Consilierea familiei şi a persoanelor cu

dizabilităţi

Terapia experentiala
Terapia centrata pe client

As. dr. Nicoleta Lupu

 Cuprins

• Psihoterapii experentiale-Prezentare generala

• Psihoterapia centrata pe client-Prezentare
generala
• Rolul psihoterapeutului si relatia terapeutica
in terapia centrata pe client
• Procesul terapeutic
• Tehnici utilizate in terapia centrata pe client
• Efectele terapiei centrate pe client
 Abordarea psihoterapeutica
experentiala- Prezentare generala
• Orientarea umanist-experienţialistă apare ca
reacţie faţă de psihanaliză (care considera că
omul este implacabil determinat de instinctele şi
conflictele inconştiente, care îi ghidează existenţa
şi evoluţia) şi teoriile comportamentaliste (care
transformă omul într-un automat ce poate fi
programat şi condus) (Vianu, 1975).
• Psihoterapia experienţială - consideră omul ca
pe o entitate activă, cu un potenţial latent care
poate fi valorificat. Se optează mai mult pentru
perfecţionare decât pentru vindecarea unor
simptome sau boli.
• Scopul psihoterapiei: îl reprezintă
conştientizarea maximală a propriului Eu sau
atingerea unui nivel superior de conştiinţă prin
care omul să dobândească conştiinţa lumii sale
interne şi externe şi în acelaşi timp să fie capabil
să o construiască. Se pune accent pe
autodeterminare, creativitatea şi autenticiatea
fiinţei umane, integrarea corpului cu mintea şi
spiritul.
 Psihoterapia centrată pe client- Prezentare
generala
• În 1942, Carl Rogers a publicat lucrarea
“Psihoterapia non-directivă”, în cadrul căreia
a propus înlocuirea termenului de pacient cu
cel de client.
Ulterior sistemul său psihoterapeutic va primi
şi denumirea de “psihoterapie centrată pe
client”.
 • Principiul care a stat la baza psihoterapiei
rogersiene este principiul actualizării care
afirmă că:
“Fiecare dintre oameni are un potenţial unic de
dezvoltare, de creştere şi de schimbare în
direcţii sănătoase şi pozitive. Asigurarea unui
climat liber de constrângeri externe va face ca
acest potenţial să ghideze întregul
comportament al persoanei ” (Rogers, 2008).
 Trăsături ale terapiei

1. Are un scop diferit de al celorlalte terapii. Este

centrată asupra individului şi a problemei; scopul
urmărit nu este rezolvarea problemei, ci ajutarea
clientului să atingă o anumită maturizare care să-l
conducă la o adaptare superioară.
2. Pune accent pe elementul trăit, pe aspectul
afectiv al situaţiei mai degrabă decât pe aspectul
intelectiv.
3. Pune accentul pe situaţia actuală mai mult decât
pe trecutul individului.
 Rolul psihoterapeutului
• Terapeutul - stabileşte un climat psihologic în
cadrul căruia pacientul se simte în mod
necondiţionat înţeles şi valorizat ca persoană.
În terapia nondirectivă, dirijarea procesului
terapeutic nu este sarcina psihoterapeutului -
acesta nu dă răspunsuri sau interpretări, nu
sesizează prezenţa conflictelor neconştiente,
nu intervine activ în discursul subiectului.
• Terapeutul nu face decât să asculte cu atenţie
şi cu o atitudine de acceptare tot ceea ce
spune clientul, întrerupând acest discurs doar
pentru a formula cu alte cuvinte ceea ce a vrut
să spună acesta. Aceste reformulări, fără a
cuprinde în ele interpretări şi evaluări, îl ajută
pe client să-şi clarifice sentimentele şi ideile
pe care le explorează, să le privească mai
atent şi să le conştientizeze.
 Relaţia terapeutică

