Să ne schimbăm înseamnă să fim mai presus decât mediul înconjurător.

Să fim mai presus decât corpul

nostru şi decât timpul. Întrebarea mea e: puteţi fi mai presus decât mediul înconjurător azi ? Da. Puteţi fi
mai presus decât corpul vostru ? - Puteţi fi mai presus decât timpul ? - Da. Dacă puteţi, vă veţi schimba.
Cercetările arată că atunci când descoperim un concept sau o idee şi citim o carte sau urmărim un
documentar sau studiem ceva şi descoperim un concept sau o idee unde există un cuvânt pe care nu-l
înţelegem, sau un concept care e prea complicat şi noi nu ne întoarcem să-l înţelegem... Ştiţi că, dacă veţi
continua să citiţi, înţelegerea textului scade exponenţial ? Aţi citit cinci pagini, dar nu ştiţi ce aţi citit.
Concentrarea voastră se gândeşte la îngheţata din congelator. Creierul procesează informaţia, dar
atenţia voastră e altundeva. Asta fiindcă aţi ajuns la ceva ce n-aţi înţeles şi aţi continuat. Dacă puteţi fi
atenţi la această informaţie şi puteţi construi un model cât se poate de complet în care să integraţi
aceste informaţii în reţelele neuronale pe care le aveţi deja. De fiecare dată când construim un concept şi
adăugăm ceva, vom activa aceste informaţii din creier şi când vine vremea să aplicăm aceste informaţii
de ordin filozofic, teoretic şi intelectual ca să avem o experienţă, intenţiile noastre sunt mai puternice.
Cercetările arată că, dacă ceea ce facem are mai multă însemnătate, obţinem rezultate mai bune. Au
observat un grup de menajere latino-americane în Texas. Făceau curat în hoteluri. Au observat cum
întorc saltelele şi cum fac curat în cameră, spală pe jos, spală căzile, toaletele şi aspiră. Le-au observat şi
au descoperit că aceste menajere depăşeau recomandările generale pentru exerciţii fizice zilnice. Făceau
foarte multă mişcare, dar toate erau obeze. Aşadar, le-au împărţit în două categorii şi au spus unuia
dintre grupuri: "Ştii că mişcarea îţi face bine şi faci mai multă mişcare decât trebuie în SUA şi arzi calorii,
ceea ce înseamnă că arzi mai mult decât consumi şi asta te ajută să slăbeşti, îţi face talia mai zveltă, face
bine inimii, te ajută cu respectul de sine. Le-au spus beneficiile exerciţiilor fizice. Au lăsat celălalt grup să
lucreze ca înainte. Într-o lună, menajerele care înţelegeau ce fac, au slăbit. Talia s-a micşorat. Aveau mai
puţină grăsime corporală. Pulsul le-a scăzut cu peste zece puncte, s-au simţit mai încrezătoare, dar n-au
schimbat nimic. Dar munca lor a căpătat un scop precis. Cu cât înţelegem mai bine ceea ce facem, cu cât
construim acel model, atunci când ajungem la meditaţie, nu mai rămâne nimic care să se opună.
