I.

DEFINIȚIA ETICII
Etica este o ştiinţă filozofică ce studiază morala ca pe una din cele mai
importante laturi ale existenţei umane şi sociale. În acelaşi timp etica
este şi o disciplină ştiinţifică, deoarece în cadrul ei sunt elucidate două
grupe de probleme:
 probleme teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa
moralei,
 probleme ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul,
după ce principii şi norme să se conducă în viaţă.
temeiurile actualităţii eticii şi importanţa practică a ei pentru om şi
umanitate sunt elucidate prin funcţ iile specifice ale eticii. De obicei,
sunt elucidate în literatura de specialitate următoarelefuncţiiale eticii:
funcţia cognitivă, funcţia normativă, funcţia persuasivă şi funcţia
educativă.

Funcţia cognitivă
-este funcţia principală, în sensul că celelalte funcţii nu se pot realiza
adecvat decît cu condiţia realizării ei. Această funcţie s-a materializat
de-a lungul timpurilor şi se poate realiza pe trepte succesive: -
treapta descriptivă
-ne oferă un început de sistematizarea datelor vieţii morale. Ea se
realizează în principal prin elaborarea unor tipologii şi studii ale
structurii şi dezvoltării caracterelor.
În tipologie sunt descrise succesiv tipuri de atitudini morale, vicii şi
virtuţi morale, sau calităţi şi defecte morale. Studiul structurilor şi
dezvoltării caracterelor se referăla descrierea caracterelor morale
pozitive sau negative.
-treapta analitico-sintetică
-presupune o analiză a conexiunilor interne şi externe ale
diferitor fenomene morale adică toate componentele care au o
semnificaţie morală specifică. Gîndirea sintetică culminează cu
elaborarea categoriilor fundamentale ale moralei, care definesc şi
esenţa şi specificul, deci esenţa specifică a vieţii morale.
-treapta explicativă

- presupune studierea factorilor cauzali, sau a celor generatori ai

moralei:
factori ce explică geneza, structura, funcţiile morale, tipurile
fundamentale de morală, progresul moral şi perspectivele acestui
progres.

Funcţia normativă
– aceasta nu constă în crearea de norme, deoarece normele morale nu
pot fi decretate precum normele juridice de către legiuitor, ele se
cristalizează în viaţa reală a colectivităţilor. Dacă este vorba de
elaborare a unor coduri morale, această elaborare constă doar într
-o explicare şi sistematizare a unor norme elaborate deja în sfera vieţii
şi experienţei morale. Trebuie menţionat faptul că şi în viaţa moral ă
au existat şi există legiuitori individuali adică marii moralişti ai
popoarelor precum: Socrate, Epicur, Kant, Gusti, Mill, Tolstoi, sau
profeţii popoarelor precum: Moise, Buddha, Confucius, Hristos,
Mahomed, care au iniţiat doctrine morale sau morale cu caracter
doctrinar.

Funcţia persuasivă
-este o funcţie de convingere. Este necesar să remarcăm faptul că
funcţia în cauză se realizează în forma ei optimă, prin realizarea
primelor două funcţii, cea cognitivă şi cea normativă. Înainte de a se
constitui ca funcţie a discursului etic, persuasiunea este prezentă în
sfera concretă a vieţii morale, deoarece opinia publică recurge spontan
la toate procedeele indicate, încît discursul etic este o expresie
teoretizantă a opiniei publice, iar autorul discursului un reprezentant
sau un mandatar al ei.

Funcţia educativă
- ea a fost dezvăluită încă din antichitate de către Platon şi Aristotel.
Pentru ei cunoaşterea binelui are un efect nemijlocit educativ ce
antrenează direct respectul şi practicarea lui. După Aristotel
moralitatea indivizilor are două izvoare: pe de o parte, cunoaşterea
binelui şi, pe de altă parte, experienţa repetată şi fixată în obişnuinţă.
DEFINIȚIA INTEGRITĂȚII ACADEMICE
Integritatea academică presupune respectarea de către studenţi,
profesori şi personalul administrativ al instituţiei de învăţământ a unui
set de valori şi principii etice cum ar libertate academică, competenţă,
integritatea morală, corectitudine intelectuală şi onestitate,
colegialitate, loialitate, responsabilitate, transparenţă, respect şi
toleranţă.
Principiile Integrităţii academice:
 Integritatea morală
 Colegialitatea
 Loialitatea
 Respectul şi toleranţa
 Profesionalismul
 Onestitatea şi corectitudinea intelectuală
 Dreptatea şi echitatea
 Transparenţa
 Responsabilitatea profesională şi socială
 Libertatea academică
 Autonomia personală
 Meritul
 II. IPOTEZE LA CARE TREBUIE SĂ RĂSPUNDEM:

