Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3

SALVAŢI PĂMÂNTUL – NATURA NE IUBEŞTE!

Natura cu fascinanta lume a plantelor constituie leagănul civilizaţiei


umane asigurând in acelaşi timp condiţiile existenţei noastre.

GÂNDIM ASEMENEA ZBORULUI UNEI PĂSĂRI, NE ÎNĂLŢĂM PRIVIREA


SPRE SOARE ŞI LUMINĂ ASEMENEA UNEI FLORI, IAR CÂND VORBIM CU
SEMENII NOŞTRI DORIM SĂ NI SE ALATURE PE ACEST PĂMÂNT MINUNAT
CARE ESTE CASA NOASTRĂ CA ÎMPREUNĂ SĂ PUTEM SALVA –TERRA

„Nu cred că există ceva mai important decât conservarea naturii, cu excepţia
supravieţuirii omului si aceste două noţiuni sunt atât de strâns legate, încât este greu sa le
desparţi.” spunea Charles Lindberg .

Natura ne dăruieşte cu bucurie şi simplitate, din plin, necondiţionat, toate


bunurile sale. Dar, de cele mai multe ori, omul n-a ştiut sau a uitat să protejeze aceste daruri
pentru el şi pentru generaţiile următoare. În condiţiile epocii contemporane, caracterizate prin
creştere demografică, industrializare şi prin acţiunea deseori necontrolată a omului asupra
mediului, se pune tot mai acut problema protecţiei mediului înconjurator

Mediul înconjurător constituie un mecanism viu de o complexitate deosebită, de a cărui


