GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

DEPARTAMENTUL STUDII SUPERIOARE DE MASTER

Catedra Ştiinţe administrative

REFERAT
la disciplina

Procedura Administrativă
Ciclul II, studii superioare de master

Program de master: Administrare publică

TEMA:
,,CONTRACTUL ADMINISTRATIV”

Elaborat:
Masterand anul I,

învăţământ cu fecvenţă la zi

Dogotari Andriana

Verificat:N.Chiperi,doctor,conf.univ.
 CHŞINĂU, 2020

Introducere

Teoria contractelor administrative, deşi a fost fundamentată mai târziu decât majoritatea
conceptelor de drept administrativ, fiind rezultatul jurisprudenţei Consiliului de Stat din Franţa
sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, a evoluat cu rapiditate datorită
oportunităţii utilizării acestor contracte în special în domeniul prestării serviciilor publice.
Rădăcinile contractului administrativ se găsesc în dreptul roman, unde se obişnuia darea în
arendă a terenurilor în favoarea patricienilor bogaţi, în scopul menţinerii loialităţii acestora faţă de
deţinătorii puterii.
Studiul de faţă are în vedere prevederile existente în legislaţiile României şi Republicii Moldova
cu privire la practica aplicativă a contractelor administrative în materia prestării serviciilor publice.
Având în vedere diversele teorii din doctina juridică privitoare la teoria contractelor
administrative, considerăm necesară clarificarea conceptuală a noţiunii de contract administrativ şi
circumscrierea problematicii contractului administrativ ca formă de prestare a serviciilor publice.
Acceptarea instituţiei juridice a contractului administrativ a însemnat o intensă luptă ideologică, pe
măsură ce s-a produs tranziţia de la concepţia civilistă, proprie regimului de drept privat, la adoptarea
unui model hibrid, concretizat în modelarea liberului acord de voinţă, pe scheletul rigid al normelor de
drept public.
Primele contracte administrative prin care serviciile publice au fost încredinţate spre prestare
privaţilor au fost cele de concesiune, realizându-se căi ferate, drumuri şi poduri, reţele de distribuţie a
apei, gazului ori a energiei electrice. De aceea, pentru realizarea unui studiu cât mai complex al
apariţiei şi dezvoltării tezei contractelor administrative, este firesc să acordăm atenţie deosebită actului
juridic al concesiunii, care este contractul administratativ prin definiţie.
Contractul administrativ reprezintă instituţia juridică aflată la confluenţa dintre dreptul public şi
cel privat. Prin intermediul acestei instituţii, rigiditatea dreptului public capătă valenţele unei anumite
libertăţi contractuale caracteristică dreptului privat, în limitele legii şi ale caietului de sarcini întocmit
pentru încheierea fiecărui contract administrativ.
Contractul administrativ, încă de la începuturile sale a fost privit ca o formă juridică de
gestionare a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor publice. Această instituţie juridică a dreptului
administrativ a constituit şi constituie subiectul a numeroase cercetări juridice în domeniu,
10justificate de nevoia stringentă de a cunoaşte dimensiunile şi implicaţiile contractelor administrative

