Sunteți pe pagina 1din 5

FIŞĂ DE LECTURĂ

Autorul : M.Payne

Titlul : Teoria modernă a asistenţei sociale

Data apariţiei : 2011

Locul apariţiei : Iaşi

Editura : Polirom

Capitolul 7: Sistemele și perspectiva ecologică (p.163–182)

Spre deosebire de consiliere ,psihoterapie și multe alte profesii din spectrul serviciilor
sociale teoria sistemică este o abordare individual-reformatoare care permite asistenților
sociali să ia în considerare atât aspecte sociale cât și personale, dar și interacțiunile dintre
individ și societate, pentru a înțelege complexitatea funcționării lor ca un continuum de la
perspectiva atomistă la cea holistică,deci sistemul nu e văzut ca o sumă de părți ci un complex
de părți, unde elementele interacționează.

Aici, Payne.M. prezintă sistemul ca fiind o entitate caracterizată prin granițe/limite


care îl delimitează, unde în interiorul acestor granițe se stabilesc schimburi de energie mai
intense decât cele care se stabilesc între interiorul și exteriorul sistemului. Sistemele închise
sunt caracterizate prin absența schimburilor cu alte sisteme, în timp ce sistemele deschise
stabilesc schimburi cu alte sisteme, având granițe permeabile.

Autorul definește câteva dintre conceptele importante utilizate în cadrul acestei teorii:

1.Input-ul - reprezintă energia care pătrunde dinspre exterior spre interior prin zona de
delimitare.
2. Throughput -reprezintă felul în care este utilizată energia în cadrul sistemelor.

3.Output-ul - e definit ca fiind efectul asupra mediului înconjurător al energiei ieșite din
granițele sistemului.

4.Bucla de feed-back – e informația și energia care intră în sistem datorită output-lui,care


influențează mediul, mediu care la rândul său,retransmite sistemului efectele produse

5. Entropia – moartea sistemului prin consumarea proprie energii necesare funcționării,în


lipsa input-urilor din exterior

Starea în care se găsește un sistem se caracterizează prin:

- Starea sa stabilă, lucru care se referă la felul în care sistemele folosesc input-urile fără
să se producă schimbări fundamentale în identitatea lor;

- Homeostaza ,reprezintă capacitatea sistemului de a-și păstra natura fundamentală, în


ciuda faptului că input-ul aduce schimbări;

- Diferențierea ,se referă la faptul că, complexitatea sistemului poate crește în timp, în
cadrul său având loc dezvoltarea mai multor componente;

- Reciprocitatea se referă la faptul că dacă se schimbă o parte a sistemului, toate celelalte


părți ale acestuia sunt afectate și suferă modificări. Ca o urmare a reciprocității,sistemele
manifestă atât echifinalitate cât și multifinalitate

- Nonsumativitatea, reprezintă ideea conform căreia, întregul e mai mult decât simpla
însumare a părților sale componente;legăturile și interacțiunile din cadrul sistemului își
pot crea propria energie pt. a continua să existe( sinergia) în lipsa căreia și a energiilor din
exterior sistemul ar intra în colaps prin apariția entropiei .

Sistemele de ajutorare găsite de Pincus și Minahan sunt:

- Sisteme informale/naturale: (familie, prieteni, colegi de servici);

- Sisteme formale :(asociații comunitare);


- Sisteme societale: (școala, spital).

Modelul de viață (al lui Germain și Gitterman) se bazează pe ideea că indivizii depind
unii de alții și de mediu, influențându-se reciproc unul pe celălalt de-a lungul timpului ca
urmare a interacțiunii dintre aceștia,iar asistența socială vine în sprijinul creșterii armonizării
reciproce a individului cu mediului lui de viață .Ei consideră că fiecare om are un parcurs unic
al vieții, răstimp în care se confruntă și experimentează diverși factori stresanți care-i pot
destabiliza

Resursele de care dispune un individ pentru a se adapta și a face față la factorii


stresanți sunt reprezentate de: relaționare, eficacitate sau încredere în capacitatea de a face
față, competența sau sentimentul că pot primi ajutor din partea celorlalți, concepția de sine
care e evaluarea propriei persoane, stima de sine și orientarea de sine care face referire la
sentimentul că individul deține controlul asupra propriei vieți, precum și asumarea
responsabilităților pentru acțiuni.

