Sunteți pe pagina 1din 6

1. In anul 2013, Judecătoria B.

, învestită cu soluţionarea unei cereri de obligare a


lui IT, domiciliat în Spania, la plata unei sume de bani rezultată dintr-un contract
comercial, dispune citarea pârâtului prin poştă, cu confirmare de primire.
Citaţia se întoarce fără menţiuni.
In anul 2014, la al doilea termen, instanţa reia procedura prin intermediul
Ministerului de Justiţie, care, după şase luni restituie citaţia, cu menţiunea că IT nu
locuieşte la adresa indicată.
Instanţa dispune citarea prin publicitate, prin afişare la uşa instanţei şi publicarea într-
un ziar zonal, de largă răspândire.
Examinaţi acţiunea instanţei şi propuneţi motivat soluţia legală de citare a pârâtului
IT.

Rezolvare: ( art.10 legea 189/2003, art.167 NCPC alin1-2 si art.157 ,


alin 2 regulamentul 1393/2007)

În ceea ce privește teza 1 a spetei apreciez faptul că instanta a procedat


corect deoarece potrivit regulamentului 1393 alin.2 se prevede
posibilitatea de a transmite acte , cereri, confirmări etc prin orice mijloace
coresponzătoare cu conditia ca actul primit să aibă un conținut conform si fidel cu
cel al actului înaintat si ca toate informațiile conținute de acesta să poată fi citite cu
usurință. Citatia se intoarce fără menţiuni la instant, fapt ce încalcă prevederile legale
cuprinse in art 7 din regulamentul 1393/2007

Deși potrivit Art.167 ncpc alin1-2 corob cu art.157 ( pentru teza a 2 a a


spetei) instanța reia procedura de citare se adresează prin Ministerul de
Justitie, care restituie citatia specificând ca IT nu mai locuieste la adresa
indicată, astfel instanta procedeaza conform art.167 NCPC alin.1-2 si art.
157, însă omite să pună în aplicare si alin.3 al art.167 NCPC care prevede
faptul că instanța va numi un curator dintre avocatii baroului, potrivit
art.58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor
pârâtului. Ministerul de justitie restituie cererea dupa 6 luni de la reluarea
procedurii de citare desi potrivit art. 7 alin 2. Lit. a) si b) : Agenția de primire ia
toate măsurile necesare pentru efectuarea notificării sau a comunicării unui act cât mai
curând posibil si, în orice caz, în termen de o lună de la primire . În cazul în care nu
a fost posibilă notificarea sau comunicarea în termen de o lună de la primire, agenția de
primire:
(a) informează imediat agenția de transmitere prin intermediul certificatului din formularul
tip din anexa I, care se redactează în condițiile menționate la articolul 10 alineatul (2);si
(b) continuă să ia măsurile necesare pentru notificarea sau comunicarea actului, cu
excepția unor dispoziții contrare din partea agenției de transmitere, în cazul în care
notificarea sau comunicarea pare să se poată efectua într-un termen rezonabil.
Observăm astfel o încălcare a termenului rezonabil impus de art. 7
alin.2 lit. a si b prin regulamentul 1393/2007, astfel că instanța procedează la
rândul ei cu intârziere prin reluarea citării prin publicitate.

2. Odată cu citarea lui IT, pârât în procesul derulat în faţa instanţei române,
Judecătoria B, într-un litigiu civil, i se comunică acestuia cererea de chemare în
judecată şi două înscrisuri depuse de reclamant.
Nu a fost comunicată şi expertiza, întocmită într-un alt dosar, între aceleaşi părţi,
depusă de asemenea de către reclamant, pe motiv că aceasta este cunoscută părţilor
din dosarul respectiv, şi că nu se încadrează în noţiunea de act judiciar, potrivit art. 3
din L.nr. 189/2003.
Instanţa a administrat în cauză proba cu înscrisuri şi expertiză, admiţând în final
acţiunea reclamantului.
In apel, IT invocă necomunicarea actului şi pe cale de consecinţă, încălcarea
dreptului la apărare.
Ce va decide instanţa de apel?

Rezolvare:

Având în vedere faptul ca odată cu cererea de chemare in judecată reclamantul


a ales probele de care se va folosi , iar parâtul a luat cunostiintă de ele nu mai poate
face apel să invoce necomunicarea unui act, în speta expertiza, deoarece stia deja din
cuprinsul cererii ca acea proba va fi folosita de către reclamant , el putea prin
intampinare să se apere si să solicite instantei să nu acorde reclamantului probele de
care întelege să se folosească deoarece nu sunt concludente. Astfel instanta va
respinge cererea de apel formulată de pârât.
În drept: art.205 NCPC

3. A, cetăţean german/turc solicită instanţei romane să oblige cabinetul notarial U


să-i comunice actul autentificat de vânzare cumpărare pe care l-a încheiat cu
cetăţeanul roman B, prin care acesta din urmă s-a angajat să achite preţul de 123.000
euro. Solicită totodată să fie învestit actul cu formulă executorie pentru a fi ulterior
pus în executare şi să-i fie transmis învestit. Suportă toate taxele şi cheltuielile
necesare în acest scop. Instanţa comunică faptul că actul notarial este unul
extrajudiciar, care nu poate fi comunicat potrivit dispozițiilor legale aplicabile, astfel
că şi procedura de învestire urmează să fie efectuată numai după prezentarea titlului
la instanţă. Care este legea aplicabilă? Este legală atitudinea instanţei?