2
într-o societate în continuă dezvoltare, în vederea stabilirii liniilor de acţiune pentru implementarea cu
succes a acestora în activitatea de administrare.
Numărul serviciilor care trebuie prestate către populaţie s-a diversificat, mărindu-se
considerabil datorită creşterii necesităţilor colective. În condiţiile actuale ale limitării resurselor
financiare ale statului şi ale colectivităţilor locale, administraţia are obligaţia găsirii soluţiilor optime
pentru prestarea la un înalt nivel calitativ a serviciilor publice. Mijlocul de realizare a acestui deziderat
este degrevarea bugetelor publice prin autorizarea agenţilor privaţi de a presta servicii publice.
Instrumentul juridic utilizat este contractul administrativ, în diversele sale variante: concesiune,
parteneriat public-privat, achiziţie de servicii publice etc.
Având în vedere reglementările europene în materia contractelor de achiziţie publică şi de
concesiune de lucrări şi servicii publice, constatăm că cercetările juridice în domeniu sunt incomplete,
studiile efectuate nereuşind să surprindă întreaga problematică a prestării serviciilor publice prin
intermediul contractului administrativ. Se impune deci, realizarea unei ample cercetări a contractului
administrativ privit ca modalitate de prestare a serviciilor publice.
Pe parcursul lucrării, vom avea în vedere atât forma juridică concretă a contractului administrativ
utilizat în activitatea de prestare a serviciilor publice, cât şi stabilirea caracteristicilor sale, care-i determină
regimul juridic special de drept administrativ.
Utilitatea şi actualitatea contractului administrativ ca mijloc de prestare a serviciilor publice se
manifestă cu precădere în perioada actuală, apărând drept principala modalitate princare administraţia poate
face faţă cu succes recesiunii economice.
Prezenta lucrare va evidenţia importanţa contractului administrativ ca formă de prestare aserviciilor
publice, analizându-se trăsăturile sale caracteristice şi subliniindu-se deficienţele şilacunele legislative din
domeniul studiat, pentru a se realiza în final, un instrument practic delucru, uşor de utilizat atât de către
autorităţile publice cât şi de către partenerii lor privaţi.Aspecte ale temei supuse investigaţiei, au făcut
obiectul de studiu al multor autorifrancezi, români şi moldoveni, studii consultate de noi în vederea unei
abordări cât maiamănunţite a acestei materii.

3
1.1. Noţiunea şi evoluţia teoriei contractelor administrative

Contractele administrative sunt contractele încheiate pe baza acordului de voinţă ce

intervine între o autoritate a administraţiei publice sau un subiect autorizat de aceasta şi un
particular, supuse regimului de drept administrati.
În activitatea administraţiei întâlnim noţiunile de act unilateral (decizie executorie proprie
dreptului francez) şi de acord de voinţă, particularizat, în acest ultim caz, în procedeul
contractual.
În general, contractul este acordul de voinţă generator de drepturi şi obligaţii corelative
aparţinând părţilor. Dar, aceste contracte se pot încheia şi între două autorităţi administrative sau
între autorităţi administrative şi un particular.
În funcţie de obiectul lor, contractele încheiate de administraţie se împart în contracte
administrative şi contracte de drept privat (de drept comun).
Teoria contractelor administrative s-a născut şi dezvoltat în Franţa pe baza jurisprudenţei
Consiliului de Stat care a funcţionat ca tribunal administrativ pentru litigiile dintre particulari şi
autorităţi. Cel ce a sistematizat şi dezvoltat în doctrină teoria contractelor administrative a fost
Gaston Jèze, care a subliniat diferenţa de fond între contractul administrativ şi contractul civil,
rezumată la faptul că efectele contractelor administrative nu sunt aceleaşi cu cele născute din
contractele civile.
Aceste contracte care nu-şi găsesc locul în cadrul contractelor de drept civil sau de drept
comercial, au un regim juridic diferit de cel aplicabil contractelor de drept privat. Literatura
juridică franceză recentă subliniază că natura juridică a contractului administrativ, respectiv
regimul juridic administrativ la care este supus, are drept sursă: a. determinarea legii b.
jurisprudenţa administrativă.
În Franţa, dacă legea nu dispune altfel, litigiile născute din contractele administrative sunt de
competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Definirea contractelor administrative s-a făcut fie din punct de vedere material, având drept
criterii clauza exorbitantă şi obiectul contractului, fie din punct de vedere organic, după calitatea
persoanelor contractante.
Dacă contractele de drept privat se caracterizează prin egalitatea părţilor, contractele
administrative sunt fondate pe o certă inegalitate. Clauzele contractuale sunt determinate în

