Economie - Curs 1

INTRODUCERE ÎN TEORIA
ECONOMICĂ

- Etape de evolutie in stiinta economiei;

- Obiectul de studiu al economiei; Metode.
- Activitatea economică şi rolul acesteia;
- Nevoi, trebuinte: clasificare, caracteristici;
- Resurse economice: definire, clasificare; Legea
raritatii resurselor: consecinte, cauze.
- Curba/frontiera posibilitatilor de productie; Modificari
ale curbei.
- Bunurile economice: definitie, clasificare.

Sef – lucrari Dr. Ec. Ing. Stoenoiu Carmen - Elena

1
Bibliografie:
1. Bodea, G., Ban, I., Economica, Editura Risoporint, 2010, Cluj-Napoca.
2. Ciobanu, Gh., (coordonator), Microeconomie, Editura Imprimeria Ardealul, 2005, Cluj-Napoca.
3. Bodea, G., (coordonator), Aplicatii de Micro si Macroeconomie, Editura Risoporint, 2005, Cluj-
Napoca.
4. Lupan Mariana (Luntraşu) coord. – Globalizarea: viziuni, contexte, tendinţe, Ed. Economică,
Bucureşti, 2005.
5. Stiglitz Joseph – Globalizarea, speranţe şi dezilizii, Ed. Economică, Bucureşti, 2003.
6. Muresan D., Tasnadi A., Valeanu I.N., Rogojanu A., Suta Selejan S., Ciulbea G., Paiusan R.,
Hristache D., Cretu A., Dobrescu M., Balanica S., Schiopu G., Doctrine economice,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro
7. Whitehead G., Economie, Editura Sedona, Timisoara, 1997.
8. Dobrota N. (coordinator), Economie politica-aplicatii, Editura Economica Bucuresti, 1997.
9. Dobrota N. (coordinator), Economie politica, Editura Economica Bucuresti, 1995.
10. Abraham-Frois G., Economie politica, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994.
11. Samuelson P. Econiomics, McGrow-Hill Book Company New-York, 1982. 2
 Etape de evolutie in stiinta economiei1:
I. Primele reflectii au aparut in antichitate in: Babilon, Egipt, China, India, Grecia si Roma. Au fost gasite
documente scrise care cuprind idei economice care au reprezentat primele forme ale cunoasterii. Desi aceasta
perioada are ca si unica forma de cunoastere pe cea religioasa in interiorul ei gasim o serie de reflectii
economice care au valabilitate pana in zilele noastre, despre:
- bani = mijoc de masurare a valorii si instrument necesar pentru realizarea schimbului;
- marfa = bun care are doua carcateristici cheie: utilitate si valoare;
- proprietatea = poate fi individuala si sociala;
Intalnim pe scriitorii greci Platon si Aristotel care prin ideile lor economice si filosofice au influentat curentele
de gandire viitoare.

II. In evul Mediu il intalnim pe cel mai mare ganditor al acelor timpuri - Toma D’Aquino care desi a studiat
economia de pe o pozitie religioasa crestina a contribuit la dezvoltarea gandirii economice prin ideile sale
proprii despre “pret just” si “profit”.

III. In sec. XVI-XVIII apare o adevarata revolutie in gandirea economica ca urmare a mercantilismului care a
luat amploare in special in statele din Europa. Conform acestei teorii s-a dezvoltat conceptul de “imbogatire a
natiunilor” plecand de la ideea ca puterea economica a unui stat va creste atunci cand exporturile sunt
superioare importurilor.
1Ciobanu, Gh., (coordonator), Microeconomie, Editura Imprimeria Ardealul, 2005, Cluj-Napoca, p.2-7.
3
In Franta il intalnim Jean Babtiste Colbert, care a deținut și funcția de controlor general al finanțelor Franței în
timpul lui Ludovic al XIV-lea, si care prin pozitia pe care o ocupa a demarat o serie de măsuri protecționiste
pentru dezvoltarea industriei și comerțului, ca mijloc de promovare a exportului si astfel de crestere a tezaurului
in aur. Tot in Franta Antonie de Montchrestein este cel care a dat numele acestei științe prin lucrarea sa intitulată
„Tratat de economie politică”, publicată în 1615.

