Număr de Paşti

Anul I. No. 4. Cluj, 15 Aprilie 1933.

.•in t r "
 A n u l I.
No. 4 . CARPAŢII
VÂNĂTOARE, — PESCUIT, -
Apare la 15 a fiecărei luni. Redacţia şi administraţia :
Preţul unui număr 25 Lei. CLUJ, STR. REGINA MARIA No. 36.
Yânatul în Canada şi în Statele Unite
(Prima comunicare).
In dorinţa de-a oferi cetitorului un concentrat
tablou general despre situaţia vânătorească a ace­
stui continent îndepărtat, voi încerca a zugrăvi lu­
crurile aşa cum le văd şi le înţeleg eu. E cam vast
terenul şi poate că ar li fost mai preferabil de-a
alege drept subiect numai una dintre acestea două
ţări. O tratare paralelă este'
însă justificată prin faptul, că
Statele-Unite şi Canada, din
punct de vedere al faunei
resp. al vânatului lor formea­
ză o singură unitate. Fauna
lor, care de altfel e în mare
parte înrudită cu cea euro­
peană, a trecut, subt influinţa
civilizaţiei cuceritoare, prin
faze comune. In plus: ace­
stea două ţări lucrează in
perfect acord şi cu sisteme si­
milare, pentru scopul urmă­
rit. Acestea, cât şi alte multe
considerente mă fac să amin­
tesc din ambele state câte ce­
va, spre a întregi cât mai bine
tabloul.
înainte cu vre-o câteva se­
cole, când pionerii europeni
au început a coloniza litora­
lul sudic, iar mai târziu cel
estic, al continentului nord-
american, ei au aflat aici o
faună bogată în stadiu origi­
nal şi în perfect echilibru na­
tural. Cei vre-o 2—300.000 in­ Aurel M.
dieni băştinaşi, resfiraţi în
mărunte triburi pe o suprafaţă uriaşă, desigur că
nu puteau disturba cu armele lor primitive nici cu
o iotă balanţa naturei. Hrana lor de căpetenie era
bizonul american, care în acord cu estimaţia ştin-
ţifică, număra pe atunci între 30 şi 60 milioane de
capete, păşunând paşnic pe aceste plaiuri de la
Atlantic până la Pacific. Pieile roşii îl aveau la
îndemână, la uşa cortului, uşor de ucis; fapt care
a contribuit prin excelenţă la lenea şi antitalentul
de gospodărit caracteristic acelei rase.
Omul alb a penetrat la început foarte anevoios
în spre interiorul continentului şi cucerirea locului
sălbatic făcea progrese cu totul mici. Carul cu boi
poate că nici azi nu ar fi cucerit America. A venit
15 Aprilie
1933.
CHIROLOGIE
Abonament: pe un an Lei 240
pe jumătate de an „ 130
Ing. A. M. COMŞIA (Montreal, Canada)
însă trenul, brăzdând drumul înspre vestul sălbatic
şi aici se începe istoria Americei şi a vânatului său.
Când la 1869 a fost terminată prima linie ferată
transcontinentală, care a legat Atlanticul cu Paci­
ficul, rumegau încă vre-o 5 milioane de bizoni pe
sasurile fertile ale apusului destinat colonizărei.
Pentru protejarea pionerului
plugar contra indianului în
dârză retragere cu arma, de­
ja modernă, în mână, guver­
nele au recurs la extre­
mul mijloc strategic: la sus­
tragerea hranei pieilor roşii
prin suprimarea bizonului.
In scurt: s'a lucrat cu toate
mijloacele posibile şi cu o
astfel de iuţeală, încât pe la
1885 guvernele ambelor ţări
s au trezit, spre surpriza lor,
că nici o coadă de bizon nu
mai exista în liber, în afară
doar de un mic grup de vre-o
mie d? capete, care a rămas
din întâmplare izolat în pă­
durile îndepărtate din nordul
Canadei. Anii dintre 1860 şi
1895 au însemnat perioada
cucerirei cu plugul a apusu­
lui, ceeace pentru o bună
parte a vânatului, în special
a celui mare, a fost un ade-
vărat dezastru. In deliriul cu­
cerirei belşugului naturei o-
Comşi mul deobicei trece limita re­
zonabilă. In particular Ame­
rica, adecă Statele-Unite, simte azi de la os efectul
devastărilor de pe atunci a resurselor sale natu­
rale: păduri, ape, vânat, etc.
Pionerul aciuit pe plaiurile virgine ale apusu­
lui, până ce şi-a creat primul stoc de animale do­
mestice a fost nevoit a se hrăni cu vânat şi peşte.
De arme moderne şi relativ eftine nu ducea lipsă,
deoarece industria respectivă, între timp ajunsă la
înflorire, ii furniza tot ce îi poftea inima. După
isprăvirea bizonului, care da 1000 Kg. carne şi o
blană Inimoasă pentru cojoc, a urmat natural ela­
nul şi cerbul „Wapiti", asemănător celui din Car-
paţi, însă mai mare la statură. Aceste două speţe
erau pe atunci din belşug, aproape pe întreagă
 2 Carpatü. 1933. Xo. 4.

(ara. Simultan a dispă­ goane. Acest fapt a

rui şi antilopa ameri­ Contribui! in mare
cană, odinioară atât de parte la complecta dis­
abundentă pe şesurile pariţie a porumbeilor
in;iri ale apusului. Ce­ sălbatici, a bodârlău-
va mai norocos a fost lui, precum şi a unei
vânatul adăpostit în speţe de becaţă. Azi
stâncile greu accesibile ele sunt reprezentate
ale uriaşilor alpi din numai prin vre-o câte­
apusul continentului. va exemplare din mu­
Astfel totuşi au mai zee. Alte 7 soiuri de
putut rămânea ceva re­ vânat aripat sunt pe
sturi de capre sălbatice cale de-a dispare.
şi oi de munte în Sta- Cele întâmplate în
tele-Unite. Nici cerbul Statele-Unite natural,
mic american, care e că s'au reflectat şi asu­
de mărimea cerbului pra vecinului său din
damă din Europa, nu nord, asupra Canadei,
s'a lăsat distrus. De o care în decursul colo­
adaptabilitate extraor­ nizărilor de asemenea
dinară faţă de civiliza- a distrus bizonul, iar
ţiune, l-aş putea asemă­ elanul, cerbul „Wa-
na cu căprioara noas­ piti", precum şi anti­
tră, — el a înfruntat lopa a trebuit să cede­
dârz vijelia şi e pe cale ze şi aici agriculturei.
bună de refacere. Ace­ Tip de indian bătrân, pur sânge, din partea răsăriteană a Canadei. Aşadar acelaş proces,
ste soiuri formează numai cât in proporţii
vânatul mare util al acestui continent, în afară de mai mici. Nu trebuie uitat însă un lucru: Canada,
unele speţe din regiunea arctică şi în afară de cel datorită situaţiei sale geogr ifice, cu o întindere cât
răpitor, despre care voi istorisi mai târziu. Europa, cu o populaţiune numai de 10 milioane,
Tot în decursul perioadei sus amintite a luat plasată pe o îngustă făşie in regiunile sale sudice,
un avânt înfloritor, atât in Canada cât şi în Statele- nu a simţit dezastrul în măsura vecinului său. Va­
Unile, comerţul cu carne de vânat, având drept slui şi încă neexploratul teritor din părţile din
centre aproape toate oraşele mai însemnate, pe miază-noapte ale Canadei, in formă de păduri,
pia[a cărora erau debitate anual sute şi sute de va- munţi si ane nutin sau deloc străbătute de omul

Odinioară bizonul era regele întinderilor Amerieci.

 Cai păţii. 1933. No. 4.

alb, formează o coi*- pământ şi un larg

tinuă sursă de rege­ drept de-a utiliza re­
nerare a efectivului sursele naturale în
său de vânat. favorul său. Atât în
Dacă aprofundam Canada cât şi în Sta-
acest fenomen de des- lele-Unite regiunea e
echilibrare a naturei, măsurată înainte şi e
trebue să ajungem la împărţită în quadra-
concluzia că ei nu a te, din care cel mai
putut fi evitat; cel mic este de aproxima­
puţin in totalitate nu. tiv 100 jugăre cada­
liizonul locuitor al strale şi formează o
şesului şi in plus ani­ unitate de fermă, pe
mal migrator, desigur care optantul e obli­
că nu ar fi putut de­ gat să o încunjure cu
veni compatibil cu a- gard de sârmă, să o
gricultura, care aici cultive, să-şi ridice
in America are o în­ Urmele tragediei bizonului Fot. din 1890, In apropierea oraşului Saskatoon, Canada, unde de pe pe ea casa, să locu­
făţişare cu totul alta o raza de 17 km. au fost adunate scheletele alor 25.000 bizoni - pentru a fi prelucrate in fabrică. iască acolo, iar după
decât în Europa. Vreau să explic cât mai clar acea­ împlinirea cerinţelor legii devine suveranul pro­
sta, deoarece aici e cuiul întregei probleme a vâna­ prietăţii. Acesta e aspectul general al continentului
tului american, începând dela legiferarea până la cu o structură agriculturală descentralizată. Sate
exercitarea lui. cu câmpii, păşuni, sau păduri în comunitate, cum
este cazul in Europa, aici nu există. Eermierul e
Colonizarea unui continent nou nu e o cbestie stăpânul totului ce se află pe solul proprietăţii sale.
aşa de simplă şi orice guvern conştiu de ţinta sa
trebue să încurajeze cu toate mijloacele pionerul, Inlre atari împrejurări e natural că bizonul
care nleacă în necunoscut cu traista'n băţ. I se dă nu şi-a mai avut rostul său, iar elanul si cerbul

Vedere din „Jasper National Park", cu piscuri de peste 4000 metri.

„Wapiti", cari ambii reclamă un spaţiu mare de
mişcare, au fost constrânşi a căuta refugiu prin
colţurile regiunilor neapte pentru colonizare. Anti­
lopa americană, care trăeşte în agregat şi are la fel
nevoe de spaţiu, de sigur că numai în mod redus
îşi poate duce existenţa în şesul brăzdat de sârma
Naţionale. Ce sunt acestea? Terenuri cu peisagii
frumoase, cu fenomene naturale, sau cu alte ca­
racteristice distincte. Ele nu sunt închise cu gard,
nici cultivate de mână omenească, din contra sunt
lăsate în grija naturei, dând astfel un aspect gran-
dios-sălbatic. De regulă îşi au particularităţile lor

1
* %•

• * »

Cerbi Wapiti în apusul Canadei.

ghimpală. Cu lotul nejustificabilă e însă distruge- aceste parcuri: unul găzdueşte, — spre pildă, —
rea complectă a paserilor sus amintite. vulcanele de apă, aşanumitele „Geyser"-uri, celalalt
A venit şi timpul trezirei generale. Munţii ple­ uriaşii brazi „Sequoia" din Caliiornia, „Canyon"-
şuviţi, apele despuiate de peşti şi codrii pustii au uri (defileuri adânci) etc. Cel mai mare parc este
trebuit să trezească conştiinţa umană, dând astfel în Canada, „Jasper National Park", cu o întindere
naştere unei noui epoci de reconstruire pe toată de 1.050.000 Hectare, iar al doilea e „Yellovvstone
linia a resurselor naturale pierdute. Pe la sfârşitul National Park" din Statele-Unite, cu o suprafaţă de
secolului trecut şi pe la începutul celui prezent au 856.500 Hectare. Toate parcurile sunt înzestrate cu
pornii legiferările in merit, şosele excelente, cu cărări
în mod simultan cu educa­ alpine, cu locuri de spor­
rea maselor, începând de la turi, de joc, cu hoteluri şi
banca scoalei până in pre­ alte ubicaţiuni, potrivite şi
sa cotidiană. Uriaşa campa­ celei mai modeste pungi,
nie de refacere pornită pe găzduind in mod conforta­
o largă bază naţională nu bil pe vizitator. Pădurea e
s'a mărginit numai la o pro­ cruţată de topor, iar anima­
pagandă sterilă de hârtie ti­ lele sălbatice nu cunosc poc­
părită şi la cuvântări pro­ nitura armei şi au liber
lifice, ci s'a trecut la fapte. contact cu regiunile înveci­
Aceste popoare tinere şi de nate parcurilor. Ursul, cer­
o dinamică extraordinară, bul, antilopa, elanul, oile şi
— nu numai in a distruge caprele montane, bizonul
ci şi în a reface, in a prinde precum şi o bogată avifau-
idei, a le preface în faptă, nă trăeşte în deplină patri-
Bizoni în parc national archalitate. Păşunat nu se
— au ştiut să afle imediat
căile practice pentru eşire exercită. Apele sunt bogate
din impas. Pentru a arăta nouilor generaţii na­ în fel şi fel de peşti subt amenajament sistematic,
tura indigenă cu resursele sale grandioase de odi­ iar vizitatorului îi este permis ..e a-şi face plăcerea
nioară, pentru a oferi nouii generaţiuni nu numai cu undiţa. Regret că în lipsă de spaţiu nu mă pot
prilej de a vedea, de-a învăţa, de a se inspira, de-a extinde şi asupra mecanismului administrativ al
gusta, ci în special de-a o împrietini cu natura şi acestor instituţii.
cu vieţuitoarele ei, s'a recurs la idea Parcurilor De fapt se plăteşte, ca vizitând America, să
 a naturei, îşi au importanţa
lor chiar şi din punct de ve­
dere al gospodăriei vânatului,
constituind tot atâtea nuclee,
izvoare nesecabile, din cari se
nutresc în conţinu efectivele
de vânat ale regiunilor înve­
cinate. Statele-Unite de pre­
zent dispun de 21 parcuri na­
ţionale, pe cari dacă le-ai pu­
ne laolaltă, ar da o suprafaţă
totală de 3.232.900 Hectare,
ceace înseamnă un teritor cât
una a noua parte din acea de
2iJ'/2 milioane de Hectare a
României.
Canada, cu toate că dispune
de imense păduri intacte şi
deci nu ar avea urgenta nevoe
de aşa ceva, nu rămâne cu
mult înapoi. Ea întreţine ac­
tualmente 18 parcuri, cu o to­
tală întindere de 3.111.200
Hectare, cari stau subt juris-
Oi sălbatece alpine (Ovis canadiensis) în munţii din apusul Canac'ei dicţiunea ministerului de in­
terne. Informându-mă la re­
cercetezi un asemenea parc, spre a te convinge cu sortul respectiv asupra bugetului general al parcu­
ochii proprii câtă prietenie şi intimitate se poate rilor, mi s a comunicat că media pentru cei trei ani
desvolta între om şi animal, graţie unei atitudini din urmă reprezintă suma de 1.442.000 de Dolari
inofensive a celui dintâi. Vânatul mare ungulat în la an şi că numărul vizitatorilor, în bună parte tu­
stadiu semisălbatic, aşa cum se poate vedea într'un rişti din alte ţări, a atins în 1931 cifra de 541.350.
parc închis din Europa, pe când ursul negru ame­ Presupunând că fiecare vizitator a lăsat, în medie,
rican răsfăţat din partea publicului, devine adesea- numai 10 Dolari în parcuri (în a căror rază dealtfel
ori de o ingenioasă impertinenţă, despoind cortul in multe cazuri sunt şi localităţi mici), ceace deloc
sau automobilul vizitatorului chiar în prezenţa nu poate fi exagerat, atunci uşor se poate înţelege
acestuia. Nouă europenilor ne
sunt cam neobişnuite aceste lu­
cruri, dar nu şi americanului, care
pleacă Sâmbătă după masă, cu
Fordul ticsit de copu, cort, căţel,
purcel şi soacră (exact la fel cum
o vezi la cinematograf!), spre a-şi
face „\Veekend"-ul în cel mai a-
propiat parc. Şi e vai de acel cap
de familie, care nu şi-a ştiut pune
cortul într'un astfel de loc, unde
să vină „Teddy-Bear"-ul (ursul) şi
să mănânce din mâna soacrei sau
a copiilor. Toată excursiunea şi-a
pierdut chichirezul! Şi mie mi-a
fost cam neobişnuit tabloul văzut
pentru prima dată în vara 1928
în „Jasper National Park", când
tanc la ora prânzului a năpădit
din toate colţurile pădurei o du­
zină de urşi, cu mic cu mare, gră­
bind spre hotel, unde s'au postat
înaintea bucătăriei, aşteptând du­
pă rămăşiţele obişnuite. Publicul
mixtv cu aparate fotografice unii
din ei, complecta scena în sine
caraghioasă.
Cred că cetitorul a înţeles rostul
acestor parcuri, cari, în afară de
partea educativă şi de conservare Elan, după hrană în pădurile mlăştinoase.
 fi Carpăţii. 1933. No. 4.

investiţie şi nu \::\ balast

In aceeaşi ordine de idei trec
acum la problema foarte acută
a vânatului aripat. Vorbind mai
întâi de cel migrator, vreau să
spun că el este reprezentat prin
o mulţime de speţe, în mare par­
te asemănătoare avifaunei euro­
pene. Continentul e încă destul
de bogat în tot soiul de gâşte, ra­
ţe, sitari, cocori, lebede, babiţe,
etc, etc. Eaptul că vasta majo­
ritate a avifaunei migratoare cui­
băreşte în timpul verei în nordul
îndepărtat al Canadei şi în Alas-
ka, iar timpul iernei îl petrece
în regiunile sudice ale Statelor-
Unite, Mexico, precum şi în une­
le părţi ale Americei de Sud, a
trebuit să determine acestea două
state principale, al căror teritor
La pescuit de somoni covârşeşte 90% întreaga mişcare

rentabilitatea lor. Pentru a da o icoană des­

pre vânatul din susamintitul „Jasper National
rark", citez datele estimaţiei oficiale din 1931:
;i5()0 cerbi „Wapiti", 22.000 cerbi mici, 10.000
elani, 10.000 cerbi arctici, aşazişi „Caribou"
(Rangifer arcticus), 22.000 oi montane, 7000
capre sălbatice, 4000 urşi, etc.
Iată deci unul dintre mijloacele prin cari
aceste popoare se nizuesc a-şi reface, a-şi aug­
menta şi a-şi perpetua vânatul. Iar cetăţeanul
din stradă, sărac sau bogat, făcându-şi plăce­
rea şi având prilejul de-a cunoaşte natura,
vede utilitatea instituţiunei, vede că este vorbă
de bogăţia sa proprie şi a copiilor săi şi este
penetrat de utilitatea aceleia. El îşi dă seama.
Că toate acestea penuu naţiune înseamnă o Vizitatori la ferma lui Jack Miner, pentru a vedea gâştele sălbatece.

anuală a acelei mase uriaşe, spre

o acţiune comună. Cu atât mai
vârtos, că s'a constatat o conti­
nuă şi accentuată decreştere a
avifaunei migratoare. Acţiunea
s'a pornit în 1916 din partea Ca­
nadei şi a Statelor-Unite în mod
simultan, rezultând în convenţiu-
nea migraţiunei, graţie căreia si­
tuaţia vânatului aripat migrator
precum şi a multor altor soiuri
de paseri insectivore resp. cân-
lătoare e reglementată în sensul
ideii conservărei. Nizuinţa este
ca această convenţiune să fie ex­
tinsă şi asupra statului Mexico.
Acest act prevede pentru vâ­
natul aripat migrator o periodă
prohibitivă cu începere de la 10
Martie până la 1 Septemvrie, iar
pentru paserile insectivore o
complectă probibiţie. Intre 1 Sep­
temvrie şi 10 Martie fiecare ţară
sau stat federativ îşi poate aranja
O idilă din Parcul Jasper. (Pli <to: Canadian N. Railway) sezonul de vânătoare conform
 Cai pat i. 1933. No. 4. 7

intereselor sale locale. La tot cazul că chestia vâ­ înapoi. Deabia în Aprilie 1908 a avut prima bucu­
natului aripat migrator aici e mai bine reglemen­ rie de-a vedea 11 gâşte sălbatice pe fermă. Le-a
tată decât în Europa, care după cum se vede e ospătat cu porumb. In anii următori ele au revi-
osândită a privi cu mâinile încrucişate continua de- zitat în mod regulat locul acesta, aducând cu ele
creştere a multor soiuri de paseri migratoare, în şi alte tovarăşe, astfel că în primăvara anului 1911
urma unor mărunte şi regretabile „interese" din omul s a trezit cu un nor de gâşte, cari nu au mai
bazinul mediteran. Ar fi timpul ca vânarea sitarului încăpui pe fermă. De atunci încoace vizitează mase
în timpul primăverei, cu care ocazie să suprima uriaşe locul, de două ori la an, beneficiind de ospi­
o însemnată parte a sexului femenin cu ouă în talitatea patronului, care de multe ori a fost con-
pântece, să fie reconsiderată şi,
— cu toată poezia ce o prezin­
tă, — să fie aruncată peste bord
ca o vechitură moştenită din ca­
mera de vechituri strămoşească.
Treaba cu vânatul migrator
de aici nu a îngheţat în o seacă
legiferare, ci s'a trecut la acţiu­
ne pozitivă. Cum apariţia par­
curilor naţionale a rezultat din
necesitate, la fel a răsărit în
mod spontan şi idea unei con­ mi
crete ocrotiri a avifaunei prin • ii
crearea aşaziselor „Sanctuarii
pentru Paseri". Scânteia a prins
din iniţiativa unui canadian cu
numele Jack Miner. Odinioară
vânător fără scrupule, el ucidea
pentru piaţă. La un moment
dat i-a venit inspiraţiunea de a
se face prietenul paserilor. Achi­
ziţionând în 1904 vre-o câteva
gâşte sălbatice vii, le-a retezat
aripile şi le-a dat drumul pe
ferma sa, spre a ademeni cu ele
gâşte cari trec în pasagiu. Patru
ani de zile nu a succes experi­
mentul, dar omul nu s'a dat
Scenă de pe fer na J. Miner. (Photo: E. Hjlt)
strâns de-a se împru­
muta cu bani pentru a
putea face pe gazda os­
pitalieră. Ce să spun?
Acest om simplu a fă­
cut istorie în acest con­
tinent şi azi e sărbăto­
rit atât în Canada, cât
şi în Statele-Unite, nu
numai ca înfăptuitor,
dar şi ca naturalist. Nu­
meroase asociaţiuni îi
poartă numele, iar fer­
ma lui, pe care lumea
o vizitează ca pe o mi­
nune în timpul pasa-
giului a cumpărat-o, —
împreună cu o însem­
nată împrejurime, —
statul, a pus-o subt ad­
ministrai ia fundatoru­
lui şi a declarat-o, prin Gâştele în pasajul lor de toamnă şi de primăvară,' poposesc liniştite an de an în „sanctuar".

lege, drept sanctuar pentru paseri. Nu

numai gâşte ci aproape toate speţele
migratoare vizitează locul pentru timp
îndelungat, ştiind exact că acolo au o
desăvârşită protecţie şi brană bună,
care costă pe stat 5—6000 de Dolari
la an. Nu ai crede ochilor să vezi cum
aceste creaturi sălbatice iau hrana de
la piciorul omului, ca oricare pasăre
domestică. Prinse şi marcate ele totuşi
revizitează locul, la caz că nu sunt
ucise în vre-un colţ îndepărtat al con­
tinentului, cum foarte des se întâmplă.
Ideea natural că a prins, aşa încât
în entusiasmul general au fost create
în scurt timp nu mai puţin de 9000
astfel de sanctuare în Statele^lnite, cu
o întindere totală de 1.075.600 Hectare,
iar în Canada 49 sanctuare cu o supra­
faţă de 251.200 Hectare. Bugetul anual
al celor canadiene e de 59.000 de Do­
lari. Numărul sanctuarelor creşte aşa-
zicând zilnic. Orice teren cu bălţi, la­
curi sau mocirle, care nu are rost agri-
cultural, azi formează obiect de achi­
ziţionare, fie de cătră stat, fie de cătră
iniţiativa particulară, cu scopul de-a
fi pus în felul arătat în serviciul con-
servărei avifaunei. Ca şi parcurile, ace­
ste sanctuare formează totatâtea for­
tăreţe mărunte pentru masa vânatului
aripat. Vânătorul din regiunile înveci­
nate beneficiind larg în urma lor, apre­
ciază acestea instituţiuni şi deci coo­
perează bucuros la crearea lor. Iată
un alt mijloc al americanului de-a per­
petua o bogăţie naturală.
Involuntar mă cuget la bălţile şi la
terenurile mlăştinoase dela noi din ţară.
In lipsa unei alte utilizări cum s'ar pu­
ica transforma, cu o cheltuială mică,
o parte a lor în astfel de refugii pen­
Casă de vânătoare şi turism în munţii din apusul Canadei. tru vânatul aripat. Nu mărimea supra-
feţei lor e hotărâtoare, ci mai mult numărul ace­
stora. IS, 1, 10 Hectare, — cum e cazul chiar şi aici
în America, — fac servicii bune. O acţiune simul­
tană intereuropeană în acest senz (pentru ca nu o
ţară să gospodărească iar cealaltă să profite pe
gratis!), ar fi necesară şi ea ar însemna o adevă­
rată binecuvântare pentru avifauna de acolo, se­
cătuită din ce în ce tot mai mult. Chiar şi existenţa
câtorva parcuri naţionale in România ar fi justifi­
cată. Statul dispune încă de multe latifundii prin
locuri pitoreşti de munte. Are chiar legi, durere ne­
aplicate încă. Dacă nu şi pentru conservarea flo­
rei, dar cel puţin a faunei: un fel de quasi-parcuri,
fie ele cât de mici. Intre parcurile americane sunt
unele numai de ! 1 0 0 — 1 0 0 0 0 Hectare. E mai bine
decât nimic! Animalul sălbatec în curând simte
siguranţa acelor locuri, căutând refugiu în caz de
pericol. Unde mai pui că ele ar servi drept focare
în sporirea efectivului vânatului ţărei, în recoloni-
zarea codrilor cu speţe dispărute pe alocurea, cum
este cazul cerbului, etc. Prin urmare o bună in­
vestiţie. Văd că unele ţări europene au şi început
cu dinadinsul a Înjgheba parcuri. Polonia cu cel
din Rialovicze (5000 Hectare), Italia cu „Gran Pa-
radiso" (56.000 Hectare), Cehoslovacia cu „Javo-
rina" (17.ll()() Hectare), Germania cu altul in par­
tea nordică a Prusiei, iar Elveţia încă nu s'a lăsat
in urmă.
(Copyright l>y „Carpaţii").