Este considerată ca o relaţie mutuală, umană,

încărcată de afectiv, în cadrul căreia cei 2
parteneri încearcă în mod sincer şi deschis să
comunice unul cu altul atât prin mijloace
verbale cât şi nonverbale. Terapeutul nu intră
în această relaţie în primul rând ca specialist ci
ca o fiinţă omenească, ca o persoană ce
iniţiază o relaţie cu o altă persoană (Holdevici,
1998).
• Rogers spunea:
“ Intru în relaţie nu ca om de ştiinţă, nu ca
medic care poate să pună un dignostic corect
şi să vindece, ci ca persoană care intră într-o
relaţie personală“ (Rogers, 2008).
 Procesul terapeutic in terapia centrata
pe client
1. Clientul vine şi solicită un ajutor. Decizia de a se
prezenta la terapeut este un act de
independenţă responsabilă-clientul vine singur,
nu este adus.
2. Situaţia de ajutor este normal definită.
Psihoterapia furnizează un cadru în care clientul
poate descoperi, cu ajutor, propriile răspunsuri
la propriile întrebări.
3. Încurajarea exprimării libere a sentimentelor în
ceea ce priveşte problema sa.
 4. Terapeutul acceptă, recunoaşte şi clarifică
sentimentele negative. Acceptând sentimentele
clientului, el trebuie să fie pregătit să răspundă
nu la conţinutul intelectual al celor spuse de
client, ci la sentimentele pe care acesta le
implică.
5. Când persoana a exprimat complet sentimentele
negative, ea încearcă timid exprimarea
tendinţelor pozitive ce favorizează maturizarea
sa. Cu cât exprimarea sentimentelor negative
este mai violentă şi mai profundă cu atât este
mai sigur că vor urma manifestări pozitive de
dragoste, tendinţe sociale de amor propriu
fundamental, dorinţa de maturizare
6. Terapeutul acceptă şi recunoaşte sentimentele
pozitive exprimate, în aceeaşi manieră în care a
recunoscut şi acceptat sentimentele negative.
7. Această noua percepţie, înţelegere şi acceptare
de sine constituie cel mai important aspect al
întregii metode. Ea asigură baza de la care
individul poate să meargă spre noi niveluri de
integrare.
8. Clarificarea deciziilor şi a modului de acţiune
posibile concomitent cu creşterea autoînţelegerii
şi a autoacceptării.
9. Iniţierea acţiunilor pozitive, adaptative minore
care dezvoltă un ciclu al schimbării ce-l conduce
pe pacient spre niveluri superioare de adaptare.
10. Înţelegere de sine mai completă şi mai precisă
pe măsură ce individul dobândeşte curajul de a
scruta mai profund propriile sale acţiuni.
11. Acţiuni pozitive integrate din ce în ce mai
importante; deşi anumite simptome persistă,
clientul are o cu totul altă imagine despre acesta;
ele nu-i mai ameninţă respectul de sine.
12. Descreşterea nevoii de ajutor şi recunoaşterea
de către client că relaţia trebuie să înceteze. Ca
şi iniţiativa începerii terapiei, şi cea privind
terminarea terapiei aparţine clientului
(Mitrofan, 2000).
 Tehnici utilizate in terapia centrata pe
client
Tehnicile propuse de Rogers sunt:
1. Clarificarea sentimentelor clientului: se face prin
reflectie, meditatie si afirmatie. Accentul este
pus pe sentimentele prezente.
2. Reformularea continutului afirmatiilor clientului:
se foloseste alte cuvinte decat cele utilizate de
catre client, pentru a elimina confuziile
3. Acceptare neconditionata: presupune
comunicare empatica, autentica, acceptare
pozitiva verbala si nonverbala.
 Alte tehnici

1. Ascultare activa: terapeutul sustine si

incurajeaza nonverbal ceea ce spune clientul.
2. Tehnici de reflectare
3. Tehnici de reformulare
4. Tehnici de deschidere
 Tehnici de reflectare
• Repetitia-ecou: terapeutul reia ca un ecou o parte din ceea e spune
subiectul. Se pastreaza limbajul subiectului si se accentueaza acea
parte din mesaj care este semnificativa pentru problema cu care se
confrunta. Se pune accent pe trairea emotionala a mesajului, cu
scopul de a-l centra pe client in prezent, aici si acum. Aceasta
tehnica focalizeaza clientul asupra gasirii unei noi perspective ,
oferind posibilitatea de a infrunta rezistentele intr-o maniera non-
intruziva.
• Repetitia pe alt ton/cu o nuanta de umor: terapeutul reia o parte
din ceea ce spune clientul, dar pe alt ton cu o nuanta de umor. Rolul
este schimbarea perspectivei asupra evenimentelor. Se recomanda
umorul neagresiv, bland, se rade impreuna cu clientul, nu se face
haz pe seama clientului.
• Amplificarea: se foloseste pentru a evidentia fata pozitiva a
situatiei.
 Tehnici de reformulare

• Reformularea prin inversiunea raportului figura-fond: se

obtine o noua viziune a ansamblului, fara a se adauga sau
omite ceva din detaliile oferite de subiect. Se poate folosi
atunci cand subiectul este nemultumit de modul in care a
reactionat. Privit dintr-o alta perspectiva comportamentul
sau se poate dovedi pozitiv.
• Reformularea sinteza: reformlarea in cuvinte cheie,
reformulandu-se ceea ce este esential pentru client,
accentul fiind pus pe trairile emotiile interpretate gresit.
• Reformularea clarificatorie: terapeutul formuleaza ceea ce
subiectul a simtit dar nu a putut exprima. Nu se fac sugestii
si intotdeauna se verifica daca ceea ce a fost reformulat
coincide cu trairea subiectului.
 Tehnici de deschidere