In Spania, mercantilismul este cunoscut sub denumirea de bulionism. Aici intalnim masuri protectioniste pentru
interzicerea iesirii din tara a metalelor pretioase si masuri de cresterea exporturilor pentru intrarea de aur si argint
in tara. Principalii sustinatori sunt: Ortiz, Olivares și Mariana.
In Anglia si Olanda mercantilismul a fost denumit comercialism datorita pronuntatei orientari comerciale si aici
fiind regasita inclinatia spre sustinerea comertului exterior pentru a se asigura prosperitatea. Principalii sustinatori
ai mercantilismului sunt: Wiliam Petty, Thomas Mun, Gregory King. Prin intermediul lui Wiliam Petty a ramas
cunoscuta formulă prin care se exprimă legătura dintre cei doi factori ai avuției: „munca este tatăl, iar pămantul
este mama avuției”.
IV. In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea apar primele semne ale liberalismului, care este considerat a fi cea
mai importanta etapa pe care a cunoscut-o in dezvoltarea sa economia ca stiinta. Liberalismul marcheaza trecerea
de la economia agrara la cea industriala si de la economia nationala la economia internationala. In aceasta
perioada intalnim pe: Francois Quesnay cu lucrarea “Tableau economique” (1758), Adam Smith cu lucrarea
“Wealth of Nations” (1776), Robert Thomas Malthus cu lucrarea “Essay on the Principle of Population” (1798),
David Ricardo cu lucrarea “Principles of political economy and taxation” (1817). 4
V. Liberalismul nu a fost unanim acceptat si nici generalizat la nivelul intregii lumi. Astfel pe masura ce
capitalismul liberal se dezvolta s-au observat unele defecte care au dus la necesitatea de dezvoltare de noi
modele de organizare economica si sociala. Marxismul este curentul care s-a dezvoltat si care prin
intermediul lui Karl Marx au fost aduse argumente impotriva sistemului capitalist, care produce tensiuni
interne si care conduce la distrugere. Acesta sesizeaza imperfectiunile legate de proprietatea privata, de
exploatarea fortei de munca de catre capitalist, sustinand necesitatea transformarii sociale a economiei si a
societatii.

VI. In sec. XIX-lea se dezvolta liberalismul neoclasic (marginalismul) care preia si dezvolta elemente din
gandirea liberala, acesta considerand ca obiectivul principal al statului este asigurarea dezvoltarii şi bunăstarii
prin întărirea concurenţei libere dintre cetăţeni. Se considera ca statul trebuie sa se implice doar ca un
regulator al pieţei (prin emiterea de norme si vegherea pentru aplicarea corecta). Interventia statului pentru
reglarea societăţii este văzută ca un abuz de putere şi o limitare a libertăţii individuale, care este considerat a
fi bunul suprem al ordinii capitaliste. In anii ’80 acest tip de ideologie, a reuşit prin doi politicieni de marcă
(Margaret Thatcer şi Ronald Reagan, urmaţi apoi de Helmuth Kohl) să se impună ca o ideologie de succes.
Adeptii acestui current au fost: Hermann Gossen cu lucrarea “Laws of human relations” (1854), Stanley
Jevons cu lucrarea “Theory of political economy” (1871), Carl Menger cu lucrarea “Grundsätze der
Volkswirtschaftslehre” (1871), Alfred Marshall cu lucrarea “Principles of Economics” (1890).