4
prealabil şi în mod unilateral, autoritatea administrativă poate să le modifice sau să rezilieze
unilateral contractul, particularului rămânându-i ori să accepte aşa cum este întocmit contractul,
ori să refuze încheierea lui. Nu întâmplător în doctrină aceste contracte mai sunt denumite şi
contracte de adeziune (contract d´adhésion).
Încheierea contractului între administraţie şi particular presupune: un acord de voinţă, o
autoritate administrativă competentă şi acolo unde este cazul reprezentată (primarul pentru
comună), o autorizare (împuternicire) din partea autorităţii administrative (executivul
colectivităţii teritoriale trebuie să primească autorizarea organului deliberativ).
Forma contractului este în mod obişnuit cea scrisă, dar au existat şi contracte sub formă
verbală. Întotdeauna în cazul contractelor de furnituri, lucrări publice sau de concesiune a
serviciilor publice forma scrisă este obligatorie.
Clauzele contractuale se regăsesc totdeauna în caietul de sarcini, care cuprinde ansamblul
documentelor ce determină condiţiile contractuale. Caietul de sarcini cuprinde documente
generale (caietul cu clauzele administrative generale, caietul cu clauzele tehnice generale) şi
documente particulare (caietul cu clauzele administrative particulare, caietul cu clauze tehnice
particulare).
Alegerea contractantului se face după punerea în concurs şi publicitatea ofertei de
contractare, prin trei tipuri de procedee: adjudecare (deschisă sau restrânsă), cerere de oferte
(deschisă sau restrânsă), negociere.
În cadrul executării contractului administrativ, autoritatea administrativă, ca o expresie a
puterii unilaterale de care se bucură în acest tip de raporturi contractuale, poate să controleze, să
sancţioneze, să modifice clauzele acestuia, sau chiar şi să îl rezilieze. La rândul său particularul
este obligat să execute personal şi cu bună credinţă obligaţiile contractuale. Totodată, în anumite
situaţii, jurisprudenţa franceză a admis posibilitatea ca pe parcursul executării contractului să
survină fapte noi care să împiedice sau să îngreuneze realizarea sa. Aceste evenimente pot fi
exterioare voinţei părţilor sau să constituie chiar fapte ale administraţiei. Consecinţele juridice
ale acestor fapte noi, privind executarea obligaţiilor sau plata de despăgubiri au fost interpretate
prin prisma a trei teorii:
- teoria forţei majore: priveşte un eveniment exterior, independent de voinţa contractanţilor şi
care împiedică executarea contractului; are drept efect eliberarea particularului de obligaţia sa şi
privează administraţia de dreptul de a aplica sancţiuni pentru neexecutarea contractului; permite
particularului să ceară judecătorului rezilierea contractului administrativ.

5
 - teoria denumită “le fait du prince”: se referă la toate măsurile edictate de autorităţile
publice, parte sau nu în contractul administrativ şi care au drept consecinţă crearea unei situaţii
mai dificile sau mai oneroase în îndeplinirea obligaţiilor contractuale pentru particular (de
exemplu, modificarea unor legi fiscale sau sociale etc.); naşte dreptul particularului de a fi
despăgubit integral pentru daunele suferite.
- teoria impreviziunii: pentru a fi aplicată, evenimentele trebuie să prezinte un caracter
anormal şi imprevizibil, să fie independente de voinţa co-contractanţilor şi să provoace o
tulburare economică, perturbând executarea contractului (de exemplu, criza economică, războiul,
deprecierea monetară etc.); au drept consecinţe juridice: co-contractanţii sunt ţinuţi să-şi execute
integral obligaţiile, particularul are dreptul la o compensaţie bănească, starea de impreviziune are
un caracter temporar, provizoriu.
Teoria contractului administrativ, în România interbelică, nu a avut importanţa pe care şi-
a câştigat-o în Franţa, aceasta poate şi pentru faptul că litigiile având ca obiect încheierea şi
executarea contractelor administrative se judecau tot de instanţele judecătoreşti (competente erau
instanţele de contencios administrativ prevăzute de Legea contenciosului administrativ din 23
decembrie 1925). Din această cauză – spunea autorul – tribunalele erau înclinate, în lipsa unor
reguli precise şi în lipsa unor clauze contractuale corespunzătoare să caute în dreptul privat
analogii pentru judecarea şi interpretarea contractelor administrative. Jurisprudenţa română, la
rândul ei, a constatat că administraţia poate să încheie cu particularii fie contracte de drept privat,
guvernate de dreptul comun, fie contracte administrative, guvernate de regimul dreptului public.
Făcând distincţia dintre actele de autoritate şi actele de gestiune, profesorul Erast Diti
Tarangul considera că administraţia, atunci când acţionează pentru buna şi regulata funcţionare a
serviciilor publice şi în interesul general, face acte care trebuie supuse unui regim juridic special,
regimului juridic administrativ. Aceste acte sunt numite de autor, acte de autoritate, în categoria
cărora intră şi contractele administrative deoarece sunt încheiate de administraţie în vederea
funcţionării unui serviciu public şi sunt supuse unui regim juridic administrativ. Separat trebuie
considerate acte de gestiune contractele pe care le face administraţia pentru administrarea
patrimoniului ei privat şi care sunt supuse regimului de drept civil.
În perioada interbelica, cu referire la teoria contractelor administrative s-au conturat trei
curente:
1). de acceptare a teoriei, cu referire expresă la contractul de concesiune;
2). de respingere a teoriei;
3). de acceptare a teoriei, dar, pentru toate contractele încheiate de administraţia publică.

