Dintre toate refulările omului considerat modern, cea a fiinţei interioare, periclitează

cel mai mult desăvârsirea omului. Aşa cum totul din jurul nostru se află sub semnul dualitaţii
şi omul se supune aceloraşi principii. Suntem fiinţe duale alcătuite din vizibil şi invizibil.
Fiinţa vizibilă este efemeră şi are un început, o dezvoltare şi un sfârşit. Ea se supune în
principal instinctelor.  Pentru a-şi asigura perpetuarea, Existenţa ne-a înzestrat cu tot ce avem
nevoie, începând cu instinctul de a mânca, al conservării până la cel al procreerii. Fiinţa
invizibilă este reprezentată de sinele nostru. Încă suntem departe de a înţelege toată structura
arhetipală a sinelui, însă am descoperit că sinele poartă în el semnătura Creatorului, fiind şi o
permanentă legătură cu El. Sinele reprezinta adevărul nostru absolut, mai presus de toate
imaginile construite vis-a-vis de propria persoană. Sinele nu poate fi minţit sau redus la
tăcere. De aceea indiferent cât de bine ne merge în lumea materială, indiferent de cât de sus
am urcat pe treptele ierarhiilor sistemului, undeva adânc în noi este foarte posibil să
mocnească un focar de nefericire. Este nefericirea sinelui neîmplinit, care se simte strivit şi
sufocat într-o lume caracterizată doar de iluzii, falsităţi şi avantaje imediate.

Cei care sunt cinstiti cu ei înşişi vor recunoaste acest zbucium interior. Superficialii
vor nega în continuare evidenţele. Dar de unde vine această neînţelegere? La naşterea unui
fiinţe umane se elaborează şi un anumit tipar, numit şi misiune personală sau destin. Tot acest
tipar se relevă omului încă din primii ani de viaţă prin dorinţe, predispoziţii, talente...etc.
Totusi, de cele mai multe ori aceste semnale transmise de sinele nostru sunt înăbuşite de ceea
ce noi numim educaţie. Desi nu se recunoaste deschis, educatia are rolul de a uniformiza si a
rescrie tiparele comportamentale ale individului, fără să ţină seama de tiparul original al
fiecăruia. Se mai întâmplă câteodată ca cineva să "scape", si să-şi urmeze propriiul destin, dar
asta se întâmplă destul de rar. Civilizaţia aşa zis modernă, se ocupă doar de fiinţa exterioară,
ignorând aproape cu desăvârsire, fiinţa interioară. Astfel nu a mai fost decât un pas pâna am
ajuns să ne pese doar de trebuinţele strict biologice, reprezentate foarte bine în primele doua
niveluri ale piramidei lui Maslow. Însă am uitat că omul reprezintă un întreg, respectiv suma
dintre vizibil şi invizibil. Această lipsă cronică de armonizare a dus la apariţia omului
incomplet, care nu se cunoaşte cu adevărat pe sine, ci doar pe cel supus trebuinţelor si
instinctelor biologice.
Ţelul omului ar trebui să fie o viaţă sub semnul excelenţei. Nu vă speriaţi, când spun
excelenţă, nu mă refer la atingerea unor performanţe fizice sau psihice iesite din sfera
normalităţii. Mă refer la ideea ca prin efort fizic cât şi raţiune, să atingem şi dimensiunea
invizibilă a sinelui nostru. Aceasta reprezintă de fapt "cheia de boltă" a existenţei fiecăruia.
Poate că am dezamăgit pe mulţi prin aceste afirmaţii, care "educaţi" fiind, cred ca împlinirea
umană se traduce doar prin etichetele hainelor sau numărului de carduri sclipitoare din
portmoneu. Aceste artificii contează doar pentru fiinţa vizibilă, şi desigur sunt necesare şi ele.
Însă reprezintă doar o parte a întregului. Nu trebuie pierdut din vedere că sinele nostru este
nemuritor, spre deosebire de corpul vizibil care are o finalitate. Cei care nu fac nimic pentru
cunoaşterea şi satisfacerea sinelui, vor pleca dincolo singuri şi dezgoliţi. Dincolo nu va mai
conta ce fel de viaţa materială ai avut. În consecinţă, un om înţelept, pe langă stradania firescă
de altfel, de a se îngriji de bunăstarea materială, va căuta în permanenţă puntea de legatură
dintre partea lui vizibilă şi cea invizibilă, iar când o va găsi, va merge mai departe.
Sunt multe metode spirituale pentru constientizarea a sinelui. Desi ele sunt numeroase
si de cele mai multe ori diferite, toate au aceeasi finalitate, accederea către partea invizibilă.
Poate când vei vedea multitudinea de metode şi discipline spirituale, vei fi tentat sa tragi
concluzia ca ineficienţa lor a dus la apariţia atâtor sisteme. Explicaţia este cu totul alta. Toate
aceste căi spirituale aparţin unei multitudini de zone geografice şi culturale foarte diferite. Din
acest punct de vedere, este chiar firesc ca, calea spirituală să îmbrace atâtea forme diferite,
deşi toate au aceeaşi finalitate. De regula insuccesul nu este expresia metodei ci a
subiectului. De aceea sunt în măsură să constat că spiritualitatea contemporană a devenit doar
o modă, iar acest curent superficial a cuprins tot mai mulţi oameni. Căutăm în permanenţă
ceva nou, sclipitor, misterios, exotic şi aruncăm la gunoi sau în lada uitării tot ceea ce avem
deja, deşi suntem departe de a le fi înţeles. Uităm că noi oamenii suntem asemeni plantelor,
care nu întâmplător am apărut într-un anumit loc, iar numai solul, aerul şi apa din locul
respectiv ne ajută cu adevărat că creştem şi să înflorim. Împrumutând pe bandă rulantă tot ce
este străin şi exotic, doar pe considerente că sună bine şi este mai cool, nu vom evolua cu
adevărat niciodată. Ori nu vom obţine nici un răspuns, ori doar jumătăţi de răspunsuri, mereu
nesatisfăcătoare.