CU UNDITA
(Urmare). de 10 AN AL. BRĂTESCU-VOINEŞT1

Noi, in loc să păstrăm şi să întrebuinţăm acest că tăinuirea adevărului înseamnă dăinuirea relelor
minunat mijloc de creare de simpatii, nu numai mă îndeamnă să scriu fără şovăire, cu riscul de a
că-1 nesocotim, dar îl nimicim. mă vedea învinuit că-mi bârfesc ţara.
După câştigare de simpatii umblăm totuşi. In De când a dispărut străşnicia şi simţul datoriei
acest scop am înfiinţat un serviciu de propagandă administraţiei de odinioară, procedeele prin care
costisitor. Sume mari se plătesc pentru scrierea s'a ajuns la complecta pustiire a râurilor din ve­
unor articole de laudă a ţărei, pe chiul regat se întind pe tot cuprin­
care nimeni nu le citeşte, unor oa­ sul României-mari; iar cei ce con-
meni, care în ziua în care am în­ tribuesc în cea mai mare măsură
cetat de a-i îmbuiba cu bani, ne-o la propagarea acestei adevărate
bârfesc. Ce mult mai eficace mij­ crime sunt tocmai cei ce au dato­
loc de a ne crea prieteni desin- ria s'o înfrâneze. Eiecare zi vine
teresaţi, agenţi vii de propagandă, cu învăţământul ei pentru ilustra­
ne oferă acest pescuit disconside- rea acestui adevăr.
rat! Ce uşor puteam dovedi mul­ Sunt râuri ca Cerna bunăoară,
tor englezi, aleşi printre gazetarii admirabila Cerna, la care pe vre­
lor de seamă, printre scriitorii lor muri veneau străini din toată Eu­
cei mari, legitimitatea drepturilor ropa, atraşi nu numai de valoarea
noastre asupra Transilvaniei, învi- apelor minerale dela Băile Hercu-
tându-i în aceleaşi locuri în care lane, dar şi de frumuseţea mrene-
veniseră odinioară, bunăoară pe lor, lostriţelor şi păstrăvilor, astăzi
valea Sebeşului, ori pe valea Râu­ complect dispăruţi.
lui Mare şi spunându-le: Din sus de Băile Herculane au
— Iată, a-ţi venit aici în anul secătuit-o ţăranii din comunele
cutare. Pentru a ajunge aici, a-ţi vecine, pescuind zi şi noapte, în
trecut prin atâtea comune. V'aţi tot timpul anului, cu mreje, cu
închipuit atunci şi aţi rămas până prostovoale, cu otrăvuri şi cu di­
azi încredinţaţi că populaţiunea, namită; în jos de băi un oarecare,
ale căreia costume şi danturi pi­ instalând un fierăstrău, a construit
toreşti din zilele de sărbătoare le- un baraj, care închide complect
aţi admirat, era o populaţie ma­ Ştiuci prinse cu năluca tn lacul Băneasa cursul apei şi nu mai îngăduie ur­
ghiară, — precum v'aţi închipuit carea mrenelor din Dunăre în
că oamenii îndatoritori, care nu pregetau să între Cerna. Avem dispoziţii precise de lege că cineva
în apă pentru a vă desgăţa cârligele prinse în vre­ nu poate construi diguri care să închidă complect
un lemn, ori ţăranii ospitalieri, care vă ofereau cu cursul unei ape; administraţia băilor s'a plâns, a
bucurie produse de-ale gospodăriei lor şi refuzau făcut proces, l'a câştigat, dar barajul continuă de
plata ce le-o ofereaţi, erau unguri. Puteţi acum con­ a dura: călcătorul de lege a găsit sprijin la politi-
stata că toate comunele acestea sunt populate nu­ ciani influenţi, care au împiedicat executarea ho-
mai cu români şi că români erau toţi cei despre lărârei judecătoreşti.
care aţi păstrat o amintire frumoasă, socotindu-i Acolo la băile Herculane am fost martor, ba
unguri. actor, la unele scene pe care trebue să le povestesc.
In loc de asta ce facem noi? Sunt câţiva ani de atunci, mă găseam acolo în
Ruşinea mă îndeamnă să tac; dar convingerea vilegiatură. Pe atunci existau încă păstrăvi In
 Cerna. In fiecare după amiază mă duceam la pes­ sticlă cu var nestins, cu un dop prin care era pe­
cuit, de unde mă întorceam cu patru-cinci păstrăvi, trecută o pană de gâscă. E un cunoscut mijloc de
din care se înfruptau şi câţiva prieteni, cu care distrugere, practicat de braconieri. Aruncată în
luam masa împreună. Intr'o după-amiază prind apă, o astfel de sticlă face explozie ca dinamita.
cinci păstrăvi frumoşi. întorc îndu-mă la hotel, aflu Sparg sticla şi încep să-i dojenesc. In vremea asta
că a doua zi sosea în localitate un ministru, cu care mă pomenesc cu un maior că scoboară la noi şi
eram bun prietin. Duc păstrăvii la birt, rog pe bir- mă întreabă ce am cu soldaţii. Ii explic împreju­
taş să-i puie la ghiaţă, hotărât să-i ofer a doua zi rarea, iar el mă 'ntreabă:
prietenului ce venea. Cum trenul nu sosea decât — Ei! şi dumneata ce treabă ai să te amesteci?
la opt dimineaţa, mă scol din zori şi plec din nou — Cum ce treabă am!? A! va să zică sunt puşi
la pescuit, să-i mai prind vre-o câţiva. In adevăr de dumneata să facă isprava asta! Cum e cu pu­
prind încă cinci tot atât de frumoşi. Pe când mă pre­ tinţă!?
găteam să mă întorc, aud din sus de locul in care Ce credeţi că-mi răspunde?
mă găseam o detunătură puternică, de dinamită. — Noi am luat Cerna, — avem şi noi dreptul
Pornesc repede într'acolo şi găsesc pe poliţaiul băi­ să mâncăm păstrăvi din ea.
lor cu trei sergenţi şi alţi câţiva oameni, care cule­ — Domnule Maior — zic — răspunsul dumi-
geau acum din apă peştii lale mă dispensează de ori­
ucişi. ce obligaţie de politeţă.
Vă puteţi închipui indig­ Nici nu-ţi dai seama de
narea mea. profunzimea neroziei ace­
— Dumneata! tocmai stui răspuns.
dumneata cu sergenţii du- — Domnule!....
mitaie!? — Nici un domnule. Cerna
— Ce să fac, domnule? n'ai luat-o numai dumnea­
— îmi răspunde, — mi ta, am luat-o cu toţi; dar
s'a telefonat dela Bucureşti n'am luat-o ca s'o prăpă­
că soseşte domnul mini­ dim cum încerci dumnea­
stru şi că a poruncit ca, ta s'o faci. Eri s'a închis
din pământ, din iarbă ver­ sezonul de pescuit şi azi
de, să-i fac neapărat rost vii dumneata cu soldaţi, că­
de păstrăvi... rora ai datoria să le in-
M am întors repede in sufli respectul legilor şi
băi, — am luat dela birt abuzând de situaţia dumi-
cei cinci păstrăvi păstraţi tale le ordoni să săvârşea­
la ghiaţă, l-am pus împreu­ scă un delict pedepsit cu
nă cu cei cinci prind a- închisoarea.
cum dimineaţa pe o lavă — Domnule, nu-ţi per­
şi aşa am întâmpinat în mit.
scara hotelului prietenul Văzându-1 că devine a-
care sosea. In luptă cu o ştiucă zdravănă în lacul Băneasa meninţător şi temându-mă
— Uite cum te întâmpin. că ar putea să aţâţe solda­
M'a îmbrăţişat încântat. ţii asupra mea, am scos din buzunar revolverul şi
Zic: jucându-mă cu el, i-am adăogat:
— Ţi-i dau cu o condiţie. — Poţi să nu-mi permiţi. Sunt la dispoziţia
— Anume? dumitale să-ţi dau satisfacţie dacă te socoteşti ofen­
— Să nu primeşti păstrăvii pe care o să ţi-i sat; dar îţi repet că fapta dumitale nu e numai o
aducă poliţaiul, pentrucă i-a prins cu dinamită şi infamie, dar şi un act de nebun, care nu se poate
să-i faci şi o aspră mustrare. compara decât cu actul unuia care vrând să mă­
Ce credeţi că mi-a răspuns? nânce câteva nuci dintr'un nuc frumos şi neajun-
— Ia lasă-mă, frate, în pace. O să fim la masă gându-le cu mâna, l'ar tăia dela rădăcină. Aruncând
o groază de persoane; ne trebue păstrăvi mulţi. sticla cu var aici, ai prinde câţiva păstrăvi buni de
mâncare şi ai ucide mii de puişori, cu care n'ai
In acelaş an, în ziua de 16 Septemvrie, prin avea ce face. ;
urmare a doua zi de termenul fixat în lege pentru
închiderea sezonului de pescuire a păstrăvilor, mă l-am întors spatele şi ajuns în Băile Hercularie
plimbam în sus pe marginea Cernei. Intr'un loc, în l'am dat pe mâna unui general care l'a pedepsit.
dreptul unei adâncături, văd pe marginea apei doui Culmea ironiei e că acest maior şi soţia lui afi­
soldaţi, care mi s'au părut că au alure suspecte. Mă şau un naţionalism agresiv. Seara la bal doamna
scoboi; la ei şi-i întreb ce fac acolo. La băile Her- nu apărea decât în costum naţional, cerea muzicei
culaUe militarii de grade superioare umblă îmbră­ să cânte danturi naţionale şi critica pe celelalte
caţi în civil; iar eu cam am înfăţişare de militar doamne care nu făceau ca dânsa.
bătrân. Bănuind c'aşi putea fi vre-un militar supe­ Unde o fi azi domnul maior, ca să afle că
rior, soldaţii foarte încurcaţi îmi răspund bâiguind Cerna „pe care am luat-o noi" e azi complect pu­
că nu fac nimic, se uită la apă. M'apropii de unul stiită.
din ei, îl pipăi şi-i descopăr în buzunarul bluzei o
 Cum ne judecă alţii pentru această purtare as­ după 15 Septembrie, la băcăniile din centrul capi­
cultaţi: talei, hârzoabe de păstrăvi afumaţi? Şi ce păstrăvi?
In anul următor se găsea la Băile Herculane Cât degetul.
un colonel, ataşat la ambasada engleză, şi el pasio­ N ara fost de faţă, dar mi s'a spus de un om
nat pescar cu undiţa. Intr'una din zile m a m dus la vrednic de toată încrederea că un ministru, înştiin­
stabilimentul de hidroterapie cu gândul de a-mi ţând la telefon pe un prefect de sosirea sa într'un
tace un masaj. Era un singur maseur, ocupat în- oraş din Transilvania, i-a recomandat:
tr'o cabină cu masarea acestui colonel. Din locul — Şi nu uita să faci rost de păstrăvi frumoşi.
unde-mi aşteptam Iar la răspun­
rândul puteam au­ sul prefectului că
zi convorbirea în luna Decem­
dintre ei. Vor­ vrie nu e îngăduit
beau nemţeşte. pescuitul păstră­
— Aici. domnu­ vilor:
le Colonel — zi­ — Ia nu-mi um­
cea maseurul, — bla mie cu flea­
să fi venit dum­ curi. Să ne faci
neata inainte de rost de păstrăvi
răsboi... Eu sunt, frumoşi şi cât mai
maseur în Viena mulţi.
şi fiind şi eu pa­ Şi prefectul s'a
sionat pescar, de supus ordinului.
25 de ani viu re­ In" Maramureş,
gulat in fiecare acum un an, pe
\ară aici, pentru valea Hâşcovei, un
că Duminica mă afluent al Vişău-
pot duce şi eu la lui, râu renumit
pescuit. Ce era odinioară pentru
aici odinioară!... bogăţia lui, văzân-
Ce de pescari ve­ du-mă cum pes-
stiţi veneau aici cuiam cu musca,
din toată lumea! Ştiuci prinse cu năluca în Iacul Băneasa. un ţăran în vârstă
Ce păstrăvi şi ce îmi spune:
lostriţe se puteau prinde în Cerna!.. Eu însumi am — Colo, domnule, la dorna dela cotitură, dacă
prins odată una de şase kilograme... Din nenoro­ aţi arunca un cartuş, aţi putea scoate o căruţă de
cire acum lostriţele au pierit cu desăvârşire; iar peşte.
păstrăvii se distrug în mod neomenos... Duminica 11 întreb:
trecută m'am dus şi eu spre Crucea Ghizelei. Acolo, — Bine, măi creştine, sub unguri dedeaţi cu
in dreptul unei bălţi mari , pe care trebue s'o ştiţi, dinamită?
ce credeţi c'am văzut? Sus pe mal era un colonel — De unde, domnule. Să fi făcut unul aşa ceva
cu soţia şi fata lui, iar jos în apă vre-o şapte sol­ pe vremea aceea nici azi nu era eşit din închisoare.
daţi daseră cu dinamită şi culegeau peştii ucişi. — Păi dacă e aşa, acum dece daţi cu dinamită?
Aşa a povestit cu amărăciune maseurul vienez; — Eu nu dau; dar acum e ertat, că văz că dau
iar colonelul englez: şi domnii jandari.
— Da, da, ştiu. Ăştia sunt ţigani sălbatici. Accentul cu care vorbea dovedea că nici prin
Dacă m'ar fi pălmuit sau m'ar fi scuipat în minte nu-i trecea acestui om simplu şi de ispravă,
obraz nu m'aşi fi simţit mai umilit... şi dându-mi că ar putea să fie interzis un act pe care vedea că-1
seama că nu-i puteam răspunde nimic, m'am ridi­ săvârşeau „domnii jandari".
cat şi am plecat tiptil, fără să-mi mai aştept rândul. (Va urma).
A! de câteori în alte ocazii sub vorbele politi­
coase ale unor pescari nemţi şi unguri, care îmi
semnalau ce se săvârşesc de militari şi de diverşi E P I T A F IU
agenţi administrativi, am simţit că-şi ascundeau
gândul că suntem „ţigani sălbateci". pe mormântul unui foet-vânător.
Prin câte locuri am umblat n'am găsit pârâu
de munte a căruia apă să nu fi fost abătută, în Opreşte-te o clipă înainte de a trece
toate locurile unde abaterea s'a putut face. Nu e
comună din regiunea păstrăvilor, în care patru-
Pe lângă - această piatră bătrână şi rece!
cinci derbedei, ocrotiţi de autorităţile locale, pe Doar cel ce zace aice tăcut şi liniştit
care le mituesc cu păstrăvi, să nu întrebuinţeze
toate mijloacele de distrugere. A fost poet cu lauri şi vânător vestit.
Nu e directoras de minister, nu e politician, Frumoasele lui versuri şi iepurii'n
nu e ofiţer, care călătorind în acele regiuni, nu [care a tras
pofteşte să mănânce păstrăvi, fără să-i pese de mo­
dul şi de epoca în care sunt prinşi. Cine n'a auzit Trăesc vesel în lume... până în ziua de azi.
 Despre cocoşul de murite şi despre bătaia lui
Legea noastră de vânătoare permite împuşca­
rea cocoşului de munte între 1 Aprilie şi 15 Maiu.
Termenul acesta nu ţine însă seama de împrejură­
rile dela noi. De sigur, încă din primele zile ale
lunei Aprilie se prezintă cocoşii în locurile de bă-
tae, uneori chiar în ultimele zile ale lui Martie, iar
Cocoş bătrân: ciocul lung, încovoiat în jos, cu adâncitura
de pe cioc lungă şi bine marcata.
după prima săptămână din April poţi conta cu si­
guranţă, că vei găsi cocoşi rotind în dimineţile fru­
moase. In acest timp însă nu vei găsi în locurile de
bătae şi găini, şi în urmare nici nu poate fi vorba
de o fructificare a găinilor. Chiar dacă s'ar rătăci
întâmplător pe acolo vre-o găină singuratecă, ea nu
e călcată de cocoş la aceasta timpurie dată. In ur­
mare este lămurit, că nu e îngăduit să vânezi co­
coşul de munte în primele zile ale lui Aprilie şi
că în această parte legea noastră de vânătoare dis-
consideră realităţile.
Şi mai trebue să luăm în considerare o împre­
jurare. Vânătoarea de cocoşi, în munţii noştri, e
influinţată în primul rând de starea zăpezii. Dacă
avem zăpadă mare, sau nu putem ajunge cu nici
un preţ la locurile de bătae, sau le apropiem cu
enorme greutăţi. In schimb, dacă nu a căzut zăpa­
dă înaltă, sau e topită binişor, toate bătăile sunt
accesibile, cel mult dacă pe alocurea va trebui să
ne punem vârzobi. Si astfel, în anii cn zăpadă pu­
ţină va fi mult uşurată vânătoarea la cocoşul în
bătae şi va da tablouri bogate, faţă de anii grei de
zăpadă, care închid din faţa vânătorului cele mai
multe bătăi. De lungi ani am observat, că rezulta­
tele generale ale vânătorii de cocoşi sunt în directă
legătură cu situaţia zăpezii.
Noi avem încă, în munţii Transilvaniei şi ai Bu­
covinei, foarte mulţi cocoşi. In schimb avem foarte
multe ţinuturi, unde constatăm, că el e un vânat
de Ing. RICHARD IACOBI, Braşov
rar. Dacă vom începe în asemenea regiuni să îm-
puşcăm cocoşii dela începutul lui Aprilie, sau dacă
in bătăi, unde roteşte un singur cocoş, îl vom ucide
şi pe acesta atât de timpuriu, până când nu a fruc­
tificat găinile, se va întâmpla în cele mai multe
cazuri, că toate găinile vor rămâne sterpe. Şi prin
aceasta se poate compromite întregul stoc din re-
vierul respectiv. De aceea, şi nu putem să inzistăm
îndeajuns asupra acestui lucru: Vânătoarea coco­
şului de munte începe după legea vânătoarei la 1
Aprilie. Cel ce însă îşi puşcă cocoşii înainte de 20
Aprilie îşi primejdueşte revierul, vânează necorect!
Chiar în terenuri, unde cocoşii sunt din belşug, se
tulbură fără rost bătăile prin vânătoarea prea tim­
purie. Să nu uite vânătorii, că după 20 Aprilie se
ajunge la locurile de bătae mai uşor; la aceasta
dată, când cocoşii sunt în culmea excităm lor se
tulbură mai puţin bătaia, — că împuşti cocoşi, care
.şi-au făcut deja datoria faţă de rasa lor şi că plă­
cerea vânătorească e neasemănat mai mare atunci
când cocoşii sunt în dricul bătăii, decât dacă îi
vânezi în primele migiri ale primăverii, când cântă
trăgănat, intermitent, fără elan.
Noi însă nu voim să vânăm numai în scopul
uciderei vânatului, ci în felul cum peripeţiile nenu­
mărate ale vânătoarei ne procură neasemănat mai
multe neuitate senzaţii, decât faptul loviturii de
armă şi ridicarea vânatului omorât. De câteori
Cocoş bătrân, cu aceleaşi senine la cioc.
jertfim patimei noastre frumoase, trebue să ne gân­
dim nu numai la fondul sufletesc al vânătoarei, ci
şi la ceea ce ne rămâne ca amintire din ea. Şi fru­
museţile vânătorii de cocoşi le vom gusta numai
dacă îl vom vâna în vremea lui şi nu mai degrabă.
Plângerea stereotipă a vânătorilor de cocoşi
este, că „avem de tot prea mulţi cocoşi şi prea pu­
ţine găini". Să fie adevărat? Nu! Domnii, care se
tânguesc în felul acesta, sau şi-au împuşcat prea
de timpuriu cocoşii, atât de timpuriu, încât încă nu
au venit găinile la locurile de bătae, sau au venit
numai sporadic, — sau apoi nu au cercetat decât
un loc de bătae şi au nemerit unul cu mulţi co-
coşi. Acolo, unde rotesc mulţi cocoşi, unde strofa
de cântec al unuia se imbină în bătaia celuialalt,
de obiceiu găseşti puţine găini. Cel ce voeşte să
aibă o reală icoană a situaţiei din revir, trebue să
caute în afară de locurile principale de bătae şi
bătăile secundare, mai liniştite. Şi aici adese gă­
seşti în jurul unui singur cocoş câte 5—8 găini.
Astfel că mai curând înclin a crede, nu că avem
prea puţine găini, dar avem prea puţini cocoşi! Şi
tot atât de eronată e şi o altă credinţă, că adecă
cocoşii aceştia cari cântă stingheri, sunt toţi cocoşi
bătrâni şi trebue împuşcaţi. In cele mai multe ca­
zuri avem a face în asemenea locuri cu câte un
cocoş tinăr, sau mai tinăr, care a ales un nou loc
de bătae şi îşi calcă găinile fără multă ceremonie.
Să împuşti acest cocoş ar fi un adevărat păcat,
care s'ar răzbuna fără greş. Aceştia sunt cocoşi în-
temeetori de bătăi şi trebue neapărat cruţa(i.
Cum stăm însă cu stabilirea vârstei cocosului
de munte? După ce semne putem judeca, dacă a-
vem a face cu un cocoş bătrân sau cu unul tânăr?
In alt loc (Wild und Hund 1931, 1932) m'am ocu­
pat cel dintâi cu această problemă în mod temeinic
şi sistematic şi am stabilit o metodă, după care se
poate hotărî cu aproximaţie vârsta cocoşului. Aici
nu fac decât să rezum scurt cele spuse odinioară.
Să recunosc că este imposibil să stabilim cu
oarecare siguranţă vârsta cocoşului, văzându-1 din
depărtare, înainte de a trage în el. Un indiciu a
cocoşului bătrân în bătae ar fi, că el roteşte mai
băgător de seamă, mai atent şi că se mută mai des
din un brad în altul. Adese, după puşcătură, poţi
verifica judecata pe care ţi-ai făcut-o după aceste
semne. O normă sigură nu se poate însă stabili şi
Cocoş bătrân, cu încovoitura caracteristică a ciocului.
Iţi trebue o lungă experienţă înainte de a îndrăzni
să-ţi faci o judecată. In schimb e cu mult mai uşor
să îi stabileşti vârsta după ce ai tras, când ai pa­
sărea în mână. Trebue să menţionez însă că şi în
cazul acesta, dacă nu vrem să ne aventurăm prea
mult, stabilirea vârstei trebue să se restrângă în­
tre trei categorii: bătrân, mijlociu şi tinăr, fără a
trece la precizări mai apropiate. La stabilirea vâr­
stei semnul de căpetenie e şanţul, scocul nărilor,
care se adânceşte cu înaintarea etăţii lot mai mult
şi care nici nu există la cocoşii tineri de un an.
(Vezi ilustraţiunile). Aşadar cocoşii tineri nu au
aceasta adâncitură, care porneşte din amândouă
aperturile nasului înspre vârful ciocului, — cocoşii
mijlocii o prezintă vizibil, iar bătrânii o au impreg­
nată adânc. In afară de aceasta ciocul cocoşilor
tineri e mai scurt decât la cei bătrâni, care prezintă
un cioc mai lung, mai puternic, mai îndoit în jos.
Un alt semn al etăţii e şi lăţimea penelor din
coadă, (cocoşii bătrâni au pene late peste 7 cm.),
după cum şi grosimea gâtului. Faţă cu aceste, în
stabilirea etăţii, nu putem pune nici un temeiu pe
deosebirile de greutate şi de culorit al penajului.
Toate combinaţiunile, care se întemeiază pe deo­
sebiri luate din aceste două elemente, sunt false şi
lipsite de oricare dovadă.*)
Cocoşul tinăr are ciocul scurt, iar brazda de pe el lipseşte.
In presa de specialitate germană s'a pus repe­
tat întrebarea, dacă oare cel ce stabileşte locul de
bătae e cocoşul sau găina? Eu m'am declarat tot­
deauna lămurit şi hotărât în senzul, că alegerea
acestui loc depinde exclusiv de cocoş. Totdeauna
cocoşul e acela care apare mai întâi în locul de
bătae şi abea după câteva zile nimeresc şi găinile.
Apoi am putut constata în repeţite rânduri, că în
locuri alese de nou ca locuri de bătae, în primul
an nu s'a prezentat decât un cocoş. In un caz obser­
vat de mine, abea după două săptămâni a luat cu­
noştinţă o găină de zdroabele de fiecare dimineaţă
ale unui cocoş şi singur aceasta găină a rămas în
tot timpul bătăii acolo. In anul următor însă bă­
teau în acelaş loc doi cocoşi şi şapte găini s'au lăsat
ademenite de peţitul acestor doi paşe negrii.
In ce priveşte orientarea locului de bătae, ea
nu e atârnătoare de punctele cardinale. Avem bă­
tăi cari cad înspre Miază-Noapte, altele înspre Ră­
sărit, Miază-Zi sau înspre Apus. Deci nu e acesta
un criteriu de alegere pentru cocoş. Şi după cum
nu putem recunoaşte aceste ca îndreptare, tot ase­
menea nu prea putem stabili nici alte motive sau
preferinţe hotărâte, după cari îşi alege cocoşul
locul. Cred că nu vom putea lămuri nici odată în­
trebarea „Dece bate aici şi de ce nu bate dincolo?"
Adevărat este, de altă parte, că găsim unele carac-
* ) A m pune în discutiune c a mijloc de stabilire, în
c a t e g o r i i l e m a r i puse de distinsul a u t o r , şi glasul din bătae
al cocoşului. De sigur, e adese g r e u s ă faci o deosebire între
b ă t a i a r e g l e m e n t a r ă a l o r doi cocoşi. D a r c r e d , c ă p u t e m sta­
bili, c ă glasul s c â r ţ â i t o r , fără. b ă t ă i r e g u l a t e , f o a r t e ne-
melodios, pe c a r e îl auzim adese, t r ă d e a z ă cocoşul subt un
an. (N. Red.).
teristice comune locurilor de bătae. Astfel pădurea
în care se face bătaia obişnueşte să fie una nu de
tot încbeiată, să aibă poeniţe, cari să-i dea coco­
şului spaţiul necesar pentru rotitul pe pământ. Din
acest motiv găsim adese bătăile lângă tacturi. Zic
intenţionat „adese", deoarece nu e o normă care
.s'ar putea generaliza. Cunosc o serie de bătăi aşe­
zate în brazi tineri, după cum cunosc altele în brazi
seculari. De aici urmează că nici vrâsta pădurii nu
e un criteriu pentru alegerea cocoşului. Tot ase­
menea nici panta mai accentuată sau mai dulce a
pădurii nu pare a avea vre-o însemnătate, dupăce
avem bătăi în locuri aproape plane, după cum
avem altele în pante cu totul prăpăstioase. In telul
acesta putem înşira o serie întreagă de Împrejurări,
care nu-l înrâuresc pe cocoş în alegerea locului de
Cocoş tinăr, cu aceleaşi caracteristice ale vrâstei.
bătaie, dar trebue să recunoaştem, că nu ne sunt
cunoscute motivele pentru care cocoşul alege pen­
tru bătae un anume loc.
0 altă întrebare: Unde şi cum să căutăm locu­
rile de bătaie? Unde? Am răspuns deja, când am
stabilit neputinţa noastră de a destăinui criteriile
de alegere ale cocoşului. De aceea trebue să cău­
tăm pretutindenea, dacă voim să găsim noui locuri
de bătae. In schimb, cum sa căutăm? e o întrebare
cu răspuns uşor de dat: După urme, pe zăpadă. In
timpul bătăii in munţii noştri mai avem pretutin­
deni zăpadă şi cocoşului îi place, tocmai in tim­
pul bătăii, să xagabondeze pe jos, făcând astfel
distanţe mari şi foarte adese, să meargă tot pe jos
în locul bătăii. Aşadar, dacă am găsit în un teren,
unde poate să fie bătae, urmă de cocoş, mă iau
după ca. In cele mai multe cazuri ajung la un
rezultat bun: găsesc undeva urme de bătae ale co­
coşului şi cu asta am găsit şi bătaia. Urmele de
găini numai foarte, foarte rar duc la bătae. deoa­
rece ele în marea majoritate a cazurilor cad în
bătae din zbor. De aceea nu se plăteşte să mergi
pe urmă de găină, când cauţi loc de bătae.
Pe mine m'a preocupat timp îndelungat o altă
întrebare şi m'a făcut să cercetez o serie de cocoşi,
mai mulţi de o sută: Cocoşii din munţii calcaroşi
(Carpaţii despărţitori) se deosebesc oare în penaj
şi mărime de cocoşii din munţii interiori? După o
cercetare superficială s'ar părea, că se pot distinge
două subspecii, care ocură separat, după înălţimea
muntelui şi consistenţa lui geologică. Un studiu
aprofundat însă m'a convins, că nu se poate face
întemeiat o subdiviziune a speciei. De sigur, în
Carpaţii mari găsim mai ales cocoşi, care au în
penele din coadă în măsură mai bogată pete albe,
iar în munţii din interiorul Ardealului cocoşi cu
puţin alb în coadă. Dar în amândouă locurile se
găsesc şi exemplare de transiţie şi chiar exemplare
care ar corespunde mai mult celeilalte subspecii.
De aceea putem stabili în general: Cocoşii cu bandă
albă puternică în coadă se trag din Carpaţii înalţi,
cei cu coada mai neagră, din munţii din interior.
Dar nu se poate face o distincţie sigură şi mai pu­
ţin se poate stabili o dogmă în această materie.
Avem înapoia noastră o iarnă uşoară. In mun­
ţii Transilvaniei zăpada e cu mult mai mică, decât
a fost în anii trecuţi. Nouă, vânătorilor ne va fi
vânătoarea cocoşului acum cu mult mai uşoară. Să
nu uităm insă un lucru: Cine îşi puşcă cocoşii îna­
inte de 20 April, i î dăunează revirul şi contribue
nemijlocit la decadenţa acestui frumos vânat!
In vârf de brad cocoşul, ca un străjer de pază
De cum scăpată noaptea pândeşte după-o rază.
Iar când ea se iveşte în depărtarea zării
Incepe-a bate'n toacă izbânda primăverii.
Frumseţa îl vrăjeşte şi dragostea-l îmbată,
Cutremurat de farmec, uitând de lumea toată
îşi zăvoreşte ochii, de parcă i-ar fi teamă
Să nu-i fugă din suflet comoara fără seamă.
Când răbufneşte arma el nici nu o aude,
Nu simte-îmbrăţişarea de ghiaţă-a clipei
[crude :
Pe patul de zăpadă se prăbuşeşte, moare
Ducând cu cl comoara de dragoste şi soare.
I. POENARU
 D u m a n şi L ă b u ş
— O lacrimă pentru doi prieteni din c o p i l ă r i e —