6
După al doilea război mondial s-a renunţat la această teorie aproape în totalitate. În anul 1970
Valentina Gilescu repune în circulaţie noţiunea de contract administrativ atunci când discută
natura contractului de specializare universitară, problemă reluată şi dezvoltată şi de alţi autori.
Reluând discuţia despre distincţia dintre actul de autoritate şi actul de gestiune, Valentin I.
Prisacaru consideră că actul administrativ de gestiune este actul juridic încheiat, pe de o parte, de
un serviciu public, iar pe de altă parte de un particular (persoană fizică sau persoană juridică
română ori străină) ce are ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse, executarea de lucrări şi
prestarea de servicii, precum şi concesionarea şi închirierea unor bunuri mobile şi imobile,
aparţinând proprietăţii publice a statului, judeţului sau comunei. În consecinţă autorul crede că
actul administrativ de gestiune întruneşte figura juridică a unui contract în care părţile însă nu
sunt egale.
În cadrul actelor administrative de autoritate, este clar că nu se cuprind şi contractele
administrative, care nu numai că nu sunt expresia unei declaraţii de voinţă unilaterală, dar
presupun existenţa unui minim acord de voinţă, în care părţile, deşi nu apar egale, vor încheia un
contract (de concesiune, de executare de lucrări publice, realizarea de achiziţii de bunuri publice,
etc.). Este interesant de observat că Paul Negulescu califica concesiunea domeniului public ca un
act mixt, de autoritate şi de gestiune.
În cazul contractelor administrative, care, după cum se arată mai sus, se cuprind în
categoria mai largă a actelor administrative de gestiune, autoritatea administrativă, este obligată
să emită în prealabil un act administrativ de autoritate. Numai în baza acestuia se poate încheia
contractul. De exemplu, concesionarea unor bunuri proprietatea statului, judeţului sau comunei,
potrivit art. 25 şi 27 din Legea nr. 15/1990 şi ale art. 28 lit. g şi h şi art. 101 lit. g din Legea nr.
215/2001, se realizează prin două acte juridice distincte, care se supun unor regimuri juridice
diferite. Astfel, este actul administrativ de autoritate (hotărârea de Guvern, hotărârea consiliului
local etc.), prin care se aprobă concesionarea şi contractul de concesionare propriu-zis care este
un contract administrativ. În lumina literaturii şi a practicii judiciare recente, controlul legalităţii
celor două acte juridice va aparţine instanţei de contencios administrativ.
Restrângerea obiectului actelor administrative de gestiune numai la bunurile cuprinse în
domeniul public şi la actele juridice încheiate în legătură cu acestea nu pare a fi motivată. De
altfel, în literatura juridică interbelică nu s-a făcut această limitare a categoriei actelor
administrative de gestiune. Tot aşa, în înţelesul art. 2 lit. d din Legea nr. 29/1990, înainte de
revizuirea Constituţiei nu puteau face obiectul contenciosului administrativ actele de gestiune
săvârşite de stat, atât în calitatea sa de persoană juridică (titulară a unui patrimoniu propriu aflat

