea se face după sesizarea biroului notarial. Totuşi legea precizează că „cererea de
inventariere ţine loc şi de cerere de deschidere a acestei proceduri" [art. 104 alin. (2) din

4
Legea nr. 36/1995]. Ea va trebui să cuprindă însă toate elementele unei cereri pentru
deschiderea succesiunii.
Procedura inventarierii se poate realiza numai cu acordul persoanei în posesia căreia
se află bunurile defunctului. Dacă persoana ce se află în posesia bunurilor refuză efectuarea
inventarului, se va încheia un proces-verbal, semnat de cei prezenţi. în procesul-verbal se va
face menţiune despre o atare opunere, iar notarul public va indica persoanelor care stăruie în
inventarierea bunurilor că trebuie să solicite încuviinţarea instanţei [art. 104 alin. (7) din
Legea nr. 36/1995]. în cazul în care instanţa a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va
efectua, fără să mai ţină seama de vreo opoziţie, iar în procesul-verbal de inventariere va
menţiona că inventarierea se face în baza hotărârii judecătoreşti.
La întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz, executorul
testamentar, creditorii şi 2 martori. în cazul în care succesibilii, executorul testamentar sau
creditorii refuză să semneze procesul-verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru
îndeplinirea procedurii.
Inventarierea bunurilor se consemnează într-un proces-verbal ce va cuprinde
„enumerarea, descrierea şi evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului
la data deschiderii moştenirii" [art. 1116 alin. (1) NCC]. Bunurile a căror proprietate este
contestată se consemnează separat. Dacă cu prilejul inventarierii se găseşte un testament lăsat
de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare şi va fi depus în depozit la biroul notarial [art.
1116 alin. (5) NCC].
Notarul public poate lua şi măsuri pentru conservarea bunurilor ce au format
obiectul inventarului. Astfel, dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau
distrugere a bunurilor, notarul, va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode
[art. 1117 alin. (1) NCC]. Dacă în timpul inventarului se găsesc sume de bani, hârtii de
valoare, cecuri sau alte valori se vor depune în depozitul notarial sau la o instituţie
specializată; despre această situaţie se face şi cuvenita menţiune în proces-verbal de
inventariere [art. 1118 alin. (1) NCC].
Toate măsurile de conservare trebuie comunicate moştenitorilor legali şi dacă este
cazul legatarilor. Comunicarea se face prin citaţie potrivit regulilor stabilite de Codul de
procedură civilă.