Rezolvare:

Atitudinea instantei de judecată este una legală deoarece cetăteanul german/turc


putea să se adreseze în primul rând notariatului public pentru emiterea unui
duplicat, iar dacă notariatul refuza se putea adresa instantei de judecată pentru
a obliga notariatul public sa i emită un duplicat. În ceea ce privește regimul
juridic al dublicatului care trebuia să fie în posesia reclamantului art.639 alin 1
NCPC prevede faptul că: Actul autentificat de notarul public care constată o creanță
certă, lichidă și exigibilă constituie titlu executoriu. În lipsa originalului, titlul executoriu îl
poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
De asemenea solicitarea cetăteanului străin de a-i fi comunicat actul
autentificat de vânzare – cumpărare nu are un temei legal , deoarece in art.3 alin 2)
din Legea 189/2003 actul cerut este un act extrajudiciar, deoarece emana de la un
notar public, el poate fi comunicat de instanta de judecata doar daca face parte dintr-
un proces civil.

4. In cererea de chemare în judecată având ca obiect divorţ, A solicită instanţei


comunicarea actelor şi citarea soţului său, cetăţean roman, în Cipru, la adresa
indicată. După primirea copiei de pe cererea de chemare în judecată paratul depune la
dosar întâmpinare, invocând excepţia necompetenţei instanţei romane deoarece
ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Cipru. Solicită subsidiar să fie citat la
adresa avocatului său din Nisa, arătând că şi-a schimbat domiciliul în această
localitate, de la plecarea soţiei sale de la domiciliul comun. Instanţa nu mai emite
citaţia pentru termenul de judecată stabilit, la care soluţionează excepţia de
necompetenţă şi respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor romane.
Comentaţi.

Rezolvare:

Instanța română procedează greșit atunci când respinge cererea ca nefiind de


competența instanțelor române, deoarece potrivit art.915 NCPC alin 1: Cererea
de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă
locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre
soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință
comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința
pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente
internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința
reclamantul. Astfel dacă soții nu mai locuiesc în circumscriptia judecătoriei în
care se afla ultima locuință comună precum si în situația in care pârâtul nu mai
are locuinta in țară si instantele romane au competente internationale , este de
competenta intanta de la locuinta reclamantului, în speță A.
De asemenea îmi întemeiez opinia si în baza art.3 din regulamentul nr.2201/2003
5. Comunicarea de acte judiciare în limba statului solicitat.

Judecătoria B., învestită cu soluţionarea unei cereri de obligare a lui IT, cetăţean
spaniol, domiciliat în Italia, la plata unei sume de bani rezultată dintr-un contract
civil, dispune citarea pârâtului şi comunicarea actelor de procedură, fără a apela la
serviciile unui traducător.
Instanţa italiană, învestită cu cererea, restituie electronic actele, însoţite de un mesaj,
solicitând traducerea în limba italiană.
Instanţa realizează prin intermediul MJ traducerea în limba naţională a lui IT şi o
transmite.
Omologul italian respinge cererea de comunicare şi restituie înscrisurile transmise,
refuzând comunicarea.
Analizaţi ipoteza prezentată, prin prisma textelor aplicabile şi prezentaţi soluţia
legală.

Rezolvare:

Din punctul meu de vedere instanța italiană procedează gresit deoarece nu avea
un temei legal pentru a respinge cererea de comunicare si să restituie
inscrisurile transmise , având în vedere faptul că instanța română a procedat
corect in spetă. Astfel intanța română procedează potrivit art. 8 din din
regulmanetul 1393/2007 si transmite instantei italiene în limba pe care o intelege
pârâtul IT si anume limba sa națională.

6. Judecătoria B, învestită cu soluţionarea unei cereri de sechestru asupra


bunurilor mobile ale cetăţeanului columbian IT, comunică acestuia prin intermediul
MJ columbian cererea şi înscrisurile depuse de către reclamant.
MJ columbian le restituie, împreună cu refuzul de soluţionare a cererii de asistenţă
judiciară internaţională, deoarece instanţa nu a supralegalizat actele transmise, deşi
acestea erau traduse.
Instanţa română retransmite documentele, invocând art. 3 din Convenţia privind
notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie
civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965.
Ce va face instanţa columbiană/ indiană?