7
în proprietatea sa), cât şi pentru administrarea patrimoniului public (pentru care are doar unul din
atributele dreptului de proprietate) fapt subliniat ca atare prin lege.
În această privinţă, profesorul Antonie Iorgovan şi-a exprimat opinia potrivit căreia art. 2
lit. d din Legea nr. 29/1990 nu putea avea în vedere decât actele de gestiune care vizează
domeniul privat al statului, iar actele făcute pentru gestionarea bunurilor aparţinând domeniului
public naţional, respectiv local sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ. De
altfel, în practica judiciară, creată în urma apariţiei Legii nr. 29/1990, s-a infirmat fără nici o
rezervă opinia exprimată mai sus, reţinându-se în motivarea hotărârilor că numai instanţelor
judecătoreşti de drept comun le revine competenţa de a soluţiona litigiile care aduc în discuţie
încheierea, valabilitatea si anularea contractelor, interpretarea clauzelor contractuale, precum si
existenţa si valabilitatea drepturilor născute pe baza lor.
De altfel, coroborând cele de mai sus cu prevederile art. 12 din modelul orientativ al
contractului de concesiune ce constituie anexa nr. 2 la Normele metodologice-cadru de aplicare a
Legii nr. 219/1999 privind regimul concesiunilor reiese că litigiile ce decurg din încheierea şi
executarea contractului de concesiune sunt de competenţa instanţelor de drept comun şi nu a
celor de contencios administrativ (aceste prevederi au fost abrogate, astfel că în prezent,
competenţa de soluţionare a litigiilor cu acest obiect aparţine, de asemenea, instanţelor de
contencios administrativ).
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt
asimilate actelor administrative şi deci pot face temeiul acţiunii în contencios administrativ,
contractele încheiate de autorităţile publice ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor
proprietate publică – executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice;
achiziţii publice. Plângerea prealabilă în cazul acţiunii care are ca obiect contractele
administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile art. 720 din
Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător (art. 7 alin. 6).
Teoria contractelor administrative pe măsura dobândirii unei experienţe social-economice şi în
baza observaţiilor ce decurg din practica judiciară, trebuie să-şi regăsească locul, chiar dacă s-ar
impune schimbări legislative de esenţă în materia contenciosului administrativ.

8
1.2. Elementele contractului administrativ

            Elementele contractului administrativ sunt părţile, obiectul şi clauzele contractului .

            Părţile contractului administrativ sunt autorităţile administraţiei publice, ca părţi
supraordonate şi particularii care pot avea calitatea de persoane fizice sau juridice.
            Bunăoară potrivit naturii juridice a contractului administrativ calitatea de subiecte
supraordonate o pot avea:
                        - miniştrii şi conducătorii celorlaltor organe de specialitate ale administraţiei
publice în calitate de ordonatori principali de credite;
                        - preşedinţii  consiliilor  judeţene  care  potrivit legii îndeplinesc atribuţiile ce
revin judeţului în calitate de persoană juridică;
                        - primarii comunelor şi oraşelor care exercită drepturile şi îndeplinesc obligaţiile
ce revin comunei sau oraşului în calitate de persoane juridice;
                        - conducătorii instituţiilor publice în calitate de ordonatori de credite pentru
sumele alocate prin bugetul propriu de venituri şi cheltuieli, etc.
            Pentru a avea calitatea de parte cocontractantă, particularii trebuie să participe la licitaţia
organizată, acceptă caietul de sarcini şi îşi adjudecă licitaţia.
            Obiectul contractului administrativ îl constituie concesionarea serviciilor publice,
executarea de lucrări publice, achiziţiile publice, achiziţiile guvernamentale,  închirierea de
bunuri, locaţia de gestiune, împrumutul public (de stat sau local), oferta de concurs, etc.
Bunăoară potrivit Legii 15/1990 Guvernul aprobă prin hotărâre concesionarea unor servicii
publice, unităţi de producţie ale unor regii autonome, terenuri, închirierea de bunuri din
proprietatea statului iar în baza acestor hotărâri autorităţile administrative competente încheie
contractele administrative.
            Prin concesionarea unui serviciu public administraţia încredinţează unui particular
sarcina de a face să funcţioneze acel serviciu fiind remunerat fie de către utilizatorii acestuia, fie
de către administraţie.
            Dacă particularul este însărcinat cu efectuarea unei lucrări necesare serviciului public (de
pildă construirea unei reţele de tramvaie) este vorba de concesionarea de lucrări publice. În
cazul în care administraţia încredinţează unui antreprenor privat construcţia sau întreţinerea unui