Duman şi Lăbuş erau două fiinţe necuvântă­ -

Hai , Toarte rar, ne prilejiam să fim acasă in
toare, paznicii casei noastre bătrâneşti. satul de naştere, căci ne creştea moşu-bun din Chici,
Duman era un dulău mare, cu părul alb-gălbui, dar Duman ne simţea că suntem micii stăpâni ai
cu o pată neagră la ochiul drept. Alt semn deosebit: casei şi se purta faţă de noi în consecinţă.
coada lipsă! .MI se ştie cine şi ce împrejurare 1-a Ne răbda toate toanele. Ne îngăduia să-1 tra­
lipsit de această podoabă câinească, din care nu gem de urechi, să-i ridicăm labele, să-i rânjim col-
î-a mai lăsat decât un biet
ciot, ca să se poată zice,
pe semne, şi despre el, că
„dă din coadă" când işi
tălmăceşte in limba lui
câinească bucuria.
încolo era un câine foar­
te de treabă şi de mare fo­
los pe lângă casă. Ziua era
bun şi blând chiar şi cu
ţiganii, iar noaptea era
foc şi pară. De-o poştă
i-se auzia hămăitul gros şi
răguşit. Şi era vai şi amar
de biata fiinţă care s'ar fi
incumătat să se apropie,
prin întunerec, de poarta
sau de gardurile ciulii
noastre!
Ziua nu putea suferi pe
nădrăgarii sdrenţoşi cari
se pot vedea, prin sate,
vara. Când îi simţea de
departe, sbucnea ca o să­
geată din culcuşul lui de-
la şură şi, cât baţi în pal­
me, ferfeniţă făcea din
pantalonii puchinosului
care trecea pe la poarta
noastră.
Dintre „negreţele" co­
munei nu avea Duman la Duman şi Lăbuş... paznicii casei noastre bătrâneşti".
rânza lui pe Cercel râza-
rul şi pe Domnu' Paragrafu, scribălaşul dela can­ ţii şi alte asemenea năzbâtii copilăreşti, li făceam
celarie. Mai ales necălitul de ajutor al domnului no­ hamuri din făşii de cânepă şi îl prindeam la căru­
tar o păţea cât zici cu Duman al nostru. cior. Iar el, dulău de treabă şi cuminte, îşi da toată
— Câinele duinitale, Domnule Ioane, e mare silinţa să ne fie în voie şi să ne facă plăcere. In-
ticălos! N'are nici o consideraţie la bostanul lui tr'un rând, uitându-1 de seara înhămat la căruţ,
faţă de oamenii împărăţiei. Ce-o fi având el cu bietul Duman acolo şi-a făcut veacul, până a doua
domni ca mine? Ku sunt omul legii şi am să-1 dau zi, durmind cuminte la slujba' lui, fără să încurce
pe mâna hingherului, să ştii!... o sfoară sau să răstoarne căruciorul.
— Câinele meu n'are nimic cu obrazele dom­ Duman era câine bătrân, că nici tata nu-şi mai
neşti, — răspundea tata, Dumnezeu să-1 hodinească. aducea aminte de când şi dela cine îl are? Dar
Duman dă numai la sdrenţe şi la oameni nespălaţi. toată făptura lui îl dovedia câine de soiu, viţâ-
Mai adună celea petece şi vino la noi, de vezi, că pcrodiţă dela vre-o curte boierească, din comună
nici mâr n'are să zică dulăul! ori de aiurea.
[ntr'adevăr Domnu' Geza, zis Paragrafu. zis Lăbuş, sau Lăbuţ cum îi ziceam noi, nu-i se­
şi Scribăluş Petecilul, fiind prieten mai bun cu glă- măna deloc lui Duman. Lăbuş era un căţelandiu
juţa decât cu pana de gâscă şi cu paragrafii, se prost şi fără creştere, cu părul negru, lăţos, cu
purta foarte neîngrijit şi rupt, mai rău decât Hebea coada mare, stufoasă. Spunea mama-bătrânâ, că el
Potcovarul. Iar Duman al nostru era câine subţire a văzul lumina zilei într'o coşarcă cu ogrinji, în
şi nu putea suferi pe bulendroşi. şura lui Dorcă Toader, vecinul. Când era mic pă­
Cu noi, copiii, era însă mare prieten dulăul rea o mănuşă de mătasă cu două mărgelute gal­
Duman. bene in frunte şi cu codiţa ca un covrig. Avea mare
haz aşa prostul cum era şi tare-i plăcea laptele facă rău de-aşa mâncare aleasă!
dulce de vacă. Iar Dorcă Toader nu ţinea decât Şi căuta biata mamă, necăjită foc, după o scur­
boi şi junei. Aşa el s'a lipit de casa noastră, fără tătură ceva, de lemn, să-i plătească ouăle. Că nu
să-1 poftească cineva şi fără să-1 ceară. putea pune o clocă, nu putea întinde o pătură de
S'a lipit de blidişelul cu lapte dela noi şi Du- tăieţei de răul lui Lăbuş.
man 1-a răbdat să rămâie. Şi rămas a fost. Şi când Lăbuş îşi primea porţia cu despică-
Ne-am trezit cu doi câini, dar câine adevărat tura şi se căuna, săria tata de prin curte:
era numai Duman. Lăbuş era numai un fel de slu­ — Lasă câinele, tu femeie, că o fi de rând şi
jitor al lui Duman, un fel de aghiotant la bătrâne­ el la strană şi şi-a dres glasul c'un ouşor două!
lele lui. Tărăboi şi gură mare ştia să facă si Lăbuş, Tata era om şugubăţ şi ştia că „diecii" din co­
mună îşi dreg gâturile cu gălbenu­
şuri de ouă în ajunul sărbătorilor.
Dar mama, când era vorba de ouă,
nu cunoştea milă şi Lăbuş o mânca
nespălată.
Cu toate bătăile, năravul lui Lă­
buş n'avea leac şi el făcea şi mai
boacăne. Se da şi la pui de găină,
ori de raţă, unde-i putea prinde. B a
nu dispreţuia nici carnea gătită gata,
arătând mare plăcere mai cu seamă
pentru afumăturile de porc pe varză.
Când s'a însurat Ion al Licuţii, lin­
gurarul dela noi, Lăbuş şi-a făcut
chiar de cap. Râd şi astăzi toate sa­
tele de pe valea noastră, când îşi a-
duc aminte de ospăţul cu belea, iar
ţiganii înjură de nori tot neamul câi­
nesc, pentru aşa batjocură.
Că să vedeţi cum a fost treaba.
Ion al Licuţii era un ţigan scutu­
rat şi fercheş, nevoie mare. înăltuţ
şi subţirel ca un granatir. Avea pie­
lea albeneaţă şi-o scumpete de mus­
taţă, cum rar se pomeneşte. Răsu­
cită şi ascuţită la vârfuri, ca o sulă
de cusut cojoace. Ci-că şi dintre ro-
mâncuţe ochiau unele spre mustaţa
lui Ionică lingurarul şi ziceau:
— Păcat că-i ţigan, bată-1 pustia!
Şi aşa fiind, Ionică zis şi Onu,
„...se auziau neîntrerupt... urletele lui Duman şi Lăbuş!... şi-a găsit o scumpete de mireasă,
vestită şi ea în nouă „ieraşuri".
ba prea ştia!... Că-i suna gâtlejul ca o trimbiţă do­ Până dincolo de Ocnele Uioarei s'a dus după dânsa,
gită, dar numai dupăce dădea Duman semn de slo­ cu carăle cu clopotele, ca Românii noştri. Două
bozenie. cară cu câte patru boi. Boii lui Ghirva bocotanul.
Lăbuş nu era numai prost şi tehui, ci n'avea Ba şi rădvanul lui Avrum, pentru nănaşi.
nici simţul recunoştinţii, cea mai aleasă mândrie Şi când s'au întors la mire şi era nunta în
a neamului câinesc. El dacă te simţia cu brasul de toiu, de se pupau neamurile celea nouă şi se făcea
mămăligă şi de brânză în mână, într'o clipă se re- cinstea, iată că se aude tărăboiu mare de către
pezia ca un barbar şi te lăsa plângând, fără îmbu­ tinda cu mâncările!...
cătură. Ba mare minune de nu-ţi mai încolţea şi Strigăte ca la coada veacului şi răcnituri de
degetele!... moarte!
Pentru această lipsă de cuviinţă şi de ruşine, a Ţifnoaie, socăciţa, era ca lovită de vântu ăl
luat el multe bătăi şi picioare dela toată casa. Dar rău. De damblaua care fulgeră. Nici nu mai putea
minte tot nu învăţa şi când avea potriveală, se da spune întâmplarea, ci şuiera pe gât ca gânsacii.
din nou la ce apuca.
Mai mult chiar. Avea deschilinită plăcere pen­ — Auleo, maică, varza! Varza, varza! Fugiţi
tru ouăle proaspete de găină. Unde le oblicia, har- după varză prin livada popii. Săriţi, săriţi oameni
buni!...
cea-parcea le făcea! Şi-apoi, ca un adevărat cap sec
ce era, nici măcar nu-şi ştergea botul de păpăradă, Nuntaşii nu-şi puteau da seama, cum să fugă
ci se înfăţişa în uşa tinzii cu colţii năclăiţi de găl­ după varză prin livezi, când ei ştiau că oalele cu
benuş!... varză forfotesc din greu, pe vatră, la dogoare!...?
— Iar ai apucat la ouă, tartore! — îl certa Dar aşa era, precum spunea Ţifnoaie!...
mama. Stai să-ţi dau şi niscai găluşte, să nu ţi-se Când cu cinstirea miresii, tinda cu mâncările,
aşezată în ogradă mai deoparte, a rămas o clipă a închis ochii pentru totdeauna, dar credincioşii pă­
goală, că s'au fost dus şi bucătăresele să se arate zitori ai casei noastre n'au amuţit lungă vreme, ci
la cinste, cu ce au. Iar când s'a întors Ţifnoaie cu urletele lor a pustiu s'au făcut par'că şi mai jalnice,
„cuftele" ei la mâncări, peste pârlazul dela gră­ şi mai sfâşietoare.
dină, Lăbuş al nostru, cu încă doi-trei tovarăşi de A încercat bietul tata să-i dăruiască unor oa­
bemeseală, se trudeau să se facă nevăzuţi cu oalele meni din alte sate, ca să scape de ei. Dar înzadar.
de varză în cap!... Furişându-se in tindă şi tot adul­ Cei doi câini credincioşi plecau ziua cu străinul
mecând după râncezeală, îşi vârîseră boturile în după bruşul de mămăligă sau după fărâma de pâi­
hârgaie cu capete cu tot şi, nemai putându-le scoate, ne, iar noaptea erau îndărăt, sub fereastra casei noa­
au luat-o la sănătoasa cu oalele'n cap!... stre, urlându-şi înainte pierzarea şi pustiul...
Când au dat nuntaşii de ei, du­
lăii dracului erau departe, pe la
mijlocul livezii, numai cu gardi-
nile oalelor în grumazi.
— Hu-o-o-o, mă! Nu lăsaţi, mă,
că ne duc verzele!..
Şi s'au luat ţiganii toţi după
Lăbuş şi după tovarăşii lui, dar
nu i-au mai ajuns. Ci au adunat
ţigăncile verzele în poală şi aşa
le-au dat la masă, cu degetele.
Aşa isprăvuri ştia să facă Lă­
buş al nostru, fie-i oasele în pace
unde i-or fi. De multe ori au
vrut ţiganii şi alţi duşmani ai lui,
să-i facă facerea, dar tata 1-a tot
apărat. Că zicea:
— Ce-i vinovat cânele, de ne-
grija oarecui? Dobitocu ce ştie?
Omu' să nu fie dobitoc şi atunci
Lăbuş nu face rele!

Aceştia, Duman şi Lăbuş, au

fost păzitorii casei noastre şi
când a căzut biata mama la pat,
cu boala ei cea cumplită. Şi din
clipa când dulcea noastră mamă
n'a mai dat pe afară, câinele Du­
man nu s'a mai mişcat de sub
fereastra ei. Acolo stătea şi ziua
şi noaptea. Iar dupăce sărmana
a fost culcată pe otavă moale, în Duman şi Labuş nu ne-au mai părăsit de loc!"
car şi adusă la părinţii ei, la mo-
şu-bun din Ciuci, să aibă o grijă mai aleasă, Duman Asta a ţinut tot aşa până in vara următoare,
a început să urle a pustiu, toată noaptea, de era fio­ când ne-am întors noi, fraţii, acasă, într'o Duminecă,
ros să-1 auzi. să vedem pe nemângăiatul nostru părinte. Am sosit
Lăbuş s'a adunat şi el de prin grădinile vecini­ eu şi Toto. Şi din clipa când am întrat pe poartă,
lor şi de pe uliţi şi, aşezându-se lângă bătrânul Du­ cei doi câini nu s'au mai despărţit de noi. Au aler­
man, se tânguia şi el de moarte alături de tovară­ gat în calea noastră, ne-au mirosit, ne-au lins ma­
şul cuminte. nile şi se bucurau lucru mare.
Spun vecinii că nu se mai puteau odihni de — Uite, oameni buni, minune! Câinii cunosc
glasurile lor, cari păreau că vin din altă lume şi te pe orfanii Doamnei noastre şi cum se bucură! —
pătrundeau până la oase. Mai spre toamnă, în nop­ zise mătuşa Dafina.
ţile lungi, când norii se sugrumau cu întinderile ne­ Şi aşa era. Duman şi Lăbuş nu ne-au mai pă­
gre, învăluind lumea în tăcere adâncă, grea, peste răsit de loc. A doua zi când am plecat îndărăt la
căpătâiul nostru de sat se auziau neîntrerupt, ca un moşu-bun, in satul dela Mureş, cei doi câini ai casei
vaier de peire obştească, urletele lui Duman şi părinteşti s'au lipit de noi cu dragoste mai mult de­
Lăbuş!... cât omenească şi cu noi au rămas până le-a sosit şi
Au şi zis oamenii: lor ceasul.
— Săraca Doamna Netti, nu se mai ridică din Duman a murit de bătrâneţe, iar Lăbuş de glon-
boala ei până-i lumea!... tele unui om hapsin, căruia îi făcuse pagube cu nă­
Adevărat. Nici nu s'a mai ridicat niciodată ravurile lui nevindecate.
scumpa noastră mamă, ci a închis ochii pe vecie,
departe de căscioara şi de ograda ei. Doamna Netti A. LUPEANU-MELIN.
 CarpaţiL...1983. No. 4.
L

CERBUL NOSTRU CARPATIN

de Insp. silvic EMIL WITTING

Mă refer la articolul „Cerbii noştri" apărut în rezultatul unor influinţe multiple şi foarte diver­
No. 2 al revistei acesteia şi semnat de dl Inspector gente a tuturor împrejurimilor de munte şi de vale,
general de vânătoare Ieronim Stoichiţia şi utilizez din un mare cerc din jurul acestor munţi mara­
bucuros acest privilegiu ca să elimin unele neîn­ mureşeni.
ţelegeri, care sau ivit pe urma unor considera- Colonizări de sânge strein s'au mai făcut în
Jiuni ale mele, apărute în fascicolul 5 al revistei judeţul Caras şi Treiscaune. Cerbii din Caras nici
Karpathen-Weidwerk, referitoare la „Cerbul Car­ nu mai jot fi contaţi pe bună dreptate între cerbii
patin". Şi poate, cu această ocaziune, să pot contri­ carpatini. Colonizarea în Treiscaune pare, că nu
bui la lămurirea unor fenomene bătătoare la ochi. a lăsat nici o urmă.
Cred, că suntem cu toţii de acord, că în Eu­ Cuprinzând toate aceste putem spune, că cer­
ropa există numai un fel de cerb nobil, unitar în bul carpatin nu ni se mai prezintă în deplină omo­
ce priveşte anatomia şi fiziologia lui. El cuprinde genitate, deşi el formează pentru lumea vânătorilor
deopotrivă cerbul german, cerbul unguresc şi cer­ o noţiune bine definită. Această distincţie o mul­
bul român, aşanumitul Cerb Carpatin. Şi totuşi — ţumeşte împrejurării, că cel puţin până azi, el a
durere! zic eu — trebue să constatăm că pe alo- găsit în Carpaţi condiţiunile de trai, care i-au favo­
curea a fost tulburată curăţenia rassei prin intro­ rizat cea mai înaltă desvoltare.
ducere de sânge strein, de Wapiti şi prin aceasta Dupăce nu avem nici dovezi de istorie natu­
s'a adus o reală daună mai ales acolo, unde nu mai rală, nici dovezi istorice vrednice de încredere de­
putem dovedi influinţa streină în urma completei plină, nu putem face specializări mai subtile, decât
amalgamizări în rassa autochtonă. Astfel, în multe între tipurile trofeelor care ni se prezintă în timpul
părţi, cunoştinţele noastre se întemeiază numai pe de faţă, alăturea de care fără îndoială trebue să
bănueli şi probabilităţi şi aceste le utilizăm, acolo considerăm şi tăria şi superioritatea unora respec­
unde observăm formaţiuni curioase de coarne sau tiv slăbiciunea şi inferioritatea altora. Şi astfel
divergenţe fiziologice. ajung la obiectivul meu principal: de a mă ocupa
Ştim, că în Munţii Sebeşului şi de asemenea şi mai îndeaproape cu argumentaţiunile dlui insp.
în Gurghiu curge sânge de cerb strein, chiar dacă general al vânătoarei, Ieronim Stoichiţia. Teoria
acest sânge strein s'ar deduce dela un foarte mic degenerării pusă de Dsa, îmi dovedeşte, că nu a
număr de reproducători, cerbi şi ciute. El există hoinărit fără băgare de seamă prin teritoriile noa­
şi nu putem să ne eschivăm în faţa acestei precise stre de vânat şi îmi face o deosebită plăcere să-i
cunoştinţe. In urma acestor împrejurări, — care urmăresc logica şi să văd jucând simţul Dsale de
însă în ziua de azi nu se mai pot cântări irepro­ causalitate, cu toate că eu, ca naturalist nu pot să
şabil nici gradual nici specific în temeiul unor pure mă alătur de dsa. In realitate, natura nu poate fi
informaţiuni culese din oameni — dar şi în urma nici salvată nici sugrumată prin o singură teză
particularităţilor distincte ale coarnelor, observate pusă.
de mine din primul moment, — m'am încumetat să încep: Fără îndoială lupii curăţă din pâlcurile
afirm, că cerbii dela Sebeş, ca şi cei din Gurghiu şi trupele de cerbi mai întâi indivizii degeneraţi şi
prezintă tipuri de coarne speciale. Trofeul din în urmare mai puţin rezistenţi, aşa după cum s'a
Munţii Gurghiului prezintă o ramificaţie puternic întâmplat aceasta în Munţii Sebeşului şi a Cibinu­
răsucită, care îţi aminteşte câte odată în mod sur­ lui. Dacă însă a ajuns vânatul la un nivel oarecare,
prinzător trofeul de Wapiti lipsit de coroană, (fapt, încep să acţioneze şi alte puteri. Puterea de rezi­
care de altfel nu dovedeşte neapărat o influinţa de stenţă mai mare, mai ales în munţi, nu merge pa­
sânge Wapiti!), astfel, că se deosebeşte în mod evi­ ralel cu greutatea mai mare a trupului şi cu for­
dent de trofeele tipice, neinfluinţate, ale cerbilor maţiunea mai puternică a coarnelor, ci merge ală­
din Munţii Călimanului etc. Coarnele din Munţii turea cu mobilitatea şi cu o mai bună adaptare la
Sebeşului au adese un caracter şters şi în general teren. Va eşi învingător din selecţionarea forţată
le lipseşte închegarea frumoasă a celorlalte trofee a naturei acela, care e mai bine adaptat muntelui:
din Munţii Cibinului, a Lotrului şi a Lotrioarei. nu cerbul cu trupul hipertrofiat, cu coarnele mari
De sigur, pretutindenea găsim formaţiuni de tran- ca în poveste, cu care se loveşte la tot pasul de
siţie şi corciri, dar ele nu pot întru nimic dovedi piedeci, ci cel cu trupul mai svelt, cu coarnele co­
contrarul. Notez, că îmi sprijinesc experienţele în respunzător mai uşoare, mai uşor de purtat, acela
mare măsură pe observaţiuni personale, făcute la care va putea învinge mai uşor coastele iuţi ale
faţa locului, în cursul unor îndelungaţi ani, — munţilor în fugă mai îndelungată şi mai rapidă din
doar am vânat în toate regiunile aceste, — şi că faţa primejdiei. Doar cerbul scapă de primejdia
nu mă bizuesc decât în o mică măsură pe impre- haitei de lupi prin fugă şi nu prin luptă. Doar el
siunile câştigate in colecţiuni. Mi-au ajutat împru­ deja în Februarie îşi lapădă coarnele şi nici de alt­
mutat cunoştinţele mele asupra trofeelor, a urme­ fel nu le prea poate folosi faţă de o haită întreagă.
lor şi icoana prinsă asupra vieţii. Tendinţa naturei e încă sprijinită şi prin împreju­
Trofeele maramureşene le cunosc numai din rarea, că în urma numărului mic al vânatului (pri­
perete. Am găsit însă 'atâtea contradicţii în forma­ cinuit de asprele condiţiuni atmosferice), cerbii
ţiunea lor, încât consider această formaţiune ca uriaşi şi grei sau ciutele conducătoare mari nu au
în urma lor o suită întreagă, pe care să o lase în
locul lor să fie sfâşiată de haita de lupi, ca apoi
aceste exemplare mari salvate să poată creşte îna­
inte. Doar am putea spune, că cerbii trăesc mai
mult izolaţi şi fiecare are să se îngrijească de pie­
lea lui. Individul mai voluminos nu prea poate găsi
în cel mai suleged un ţap ispăşitor. Astfel lupta
merge pe cap: în goană cel uşor şi repede va scăpa,
cel greoi în schimb va sucomba.
Această selecţionare o îngrijeşte natura chiar
şi în cazuri individuale. Natura însă nu stă pe loc
la o singură dovadă a intenţiunilor sale. In pădu­
rea seculară vânatul stă împrăştiat. Nici goniţa nu
produce o viaţă prea animată în un loc oarecare.
Cerbul în căutare, găseşte şi ici şi colo câte o ciută
gonită şi foarte des o ia în stăpânire fără să fie tul­
burat de nici un rival. Şi cerbul mic îşi găseşte pe­
rechea; nimenea nu îl prigoneşte pentru aceasta.
Şi el, cel cu trupul mai uşor şi cu coarne mai slabe,
îşi poate transplanta calităţile lui inferioare, tot
aşa după cum o poate face aceasta cerbul mare şi
greu; şi astfel rezultă, din cooperarea şi cu alţi
factori, o decadenţă sau cel puţin o stagnare la ace-
laş nivel. Dar în afară de aceasta ştim, că natura
în toanele ei pline de invenţiune, face ca vânatul
să se adapteze împrejurărilor şi în chip nemijlocit,
aşa dar individual. Aceasta adaptare merge atât de
departe, încât cerbii colonizaţi, după trei-patru ge­
neraţii se asimilează celor indigeni. Există chiar o
părere, că razele solare potenţează creşterea coar­
nelor şi că marea deosebire între trofeele din apus
şi dintre cele din răsărit este a se atribui bogăţiei
de raze solare în care se scaldă Carpaţii.
Astfel e cu totul natural, că cerbii de munte,
care trăesc totdeauna mai resfiraţi să fie mai mici
în coarne şi mai slabi în coarne, decât cerbii din
poalele munţilor, din ţinutul deluros. Şi din partea
mea inzist să cred, că cerbii din Cibin şi în o mă­
sură oarecare şi cerbii din Munţii Sebeşului, rămân
de fapt în urma celorlalţi cerbi carpatini, în ce pri­
veşte greutatea corpului şi mărimea coarnelor, şi
că vor rămâne totdeauna în urma lor. Nu este vor­
ba despre o degenerare în senz strict, dar ei sunt
adaptaţi mai perfect împrejurărilor în care trăiesc.
Sunt feriţi de degenerare chiar prin greaua luptă
pe care o dau cu avidele condiţiuni de viaţă, în
care trăiesc şi care permit să trăiască numai indi­
vizii rezistenţi.
Am amintit în treacăt, că Munţii Sebeşului
după conformaţia lor formează o trecere între
munte şi picior de munte şi din această împreju­
rare derivă unele particularităţi în situaţia vânatu­
lui, care aduc cu situaţia ţinuturilor subalpine. Aşa
de pildă prezintă o puternică înmulţire a vânatului,
care se cristalizează în cete şi pâlcuri de cerbi şi
alte sălbătăciuni.
Camaradul meu de vânătoare Stoichiţia vede
în această înmulţire primul pas înspre degenerare
(în înţelesul adoptat de Dsa: spre o conformaţie
slabă a coarnelor). Adevărul e precis contrarul.
Aici operează de sigur lupul cu mai puţin rezultat,
însă lupta sângelui cu propriul sânge decide în fa­
vorul celui mai tare. Selecţiunea naturală, în acest
stadiu, se produce de sine. Acolo unde vânatul s'a
înmulţit atât de mult, încât formează pâlcuri, încep
luptele de gonită şi în ele învinge de obiceiu trupul
mai tare, coarnele mai grele. Cerbii codani, cerbii
tineri nu ajung la împărechere, fiindcă cerbul ca­
pital găsind, după miros sau după zbieratul tină*
rului dornic de dragoste, ciuta care încă nu a că­
zut în gonită, o ia în stăpânire şi o adună la ceata
lui, încă înainte ca inzistenţele de mai multe zile
ale codanului să o fi convins şi să se fi predat la
primul venit. O ciută gonită, de altă parte, poartă
în ea moştenitorul cerbului, încă dela prima împă­
rechere, ca după două zile să înceteze complect a
mai primi taurul.
Natura a întocmit foarte cuminte timpul rela­
tiv lung al căldurilor ciutelor înainte de împăre­
chere: ca să dea timp cerbului tare să găsească
ciuta. Şi tot natura a găsit mugetul prin care cel
puternic chiamă ciuta, iar de altă parte prin care
îşi trădează calitatea cerbul slab, ca să fie alungat
cu z-uşine de lângă ciute.
Aşa s'a făcut, că contele Sarmiil Teleki ş.i-a
puşcat cei mai tari cerbi din Munţii Sebeşului toc­
mai în vremea când erau aceşti munţi mai populaţi
cu vânat, pe când cei rămaşi din vremea vânatului
rar, erau pe atunci de mult bătrâni daţi înapoi, care
nu mai iasă în ochii vânătorului.
Şi tot astfel cad azi aşa cerbi buni în Gurghiu.
Dar eu nu am înaintea ochilor aceste piese excep­
ţionale, fiindcă împuşcarea lor atârnă de iscusinţa
vânătorului. Mai mult: eu sunt de convingerea, că
nici nu cunoaştem cerbii cei mai tari pe care îi
avem, deoarece ei cam scapă de urmărirea vână­
torilor boeri, puţin pricepători în ale vânatului. Eu
cred, că adevăratele trofee de record mondial le
poartă cerbii în cap şi nu atârnă încă de pereţii
caselor. Eu mă gândesc totdeauna la cerbul mij­
lociu şi dacă dl Dr. Stoichiţia a văzut aşa mulţi
cerbi slabi în Gurghiu, aceasta nu dovedeşte decât
numai o îmbucurătoare sporire şi un mare număr
de tineret.
Este adevărat, că o selecţionare în sânul spe­
ciei, prin eliminarea dela împărechere a indivizilor
slabi, este numai o jumătate de măsură, deoarece
lupta selecţionatoare se dă numai între cerbi şi nici
odată nu se dă şi între ciute. Dar oricum: ea există
cel puţin de o parte, în vreme ce între ciutele slabe
mai face puţină curăţenie şi lupul. O degenerare
poate fi constatată numai acolo, unde sunt menţi­
nute toate elementele slabe, înainte de toate acolo,
unde sunt împuşcaţi neîntrerupt cerbii tari şi sunt
stârpite toate răpitoarele mari, aşa după cum s'a
întâmplat aceasta în Germania. 0 măsură de sigu­
ranţă este şi împuşcarea ciutelor slabe. Eu cred, că
cea mai bună dovadă a temeiniciei celor de mai
sus o putem găsi în faptul, că tocmai cetele şi ciur-
zile mai numeroase, ca cele de girafă şi bivoli din
Africa, Bizon în America, Wapiti în Jakson, Loch
etc, o prezintă indivizi cu trupuri mai desvoltate.
Ajung la sfârşit şi la concluzie: Tăria şi slăbi­
ciunea trupului şi a coarnelor sunt mai ales rezul­
tatul adaptărilor. Tipul coarnelor este mai ales o
expresiune a unor însuşiri interne, moştenite. Tre-
bue să ne spunem necontenit, că fiecare animal
sălbatec este rezultatul unor însuşiri lăuntrice şi a
împrejurărilor externe. Cine dintre noi ar putea cu
hotărâre nega, că toţi cerbii noştri trăiau odinioară
jos, adânc în ţinutul de şes şi de dealuri uşoare —
toţi cerbii, deopotrivă — şi că nu ar fi fost îm­
pinşi încetul cu încetul în munţi. Dar pururea va
domni bătrâna lege a adaptării şi a selecţionării,
pururea va lucra vechea tendinţă de uniformizare
şi pururea vor fi în mişcare hotarele despărţitoare,
după cum constată foarte just şi dl I. Stoichiţia.
Dar cine dintre noi s'ar încumeta să spună de ce.
şi cine ar putea spune, că ştie ce schimbări va pre­
zenta în curs de cincizeci de ani unul sau altul din
tipurile actuale, atunci când natura găseşte tot­
deauna ingenioase răspunderi, faţă de silnicia oa­
menilor.
Dar nu îmi permit să mă adâncesc în taina
viitoarelor modificări a tipurilor şi a ţării coar­
nelor.
Doar e sarbădă şi sură oricare teorie!