Dogmele dispar. Nu mai rămâne nimic care să vă convingă să vă răzgândiţi. Aşa cum spuneam, ştiinţa e
limbajul contemporan al misticismului. Vom folosi un model ştiinţific simplificat. Dacă acceptăm
conceptul sau ideea, când vine vremea schimbării şi trecem prin acea meditaţie, vom şti exact ce facem
şi de ce. 1 Dacă creierul nostru e organizat să reflecte tot ce ştim în viaţă, atunci, creierul e o reflecţie a
mediului înconjurător. Creierul e un artefact al lucrurilor pe care le-am învăţat şi le-am trăit în viaţă. Dacă
nu suntem creatori în fiecare zi, nu sunteţi de acord că, atunci când vă treziţi şi faceţi acelaşi lucru pe
care l-aţi făcut ieri, înseamnă că lucraţi cu vechile date din creier şi gândiţi în moduri cunoscute. Aţi
înţeles ? Şi dacă vedeţi aceiaşi oameni, mergeţi în aceleaşi locuri şi faceţi aceleaşi lucruri în aproape
acelaşi moment pentru a simţi anumite emoţii care ne reafirmă identitatea, iar acele emoţii cu care vă
familiarizaţi, care vă definesc, au legătură cu trecutul. Şi toate acele emoţii vă fac să gândiţi, de cele mai
multe ori, în trecut, nu-i aşa ? Şi acele gânduri vă vor îndemna spre aceleaşi alegeri. Şi acele alegeri, vor fi
alegeri subconştiente care vă duc spre comportamente subconştiente. Şi acele comportamente
subconştiente creează aceleaşi experienţe pentru a gratifica o emoţie care reafirmă identitatea şi acele
sentimente familiare care produc aceleaşi gânduri. Acest proces se numeşte "personalitate". Prin
urmare, biologia ta, sistemul neurologic, chimia, hormonii, expresia genetică, sănătatea, sunt egale cu
modul în care gândim, acţionăm şi simţim. Deci modul în care acţionăm şi simţim se numeşte
personalitate. Am spus că personalitatea creează realitatea personală. Deci dacă 95% din tine până la
vârsta de 35 de ani e u set de comportamente, reacţii emoţionale, valori, percepţii şi atitudini memorate,
acestea funcţionează ca un program subconştient ascuns sub conştiinţă. Atunci, majoritatea oamenilor
operează din subconştient toată ziua. Să nu ne simţim jigniţi, fiindcă funcţionează pe baza unui program.
Prin urmare, am spus că, de regulă, e nevoie de o criză, o traumă, o boală sau pierderea cuiva ca oamenii
să se trezească. Brusc, încep să devină conştienţi de modul lor de a fi. Şi fiindcă se simt schimbaţi, se
privesc altfel pentru prima dată. Acest concept din neuroştiinţă se numeşte metacogniţie. Din cauza
mărimii lobului frontal, 40% din creier, acolo se află conştiinţa de sine. Asta înseamnă că puteţi să vă
modificaţi starea de spirit pentru a reuşi în viaţă. Vă puteţi privi şi puteţi gândi la ceea ce vă gândiţi. Unul
dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea a fost când am realizat că gâdurile mele nu sunt
neapărat adevărate. Cu alte cuvinte, să nu credem tot ce gândim. Şi după ce am realizat că pot alege să
dau putere acelui gând sau să-l ignor, am reuşit să-l observ. Trebuie să fiţi de acord cu mine că, dacă vă
analizaţi gândurile, înseamnă că nu mai faceţi parte din acel program. Sunteţi conştiinţa care observă
programul şi începeţi să vă distanţaţi de acea stare de spirit automată, subconştientă. Şi sunteţi de acord
că, dacă schimbaţi un obicei, fie că vă doriţi să slăbiţi, să vă lăsaţi de fumat, să nu mai mâncaţi ciocolată,
va trebui să analizaţi lucrurile care vă fac să vă întoarceţi la aceeaşi decizie. Şi veţi analiza aceste lucruri...
