http://www.biblios.

ro/Descrierea_Cartii_Dou%26%23259%3B+milioane+de+kilometri+pe+drumul+c%26%23259%3But
%26%23259%3Brii__ref_540.html

Marcat de o copilărie zbuciumată, total lipsită de dragoste şi plină de abuzuri, Klaus

Kenneth, exclus de societate, porneşte în căutarea iubirii şi adevărului. Un drum primejdios,
presărat cu dezamăgiri. Ura şi moartea îl mână timp de doisprezece ani în lungul şi în latul
tuturor continentelor şi către toate religiile lumii. Dar nici una dintre ele, după cum nici
ocultismul, ezoterismul sau drogurile nu pot umple golul lăuntric. Abia întâlnirea dramatică
cu Dumnezeu Cel Necunoscut, într-o situaţia limită, marchează începutul unei transformări
a vieţii sale, o schimbare neaşteptată şi îndelungă. Toate acestea sunt relatate de către autor
într-un mod viu şi antrenant, fără a ascunde ceva din cele ce s-au întâmplat. În acelaşi timp
el ne dă o impresionantă mărturie de credinţă. Klaus Kenneth născut în 1945, este căsătorit,
locuieşte şi activează ca profesor de gimnaziu în Freiburg (Elveţia). În numeroasele sale
conferinţe şi emisiuni de radio şi TV vorbeşte despre experienţa sa de viaţă şi credinţa sa.
http://www.orthograffiti.ro/297/klaus-kenneth-%E2%80%93-doua-milioane-de-kilometri-in-cautarea-adevarului/
Klaus Kenneth, “Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului”
October 3, 2009
Klaus Kenneth – Douã milioane de kilometri în căutarea adevărului – lungul meu drum
spre credinţă -
Traducere din limba germană de Raluca Toderel
Ediţie îngrijită de Laurenţiu Dumitru şi Radu Hagiu

Autorul acestei cărţi, Klaus Kenneth, un

elveţian acum în vârstă de 63 de ani, este unul dintre
puţinii oameni care pot zice, în acest veac, că L-au aflat pe Dumnezeul Cel Adevărat în
Ortodoxie, la capătul unei peregrinări de 2.000.000 de kilometri de-a lungul şi de-a latul
pământului, vreme de aproape patru decenii.
Născut în Cehoslovacia anului 1945, în nişte împrejurări dramatice – refugiul familiei din
calea trupelor ruseşti –, K. Kenneth are una dintre primele experienţe ale morţii, scăpând ca
prin minune de la moarte prin împuşcare, gazare şi înfometare. Copil răzvrătit, ajunge în
1
1957 şef de bandă şi infractor înrăit, având nenumărate confruntări cu poliţia. Suferă o
perioadă traumatizantă din pricina unui preot romano-catolic pedofil, în urma căreia ajunge
să urască întreg creştinismul. O dată cu prima jumătate a anilor 1960, viaţa sa devine tot mai
aventuroasă şi mai trepidantă; astfel, călătoreşte pe bicicletă prin Roma, Nisa, Paris şi sudul
Franţei; ajunge baterist într-un club de noapte din Viena şi întemeiază „The Shouters”, o
trupă beat de succes din Germania de sud. În 1966, călătoreşte în Spania şi face cunoştinţă
cu lumea islamică în Maroc, ajungând şi pentru întâia oară la închisoare. Un an mai târziu,
reuşeşte să-şi dea bacalaureatul şi să devină student al Universităţii din Tübingen, unde
participă la revoltele studenţeşti din acea perioadă, căpătând convingeri marxist-leniniste;
tot acolo începe să se drogheze. Se căsătoreşte cu Ursula, însă numai pentru a divorţa trei
ani mai târziu. Între 1968-1970, călătoreşte în Turcia, Persia, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria,
Suedia, Norvegia, Finlanda, Laponia, Spania, Portugalia, Maroc, ajungând până în deşertul
Sahara. După un an, face prima călătorie în Asia şi Orientul Mijlociu, trecând prin Persia,
Afganistan, Pakistan, India şi Nepal, iar la întoarcere, prin Irak şi Siria. Cu acest prilej,
capătă o fascinaţie pentru demoni. Pe de altă parte, în Irak scapă ca prin minune dintr-un
câmp minat. Criza sa lăuntrică începe să se adâncească, ajungând să ducă în Hamburg o
viaţă de noapte împinsă la extrem – pornografie, droguri şi exces de alcool. Cuprins de ură
faţă de toţi şi de toate, are o încercare nereuşită de sinucidere. În această deşertare
sufletească, dă peste secta Meditaţiei Transcendentale (MT), condusă de Maharishi Mahesh,
în care intră după puţină vreme, fiindu-i trezit interesul pentru ocultism şi vrăjitorie.
În 1972 începe, astfel, pentru Kenneth un nou capitol al vieţii, încă şi mai întunecat decât
cele de până atunci. După o vizită într-o tabără revoluţionară din munţii Mexicului şi o
călătorie de 40.000 de kilometri prin SUA, se întoarce în Europa, trecând prin Anglia,
Scoţia şi Germania Democrată. Părăseşte drogurile şi se apucă de yoga, ajungând în relativ
scurtă vreme să cunoască stări de extaz şi levitaţie. După trei ani, hotărăşte să se mute în
India, la Calcutta, unde va renunţa la MT în favoarea hinduismului. Călătoreşte prin India
de sud, Thailanda, Malaiezia, Bhutan, Tibet şi Bangladesh, cunoscând numeroşi guruşi;
puterile sale oculte sporesc – devine medium şi începe să primească mesaje „de dincolo”,
cunoaşte numeroase stări de transă şi extaz, ba chiar are parte şi de o întâlnire drăcească cu
„zeiţa” indiană a morţii, Kali.
După şase ani, hinduismul ajunge să îl dezamăgească şi, după o scurtă călătorie prin Israel,
Ierusalim şi Sinai, Klaus Kenneth îşi continuă peregrinarea în căutarea păcii lăuntrice prin
Bangkok, Pattaya, Laos şi Cambodgia, trecând în cele din urmă la buddhism.
În 1980, se întoarce în Europa, trecând prin Rusia, Polonia şi Spania, şi rămâne să lucreze ca
profesor în Elveţia. Atacurile demonice asupra sa se intensifică, iar Kenneth îşi găseşte
refugiul în alcool şi în dans până la epuizare. Aflat la limita deznădejdii, caută ajutor în
spiritualitatea sud-americană, călătorind în Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia,
Paraguay şi Bolivia. În munţii de lângă Bogotá are loc, însă, un eveniment care îi schimbă
definitiv cursul vieţii: scapă de la moarte, prin minune, dintr-un atac tâlhăresc. Simte în
lăuntrul său că Dumnezeu a lucrat în chip vădit cu el şi că trebuie să dea un răspuns tuturor
chemărilor din partea lui Hristos de până atunci.
Întors în Elveţia, K. Kenneth cunoaşte creştinismul prin intermediul unor grupări
neoprotestante. Prin întâlnirea ipostatică cu Hristos, viaţa sa începe să se schimbe. Din
iconomia lui Dumnezeu, are parte de numeroase minuni, care îl întăresc în adevărul
creştinismului. Începe să ia parte la numeroase „turnee” şi „cruciade” evanghelice, în care
mărturiseşte tuturor povestea de până atunci a vieţii sale. Cu toate că are parte de o primire