SFÂRŞITUL RIVALILOR
de M. CIORTEA

îmi este prea greoaie peana decât să pot zu­ gâtul întins, cu penele netezite pe corp şi cu coada
grăvi toată poezia unei vânători de cocoşi de mun­ adunată. Credeam că e rănit; aşteptam cu armă
te. Au făcut-o alţii şi nu mă măsor cu ei. întinsă să văd ce se petrece. La întâiul semn de
Dacă totuşi ţin să scriu ceva despre cocoşii de ducă. a-şi fi tras.
munte, nu o fac ca să tre­ Se luminase mai bine.
zesc imagini şi impresii, Acu părea liniştit şi fiind­
ci fiindcă cred nimerit să că mâinile îmi obosiseră
descriu o vânătoare de de când ţineam arma în­
cocoşi, a cărei învăţămin­ tinsă, treptat, treptat o
te mi-au răsturnat unele coborîi dela umăr.
din cunoştinţele auzite De-odată din dreapta
sau cetite în clasicii vâ- de după coama dealului,
nătoreşti ai străinătăţii. ca o arătare înaintează
Eram într'un teren bine , un alt cocoş legănându-
cunoscut din munţii Gur- £ se, cu gâtul ridicat şi în­
ginului. înaintam în pas { tins, umflat în pene, fe-
cadenţat, ca să micşorăm restruind zăpada cu vâr­
scârţăitul zăpezii, trei ful aripilor plecate. Ve­
inşi: eu, prietenul R. şi nea spre bradul pe care
paznicul S. Se crepa de sta cocoşul meu. Când fu
ziuă. Nici un sgomot nu destul de aproape, coco­
tulbura liniştea zorilor. şul din brad, pe care îl
Locul de bătae, sau de credeam rănit, căci altfel
rotit, cum se mai zice, se nu-mi explicam cum de
întindea câteva sute de nu zburase după împuş­
paşi în lungul unei pă­ cătură, sări pe zăpadă şi
duri de brad. Trecusem în aceeaşi supremă exci­
de mijlocul bătăii, când tare înaintează spre noul
un sunet — n'aşi putea sosit. Nu s'au bătut. Câ­
preciza — un scuturat de teva rotiri icnite şi unul
aripi, ori începutul bătăii din doi, n'aşi putea pre­
cocoşului care se trezeşte, ciza care, cedă terenul,
mă pironi pe loc. întors dispărând din văzul meu,
în direcţia de unde veni- in vădită spaimă, cu pe­
nisem, întrezăresc la vre-o 40—50 de paşi pe cren­ nele linse pe corp, după un trunchiu uscat de brad
gile de jos ale unui brad uscat şi pipernicit, contu­ trântit pe povârnişul dealului. Celălalt, după 5—6
rul neliniştit al unui cocoş. După câteva bătăi sărituri în urma fugarului, îşi reia, în toată podoaba
scurte, tăcere. Făcusem vre-o zece paşi spre el şi penelor umflate, stăpânirea terenului de luptă.
de lângă un brad căutam, cu Drillingul întins, sigu­
ranţa ţintei. Era cam întunerec, dar n'aveam răb­ Am tras, şi pumnul de alice îl pironi în ză­
dare; trăsei şi ce era firesc s'a întâmplat. Intune- padă. Când eram aproape de cocoş mi se păru că
recul mi-a ascuns înclinarea ţevilor şi încărcătura dincolo de buşteanul căzut, zării o mişcare. Mai fac
de alice trecu mult peste ţintă. câţiva paşi şi nu mi-a fost mică mirarea, când văd
pe al doilea cocoş căzut, ridicându-şi într'o ultimă
Şi acum începe miezul povestirii. După împuş­ forţare aripa pe jumătate amorţită. O alice îi stră­
cătură cocoşul săltă şi cu câteva lovituri de aripi punsese ochiul stâng, când poate cu gândul la răs-
se ridică drept în sus, deasupra locului unde sta, bunare, se întorcea cu capul ridicat de după trun­
pe altă creangă. chiul căzut.
Nici sgomotul puştii, nici lumina focului por­ Nu-1 văzusem; toată firea mi-era aţintită nu­
nit în surul dimineţii nu l-au alungat. Sta atent, cu mai asupra învingătorului. A fost o întâmplare.
 Astăzi, amândoi atârnând pe acelaş scut de
lemn, îmi reamintesc dimineaţa din 23 Aprilie 1930.
Nu atât faptul că lovisem doi cocoşi cu acelaş
foc, fără să văd decât pe unul; ci mai ales purtarea
cocoşului din brad, mă hotărî să scriu aceste rân­
duri.
Se spune că cocoşul e foarte sfios şi atent, din
care cauză nu poate fi apropiat decât cu mare greu­
P A S E R I IN
Prin avansarea culturii, prin sârguinţa oame­
nilor şi dorul lor de cercetare, ştiinţele au luat o
atât de imensă desvoltare, încât fiecare din ele tre-
bue împărţită în diverse specialităţi. Acesta e cazul
şi cu ornitologia şi observi cu mirare şi cu admi­
raţie, cum fiecare om de ştiinţă îşi fixează o ţintă
de viaţă în o direcţie specială oarecare.
Aici de pildă stărue un savant în muzeu dea­
supra multor mii de piei de pasere, face studii siste­
matice şi ne arată apoi după o muncă seacă, lungă
şi istovitoare, minunatele variaţiuni pe care le
pune natura în penajul paserilor. Dincolo un alt
domn străjueşte zi de zi ani îndelungaţi zeci de
canarii, închise în colivii roşii, galbene şi negre, —
face migăloase secţionări de creeri, ca la sfârşit să
constate influinţa culorilor şi a luminei asupra
creerului şi a pielei, cu repercusiuni asupra culorii
penajului. Al treilea încearcă, prin minuţioase stu­
dieri a creerului, să motiveze suprinzătorul simţ de
orientare al porumbeilor de poştă. Profesorul Lam-
precht cercetează toată viaţa lui prin toate muzeele
paserile fosile şi încearcă să reconstruiască avi-
fauna timpurilor cu mii de ani în urmă. Soţii Hein-
roth şi-au pus ţintă a vieţii lor să clocească subt
ochi toate paserile Europei centrale, să crească
subt ochii lor — cu atâta trudă! — toate speciile,
începând dela Ochiul boului până la Aquile, ca apoi
să le descrie amănunţit în opul lor monumental. —
Altul cercetează ani întregi conţinutul stomacal al
paserilor răpitoare, ca să poată documenta, în ce
măsură sunt ele păgubitoare sau de folos în eco­
nomia naturii şi în agricultură.
Câtă însufleţire, chiar fanatism, trebue să aibă
moşierul care îşi jertfeşte pământul, ca să înfiin­
ţeze pe el o staţiune de protecţie a paserilor. Deşi
mulţumită protejaţilor lui nu a întârziat să se arate
atunci, când în un an pustiit de plaga omizilor mo­
şia Seebach a rămas ca o oază veselă, în mijlocul
vegetaţiei distruse jur împrejur. Doar ştim cât de
folositori sunt în special piţigoii şi graurii în plan­
taţiile de arbori, cum pustiesc omizile, cum o pe­
reche de piţigoi curăţesc desăvârşit de toţi para­
ziţii o întindere de 25 m. în diametru, o vie d. e.
copleşită de toate insectele stricăcioase.
Unul din cele mai însemnate mijloace de cer­
cetare ornitologică este inelarea paserilor, pentru
a stabili căile străbătute de ele. Dar ce folos că
aplicăm inele în fiecare an pe piciorul alor zeci de
mii de paseri, dacă vânătorii, în mare măsură, nu
ştiu că au o datorie fată de ştiinţă: să semnaleze
tate, mai ales în timpul cât stă liniştit, între rotiri.
Am tras în el când nu bătea; nu l-am rănit,
căci altcum nu mai avea zor de luptă. Şi totuşi îm­
puşcătura, dar mai ales focul armei nu l-au speriat.
Nu numai cazul descris, ci şi alte observări pe
cari le voiu expune cu altă ocazie, mă fac să cred
că cocoşul de munte nu este nici atât de atent, nici
atât de sperios pe cât se crede.
E ÎN R O M Â N I A
de SILVIA SPIESS
conducătoarea secţiei de ornitologie a Oficiului
vânătorilor Regale, Sibiu.
la adresa imprimată pe inel pasărea capturată sau
împuşcată. De aceea e necesar să se facă în aceasta
direcţie o vie propagandă de lămurire. Trebue să
mulţumim unor vânători cu interes pentru ştiinţă,'
că în anii din urmă totuşi am putut colecta o se­
rie de semnalizări, care ne face posibil să notăm
pe hârtie drumul unor paseri, aşa după cum se
face foarte intensiv în alte ţări de cultură.
Pe harta No. 1 este interesant de observat, cum
se adună paserile migratoare, venind din toate păr­
ţile înspre Balcani, ca sau să ierneze în zonele mai
calde de acolo, sau să treacă mai departe spre Afri­
ca. Dar aceasta schiţă ne mai arată şi alte lucruri
interesante:
No. 1 (Prepeliţă) şi No. 2 (Prigoare) au fost
paseri care au fost inelate în Italia în toamna 1930
şi în primăvara 1931 şi au fost apoi semnalate în
toamna 1931 în România. Un semn, că paserile mi­
gratoare par a-şi modifica ruta peste diversele pe­
ninsule sudice.
Dar inelarea şi semnalarea de cele mai multe
ori arată, că diversele specii de migratoare din un
anumit ţinut îşi menţin an de an aceeaşi rută. Aşa
de pildă ştim că nu numai Pescarii (răpitori) No.
11 şi 12 împuşcaţi în România, ci şi cei din Bul­
garia au pornit din Colonia dela Kiovosee de lângă
Moscova.
E interesant mai departe, că Raţa cu frigare
(No. 15) a zburat la Delta Dunării venind din Delta
Wolgei, din parcul naţional din Astrahan. Dar nu e
singura, care a luat aceasta rută, deoarece am pri­
mit ştiri şi din Bulgaria despre două tovarăşe ale
ei, inelate tot în Astrahan.
Dacă inelarea se face la pui în cuib, atunci
când se semnalează vre-o pasere dintre aceste, se
poate stabili evident etatea ei. Astfel Lopătarul dela
No. 7 avea 6 ani, Stârcul de noapte dela
No. 8 avea 7 ani, iar graurul dela No. 17 avea la
data când a fost prins 4 ani.
Dupăce No. 7 şi 8 au fost capturaţi în regiunea
Dunărei de jos în afară de timpul obişnuit a pasa­
jului, reiasă, că aceste două piese au emigrat din
apus în alt ţinut de reproducţie.
Râurile, munţii, litoralul mării influinţează tot­
deauna ruta paserilor, ceeace putem constata uşor
şi la toţi Ţigănuşii (No. 3, 4. 5, 6) şi la graurul (No.
17) desenaţi în schiţă.
Tot atât de multă bucurie avem şi atunci, când
auzim despre soarta paserilor inelate la noi în ţară.
(Vezi schiţa I I ) .
 Nu se poate evita să se împuşte paseri chiar
în locul unde au fost inelate. Dar şi acest accident
are un folos: ştim câtă vreme au poposit acolo pa­
serile migratoare.
Instituţia pe care o conduc are inele pentru
paseri, în care e imprimat numărul inelului, seria
şi „Oficiul vânătorilor Regale, Sibiu". Dupăce este
numai o întâmplare, dacă dintre milioanele de pa­
seri migratoare care trec peste ţara noastră ne
cade în mână una inelată, rugăm stăruitor pe vâ­
nătorul care împuşcă o asemenea pasere, ca sau
să avizeze staţiunea ornitologică respectivă, scriin-
du-ne şi nouă datele în vederea înscrierii lor în
Paseri inelate în străinătate şi reidentificate în România.
1. Prepeliţă (Coturnix communis, Bonn) „Observatorul
ornitologic Castelfusano, 2703". Inelată pe ştrandul unei pro­
prietăţi anonime la 30 Aprilie 1931, ora 9. — Reidentificată
la 16 Septemvrie 1931, Comuna Ciorani, jud. Prahova (Radu
Stăneseu).
Harta No. 1.
2. Prigoare (Erithacus rubecola, L.) „Observatorul Or-
nit. Castelfusano, 2113". Inelată la Castelfusano la 24 Koem-
vrie 1930. — Reidentificată la 12 Septemvrie 1931 în comuna
Gărcina, jud. Neamţ (Oh, Kiruţa).
3. Ţigănuş, (Plegadis falcinellus, L.) „Magyar Kir. Ma-
dtirtani Intezet, 66903". — Inelat la 5 Iunie 1931. — Reidenti-
ficat la 8 August 1931 la Balta Camă, jud. Dolj. (Ucis de dl
harta migraţiunii paserilor în România, sau să ne
avizeze numai pe noi, ca să facem noi corespon­
denţa cu staţiunea respectivă. Sunt a se trece în
aviz: Numărul inelului, litera seriei şi inscripţia
inelului în întregime, apoi locul şi timpul precis al
capturărei, numele şi adresa trimiţătorului. La
acest aviz trimiţătorul va primi cu certitudine în-
cunoştinţarea noastră asupra datei şi a locului unde
a fost inelată piesa.
Mulţumim şi pe aceasta cale celor ce ne-au tri­
mis până acum avize şi rugăm stăruitor pe vână­
torii din România, să colaboreze la străduinţele
ştiinţifice, prin avizele arătate mai sus.
Voicu. anunţat de C. Broetz).
4. Ţigănuş, (Plegadis falcinellus, L.) „Magy. Kir. Ma-
dartani Intezet No.??" — Ucis dintr'un stol mare în August
1929 pe Balta Nedeia (inelul pierdut!) (înv. Berceanu).
5. Ţigănuş, (Plegadis falcinellus, L.) „Magy. Kir. Ma-
ddrtanl Intezet, 277ii". Inelat la Kisbalaton. Ucis Ia 18 Au­
gust 1928 pe Balta Nedeia (Ioniţă Popa).
(j. Ţigănuş, (Plegadis falcinellus, L.) „Musee Royal, So­
fia, Bulgarie, 2759. B.". Inelat la 30/VII 1932 la Şiştov pe
Dunăre. — Ucis in Septemvrie 1932 la Ciupercenii noi, jud.
Dolj (Constantin Stanciu).
7. Lopătai. (Platalia leucorodia, L. (Magy. Kir. Ma-
 T
dârtani Intezet, Budapest, 3389". Inelat la 17 Main 1925 în
cuib la Kisbalaton (Jakob Schenk). Ucis la 14 Main 1931, pe
Balta Strebarna lângă Silistra.
8. Sfârc de noapte, (Nycticorax nycticorax, L. (Magy.
Kir. Maddriani Intezet, Budapest 33529". Inelat la 24 Iunie
1924 în cuib la Kisbalaton (Coloman Warga). — Ucis la 28
August 1931 la Valea Călimaciuhii, punctul Rubla, sud de
Brăila (Eedactor Lehrer).
9. Stârc cenuşiu, (Ardea cinerea, L.) „Vogelwarte Ros-
siten, B. 25429". Inelat la Nieden, Prusia Orientală la 27 Maiu
1931. Ucis la 28 Octomvrie 1931 la Pioeşti. (Petre G. Dumi-
trescu).
10. Barză neagră, (Ciconia nigra) „Vogelwarte Ros Sitten,
B. 19759". — Inelat în cuib la 3 Iunie 1931 la Latzig, Pome-
rania, Circ. Belgard. — Ucis la 3 Septemvrie 1931 ora 16
lângă şoseaua Belfir, plasa Tinea, jud. Bihor. Barza stătea
singură. (Ucisă de Eeti Zoltân, anunţată de Traian Sfârlescu).
11. Pescar râzător, (Larus ridibundus, L.) „Moskwa
Boin E 19336". — Inelat în cuib la lacul Kiovo lângă Mos­
cova. — Ucis în toamna 1930, comuna Viişoara, jud. Te­
leorman.
12. Pescar râzător, (Larus ridibundus, L.) „Moskwa
Bion 14552". — Inelat la 1 Iulie 1929 la lacul Kiovo lângă
Moscova. Prins şi pus în libertate pe Balta Burnaz, comuna
Tuzla.
13. Pescar cu capul negru, (Larus Melanocephalus,
Tenn.) „Moskwa Boin E 21164". Inelat la 6 Iulie 1930 pe in­
sula Orlow, golful Tendra. — Betdentificată în August 1930
în jud. Buzău.
14. Raţă pitică, (Anas creeca, L.) „Moskwa 15735".
Inelată la 26/VII 1929. Comuna Sagubje din apropierea lacu­
lui Ladoga. — Ucisă la 6 Septemvrie 1931 pe Balta Cairaclia,
.jud. Cahul (Maior Rosetti-Bălănescu).
15. Rafă cu frigare, (Anas acuta, L.) „Moskwa D 17535".
— Inelată la 26 Iulie 1931 pe teritorul de ocrotire Astrahan,
delta Volgei. — Reidentificată la 4 Oetomvrie 1931 la Rapida
lângă lsmail. (Maior Rosetti-Bălănescu).
16. Cioară sură, (Corvus frugilegus) „Moskwa Bion C.
2270". — Inelată la 3 Maiu 1928 la Seljeni-Gai, Guvernămân­
tul Charkow, Rusia. — Ucisă Februarie 1929 la Giugeşti, jud.
Fălticeni.
17. Graur, (Sturnus vulgaris) „Moskwa F 5460". — Ine­
lat ca pui la 1/VI 1928 în împrejurimile Odesei. Găsit lovit
mortal la farul dela Sabla (jud. Caliacra) la 31 Martie 1932.
(Mihail Caludi).
18. Pasăref (nedenumită!) „Skovgaard, Viborg D'ine-
mark 6889". — Xecomunicându-se litera de serie nu se poate
stabili specia, existând dimensiuni de inele diferite. — Ueisă
la Drâgâneşti, jud. Tecuci în 1931.

Reidentificări de paseri inelate în România.

