VIATA SFANTULUI EFREM CEL NOU

Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul

Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni – s-a născut în Grecia
pe data de 14 septembrie 1384 (de ziua Sfintei Cruci). Sfântul Efrem cel Nou a
rămas orfan de tată încă de mic copil, astfel că el împreună cu ceilalți 6 frați ai
săi au fost îngrijiți numai de mama sa evlavioasă. La vârsta de 14 ani, Sfântul
Efrem cel Nou a intrat ca monah in Mănăstirea Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților, din regiunea grecească Attica (de lângă
localitatea Nea Makri).
Pe data de 14 septembrie 1425 (tot de ziua Sfintei Cruci, când Sfântul
Efrem cel Nou împlinea 41 de ani de viață și 27 de ani de aspră nevoință
călugărească), Sfântul Efrem cel Nou a fost luat în robie de către turcii care au
atacat mănăstirea de pe Colina Neprihăniților, iar ceilalți călugări din obștea sa
au fost decapitați.
Martiriul Sfântului Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – a
durat 8 luni: a început pe data de 14 septembrie 1425 (de ziua Sfintei Cruci, care
este și ziua de naștere a Sfântului Efrem cel Nou), când turcii au cotropit
Mănăstirea aflată pe Colina Neprihăniților (Nea Makri – Grecia) și au ucis pe
ceilalți monahi prin decapitare, iar pe Sfântul Efrem l-au luat în robie; s-a sfârșit
pe data de 5 mai 1426, într-o zi de marți, la ora 9 dimineața, când Sfantul Efrem
cel Nou și-a dat sufletul în mâinile Domnului, în urma chinurilor cumplite la
care fusese supus (a fost spânzurat cu capul în jos, în pantece i-au înfipt un
tăciune aprins și i-au sfâșiat carnea). În toată această perioadă de 8 luni de robie,
turcii l-au chinuit zi de zi pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, pentru a-l
determina să-și lepede credința ortodoxă și să se facă musulman.
Pătimirile suferite de Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea
Makri, au fost descoperite prima dată Monahiei Macaria, apoi și altor
credincioși din Grecia. Sfântul Efrem cel Nou li s-a arăat acestor oameni uneori
aievea (în realitate), iar alte ori s-a arătat în vis, pentru a-i îmbărbăta și a le
promite ajutorul său (pe care oamenii l-au primit neîntârziat), apoi Sfântul
Efrem le-a dezvăluit o parte din chinurile cumplite pe care le-a suferit pentru că
și-a păstrat credința ortodoxă. Un credincios din Atena a văzut într-o vedenie
înspăimântătorul martiriu al Marelui Mucenic și Tămăduitor Efrem. Iată cum
descrie acesta pătimirile Marelui Mucenic Efrem cel Nou:
“I-am văzut pe sălbaticii și turbații necredincioși coborând de pe coasta
muntelui, însetați de sânge și de răzbunare împotriva monahilor creștini. Țelul
lor era de a-i ucide pe călugări, după ce îi vor fi supus la chinuri cumplite. Toți
strigă și își rotesc săbiile deasupra capului, dând naștere unei atmosfere pline de
sălbăticie și brutalitate. Ei sosesc la mănăstire, în această mică oază cu chiliile ei
albe și cu bisericuța lor: loc nevinovat și neprihănit, deschis către Dumnezeu și
dăruit oamenilor, cu ușurință cotropit de cei sălbăticiți. Încep să-i supună la
aspre chinuri pe monahi. Dintre toți, Sfântul Efrem este cel mai pașnic și cel
mai netulburat. Acest lucru îi scoate din minți. Astfel, în vreme ce altora le taie
capul cu săbiile, pe Sfânt îl pun în lanțuri pentru a-l căzni și pentru a-i înfrânge
voința cea către Dumnezeu, pentru a-l sili să se lepede de credința sa. Îl închid
într-o mică celulă, fără mâncare și fără apă. Îl bat zi de zi, îl chinuiesc, îl
umilesc, îi cer să-și lepede credința. Zilele trec fără ca ei să dobândească ceea ce
râvnesc. Sfântul rămâne nestrămutat în credința față de Dumnezeul Cel
adevărat, astfel că ei decid să pună capăt vieții lui, după ce mai întâi îl
chinuiseră în chip înspăimântător. Atunci îl scot pe Sfânt din mica închisoare și
îl duc la copacul muceniciei sale, dudul care în aceste zile este plin de frunze,
toate verzi. Îl atârnă cu capul în jos și încep să-l bată cu turbare. Îl lovesc, îl
înjură, își bat joc de el, Îl iau în râs pe Dumnezeul lui:
- Unde este Dumnezeul tău ca să te ajute acum?
Sfântul nu-și pierde bărbăția.  Se roagă:
- Doamne, nu ține seama de vorbele acestor oameni, însă facă-se voia Ta.