5
VII. In sec. XX apare o noua revolutie data de curentul Keynesist (de la initiatorul ei John Maynard
Keynes). Problema care l-a preocupat a fost modalitatea de finantare a economiei britanice pe timp de
razboi. Se considera ca Keynes a revolutionat gandirea economica cu lucrarea “The General Theory of
Employment, Interest and Money” (1936).
Conform acestui curent apar o serie de teorii precum: inexistenta unei tendinte naturale a economiilor de
piata capitaliste de a corecta socurile economice; existent a doua tipuri de someri: voluntari si involuntari
(oamenii care îsi cauta de lucru si nu îsi gasesc, si accepta salariul minim pe economie); incapacitatea de a
mentine forta de munca ocupata pe deplin se datoreaza unei lipse a cheltuielilor publice; insuficienta
cheltuielilor publice se datoreaza unui deficit de investitie de capital privat pe plan intern, etc.

VIII. Din anii 1970-1980 stiinta economica intra in etapa neoliberalismul institutional urmărește
minimizarea influențelor statului asupra evenimentelor economice. Neoliberalismul susține că, chiar și într-
un sistem anarhic de state raționale autonome, cooperarea poate ieși prin construirea de norme, regimuri și
instituții. Sustinatorii acestei teorii sunt: Robert O. Keohane și Joseph S. Nye care in lucrarea “Putere si
interdependenta: politica mondială în tranziție” sustin interdependenta complexa intre state. Acestia
formuleaza 3 ipoteze ale gandirii realiste: statele sunt unitati coerente si actori dominanti in relatiile
internationale; forta este un instrument dominant si eficient al politicii; exista o ierarhie in politica
internationala.

6
 Obiectul de studiu al economiei
In timp obiectul de studiu al economiei s-a schimbat de mai multe ori:
• “Bogatia” – initial s-a considerat ca trebuie gasit raspuns la “cum definim bogatia?” si s-au facut demersuri
pentru a afla: continutul, modalitatea de realizare, mijloacele de sporire si mecanismele de repartizare in
societate;
• Mercantilisti acestia au spus ca “banii si metalele pretioase” este raspunsul;
• Fiziocratii definesc bogatia ca fiind bunurile care pot fi consumate fara a se afecta sursa reproductiei lor
continue, considerand ca aceasta s-ar regasi in productia agricola;
• Liberalii clasici englezi definesc bogatia ca fiind toate bunurile marfa pe care le detine o societate,
introducand formula factorilor de productie (natura, munca si capitalul)
• Liberalii clasici francezi considera bogatia ca fiind toate utilitatile care exista in societate, acestia
adaugand la cei 3 factori pe al 4-lea, adica intreprinzatorul;
• “Fortele productive ale natiunii” – reprezinta pentru protectionisti germani subiect de interes, ei sustinand ca
prin consum bogatia dispare si natiunea devine saraca. Astfel in opinia lor concentrarea ar trebui sa se axeze
pe fortele capabile sa perpetueze productia si sa ofere o productie tot mai mare (trecand astfel la identificarea
activitatilor utile ce pot contribui la fortele productive ale natiunii).
• Socialistii pun in centrul atentiei omul, ei propunand indreptarea studiilor spre identificarea celor mai
echitabile “mecanisme de repartizare sociala” a bogatiei. Ei sustin ca economia trebuie sa urmareasca
asigurarea bunastarii atat la nivelul societatii cat si la nivel individual al fiecarui cetatean.
• Curentul Marxist a demonstrat ca relatiile economice dintre oameni nu sunt intamplatoare, ele fiind
guvernate de legi si fenomene care determina miscarea, sensul si finalitatea unei actiuni in economie. 7
• Neoclasicii care sunt ulterior preluati prin gandirea neoliberala au pus accentul pe satisfacerea nevoilor
fiecarui individ. Ei considera ca obiectul de studiu al economiei este comportamentul uman, respectiv
individul care are nevoi nelimitate in contradictie cu resursele de care dispune care sunt limitate (in timp si
spatiu).
Astfel studiul economiei presupune analiza fenomenelor si proceselor economice, a comportamentului
oamenilor. Daca ne referim la o modalitate prin care se pot trata comportamentele umane si consecintele
acestora atunci putem sa spunem ca economia are si rol politic. Daca am cunoaste mecanisme economice fara
sa avem posibilitatea sa intervenim atunci nu am putea face schimbarea care uneori este atat de necesara si care
duce spre progres, adica mai buna functionare a economiei.