1. Codalb, „Haliaetus albicillus, L.) „Hossiten A 1284". — 14. Pupăză (Upupa epops, L.) „Helgoland, 37172"
Inelat la 24 Maiu 1928 la Balta Brăila (Directorul Vânători­ — Inelat în Iunie 1927 Ia Turnişor, jud. Sibiu (Pani Lieb-
lor Regale, Col. Spiess). — Reidentificat la 14 Septemvrie hardt). Reidentificat la 5/VIII 1927 la Stara Zagora, Bulga­
1929 pe Balta Brăila. Ad-ţia pescăriilor, Brăila. ria de sud.
2. Soim, (Falco cherrug, Gray) „Rossitten D 37021". —
Inelat la 9 Iunie 1927 pe moşia regală Zorleni, jud. Vaslui.
(Directorul Vânătorilor Regale. Colonel Spiess). — Reidenti­
ficat în August 1928 la Breaza de jos, jud. Prahova. (Pri­
marul din Breaza!).
3. Ga ic roşie, (Milvus milrus, L.) „C. 39202 Vogelwarte
Rossitten". — Inelat pe moşia regală Zorleni, jud. Vaslui,
(Directorul Vânăt. Regale, Col. Spiess). Ucis la 27/XII 1931
la Wolowarowo, lângă Tşirpan, Bulgaria de sud (Dentşo
Baltov).
4. Acvilă neagră mică, (Aquila Pomarina, Brehm) „Vo­
gelwarte Rossitten B 31145". — Inelat la 29/VII 1932 la Mă­
năstirea, jud. Someş (Contele Kornis). — Reidentificat la 20
Octomvrie 1932, Cluj (Ernest Hennig).
5. Bufniţă, Bubo bubo, L.) „Vogelwarte Helgoland 1058".
— Inelat la 9 Iunie 1930 în cuib pe domeniul coroanei din
Segarcea, jud. Dolj (oficiul regal de vânătoare. Ucis la 26
Decemvrie 1930 la Prejba, jui. Romanaţi (M. Mihaescu).
6. Vânturel de seară, (Falco vespertinus, L.) „Vogel­
warte Rossitten E 48923". — Inelat la 30 Iunie 1930 la Bolgrad,
jud. lsmail (Maior Rosetti-Bălănescu). Reidentificat la 4 Iulie
1930 la Bolgrad, jud. lsmail (Dl Kadomtev).
7. Ţigănuş, (Plegadis falchielliis, L.) „Vogelwarte Ros­
sitten D 41159". — Inelat la 20/VI 1932 la Balta Brăila (Di­
rectorul Vânăt. Regale, Colonel Spiess). Ucis la l / I X 1932
pe Balta Brăila (Carol Hopp).
8. Gărliţă mare, (Ansei albifrwts. Scop.) „Vogelwarte
Rossitten C 39224"'. — Inelat la 29/VII 1932 la Mănăstirea,
jud. Someş (Contele Kornis). Reidentificat la 14/VI11 1932 la
Mănăstirea, jud. Someş Directorul Knizsek).
9. Lopătar, (Platalia leucorodia, L.) „Rossitten B. 15521".
— Inelat la 17 Iunie 1927 la Raita Brateş (Directorul Vânăt.
Regale Col. Spiess). — Reidentificat la inceputul lui Septem­
vrie 1930 la Cartai-Reni.
10. Cormoran mic, (Phalacrocora.x pygmaeus, Pali.) ,J'o-
gelwarte Rossitten C 3928f. — Inelat la 21/VI 1932 la Balta
Brăila (Directorul Vânăt. Regale. Col. Spiess). Reidentificat
la 26/1 1933 la AIcxandronpolis-Dedeagaci. Grecia (K. Poly-
menis).
11. Babiţă creaţă, (Pelicanus cri «pus, Bruch) „Rossitten Harta No. 2.
A 1246". — Inelat la 18 Iunie 1927 în delta Dunării (Directo­
rul vânăt, regale Col. Spiess). Ucis în Septemvrie 1927 la
Călăraşi. (Anunţat de Sublocotenent Simulescu). 15. Pupăză, (Upupa epops, L.) „Helgoland", Nr-ul s'a
12. Barză albă, (Ciconia Ciconia. L.) „Rossitten B 16102". pierdui, dar din acelaş cuib. Inelat la Turnişor, jud. Sibiu
— Inelat la 1 Iulie 1929 la Lişteava, jiul. Dolj (Oficiul vână­ (Paul Liebhardt). Reidentificat în August 1927 lângă Atena,
torilor regale). — Reidentificat la Io Maiu 1930 la Tărna- Grecia.
szentmiklos. jud. Hevcs, Ungaria. 16. Pescar argintiu cu picior galben, (Larus argentatus
13. Barză albă, (Ciconia Ciconia, L.) „Rossitten B 18399". cachinans. Pali.) „Helgoland, 301009". — Inelat la 11 Maiu
— Inelat la 25/VII 1932 la Lişteava. jud. Dolj (Oficiul vână­ 1928 pe Insula Şerpilor (Conducătorul staţiunei ornitologice
torilor regale). — Reidentificat la G/IX 1932 la Sgori-Grad, din Helgoland. Dr. Drost). — Reidentificat la 2 Xoemvrie
Cercul Vratza, Bulgaria (Dir. Buresch). 1930 la Ghiol Babina (Xicolae Ioan).
 Migraţiunea şi vânătoarea sitarului primăvara
de A. FEKETE — Jibou

De mulţi ani mă preocupă, — în calitate de La pândă: în amurgul serii sau crepusculul ma-
informator ornythologic şi vânător, — problema tinal „în trecere"; la scotocire: cu câinele de aret
migraţiunei paserilor noastre şi în special a sita- sau stârnitor şi în fine: la bătaie. Modul cel mai
rului. însemnările precise ce mi le-am făcut an de frumos, cel mai poetic şi în tot cazul cel mai vână-
an îmi permit să constat că la noi în Sălaj ne-a toresc, mai fair, este vânarea lui la pândă în tre-
sosit sitarul cu solia primăverii mai curând la 5 cere. Evident mă gândesc la vânătoarea de primă-
Martie 1899 şi cel mai vară! Fac această afirma­
târziu la 29 Martie 1907. ţie nu numai pentru plă­
Media acestor cifre, — 17 cerea ce o resimţim de a
Martie, — este timpul o- petrece o oră de recrea­
bicinuit al sosirei sitara- ţie în mijlocul naturei ce
lui, iar oscilaţiunile, va- se desmorţeşte la o nouă
riaţiunile, dincolo sau viaţă, ci mai ales bazat
sub această dată depind pe faptul că acest fel de
doar de condiţiunile me­ a vâna este cel mai pu­
teorologice şi direcţia ţin dăunător pentru spo­
vântului din timpul mi­ rirea acestui vânat.
graţiunei. Până când la pândă, —
In cei 35 de ani de ob­ cu excepţii neglijabile,
servaţie ne-au sosit cei victimele sunt totdeauna
mai mulţi sitari în a- cocoşi, — până atunci la
nii 1899 şi 1916, — scotocire şi mai ales la
cei mai puţini în anul bătaia de primăvară se
1907. — Urmează deci, ucid nu numai femeiuşti
că cu cât au sosit mai cu­ fructificate, dar foarte
rând, cu atât numărul lor frequent chiar cloci ridi­
a fost mai mare şi in­ cate de pe cuiburi.
vers: cu atât au fost mai Observaţiunile meticu­
puţini sitari, cu cât au loase a ornythologilor a
sosit mai târziu. — Dacă stabilit azi, — eliminând
la începutul lunei Martie orice dubiu că „quoor"-
timpul este moale şi fără ăitul şi „puiţ"-atul sitaru­
îngheţ, în nopţi cu vânt lui în trecere provine tot­
sudic şi mai ales sud-ves- deauna dela un bărbătuş^
tic, se poate conta sigur Femeiuştele nu scot nici
cu sosirea heralzilor cu un fel de sunet în trece­
ciocul lung; din contra re, ci răspund cu un su­
vântul ostie sau chiar net de „psit"... „psit" tu-
dinspre nord va întârzia pilate la pământ bărbătu-
migraţiunea. In ultimii Quoorrr!... Bang!... şului ce „quoor"-âie de­
trei ani, — din nenoro­ asupra lor în zbor. Ici-
cire, —. am avut parte tocmai de astfel de vânt şi colo se ridică apoi fără zgomot spre a se lăsa apoi
fireşte, — de prea puţini sitari! iarăşi curând la pământ. Aceşti sitari ce evoluiază
Că sitarul cloceşte şi-şi creşte puii şi la noi în liniştit şi fără zgomot sunt totdeauna femeiuşti şi
Sălaj, am putut-o stabili în mod indiscutabil mai trebue deci totdeauna cruţaţi.
întâi acum 33 ani, când desgropând o vizuină de Care dintre pânde e preferabilă, depinde de
vulpe am găsit în cotlonul ei diferite resturi de gustul fiecăruia, fiecare având farmecul său spe­
raţe, gâşte, iepuri şi un puişor de sitar, mâncat pe cific. Trecerea de dimineaţa e mai scurtă, dar mai
jumătate. Numai bucuria constatării faptului în îmbelşugată şi prezintă ocaziuni mai bune de ob­
sine, care-mi dovedea că sitarul cloceşte şi la noi, servare, de studiu din punctul de vedere al ocro-
— fapt despre care nici nu auzisem, nici nu citi­ tirei.
sem până atunci — mă consolase pentru pustiirea Pe cât e de simplă stabilirea sexului la vână­
făcută de cumătră evacuată în veşnicie. De atunci toarea la pândă, pe atât este de imposibilă aceasta
am avut prilejul în nenumărate ocazii să verific la celelalte două modalităţi de a vâna, căci la ace­
prezenţa lor în timpul clocitului în regiunile noa­ ste feluri de vânătoare şi mai ales la bătaie, ajung
stre şi aceasta constitue chiar regula. Am putut ob­ fără excepţie înaintea ţevii şi femeiuştele ce clo­
serva în atâţia ani consecutivi sitari pe cuiburi şi cesc pe cuiburi, — mai ales ele, — ceeace din punc­
pui scoşi aci la noi. tul de vedere al ocrotirei este de-adreptul condam­
Modalităţile de vânare a sitarului sunt urmă­ nabil. Prea adevărat că bătaia este mai rentabilă,
toarele: dar Ca în toate şi pentru orice, nu se pune chestiunea
 Carpăţii. 1933. No. 4. 2f>

„cât?" ci... „cum?". Dacă ţinem seamă de scăderea
vertiginoasă a numărului acestui vânat atât de pre­
ţios, privit prin prizmă vânătorească, socotim că
ar fi de atribuţiunea cercurilor noastre conducă­
toare să stăruiască cu toată insistenţa de a se inter­
zice în mod oficial şi pretutindeni bătaia la sitari,
mai ales primăvara! Aceasta cu atât mai vârtos, că
primăvara toate speciile de vânat caută desişurile
în vederea reproducţiei, care să-i ofere scut pentru
puişori şi nu este tocmai indiferent dacă la zgo­
motul unor puşcături izolate se adaugă sau nu gă­
lăgia infernală a bătăiaşilor.
Chiar toamna să ne mulţumim cu scotocitul,
care ne procură momente de plăcere mult mai de­
licioase, având şi conştiinţa împăcată, că spanielul,
foxterierul sau câinele nostru de aret nu a stârnit
şi deci nu puşcăm femeiuşti de pe cuibul cu ouă.
Asupra valorii unui bun câine la vânătoarea
de sitari socotesc că toţi camarazii vânători sunt
edificaţi! Pe un vânător plecat la sitari fără câine
nu-1 pot vedea decât în postura unui orb plecat la
cerşit fără conducător, increzându-se doar în no­
rocul său .... orb! Dacă-şi are undeva aplicare dic­
tonul: „vânătorul fără câine, — face singur pe co­
poiul!", — socotesc că aci e cazul specific!
Şi acum, — drept încheiere, — să termin cu
observaţiunile din această primăvară capricioasă:
porumbei sălbatici (columba oenas) au sosit, —
fără ramură de măslin, — la 18 Februarie 1933,
graurii (sturnus vulgaris) la 2 Martie, iar azi 10
Martie şi de azi înainte în fiecare zi aşteptăm sosi­
rea „paserii cu botul lung".

FOXTERRIERUL
Dintre toţi tovarăşii şi prietenii noştri patru­ Originea foxterrierului neted o aflăm în cele 24
pezi se bucură de cele mai variate simpatii tocmai familii din cari a fost creat acest pur sânge în ţara
„foxi". începând dela Generalul Nobile care ateri- sa de origine: Anglia.
sează forţat împreună cu foxterrierul său favorit în La selecţionarea şi creierea rasei s'a avut în
regiunile polului nordic, sau cutare Maharadjah din vedere sistemul urmat pentru prăsirea calului en­
Indii, care şi-1 cumpără la Londra, până la pazni­ glez pur sânge, cu deosebirea, că în loc să se ur­
cul de vânătoare Dumitru meze sistemul de 5 gene­
C... din munţii judeţului raţii, s'a urmat cu deplin
Trei Scaune; — începând succes sistemul de 3 ge­
dela cutare star al filmu­ neraţii. Tenacitatea spe­
lui sonor din Los Angeles, cifică prăsitorilor englezi
sau Lady Y din London- conştienţi, — a isbutit
City, până la „dulcele şi mai curând şi peste orice
nedespărţitul Bobby" al prevedere şi in curând
bucătăresei modeste din s'a răspândit peste toate
ori-ce capitală orientală continentele, păstrându-şi
sau sudică, — toţi şi toate pretutindeni atât exterio­
îl agrează, îl simpatizea­ rul cât şi temperamentul
ză, îl iubesc. caracteristic. Prea adevă­
Tocmai această simpatie rat, că toate ţările au re­
universală de care se bu­ curs mereu la importul
cură în ţoale clasele so­ exemplarelor de repro­
ciale şi în toate regiunile ducţie din ţara de obâr­
globului, dovedesc în mod Dl T. Claclan cu cele două perechi de reproducţie premiate în 1924 la Cui, şie, fapt ce a contribuit
atât pt. exterior, cât şi la concursul la vizuină: Champ, Betyâr Bandi Huber­
incontestabil adaptabilita­ tus II., Chp. My dear Vesta, Clip. perpetuu Smoothhaired Modell şi Smooth- enorm la conservarea pu­
tea excepţională şi însuşi­ haired Don John M. R. C. „C" 160, 90, 162 şi lf5. rităţii rasei.
rile extraordinar de multilaterale concentrate în Dar tocmai această Împrejurare are o impor­
acest mic fizic de galoppeur, compus pe jumătate tanţă capitală şi pentru chynoteclmia ţării noastre,
dintr'un drăcesc, ce nu cunoaşte hotare, obstacole — căci ori câte importuri de câini de aret şi câini
şi primejdii, iar restul dintr'un temperament de de lux sau făcut în cursul ultimilor 7—8 decenii,
argint-viu în veşnică mişcare şi vibraţie, par'c'ar stăpânii lor s'au mulţumit cu posesiunea lor şi n'au
voi natura să realizeze prin el perpetuum mobile dat nici o importanţă reproducţiei!
in vivo. Importatorii şi mai ales importatoarele de câini
El constilue, — cred, — rasa în care pur sân­ de lux au căutat să-şi conserve exclusivitatea posesi-
gele se evidenţiază mai mult decât în ori-care alta, unei, ca nu cumva să aibă şi altcineva câini de ace-
nu numai dintre rasele canine, ci dintre toate ra­ eaş rasă. Vânătorii au făcui tocmai contrarul: ei
sele de animale domesticite de om în cursul mile­ s'au dedat la încrucişări între rase diferite, iar cor-
niilor. ciurilc rezultate le-au lăsat în voia soartei, adecă
Pentru a rămâne în concordanţă cu timpul ne a străzii şi promenăzii; s'au mulţumit a putea
vom ocupa in ordine cronologică de cele două va­ spune despre bastardul lor că „este din grifona
rietăţi ale aceleiaşi rase, cunoscut fiind, că varieta­ dlui Nae, adusă dela Paris şi pointerul dlui Ixulescu
tea sârmoasă există abia de câteva decenii, prove- importat direct din Anglia! Şi-acum, fiindcă nu
nită şi ea pe cale de mutaţie din varietatea netedă, aportează tocmai bine, a împerecheat-o cu bracul
 2d Croaţii. 1933. No. 4.