1. Este necesară reglementarea problemelor de etică și integritate

academică printr-o lege organică adoptată de Parlament?
Da, deoarece în lipsa unui sistem de etică a cercetării îi pune
în dificultate pe cercetătorii care trebuie să depună împreună cu
articolul lor și avizul de etică atunci când vor să își publice
cercetările.
Corelat, acest lucru a determinat parțial şi plasarea pe un loc
modest în topurile universitare mondiale, iar lipsa unor sisteme
eficiente anti-plagiat a condus la critici care asociau universitatea
cu o fabrică de diplome, ambele determinând scăderea reputației
universității. Apoi, inexistenţa unor mijloace securizate de a depune
plângerile şi de a urmări rezolvarea lor de către consilierii de etică,
profesionişti în domeniu, a dus la sporirea tensiunilor dintre
membrii corpului didactic şi la procese pierdute de universitate în
tribunale, deci la pierderi financiare și afectarea satisfacției muncii.
Inexistenţa unor reguli explicite de etichetă universitară duce
la conflicte cu personalul administrativ, la perpetue acuze
reciproce. Jignirea profesorilor de către studenţi şi a studenţilor de
către profesori înveninează atmosfera în anii de studiu și
demobilizează studenții merituoși etc.

2. Este suficient ca în baza Legii 1/2011 privind educația națională ca

aceste chestiuni să fie soluționate de instituțiile universitare prin
adoptarea în baza autonomiei a unui cod de etică și interitate
academică?â
Pentru a fi suficient ca în baza Legii 1/2011 privind educația
națională și soluționarea de către instituțiile universitare prin
adotarea în baza autonomiei a unui cod de etică i integritate
academică este imortant în primul rând a se crea o universitate
morală. Aceasta să fie capabilă să internalizeze o serie de virtuți
organizaționale în toate practicile și procesele sale interne, astfel
încât să îi stimuleze pe toți membrii acelei comunități academice
(cursanți, cercetători, cadre didactice, personal administrativ) să se
 comporte etic și să prevină totodată comportamentele imorale ale
acestora.
Așadar, o universitate morală este cea care creează un
context moral pentru membrii săi prin dezvoltarea unor virtuți
morale organizaționale. Măsura în care universitățile dezvoltă astfel
de virtuți ne indică măsura în care le putem considera ca fiind
morale, dat fiind că aceste virtuți reprezintă condiții pentru un
comportament individual etic și reflectă capacitatea universității
respective de a stimula un astfel de comportament. Atunci când
membrilor universității nu li se oferă un cadru moral explicit care
să ghideze comportamentul dezirabil, aceștia vor trata cel mai
probabil spontan diversele probleme etice pe care le vor întâlni,
folosind o scală vagă și nedefinită a ceea ce este bine și rău, permis
și interzis.
Virtuțile (calitățile) organizaționale ale universității
funcționează în acest context drept repere morale pentru toți
participanții la comunitatea respectivă. Putem astfel evalua dacă o
universitate este morală evaluând îndeaproape dacă – și în ce
măsură – aceasta internalizează o serie de virtuți organizaționale. În
caz contrar se apelează la raspundere juridică.

3. Ce tipuri de răspundere juridică se antrenează și pentru ce subiecte

de drept în problemele de etică și integritate academică?
Tipuri de răspundere juridică
1. Răspunderea pentru fapte savârsite cu vinovatie exige ca orice
subiect de drept nu poate fi sanctionat decât daca este vinovat si
numai în limitele vinovatiei sale.
Desconsiderarea conduitei prescrise si alegerea conduitei
care nesocoteste interesul si valoarea ocrotite
de lege atrag raspunderea juridica.
Faptuitorul stie sau trebuie sa stie care sunt consecintele negative
ale comportamentului sau socialmente indezirabil.