2
foarte călduroasă, ajungând să aibă un renume în cercurile protestante şi catolice din Apus,
simte în adâncul său că totuşi ceva îi lipseşte. Căutarea nu se sfârşise încă.
În 1983, se înfiripă legătura duhovnicească dintre Klaus şi Arhimandritul Sofronie Saharov,
întemeietorul şi stareţul Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător din Essex, Anglia. Klaus
găseşte, astfel, împlinirea a tot ceea ce îi lipsea până atunci, ajungând să cunoască, după
cum însuşi mărturiseşte, „o predanie veche de 2000 de ani, în care, în tot acest răstimp, nu s-
a schimbat nicio iotă din învăţătura lui Hristos” – Dreapta-slăvire. După o perioadă de
„coacere” duhovnicească, primeşte în 1986 botezul ortodox la Geneva. Părintele Sofronie îi
devine povăţuitor duhovnicesc, până la fericita sa adormire din 1993.
Astăzi, K. Kenneth îşi continuă cu smerenie lucrarea de propovăduire a Adevărului –
Hristos – pe Care acum L-a aflat a fi un „Cine”, şi nu un „ce”, în duhul rugăciunii lui Iisus
–, prin traducerea în limba germană a Sfinţilor Părinţi şi prin mărturisirea cu cuvântul şi cu
lucrul a Dreptei-slăviri.
Radu Hagiu
http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/04/19/klaus-kenneth-doua-milioane-de-kilometri-in-cautarea-adevarului/