dlui Igrecescu, care provine din părinli aduşi de- Dar să revenim la foxterrier!
adreptul din Berlin". Deja numele ne spune că este o rasă special
Nu tot astfel s'a întâmplat cu l'oxterrierul, căci destinată vânătoarei de vulpi şi in consecinţă întie-
importatorii de foxterieri au căutat dela început gul fizic şi psichic al rasei trebue să corespundă
acestei destinaţiuni.
F'oxterrierul, — neted sau sârmos, — este la
origine una şi aceeaş rasă cu aceleaşi caractere
principale şi acelaş exterior în linii generale, va­
riind doar părul. Totuş în cursul timpului s'au pro­
dus oarecari diferenţieri, astfel că la 12 Febr. 1919
prăsitorii ultimei varietăţi au reexaminat şi com­
plectat standardul ei, dându-i o nouă redactare care
diferă deja mult de standardul foxterierului neted.
Astfel şi noi vom lăsa să urmeze mai jos standar­
dul ambelor varietăţi, începând cu cel neted.
Foxterrierul neted: (Clişeul 2, 3 şi 4).
înfăţişarea generală; va fi cea a unui cal hun­
ter, de o quadratură perfectă, un perfect echilibru
şi mobilitate absolută, — gata în orice moment de
a executa orice mişcare: de a stopa din plin galop,
de a porni din loc în plin galop, de a executa sal­
Derby 1932 Eugeron Piccolo Page, ( Pick") turi aproape disproporţionate cu înălţimea lui, de
M. R. C. „C" 283, propr. Dl Eugen Beş i, Cluj. a se întoarce In orice direcţie, acţionând concomi­
să-şi utilizeze exemplarele impor­ tent cu toate organele sale de
tate şi pentru reproducţie şi au atac şi apărare. Nu trebue să fie
fost geloşi de puritatea rasei, sin­ nici prea masiv, nici prea mic,
gura care garantează şi impeca- subţire sau uşor. Fizicul lui tre­
oilitatea formei şi calităţile spe­ bue să-i asigure nu numai o vi­
cifice ale temperamentului şi cu­ teză remarcabilă, care să-i per­
rajului ei. La început şi-au în­ mită a urmări o vulpe, — dar
matriculat produsele în registre­ şi o rezistenţă corespunzătoare
le matricole străine, iar începând de durată, — căci el trebue să
din primul deceniu al secolului se dovedească totdeauna învin­
nostru au pus ei singuri bazele gător al vulpei, — pe, — şi sub
unor registre matricole la Arad, pământ. Schelet puternic clădii
unde-şi avea sediul F. K. C. (Fox- în mic. N'are voie să fie prea
terrir Kennel Club), ţinute de dl înalt în picioare, — dar nici prea
Al. Kovâch. scurt. Are format bun, când înăl­
Iată cum entuziaştii .acestei ra­ Champ. viz. 1924 1928 My dear Vesta, ţimea la greabăn egalează lungi­
se pot fi cu dreptul consideraţi M. R. C. „C" 90. t 1928 asfixiată într'o mea. (Vezi clişeu „Carpajii" No.
fondatori involuntari ai chyno- vizuină de bursuci. 1). — Stă pe teren mult, cu pi-
teclmiei române. Acest registru matricol şi asocia- cioarele anterioare înfipte vertical în pământ, -
ţia care-1 ţinea a funcţionat în lorma sa originală cele posterioare bine unghiulate şi niţel larg pla-
chiar câţiva ani după unire, când unul din entu sate pe teren, — spre a permite o lansare în sal-
ziaştii arădani, — dl T. Ciaclan, — stabilindu-se în turi mari. Greutatea nu este un criteriu absolut
Cluj — evident — împreună cu foxterrierii săi, — pentru combativitatea şi forla unui foxterrier,
(vezi ilustraţiunea No. 1 şi 3) s'a înfiinţat şi aci, în ci mai de grabă conformaţia generală, echilibrul
cadrul „Faunei" o asociaţie chynoteclmică. In anul desăvârşit şi bine balansat şi linia suplă a întregu-
1924 — cu ocaziunea expoziţiei zootechnice — s'a lui său fizic sunt decisive pentru prestanţa lui;
produs apoi fuziunea dintre Asociaţia Chynotech- totuş e de dorit să nu treacă de 9 kgr.
nică Clujană şi F. K. C. — Arad luând denumirea
de: Reuniunea R. a Prăsitorilor de Câini, strămu- Capul şi urechile: Craniul trebue să fie plat,
tându-si sediul şi registrele matricole la Cluj, — în­ uşor înclinat, nu prea îngust dar pierzând succesiv
scriind între scopurile sale organizarea chynotech- din lăţime până la orbitele ochilor. Obrajii (fălcile)
niei pe întreaga ţară. să fie seci, uscaţi, nici decum bombaţi sau îngroşaţi
de cărnuri, cartilage sau piele. Astfel el n'are voie
In cursul deceniului de funcţionare R. R. P. C. să fie nici prea gros, (cap dur), nici prea subţire
a progresat an de an atât în ce priveşte cantitatea (cap de căţea), nici prea lung faţă de bot, ci cam
şi calitatea materialului canin înmatriculat in M. de aceeaş lungime, lărgindu-se dela bot la ceafă.
R. C. (Matricolul Român al Câinilor. Volumele Tendinţa dominantă azi de a prăsi boturi cât mai
A—E) cât şi în privinţa extinderii sferei sale de lungi nu are voie să diminueze puterea lui.
activitate pesle teritorul întregii ţări şi pentru loate Urechile sunt relativ mici, nu prea groase, îndo­
rasele canine. ite înainte, în formă de V, alipite de faţă aproape de
Acesta este deci meritul special al foxterrieru- coada ochilor. N'au voie să atârne lateral ca la câinii
lui în istoria cliynoteclmiei şi chynologiei române! de aret, — nici să stea ridicate în sus sau în laturi.
 Ochii să fie întunecaţi, rotunzi şi mici, nu prea
îndepărtaţi unul de altul, nici bulbucaţi ci mai de
grabă niţel înfundaţi. Privirea lor e aprinsă, tră­
dând temperamentul de foc şi sclipind inteligenţa
din ei. O privire fermă, energică, trădând voinţă!
Derby „Teddy of Transylvania", M. R. C. „C" 193.
Propr. Dna Ana Klug, Timişoara.
Holul se îngustează şi ascute succesiv, fără să
formeze un tot cu craniul propriu zis, va trebui
totuş să fie puternic încheiat de el, fără să aibă un
stop prea pronunţat, dar mai bine marcat decât
e cazul la ogar. In nici un caz să nu fie însă abrupt
sub ochi, ci plin şi bine modelat. Maxilarele trebue
să fie bine desvoltate şi puternice, cu muşchi indicînd
o forţă pregnantă. Dantura să fie sănătoasă, dinţii
înşirându-se foarte regulat şi bine încheiaţi, (dan­
tură de foarfece) astfel ca dinţii maxilarului supe­
rior să prindă vertical asupra celor inferiori tre­
când doar cu vârful lor peste ei, iar caninii inferiori
angrenându-se în faţa celor superiori in acelaş
plan vertical.
Vârful botului (frunza de trifoiu), negru uni­
color, orice pată albă sau de altă culoare fiind des-
calificantă.
(latul: cu linii curate, precise şi nobile, bine
muşcluulat şi plin, cu toată linia lungă şi sveltă ce-1
încadrează delà greabăn la ceafă şi delà piept şi
spete la gât şi cap.
SpeLcte si pieptul: spata trebue să fie lungă şi
piezişă, bine şi strâns regata în umeri, frumos şi
pronunţat încheiată in greabăn. Intre spete este
strâns pieptul, care nu este lat, dar cu atât mai
adânc. Toracele este deci spaţios, fără a fi cilindric.
. Spinarea şi şalele: spatele cât mai scurt, cat
mai drept rezistent, iradiind forţă şi vigoare. Şalele
(porţiunea renală) trebue să fie foarie puternic
oesvoltate şi uşor bombate'. Coastele din faţă sunt
puţin convexe, cele din urmă trebue să fie adinei,
având în totul toracele bine strâns între coaste
bine desvoltate.
i renul posterior este puternic şi muşchiulos,
far'ă urme de slăbiciune sau curburi. Pulpele lungi
şi foarte desvoltate. Călcâiele (coatele posterioare)
aproape de pământ, cu fluente posterioare nu prea
lungi şi bine unghiulate ca la câinii de aret, — deci
înclinate.
Coada plantată sus în prelungirea diagonalei ce
duce delà laba anterioară la crupă, o poartă tot­
deauna aproape vertical. N'are voie să fie înclinată
în spre spinare şi cu atât mai puţin încolăcită în
semicerc. N'are voie să fie prea subţire; o codiţă
cât degetul trebue cu totul eliminată.
Filiere şi labe. Filierele trebue să fie absolut
drepte, din oricare parte le-am privi din oase ma­
sive scurte şi drepte până la încheieturi (pinteni).
Încheieturile (glesnele) în josul filierelor anterioare
trebue să fie dispárente, aproape invizibile.
In mers atât fluerile anterioare cât şi cele po­
sterioare sunt purtate drept înainte, iar coatele nu
e voie să le întoarcă înafară. Coatele trebue să fie
concrescute vertical iar în mişcare trebue să acţio­
neze drept, în direcţia şi senzul mişcării.
Labele trebue să fie rotunde, compacte şi cât
mai mici; talpa cu pernuţele tari şi vânjoase, dege­
tele bombate dar fără nici o torsiune înlăuntru sau
în afară.
Blana. Să lie dreaptă, crescută in lungul cor­
pului, netedă, tare, bogată şi deasă. Pântecele şi
părţile interioare ale deşertului încă trebue să fie
păroase. In ce priveşte culoarea blanei, trebue să
fie culoarea albă predominantă. Pete bălţate, ro­
tate, roşi, vinete sau de culoarea pielei descalifică.
Qaracterul, vioi, totdeauna dispus de joacă şi
de luptă, neînfricat şi neînfrânt. Acceptă lupta şi
când n'are şanse de izbândă şi vânători bătrâni ar
putea istorisi multe despre pierderea foxterrierului
lor ce a atacat ursul în bârlog, lupul sau mistreţul,
dar şi despre salvarea lor de aceleaşi fiare prin
foxterrier. Veşnic treaz şi atent, afişează o oare­
care independenţă faţă de stăpân, penlru care este
totuş oricând gata a-şi sacrifica viaţa. Diversele lui
pasiuni, mici şi mari, îl ţin aproape într'un veşnic
tremur de nerăbdare, tremur ce n'are însă nimic
comun cu slăbiciunea, ci constitue un barometru
al vigoarei şi temperamentului său!
Foxterrierul sârmos: (Clişeul 5, 6 şi 7).
Standardul lui nu diferă în punctele principale
de al celui neted, conţine totuş în redactarea lui
din 1919 precizări ce lipsesc din acela. Noi ne vom
„Edith Yes" M. R. C. „C" 327 eu propr. său Dl G. Renner, Turda.
 Carpaţii. 1933. N o . J .
mulţumi a extrage din el părţile ce urmează să ser­
vească drept complectarea standardului neted pen­
tru varietatea sârmoasă.
Vârful botului poate fi numai negru. Dinţii de
email alb să iese din planul orizontal al gingiilor
în sens vertical, în aliniere şi încheiere perfectă,
măselele să închidă gura hermetic ca un foarfece.
Ochii de culoare inaron închis. Nuanţa gălbuie
a irisului este a se califica drept defect esenţial.
Craniul: dimensiunile craniului sunt la o lă­
ţime de 8.89 cm., o lungime dela creştet la vârful
botului de 17.78—18.4 cm., tendinţa fiind de a în­
trece chiar această lungime până la 190 m/m. Ca­
pete mai lungi ne indică o lungime prea mare a
spinării, sau o mărime superioară celei admise;
Câine foxterrior sârmos tip acctual, cu blană bine îngrijită.
tendinţa este totuş de a prăsi capete cât mai lungi
cu evitarea lungirei spinării. Când botul e mai
scurt decât craniul propriu zis, vorbim despre un
cap „neisprăvit", iar când ochii sunt plasaţi prea
sus în spre urechi, englezul îi spune că are aspect
„străin".
Urechile să nu atârne bleg şi fără viaţă, dar
nici să nu se ridice îndoitura urechii mult peste
linia creştetului.
Spata (ne dă o precizare curioasă!) să fie lun­
gă şi mult înclinată înapoi, aşa încât — plasată în
faţa spinării scurte — să provoace iluzia optică a
lungimei mai mari a trenului anterior.
Trunchiul: scurt, spinarea orizontală, şalele
muşchiuloase, crupa puţin arcuită. Numim „lax"
trunchiul ce se înclină prea mult dela încheietura
gâtului, de asemenea dacă deşertul (între coaste şi
şolduri) ocupă prea mult loc. Dacă această por­
ţiune e scurtă i-se spune „bine legat" sau cu „coa­
ste bine desvoltate".
Coada să nu fie tăiată prea scurt, lăsându-i-se
pe cât posibil "f* din lungimea cozii (tăindu-se
Labele asemănătoare cu ale pisicii, deci rotun­
de şi mici. Ele trebue să fie astfel formate încât
greutatea corpului să apese în mod egal asupra
tălpilor şi ghiarelor. Degetele mediane să nu în­
treacă în lungime pe cele externe, decât pentru
complectarea semicercului.
Blana: sârmoasă la pipăit, asemănătoare unei
ştergătoare de cocus, având pe sub părul propriu
zis ce-i acopere tot corpul un „puf" des, astfel că
despărţindu - părul cu degetele să nu se vadă pie­
lea. Câtc-odată chiar părul cel mai dur este niţei
ondulat, totuş nu are voie să fie ondulat în mod
pronunţat, la nici un caz însă creţ, acest păr fiind
admis numai pe părţile inferioare ale membrelor.
Părul de pe gât şi greabăn are o lungime de cea
2 cm., iar pe spinare, torace şi trenul posterior
poate ajunge chiar la 4 cm.
Mărimea: câinele complect desvoltat să nu fie
mai înalt de 3y.6 cm., căţeaua mai mică, — spina­
rea (dela greabăn la rădăcina cozii) să nu fie mai
lungă de ^.o.5 cm., la care îi corespunde un cap de
17.8 cm.—19 cm. Greutatea cea 8 kgr.
Căţea sârmăoasă, tip modern şi blană bine drenată.
Descalifică: 1) Vârful botului alb sau bălţat cu
orice pete! 2) Urechile: de roză, de lalea sau ridi­
cate. 3) Dinţii prognaţi superiori sau inferiori.
Cititorii vor putea — credem — din cele de
mai sus şi ilustraţiunile anexe, să-şi imagineze ti­
pul ideal al foxterrierului, — neted sau sârmos, —
şi observând detaliile câinelui propriu, să constate
cari îi sunt punctele slabe ce vor trebui îndreptate
în reproducţie.
Despre utilitatea acestei rase şi multiplele în­
trebuinţări ce i se dau vom vorbi cu altă ocazie
mai pe larg, ţinând să menţionăm aci doar atât, că
este un foarte bun tovarăş de joacă pentru copii,
fiind inepuizabil în atitudini comice şi distractive.
In acelaş timp este de o vigilenţă perfectă şi un
bun câine de alarmă, — câte odată chiar prea gă­
lăgios.
Rămâne totuş de neînlocuit ca specialist al
vânătoarei la vulpi, bursuci şi pisici sălbatece, atât
pe, cât mai ales sub pământ, la vizuină.
Numai cine a vânat la vizuină cu foxterrier!
ştie să-i aprecieze serviciile, curajul şi dispreţul de
moarte, — chiar atunci, când iasă din vizuină ră­
nit, muşcat, cu petice de carne atârnând şi nu-ţi
lasă timpul să-1 prinzi, să-1 examinezi, ci o zbughe­
şte din nou în întunericul pământului spre a re­
veni apoi scoţând din adâncimi trupul înmuiat de
suflul morţii a bursucului sugrumat!
E. TÂRNĂVEANU.
 Observaţii şi constatări practice asupra legei pentru
reglementarea vânătoarei.
Art. C6 din L. V. tratează despre Inspectorii de Vână­
toare şi continuă în aceeaş răsuflare cu păzitorii publici. S'ar
părea "3 ambele funcţiuni ar fi oarecum asimilate, ori chiar
pe picior de egalitate, după ce legea nu stabileşte nici o
competinţă exactă. S'a desvoltat în practică — după cât am
putut personal să constat — în mod automat diferenţierea
normală a acestor funcţiuni în senzul, că păzitorii publici
sunt implicit subordonaţi Inspectorilor judeţeni, cari sunt
şi trebne să rămână autoritatea suprema de control şi în­
drumare în cuprinsul unui judeţ. In caz contrar am ajunge
la o complectă anarehizare a acestui serviciu, eioenindu-se
dispoziţiuni contrare luate în acelaş caz când de Inspectorat,
când de păzitorul public No. 1, No. 2 etc. Prea evident, că
asta nu se poate admite. Păzitorii publici — acolo unde sunt
inomis necesari — să instrumenteze în cazuri constatate, să
controleze aplicarea dispoziţiunilor legale şi ale , ordonanţelor
în vigoare şi toate constatările lor să fie raportate atât Mi­
nisterului, cât şi Inspectoratului judeţan, ca for hierarhic
superior.
De altcum să-mi fie îngăduit ca să-mi exprim opinia
mea în această materie, opinie formulată în mod empiric, pe
teren. In regiunile, unde covârşitoarea majoritate a terenu­
rilor de vânătoare sunt arendate societăţilor de vânătoare
legal constituite şi care sunt în acelaş timp obligate să an­
gajeze un număr de paznici privaţi, corespunzător întinderei
terenurilor ce stăpânesc — nu găsesc raţiunea de a 'funcţiona
şi păzitori publici. Fiindcă — în definitiv — conform Art. 66
din L. V. aceşti păzitori publici vor fi numiţi dintre membrii
societăţilor. Ori, o societate compusă din membrii cu educaţie
vânătorească nu are nevoie de a emite din sânul său per­
soane pentru a ocupa funcţiunea de păzitori publici, din mo­
tivul simplu, că toţi membrii îndeplinesc în mod firesc şi
fără să fie numiţi această funcţiune. .Vm experienţa că ade­
văratul control şi cea mai severă pază se face de către însăşi
membrii societăţilor. Terenurile cari cad în afară de intere­
sul societăţilor, fiind arendate de către persoane individuale
pot fi înzestrate cu aceşti păzitori publici, aleşi pe sprân­
ceană şi propuşi de către Inspectorat. Să-mi fie îngăduit să
vorbesc cu toată sinceritatea. Cunosc judeţ, unde nici până
astăzi nu s'au putut identifica puzderia de păzitori publici,
numiţi dea-valma la începutul de aplicare a L. Y. şi cari la
scutul cărţii lor de recunoaştere exercită cel mai notorie
braconaj — fără a face parte din vre-o societate de vână­
toare şi fără de a avea teren propriu. Admit că vor fi şi
păzitori publici, cari onorează serviciul cu seriozitate şi băr­
băţie; aceştia să nu se simtă vizaţi şi să mă creadă că în
Igiena câinilor ţinuţi în locuinţe omeneşti.
Fiecare proprietar de animale trebue să ştie şi să fie
convins de adevărul că mult mai uşor este a preveni o boală
decât a o vindeca.
Cunoscând acest adevăr, fiecare proprietar de câni se
va îngriji mai întâiu să nu ia el vr'o boală dela pensionarii
săi şi apoi îşi va da toată silinţa de a-şi feri după putinţă
şi toate animalele sale de ori şi ce boală.
Se înţelege dela sine că nu va fi posibil a feri anima­
lele de absolut ori şi ce indispoziţie, dar numărul îmbolnă­
virilor s'ar putea diminua destul de simţitor, dacă proprie­
tarul resp. crescătorul şi-ar îngriji animalele totdeauna în
ui"d conştiincios, le-ar întreţine în mod cât mai apropiat de
vinţa lor în libera natură şi ar respecta cu sfinţenie princi­
piile de igienă generală.
Dacă vrem sau suntem nevoiţi, cum este de obiceiu la
:
oraşe mari, să ţinem cânii noştri în casă, atenţia noastră
va fi şi mai mare. căci în acest caz propria noastră persoană
întră şi mai mult în joc atât în sens pasiv cât şi în sens
activ.
In cazul acesta ne vom îngriji ca mai întâiu cânii no­
ştri să nu ne molesteze şi apoi ca ei să nu devină prin ţine­
rea lor în casă, debili şi mai sensibili sau chiar bolnavi.
Totodată vom avea în vedere, că mai ales în cazul
când ţinem mai mulţi câni, nu va fi posibil să evităm mur­
dării şi mirosuri neplăcute decât atunci, când îngrijirea va
fi făcută cu cea mai mare atenţiune şi când educaţia câ­
această chestiune nu am putut câştiga, decât triste, foarte
triste experienţe.
Art. 67 din L . V. obligă pe proprietarii şi în subsidiar
evident şi pe arendaşii fondurilor să aducă la cunoştinţă au­
torităţilor locale numele paznicilor privaţi însărcinaţi cu
paza vânatului, care la rândul său va încunoştinţa Ministerul
Domeniilor, pentru a le recunoaşte funcţiunea. Intre timp
viaţa a complectat această dispoziţiune în senzul, că proprie­
tarii sunt obligaţi a angaja numărul de paznici corespun­
zător. Paznicii privaţi aplicaţi în serviciu permanent, bine
selecţionaţi şi instruiţi neîntrerupt de către stăpânul, lor.
controlaţi de către toate organele constituite şi provăzuţi ex­
clusiv cu permis de port armă Model 7 — sunt indiscutabil
eelea mai eficace elemente de serviciu şi operaţiune. Dacă
un membru activ al unei societăţi nu poate fi — conform or­
donanţelor în vigoare — paznic privat, pe motivul: că cel
:
ce păzeşte vânatul nu poate avea dreptul să-1 şi vâneze, cum
se face că păzitorul public 'te dispune de acest drept?
Paznicii privaţi se vor f e l de a comite infracţiuni şi
iregularităţi, putând fi destituiţi de proprietar sau arendaş
fără nici o procedură.
Salarizarea paznicilor privaţi cu salar fix găsesc că
nu este cea mai fericită soluţie. In loc de leafă, pe care ur­
mează să o ridice lunar ca şi un funcţionar, este preferabil
ca să fie remuneraţi cu onorarii stabilite an de an după
vrednicia fiecăruia şi având în vedere rezultatele efective
realizate în activitatea lor: constatări de transgresiuni, di­
băcie în serviciu, distrugerea de răpitoare etc. Acest sistem
socot că constitue un puternic stimulent de muncă şi de da­
torie. *
Ion Victor Vancea
Inspector de vânătoare Alba.
*oT. Ked. Xoi credem, că cele mai bune rezultate le dă
imbinarea celor două sisteme de remunerare. Paznicul de vâ­
nat trebue să aibă ca principala (dacă nu exclusivă) ocu-
paţiune, pe cea de paznic. Altfel va face pe paznicul numai
incidental, când va avea vreme sau chef, sau când i se va
potrivi să observe ceva în cursul obişnuitelor lui ocupa-
ţiuni. Ori. dacă vrei să ai un om întreg, trebue sâ-i asiguri
traiul. Şi asta nu o poţi face, fără să-i dai o leafă fixă. Ca
stimulent şi mijloc de a remunera tragerea de inimă, îi poţi
asigura premii după braconierii dovediţi în instanţă, după
câinii, pisicile vagabonde, după răpitoarele ucise. In felul
acesta vei avea un om întreg în serviciu, poţi aştepta să
facă treabă şi îi dai şi imboldul plusului de venit.
nilor noştri va fi cât mai desăvârşită.
La ţinerea cânilor în casă principiul suprem este pă­
strarea celei mai perfecte curăţenii. Eespectând acest prin­
cipiu, nu vom atinge cu manile noastre cânii proprii şi cu
atât mai puţin câni străini decât atunci, când va fi absolută
nevoie. Vom evita eu desăvârşire desmierdări în felul de a-i
ţine în braţe sau în sân, lipindu-i de obraji sau chiar săru-
tându-i, abuz practicat destul de des. Dacă totuşi am atins
un câne, ne vom spăla cât mai neîntârziat şi cât mai cu
temeiu.
In rândul al doilea trebue să ţinem animalul în cea mai
perfectă stare de curăţenie. Cel puţin odată pe săptămână,
daeâ-i posibil şi de două ori, ba chiar şi mai des, cânele
trebue spălat cu săpun şi înbăiat şi după aceasta trebue
pieptănat bine. După baie cânele trebue şters şi frecat până
ce se usucă, apoi se trece, pentru a-1 feri de răceli, într'o
încăpere caldă fără curent, unde rămâne până-ce se usucă
complect. Prin această îngrijire se micşorează evaporaţia ce
o face eventual pielea şi se înlătură paraziţii pielii cari pot
trece şi la om. Aceşti paraziţi servesc de gazdă intermediară
pentru cea mai frecventa panglică (Taenie) a cânilor din
oraşele mari (Dipyllidinm caninum). Aci ar mai fi de adăo-
gat că şi purecele omului poate să îndeplinească acest rol
de gazdă intermediară pentru această taenie. O îngrijire cât
mai atentă a pielii va îngreuia cu siguranţă şi desvoltarea
altor boli contagioase ale acestui organ, ca trichofitia, favus,
râia şi altele sau cel puţin, ne va ajutora să descoperim
aceste ţoale mai din vreme.
Ochii cânilor îi vom şterge cu atenţiune cât mai des,
mai ales, dacă lăcrimează sau puroiază, cu un burete înmuiat
în apă căldicieă. L a fel vom spăla cel puţin odată pe săptă­
mână cu un burete ud urechile cânelui. După spălare i le
vom şterge şi i le vom usca.
In casă cânii trebue să-şi aibă paturile lor proprii; nu-i
permis să suferim ca cânii să zacă pe eovoare şi mobile.
Admiţând aceasta, nu se pot evita murdării pe de o parte,
iar pe de altă parte acest fapt cauzează vecinie enervări,
căci adeseori se întâmplă că, fără voia noastră, cânele este
călcat sau lovit.
Nu este locul aci de a indica condiţiunile ce trebue să
îndeplinească un pat corespunzător. Ne vom mărgini la ce­
rinţa că acesta trebue să fie curăţat cât mai des, dar cel
puţin odată pe săptămână. Totul din culcuş trebue temeinic
scuturat şi chiar spălat, căci aci clocesc de obiceiu diferiţii
paraziţi ai cânelui.
Acolo, unde sunt mai multe animale în casă, •— acestea
nu se vor culca în aceeaş cameră cu oamenii, deoarece spa­
ţiul de respiraţie a omului se micşorează astfel şi aerul se
strică şi de către animale.
Nici despre felul hrănirii nu ne putem ocupa aci pe
larg, ci ne vom mărgini a indica, că hrana cânelui trebue
să fie curată, nealterată şi cât mai variată. Nu se va servi
fierbinte, se va da în Cantitate suficientă, nici odată prea
multă deodată. Hrana este a se da de 2—3—4 ori pe zi după
vârsta cânelui şi aceasta în fiecare zi la oră fixă. Hrănirea
să se facă totdeauna din vase proprii şi nu din farfuriile
oamenilor.
Acolo, unde se taie sau se desfac în casă paseri sau
vânat, trebue să ţinem cont de faptul foarte important, că
iepurele de câmp şi iepurele de casă sunt gazde intermediare
pentru panglicele cânelui: Taenia serrata şi Taenia seroalis.
Şi tuberculoza paserilor precum şi colera acestora poate să
pericliteze sănătatea cânelui. Cânele mai poate lua tuber­
culoza şi din lapte infectat şi chiar direct dela om.
La oraşe mari, unde cânii stau aproape toată ziua în
DIN MUNŢI ŞI DIN CAMPII
Cum atacă râsul?
Paznicul meu Draşovean (revirul Sebeş), un
om priceput şi vrednic de toată încrederea, îmi co­
munică următoarea întâmplare interesantă:
In iarna trecută, cam prin 7—8 Februarie di­
mineaţa, am ieşit în calea de serviciu în tăetura din
Runcul Cailor. A nins toată noaptea, contenind în
spre ziuă. Pe la 9 dimineaţa eram în mijlocul tăe-
turii, o plantaţie tinără, de 500—600 hectare. In
marginea de sus a plantaţiei, aproape de brădet,
observ la o distanţă de 7—800 de paşi vre-o opt
ciute cu câţiva viţei. Păşteau liniştite prin smeuriş.
M'am oprit, am şezut pe o ciuturugă şi urmăream
cu ochii pâlcul. Vedeam bine cum ciugulesc frun­
zele uscate şi cotoarele zmeurişului, păşind în colo
şi în coace în căutarea hranei.
In locul unde păştetau erau căzuţi de vânt
câţiva brazi uscaţi aşa, că din vreme în vreme ciu­
tele, ajunse după brazii căzuţi, dispăreau din faţa
mea ca să apară apoi din nou.
Am stat liniştit vre-o 15 minute şi mă pregă­
team să mă îndepărtez cu grije ca să nu stârnesc
vânatul, când deodată văd că ciutele împreună cu
viţeii aleargă în goană nebună înspre pădurea din
apropiere, unde au şi dispărut după câteva secun­
de. Dar ce văd? O ciută voinică nu aleargă cu cele­
lalte: o ia în sărituri sălbatice prin tăetură în jos,
casă, trebue să ne mai îngrijim ca aceştia să fie scoşi cel
puţin de două ori pe zi pe stradă pentru a se deşerta, căci
în caz contrar se pot ivi turburări digestive sau boli ale
vezicei urinare, pe urma cărora ar putea să aibă de suferit
locuitorii din aceeaş încăpere.
Cânii mai sunt adeseori infectaţi cu panglici (taenii)
şi alţi viermi intestinali. Din această cauză este indicat ca
cel puţin odată pe an să ne tratăm cânii contra viermilor
intestinali. Panglica „Dipyllidium caninum" se combate mai
bine prin înlăturarea paraziţilor pielii în general, de-ar fi
chiar şi numai pureci omeneşti.
Cânii cari vin dela ţară sau dintr'un abator ori altă
instalaţie asemănătoare pot să fie eventual infectaţi şi cu
„Taenia echinocoecus". Cânii de această provenienţă vor fi
trataţi cu şi mai multă atenţiune contra acestor paraziţi îna­
inte de ce îi luăm la noi în casă.
De altfel, la ori şi ce achiziţii noi de animale, se reco­
mandă totdeauna a le ţine în carantină înainte de ce le adu­
cem în casă, pentru a ne scuti astfel de unele boli cari se
pot găsi eventual în stadiul de incubaţie.
Cânii nu se vor lăsa să vagabondeze, căci în cazul
acesta, pericolul de infecţiune este pentru ei mai mare.
Dacă suntem nevoiţi a le pune botniţă, vom căuta, ca
aceasta să li se potrivească, pentru ca să nu le provoace
plăgi prin roadere sau strângere.
In fine un punct foarte important în întreţinerea câ­
nilor în casă este:
A da cea mai îngrijită observaţie animalelor în sensul
de-a le urmări felul lor de a se prezintă şi comporta şi de
a chema neîntârziat pe medicul veterinar când se observă
un cât de mie simptom de boală. Pericolul este mai mare la
cânii neîngrijiţi, vagabonzi şi fără stăpân decât la cei bine
îngrijiţi.
Vedem din cele expuse că pericolele întreţinerii cânilor
în casă pentru om în general nu sunt prea mari şi că ele
se pot restrânge la un minim, dacă se respectă regúlele de
igienă generală.
Dr. P e t r e Spânul
medic veterinar.
îndepărtându-se în pădure. O văd două-trei secunde
printre brazii căzuţi, ca să dispară după o muchiu-
liţă, pe un şurlău în jos. Dupăce pierise din faţa
ochilor mei, o aud zbierând de mai multe ori, scurta
dureros. După câteva minute o aud jos în vale zbie­
rând acum mai prelungit, mai înfundat.
Am alergat la locul unde a dispărut ciuta, şi
am luat-o pe părău în jos, pe urma ei. După câţiva
paşi găsesc în urmă picături de sânge, roşu-întu-
necat.
De ce se vor fi speriat ciutele? De ce au aler­
gat celelalte în pâlc în pădurea din apropiere, de
ce s'a despărţit aceasta una? Să le fi atacat lupii?
Cum de nu i-am văzut? De ce a zbierat ciuta? De
unde sângele din urmă? Păşind grăbit pe urma ciu­
tei îmi puneam aceste întrebări, foarte nedumerit.
Vre-o doi chilometri am urmărit ciuta, până
în apropierea văii, găsind mereu picături de sânge
în zăpadă. In sfârşit la o cotitură a văii, în o adân­
citură de teren am zărit înaintea mea. Ia vre-o zece
metri, ciuta căzută. Nu mai zbiera, gemea încet,
zbătându-şi capul. In aceeaşi clipă am zărit dispă­
rând de lângă ea, ca o nălucă, un animal de mări­
mea unui câne ciobănesc. Până să prind arma se
mistuise în desişul dela câţiva paşi. Ajuns la ciută
am găsit îndată în zăpadă urmele unui râs puter­
nic, care duceau în desimea unde dispăruse năluca-
Cum a ajuns râsul acolo? Cercetez ciuta, — c a -
re dupăce a mai făcut câteva încercări lâncede să-şi
ridice capul — murise, am constatat cu surprin­
dere, că avea o rană mare, proaspetă, sângerândă,
în pulpa dinapoi şi a piciorului drept, sub" şold.
Pe şold, în flămânzare şi din jos de ranu, urmele
adânci ale ghiarelor râsului.
Acum înţelegeam: râsul a atacat ciuta colo sus,
In marginea tăeturii, — a sărit pe ea, şi-a încleştat
adânc ghiarele de fier în spatele şi în pulpa ciutei
şi a început a rupe din ea. Ciuta înebunită de
groază şi de durere a gonit la vale, ducându-şi în
spate moartea înfiptă în carnea ei. Am constatat
că râsul mâncase în fuga ciutei, agăţat de ea, mai
bine de două chilograme de carne.
Am răsuflat puţin, m'am întors în marginea
tăeturii unde văzusem păscând ciutele, ca să des-
leg din urmele din zăpadă întreaga poveste. Nu a
fost greu să constat, că râsul se aşezase la pândă
pe trunchiul unui brad căzut peste alţi brazi, cam
la înălţimea omului. Am putut vedea limpede că se
lungise pe trunchiu încă de cu seara, înainte de a
începe ninsoarea şi a stat acolo nemişcat toată
noaptea. S'a lăsat nins, gata de atac, ascuns de ză­
padă. Ciutele şi viţeii mâncau liniştite în jurul lui,
iar când una s'a apropiat de locul de pândă, râsul
s'a aruncat cu o singură săritură pe ea. Şi a înce­
put goana de moarte a ciutei, cu râsul înfipt în
carnea ei, mâncând din ea de vie...
O tragedie, din multele care se desfăşoară în
munţi, nevăzute, neştiute.
IERON1M STOICHIŢIA.
E atât de sfios şi de atent cocoşul de
munte, dupe cum se spune?
Dacă nu te mulţumeşti să urmăreşti vânatul şi
la prima bună ocazie să-1 dobori, ci ai învăţat să-ţi
fie drag, să-1 şi observi pândind tainele vieţii lui,
ajungi de multe ori să trebuiască să revizueşti unele
din credinţele vânătoreşti, ajunse un fel de dogmă
în cunoştinţele vânătorilor. Sau ajungi, cel puţin,
să-ţi pui întrebări interesante.
Aşa e de pildă şi cu credinţa generală despre
deosebita sfiiciune a cocoşului de munte. Că nu-1
poţi apropia decât în mijlocul cântatului, când ro­
teşte. Că observă vânătorul dela mare distanţă. Că
cea mai mică mişcare, cel mai mic zgomot, îl face
să plece.
Articolul prietenului meu, dl Marin Ciortea, mă
face să istorisesc şi eu trei mici întâmplări, care ar
arăta şi ele, că sunt cazuri, când cocoşii au o ati­
tudine cu totul alta decât exagerata grije şi sfii­
ciune.
Mai înainte cu trei ani, la Creanga Albă din
Munţii Gurghiului, împuşcasem cu prietenul S. coco­
şii reglementari şi am coborât după masă la o altă
bătae, în Dandar. Ieşim a doua zi în zori în bătae
cu gândul să ne coborâm şi aici câte un cocoş.
Ne-am. despărţit, intrând de două părţi în locul de
bătae, ca să nu ne opăcim unul pe altul. In toată
practica mea vânătorească nu mi-a fost dat să văd
şi să aud o asemenea bătae. Par'că în fiecare brad
era instalată câte o toacă. De cum au început şi în
dreapta şi în stânga, de toate părţile pătrundea mi­
steriosul sunet. Apropiu, lege artis, un cocoş, îl văd
mare şi bătrân, trag şi se răstoarnă din cetină ca
un săculeţe. II ridic: cocoş bun! Imediat răsună de
dincolo şi puşca lui S. După o clipă de tăcere con­
certul urmează par'că mai înteţit. Nici urmă de
tulburare, nici prin focurile de armă, nici prin
umblatul meu descoperit, ca să ridic cocoşul.
Prietenul meu S., dela o distanţă de vre-o 300
m. — păscut de acelaş gând — vine la mine, fără
multă băgare de seamă. Ce facem? Mai puşcăm câte
unul? Atâţia sunt, încât ne mai putem alege fără
să stricăm bătaia. Se duce din nou în partea lui şi
în curând cade şi lovitura lui şi a mea. Cocoşii
cântă îna^n*.".. în brazi şi pe jos. îmi strigă tare S.:
„Mai tragem? îi răspund, să le dăm pace! Cocoşii
nu încetează nici la această brutală tulburare. Ce
să mai spun: am stat în bătae până s'a ridicat soa­
rele. Am apropiat, mai cu băgare de seamă, mai de
încercare fără nici o grijă, câţiva cocoşi. Ii puteam
culege pe rând. — Am plecat lăsând în cea mai
aprinsă rotire o mulţime de înfierbântaţi.
încă o scenă din bătaia asta. Se aşează tocmai
în crucea unui brad singuratic un cocoş tinăr. Nu
bate, ci „scârţăe", umflându-şi penele şi deschizân-
du-şi coada într'una. Mă apropiu de el fără grijă, pe
loc deschis. Scârţâia înainte şi mi se părea că, între
cântec, mă privea atent. L-am lăsat în vârful bra­
dului.
A doua întâmplare: Eram la cerbi în S. Ne slo-
bozirăm în o văgăună grea de pădure veche de
brad până la un drum vechi, părăsit. Poposim o
clipă, când vedem că se aruncă, unul după altul,
doi cocoşi în un brădui de lângă drum, nu mai
înalt de 15 metri. încep să ciugulească tihniţi din
cetină. Ne încântăm, cu binoclurile la ochi, multă
vreme de tabloul frumos, când ne trăzneşte în gând
să punem la încercare vestita iscusinţă a paznicului
R. Să te vedem, cum îi poţi apropia?
R. începe apropiarea, încet, cu paşi de râs, tu-
pilându-se după fiecare acoperemânt ce avea în
drum. Cocoşii mancă liniştiţi. Ajunge până subt
brad, se ridică din şale, ne face semne: cocoşii ne­
tulburaţi. Apoi la semnele noastre iasă în luminiş,
la câţiva paşi de brad: cocoşii nu-1 observă. In
urmă, ce avea să facă?, aruncă cu pălăria înspre ei.
Un cocoş pleacă, celalalt mai rămâne o clipă, pri­
veşte pe tulburător şi abea se hotăreşte să urmeze
pe celalalt, care căzuse în alt brad, nu prea înde­
părtat nici acela.
In alt an, tot la muget de cerbi, sfârşit de Sep­
temvrie. Stăteam seara târziu în o tăetură pe mar­
ginea pădurei mari. Mă încântam de priveliştea
dumnezeiască, liniştea muntelui învestmântată în
nedesluşirea serii, lună plina. Şi de dincolo mugea
într'una, gros, întărâtat cerbul din Saca, pe care
îl cunoşteam de doi-trei ani. Şi ca feeria să fie de­
plină, iată începe în cel mai apropiat brad, să bată
un cocoş. Reglementar, ca în sfârşit de Aprilie.
