Sunteți pe pagina 1din 5

Tema 3

Ce este patologicul?

Cuvântul normal provine din latinescul „norma” (unghi drept), adică ceea ce nu
oscilează nici la dreapta, nici la stânga, ceea ce se află chiar în mijloc. Normalul este deci un
termen calificativ implicând o valoare (Aş vrea să devin normal). Normalul este şi un termen
descriptiv indicând o medie (Aş vrea să fiu normal ca şi ceilalţi, ca toată lumea).

Dicţionarul de psihologie Larousse precizează că normalitatea este o noţiune relativă,


variabilă de la un mediu socio-cultural la altul şi în plus face interesanta precizare că în
medicină există tendinţa de a se asimila omul normal individului perfect sănătos, individ care
la drept vorbind nu există (Sillamy N, 1995).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea ca o stare de bine fizic, psihic şi social.
Boala este definită ca o serie de modificări biologice şi/sau psiho-comportamentale care
generează o stare de distres şi/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres şi/sau dizabilitate
(după American Psychiatric Association - 1994).

Conceptul de boală psihică

Pentru înţelegerea dinamicii raportului sănătate-boală, trebuie să apelăm la noţiunea de


proces patologic. În acest sens, boala reprezintă o formă de existenţă a materiei vii
caracterizată prin apariţia procesului ce implică tulburarea unităţii forţelor din organism
(integritatea) şi a organismului cu mediul (integrarea).

Boala psihică trebuie considerată ca interesând întreaga fiinţă umană în complexitatea


ei biologică, psihologică, axiologică şi socială. Apare deci evident, ca analiza normalităţii
psihice, a psihismului văzut cu un „multiplex”, să implice nu numai corelaţii biologice, ci şi
sociale, culturale, epistemologice şi dinamice.

Scenariul „de trecere în partea cealalta” nu este strict, pentru că vulnerabilitatea


psihică variază de la individ la individ, în funcție de zestrea lui genetică (predispoziția
biologică înnăscută), de tipul lui de personalitate și de istoricul lui de traumă. Iar boala nu
apare pe principiul cauză-efect, pentru că, de obicei, este vorba de mai multi factori
favorizanți care se influentează reciproc și colaborează la producerea ei: lezarea unor
formațiuni cerebrale și/sau crearea unui dezechilibru chimic la nivelul creierului (sunt afectate
nivelurile neurotransmițătorilor serotonină, dopamină sau noradrenalină).
Deloc neglijabili în mecanismul de aparitie a tulburărilor psihice sunt factori precum
expunerea la violență sau la evenimente care produc traume psihice, condițiile de viață,
expunerea excesivă la stres, oboseala cronică, abuzurile (alcool, nicotina, droguri), anumite
tratamente medicamentoase, unele boli care pot declanșa și probleme psihice (tulburările
hormonale, accidentele vasculare cerebrale, cancerul etc).

O serie largă de comportamente au fost clasificate ca anormale. Unele comportamente


anormale sunt acute şi trecătoare rezultând din evenimente deosebit de stresante, în timp ce
altele sunt cronice şi pe durata întregii vieţi. Comportamentul fiecărei persoane şi problemele
sale emoţionale sunt unice şi nu există doi indivizi care să se comporte exact în acelaşi fel sau
care să împărtăşească aceeaşi experienţă de viaţă.

Timp de secole, tulburarile mintale au fost considerate fie probleme ale sufletului,
pedepse divine sau chiar reflectarea unor forțe malefice. Pe măsură ce psihicul a început să fie
cercetat și înțeles, aceste tulburări au fost tratate după rigorile medicale, la fel ca alte suferințe
organice.

Diagnosticarea corecta si tratamentul specializat reprezinta cheia reusitei in problemele


mintale, chiar daca de cele mai multe ori tratamentul nu se rezumă la o pastilă și poate fi de
durată.

Un sistem bun de clasificare are multe avantaje. Clasificarea tulburărilor mentale folosită de
majoritatea profesioniştilor din domeniul sănătăţii mintale este bazată pe manualul Manualul
de diagnostic şi statistică al tulburărilor mintale, ediţia a IV-a (DSM-V), care corespunde în
general cu sistemul internaţional formulat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

DSM-IV furnizează o listă extinsă a tulburărilor metale descriind şi simptomele care trebuie
să fie prezente pentru ca diagnosticul să poată fi aplicat.