Economia politica este stiinta care studiaza realitatea existenta in economie si care propune solutii practice
conforme cu fenomenul studiat.

Economia = ansamblul activităților economice derulate de o comunitate umană în vederea

producerii și consumării bunurilor necesare satisfacerii trebuințelor;

Activitatea economică:
 parte a activității umane;
 obiectiv: obținerea bunurilor economice; 8
 Metodele folosite in economie:

 Abstractizarea = procedeul prin care cercetatorul retine numai ceea ce este esential,
repetabil si relativ stabil in realitatea studiata, tendintele miscarii, laturile principale,
ignorand ceea ce este aleatoriu sau intamplator;
 Metafizica = separarea obiectului cercetat din contextual real si studierea separata pentru a
vedea ceea ce are in individualitatea sa cu ajutorul analizei;
 Analiza = descompunerea mintala a intregului in elemente componente pentru a fi studiate
separate;
 Dialectica = descoperirea mintala si stabilirea legaturilor cauzale determinate de realitatea
insasi, intelegerea legii care guverneaza fenomenul si intelegerea mecanismelor miscarii pe
plan economic;
 Rationamentul = presupune folosirea logicii individuale bazate pe cunostintele detinute,
demonstratia legaturilor cauzale (met. ale rationam.: inductia = de la particular la general si
deductia = inversul inductiei).
9
 Activitatea economică şi rolul acesteia
• Activitatea umană (munca) se regaseste ca formă fundamentală de manifestare a omului si are ca
scop satisfacerea nevoilor, a trebuintelor.
• Activitatea economica = un subsistem, o componenta a activitatii umane, alaturi de cea politica,
culturala, religioasa, educativa etc. care are ca obiectiv producerea de bunuri economice.
• Activitatea economica presupune existenta unor piete (a bunurilor de consum, a capitalurilor, a
factorilor de productie etc.) si a unor actori sau agenti economici.
Dupa functia principala si natura resurselor pe care le utilizeaza, agentii economici sunt clasificati
astfel:
1. Gospodariile = ansamblul consumatorilor, veniturile lor ca urmare a remunerarii muncii, a
capitalului, alte surse (prodfactori) etc.;
2. Intreprinderile = cei care vand si/sau cumpara bunuri si servicii non-financiare;
3. Administratiile publice = administratia centrala de stat, colectivitatile locale si organismele de
securitate sociala. Resursele provin din prelevari asupra veniturilor obtinute de agentii economici
(impozite si taxe);
4. Institutiile financiare = colecteaza capitalurile disponibile din economie si le pun la dispozitia
celor care au nevoie de ele. Veniturile provin din dobanzi nete si comisioane.
5. Organisme/asociatii cu scop non-lucrativ (sindicate, partide, organizatii de cult religios) = produc
servicii non-marfa (non-profit).
10
 Criterii - Activitatea economica
1. In functie de natura activitatii exista urmatoarele sectoare in economie:
 Primar: industria extractiva, silvicultura, agricultura;
 Secundar: industria prelucratoare;
 Tertiar: serviciile.
2. In functie de specificul activitatii economia cuprinde mai multe ramuri:
 industria
 agricultura
 constructiile;
 transporturile;
 comertul, etc.
Activitatea economica este intr-o miscare continua datorita actiunii permanente a unor factori
diversi (tehnici, economici, politici, sociali, etc.) de acea se spune ca evolutia ei nu este nici
liniara si nici continua. Pe baza actiunii acestor factori se observa ca indicatorii
macroeconomici au miscare oscilatorie in care apar atat perioade de crestere, de stagnare sa
regres. Ciclicitatea care apare la nivelul unei economii arata de fapt dezechilibrele care apar
pe plan economic intre productie si consum, dintre cerere si oferta ca urmare a actiunii
agentilor economici si consumatorilor pe piata. 11
• Diviziunea muncii şi creşterea interdependenţelor dintre activităţi permit ca structura economiei
contemporane să fie abordată atât în plan vertical cât şi în plan orizontal.