• Deschiderea: cand subiectul se blocheaza

dialogul este sustinut, redeschis de formulari
neutre de genul: „Si...., Deci...., Asadar...”
• Comunicarea aici si acum: chiar daca sunt
relatate fapte petrecute in trecut comunicarea se
mentine focalizata pe ce se petrece aici si acum.
Formulari sunt de tipul: „Ce simti acum?”, „Ce
crezi in legatura cu asta?”, „De ce anume esti
constient acum?” (Mitrofan, 2000).
 Comportamente participative
• Utilizarea spatiului: marimea spatiului intim, in general 1
m, varieaza de la un individ la altul si invadarea lui are
efecte psihologice diferentiate.
• Pozitia spatiala: Pozitia de fata in fata indica o relatie de
opozitie, de aparare-atac, de aceea se recomanda ca
interlocutorii sa fie asezati intr-un unghi de 45-95 grade,
care acorda o mare libertate si un confort sporit fiecaruia.
• Contactul corporal: Atingerea pacientilor poate avea efecte
pozitive asupra lor, facandu-i sa se simte intelesi, dar poate
avea si efecte negative daca acestia traiesc sentimentul ca
spatiul lor intim a fost violat. De aceea atingerea pacientilor
trebuie facuta cu prudenta.
• Postura: Terapeutul trebuie sa adopte o atitudine deschisa menita sa
stimuleze contactul psihologic cu clientii sai: capul usor aplecat intr-
o parte, corpul aplecat in fata, postura supla si destinsa.
• Gesturile: Incongruenta dintre mesajul verbal si cel al corpului
poate fi o sursa importanta de informatii. Miscarea adecvata a
capului de catre terapeut ii poate face pe clienti sa se simta ascultati
si urmariti
• Fata si mimica: o trasatura importanta a fetei e zambetul. De obicei
zambetul incurajeaza pe ceilalti sa vorbeasca, dar daca terapeutul
zambeste cand clientul transmite ceva serios ar putea fi perceput ca
fiind superficial.
• Privirea: la inceputul unei interactiuni cuplul intervievator-
intervievat declaseaza o negociere inconstienta privind durata si
frecventa contactului vizual. Un contact vizual minim semnaleaza
un interes scazut, pe cand un contact prelungit poate crea disconfort
(Vargha, Dafinoiu, 2005).
 Efectele terapiei
Modificări în structura personalităţii şi în organizarea
acesteia
Se constată următoarele modificări pozitive :
1. creşterea nivelului de integrare al personalităţii
2. o mai bună acceptare a Eului şi a reacţiilor emoţionale
3. reducerea tendinţelor nevrotice
4. scăderea anxietăţii
5. o abordare mai obiectivă a realităţii
6. dobândirea unor abilităţi de a face faţă stresului
7. atitudini şi sentimente mai constructive
8. o mai eficientă funcţionare la nivel cognitiv.
Modificări în sfera comportamentului :
Se constată modificări în sfera
comportamentului, de la un comportament
matur la unul mai matur :
1. Reducere a tensiunii şi încordării psihice
2. O reducere a comportamentului defensiv şi
conştientizarea celor care mai persistă
3. Creşterea toleranţei la frustraţii
4. O mai bună capacitate de a face faţă sarcinilor
(Holdevici, 1998)
 Bibliografie
1) Holdevici, I., Neaşcu, V. (2008). Sisteme de psihoterapie şi consiliere
psihologică. Iasi: Editura Polirom.
2) Holdevici, I. (1998). Elemente de psihoterapie. Bucuresti: Editura All.
3) Mitrofan, I., Nicolae, N., Dinisoaie, A.-M., Nedelcea, C., Mitrofan, L., Nutu, A.,
Luca, A., Pop, O., Buzducea, D. (2000). Orientarea experienţială în psihoterapie.
Dezvoltare personala, interpersonala, transpersonala. Bucureşti: Edituta S.P.E.R.
4) Rogers, C. (2008). A deveni o persoană. Bucureşti: Editura Trei.
5) Usaci, D. (2009). Notite de curs Psihoterapie.
6) Vargha, J.-L., Dafinoiu, I. (2005). Psihoterapii scurte. Strategii, metode, tehnici.
Iasi: Editura Polirom.

7) Vianu, I. (1975). Introducere în psihoterapie. Cluj-Napoca: Editura Dacia .