Îi smulg barba, îl tiranizează. Puterile lui se sleiesc. Unul, cu o bucată de fier, îl
lovește în cap cu turbare, în partea stângă, lângă sprânceană. Veșmintele sale
sunt zdrențuite, trupul îi este aproape dezgolit, rănile fără de număr. Dar ei încă
nu sunt sătui de sânge. Ar vrea să-l mai chinuiască. Atunci, unul din cei care îl
martirizează ia o bucată de lemn aprins și i-l înfundă cu putere în pântece (în
buric). Urletele sale sunt sfâșietoare, durerea lui nemăsurată. Ochii îi sunt
sângerii. Sângele îi curge din pântece cu îmbelșugare, dar ei nici acum nu se
opresc. Iau de la capăt aceleași cazne dureroase, de mai multe ori. Trupul său se
zbate ca și cel al unui pește când îl scoți din apă. Toate mădularele sale sunt
cuprinse de spasme. Și, curând, Sfântul nu mai are putere să vorbească. Puterile
îl părăsesc, mai poate doar să se roage întru sine și să-I ceară iertare lui
Dumnezeu. Din gura îi curg sânge și salivă, în același timp. Pământul de sub el
s-a adăpat cu sângele său, care curge din belșug. Își pierde cunoștința. Păgânii îl
socotesc mort. Cu o sabie taie frânghia care îl ține agățat în copac și trupul lui
cade la pământ. Dar nebunia care îi mâna nu se oprește. Îl lovesc cu picioarele,
îl bat, chiar și acum, cand îl cred mort… După câtăva vreme Sfântul își vine
puțin în fire. Cu puținele puteri care i-au mai rămas, își întredeschide pleoapele.
Se roagă și îi aud glasul inimii:
- Doamne, în mainile Tale încredințez duhul meu.
Degetele sale se înfing de durere în pământ și, în această clipă, sufletul
său se desparte de trupul lui de Mucenic. Atunci Îngerul Domnului se pogoară
din Cer. În mâini ține o pernă roșie, din catifea. Deasupra așază sufletul
Sfântului și se suie spre Cer. Atunci văd Îngeri înșirați la dreapta și la stânga,
alcătuind o mare cărare cerească, iar îngerul Domnului trece prin mijlocul lor,
însoțindu-l pe Sfântul Efrem către Domnul.
Iar Domnul îl intâmpină, zicându-i: “Vrednic ești, Efrem, Căci pe Hristos
L-ai mărturisit!”
Ceea ce s-a întamplat în continuare cu Sfântul Mare Mucenic Efrem cel
Nou a fost descoperit într-o vedenie unei călugărițe de la Sfânta Mănăstire
Bunavestire din Nea Makri, Grecia. Măicuța a văzut cum un câine din
mănăstirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care trăise în vremea Sfântului,
se ținea pe aproape de copacul scorburos (este vorba despre dudul de care a fost
spânzurat Sfântul Efrem cel Nou, dud care există și astăzi, în jurul căruia s-a
construit în zilele noastre un paraclis). Câinele era foarte nefericit și lacrimile îi
curgeau din ochi. Atunci, trei țărani intrară în mănăstire; pe dată câinele începu
un du-te-vino între țărani și copacul cel scorburos, lătrând. Unul din bărbați a
înțeles că se întâmpla ceva. Se apropiară și văzură trupul însângerat și ciopârțit
al Sfântului. Au săpat o groapă și au așezat trupul în ea. După ce ei au luat
trupul Sfântului, câinele alergă la scorbură și luă o bucată din trup, căzută în
urma numeroaselor chinuri la care fusese supus, și, ținând-o cu delicatețe între
dinți, o puse în mormânt laolaltă cu trupul Sfântului. Apoi oamenii acoperiră
mormântul și plecară.
În iunie 1971, Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri –
i s-a arătat în vis unei măicuțe de la Mănăstirea sa de pe Colina Neprihăniților,
și i-a dezvăluit o parte din chinurile la care a fost supus de acei otomani
necredincioși. Sfântul Efrem i-a spus cu glasul său blând:
- Dacă ai ști cât am pătimit, chiar și la cap…
Și i-a arătat cu mâna:
- Mi-au înfipt cuie mari și mi-au pironit capul de un copac.
Sfântul și-a făcut Semnul Sfintei Cruci și a continuat:
- Cu multe, foarte multe cuie.
Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a știut nimic despre acest Mare
Mucenic, iar în data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria a descoperit, prin
revelație dumnezeiască, Sfintele Moaște ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou,
precum și viața și patimirile sale.
De aceea, Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri
(Grecia), este sărbătorit de două ori pe an: pe 3 ianuarie (ziua aflării Sfintelor
sale Moaște) și pe 5 mai (ziua adormirii sale întru Domnul, în urma chinurilor
cumplite suferite ca Mare Mucenic).