CUVÂNT ÎNAINTE AL EDITORILOR ROMÂNI

Aveţi înainte o carte grea.
După lectura ei, modul contabilicesc de a ne raporta la Dumnezeu, dar şi părutele
noastre aşezări sufleteşti se vor răsturna în parte. Autorul ei, Klaus Kenneth, un elveţian
acum în vârstă de 63 de ani, este unul dintre puţinii oameni care pot zice, în acest veac, că
L-au aflat pe Dumnezeul Cel Adevărat în Ortodoxie, la capătul unei peregrinări de
2.000.000 de kilometri de-a lungul şi de-a latul pământului, vreme de aproape patru decenii.
Călătoriile sale prin India, Tibet, Thailanda şi multe ţări islamice, până în Mexic, Alaska şi
Brazilia, l-au purtat în cele din urmă în Anglia, unde l-a cunoscut pe cel ce avea să-i devină
nemincinos povăţuitor şi părinte duhovnicesc – Arhimandritul Sofronie Saharov. Vom afla
din această mărturie un Dumnezeu viu, Care, ca şi „Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui
Iacov”, vine în întâmpinarea celui ce-L caută cu ardoare şi nu Se ruşinează a întinde mâna,
chiar de nenumărate ori, unui Klaus îndărătnic, căzut între tâlharii înşelării minţii.
Cartea aceasta are o deosebită valoare şi însemnătate în zilele noastre, când atât de mulţi au
nedumeriri în privinţa adevăratei credinţe, rătăcind prin lumea ezoterismului, vrăjitoriei,
credinţelor asiatice precum yoga sau buddhismul, iar uneori şi mai aproape de „casă”, în
sânul unor secte aşa-zis creştine. Putem spune – folosind cuvintele unui alt căutător al
acestei epoci, Părintele Serafim Rose, pe care autorul cărţii de faţă îl numeşte „unul din
uriaşul număr de suflete vii şi sfinte ale Bisericii Ortodoxe” – că „nu a existat niciodată un
asemenea veac al învăţătorilor mincinoşi precum acest secol al 20-lea, atât de bogat în
înlesniri materiale şi atât de sărac în cele ale minţii şi sufletului. Orice părere imaginabilă,
chiar şi cea mai absurdă – până şi cele respinse până mai deunăzi de toţi oamenii civilizaţi –
îşi găseşte acum susţinerea şi propriul ei «dascăl»… Filosofia are o mie de şcoli şi
creştinismul o mie de secte”. Aşadar, în acest veac al sincretismului religios, e de mare folos
să auzim un glas limpede care vorbeşte despre Adevăr nu dintr-o perspectivă teologico-
academică, ci dintr-o experienţă de viaţă – „din cercare”.
Cartea se adresează cu precădere celor ce sunt, la rândul lor, într-o căutare de un fel sau
altul, încercând să le desluşească, prin împărtăşirea celor trăite, unele din necunoscutele care
îi frământă. Mai presus de toate, după cum o şi mărturiseşte autorul, „înţelesul şi rostul
acestei cărţi este de a da mărturie asupra faptului că iertarea şi schimbările sunt cu putinţă
întotdeauna şi oriunde, atunci când dragostea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh ne atinge
inima. Dragostea de negrăit a lui Dumnezeu pluteşte asupra noastră, la fel ca înainte de
3
facerea lumii. Cel ce îşi va deschide inima sa o va primi. Aici şi acum”. Autorul îşi arată
nădejdea că „şi în România, unde mulţi, din păcate, înţeleg Biserica nu ca pe tainicul Trup
al lui Hristos, ci ca pe o instituţie, un rit, o cultură, această carte le poate arăta că Iisus
Hristos este viu şi lucrător”.
Aflăm din carte şi adevărata deosebire dintre credinţele orientale, precum buddhismul,
hinduismul sau yoga, şi creştinism: deşi toate par să aibă un punct comun, afirmând că
există undeva un singur Dumnezeu, Klaus Kenneth ne arată că religiile orientale sunt
potrivnice credinţei creştine, fiind plăsmuite de om. Dumnezeul creştinilor este o Persoană,
pe când în credinţele asiatice dumnezeirea este socotită un absolut impersonal. Doar printr-o
revelaţie Îl putem întâlni pe Dumnezeu-Omul Hristos. Iar cartea aceasta ne dovedeşte că
Hristos S-a descoperit pe Sine lui Klaus. Mai aflăm de aici şi că la Dumnezeu nu există
cauze pierdute. Oamenii renunţă în cele din urmă când au de-a face cu dependenţi de
droguri, cu alcoolici, cu fumători, cu obsedaţi sexual etc., însă cartea ne mărturiseşte că
Dumnezeu nu renunţă niciodată. Dumnezeu îl caută pe fiecare om cu negrăita Sa dragoste
şi, prin cartea aceasta, Dumnezeu îi cheamă pe mulţi să iasă din împrejurări cu adevărat
deznădăjduite la viaţa cea nemincinoasă şi dumnezeiască. Unora ca aceştia să le fie de
îmbărbătare! Dacă cea dintâi parte îl va deprima, poate, pe cititor, cea de-a doua parte şi
încheierea îl vor bucura.
Autorul ne mărturiseşte că, în Apus, Dumnezeu lucrează prin această carte şi, „în chip
uimitor, mii de protestanţi, biserici independente şi catolici încep să se întrebe despre
adevărata credinţă”.
Pe calea căutării
Născut în Cehoslovacia anului 1945, în nişte împrejurări dramatice – refugiul familiei
din calea trupelor ruseşti -, K. Kenneth are una dintre primele experienţe ale morţii, scăpând
ca prin minune de la moarte prin împuşcare, gazare şi înfometare. Copil răzvrătit, ajunge în
1957 şef de bandă şi infractor înrăit, având nenumărate confruntări cu poliţia. Suferă o
perioadă traumatizantă din pricina unui preot romano-catolic pedofil, în urma căreia ajunge
să urască întreg creştinismul. O dată cu prima jumătate a anilor 1960, viaţa sa devine tot mai
aventuroasă şi mai trepidantă; astfel, călătoreşte pe bicicletă prin Roma, Nisa, Paris şi sudul
Franţei; ajunge baterist într-un club de noapte din Viena şi întemeiază „The Shouters”, o
trupă beat de succes din Germania de sud. În 1966, călătoreşte în Spania şi face cunoştinţă
cu lumea islamică în Maroc, ajungând şi pentru întâia oară la închisoare. Un an mai târziu,
reuşeşte să-şi dea bacalaureatul şi să devină student al Universităţii din Tübingen, unde
participă la revoltele studenţeşti din acea perioadă, căpătând convingeri marxist-leniniste;
tot acolo începe să se drogheze. Se căsătoreşte cu Ursula, însă numai pentru a divorţa trei
ani mai târziu. Între 1968-1970, călătoreşte în Turcia, Persia, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria,
Suedia, Norvegia, Finlanda, Laponia, Spania, Portugalia, Maroc, ajungând până în deşertul
Sahara. După un an, face prima călătorie în Asia şi Orientul Mijlociu, trecând prin Persia,
Afganistan, Pakistan, India şi Nepal, iar la întoarcere, prin Irak şi Siria. Cu acest prilej,
capătă o fascinaţie pentru demoni. Pe de altă parte, în Irak scapă ca prin minune dintr-un
câmp minat. Criza sa lăuntrică începe să se adâncească, ajungând să ducă în Hamburg o
viaţă de noapte împinsă la extrem – pornografie, droguri şi exces de alcool. Cuprins de ură
faţă de toţi şi de toate, are o încercare nereuşită de sinucidere. În această deşertare
sufletească, dă peste secta Meditaţiei Transcendentale (MT), condusă de Maharishi Mahesh,
în care intră după puţină vreme, fiindu-i trezit interesul pentru ocultism şi vrăjitorie.
În 1972 începe, astfel, pentru Kenneth un nou capitol al vieţii, încă şi mai întunecat decât
cele de până atunci. După o vizită într-o tabără revoluţionară din munţii Mexicului şi o
4
călătorie de 40.000 de kilometri prin SUA, se întoarce în Europa, trecând prin Anglia,
Scoţia şi Germania Democrată. Părăseşte drogurile şi se apucă de yoga, ajungând în relativ
scurtă vreme să cunoască stări de extaz şi levitaţie. După trei ani, hotărăşte să se mute în
India, la Calcutta, unde va renunţa la MT în favoarea hinduismului. Călătoreşte prin India
de sud, Thailanda, Malaiezia, Bhutan, Tibet şi Bangladesh, cunoscând numeroşi guruşi;
puterile sale oculte sporesc – devine medium şi începe să primească mesaje „de dincolo”,
cunoaşte numeroase stări de transă şi extaz, ba chiar are parte şi de o întâlnire drăcească cu
„zeiţa” indiană a morţii, Kali.
După şase ani, hinduismul ajunge să îl dezamăgească şi, după o scurtă călătorie prin Israel,
Ierusalim şi Sinai, Klaus Kenneth îşi continuă peregrinarea în căutarea păcii lăuntrice prin
Bangkok, Pattaya, Laos şi Cambodgia, trecând în cele din urmă la buddhism.
În 1980 se întoarce în Europa, trecând prin Rusia, Polonia şi Spania, şi rămâne să lucreze ca
profesor în Elveţia. Atacurile demonice asupra sa se intensifică, iar Kenneth îşi găseşte
refugiul în alcool şi în dans până la epuizare. Aflat la limita deznădejdii, caută ajutor în
spiritualitatea sud-americană, călătorind în Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia,
Paraguay şi Bolivia. În munţii de lângă Bogotá are loc, însă, un eveniment care îi schimbă
definitiv cursul vieţii: scapă de la moarte, prin minune, dintr-un atac tâlhăresc. Simte în
lăuntrul său că Dumnezeu a lucrat în chip vădit cu el şi că trebuie să dea un răspuns tuturor
chemărilor din partea lui Hristos de până atunci.
Primirea Ortodoxiei