9
imobil ori a unei lucrări imobiliare de interes public suntem tot în prezenţa concesionării de
lucrări publice.
            Achiziţiile publice (pieţele de furnituri) constă în procurarea de către administraţie a
bunurilor mobiliare de orice fel.
            Prin împrumutul public (de stat sau local) un particular împrumută unei persoane publice
o sumă de bani, în condiţiile stabilite de lege.
            Oferta de concurs priveşte angajamentul luat de către un particular de a coopera financiar
sau material la realizarea unei lucrări publice.
            În afara unor astfel de contracte care corespund unui tip determinat, cum ar fi contractele
speciale de drept civil, administraţia publică poate utiliza procedeul contractual şi în alte situaţii,
cu finanţări diverse, prin intermediul contractelor nenumite ale dreptului administrativ.
            Clauzele contractului administrativ sunt derogatorii de la dreptul comun. Legea prevede
modul de stabilire a clauzelor contractului şi procedura de încheiere a acestuia.
            Ca regulă generală orice contract administrativ se încheie numai în urma organizării unei
licitaţii publice. Prin licitaţie se realizează alegerea cocontractantului care oferă preţul cel mai
bun şi asigură cele mai avantajoase condiţii de executare a contractului. Totodată se înlătură
orice suspiciuni în privinţa autorităţii publice sau a organizatorului de licitaţie, în alegerea
particularului.
            La stabilirea clauzelor contractului se are în vedere atât capacitatea de a contracta , cât şi
lucrul de contractat .
            Clauzele contractului sunt cuprinse într-un caiet de sarcini, prevăzându-se drepturile şi
obligaţiile cocontractanţilor. Prin urmare, activitatea contractuală se realizează de administraţie
potrivit competenţei legale care nu este întotdeauna discreţionară.

1.3. Regimul juridic al contractului administrativ

            Regimul juridic al contractului administrativ rezultă din concilierea intereselor părţilor

contractului. Astfel autoritatea administrativă doreşte înfăptuirea interesului general iar
particularul intenţionează realizarea unui interes personal. Ca urmare, regimul de drept public
este un regim derogatoriu, de la regimul de drept comun, în considerarea interesului general.
            În cazul concesionării, concesionarul este obligat să execute contractul încheiat, în
condiţii riguroase şi să asigure continuitatea serviciului şi egalitatea tuturor beneficiarilor
serviciului public.

10
            Contractul administrativ se compune din două documente: o convenţie care consacră
acordul părţilor şi caietul de sarcini în care sunt cuprinse drepturile şi obligaţiile contractanţilor
precum şi regulile de organizare şi funcţionare a serviciului public .

1.4. Executarea contractului administrativ

            Prerogativele administraţiei decurg din contractul administrativ care conţine atât reguli
generale de executare, cât şi sancţiunile aplicabile în caz de neexecutare normală.
            Administraţia publică dispune chiar şi în materia contractelor de prerogative exorbitante
dreptului comun, în numele interesului general, fiind legitimate de acesta. Dar cocontractantul
administraţiei nu este lipsit de orice prerogative întrucât interesul său particular este respectat,
având dreptul la echilibrarea financiară a contractului.
            Pentru asigurarea respectării obligaţiilor părţilor contractului administrativ trebuie să
prevadă şi sancţiunile aplicabile. Din acest punct de vedere dreptul administrativ prezintă o notă
de originalitate prin reglementarea exercitării de către administraţia publică a unui drept de
sancţionare unilaterală a contractantului.

