Ariile naturale protejate în R.

Moldova
Ariile protejate prin valoarea naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe teritoriul lor sunt
cele mai bune exemple şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi seminaturale. Totodată,
pentru a realiza tranziţia de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabilă
este necesară cercetarea, cunoaşterea şi experimentarea teoriilor pentru implementarea
conceptului de dezvoltare durabilă. Astfel, atât evaluarea şi monitorizarea stării capitalului
natural, cât şi dezvoltarea cunoaşterii se poate realiza în cadrul unor zone pilot cum sunt ariile
protejate.
Resursele naturale regenerabile (păduri, apă, sol etc.) şi neregenerabile (petrol, cărbune etc.),
precum şi serviciile (controlul climei, al calităţii apei şi aerului etc.) asigurate de către
componentele Capitalului Natural (CN) constituie unul dintre factorii cheie ai funcţiei de producţie
a sistemelor economice şi de suport al dezvoltării sistemelor socio-economice.

Capitalul Natural şi componentele sale au o anumită capacitate productivă care trebuie

cunoscută pentru a evita supraexploatarea şi, respectiv, o anumită capacitate de suport
(parametru esenţial pentru a dimensiona corect presiunea antropică şi a evita deteriorarea).
Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabilă este absolut necesar să se asigure
conservarea unei structuri diverse şi echilibrate a CN şi utilizarea resurselor şi serviciilor produse
de acesta în limitele capacităţii de suport a componentelor sale. Astfel, conservarea Capitalului
Natural presupune în principal menţinerea unui raport acceptabil intre ecosistemele naturale,
seminaturale şi antropizate, cu menţinerea heterogenităţii în cadrul fiecărui tip de ecosisteme
şi asigurarea conectivităţii intre aceste ecosisteme.
Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de ecosisteme este
necesar să se identifice configuraţia viabila a unui mozaic de ecosisteme naturale şi
seminaturale care să includă toate tipurile de ecosisteme. Conectivitatea dintre diferitele tipuri de
ecosisteme naturale şi seminaturale, asigurată prin coridoare naturale şi /sau obţinută prin
diferite lucrări de reconstrucţie ecologică, este o condiţie fundamentala pentru atingerea
obiectivelor conservării diversităţii habitatelor şi a sistemelor ecologice.
În spaţiile acestei matrice trebuie să se distribuie ecosistemele antropizate, ecosistemele urbane
şi rurale, complexele industriale şi reţeaua rutieră. Ideal, toate aceste consideraţii trebuiesc puse
în practică şi integrate în toate politicile şi strategiile sectoriale (agricultură, transporturi, industrie,
turism etc.). Real, sistemele ecologice naturale se confruntă cu nenumărate ameninţări la adresa
biodiversităţii şi în care există tendinţa degradării ireversibile a capitalului natural.
Astfel constituirea de arii protejate şi managementul eficient al acestora e o necesitate,
deoarece: 
   • ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale şi seminaturale, care pot fi evaluate
şi monitorizate, exprimând intr-o anumita măsura starea acestora la un moment dat;
   • ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă principalele componente ale capitalului
natural, care asigură resursele şi serviciile care stau la baza dezvoltării socio-economice;
   • ariile protejate sunt zone în care se dezvolta cunoaşterea necesară pentru asigurarea tranziţiei
la un model de dezvoltare durabilă;
   • ariile protejate sunt adevărate "săli de clasa în aer liber", in care oamenii pot fi educaţi cu
privire la rolul naturii şi necesitatea conservării naturii şi a dezvoltării durabile.
La baza constituirii ariilor protejate a stat în primul rând faptul ca acestea satisfac nevoi ale
oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care
se diferenţiază în principal funcţie de gradul de protecţie (sau gradul permis al intervenţiei
umane) şi funcţie de scopul ariei protejate. S-au constituit astfel arii protejate care protejează
cele mai naturale zone de pe glob, in care intervenţia omului este aproape inexistentă, dar şi zone
în care intervenţia omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanţă
peisagistică şi culturală deosebită.