Întors în Elveţia, K. Kenneth cunoaşte creştinismul prin intermediul unor grupări
neoprotestante. Prin întâlnirea ipostatică cu Hristos, viaţa sa începe să se schimbe. Din
iconomia lui Dumnezeu, are parte de numeroase minuni, care îl întăresc în adevărul
creştinismului. Începe să ia parte la numeroase „turnee” şi „cruciade” evanghelice, în care
mărturiseşte tuturor povestea de până atunci a vieţii sale. Cu toate că are parte de o primire
foarte călduroasă, ajungând să aibă un renume în cercurile protestante şi catolice din Apus,
simte în adâncul său că totuşi ceva îi lipseşte. Căutarea nu se sfârşise încă.
În 1983, se înfiripă legătura duhovnicească dintre Klaus şi Arhimandritul Sofronie Saharov,
întemeietorul şi stareţul Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător din Essex, Anglia. Celor
familiarizaţi, fie şi în parte, cu moştenirea duhovnicească a Părintelui Sofronie, orice cuvânt
despre el le-ar putea fi de prisos. Vom spune doar că drumul vieţii sale cuprinde aproape
întreg veacul trecut. A părăsit Moscova după 1922 şi, ajuns la Paris, s-a îndeletnicit cu
pictura. Frământat de o încordată căutare lăuntrică pentru dobândirea veşniciei, s-a dus în
1925 la Muntele Athos să devină monah. Şase ani mai târziu, s-a întâlnit cu Sfântul Siluan
Athonitul. Învăţătura şi experienţa Sfântului s-au făcut temeiul duhovnicesc în devenirea
Părintelui Sofronie.
Klaus găseşte, astfel, împlinirea a tot ceea ce îi lipsea până atunci, ajungând să cunoască,
după cum însuşi mărturiseşte, „o predanie veche de 2000 de ani, în care, în tot acest răstimp,
nu s-a schimbat nicio iotă din învăţătura lui Hristos” – Dreapta-slăvire. După o perioadă de
„coacere” duhovnicească, primeşte în 1986 botezul ortodox la Geneva. Părintele Sofronie îi
devine povăţuitor duhovnicesc, până la fericita sa adormire din 1993.
Astăzi, K. Kenneth îşi continuă cu smerenie lucrarea de propovăduire a Adevărului-Hristos
– pe Care acum L-a aflat a fi un „Cine”, şi nu un „ce”, în duhul rugăciunii lui Iisus -, prin
traducerea în limba germană a Sfinţilor Părinţi şi prin mărturisirea cu cuvântul şi cu lucrul a
Dreptei-slăviri.
Ne alăturăm şi noi doririi sale, adresate cititorilor români: „Fie ca şi cititorul să îşi îndrepte
inima, gândurile şi întreaga simţire, potrivit întregii predanii ortodoxe şi a tuturor slujbelor
5
ortodoxe, către Iisus Hristos, fie ca el să Îl poată cunoaşte în chip simţit în Liturghie şi,
astfel, să treacă de la omul cel «vechi» la omul cel «nou»”.
Aşezarea cărţii în contextul dogmaticii dreptslăvitoare
Atât dramatismul vieţii lui K. Kenneth – pecetluită de o durere şi suferinţă care ne par
aproape cu neputinţă de dus pe plan omenesc, chiar şi pentru cei ce se fac părtaşi indirecţi,
prin lectură, la acesta – cât şi incredibilul celor istorisite par să dea chezăşie de acea
dragoste a lui Dumnezeu care ne sminteşte pe unii dintre noi, din perspectiva la care Îl
mărginim uneori pe Dumnezeul cel iubitor de oameni. De multe ori, ne surprindem la
gândul că nu e drept ca Dumnezeu să iubească, fără măsură şi fără socoteală, chiar pe
oricine, călcând orice bună rânduială şi orice închipuire a noastră despre dragoste, însă
tocmai despre acest lucru ni se dă aici mărturie.
Autorul a avut parte de nişte cercări ale harului în afara Bisericii, iar aceste experienţe pot fi
aşezate într-o înţelegere ortodoxă abia spre sfârşitul cărţii, de aceea vă îndemnăm a vă
înarma cu răbdare şi rugăciune. Tocmai acest lucru ar putea fi piatra de poticnire pentru unii
cititori, de aceea în mod special lor ne adresăm cu această preîntâmpinare de lectură, dar şi
prin notele care punctează cartea. O încredinţare indirectă despre autenticitatea celor
istorisite în carte ne-o oferă şi Părintele Sofronie, care i-a dat lui K. Kenneth blagoslovenie
pentru apariţia acestei cărţi.
Zăbovirea lui Kenneth în afara Bisericii după cele trei „întâlniri” cu acel „Cineva”, adică cu
Dumnezeul ipostatic, descoperă neputinţa omului de a purta cunoaşterea dumnezeirii, cât şi
o necoacere duhovnicească a persoanei. Cu siguranţă, la acea vreme, Klaus n-ar fi putut
primi Ortodoxia (după cum n-a putut primi oarecând creştinismul nici măcar într-o altă
formă, mai „uşoară”).
În teologia dreptslăvitoare se vorbeşte despre un har chemător, care îi îndeamnă pe oameni
înspre Ortodoxie, şi pe seama acestei iconomii trebuie puse toate întâmplările „miraculoase”
din carte, nefiind deci o lucrare „obişnuită” a harului în tainele eterodocşilor (lucru întărit şi
de faptul că cei ce se aflau în comuniune cu Klaus recunoşteau că nu aveau trăirile lui).
Tainele, ne zic Sfinţii Părinţi, sunt numai în Biserică. Ştim, dacă avem credinţă în Biserică
(Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească) şi în Sfinţii Părinţi ai
ei, şi în Sinoadele Ecumenice, că în afara Bisericii nu sunt Taine, dar aceasta nu înseamnă
că ştim că nimeni din afară nu poate avea o experienţă a Dumnezeirii, fiindcă nu ştim ce
poate şi ce nu poate Dumnezeu în afara Bisericii.
Iată ce spune astăzi K. Kenneth despre acestea: „Ştiu şi cred că este o singură Sfântă
Împărtăşanie, cea ortodoxă – fără nicio îndoială! Cred că Hristos mi-a arătat într-un fel
foarte aparte că trupul Său şi sângele Său sunt pâinea şi vinul preschimbate în timpul
Liturghiei. E un lucru limpede. Mai mult, cred că Hristos, când mi-a vorbit, a vrut să-mi
arate prin aceasta (în clipa aceea, ca o pregustare) ceea ce va urma mai apoi – şi anume,
lumea dreptslăvitoare (n-aveam pe atunci nici cea mai mică idee despre Ortodoxie!)”.
Klaus Kenneth şi-a scris mărturia gândind-o ca o adresare către apusenii care, conform
propriei mărturii, „spun de la amvoanele lor că gândirea ortodoxă şi ascetică îi afectează
distructiv pe oameni şi pe creştini… Mă lupt şi mă străduiesc astăzi, prin cărţile şi prin
traducerile mele în germană… să aduc adevărata credinţă (Ortodoxia) mai aproape de
apuseni, să-i fac pe oameni să se deschidă pentru ea şi să-i insuflu – expunându-mă, astfel,
atacurilor lor”. În duhul Apostolului Pavel – care zicea: „tuturor toate m-am făcut, ca, în
orice chip, să mântuiesc pe unii” (I Corinteni 9:20-23) – trebuie înţeleasă şi încercarea lui
Kenneth de a-i lua pe cei din afara Bisericii „cu binişorul”, de a-i pregăti mai întâi pentru
creştinism, şi abia la sfârşit pentru „cununa credinţei”, Dreapta-slăvire.
6
Într-una din scrisorile sale către alt convertit la Ortodoxie, englezul David Balfour, Părintele
Sofronie spunea: „Creştinul neapărat trebuie să fie un nevoitor”. Nevoinţa căutării şi a
cunoaşterii lui Dumnezeu, care s-a făcut înţeles şi cuprins vieţii lui Klaus Kenneth,
depăşeşte cu adevărat măsura omului. Înţelegerea omenească rămâne neputincioasă să
priceapă această chemare, însă, cu toate acestea, rămân nestrămutate cuvintele Domnului,
Care ne-a poruncit: „Îndrăzniţi!” (Ioan 16:33).
Editorii
CUVÂNT ÎNAINTE AL AUTORULUI
Jumătate din viaţă mi-am petrecut-o în căutarea dragostei şi a adevărului – un traseu
care, exprimat în kilometri, e mai mare decât înconjurul pământului de cincizeci de ori.
Din India, Tibet, Thailanda şi multe ţări islamice (Maroc, Persia, Afghanistan…) până în
Mexic, Alaska şi Brazilia. De la filosofie la un adept convins al comunismului, dintr-un ateu
devenit hipiot, ani de zile am încercat marile credinţe ale Asiei (hinduismul, budismul,
islamismul), dar şi învăţăturile indienilor din America. Am petrecut 6 ani în lumea
distrugătoare a drogurilor şi am făcut un popas cutremurător în ocultism, în lumea
ezoterismului… Nimic nu mi-a putut umple golul din suflet până în ziua în care – stând în
faţa a şapte puşti – am avut parte de o întâlnire dramatică şi ipostatică cu acel Dumnezeu
„necunoscut” şi am fost izbăvit în chip minunat. Fugeam de Dumnezeu, de oameni şi de
mine însumi. Era o cale drăcească, plină de ură şi moarte, dar şi o fugă în căutarea lăuntrică.
De câte ori nu mi se vorbise de Iisus Hristos şi de câte ori nu Îl îndepărtasem şi nu Îl
tăgăduisem? Doar nu aveam nevoie de El, nu? Iubit şi călăuzit tocmai de către Acest
Dumnezeu, mai sunt încă pe drumuri pentru a da mărturie şi a cânta minunata şi nemăsurata
dragoste a lui Hristos.
Unii vor lăsa această carte din mână când vor auzi numele lui Hristos, lepădând-o ca
pe o „născocire”. Cel ce se nevoieşte însă cu adevărat în căutarea adevărului va urmări cu
încordare şi cu bucurie felul viu şi plin de dragoste în care Dumnezeu ne călăuzeşte şi ne
ocroteşte în tot cursul vieţii noastre.
http://monicadaniela84.blogspot.com/2010/01/klaus-kenneth-2milioane-de-km-in.html