2. Răspunderea personală cere ca raspunderea juridica sa fie strict

legata de persoana care a produs fapta ilicita; proportiile
 raspunderii se stabilesc dupa circumstantele personale ale autorului
faptei. Chiar atunci când, în functie de situatie, raspunderea deriva
si din fapta altuia ori din aceea produsa solidar cu altul, ea se
circumscrie numai pentru ceea ce a savârsit autorul, pe baza
evaluarii împrejurarilor obiective si subiective care au marcat
autorul faptei ilicite, împrejurari proprii atât momentului savârsirii
faptei, cât si aceluia al stabilirii sanctiunii.
Principiul raspunderii personale implica si regula ca autorul
faptei nu poate fi sanctionat decât o singura data pentru aceeasi fapta

3. Justa sancțiune implica exigenta proportionarii pedepsei în functie

de gravitatea faptei comise. Ceea ce necesita corecta alegere a
normei juridice sub a carei incidenta intra fapta ilicita. Principiul
justetei sanctiunii înseamna totodata individualizarea corecta si
aplicarea adecvata a sanctiunilor prescrise de norma de drept.

4. Celeritatea tragerii la raspundere reclama oportunitatea sanctionarii.

Daca aplicarea sanctiunilor, înteleasa ca reactie sociala, realizata
prin forta coercitiva a statului, la faptele ilicite, nu intervine cu
promptitudine, atunci nu se mai obtin efectele dorite nici în raport
cu faptuitorul, nici cu societatea. "Temporizarea" tragerii la
raspundere a faptuitorului provoaca un sentiment de insecuritate în
raporturile interumane si în acelea sociale, precum si un sentiment
de neîncredere în capacitatea factorilor institutionali obligati sa
asigure ordinea de drept.

Personalul de cercetare-dezvoltare, inclusiv cadre didactice

universitare și studenți doctoranzi, este obligat să respecte etica şi
deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare și, în mod distinct,
drepturile de proprietate intelectuală.
Art. 24 din Legea nr. 319/2003 prevede că personalul de
cercetare-dezvoltare este ținut să îndeplinească două obligații
distinct reglementate:
 ‘‘a) să respecte etica şi deontologia activităţii de cercetare-
dezvoltare;

b) să respecte drepturile de proprietate intelectuală […];’’.

În mod distinct sunt reglementate și sancțiunile aplicabile pentru

săvârșirea abaterilor de la buna conduită în cercetare-dezvoltare,
prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 206/2004:

– pe de o parte ‘‘sancțiunile disciplinare prevăzute în Codul de

etică şi deontologie profesională al personalului de cercetare-
dezvoltare’’, și, pe de altă parte

– ‘‘sancţiunile prevăzute în Legea nr. 64/1991 privind brevetele de

invenţie, republicată, cu modificările ulterioare, în Legea nr.
129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale,
republicată, şi în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare’’.

4. Este suficintă răspunderea juridică personală autorului de plagiat?

Pentru ce tip de răspundere juridică ați opta?
Personal aș opta pentru justa sancțiune, aceasta impliând
exigenta proportionarii pedepsei în functie de gravitatea faptei
comise. Ceea ce necesita corecta alegere a normei juridice sub a
carei incidenta intra fapta ilicita.

5. Se impune reglementarea unei răspunderi juridice a unei lucrări

(licențe, lucrări de dizertație, doctorat, etc.)?
Ar trebui să se impună reglementarea unei răspunderi juridice
a tuturor lucrărilor în condițiile în care acestea au respectat la
rândul lor drepturile de proprietate intelectuală.

6. Este necesară sau nu instituirea unei răspunderi juridice pentru

instituția în care au avut loc săvârșirea de fapte care au adus
atingeri eticii și integrității academice?
 Este necesară instituirea unei răspunderi juridice pentru instituția
în care au avut loc săvârșirea de fapte care au adus atingeri eticii și
integrității academice întrucât în acest mod ar putea funcționa puterea
exemplului și astfel, treptat să se reglementeze actualele probleme de
etică și integritate academică.