• În cadrul structurii verticale sunt utilizate trei concepte:

• a) microeconomia, care studiază comportamentul agenţilor economici primari (individuali) pe diferite tipuri
de pieţe şi care are ca obiective principale formularea răspunsurilor la întrebările: cum se formează preţurile
bunurilor; ce se produce în societate; cum se distribuie veniturile participanţilor;

• b) macroeconomia, care reprezintă partea din teoria economică referitoare la ansamblul unei economii
naţionale şi care încearcă să explice fluctuaţiile agregatelor macroeconomice de-a lungul timpului;

• c) mondoeconomia, cercetează legăturile, interdependenţele dintre economiile naţionale, care apar ca verigi
primare, privite la scară planetară.

• În plan orizontal, analiza structurii economiei naţionale este efectuată atât pentru a surprinde structurile
tehnologice, de ramură şi cele teritoriale ale acesteia, cât şi pentru elaborarea soluţiilor vizând corectarea
disproporţiilor şi decalajelor existente.

• Omul desfăşoară activitatea de producţie într-un cadru determinat în condiţiile utilizării unor resurse limitate.

• Apare astfel necesitatea de a studia activitatea economică atât în funcţie de amploarea sa (nivel de crestere, de
dezvoltare), cât şi din perspectiva finalităţii (rezultate posibile). Scopurile propuse trebuie ierarhizate pe diferite
perioade, iar comportamentul omului se impune a fi evaluat în relaţia sa cu tehnica şi societatea.
12
• Prima şi cea mai de seamă preocupare a societăţii, care presupune existenţa mai multor
fiinţe umane, este supravieţuirea prin convieţuire.

• În sensul cel mai general, trebuinţele reprezintă cerinţe obiective ale vieţii umane, ale
existenţei şi dezvoltării indivizilor, grupările sociale, statele, naţiunile, societatea în
ansamblul ei.

• Fiecare manifestare a individului, însuşire sau instinct, devine necesitate, trebuinţă,

nevoie. Atunci când trebuinţele omului nu sunt satisfăcute, el este şi rămâne în dezacord cu
trebuinţele lui, adică în dezacord cu sine însuşi.

• În sens economic, nevoile umane reprezintă cerinţe materiale şi spirituale, de bunuri şi

servicii, de mediu ecologic etc. ale vieţii şi activităţii oamenilor. Satisfacerea lor înseamnă
consum de bunuri şi servicii şi asigură existenţa şi dezvoltarea purtătorilor acestor nevoi -
indivizi, grupuri sociale, naţiuni, societatea în ansamblul ei.

13
• Acţiunile inregistrate in economie au ca subiect agentul economic, care reuneste oamenii
in structuri proprii si le defineste raporturi de munca (sarcini), iar ca obiect raporturile
dintre nevoi şi resurse.

• Dezvoltarea societăţii nu este posibilă decât în condiţiile respectării unor corelaţii cu

volumul, structura şi dinamica resurselor.

• Totodată, raporturile respective au o determinare subiectivă în sensul că prin voinţă,

pasiune, motivaţie, mod de înţelegere, psihologie etc., agentul economic îşi pune amprenta
asupra oamenilor.

• Intalnim astfel relaţia dintre nişte nevoi nelimitate şi nişte resurse disponibile pentru
satisfacerea lor limitate.

• Resursele reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le poate folosi în activitatea

sa pentru a-şi satisface trebuinţele. 14
 Criterii de clasificare a nevoilor umane

1. Din punctul de vedere al individului care are un caracter tridimensional (fiinţă biologică,
produs al societăţii şi fiinţă raţională), nevoile pot fi grupate în:
a) nevoi naturale sau fiziologice (aer, apă, hrană, îmbrăcăminte şi căldură);
b) nevoi sociale, care izvorăsc din convieţuirea oamenilor în societate, din relaţiile dintre ei în activitatea pe
care o desfăşoară, de comunicare, nevoi resimţite de aceştia ca membri ai diferitelor socio-grupuri;
c) nevoi raţionale, care decurg din necesitatea unui nivel ridicat de instruire şi gândire, menit să asigure un
comportament superior, raţionalitate, eficienţă în cadrul oricărei activităţi umane.