7
 2010/01/12
KLAUS KENNETH -2 MILIOANE DE KM IN CAUTAREA ADEVARULUI

Klaus Kenneth a venit tocmai din Elveţia la Constanţa pentru a lansa cartea „Două
milioane de kilometri în căutarea adevărului”, o autobiografie impresionantă despre
spiritualitate, luptă cu sine, experienţe mistice, dialoguri cu Dumnezeu, adevăr şi dragoste.

În faţa câtorva oameni adunaţi în Sala Mică a Casei de Cultură, Klaus, originar din
Germania, a povestit cum a ajuns la libertate, după ani buni de căutare.
Povestea sa nu începe cu o copilărie pictată în roz. Din contră. Violat, timp de şapte ani, de
către un preot catolic homosexual, la o vârstă fragedă, Klaus a acumulat suficientă ură
pentru a privi lumea prin prisma acesteia: „Am avut o mamă lipsită de dragoste, care m-a
dat de la ea, pentru că eram greu de stăpânit. Preotul la care am locuit era lipsit de credinţă
şi, timp de şapte ani, m-a violat. Asta era ideea mea despre creştinism”.
Şi urmările supliciilor îndelungate nu au întârziat să apară. „Am ajuns să studiez şi aşa am
scăpat din ghearele preotului. Apoi am intrat într-o bandă de violenţă, dar poliţia a fost
mereu mai puternică decât noi. Aşa că am căutat acea putere pentru a distruge oameni, aşa
cum ei m-au distrus pe mine. Aveam, totuşi, în mine, ceva care tânjea după dragoste. Am
crezut că voi avea parte de iubire având cât mai multe prietene, dar la final nu simţeam
decât dezgust şi gol. Apoi m-am îndreptat către droguri, pe care le foloseşti atunci când
lipseşte Hristos. Sunt multe forme de droguri, eu le-am ales pe cele care promiteau
transcendenţa prin meditaţie. La vremea aceea, în Germania apăruse un guru care spunea că
8
te poate duce într-o lume mai bună. Dar nu era adevărat. Şi lucrul cel mai groaznic era că
oamenii se dăruiau zeilor străini”.
Impresionant este că, deşi distrus interior, Klaus nu s-a refugiat într-o resemnare nocivă, ci a
căutat religia care i-ar fi resuscitat partea spirituală. Alţi şapte ani s-a dedicat hinduismului,
locuind în Calcutta, India, aproape de râul Gange: „Gangele trebuie să fie cel mai curat râu
din lume, pentru că e atât de murdar, încât nici microbii nu se mai ating de el”, glumeşte
Klaus.
Un moment de care îşi aduce aminte cu plăcere este întâlnirea cu Maica Tereza, prima
persoană care i-a vorbit despre Hristos: „Această femeie emana atât de multă dragoste!
Timp de trei săptămâni m-am străduit s-o convertesc la hinduism, pentru că aveam impresia
că în Creştinism nu există dragoste. După mai multe discuţii cu ea, mi-am dat seama că
hinduismul nu e decât o ideologie”.
Intervenţia divină
După hinduism, s-a transferat spiritual şi fizic în Tibet, cu aceeaşi speranţă că va găsi calea
către eliberare. „Am găsit tot în afară de dragoste. Am primit energie şi putere de la zeii
tibetani, astfel că puteam stăpâni oamenii, fapt pe care îl consideram că reprezintă sensul
vieţii. Dar eram tot singur, ceea ce era groaznic”.
Următoarea oprire în căutarea sinelui: America de Sud. Descoperă magia, aflând că nu
există magie bună, cum este considerată cea albă, şi se află la un pas de moarte, fiind
capturat de Armata de Eliberare Columbiană.
Întors în Europa, creştinii nu i-au dat mari şanse de a deveni, la rândul său, creştin, fiind
considerat a fi stăpânit de demoni, în urma experienţelor mistice din Tibet. Contactul cu un
pastor protestant l-a determinat să facă primul pas pentru a asimila Creştinismul sau pentru a
se lăsa asimilat de acesta. „I-am spus pastorului: «I-am căutat pe Krishna, Buddha, chiar şi
pe Allah, dar ei nu mi-au răspuns». Iar el mi-a spus: «Pentru că toţi aceştia sunt morţi. Dar
Dumnezeu a înviat din morţi, îţi dai seama ce înseamnă asta?». I-am spus că nu ştiu să mă
rog, iar el mi-a dat un sfat foarte inteligent: să spun adevărul. Aşa că i-am spus lui
Dumnezeu: «Doamne, dacă mă cunoşti, ştii că nu cred în tine. Aşa că vreau să-mi vorbeşti,
dar în aşa fel încât să fiu sigur că tu eşti acela»”.
„Suntem răpiţi de societate şi duşi acolo unde nu mai există Dumnezeu”
Prezent în România pentru turneul de lansare a cărţii, apărută la editura Agnos, Klaus a
mărturisit că este dezamăgit de superficialitatea pe care a întâlnit-o în unele mănăstiri: „Am
fost la câteva liturghii, unde am auzit repetându-se Doamne miluieşte, Doamne miluieşte,
Doamne miluieşte, în mod automat. Oare oamenii ştiu ce spun acolo? Am văzut că se fac
rugăciuni pentru conducătorii politici. Poate de asta sunt aleşi cei nepotriviţi, pentru că unii
creştini se roagă fals, mecanic, ca papagalii. Trebuie să credem ce spunem. Am mai
cunoscut preoţi minunaţi, oameni renăscuţi, care aveau o relaţie cu Hristos. Dar am mai
văzut şi preoţi pentru care credinţa era doar un ritual, ceea ce mă întristează. Trebuie ca
oamenii să se trezească din somnul lor. Trebuie să luăm în serios credinţa, pentru că Europa
vrea să vă cumpere şi să vă transforme în consumatori. Am văzut ce s-a întâmplat în
Germania după război. Bisericile şi inimile s-au golit şi frigiderele s-au umplut. Suntem
răpiţi de societate şi duşi acolo unde nu mai există Dumnezeu”.
Printre preoţii la care Klaus a făcut referire în discursul său, de la care a primit învăţăturile
religiei ortodoxe, se numără părintele Sofronie, care a întemeiat Mănăstirea „Sfântul Ioan
Botezătorul” din Essex, Anglia, părintele Rafail Noica, părintele Cleopa şi părintele Teofil.
Datorită lor, Klaus, în vârstă de 64 de ani, a putut da mâna cu cel care l-a violat, moment în
care a devenit liber.
9
La eveniment a fost prezent şi părintele Alin Constantin Boc, purtătorul de cuvânt al
Arhiepiscopiei Tomisului, care a povestit cum l-a cunoscut pe Klaus la el acasă, în Fribourg,
Elveţia, împărţind daruri unor copii, „pentru că întreaga sa viaţă e un dar”.
Manifestarea, care face parte dintr-un turneu de lansare în întreaga ţară, a fost organizată de
Librăria Predania şi moderată de părintele Ioanichie, de la Mănăstirea Colilia, discursul lui
Klaus Kenneth fiind tradus de Raluca Toderel, cea care a tradus şi cartea „Două milioane de
kilometri în căutarea adevărului” din limba germană în româneşte.
Publicat de MEILOIU MONICA - DANIELA
http://www.ziarullumina.ro/articole;1248;1;38401;0;Klaus-Kenneth-in-conferinta-la-Caransebes.html

Ediţia de Transilvania | Joi, 13 Mai 2010

Klaus Kenneth în conferinţă la Caransebeş

În sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului va avea loc vineri, 14 mai, ora 18:00, o
conferinţă susţinută de Klaus Kennet, autorul cărţii "Două milioane de kilometri în căutarea
Adevărului". Conferenţiarul de la Caransebeş este ucenic al Părintelui Sofronie de la Essex,
convertit de acesta acum 25 de ani, conform Serviciului cultural al Episcopiei
Caransebeşului.
În vârstă de 65 ani, Klaus Kenneth se află, între 1 şi 30 mai, în România. E cea de-a doua
călătorie a sa în ţara noastră, după cea din toamna anului trecut. Cu această ocazie, Klaus
Kenneth susţine o serie de conferinţe şi lansări de carte în unele dintre principalele centre
ale ţării.
Totodată, vor fi lansate, alături de volumul biografic "Două milioane de kilometri în
căutarea Adevărului", două noi titluri: "Călător pe pământ românesc. Convorbiri. Jurnal de
călătorie" şi "Zei, idoli, guru. Marile religii ale lumii văzute prin ochii creştinismului".
Volumul "Călător pe pământ românesc" cuprinde o serie de convorbiri realizate de Romeo
Petraşciuc şi Raluca Toderel cu Klaus Kenneth, pe timpul şederii sale în România, precum
şi un jurnal al călătoriei sale din toamna anului trecut.
În cartea sa, Klaus Kenneth spune: "Cunosc destul de bine lumea şi cred acum că românii
sunt cel mai evlavios popor de pe pământ (…) Credinţa moartă nu e credinţă ortodoxă! Simt
adânc în mine că aparţin şi eu acestui loc, că, într-un anumit fel, sunt şi eu român, că sunt
una cu ei şi că fac parte din poporul lor. E un lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni.
Aceasta este Ortodoxia! Un asemenea final minunat nu aş fi meritat, însă Dumnezeu e, pur
şi simplu, Dragoste şi încununează totul prin prezenţa Sa". Volumul "Zei, idoli, guru. Marile
religii ale lumii văzute prin ochii creştinismului" e unul de analiză apologetică asupra
hinduismului, budismului, islamismului etc. abordate prin prisma unui creştinism viu,
fecund, care îşi duce până la capăt mărturisirea. Un veritabil "manual de supravieţuire
creştină", cum îl defineşte pr. conf. dr. Constantin Necula, consilier în cadrul Mitropoliei
Ardealului, în prefaţa noii apariţii, conform Serviciului cultural al Episcopiei
Caransebeşului. (O.R.)
http://blog.patermihail.ro/arhive/1113