1.5. Drepturile cocontractantului

            În executarea contractului administrativ cocontractantul beneficiază de anumite garanţii.

Bunăoară particularul are dreptul de menţinere a echilibrului financiar al contractului. Totodată
cocontractantul are dreptul de a primi din partea administraţiei, toate facilităţile referitoare la
executarea contractului. Astfel, unele clauze ale contractului pot avea prevederi care să-l
protejeze pe particular faţă de eventuali concurenţi, iar în materie financiară, drepturile sale faţă
de administraţie sunt garantate cel mai bine.
            Pe baza principiului echilibrului financiar al contractului administrativ s-a impusteoria
impreviziunii care este o ilustrare a teoriei civiliste a îmbogăţirii fără cauză justă. De remarcat
că  nu orice eveniment imprevizibil, în executarea contractului administrativ, intră în conţinutul
noţiunii de impreviziune. Pentru a se putea obţine indemnizaţia de impreviziune, circumstanţele
invocate de cocontractant trebuie să fie nu numai excepţionale, ci ele trebuie să antreneze o
mărire a redevenţei sau o creştere a cheltuielilor de exploatare, ne avute în vedere iniţial, la
executarea normală a contractului.

11
            Teoria impreviziunii se bazează pe principiul continuităţii serviciului. Acest fapt
înseamnă că cocontractantul nu va putea invoca dificultăţile executării contractului pentru a
întrerupe executarea acestuia, deoarece neasigurând continuitatea serviciului, el nu va putea
obţine indemnizaţia de impreviziune. Această teorie se aplică atât contractelor ce privesc
serviciile publice, cât şi altor contracte administrative ori de câte ori se poate invoca un deficit în
executarea normală a acestora.

1.6. Încetarea contractului administrativ

            Contractul administrativ poate înceta odată cu realizarea obiectului său sau la expirarea
perioadei pentru care a fost încheiat. În unele cazuri însă contractul administrativ este susceptibil
de a lua sfârşit, înainte de termen, prin voinţa părţilor sau în caz de forţă majoră.
            Altă modalitate de încetare a contractului administrativ o constituie rezilierea acestuia de
către administraţie fie cu titlu de sancţiune, fie că nu există o vină a cocontractantului, dacă acest
lucru este cerut de interesul public, sau pe cale judecătorească, la cererea particularului ori a
administraţiei, când aceasta renunţă voluntar la dreptul său de a pronunţa rezilierea.
            În mod obişnuit contractele administrative au o durată determinată care se stabileşte în
contract potrivit legii. Aceste contracte pot să conţină clauze privind posibilitatea reînoirii lor.
Uneori reînoirea contractului administrativ poate fi rezultatul unei clauze tacite de continuitate.
            Pe durata executării contractului administrativ cocontractantul poate să transfere unui terţ
beneficiul şi sarcinile acestuia cu aprobarea autorităţilor competente. Cesionarea neautorizată
este lovită de nulitate şi duce la desfacerea contractului administrativ, cocontractantul
neputându-se prevala de drepturile contractului, fiind legat de obligaţiile asumate.
            Pe lângă contractele cu durată determinată, administraţia poate încheia contracte
administrative cu executare instantanee, cum sunt bunăoară cele privind livrarea unor bunuri sau
acordarea unor împrumuturi, etc.
            La încheierea contractului administrativ părţile procedează la efectuarea mai multor
operaţii privind mijloacele materiale şi cele financiare. Astfel are loc transferul proprietăţii
bunurilor ce au făcut obiectul contractului administrativ sau utilizarea acestora.
            În cazul lucrărilor publice actul final al încheierii contractului administrativ îl reprezintă
recepţia lucrării. Actul de recepţie determină transferul proprietăţii asupra lucrării şi momentul
din care curge termenul de garanţie prevăzut de lege precum şi preluarea riscurilor lucrării.