2. Din punctul de vedere al rolului lor în existenţa şi dezvoltarea oamenilor, nevoile se

clasifică astfel:
a) nevoi primare (fundamentale sau de bază): alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, odihnă,
sănătate etc.;
b) nevoi superioare (complexe sau elevate): cunoştinţe ştiinţifice, educaţie, cultură, artă, informaţie etc., a
căror satisfacere duce la pregătirea şi perfecţionarea profesională a oamenilor, la o calitate umană
superioară, cu efecte pozitive asupra nivelului de dezvoltare a societăţii.
15
3. Din punct de vedere al subiecţilor purtători, se disting:
a) nevoi individuale;
b) nevoi de grup;
c) nevoi generale ale societăţii.

4. Din punct de vedere al factorului timp, există:

a) nevoi zilnice sau curente;
b) nevoi periodice;
c) nevoi temporare;
d) nevoi permanente;
e) nevoi tradiţionale.

16
 Caracteristicile nevoilor umane

• a) Nevoile au caracter dinamic, în sensul că, de la o perioadă la alta a progresului

societăţii, apar noi nevoi sau trebuinţe, au loc modificări în structura şi nivelul calitativ al
cerinţelor de consum; se dezvoltă, totodată, mijloacele materiale de satisfacere a
trebuinţelor. Astfel, în structura trebuinţelor, de astăzi, ale oamenilor se includ, pe lângă
alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, sănătate şi numeroase alte nevoi privind
transportul, comunicaţiile, comerţul, turismul, instrucţia, educaţia, cultura, arta, protecţia
mediului, informaţia, organizarea socială, protecţia socială, sau nevoi de turism, de
televizor, de calculator electronic etc.

• b) Nevoile sau trebuinţele umane trebuie privite ca sistem, adică în interrelaţie, ţinând
seama de locul şi importanţa fiecăreia, de legăturile şi influenţele reciproce; satisfacerea
corespunzătoare sau nonsatisfacerea unora se reflectă, direct sau indirect, în calitatea şi
comportamentul factorului uman, în randamentul muncii, în desfăşurarea activităţii
economice.
17
• c) Nevoile depind de nivelul de instruire şi cultură; la categoriile sociale cu un nivel ridicat de
pregătire; educaţie şi cultură, structura nevoilor este mai diversificată, cuprinzând în pondere mare
nevoi mai elevate – de literatură de specialitate, cultură, spectacole, muzică, turism etc.; dimpotrivă,
la categoriile sociale cu grad scăzut de instruire şi cultură predomină masiv trebuinţele primare.

• d) Nevoile sunt regenerabile sau reproductibile, în sensul că starea în care o nevoie sau alta este
satisfăcută durează numai un anumit timp, după care se manifestă din nou, adică se reproduce;
corespunzător acesteia, producţia de bunuri materiale şi servicii trebuie să fie continuă, să aibă, deci,
loc reluarea procesului de producţie, a activităţii economice.

• e) Nevoile au caracter complementar, deoarece satisfacerea uneia generează o alta; de exemplu,

nevoia de autoturism, odată satisfăcută, dă naştere la nevoia de benzină, de ulei, de loc de parcare
sau de garaj etc.;

• f) Nevoile sunt concurente, în sensul că unele se extind, iar altele se restrâng, având loc şi
substituirea unora prin altele: de pildă, nevoia de transport cu autobuzul se poate restrânge prin
apelarea la metrou; nevoia de informare prin citirea unui ziar poate fi restrânsă sau înlocuită prin
nevoia de televizor sau radio etc.
18
Daca nevoile reprezinta dorinte, aspiratii, asteptari prin trebuinte intelegem nevoile
constientizate, intelese si folosite ca mobil pentru atingerea lor.
Aparitia, evolutia si satisfacerea trebuintelor economico-sociale are la baza legi obiective:
- 1. Interactiunea trebuintelor = desi acestea sunt numeroase si diverse ele in relitate nu
sunt independente. De multe ori cauza unei trebuine se regaseste intr-o alta trebuinta (ex.
stingerea foamei presupune obtinerea hranei);

- 2. Elasticitatea trebuintelor = trebuintele au intensitate diferita si scari graduale de

satisfacere. Limitele satisfacerii depind de cele mai multe ori de factorii naturali si de cei
istorico-sociali.

