Introducere.

Alcoolismul a devenit unul din factorii ce stabilizează negativ asupra societăţii ce crează o
boală foarte gravă în întreaga lume. Folosirea permanentă a băuturilor spirtoase, a substanţelor
narcotice conduce la o alterare progresivă şi generală a organismului intem, distrungând rând pe rând
energia fizică, voinţa, intelegenţa şi ajungând la atrofierea simţului moral. Alcoolismul, narcomania şi
taxomania este unul din principalii factori sociali ai crimei. Aproximativ cincizeci la sută din toate crimele
se comit în stare de ebrietate, acest indicator fiind permanent atât pentru adulţi cât şi pentru minori.
Nici criminalitatea, nici beţia nu sunt lichidate în nici o ţară, dar statul, societatea luptă cu ele, se
străduie să le controleze, să le pună obstacole, să le micşoreze influenţa lor negativă asupra dezvoltării
societăţii. Vinovaţia şi gradul răspunderii nu se stabilesc numai în raport cu starea psihică, ci şi în funcţie
de toate împrejurările comiterii faptei. De menţionat că principalul temei al vinovăţiei este intenţia cu
care a fost săvîrşită fapta. Criteriul de difinire al intenţiei este discernământul, deoarece făptuitorul
trebuie să-şi dea seama de rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvîrşirea acelei fapte [1].
În dreptul penal responsabilitatea subiectului este considerată ca bază a vinovăţiei şi a răspunderii
penale pentru actele infracţionale. Săvîrşirea infracţiunii în stare de ebrietate a fost abordat tradiţional
în legislaţia şi în doctrina autohtonă prin prisma problematicii responsabilităţii şi iresponsabilităţii de a
purta răspunderea penală. Lucrurile nu s-a schimbat nici în noua lege penală art.24 CP, care prevede
răspunderea pentru infracţiunile savîrşită în stare de ebrietate urmând prevederile despre
responsabilitate şi iresponsabilitate individuală. Consumul de alcool sau de substanţe narcotice cu efect
puternic constitue un factor care însoţeşte des la săvîrşirea infracţiunii. Ele afectează sistemul nervos
central, atăcând conştiinţa şi voinţa persoanei. Codul penal din 2002 spre deosebire de cel din 1961,
defineşte atât responsabilitatea cât şi iresponsabilitatea. Conform art.22 din C.P. al RM,
“responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul
prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile”.
Responsabilitatea este premisa necesară pentru constituirea subiectului infracţiunii-persoană fizică,
precum şi pentru stabilirea vinovăţiei sale, tragerea la răspundere penală şi pedeapsă [2]. Capacitatea de
a înţelege cele înfăptuite şi conştient de a conduce faptele sale îl deosebeşte pe cel iresponsabil, care nu
poate purta răspunderea pentru faptele sale.