Conservarea ecosistemelor naturale şi îndeosebi a celor forestiere, constituie pentru Republica

Moldova o problemă discutată pe parcursul întregului secol XX, care a trecut cu succes şi în
secolul XXI. Primii paşi în această direcţie au fost întreprinşi încă în anul 1918, când Sfatul Ţării a
votat legea de reformă agrară pentru Basarabia, trecută ulterior şi prin corpurile legiuitoare din
Bucureşti. Prin această lege s-a dispus şi exproprierea pe seama statului a practic tuturor
pădurilor private de pe teritoriul fostei provincii Basarabia. Astfel, din totalul de 230 mii ha, circa
200 mii ha erau gestionate de stat, iar circa 30 mii ha au rămas ca păduri comunale/private.
Aceasta a stopat într-o careva măsură procesul de exterminare a pădurilor şi în general a
ecosistemelor naturale. Apoi au continuat acţiunile din anul 1937, când s-au luat sub protecţie 13
trupuri de pădure valoroase, fiind declarate monumente ale naturii din Basarabia, din 1958, când
au fost supuse regimului de arii protejate 12,6 mii ha (inclusiv sectoarele de pădure "Lozova",
"Căpriana", "Rădeni", "Cărbuna", "Hîrbovăţ"), aprobarea Hotărârii Consiliului de Miniştri al RSSM nr.
5 din 08.01.75, prin care sub protecţia statului au fost luate 37 mii ha de obiecte şi complexe
naturale. Ultima a stabilit un regim strict de gospodărire a obiectelor respective, care a avut în
general şi un efect benefic asupra stării ariilor protejate.
Concomitent cu noile realităţi politice şi economice care au demarat la începutul anilor nouăzeci,
aderarea Republicii Moldova la diferite acorduri şi convenţii internaţionale, a apărut şi necesitatea
de reformare a sistemului existent de conservare a ecosistemelor naturale. Astfel, la propunerea
Ministerului Mediului a fost adoptată Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul
ariilor naturale protejate de stat, care prevedea extinderea ariilor protejate până la 66,5 mii ha.
Caracteristic pentru noua reţea de arii naturale protejate de stat este faptul, că 92,1 % din
suprafaţa totală a acestora sunt amplasate în fondul forestier (tabelul 1), ceea ce reprezintă
15,3% din suprafaţa fondului forestier şi circa 17% din păduri.

Armariti tabelul:
Conform evidenţelor amenajamentelor silvice, studiilor speciale realizate în domeniu, se
constată că starea actuală a unei părţi considerabile de obiecte din cadrul fondul ariilor
naturale protejate cu profil forestier (FANPF) este nesatisfăcătoare.
În ecosistemele forestiere supuse conservării, rolul de bază, rolul stabilizator şi definitoriu îi
revine vegetaţiei lemnoase - arboretului. De starea, compoziţia, consistenţa acestuia depinde