12
            Bunurile contractului de cesiune pot fi bunuri returnabile care datorită importanţei lor se
restituie gratuit concedentului fiind ab initio proprietate publică. Alte bunuri prezintă un interes
scăzut pentru persoana publică sau nu sunt amortizate la sfârşitul concesiunii fiind astfel
calificate bunuri reluate. Ca urmare, în contul acestora colectivitatea publică are facultatea de a
stabili şi încasa o indemnizaţie medie.
            Totodată expirarea contractului administrativ antrenează clarificarea conturilor financiare
dintre părţi. De regulă părţile întocmesc un decont general şi definitiv care are ca scop încheierea
relaţiilor contractuale.

13
CONCLUZII
Astăzi practica administrativă din ţările cu tradiţie în aplicarea economiei de piaţă
demonstrează existenţa unor beneficii indiscutabile în realizarea interesului general, obţinute
de administraţie prin încheierea unor contracte în regim de drept administrativ
Contractele administrative au o pondere din ce în ce mai mare în activitatea
administraţiei publice. Servirea în bune condiţii a cetăţenilor impune delegarea gestiunii
serviciilor publice prin contracte de concesiune. Apoi orice autoritate publică încheie
contracte de achiziţii publice necesare pentru realizarea în regim de continuitate şi
regularitate a serviciilor publice. De asemenea orice cetăţean trebuie să aibă acces la
serviciile de utilitate publică, accesul la acestea fiind făcut în baza contractelor
administrative de furnizare. În condiţiile pieţei unice reglementate de Uniunea
Europeană, contractele administrative joacă un rol foarte important existând numeroase
reglementări cu privire la condiţiile de publicitate şi principiile de contractare.
Legislaţia comunitară în acest domeniu are un rol important în conturarea unui drept
administrativ european precum şi în armonizarea dreptului contractelor administrative
din ţările membre ale Uniunii Europene.

14
  Înconcluzie, vreau sa mentionez, că contractul constituie
una din cele mai flexibile şi prin urmare şi eficiente modalităţi
de reglementare a raporturilor social-juridice şi anume
pentru acele adâncuri unde legea nu poate şi nu necesită a
pătrunde, iar totodată este una din cele mai importante
mijloace juridice de asigurare a dezvoltării relaţiilor sociale.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Literatura de specialitate
1. Alexandru I., Introducere în teoria administraţiei publice, Bucureşti,
Editura Sylvi, 1997.
2. Iovănaş I. Consideraţii teoretice cu privire la răspunderea
administrativă. Teză de doctorat : - Cluj-Napoca, 1968
3. Lupu Gh., Avornic Gh., Teoria generală a dreptului. - Chişinău:
Lumina, 1997.
4. Negoiţă AL. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei,
1981.
5. Minai Adrian Hotca. Drept contravenţional. - Editas, 2003

6. Barbăneagră A. Justiţia administrativă: specificul şi problemele ei //

Legea şi viaţa, 1993, nr.9.
7. Bădescu M., Teoria răspunderii şi sancţiunii juridice. - Bucureşti:
Lumina Lex, 2001.
8. Boboş Gh. Teoria generală a statului şi dreptului. - Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.
9. Jean Larguer. Droit penal general. - Paris: Dalloz, 1999.

15
10.Jean Constagne. Le control juridictionnel de la legalite' des actes de
polis administrative. - Paris: L. G. D. J., 1989.
11.Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. - Bucureşti: Nemira, 1996.
12.Iorgovan A. Drept administrativ. - Bucureşti, 1993.
13.Iorgovan A. Drept administrative. Ttratat elementar. – Bucureşti :
ProArcadia, 1993.
14.Orlov M. Răspunderea în dreptul administrativ. - Chişinău, 1997.
15.Orlov M. Drept administrativ. Note de curs.- Chişinău, 2000.

16