L-am apropiat, i-am văzut, am dat târcoale bradu­
lui, am eşit iar în tăetură. El rotea pe creanga lui,
fără să mă observe, deşi nu eram cu prea mare
grijă. Mi-am încărcat într'un sfârşit calabalâcul şi
am pornit spre colibă, lăsând să se îngâne ... cerbul
cu cocoşul.
Dar să nu citească nimeni, mai ales tinerii mei
 32 Garpaţa. im.. No. 4.
tovarăşi. în vânătorie, să nu vadă în aceste întâm­
plări, un îndemn să dea buzna în cocoş! Să facă
cum fac şi eu: să-1 apropie cu toată băgarea de
seamă, sărind săriturile reglementare în scurtele
intervale ale. „seceratului". Asta e vânătoarea la
cocoşi. Şi apoi, dacă sunt perfect adevărate întâm­
plările de mai sus, tot atât de adevărat este, că am
pierdut mulţi cocoşi din pricina unei crenguţe us­
cate pe care am călcat, când nu trebuia, sau din
pricina unei uşoare mişcări, când nu mi-am mai
putut stăpâni muşchii în o mizerabilă poziţie, în
care încremenisem între două strofe ale cântecu­
lui.... Poate cocoşii din cele trei poveşti de mai sus,
să fi fost din neamul proştilor.... /.
Un trofeu de ţap roşu remarcabil.
Dăm alăturat fotografia unei frumoase piese de
expoziţie» care va figura credem în proximele concu­
renţe cu mult
succes.
Purtătorul a-
cestui mândru
trofeu a fost îm­
puşcat în sezonul
1932 în regiunea
Reghin de d. A.
Gollner, architect
din acel oraş.
Măsurile: lungi­
me 29'5 şi 30 cm.;
lărgime 195 cm.,
roze 17-6 şi 18
cm. - Volum 274
3
cm . Greutate 660
gr. fără maxilarul
inferior. Culoare
brun foarte în­
chis. Perlaj bun,
vârfurile albe.
Forma simetrică,
nobilă.
(Comunicat de Dl
O. Oltean-Reghin).
Hotărârea sexului la păstrăvi.
Cum noi suntem cam la începutul pescuitului
sportiv, cum începătorii sunt de obiceiu cam hap­
sâni şi nu lasă din mână ce au reuşit să prindă,
ştiu că, deocamdată cel puţin, nu va avea mult re­
zultat- practic ceea ce vreau să propun aici.
Adecă: să aruncăm în apă păstrăvii femele, pe
care îi prindem şi nu sunt răniţi prea tare.
Când prinzi în apele noastre păstrăvi pentru
reproducţie artificială, (muls) ţi se întâmplă foarte
des să găseşti abea la 3—4 lăptari câte o icroae.
Dacă vezi ce puţine icre are câte un păstrăv şi te
gândeşti câte primejdii ameninţă icrele depuse şi
puietul, vei înţelege cât e de necesar să cruţi — pe
cât se poate — femelele. De sigur, o faci asta nu­
mai dacă ai ajuns ca patima ta să-ţi permită să te
gândeşti şi la anul ce vine...
Dar de unde să ştiu eu, care o fi lăptar şi care
icroae, vei zice. Doar dacă îi voi spinteca... Iată să
te învăţ euj După culoare nu se prea cunosc, de­
cât doar în timpul, bătăii, când bărbătuşii aU un
fel de muşchiu, foarte subţire, negru, care li se în­
tinde pe spinare şi pe burtă, pe când decolorarea
similară a femelii e cu. mult mai uşoară.
Dar acesta, e un semn trecător şi care apare
numai în un timp, când, sportiv şi corect, nu se
mai prinde păstrăvul. Are însă alte semne, sigure şi
statornice. Lăptarul are capul mai osos, mai mare.
Gura mai largă, dinţii mai numeroşi, neregulaţi,
mai puternici. Şi ca cel mai sigur semn, care se
potenţează cu vârsta e, că bărbătuşii au falca de
jos mai lungită şi adusă la vârf în sus, aşa că aco­
pere buza superioară ca un fel de cârlig. In schimb
capul femelei e mai scurt, mai fin, buzele egale,
dinţii mai ordonaţi şi mai mici. Apoi o deosebire
bătătoare la ochi, la coadă. La lăptari coada e mai
puţin scobită, adese dreaptă, la piese bătrâne chiar
uşor convexă, la icroaie e scobită, ca o coadă de
lăstun. De sigur, toate aceste deosebiri nu se gă­
sesc la peştişorii mici şi se accentuează deodată cu
vârsta. Dar, la toată întâmplarea, sunt pregnante la
peştii care au ajuns mărimea să poată fi prinşi....
corect; I.
O dubletă frumoasă.
Pescuiam pe râul S. In corfă zăceau câţiva pă­
străvi şi cum se înserase plecai către casă mai arun­
când din când în când muştele pe apa întinsă. E
atât de greu să te desparţi de apă, când peştele se
aruncă bine şi îţi linişteşti conştiinţa cu ce poţi, că
încă nu e noapte... Ajung aşa la resturile unei gre­
ble de oprit buştenii. Nu mai rămăsese din ea de­
cât o căşiţă, după care se învârtia apa adâncă, în
vârtej uşor. Un loc, care mi-a livrat totdeauna câte
o piesă frumoasă. Şi acum scot doi-trei păstrăvi
potriviţi, apoi la o nouă aruncătură sare şi-mi
zmânceşte zdravăn un peşte sănătos. II acăţ şi încep
manevrele, fiind peste putinţă să-1 arunc pe mal.
Sărise la musculiţa a doua şi când se adâncea în
lupta lui de scăpare, ducea cu el în afunzime şi
musca din vârf. In fine îl apropiu de mal, întind
subt el minciocul şi îl ridic din apă. Un păstrăv
frumos, lat. Când să-1 ridic, ce dracu!, mi s'a acă-
ţat în ceva musca din vârî. Cum să-1 scot fără să
rup sfoara, cum să descăţ undiţa, fără să-1 scap pe
cel ce se zbătea în mincioc? Când colo observ c ă
musca din vârf nu stă fixă, ca atunci când ţi se
acaţă de ceva, ci mişcă şi ea, încet, în sus, în jos.
Trag de sfoară, cu băgare de seamă, manevrând în
o mână undiţa, in cealaltă minciocul: de musca din
pleaznă agăţat alt peşte, un lipan tot mare. Oricare
tovarăş în pescuit îşi poate închipui sfertul de ceas
plin de emoţii, care a urmat. Să scot norocos la
mal cu acelaş mincioc doi peşti mari, un păstrăv
şi un lipan, agăţaţi pe două musculiţe... In sfârşit
totuşi am reuşit, făcând cea mai frumoasă dubletă
din cariera mea de pescar. Păstrăvul avea 620 gra­
me, lipanul 530!
Ce mi s'a părut mai curios, a fost ţinuta lipa­
nului, care în loc să se arunce năbădăios, cum are
obiceiul să facă, a prins subt apă liniştit musca: şi
nici nu s'a zbătut, decât târziu, dupăce prinsesem
în mincioc păstrăvul şi am început operaţia de îm­
barcare a lui.
De sigur, o amintire frumoasă pentru mine.
L. S:
 Agresivitatea vânatului.
Cine n'a auzit discutându-se de primejdia ce
ameninţă pe vânător la vânarea răpitoarelor mari
ca: ursul, mistreţul etc.
Astfel de poveşti impresionează pe mulţi şi in-
fluinţează calmul vânătorului fără nici un rost.
In realitate nu există astfel de primejdii, dacă
vânătorul este la locul lui şi anume:
1) dacă trage cu arma potrivită şi bine,
2) dacă nu aleargă orbiş în calea vânatului ră­
nit, şi
3) dacă nu urmăreşte fără rost vânatul rănit.
Dar nici chiar în cazurile cele două din urmă
nu urmează în mod fatal agresivitatea vânatului.
Am eşit odată orbiş în calea unui vier bătrân,
rănit, totuşi, — văzându-mă la 5—6 paşi — m'a
ocolit.
Am văzut urşi răniţi întorşi în bălaie; — n'au
atacat nici un bătăiaş.
Am împuşcat urs, iar al doilea s'a uitat lung la
mine, fără a manifesta vre-un gest de agresiune.
In schimb ursul rănit, urmărit fără precau-
ţiune şi surprins bolnav în culcuş, a ucis pe urmă­
ritor.
Am văzut cum ursul rănit şi întors în goană a
năpădit asupra gonaşului care a voit să-1 oprească.
Ştiu de nenumărate cazuri, când mistreţul ră­
nit încearcă să atace pe cel ce se apropie pentru
a-i trage ultima lovitură.
Toate acestea manifestaţiuni provin însă nu­
mai din instinctul de conservare şi nu fac dovada
agresivităţii vânatului.
Astfel de manifestaţiuni aflăm la toate anima­
lele.
Am prins un iepure pontat de câine şi m'a
sgâriat, încât am purtat urmele cu săptămânile.
Un iepure stârnit de câinele de aret între spini,
m'a isbit cu o putere încât era aproape să cad, —
căci stăteam pe singura potecă pe care putea scăpa.
Am văzut iepuri la vânătoare in cerc cari, în
ultima lor disperare, au sărit în pieptul gonaşului
răsturnându-1.
Un ţap speriat a izbit în piept şi a trântit la
pământ pe un vânător, care în urmă a zăcut bol­
nav mai multe zile.
Îmi vine să râd şi azi când îmi aduc aminte
de vulpea rănită de prietenul D.; — l'a prins de
cizmă încât abia l'am putut scăpa.
Să te ferească Dzeu de ghiarele bufniţei, dacă
ai prins-o imprudent!
Dar cioara rănită nu se apără până la ultima
suflare cu ciocul ei puternic?
Şi alte multe exemple!...
După părerea mea mai agresivă este scroafa
de mistreţ cu purcei.
Iată ce am păţit odată:
In timp de război stam într'o pădure singur şi
nearmat, răzimat de un copac, — savurând după
sgomotul bătaiiiior grozave — liniştea tainică a
naturei.
De-odată apare in faţa mea la 50—60 paşi o
scroafă cu purcei mici. — N-am mişcat de loc, to­
tuşi scroafa furioasă şi cu coada ridicată se apro­
pie până la 10—15 paşi de mine, chemându-şi tot
tinipui purceii, cari erau resfiraţi prin iarbă. Când
i-a văzut adunaţi s'a oprit o clipă, pe urmă s'a de­
părtat, întorcându-se însă de mai multe ori spre
mine.
Sunt sigur, că o mişcare din parte-mi ar fi fost
suficientă ca să mă atace.
Un prieten, vânător destoinic, mi-a povestit:
Aducându-se odată un pui de urs, l'a dus şi l'a ţi­
nut legat mai mult timp în apropierea locului unde
fusese prins, postându-se în apropiere. Deşi puiul
sbiera şi plângea, totuşi ursoaica-mamă, — simţind
poate omul, — n'a cutezat să iasă din desiş, ci de
acolo îşi chema puiul. Campionul
A
E orb cocoşul când roteşte?
Poate nu veţi crede ce i-s'a întâmplat doamnei
L. care însoţise pe soţul ei, — prietenul meu iubit
M., — la bătaia de cocoşi. In timpul când aştepta
lângă un brad reîntoarcerea soţului, un cocoş care
se apropia jos pe pământ în salturi şi orbit de
dragoste (să nu fiu rău înţeles), i-a trecut chiar
peste picioare, neobservând'o.
Vă puteţi închipui ce emoţii a îndurat frumoa-
s a c o n i
™ tă? . ACampionul
Ştiri mărunte.
Aiud. Primii sitari s'au văzut în 18 Martie.
Până la 27 Martie pasajul a fost foarte anemic. De
atunci deodată au căzut valuri anormal de abun­
dente, cu pasaje de seară extraordinar de bogate.
Pasajul e încă în plin curs, (5—IV). Notez, că după
notele mele purtate de 14 ani sosirea cea mai tim­
purie a sitarilor a fost la 7 Martie, cea mai întâr­
ziată la 4 Aprilie.
Codubaturele au sosit la 15 Martie, în aceeaş
zi cu graurii. y. Ajtai.
Şarlota (Timiş). Până la 25 Martie nu a sosit
nici un sitar, cu toate că obişnuita lor sosire era
mai târziu 10 Martie. (In 1931 chiar 1 Martie). De
obiceiu la 20 Martie aveam pasaj plin. Cu atât mai
curioasă aceasta întârziere, cu cât până la 21 Mar­
tie am avut timp foarte cald, urmând apoi zile cu
viscol şi zăpadă mare. Să fi presimţit oare sitarii
aceasta perioadă trecătoare de iarnă revenită? Ză­
pada aceasta de altfel ne-a distrus în mare măsură
primele cuiburi de iepuri. ] g. /. Wrbitsky.
n
Cluj. Heralzii primăverii s'au văzut în împre­
jurimile Clujului abia la 19 Martie şi numai în tere­
nuri şi altitudini de peste 600 m. — Un fapt curios
acesta, căci până acum îşi făceau mai întâi apariţia
in vale şi abia pe urmă urcau spre altitudini mai
mari.
Poate zăpada puţină din vale în cursul iernii
a înmuiat prea puţin pământul la topire, astfel că
din lipsă de umezeală şi sitarul a pornit de-adreptul
spre poalele munţilor.
Cu ziua de 22 Martie revenind iarna cu un
strat gros de zăpadă şi sitarii au dispărut fără urmă
pentru ca după topire să apară din nou. — Grosul
„tragerii" a fost în ziua de 2 Aprilie, — iar de-
atunci sunt din nou în scădere!
E oare graba spre clocit sau spaima ce o in­
spiră vre-o nouă „babă"? A Campionul
 A P R I L I E
Valul de primăvară al sitarilor a trecut. Vânătorul şi-a
mai îmbogăţit cartea amintirilor cu câteva scene şi-a pri­
menit gândul în aerul curat de seară, în margine de lăstăriş.
In revirul de jos e viaţă intensivă. Fiecare vietate îşi
împlineşte datoria faţă de specia ei. Cuiburile se aşază, se
umple de ouă, iepurii îşi înmulţesc numărul eu pui noui.
Vânătorul acum are luna semănatului, dacă vrea să culeagă
roade. Acum trebue să pună mai multă grijă, să ferească
mai cu dinadins generaţiile tinere şi neputincioase încă. In
plimbările prin câmpul plin de mirezme de glie şi verdeaţă
nouă, sau prin pădurea înciueurită toată în muguri, să-şi
ducă totdeauna arma. Va avea nevoe de ea: un câine vaga­
bondând prin holde după iepuri, o pisică târându-se pe burtă
spre o pradă, care nu-i poate scăpa, blăstămate ciori sure,
care văd tot şi distrug tot. Fiecare cartuş tras după o ase­
menea plagă a terenului salvează zeci şi zeci de vieţi, cari
trebue păstrate. Mai ales dacă ai la îndemână o carabină cu
calibru mic, pusă bine la punct, vei avea şi ocazie să te an­
trenezi şi incomparabila mulţumire ce ţi-o dă \m glonţ plasat
exact. — Un braconier primejdios e şi nevăstuica şi e rău că
la noi nu i se dă nici o atenţiune. Cu trupul ei suleged cu
ochii ageri, ajunge în tot locul unde e rost de un ou de po-
târniche sau de sânge proaspăt. Le prinzi uşor cu cutii-curse
aşezate pe margine de şanţuri, pe răzoare, lângă ape. Mai
bine e, dacă cursele sunt adâncite în pământ sau acoperite
cu pietre. Scapă de amatori nechemaţi, care ţi le fură şi
ademenesc mai mult nevâstuicele, care în drumul lor nu lasă
nici o gaură în pământ necercetată după vre-un rost de furt.
Şi mai ales nu cruţa nici o trudă să-ţi împuţinezi cio­
rile sure. Fie la cuib, fie ori unde le poţi apropia, răreşte-le
numărul. La carne, la ouă, se pot pustii multe cu ouă otră­
C Ă R Ţ I — R E V I S T E
Mr. P e r e : L'ours et le veillard, 1931. Vânătorii apu­
seni, cărora li se prezintă ocazia să vâneze barem odată în
ţara noastră, duc cu ei amintiri cari le rămân multă vreme,
poate pentru totdeauna scumpe între celelalte amintiri vâ-
nătoreşti. Ţara cu frumuseţile ei, cu oamenii ei altfel decât
în alte meleaguri, obiceiurile specifice şi mai ales vânatul
mic şi mare pe care-1 găsesc aici, sunt tot atâtea elemente
de încântare pentru ei. Nu mai puţin plăcută e şi amintirea
celor ce au găzduit vânători de marcă streini şi mulţumirea
lor e mărită, dacă văd că oaspeţii au ţinut să împărtăşească
lumei streine cele văzute şi săvârşite la noi. Contele A. de
HauteelocQue, care în temeiul celor 70 de ani îşi zice „Mr.
Pere", descrie cu nesfârşit spirit şi multă putere de observa­
ţie în cartea lui apărută în 1931, diversele vânători, dela
sitar şi până la urs, pe care le-a făcut în acel an în România.
Pentru colegii lui străini cartea desigur are vraja po­
vestirilor de vânătoare din tărâmuri depărtate; pentru noi
are farmecul, că desvălue colţuri şi culori de viaţă, atât de
comune nouă, de trecem pe lângă ele fără să le dăm vre-o
importanţă, aproape fără să le vedem. Am citit într'un răsu­
flet cartea aceasta vioae, care ştie să scoată frumosul şi
din inconvenientele întâlnite şi din nesuccesele îndurate, cu
multă sinceritate şi cu multă dragoste faţă de ţara noastră.
Mr. Pere aşteaptă vrâsta de 80 de ani, ca să ne mai vi­
ziteze odată?
Revista Vânătorilor, No. 3, Martie, ne aduce o dare
de seama succintă asupra adunării generale a U. Gr. V. R.,
interesantă şi importantă pentru toţi vânătorii preocupaţi
de colaborarea tuturor spre scopuri mai nobile.
O savuroasă schiţă a dlui Brătescu-Voineşti, un articol
foarte documentat, semnat de dl ing. E . Câmpeanu, prin care
dă şi soluţii pentru o mai bună ocrotire şi o repopulare a
teritoriilor noastre de vânătoare; o curagioasă propunere a
dlui S. Vulcu; un nou semnal de alarmă ce răsună din valea
Murăşului emanând dela dl L. Vlassa contra plăgii câinilor
ciobăneşti şi alte articole frumoase şi instructive semnate de
dnii N. Ţenovici, Dr. R. I. Călinescu şi C. Ulitza, iar printre
toate preserate ca flori de primăvară reuşite fotografii după
diferite piese din Muzeul Vânătoarei.
vite. Faci, în locuri cât de cât la vedere o formă de cuib,
aşezi în el unu-două ouă otrăvite şi cioara le va găsi de­
grabă. Otrăvirea se face cu fosfor, introducând în ou o mică
cantitate, prin o apertură pe care o astupi apoi eu ceară sau
cu emplastru. Bune servicii fac echipele de băeţi de sat, pe
care îi organizezi să-ţi aducă ouă de cioară. Dă-le de ou câte
un leu şi vei vedea cum urcă toţi copacii din hotar şi cum
îţi livrează corfe întregi.
Ţapul roşu a început să-şi cureţe coarnele. Lăstarii co­
jiţi îţi arată treaba lor. Ii observi, te bucuri de ei, şi îţi
alegi pe cei buni, le iscodeşti umblarea, ca să-ţi poţi face
bucuria ţapului din Maiu. Cauţi sălăriţele, le primeneşti, le
muţi cele la care nu umblă vânatul. Pentru munte acelaş
lucru: sare, cât mai îmbelşugat. Paznicii nu vor întârzia să
ardă sau să îngroape resturile de carne otrăvită, pentru a
feri urşii de o moarte, care nu le-a fost destinată lor. Intor-
cându-te pe la 9 la colibă din bătaia de cocoşi, după un
ceas de hodină vei porni prin revir, vei controla munca paz­
nicilor, vei observa cerbii cu măciulii în cap, ciutele grele.
E cel mai bun timp să controlezi dacă ai prea multe ciute
bătrâne, sterpe şi dacă e cazul să răreşti din ele.
Pescarul face primele escursii la apele încă reci ca
ghiaţa, în care păstrăvul flămânzit începe să mişte cu zor.
Intre muştele artificiale mai mult rezultat îţi dă în Aprilie,
cea numită „Wespen-Fliege'S o muscă fără aripi, trupul din
păun, prins în mătase galbenă, înviorat cu peniţe roşii de
cocoş; — apoi „March brown" muscă în deobşte cunoscută.
Iar, dacă nu merg nici aceste şi dacă nu ai în apropiere-
vre-un tovarăş prea rafinat în arta pescuitului, înfiră în
unghiţa mare a râmă, bună, grasă şi lasă-o la fund.... Rezul­
tatul e sigur.... 1.
Boabe de grâu, Anul IV No. 2, Februarie. Revista fru­
museţilor României şi a dragostei pentru aceste frumuseţi,
aduce în numărul de Februarie un studiu, pe care-1 remar­
căm nu numai pentru competenţa celui ce îl semnează, nu
numai pentru căldura cu care e scris, dar şi pentru faptul,
că bătătoreşte un drum, pe care am plecat şi noi. Dl prof.
universitar Alexandru Borza, directorul Gradinei botanice a
Universităţii clujene, acest savant fanatic al dragostei pă­
mântului românesc, cu toate minunile lui, cu toate vietăţile
lui, ne dă un studiu asupra „Monumentelor naturii în Ro­
mânia". A r trebui să reproducem pagini întregi, pentru a
arăta întemeiata îngrijorare a tuturor iubitorilor de natura,
când văd cum se distruge, uneori ireparabil, ceea ce a zidit
în nesfârşite veacuri firea, ceeace nici ea nu va mai repara
niciodată. Desprindem trei pasagii: „E deci o mare greşală
să vedem, că amestecul omului în gospodăria grandioasă a
naturii e numai trecător, că firea e veşnică în continuă şi
tăcută desvoltare, depăşind generaţiile noastre efemere şi că
puterea ei de viaţă copleşeşte ruinile înfăptuirilor umane şi
aşterne curând noui lanuri de flori peste deserturile datorite
omului. Din nenorocire, dezastrul produs de neprevăzătoarea
exploatare a naturii este de atâtea ori ireparabil. Extermi­
narea speciilor şi a mediilor de viaţă e de atâtea ori defi­
nitivă şi de o pagubă neînchipuită pentru ştiinţă. Peisagiile
frumoase cari se distrug în mod nebun şi neînţelegător, lip­
sesc pământul de atâtea podoabe estetice şi de atâtea valori
reale, etice, căci ele nu încântă numai ochiul, ci încălzesc
inima, îndeamnă să iubeşti natura, leagă tainice îndemnuri
sufleteşti de ţară, de pământul sfânt al patriei străbune".
Dupăce trece în revistă organizaţiile de proteguire a
naturii, din alte ţări, arată primele înfăptuiri reale dela noi
în aceasta materie. In special mici rezervaţii cu gândul de
a păstra o floră endemică, refugiată în rari locuri şi expusă
pieririi. Schiţează primele realizări ale Comisiei Monumen­
telor Naturale şi din aceste amintim cu inzistenţă cititorilor
noştri, protecţia legală care apără de distrugere două specii
de flori: nufărul dela apele termale dela Băile Episcopiei din
Bihor, şi — aeeace interesează mai mult pe vânători •—
siminicul, (floarea reginei, Edelweis) care sălăşlueşte în vâr­
ful munţilor pietroşi. Să-i apărăm şi noi şi oricât de drag
ne-ar fi să punem lângă pălărie steluţa catifelată a simini-
cului, să renunţăm la ea, înlocuindu-o cu crenguţa de brad.
In deosebi ne interesează comunicarea dlui prof. Borza
asupra marelui parc naţional, care se plănueste în masivul
Retezatului, sălăşluitor al unei bogate şi unice faune şi flore.
Credem, că servim cauza scumpă şi nouă, când stăruim, ca
în Comisia Monumentelor Naturale să fie învitat şi unul sau
doi vânători de marcă. Ar aduce multă dragoste de cauză,
experienţă şi preţioase cunoştinţe. Doar vânătorul adevărat
ştie — şi trebue — mai mult să creeze, decât să distrugă.
Pescăria Şi Piscicultura, Bucureşti, anul VI No. 1, 2,
singura revistă românească indeiiendentă, care tratează che­
stiunile de pescărie şi piscicultura. Predominează în ea pre­
ocupările economice atât de importante pentru o ţară cu bo­
gat.a de peşte a Eomâniei •— şi atât de neglijate la noi. I n
afară de preţioase informaţiuni şi articole de specialitate,
remarcăm articolul profesorului G. Police, reprodus din Bol-
letüno di Pesca, asupra delfinilor. Pescarii din Neapoli şi
alio localităţi urmăresc vânătoarea de scrumbii a delfinilor
şi din banchizele de peşti răscolite din adâncuri de delfini
îşi scot şi pescarii o bogată pradă. O curioasă colaborare a
omului cu animale... nedresate.
Viaţa agricolă. — No. 2 şi 3 din 1933, — revista lunară
a Soc. Ing. Agronomi (Bucureşti, Str. C. A. Kosetti 35). Se
previntă ca întodeauna: excelent, cu un bogat şi variat con­
ţinut de specialitate scris de penele cele mai competente. —
No. 2 aduce articole semnate de dnii: Prof. Dr. N. Cornă-
ţeanu, Dr. Ioan Nasta, Dr. A. Piescu, Ing. N. Pătrăşcanu,
Paul Alföldi, A. Cherdivarenco, C. Dumitrescu, C. I. Ciulei,
— iar No. 3 articolele dlor prof. M. Manoilescu, prof. Dr. N.
Săulescu, F . Pârvuleseu, Dr. I. F. Radu etc.
Abonamentul Lei 300 pe an.
Der Deutsche J ä g e r . Numerele de Martie ale excelentei
reviste din München ne aduce acelaş bogat material, la care
a obişnuit marele cerc al cetitorilor ei. Un articol care cu­
prinde un subiect nou e „Cocoşul omului sărac". Vânătorii,
care nu au putinţa să se bucure de dulcea agitaţie a apro­
pierii cocoşului în bătae îşi pot găsi uşor un „surogat" vâ­
nând porumbeii sălbateci în timpul împerecherii, sau şi în
alte anotimpuri •— permise de lege — când dragostea recu­
rentă îndeamnă porumbelul să joace în jurul porumbiţei.
Aceiaş tehnică de apropiere, ca la cocoşul de munte, eu ace­
leaşi greutăţi şi eu o asemănătoare satisfacţie.... dacă reu­
şeşte. In acelaş număr (11) descrierea unui parc de vânătoare
cu cerbi damă, care ne aduce aminte de posibilităţile de colo­
nizare şi la noi a acestui frumos şi folositor animal, pe care
nu-1 avem decât în 2—3 parcuri. Piesele scăpate din aceste
parcuri şi care ne trăesc libere ne denotă, că ar fi posibilă
prăsirea lor şi în afară de parcuri: singura modalitate la
care ne putem gândi noi, unde nu prea sunt vânători cărora
să le permită punga întreţinerea unor parcuri. Numărul 13
aduce un bogat material şi pescarilor, tratând noui metode
de pescuit cu musca, învăţături asupra tratării păstrăvilor
prinşi vii şi savuroase schiţe de pe marginea apei. De sigur
nu lipsesc frumoasele ilustraţiuni şi mulţimea de articolaşe
cu discuţii, informaţiuni, observări ale animalelor, ştiri vâ-
nătoreşti din diferitele state. etc.
„Vetiatoria", (No. 12. An. I I I din 18 Martie 1933). orga-
nvl oficial săptămânal al Federaţiei Naţionale Fasciste a
Vânătorilor Italieni, ne impresionează nu atât prin conţinut,
cât mai ales prin suflul nou de însufleţire şi energie ce se
deţ-ajează din paginile sale. O nouă organizare de sus în
jos a vânatului şi a vânătorilor imprimă un nou aspect cine­
getic întregii ţări, în consecinţă şi literaturii cinegetice.
Majoritatea paginilor e plina de rapoarte şi fotografii
fflf-nte cu ocazia colonizărilor de vânat util, iepuri, pot fir­
ii ici'i şi prepeliţe în ţara întreaga. Remarcăm importantele
..reverve" ce s'au constituit în toate provinciile precum şi
terenurile oprite, legate, numite „bandite". cari toate servă
la repopularea teritoriilor cu vânatul util.
Interesante articolele semnate de prinţul Chigi, A.
Banei, F. Negri Arnoldi şi inspiratul articol cu pseudonimul
Tir>doro, — un peisagiu de seară de Martie. — Sitarii au
sosit acolo deja la sfârşitul lui Februarie.
»Sportblatt", — organul oficial al Uniunei Chinologice
Ce: oslovace, nrii 1—3, conţin un bogat material chynologic
Şi elij-noteclinic, variat, distractiv şi instructiv, bogat ilu­
strat eu fotografii de câini prăsiţi în ţara amică. — O ştire
ce -ie' bucură: revenirea dlui Cpt. în retr. Felix Werlik la
«ondueerea C. K. U. — II felicităm sincer!
Wild und Hund. Berlin, numerele de Martie. Natural
sunt dominate de „paserea cu faţa lungă", vestitorul primă­
verii. Remarcăm articolul şi mai ales fotografiile publicate
de dl Lutz Heck, asupra aceluiaş cerb în cinci ani conse­
cutivi. In 1926 avea 16 raze. In 1927 numai 14, în 1928 de nou
16 neperechiate, tot aşa în 1929, ca în 1930 să devie de 18.
Coarnele îşi păstrează earacteristicele ca formă şi lărgime,
fără a prezenta un progres în tăria, grosimea coarnelor. No.
12 ne aduce un articol, semnat de cunoscutul specialist O.
Sartorius, asupra celor două trofee de clasă înaltă, dobândite
la noi în 1932 de dd. C. Sautermeister şi I. Popescu. Articol
scris nu numai cu pricepere, dar cu multe cunoştinţe şi sim­
patie pentru ţara noastră şi eforturile ce se fac la noi în
interesul vânatului. Face o comparaţie amănunţită între
aceste două trofee şi trofeul Kosch, ca să ajungă la urmă­
toarele puncte Nadler: Kosch 221,66; Sautermeister 217,44;
Popescu 215,2. Astfel trofeul Popescu ar veni în locul al trei­
lea. Nu suntem de acord cu acest arbitraj, considerând noi
trofeul Popescu în fruntea listei. De sigur, numai o oficială
măsurătoare ar putea stabili precisa situaţie a acestor trofee
excepţionale. Ele vor fi expuse alăturea pentru prima dată
în Köln, cu ocazia expoziţiei de trofee din anul acesta. Vizi­
tatorii vor avea ce să admire! Remarcăm încă un articol al
dlui Dr. Milovan Zoricici despre zbieratul de cerb în «Iugo­
slavia.
„Lupul de Argint". — Revista cercetăşească a cohortei
Negru-Vodă, No. 13 din Martie şi No. 14 din Aprilie apare
cu o punctualitate remarcabilă şi un conţinut frumos, bogat
şi instructiv, constituind o lectură sănătoasă şi recomanda­
bilă pentru copii noştri.
Clişee bine executate cu peisagii din frumuseţile patriei
noastre, căreia cercetaşul îşi închină tot eul, înfrumseţează
articolele: Râşnovul şi împrejurimile Capitalei, — ale dlor
Al. Daia şi P. Dimo; apoi articolul semnat de C. Ionescu
Mircea şi o piesă cercetăşească într'un act de acelaş autor.
Instructiv articolul: Zece plante medicinale, datorit dlui Petre
Juster, Insula Şerpilor de Dr. Al. Dumitrescu şi în special
„Obiceiurile Românilor la sărbători" de FI. Marian.
Găsim că nu corespunde doctrinei eercetăşeşti „Apre­
cierile" de pe pag. 3 din No. 14.
„Der Foxterrier", nrii 2 şi 3—1933, ca în totdeauna, in­
teresant şi instructiv pentru prietenii acestei rase.
Deciziuni ale Ministerului de
Agricultură.
— I. Se interzice pe termen de 2 ani, vânătoarea fazanu­
lui, prin orice mijloace şi pe tot timpul anului, în Moldova,
Dobrogea. Basarabia şi Muntenia, pe toate terenurile (pă­
duri, locuri de cultură, bălţi) ori care ar fi natura pro-
prietăţei.
II. Se va permite vânătoarea fazanilor (cocoşi) numai
pe terenurile unde s'au făcut colonizări, la cererea proprieta­
rului (arendaş) şi numai în vederea proporţionărei sexelor.
III. Acei cari vor contraveni dispoziţiunilor de mai
sus vor suferi pedepsele prevăzute la art. 77 şi 89 din L. V.
— Jurn. 13547—932 din I / X .
***
— Se interzice vânătoarea la farul automobilului. — D.
M. J . 17185—930.
***
Prin Decizia Ministerială No. 974—933, s'a oprit vânăT
toarea tuturor speciilor de vânat util, până la 1 Martie 1935,
pe terenurile comunei Petrovaselo din judeţul Timiş.
***
Prin Dec. Minist. No. 2898—1933 — s'a revenit asupra
Deciziei Ministeriale No. 13548—1932, lăsându-se liberă vână­
toarea sitarilor (în Bucovina) la pază. cu câini sau cu bătae.
***
In conformitate cu Dec. Minist. No. 49—933, s'a acordat
printr'o viză specială, prelungirea valabilitate! permiselor de
vânătoare obţinute în 1932, până la 31 Martie 1933, (acelor
care au achitat 1/4 din taxa legală). .
In conformitate cu Decizia Ministerială. No. 3468-^933,
valabilitatea acestor permise vizate se prelungeşte până. via
30 Aprilie a. c. inclusiv.
***
Prin Decizia Minist. No. 1508—933, se aplică, dispozi-
ţiunile articolului 35 din Legea pazei şi -protecţiei .vânatului*
pentru întreg teritoriul jud. Neamţ.
 U n f a v o r a b o n a ţ i l o r noştri
Suntem în măsură a anunţa, că am reuşit să
încheem cu Societatea balneară .,SOVAfA" o ccn-
venţiune, care asigură un deosebit favor pe . cama
abonaţilor noştri şi a familiei lor, care ar dori să-şi
facă vilegiatura in anul acesta la renumitele băi
Sovata.
Potrivit acestei convenţiuni, abonaţii justificaţi
ai revistei noastre vor putea avea întreţinere com­
plectă, în care se cuprinde: cameră complect mo­
bilată, masă de trei ori la zi, taxa comunală şi baie,
cu următoarele preţuri de favoare, socotite pentru
o persoană, pe zi.
In lunile Iunie şi Septemvrie:
pensiune CI. I — —• Lei 150.—
CI II „ 130.—
CI. III „ 103.—
In lunile Iulie şi August:
pensiune CI. I — —. Lei 209.—
CI. II 165.—
CI. III 125.—
Pensiunile CI. I au locuinţă in vilele „Dacia",
„Paris", „Doina", etc. apă in cameră, balcon. Masa
in restaurant ă la carte.
RED ACTION ALE
La acest număr alăturăm câte un mandat de plată
pentru domnii abonaţi, cori nu au achitat încă costul abo­
namentului..
Ii rugăm să binevoiască a ni-l trimite fără amânare.
***
Numărul prezent al revistei noastre apare în format
mărit. O lectură mai bogată pentru zilele de răgaz din Săr­
bătorile Paştilor. Revista noastră a l'ost primită atât de fa­
vorabil de toate cercurile cinegetice, încât ne-am simţit obli­
gaţi să ne manifestăm gratitudinea prin acest număr special,
care sperăm va procura prietenilor noştri plăcere.
Articolul dlui Ieronim Stoiehiţia, apărut în No. 2 al
Carpaţilor, „Cerbii noştri", a avut darul să stârnească un
viu interes în sânul, vânătorilor de munte. Punând o pro­
blemă pe cât de interesată pe atât de controversată, a cerut
părerea altor specialişti în materie. Aceste răspunsuri au în­
ceput să ne sosească, în deosebit de importante articole sem­
nate de cei mai reputaţi cunoscători în materie. Azi avem
plăcerea să publicăm articolul dlui insp. ing. silvic Emil
Witting, incontestată somitate în acest domeniu. In un nu­
măr viitor vom da părerile dlui I. Popescu, Reghin, admi­
nistratorul terenului de vânătoare regal Gurghiu precum şi
un vast şi documentat studiu a dlui Dr. I. Philipowitz —
Cernăuţi şi apoi alte foarte interesante contribuţiuni.
Credem că cetitorii noştri apreciază aceste discuţiuni
obiective, de nivel, care sunt chemate să lămurească chestiuni
vânătoreşti de însemnătate cu o notă specifică pentru ţara
noastră.
La fel, pe rând, vom pune şi alte chestiuni în legă­
tură cu vânatul nostru: capra neagră, ursul, râsul, mistreţul
şi celelalte.... minores gentium.
Facem o rugăminte cititorilor noştri. După 4 numere
apărute până acum, credem, eă şi-au făcut o judecată, dacă
oare „Carpatii" merge pe drum bun şi dacă continuând pe
acelaş drum poate aduce un folos chestiunei cinegetice din
România şi poate da o lectură plăcută cititorilor. Dacă ei
cred, că aceasta revistă merită să l'ie răspândită îi rugăm să
o recomande în cercul tovarăşilor lor de vânătoare. Orice
plus de abonaţi înseamnă mărirea familiei noastre, a cer­
cului în care activăm şi deci a posibilităţii de a ne atinge
Pensiunile CI. II au locuinţă în vilele din cen­
tru, „Regina Măria", „Hotel Ştefan" etc. Masa în
restaurant, menu fix.
Pensiunile CI. III în vilele mai îndepărtate de
centru, „Patria", „Casa cu soare" etc. Masa in re­
staurant, menu fix.
In taxele de mai sus, întră pentru CI. I şi II
după alegere şi prescripţie medicală fie baia în li­
ber, fie la putină, — iar pentru CI. III numai baia
în liber.
Nu întră în taxele de mai sus eventuale băi de
nămol, precum nici taxa de cură şi de muzică.
Pentru vânători şi pescari şi familiile lor, cre­
dem, că e de mare folos acest aranjament, dându-le
ocazia nu numai a unei vilegiaturi ieftine în cea
mai frumoasă staţiune balneară din Ardeal, cu ex­
celente calităţi terapeutice, dar şi ocazia unor ad­
mirabile excursiuni în munţi, prin frumoase revi-
ruri de vânat mare şi apoi posibilitate de a pescui
la păstrăvi în Văile: Sovata, Sebeş, Juhod, Praid,
unde se pot procura dela proprietari şi arendaşi
bilete de sezon.
Informaţiuni mai apropiate dă atât administra-
ţiunea revistei noastre cât şi „Sovata" societate bal­
neară pe acţii, Sovata-Băi, jud. Mureş.
ţinta: educaţie vânătoreaseă, dragoste pentru natură, ceasuri
de recreaţie pentru cât mai mulţi.
Rugămintea aceasta nu e o vânătoare după abonaţi
(numărul abonaţilor noştri e mai mare decât am sperat că
va fi) ci izvoreşte numai din gândul servirii cât mai depline
a ţintei noastre.
***
începem azi publicarea unei serii de trei articole „Des­
pre vânatul în Canada şi în Statele-TJnite", semnate de di­
stinsul nostru compatriot şi prieten, dl ing. silv. Aurel ii.
Comşia, Montreal, Canada. Cititorii noştri, fără îndoială, vor
ceti cu mult folos aceste comunicări, venite de peste mări
şi ţări, dela cel pe care îl considerăm a fi cel mai adânc
cunoscător al faunei vânătoreşti şi a tuturor problemelor de
vânătoare, dintre toţi românii de azi. Articolele dlui Comşia
au pentru noi o dublă valoare: pe lângă cea aducativă şi
distractivă, sunt un avertisment viu al urmărilor, — aproape
ireparabile, — pe care le are o vânătoare stârpitoare de
specii şi o învăţătură, ce face un popor mare, pentru a salva
monumentele vii şi moarte ale naturii, ameninţate de
1
„cultură '.
In aceeaşi vreme anunţăm bucuroşi pe cititori, că dl
Comşia ne-a pus în vedere o nouă lucrare şi mai apropiată
de noi: „Consideraţiuni asupra problemelor vânatului în
România", care va apare, în revista noastră, în cursul ace­
stui an.
Mulţumim dlui Comşia, că neglijând poate unele din
colaborările sale în marile reviste din străinătate, se gân­
deşte la cetitorii noştri.
Ilustraţiile din articolul „Duman şi Lăbuş" le datorăm
excelentului pictor de vânătoare N. Gumalîk, Chişinău. Legă­
tura pe care am stabilit-o cu Dsa ne permite să promitem
cititorilor noştri deseori ilustraţiuni din maestrul penel a
Dsale. Dl Gumalik trebue să fie cunoscut lumei vânătoreşti
fiind — pe lângă neîntrecutul artist N. Mantu, de asemenea
colaborator al nostru — singurul pictor specializat în scene
de vânătoare.
*+*
Rugăm pe toţi domnii proprietari de câini de rasă
pură, — cu pedigree — să ne trimită fotografii reuşite a
câinilor lor. dimpreună cu toate datele individuale.
 Sumarul Numărului 4