- 3. Raportul invers proportional dintre intensitatea cu care se manifesta si nivelul de

satisfacere = intensitatea este mai mare la inceput iar pe masura satisfacerii aceasta scade in
timp ce nivelul de satisfacere este in crestere. Atunci cand nivelul de satisfacere este mic
intensitatea cu care se mainifesta este mare (ex. cand nu avem aces la un bun pe care ni-l
dorim intensitatea este mare iar nivelul este mic, cu cat acesta creste si putem sa mancam de
exp. indestulator cu atat intensitatea cu care ne dorim acel bun scade putand duce la
saturatie, iar daca depasim acest nivel chiar la repulsie). 19
- 4. Substituirea trebuintelor pentru satisfacerea lor = acestea nu sunt numai complementare dar
si uneori concurente, uneori o trebuinta poate suprima o alta, respectiv o poate inlocui.

- 5. Reproducerea trebuintelor = caracteristica care ne spune ca desi o trebuinta a fost stinsa prin
satisfacerea ei dupa un interval de timp ea reapare cu regularitate. Astfel la oameni apare
satisfacerea sistemica sau obiceiul (nivelul de obisnuinta) in special la nivelul trebuintelor
fiziologice care pot provoca suferinte atunci cand satisfacerea nu poate fi realizata la acelasi nivel.

- 6. Cresterea si diversificarea trebuintelor = este ca urmare a evolutiei, acestea diversificandu-se

sistematic prin: aparitia de noi trebuinte, cresterea numarului, cresterea volumului, modificarea
structurii sau cresterea continutului calitativ.

- 7. Amplificarea si diversificarea posibilitatilor de satisfacere = ca urmare a aparitiei si a

reaparitiei unei trebuinte a aparut si necesitatea de diversificare, de folosire in cantitate mai mare
sau de inlocuire a unui bun cu altul mai performant pentru satisfacerea aceleiasi trebuinte.

20
 Resursele economice: definire, clasificare

• Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor care pot fi utilizate pentru

producerea de bunuri materiale şi servicii destinate satisfacerii nevoilor.

• Prin comparatie cu trebuintele care au inregistrat permanent o crestere si diversificare

bunurile si resursele se constata ca au un caracter limitat.

• Legea raritatii resurselor presupune ca volumul, structura si calitatea acestora se

modifica mai incet decat volumul si intensitatea trebuintelor.

Resursele economice pot fi clasificate in functie de modul de aparitie:

a) Resurse primare = create de natura;
b) Resurse derivate = acumulate sau create de om.

21
Din categoria resurselor primare intalnim:
a) resurse umane - potenţialul de muncă, de creaţie ştiinţifică şi tehnică existent: populaţia
aptă de muncă, structura ei de calificare, nivelul de pregătire profesională, cultură şi
educaţie;
b) resurse naturale: aerul, apa, solul, bogăţiile subsolului, fondul forestier şi cinegetic şi
resursele derivate (obţinute prin activitatea oamenilor) cum sunt: mijloacele de
producţie sau capitalul de lucru, adică maşini, utilaje, instalaţii, materii prime, material
consumabile etc.