Factorii sociali care afectează puterea de folosire a resurselor interpersonale sunt: puterea
coercitivă (există un grup dominant care monopolizează puterea), puterea exploatatoare,
habitatul (mediul fizic și social al beneficiarului), nișa (poziția socială ocupată), cursul vieții,
timpul istoric (contextul istoric) , timpul individual (semnificațiile personale acordate
experiențelor de viață) și timpul social ( evenimente care afectează familiile și comunitățile din
care face parte individul)

Abordarea ecosocială: ecocritica

Ideile ecologice sunt utilizate de autori ca metafore în discuția privind relația individ mediu.

Ecofeminismul se referă la faptul că preocuparea femeilor pentru un mediu “sustenabil și


suportiv” (Payne, 2011 p. 176) e reprimată de sistemele sociale și politice odată cu aplicarea
teoriei ecologice a sistemelor.

Ideile ecologice fundamentale în asistența socială ar trebui să fie reprezentate de: integrare și
interconectivitate, importanța devenirii, păstrarea diversității și relațiile din comunitate.
Practica asistenței sociale trebuie să acorde importanță dezvoltării unor comunități suportive,
promovării parteneriatelor active, dezvoltării capacităților indivizilor și comunităților,
promovării luării deciziilor la nivel descentralizat și local, promovării justiției sociale și
ecologice.

Ecoasistența socială oferă următoarele abordări:

 Analiza holistică (analiza impactului asupra mediului în urma implicării asistentului


social și a cetățenilor în planificarea și implementarea acțiunilor sociale);

 Utilizarea pozitivă a resurselor naturale, promovarea acestui lucru și conștientizarea


stilurilor ce respectă resursele mediului;

 “pedagogia aventurii” (în vederea promovării unor rețele specific care creează
oportunități de viață).

Potrivit teoreticianului Folgheraiter, problemele sociale sunt rezultate ale problemelor


existente în cadrul relațiilor dintre indivizi, astfel că practica asistenței social ea ar trebui să se
bazeze pe colaborarea cu aceștia în momentul realizării planului de intervenție. Profesioniștii
își concentrează atenția pe rețelele de care aparțin beneficiarii și asupra relațiilor pe care
aceștia le au cu agenții sau cu diverși indivizi.

Utilizarea teoriei sistemelor care sunt printre puținele teorii sociologice comprehensive
aplicate în practica asistenței sociale prezintă o serie de avantaje:

- Pune accent pe schimbările produse la nivelul mediului în care trăiește beneficiarul;


- Se concentrează pe felul cum se influențează indivizii între ei( interactivă)
- Atrage atenția asupra existenței mai multor căi de a ajunge la aceleași rezultate
(echifinalitate și multifinalitate);
- Oferă o perspectivă unitară, un cadru general; aduce laolaltă mai multe teorii.
- Are o abordare circulară a problemelor
Minusuri ale teoriei sistemelor:
- E mai mult descriptivă decât explicativă
- Nu e prescriptivă,deci nu putem ști care sunt efectele intervenției pt. că nu știm cum
vor interacționa între ele celelalte părți a sistemului
- Este prea incluzivă,prin concentrarea atenției la problemele pe scară largă,teoria poate
să ducă la neglijarea problemelor de amploare mai mică
- Omite posibilitatea ca feed-back-ul să poată să amplifice o devianță
- Absența politicilor sociale
- E o teorie greu de aplicat datorită faptului că în situații similare se pot aplica metode
diferite fără a ști care e mai bună