5 Mai 2010
După două milioane de kilometri, încă în înșelare…
Acum vreo trei luni, un prieten mi-a arătat o carte care, spunea el, l-a captivat. Inițial,
la vederea titlului și a coperții cărții, am avut unele rețineri. Deschizând însă cartea și
citind, pe sărite, câteva pagini, surpriză!..., mi le-am confirmat. Dar, neavând destul timp,
10
am tot amânat citirea cărții cam două luni. Prilejul reluării ei a apărut când l-am vizitat pe
Părintele Adrian la Mănăstirea Lainici. După ce am luat sfat de la Părintele pentru lămurirea
altor probleme (înrudite totuși, cumva) Părintele Macarie (ucenicul Părintelui Adrian) m-a
întrebat dacă am citit cartea ”Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”. De ce? -
l-am întrebat eu - Are lucruri neclare? Da - a zis el - și mi-a arătat ce găsise el ”suspect de
înșelare și chiar de îndrăcire”. Aceste aspecte cel puțin dubioase le voi arăta mai jos. Am
reluat, astfel, cartea, nu neapărat curios să aflu experiența de viață a altuia, cu precauția
mărită și de avertizarea Părintelui Macarie și de apariția unei ”euforii” molipsitoare printre
creștinii care mă tot întrebau dacă l-am citit pe Klaus Kenneth...
1. Autorul cărții își prezintă rătăcirea de peste două milioane de kilometri și de
aproape 30 ani prin diverse patimi, idolatrii și satanolatrii, ca pe o performanță vrednică de
a fi amintită în ”palmaresul” propriu, cu atitudinea lăuntrică a unei exagerate păreri de
sine, atitudine care nu i s-a temperat nici la ultimele conferințe și lansări de cărți și de idei
automăgulitoare. Oricum, lucrul se va dovedi în timp și mai evident, K.K. nu-L
propovăduiește pe Hristos cu smerenie, ci se propovăduiește pe el însuși cu mândrie și
vanitate.
Trebuie amintit faptul că el din tinerețe a vrut să fie ”cineva” (vedetă), a vrut să-i domine
(controleze) pe alții și prin metode de manipulare psihică și para-psihică (ocultism,
vrăjitorie). A exersat mult tehnicile orientale de îndrăcire încât a ajuns să fie medium, adică
primea direct mesaje din ”lumea de dincolo”, adică de la demoni. - pag. 306 Lucrul acesta
este foarte important, întrucât K. a rămas tributar acestui fel de dialog interior cu
”altcineva”, experiență mărturisită chiar de autor în mai multe episoade.
Știm că ”pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea
învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările,
cârmuirile, felurile limbilor” (1 Cor. 12, 28). Deci, în ierarhia darurilor și slujirilor,
învățătorii credinței trebuie să fie oameni plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, ca Sfântul
Arhidiacon Ștefan, oameni care Îl vestesc pe Hristos (nu se vestesc pe ei înșiși) și calea
mântuirii în El fără sminteală ori rătăcire. De aceea, nu este de ajuns doar să fii botezat
ortodox, nu este de ajuns doar să ai un duhovnic faimos, legitimându-te cu numele lui
pretutindeni, nu este de ajuns doar să respecți trupește rânduielile minime ale credinței
creștin-ortodoxe. Pentru a fi un învățător al credinței, un adevărat propovăduitor al lui
Hristos, trebuie să fii plin de Duhul lui Hristos, cu o viață curată și sfântă, și având cugetul
lui Hristos care este și cugetul Bisericii, conștiința dogmatică și ascetică eclesială. Sfântul
Grigorie Teologul spunea în cuvântările sale că nu oricine și oricând și oriunde poate vorbi
despre Dumnezeu, ci numai cei întăriți în har și în sfințenie pot face acest lucru, pentru a nu
deforma calea mântuirii și a se face de ocară înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor și a
oamenilor. În plus, dacă nu primești mai întâi curățirea sufletului și a trupului de patimi și
darul iluminării minții prin har, cum spunea și Sfântul Maxim Mărturisitorul, și fără
binecuvântarea explicită a duhovnicului care cunoaște starea și lucrările tale, nu poți aduce
rod bineplăcut lui Dumnezeu și Bisericii...
2. Trec peste expunerea perioadei rătăcirilor pătimașe și idolatre (orientale și
occidentale), deși nu știu ce rost are prezentarea (într-o carte care se vrea a fi expunerea
”lungului său drum spre credință” - spre care credință?) înșelaților și îndrăciților ”guru”-
și (sărmanii de ei) pe care i-a întâlnit și care i-au rănit sufletul. Oare, subliminal, le face
publicitate cumva? Sau ce folos au creștinii văzând fotografiile lor?
11
Nu este de folos nimănui ca cineva să-și pună viața murdară la vedere, ci dimpotrivă, e
de folos ca omul păcătos dar aflat pe calea pocăinței să și-o ascundă discret față de ochii
curioșilor și ai ispititorilor care-l pot judeca. Nici el nu are dreptul să ispitească pe alții cu
păcatele lui făcute publice. Păcatele se curățesc prin Taina Botezului și a Spovedaniei (care
este secretă) și ele rămân acoperite în taină, în tăcere, evitându-se sminteala prin arătarea
lor  în comunitate. ”Aventurile” personale și ”mărturisirile” lui publice nu exprimă deloc
pocăința și nu sunt nici normative, nici necesare altora pentru întărirea credinței. Iar roadele
vrednice de pocăință sunt faptele virtuții, săvârșite în smerenie și blândețe, nu etalarea unui
trecut compromițător și smintitor din care ai fost socotit ”vrednic” să te ridice Dumnezeu...
3. Calitatea credinței lui K., dincolo de laudele oamenilor neștiutori, are multe
dubioșenii. Mai întâi, ”exorcizarea” făcută de prietenul lui K., pastorul protestant
Maurice Ray (sărmanul, nu este un neștiutor), este o teatrală escrocherie. Sfinții
Părinți, având inima curățită prin Ortodoxie (dreaptă credință) și Ortopraxie (fapte bune),
slujeau Domnului cu post mult și cu rugăciune și așa erau alungați demonii. Sfinții se roagă
și Dumnezeu poruncește plecarea din om a duhurilor rele, dacă - atenție! - și omul bolnav
vrea și se leapădă de diavol. Pastorul Maurice lega el (în imaginația lui) demonii lui K., fără
ca acesta să și vrea să scape de ei, și le poruncea el să plece din omul bolnav K.,
adeverindu-i acestuia ”încheierea cu succes a acțiunii” cu vorbele: ”Acum ești liber și poți
să mergi unde vrei și să faci ce vrei.” - pag. 150 - 151.
Noi știm că Adevărul îl face pe om liber (Ioan 8, 32 - 36). Cum a fost eliberat K., fiind în
minciună, în erezie, manipulat de un alt eretic? După a doua ”exorcizare”, ”pentru
totdeauna”, de a doua zi, Maurice îl întărește din nou pe K., stârnindu-i curiozitatea: ”Așa,
acum e sigur de tot. Acum îl vei putea auzi pe Jesus.” - pag. 161.
Dar ”cel mai copleșitor moment din viața lui” (pag. 163 jos) s-a petrecut când în catedrala
protestantă din Lausanne, K., nefiind nici măcar botezat creștin, nici măcar protestant, aude
un glas care-l îndemna să se ducă să mănânce pâinea și vinul cu cuvintele: ”Da, vino. Ți-
am iertat toate.” Teribilă înșelare! Domnul Iisus Hristos nu minte, nici nu păcălește pe
nimeni cu falsa iertare de păcate de la eretici. Ci, glasul era al celui ce inspiră pe toți
protestanții împotriva Adevărului, ca să-i facă să rămână în afara Lui. Mai ales că în extazul
sentimentalist ce l-a cuprins (descris la pag. 166) ”fusese călăuzit cu mintea în inimă și era
prea adânc atins ca să mai poată pricepe ceva cu mintea” (pag. 167 sus). Or, Părinții
isihaști, sporiți în veghere și în asceză, abia la capătul unei vieți întregi trăită în reală
sfințenie dobândeau unirea minții cu inima, iar amicul K. își imaginează că, în erezie fiind
și departe de orice nevoință și îmbunătățire, poate să-i egaleze? Cam mare obrăznicia... și
mai mare dorința de a-i înșela și pe alții cu arătarea ”experiențelor” lui mistice...
4. ”Nu te teme! Întru numele Meu vei fi tot mai puternic.” (pag. 176) - aude K.K.
într-un alt moment de ”extaz”, acum lacrimogen, ce a culminat cu ”cuminecarea” lui tot din
potirul protestant. După speculațiile lui K. despre ”tainele” protestante (care, conform
învățăturii ortodoxe nu dau harul lui Hristos, întrucât minciuna ereziilor alungă pe Hristos
- Adevărul) urmează concluzia lui ”smerită”: ”În sfârșit, am biruit întru Hristos
moartea.” (pag. 177), eretic fiind. Notele de la subsolul paginilor adăugate de editori,
departe de a justifica ”calea” mântuirii lui K., din nefericire nu-și au locul, ele mai mult
derutează pe cititorul ortodox, aruncându-l într-o amețitoare retorică ce nu-i mărește decât