Din categoria resurselor derivate intalnim:

a) Resurse materiale – capitalul tehnic (masini, utilaje, constructii, mijloace de transport);
b) Resurse financiare – de care dispune populatia, intreprinderile si statul;
c) Resurse inovationale – cunostinte, experienta stiintifica, tehnologii, etc.
d) Resurse informationale – informatii rapide care permit agentiilor economici sa ia decizii
si sa actioneze.
22
Din punct de vedere al duratei folosirii sau a disponibilitatii, resursele naturale sunt:
a) neregenerabile sau epuizabile (zăcăminte de combustibili fosili, minereurile
metalifere şi minereurile nemetalifere);
b) regenerabile (fondul funciar, forestier, cinegetic, apă, aer - ca factori de mediu
pentru viaţa şi activitatea oamenilor).

Din punct de vedere al posibilităţilor de recuperare sau de reutilizare în procesele de

producţie şi de consum, resursele naturale regenerabile pot fi grupate în:
a) recuperabile;
b) parţial recuperabile;
c) nerecuperabile.

23
 Consecinte ale rarității

• nimeni nu-şi poate satisface toate trebuinţele;

• una şi aceiaşi nevoie este satisfăcută în grade diferite de la un individ
(societate) la altul;
• posibilitatea folosirii unei anumite resurse pentru satisfacerea unor
trebuinţe diferite;
• oamenii iau decizii legate de alegerea între diferitele alternative
posibile de folosire a resurselor;
• utilizarea raţională şi eficientă a resurselor economice disponibile
reprezintă o cerinţă obiectivă a oricărei economii şi pentru fiecare
agent economic.

24
 Cauzele rarității

• naturale;
• tehnice (tehnologice);
• economice;
• instituţionale;
• religioase.

Munca = proces conştient prin care omul se diferentiaza, în care sunt concentrate
cunoştinţe, deprinderi, experienţe (capacităţi) prin care are loc transformarea şi
anticiparea.

25
 Curba/frontiera posibilităților de producție

Curba (frontiera) posibilităților de producție arată toate combinațiile maxime din cele două
bunuri care pot fi produse cu stocul existent de factori de producție.
26
 Modificări ale frontierei posibilităților de producție

Creșterea, respectiv diminuarea Perfecționări ale tehnologiei de

volumului de resurse fabricație a bunului Y

Perfecționări ale tehnologiei de

27
fabricație în cazul ambelor bunuri
 Bunurile economice

• Prin combinarea factorilor naturali cu cei derivati avem ca rezultat

bunurile economice.

• Bunurile economice au proprietatea de a satisface o trebuinta umana,

ele fiind utile omului.
Modalitate de diferentiere
Bunuri libere Bunuri economice

• sunt limitate/rare;
• sunt nelimitate;
• generează costuri de producție;
• nu generează costuri de producție.
• au ca trăsături: utilitatea, raritatea și
transferabilitatea;
28
 Clasificarea bunurilor
1. Dupa funcția sociala pe care o indeplinesc
2. Din punct de vedere al realitatii fizice
3. Din punct de vedere al duratei de funcționare
4. Din punct de vedere al consumului
5. Dupa relațiile reciproce dintre bunuri
 bunuri de subzistenta sau consum
 bunuri de producție sau bunuri de capital
(mijloace de prductie)
 bunuri material-obiectuale
 bunuri non-obiectuale
 bunuri durabile (de folosinta indelungata)
 bunuri nedurabile (care se consuma integral
la o singura intrebuintare)
 bunuri substituibile sau concurente (consumul
unuia exclude consumul altuia)
 bunuri complementare (consumul unui bun
presupune si consumul altui bun)
 bunuri alternative
 bunuri pereche
 bunuri simultane
29
 Conditii pentru ca bunurile sa existe
• Existenta unei trebuinte;
• Proprietatea unor mijloace de realizare a unui bun;

• Constientizarea de catre om a caracteristicilor pe care bunul le detine;

• Efortul pentru realizarea si suportarea costurilor de productie;
• Disponibilitatea si posibilitatea obtinerii si utilizarii bunului.

Un lucru care nu indeplineste ultima conditie de mai sus, ci numai pe toate celelalte,
este considerat un bun potential, el nefiind un bun real sau efectiv.

30
Va multumesc pentru atentie!

31