DSM-IV enumără principalele categorii de tulburări mentale:

- delirul, demenţa, amnezia şi alte tulburări cognitive. În cadrul acestor tulburări


funcţionarea creierului este afectată permanent sau trecător. Acestea pot fi rezultatul
îmbătrânirii, al bolilor degerative ale sistemului nervos (de exemplu boala lui Alzheimer) sau
ale ingestiei de substanţe toxice (de exemplu otrăvirea cu plumb sau drogurile);
- tulburările provocate de folosirea substanţelor psihoactive: ele includ consumul excesiv
de alcool, amfetamine, cocaină şi alte droguri care afectează comportamentul. Marijuana şi
tutunul sunt, de asemenea, incluse în această categorie;

- schizofrenia constituie un grup de tulburări caracterizate prin pierderea contactului cu


realitatea, tulburări marcate de gândire şi percepţie şi comportament ciudat. În unele faze mai
avansate apar iluziile şi halucinaţiile;

- tulburări ale dispoziţiei normale: persoana poate fi extrem de deprimată, anormal de


exaltată sau poate alterna între perioade de veselie şi depresie;

- tulburările anxioase includ tulburările având ca principal simptom anxietatea. Ea este


eliminată doar dacă individul se fereşte de situaţiile de care se teme (tulburări fobice). Include
si tulburarea de stres post-traumatică;

- tulburările somato-forme includ doar simptome fizice, însă nu se poate găsi o bază
organică şi se pare că factorii psihici joacă rol principal. Sunt incluse aici tulburările de
conversie (de exemplu, o femeie care simte că trebuie să aibă grijă de mama sa, suferă subit o
paralizie a braţului) şi hipohondrie (adică preocuparea excesivă pentru sănătate şi teama de
boli atunci când nu există nici un motiv pentru aceasta);

- tulburările disociative sunt alterări temporare ale funcţiilor conştiintei, memoriei sau
identităţii datorate problemelor emoţionale. Includ amnezia şi tulburările de personalitate
multiplă;

- tulburările alimentare includ auto-înfometarea (anorexia) sau pattern-uri de mâncat


excesiv urmate de purgare – provocarea vomei sau folosirea laxativelor (bulimie);

- tulburările de somn includ insomnia cronică, somnolenţa excesivă, apneea în timpul


somnului, mersul în somn şi narcolepsia;

- tulburările artificiale prezintă simptome fizice şi psihice produse sau inventate


intenţionat. Cea mai bine studiată formă a acestei tulburări este aşa numitul sindrom al lui
Munchausen: prezentarea plauzibilă de către individ a unor simptome fizice false, ceea ce
duce la numeroase spitalizări;

- tulburarea de control a impulsurilor include cleptomania, jocurile de noroc patologice şi


piromania;
- tulburările de personalitate sunt acele pattern-uri de lungă durată de comportament
maladaptiv care constituie moduri imature şi inadecvate de a face faţă stresului.

Drumul printre stările emoționale care fac parte din viața noastră seamănă mult cu mersul pe
sârma. Iar fară negocierea cu propriile emoții și fără antrenament zilnic pentru a ne menține
direcția – deși, trebuie să recunoaștem, unora dintre noi le e mai ușor, pentru că au talent
înnascut pentru asta (optimiștilor, de exemplu) – riscăm să ne pierdem echilibrul. Să nu
așteptăm, așadar, să ne clătinăm prea tare pe sârma, riscând alunecarea în gol, ci, daca ne
simțim vulnerabili, să cerem din timp ajutorul unui specialist – fie el medic psihiatru,
psiholog, pshioterapeut.
Bibliografie

Manualul de diagnostic şi statistică al tulburărilor mintale, ediţia a IV-a, (2000)


American Psychiatric Association, Washington DC si Londra , Anglia,

Coord. Montreul Michele și Doron Jack (2009) – Tratat de psihologie clinică și


psihopatologie, Ed. Trei, București