confuzia. Mai bine nu le scriau. ”Harul”, nici măcar ”chemător”, nu există unde e minciună
și plagiat demonic al rânduielilor dumnezeiești. K. și toți ereticii care vin la ortodoxie
12
trebuie să se lepede de toate ”eresurile și slujbele” neortodoxe ca de ale unor protivnici ai
lui Dumnezeu și ai dreptei credințe (A se vedea Molitfelnicul - Slujba primirii la Ortodoxie
a celor de alte credințe). Or, eu unul nu am auzit ca K. să se dezică public de toate rătăcirile
în care a fost până acum.
Pe de altă parte, Sfântul Siluan Athonitul, cu viață curată și cu gândire luminată de nevoință
și har, a primit o altă încredințare, de la Domnul Hristos Însuși: ”Ține-ți mintea în iad și
nu deznădăjdui!” - un îndemn la smerenie, trezvie și rugăciune neîncetate. Parcă nu prea
seamănă Duhul Sfânt care l-a întărit pe Sfântul Siluan în continuarea luptei lui duhovnicești
cu duhul care i-a profețit lui K., subliniez, eretic fiind, că va fi puternic și biruitor deja al
morții. Nici un Sfânt nu și-a permis să afirme cu așa siguranță biruința sa asupra patimilor
și a morții... Păi, de la smerenie la mândrie este o diferență ca de la cer la iad, nu?
5. Schimburile de replici uneori ”orgolioase”, alteori ”profetice”, sau alteori
”pedagogice”, din imaginația lui K., par până într-un punct serioase, apoi din comice devin
tragice, gândindu-ne la molipsirea cu această înșelare a cititorilor cărții lui. Iată câteva
mostre la paginile: 196 - 197, 198 jos - 199 jos, minunea șmecherească – pag. 201 - 204. La
pag. 205 afirmă: ”Credința mea crescuse și mai mult.” Întrebările mele: În cine, în el
însuși? Cine i-a spus? Cum a aflat? Î și este singur normă și măsură? Nu e cam smerit,
mândrulețul?
La capitolul Banii, într-o noapte ”aprinsă” de gin (băutură) și cântece prin mai multe baruri
– pag. 235 - 238 – ridicolul explodează în concluzia lui K.: ”Hristos cu siguranță nu avea
nimic împotriva ginului.” Cumplite gânduri!
6. Credința lui nu este una eclesială, el propovăduiește, ca un retor neoprotestant, o
credință individuală. Nu sfătuiește pe nimeni să se integreze în Trupul Bisericii, să se
spovedească,  dacă vrea să-L cunoască și să-L trăiască pe Hristos - Capul ei. Nici nu putea
avea experiența Bisericii predicând, încă nefiind ortodox și fără binecuvântare (deci
socotindu-se deja învățător și cunoscător al creștinismului, neeclesial, după capul lui), prin
baruri, saloane, și mai ales femeilor… - pag. 169 - 170, 237.
(A se vedea și comentariile altor creștini ortodocși aici: Concluziile conferintei de la Pireu
despre primatul papal – comentariul 27 mai ales)
7. Pe de altă parte, nimeni nu poate contesta că Dumnezeu l-a ”pescuit” din adâncul
păcatelor (ca și pe D.V. al nostru) și, deși diavolul l-a tot deturnat spre erezii, Dumnezeu l-a
chemat la cunoașterea Adevărului – Hristos în Biserica Sa Una și Dreptslăvitoare. Dar el
mai are de dobândit muulte din frumusețile și roadele Ortodoxiei, ca toți dintre noi, dealtfel.
Iar a te autopromova prin conferințe, cărți, show-uri TV, continuând în același duh tributar
protestantismului individualist ”misiunea” începută nu de Hristos Cel Smerit, mi se pare un
pericol real atât pentru el (K.) cât și pentru spectatorii lui. Nicăieri nu spune că vreun
duhovnic, măcar să fi fost și faimos, nu l-a îndemnat să scrie, din ascultare, această carte, ca
și altele, pentru folosul necreștinilor și al eterodocșilor mai ales... Sperăm să-i dea Domnul
Hristos înțelepciunea Duhului Sfânt și ”duhul umilit” – jetfa cea bineplăcută lui Dumnezeu,
ca să nu-și piardă osteneala sa și să fie socotit cu cei ce doar zic ”Doamne, Doamne…”.
Ar fi interesantă de aflat părerea lui D.V. despre periplul lui Klaus K., mai ales că vine din
partea unui rigorist ortodox, care a devenit și el un apologet al ”ortodoxiei”... lui.
8. Orbul din naștere vindecat de Domnul Hristos este un prototip al tuturor creștinilor
dreptmăritori și dreptmărturisitori. Astfel, tot omul, zămislit sub povara păcatului
strămoșesc și a înaintașilor lui nu poate cunoaște (vedea) pe Dumnezeu și lumea creată de
13
El. Hristos vine în întâmpinarea lui, îl atinge, îl îndeamnă să se spele de păcate prin Botez și
Pocăință (lacrimi) la scăldătoarea Siloamului cea duhovnicească - Biserica. Prin ascultarea
de cuvântul (Evanghelia) lui Hristos se săvârșește vindecarea, Hristos activând în om
energiile Lui dătătoare de viață și de vedere duhovnicească. Abia după ce s-a vindecat,
fostul orb Îl mărturisește public pe Hristos ca Binefăcător și Mântuitor, chiar cu prețul
calomnierii și persecutării din partea oamenilor necredincioși. Și după încercare și
mărturisire, omul vindecat ajunge să-L vadă față către față pe Hristos și să I Se închine în
Templul Său. Vederea lui Hristos este, astfel, culmea experienței umane duhovnicești trăite
în Biserică.
Or, amicii noștri propovăduitori, departe de a-și împlini ascultarea de Hristos prin
împlinirea poruncilor Lui și ale Bisericii Lui Dreptmăritoare, și, deci, departe de a se fi
vindecat de patimi, vor să-L vestească pe Hristos în duhul lor (de oameni pătimași,
continuând o lucrare de ”afirmare” în public începută cu mult înainte de a dobândi via ța
creștină), nu în Duhul Sfânt al lui Hristos. De aceea, rămân și devin propovăduitori mândri
și mincinoși, victime și agenți ai înșelării, ai confuziei și chiar ai dezbinării. Mândria și
slava deșartă le devin motiv, hrană, și scop al falsei și lipsitei de roade reale ”lucrări
misionar-culturale”.
Oare cu ce diferă creștinul ortodox K. de chitaristul de restaurant, căzut în transă, de aici
http://www.youtube.com/watch?v=Tstz2pwm9wY&feature=related? Cine i-a dat această
misiune folk în Bulgaria? Cine l-a trimis în România? Oare de ce își schimbă ”repertoriul”
când merge pe la diverși ortodocși și pe la diverși eterodocși? Iisus al lui este de fiecare
dată altul? Sau nu prea îi plac troparele și cântările ortodoxe de nu prea le cântă? Ori tocmai
aici e ”misiunea” lui: să ne formateze gustul muzical (și nu doar) spre zbenguieli vocal-
instrumentale de factură neoprotestantă? Oare chiar suntem așa de amețiți să ne lăsăm în
vraja noilor ”sirene” moderniste?
9. Repet în final că Sfinții nu și-au povestit singuri viața, mai ales partea cea urâtă,
păcătoasă, ci, abia după ce s-au despătimit (însănătoșit) prin ascultare de Hristos cu răbdare
și discreție (nu vedetism, nici spectacol), L-au vestit pe Hristos Cel Viu și prezent în
Biserică. Și nici această vestire a lui Hristos nu o făceau pe scenă, sau la tembelizor, cu surle
și trâmbițe, ci forțați de necesitatea lămuririi unor probleme dogmatice și practice ale
Bisericii. În rest, au viețuit smeriți, tăcuți, într-o cumințenie fără excese ori exgerări, cinstiți
în muncă și rugători în gândire… Nici Sfântul Siluan, revin la el fiind mai aproape de noi,
nu și-a arătat viața și virtutea mai înainte de moartea sa! Și avea, totuși, ce să ne arate și ce
să ne învețe… Câtă diferență între mărturia Sfântului Siluan și cea a lui K.K.!
   În încheiere, publicarea unei asemenea cărți, autobiografice într-un fel, nu știu cât folos
duhovnicesc poate aduce autorului (folosul material nu îl discutăm ), încă aflat și sub alte
influențe decât cea a Duhului Sfânt (setea de promovare mediatică nu ține de smerenia
Duhului Sfânt), întreținându-i starea de ”vedetă duhovnicească”. Iar cititorilor ortodocși,
unii nelămuriți și nestatornici, nici atât nu le poate folosi, sugerându-le păguboase
”experiențe” în realul și imaginarul pătimaș. În ambianța generală a confuziei new-age,
unde toate ”experiențele” religioase sunt puse la grămadă, unde toate ”confesiunile” sunt
socotite ”ramuri” de aceeași vigoare ale Bisericii, unde diferențele dogmatice sunt  anulate
de o părută egalitate a ”trăirismelor” din imaginația ”credincioșilor”, mărturia despre
Hristos a lui Klaus Kenneth se dovedește o diversiune și o amăgire a diavolului,
experimentat de mii de ani în a-și alege regimente de fel și fel de ”prooroci mincinoși”.
14
   Să ne dea Domnul Hristos, tuturor, prin Duhul Său Sfânt, lin și iubitor, partea, smerenia și
puterea mărturiei Sfântului Siluan Athonitul și a Tuturor Sfinților, majoritea smeriți și
neștiuți!
Numar afișări: 7,799