direct starea păturii erbacee şi a altor componente ale ecosistemelor forestiere, care
constituie de multe ori obiectul conservării. Este evident, că sub nişte arborete derivate,
brăcuite etc. compoziţia păturii erbacee diferă esenţial din punct de vedere specific şi
cantitativ comparativ cu arboretele normale şi de aici porneşte una din principalele cauze a
numărului impunător de specii de plante pereclitate, aflate sub pericolul dispariţiei.
Reţeaua FANPF cuprinde şi unele suprafeţe care nu corespund în total scopului de
conservare: plantaţii de nucifere, de arbori şi arbuşti fructiferi, salicacee, terenuri arabile etc.
O pondere esenţială o au obiectele FANPF în care nu este clar definit obiectul conservării şi
reieşind din acesta este practic imposibil de stabilit regimul adecvat de gospodărire.
Inactivitatea are practic aceleaşi consecinţe ca şi activităţile necorespunzătoare -
degradarea ecosistemelor, pierderea obiectului conservării etc. Aceasta se referă îndeosebi
la obiectele noi supuse regimului de conservare în anul 1998, în majoritatea din care practic
nu s-au efectuat cercetări privind nivelul iniţial („zero") al stării ecositemelor naturale supuse
regimului de conservare, precum şi monitorizarea evoluţiei ulterioare a acestora. 
Un alt aspect extrem de important în caracterizarea arboretelor supuse regimului de
conservare este repartiţia acestora conform caracterului actual al tipului de pădure. Astfel,
din suprafaţa totală a ariilor naturale protejate forestiere ponderea arboretelor natural-
fundamentale constituie doar 45,8% (figura 4.5). Din arboretele derivate (30,3%) circa 50%
alcătuiesc arboretele total derivate, în care practic lipsesc speciile de bază silvoformante
(stejar, gorun, plop etc.). Datele respective confirmă necesitatea efectuării unor lucrări
complexe de reconstrucţie a arboretelor necorsepunzătoare scopurilor puse în faţa ariilor
naturale protejate.
Analiza repartiţiei pe specii a teritoriilor din cadrul ariilor naturale protejate demonstrează
prezenţa masivă a speciilor introducente (salcâm, glădiţă, arţar american, răşinoase etc.),
care au o pondere generală de peste 10% (fig. 4.6). Acestea suprafeţe sunt necesare sau de
supus lucrărilor de reconstrucţie, sau de exclus în general din cadrul fondului ariilor naturale
protejate de stat şi de înlocuit cu suprafeţe corespunzătoare.      
Un pericol deja recunoscut pentru starea şi continuitatea ecosistemelor din cadrul FANPF îl
constituie arţarul american (Acer negundo L.), care are un comportament foarte agresiv,
datorat capacităţilor deosebite de regenerare/înmulţire. Ocupând iniţial lizierile pădurilor,
spaţiile limitrofe căilor de acces etc., acesta înaintează treptat şi în masivele forestiere pe
măsură ce se micşorează consistenţa arboretelor provocată de diferiţi factori degradanţi
(uscări, atacuri de boli şi dăunători, intervenţii silviculturale neadecvate etc.). Conform
evidenţelor silvice suprafaţa acestei specii în cadrul FANPF constituie circa 120 ha sau 0,2%
din teritoriul acestora, fiind caracteristică în special ecosistemelor de luncă. Circa 70% din
suprafaţa ocupată de arţarul american în cadrul FANPF este concentrată în RNS „Pădurea
Domnească". 

Situaţia actuală atestată în cadrul ariilor naturale protejate de stat forestiere (FANPF) este
rezultatul unui cumul de factori determinanţi (starea iniţială a arboretelor incluse în FANPF,
calitatea activităţilor de gestionare/gospodărire etc.).
Reieşind din informaţia expusă anterior referitor la starea fondului ariilor protejate forestiere
se poate de menţionat:
   • prezenţa unor suprafeţe esenţiale cu specii introducente, necaracteristice ecositemelor
naturale din Republica Moldova (peste 10%);
   • ponderea semnificativă a arboretelor derivate şi artificiale (circa 54%);
   • lipsa unui concept clar privind modalitatea asigurării continuităţii arboretelor din cadrul
ariilor naturale protejate;
   • necorespunderea majorităţii obiectelor forestiere componente ale FANPF
amenajamentelor silvice în raport cu suprafaţa, parcelarul, încadrarea în ocoale şi
întreprinderi silvice etc. şi drept consecinţă - delimitarea inadecvată în teren;
   • includerea în cadrul FANPF a  unor suprafeţe care nu corespund totalmente scopului de
conservare (plantaţii de nucifere, de arbori şi arbuşti fructiferi, salicacee, terenuri arabile
etc.);
   • lipsa unor studii/cercetări privind nivelul iniţial („zero") al stării, componenţei floristice şi
faunistice a majorităţii obiectelor din cadrul FANPF; 
   • repartiţia neuniformă a reţelei de arii protejate forestiere pe teritoriul ţării (circa 60% în
zona centrală, 35% în zona de nord şi doar 5% în zona de sud);
   • nedefinirea clară a obiectului conservării şi modalităţii asigurării condiţiilor optime de
conservare şi dezvoltare;
   • colaborarea interdepartamentală insuficientă în domeniul conservării, dezvoltării,
cercetării