Rezolvare:

Instanța română invocă în mod corect art.3 din Convenție, unde se prevede în
mod clar faptul că nu este necesară o supralegalizare a actelor și nici de o
formalitate echivalentă. Astfel având în vedere faptul că, Columbia este
semnatară Conventiei de la Haga,MJ columbian trebuie să transmită instanței
columbiane inscrisurile si cererea pentru cetățeanul columbian IT si instanța la
rândul ei trebuie să procedeze în mod legal si corect prin transmiterea către IT
a cererii si a înscrisurilor.

7. Judecătoria B, învestită cu soluţionarea unei cereri, formulată de un cetăţean


străin împotriva lui IV, cetăţean român, rezident în Franţa, formulează o cerere de
asistenţă judiciară internaţională către consulatul român din Franţa, pentru
comunicarea actelor judiciare specifice procedurii cu care a fost învestită.
Consulatul român declină cererea către instanţa franceză arătând că el nu este
autorizat ca autoritate în materie de comunicare acte şi, pentru a facilita situaţia
instanţei solicitante, efectuează traducerile documentelor, pe care le transmite
instanţei franceze.
Instanţa franceză efectuează comunicarea actelor şi retrimite formularul dovadă
către instanţa română, solicitând cheltuielile efectuate cu comunicarea actelor prin
intermediul agentului procedural al instanţei.
Analizaţi actele procedurale întocmite de către fiecare autoritate solicitată.

Rezolvare:

În primul rând Judecătoria B , învestită cu soluționarea cererii , procedează


corect formulând o cerere de asistență judiciară către consulatul român din
Franța , pentru cetățeanul român IV, care este rezident pe teritoriul Franței.
Instanța procedează conform art.8 si 9 din Legea 124/2003.
Consulatul român își declină în mod incorect competența deoarece potrivit
dispozitiilor legale cuprinse in art.8-9 din Legea 124/2003 acesta poate comunica
la rândul său cetăteanului romanân , rezident în Franța cererea transmisa de
instanța din Romania.
Instanța franceză desi efectuează comunicarea actelor si retrimite
formularul către instanța română, aceasta solicită cheltuielile efectuate cu
comunicarea actelor, desi acestea se fac gratuit de instanta solicitată .

8. România a solicitat Italiei, comunicarea unei sentinţe de partaj către un


cetăţean scoţian, aflat pe teritoriul Italiei.
Instanţa solicitată a transmis autorităţii române costul procedurilor, arătând că
această comunicare este posibilă numai dacă se achită costul procedurilor anticipat.
România a returnat cererea, fără plata sumelor solicitate, invocând art. 12 din
Convenţia de la Haga din 1965.
Instanţa italiană şi-a menţinut punctul de vedere arătând că în speţă sunt
aplicabile proceduri speciale, cetăţeanul destinatar nefiind cetăţean italian.
Care este soluţia?
Rezolvare:

Instanța italiana greșeste în aplicarea dispozitiilor Conventiei de la Haga,


solicitând autoritățiilor române restituirea costului procedurilor anticipat.
Procedura de comunicare solicitată de instanțele române este o procedură
obișnuită și nu a fost una pentru care sa se perceapa costul, cum ar fi de
exemplu comunicarea prin executor . Îmi intemeiez opinia pe art.11, 13, Legea
124/2003.

9. Instanţa T din Bucureşti a solicitat Ministerului de Justiţie belgian,


comunicarea citaţiei şi a cererii de chemare în judecată formulată împotriva unui
cetăţean belgian.
Autoritatea străină a returnat cererea arătând că nu poate efectua comunicarea
deoarece pârâtul are două reşedinţe, numai prima fiind indicată în cerere, iar a doua
fiind necunoscută. La cea menţionată în cerere, pârâtul nu a fost găsit.
Instanţa T pronunţă o sentinţă prin care admite în parte cererea şî obligă pârâtul la
plata unei sume de bani şi cheltuieli de judecată.
Ce posibilitate are pârâtul?

Rezolvare:

Îmi întemeiez opinia pe art.19, alin 4, al regulamentului 1393/2007.

Astfel pentru asigurarea unui proces echitabil si egalitate de arme pârâtul


împotriva căruia s-a pronuntat o hotărâre judecătoreasca poate fi repus in
termenul de declarare a apelului atunci când acesta nu a luat cunostită de actul
respectiv, în speța de cererea de chemare în judecată, si astfel nu a putut să se
apere. De asemenea în situatia prezentată în speța dată pârâtului nu îi poate fi
imputată necunoasterea resedintei sale având în vedere faptul că acesta avea 2
resedinte iar la cea cuprinsă în cererea de chemare în judecată nu a fost găsit.