Pag.
FUMATI ŢIGARETELE:
Ing. A. M. Comşia: Vânatul în Canada şi în Statele Unite 1—9
MIHAI, TOMIS, MACEDONIA, BUCUREŞTI Ion Al. Brătescu-Voineşti: Cu undiţa (urmare) . . . 9—11
VIRGINIA, SPECIALITATE, SPORT, ETC Ing. Rlchard Iacobi: Despre cocoşul de munte şi despre
bătaia lui 12—14
I. P o e n a r u : Sfârşitul 14
A. Lupeanu-Melin: Duman şi Lăbuş 15—17
Insp. silv. Emil W i t t i n g : Cerbul nostru carpatin . . . 18—20
M. C i o r t e a : Sfârşitul rivalilor 20—21
Silvia Spiess: Paseri inelate în România 21—23

ŢIGARETELE
9
A. F e k e t e : Migraţiunea şi vânătoarea sitarului primăvara 24—25
E. T â r n ă v e a n u : Foxterrierul
I. V. V a n c e a : Observaţii şi constatări asupra legii
25—28

vânătoarei 29

ROMÂNEŞTI
Dr. P e t r e Spânul: Igiena câinilor ţinuţi în locuinţe
omeneşti 29—30
Din Munţi şi din câmpii 30—33
Cum atacă râsul ?
SATISFAC G U S T U R I L E CELE Agresivitatea vânatului.
MAI DIFICILE E cocoşul orb când roteşte ?
E atât de sfios cocoşul de munte...?
Un trofeu de ţap roşu remarcabil.
Hotărârea sexului la păstrăvi.
O dubletă frumoasă.
Ştiri mărunte (despre sitari).
* * * Aprilie 34
TUTUNURI SUPERIOARE, FABRICAŢIUNE Cărţi - Reviste (recenzii) 34—35
DESĂVÂRŞITĂ, ÎMPACHETAJE ELEGANTE Deciziuni Ministeriale 35
Un favor abonaţilor i oştrii 36
Redacţional 35

Preciziune technică şi exterior modern,

artistic, este caracteristicul armelor
Reuniunea R. a P r ă s i t o r i l o r de Câini,
CHRISTOPH FUNK
roagă pe toţi Dnii membrii, cari sunt in restanţă fabrică de arme S U H L THÜR.
cu piaţa cotizaţiilor pe anul curent sau anii
Numai u n - v â n ă t o r p o a t e f a c e
trecuţi, să binevoiască a trimite cât mai neintăr-
fotografii a t â t d e p l i n e «ie v i a ţ ă ,
ziat sumele cu cari datorează, sau să ceară să utilizând aparate de fotografiat moderne.
li se trimită cărţile de membrii cu ramburs.
Adresa: R. R. P. C. - Cluj, - Str. Maşiniştilor Nr. 4.

r „Der Deutsche Jäger"

este numele frumoasei reviste germane,
cu un bogat şi variat conţi .ut de vână­
toare, armament şi chynologie, - reco­
mandabilă cititori or în limba germană.
Se ocupă de specii e de vânat obicinuite şi
la noi, astfel c ă este profitabilă şi Instruc­
tivă mai ales pentru vânătorii de munte.

>. Adresa: München • 2. - C. Sparkassenstrasse 11

tUc=c=c=
Doriţi să Vă montaţi sau
împăiaţi t r o f e e l e ?
Cu gust şi pricepere
veţi fi satisfăcuţi numai
la firma Se găsesc în mare asortiment în prăvălia de specialitate
a firmei:
N.ROŞCA,
CLUJ FII LUI P. KOVĂTS
Str. Regina Măria No. 2. Catalog gratuit. Cluj, P i a ţ a Unirii S. Catalog gratuit.
O bună reclamă serveşte deopotrivă pe insèrent şi pe cumpărător. - Inseraţi deci la C
. ARPATIi"
înţelegem să organizăm în mod special această parte a revistei
spre a folosi prin aceasta şi cititorilor şi inserenţilor, înfiinţând
coloane speciale pentru arendări de terenuri, cănise etc...
P r e ţ u l i n s e r a t e l o r îl socotim cu Lei 1.50 rândul milimetric
l
al coloanei de l$ pagină (31 m/m lăţime şi 1 m/m înălţime)
eeea-ce revine la cea 5 Lei 1 cm . — Acordăm un rabat special 2
Yânători
Ia inseratele de cănise ale membrilor R. R. P. C , când ele se fac
pentru întreg anul, ele putând varia în cadrul aceluiaş spaţiu.
Recomandăm pentru mai multă eficacitate ilustrarea inseratelor
asiguraţi-vă viaţa şi avutul
cu mici clişee pe cari suntem gata să le facem la preţul de cost.
întreprinderilor şi instituţiilor cari ne onorează cu inserate de dimen-
ziuni mai mari pentru întregul an le oferim o reducere simţitoare.

Un bun thermos
este indispensabil
vân ătoru 1 u i şi
sportsmanuluidar
face bune servicii
ori-cui în călătorii,
escursii şi în case
cu copii mici. Pro-
curaţi-1 dela f rma
N. ROŞCA,
Cluj, Strada Re­
gina Maria No. 2
C A R T U Ş E L E Şl C A P S E L E
PRIMA
f ARDELEANĂ
GEYELOT Societate Anonimă le Asigurări Generale
sunt neîntrecute. — Adresaţi-vă:
P a r ï s, 30 Rue Notre-Dame des Victoires, c; \j u .i
P I A Ţ A U N I R I I 8.
Vechimea unei case este cea mai bună întâia întreprindere de asigurare din
garanţie a mărfei ce livrează. Ardeal ş una dintre cele mai de seamă
Fabrica de arme din România întregită.
F. W . K e s s l e r
S u h l i. Thür Reprezentanţe:
fondată la 1869. Alba-Iulia, Arad, Braşov, Bucu­
Livrează numai arme de cali­ reşti, Cluj, Oradea, Sibiu, Sătmar,
tate la preţuri excepţional de reduse ! Târgu-Mureş şi Timişoara.
Uliii.

Vânătorul de munte Atenţiune l a m a r c a Pescuitul,

ştie să aprecieze o gustare bună atât în „Oreif" Arme de vânătoare ca sport,
cabană cât şi în liber la un popas. El
de execuţie fină şi precisă, - lucru de
procură
îşi provede raniţa cu renumitele conserve plăcere şi
bucată marca „ G r e i i " satisfac gusturile
alimentare, şuncă şi salamuri ale firmei
FQ. B B f l E D T $1 Fii
cele mai preţioase. Cereţi oferte fabricei distracţie.
Dacă voiţi a
pe cari şi-le procură fie direct dela şi cu Greiffelt A Comp, Vă aprovi­
preţul de fabrică, fie dela prăvălia de de­
licatese. Fraţii Braedt şl iii, Bistriţa.
Suhl (Germania) ziona cu ce­
le mai rafi­
Puţin cunoscute la noi, nate acces-
Cea mai bună armă pentru ocro­ cu atât mai apreciate în Franţa sunt sorii, adre-
tirea vânatului este „f laubertul" armele cu ţ e v i f i x e produsele fabricei saţi-Vă cu
încredere la
D A R K E firma:
Cours Fauriel 65—79.
Sairtt—Etienne N. ROŞCA Str. Regina Maria 2
Doriţi unul cu garanţie şi de
Cereţi catalogul „R".
precizie îl găsiţi numai la firma
ina Recomand pescarilor de păstrăvi Cea mai agreabilă staţiune balneară
. IVUŞLCt . din ţ a r ă este incontestabil
M a r i a N o >2
şi lipani muşte artificiale confecţionate
de mine după experienţă de 30 de ani.
Modele încercate şi dovedite ca cele mai 9* S o v a t a "
Carabinele bune pentru apele noastre. Cârlige orig.
Cereţi prospecte Administra­
automate Cine nu cunoaşte engleze. C e r e ţ i o f e r t e ! Alexandru
Hirschfeld, Cluj, Strada Nicolae Iorga 7. ţiei Băilor „Sovata" S. A.
armele fabricei
Waltlier Pentru articole de pescuit
S O V A T A — J UD. M U R Ă Ş
sunt neîntrecute. adresaţi-vă • •
m m
IAWAI"
Reprezentanţă la noi
în ţară. Cereţi cata­ MAISQN A. S O U G N E
Trofee de cerbi
împuşcaţi în munţii Gurghiului cu 1 4 , 1 6 şi
log: Cari W a l t h e r , A. G. 18 ramuri de vânzare. Armă de glonţ cu sis­
. . BRUXELLES (Belgia)
E Zella - Mehlls
i. Thiir. 70. Oberndorf a, Necker • • 33. Rue Antonie Dansaert.
tem M a u s e r Cal. 11 m / m şi una M a n n -
l i c h e r - S c h S n a u e r Cal. 9 cu l u n e t ă
de vânzare. A se interesă la N. ROŞCA.
Cluj. Str. Regina Maria 2,
 Ouă fazani,
Uleiul PIAŢA CAXINA cea 10C0 bucăţi
„MAS T R A N « proaspete vindem
face pielea moale Lei 25 bucata.
şi impermeabilă. Canisa „Standard", Griffoni :
propr. Teby Bârna, Cereţi: Societa­
Adrese de cănise tea Vânătorilor,
Ba «a comuna Tinca, jud.
Bihor, primeşte pre- Alba Iulia.
Shottish Terrieri: notări pentru doi
Canisa „of Bega", propr. Viktor Pro căţei de rassa fox- illiillll
chaska, Timişoara, IV., Str. Bonaţiu 21, terrier cu păr neted,
a lansat întâia această rasă. Căţei de di­ din frumoasa „Biddy
ferite vârste de vânzare. s Double of Kap- yy O m i s
lony", după „Dele­ Crescătorie de
gate of Kaplony",
Canisa „ E u g e -
(MRC. „C" 276 + păsări şi iepuri.
r o n'., propr. Cpt. Beiuş — Bihor
E. C ă l u g ă r i i , MRC. 306), ambii
II găsiţi la firma Cluj, Strada Ma- foarte aspri şi cu­ (ferma la Ciungi)
N. ROŞCA, şiniştilor N-rul 4. rajoşi, i m p o r t a ţ i , Canisa „Eugeron",
CLUJ Câini de diferite premiaţi cu înalte Cluj, Str. Maşiniş- INIIIIIIlilIili
Str. Regina- Măria 2. premii străine şi din tilor 4. — Primeşte
vârste de vânzare.
ţară. C e l mai m a r e
prenorări pt. căţei.
asortiment din
R e n u m i t a canisă Airedale-Terrieri şi Dobermani ţara noastră
„ o f D e r n a " pră­ de cea mai înaltă clasă, sânge şi pedigree
S E C A U T A ^-
seşte din material prăseşte canisa „de Romanhof", propr.
selecţionat pentru A. Seidl, Cernăuţi, Str. Hotinului 2. Pro­ F o x t e r r i e r i s â r m o ş i de diferite vârste,
vânătoare setteri — duse ale canisei la diferite vârste aptoape Braci, Pointeri şi Setteri dresaţi şi nedresaţi,
Lawerack înmatri­ în permanentă de vânzare. — Bernardini, Boxeri germani, Buldogi
culaţi.--Vinde căţei englezi, — toţi numai cu pedigree-uri în­
la vârstă de 3 luni matriculate. - Dnii membrii ai R. R. P. C.
cu preţul de 2 0 0 0 - Canisa „Muscel" sunt rugaţi a oferi spre vânzare câinii
2500 Lei franco gara vinde setteri en­ supranumerici din canisele lor.
cumpărătorului. glezi, adulţi şi
Adresa: N o r v a y pui, din părinţi de Rachete
L d r â n d , Derni- selectaţi field- DE VÂNZARE şi articole
şoara, Oficiul Der­ trials, direct im­
portaţi, pedigree, Brac german . 2.ani, puţin dresat, de t e n n i s
na, jud. Bihor.
vânători. Shottish-Terrieri şi un Dog de 9 se află la firma:
Canisa „O r i o n", luni (40 kgr. culoare neagră-adâncă).
propr. Dr. Erwin „Durbec de la Blgnoniére
L. O. F. 43082". Amatorii se vor adresa la R. R. P. C.
N. ROSCA
Schnell,Titu,Uâmb. CLUJ
Prăseşte griffon'. Str. I. C. Brătianu 17. Câmpu-Lung. Cluj, Maşiniştilor 4. Str. Regina Mcria 2.

Patru sezoane de vânătoare au consacrat definitiv cartuşele

- F A B R I C E I ROMANE
D E C A R T U Ş E D E VÂNĂTOARE
BUCUREŞTI, ŞOSEAUA STEFAN CEL MARE 45

NEÎNTRECUTE IN URMA CALITĂŢILOR L O R :

regularitate,
grupaj strâns,
preţuri raţionale,
putere de pătrundere.
M a r c a „3 stele" ( f ă r ă fum).
M a r c a „2 stele" ( f ă r ă fum).
M a r c a „1 s t e a ' ( p u l b e r e n e a g r r ă speciala),
M a r c a „Vulpe" ( p u l b e r e n e a g r ă s p e c i a l a ) .

De vânzare la toate magazinele mai importante din ţară şi la „Uniunea Generală

a Vânătorilor din România" (Bucureşti III, Str. General Chr. Teli 9 bis).

Tipografia Naţională S. A. Cluj, Strada Regina Maria No. 36.