http://saccsiv.wordpress.com/2010/05/12/articolul-zilei-12-05-2010-klaus-kenneth-un-ratacit/

Articolul zilei (12.05.2010) : KLAUS KENNETH, un RATACIT …

Posted in Arhimandrit MIHAIL STANCIU, KLAUS KENNETH, Manastirea ANTIM by saccsiv on mai
12, 2010
   Comentariu saccsiv:
   Si eu consider ca este inca in ratacire KLAUS KENNETH. Si aveam de ceva vreme de
gand sa ma apuc de un articol pe aceasta tema, insa am tot amanat. De curand insa, cititorul
acelas, a postat urmatorul comentariu la articolul Pomenirea Sfintei Mucenice PELAGHIA,
cea care a ales mucenicia si nu postura de sotie de prigonitor imparat roman:
sa boicotam actiunile anti-crestine, impotriva marturisirii in Duh si in Adevar …
http://www.agnos.ro/blog/2010/05/04/turneu-klaus-kenneth-2010/
impreuna cu cei care le semneaza … . sa ne indepartam ferm de prieteniile mai mult sau mai
putin patetice fata de “eresul catolic”, sau fata de “sfanta maica teresa”
am si niste link-uri cu dovezi cat se poate de concrete despre aceea ce el o numea “sfanta
maica teresa”, declarand de multiple ori cu cea mai mare convingere si emfaza ca “este o
sfanta !” caci “a cunoscut-o personal” (si ca a bocit nu stiu cate ore la ceea ce ii spunea ea,
dar – ca sa nu para ciudat si sa nu incite spiritele aflate in sala, i-a “usurat” pe cei prezenti,
spunand ca a plans totusi “mai putin cu cca. o jumatate de ora – o ora” fata de momentul in
care i-a vorbit “fahter Sofronie” cum il numea el), “maica” teresa , care pe cand era in
Calcutta intra si se inchina in templu budhist, afirmand ca si cel la care se roaga budhistii
este tot dumnezeu….
rusinos
http://eresulcatolic.50webs.com/mtereza.html
(nu este nicidecum un trucaj; se poate observa in stanga jos persoana “maicii”, si in cealalta
poza.., covorul fiind comun)
de altfel, ea, ca “maica” (femeie), avea “puterea” sa si impartaseasca oameni
http://eresulcatolic.50webs.com/mtereza_euharistie.html
blasfemia nu este insa totala, fiindca oricum ceea ce au ei acolo nu este Sfanta Impartasanie.
cercetati de altfel intreg site-ul eresul catolic daca aveti timp
http://eresulcatolic.50webs.com/aggiornamento_img.html si veti fi absolut ingroziti de cate
rataciri exista la unii asa-numiti “crestini”
sa vii in Romania, o tara covarsitor ortodoxa, si sa sustii conferinte in fata unui public nu
oricare, cel din sala oricum unul avizat, niste conferinte lipsite evident de o marturisire “in
Duh si in Adevar” proprii ortodoxiei, mi se pare ori o gafa copilareasca, ori vizand un
interes care nu este tocmai curatel …
chiar nu doresc sa-mi fac un “modus vivendi” din acest klaus kenneth sau contestarea lui,
ajunge atata luare in seama a ceea ce face el … Oricum, am eu patimile mele, cu care lupt
zilnic …
am vrut doar sa pomenesc despre ceea ce sunt unii in stare… si ca sunt subiecte inca
“actuale” in viata noastra duhovniceasca.
   Si aducandu-mi astfel aminte de Klaus Kenneth, l-am pus la „articole de facut”, unde
probabil iar ar fi stat multa vreme, daca nu scria parintele Mihail Stanciu articolul sau. Ma

15
bucur ca l-a scris, dar mai sunt insa de spus multe si mult mai grave despre KK. Profit astfel
de ocazie si ii rog pe toti cei stiu de inregistrari video, in care acesta promoveaza mari
rataciri, sa mi le trimita.
   Referitor la fraza parintelul Mihail Stanciu „Ar fi interesantă de aflat părerea lui D.V.
despre periplul lui Klaus K., mai ales că vine din partea unui rigorist ortodox, care a devenit
și el un apologet al ”ortodoxiei”… lui.”, doar banui unde bate, insa nu pot spune ca o inteleg
exact. Ce stiu insa, este ca fratele Danion Vasile declara demult ca  Klaus Kenneth este in
ratacire si avea si el in lucru un material pe acest subiect.

16