integritate si buna funcţionare depinde întreaga activitate umana.
Omul s-a aflat în mijlocul naturii de la începutul existenţei sale şi s-a folosit de tot ceea ce
acesta i-a oferit. Între om şi natură s-a stabilit o strânsă legătură.
Mediul înconjurător de astăzi este un rezultat al creaţiei omului, dar el poate influenţa
foarte mult evoluţia societăţii umane.
Degradarea continuă a mediului se datorează intervenţiei omului în natură, iar pericolul este
foarte mare. Protecţia naturii devine una dintre cele mai importante preocupări ale societăţii
contemporane. Natura trebuie respectată şi nu dominată. Fiecare componentă a naturii are
rolul său precis, iar omul trebuie să se integreze armonios acestui ecosistem. Relaţiile care se
stabilesc între om şi natură stârnesc interesul şi curiozitatea multor oameni de ştiinţă. Ei vor să
cunoască cât mai bine fenomenele care se petrec alături de ei, să descopere noi surse de
materii prime care să nu producă dezechilibre în natură. Epoca noastră se caracterizează prin
străduinţa popoarelor de a conserva, ocroti, ameliora şi menţine media de viaţă pe planeta
noastră.
Contradicţia fundamentală a lumii moderne rămâne raportul între consecinţele crescânde
ale societăţii şi capacitatea ecologică limitată a planetei de a le satisface.
Omul s-a aflat în mijlocul naturii de la începutul existenţei sale, folosindu-i toate darurile.
Nu rareori, însă, ea îi opune şi manifestări oarbe, brutale, în faţa cărora rămâne înmărmurit şi
neputincios
Menţinerea echilibrului ecologic este esenţială pentru desfăşurarea normală a vieţii.
Natura are nevoie de prieteni. Nu mila de vieţuitoare, ci respectul este necesar unei
adevărate prietenii cu natura.
Orice copil poate deveni un prieten al naturii, cu condiţia să respecte natura.
Copiii reprezintă o treime din populaţia planetei noastre şi au nevoie să înţeleagă evoluţia
vieţii, cu părţile ei pozitive sau negative, pentru că au dreptul la determinarea propriului viitor.
Copilul iubeşte natura. El va înţelege foarte repede ce este mediul înconjurător, cum îl
putem ocroti, de ce trebuie să-l ocrotim, ce este poluarea, efectele ei asupra sănătăţii şi care
sunt măsurile de prevenire.
Rolul activ al copiilor , de la cele mai fragede vârste şi luarea unor decizii în domeniul
protecţiei mediului este esenţial din punct de vedere al succesului pe termen lung în educaţie.
Educaţia ecologică este la fel de importantă pentru copii ca şi educaţia intelectuală,
morală, estetică, etc. În cadrul educaţiei ecologice, copiii învaţă de ce şi cum trebuie protejată
natura. Îngrijirea mediului implică din partea omului desfăşurarea unor acţiuni practice care să
contribuie la evoluţia plantelor şi animalelor, apărarea lor de acţiunile dăunătoare, care pun în
pericol viaţa plantelor şi animalelor şi chiar viaţa omului. Protejarea mediului înconjurător se
insuflă de la cele mai fragede vârste. Mediul în care copiii îşi desfăşoară activitatea îi
influenţează permanent şi le oferă posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru
ei, le stimulează curiozitatea şi dorinţa de cunoaştere.
Noi, ca educatori ai generaţiei de mâine, avem obligaţia profesională, dar şi morală, de a
învăţa copilul că Terra este leagănul plantelor şi al animalelor, este “casa noastră”, a
oamenilor, „nava spaţială “ a întregii umanităţi.
Aşadar, suntem chemaţi sa facem transferul de dragoste si respect pentru tot ce ne-
nconjoară de la noi adulţii spre cei mici si foarte mici acum când începe drumul cunoaşterii
Copiii de azi sunt martorii oculari ai transformărilor in toate domeniile de activitate iar
aspectele noi le trezesc curiozitatea ce se manifesta prin adresarea de multiple întrebări.
Curiozitatea copilului de a cunoaşte tot ce-l înconjoară, de a afla cat mai multe despre
natura, dar si cauza fenomenelor ce se petrec sub ochii lor este manifestata prin întrebări ca:
de ce?,cum ?, când?, din ce cauza? etc.
. Curiozitatea copilului este suscitată nu numai de obiectele pe care le poate percepe, ci şi
de legăturile interne, de cauzalitatea care există între obiecte şi fenomenele percepute: „de ce
cad frunzele?”, „de ce tună?”, „de ce creşte grâul?”
Cunoaşterea mediului înconjurător trebuie să predomine caracterul atractiv, accesibil şi
ecologic. Copiii au nevoie să perceapă cel mai mare adevăr din spaţiul viului: plantele se nasc,
trăiesc şi mor, lăsând seminţe pentru următoarea generaţie de plante.
Educaţia ecologică foloseşte abordări interdisciplinare centrate pe mediu şi problemele
acestuia. La copii, ea se realizează la nivelul afectiv. Copilul este mai sensibil şi se află la
începuturile acumulărilor de cunoştinţe despre mediu. Ei sunt dornici să participe la
activităţile de îngrijire a plantelor, a animalelor. Copiii trebuie să realizeze că problemele
mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune
negativă a noastră, poate afecta în mod distructiv natura. De aceea, ei trebuie să ajungă să
cunoască, să iubească şi să ocrotească natura
Educaţia ecologică are semnificaţia deprinderii unui anumit mod de a înţelege relaţia dintre
om şi mediu de viaţă, care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi animalelor.
Îngrijirea şi protejarea mediului se insuflă copiilor de la cele mai fragede vârste.
Copiilor le putem explica pe intelesul lor că pentru a trăi într-un mediu sănătos, fiecare
trebuie să ne îngrijim de curăţenia spaţiilor din jurul nostru, să contribuim la sănătatea noastră
şi a celor din jur.
Prin participarea la diverse activităţi, copiii înţeleg rolul pe care ei îl au în mediu, ce
acţiuni sunt capabili să efectueze şi care sunt urmările unor atitudini necorespunzătoare faţă
de mediul înconjurător.
În cadrul unor activitati copiii au putut constata unele comportamente negative ale
oamenilor faţă de natură ( gunoaie aruncate la întâmplare, nu în locurile special amenajate,
iarba călcată, crengi rupte din copaci, hârtii şi ambalaje din plastic aruncate pe lângă blocurile
de locuinţe)..
Toate acestea contribuie la poluare. În discuţiile purtate cu copiii putem analiza cauzele
poluării atmosferei şi efectele nocive pe care le are asupra oamenilor şi naturii. Ei işi pot da
seama că între om şi natură există o strânsă legătură şi că omul prin activitatea sa omoară
puţin câte puţin natura. Poluarea nu are graniţe şi este dăunătoare atât pentru oameni , cât şi
pentru natură.
A întreţine prost planeta înseamnă a o distruge.

În concluzie, consider că este o datorie cetăţenească, o datorie de conştiinţă şi etică, să


contribuim la ocrotirea naturii, pentru că ea aparţine nu numai generaţiilor actuale ale Terrei,
ci, cu deosebire, generaţiilor viitoare, în care ne proiectăm idealurile cu toate speranţele
noastre de continuitate, de nemurire.
BIBLIOGRAFIE:

Revista Educatie Ecologica nr.2/ 1997


Revista învăţământului preşcolar 1/ 2007

S-ar putea să vă placă și