"Ştiu că drăcuşorul va veni şi-mi vă spune ciocolata e bună," "poţi să începi de mâine, toţi o mănâncă." Şi
trebuie să fiţi selectivi cu gândurile care vor apărea şi să depăşiţi gândul negativ. Acel gând va conduce la
aceeaşi decizie, nu ? Deci trebuie să alegeţi cine nu doriţi să fiţi. Apoi, va trebui să-ţi observi
comportamentul şi pe măsură ce îl observi, va trebui să iei o decizie cu o intenţie atât de fermă, încât
amplitudinea acelei decizii e încărcată de o energie mai puternică decât programele care rulează în creier
şi decât dependenţa emoţională şi amintirile corpului tău. Corpul tău răspunde unei noi minţi. Simte un
puseu de energie şi, când se întâmplă asta, îi prezentăm cum ar putea fi viitorul. Luăm frâiele. Tragem de
acele frâie şi spunem: "Eu sunt şeful." Şi corpul, animalul, începe să răspundă în minte. Apoi, trebuie să
analizaţi sentimentele pe care le simţiţi, fie că e vorba de vină, ruşine sau nevrednicie. Au devenit atât de
familie, încât nu mai ştii de ce te simţi aşa, ştii doar că asta simţi. Şi trebuie să alegi dacă acele
sentimente au loc în viitorul tău. Vrei să le duci în viitor ? Atâta timp cât trăieşti conform acestui
sentiment, trăieşti în trecut. Prin urmare, pe măsură ce observi acele stări de spirit, începi să priveşti
sinele subiectiv ca pe un obiect şi e ca atunci când priviţi o înregistrare cu voi când jucaţi baseball, jucaţi
tenis, dansaţi, vorbiţi în public, orice ar fi. Dacă vă puteţi observa obiectiv, înseamnă că vă autoreglaţi, nu
? Prin urmare, procesul schimbării devine conştient de sinele subconştient. Şi când începeţi să alegeţi
zilnic cine nu mai vreţi să fiţi, alungaţi vechiul sine. Corpul va tânji după acele emoţii, exact ca
dependenţa. Şi trebuie să înţelegeţi că aceasta e moartea biologică, neurologică, chimică, hormonală,
fiziologică şi genetică a vechiului sine. Şi când veţi înţelege asta, puteţi crea un nou sine. Şi începeţi să-i
oferiţi corpului crâmpeie de viitor înaintea evenimentului propriu-zis. Am spus că semnătura emoţională
seamănă cu semnătura genetică, doarece corpul nu cunoaşte diferenţa dintre experienţa propriu-zisă
care creează o emoţie sau emoţia pe care o prefabricaţi prin simplul gând. Materialistul ar spune: "Nu
pot mulţumi pentru bogăţie, fiindcă nu s-a întâmplat încă." Asta fiindcă tu crezi că personalitatea ta e
creată de realitatea personală. Cu alte cuvinte, că mediul controlează ceea ce simţi şi gândeşti. Acesta e
modelul newtonian al realităţii. Dar modelul cuantic al realităţii spune că ce gândim şi simţim începe să
afecteze mediul înconjurător. Pe măsură ce alegeţi ce gânduri doriţi să activaţi în creier şi treceţi la o
nouă stare de spirit, şi când, de la acea stare de spirit, vă planificaţi comportamentele, în loc să vă gândiţi
la toate tragediile ce vi se pot întâmpla, începeţi să vă gândiţi la ce vreţi să faceţi cu bogăţia dv, cu toată
sănătatea, vitalitatea şi libertatea. Şi pe măsură ce începeţi să vă planificaţi comportamentele şi să vă
recalculaţi acţiunile, creierul nu cunoaşte diferenţa între o experienţă externă şi o experienţă internă,
fiindcă, dacă eşti prezent în ceea ce faci, gândul e experienţa. Mă urmăriţi ? Şi creierul transformă gândul
într-o experienţă, datorită mărimii lobului frontal care e coroana realizărilor omenirii, e partea creierului
cu care creăm. Şi pe măsură ce începem să speculăm posibilităţile şi revizuim iar şi iar lobul frontal
opreşte circuitele din creier care creează tot acest zgomot. E liderul simfoniei şi potoleşte vocile din
minte. Apoi, selectează aleatoriu noi reţele de neuroni pe baza a ceea ce am învăţat şi am trăit. Pe
măsură ce lobul frontal începe să selecteze diferite reţele de neuroni, creează o imagine care se numeşte
intenţie. Acea intenţie e busola viitorului tău. Şi dacă putem combina acea intenţie clară cu o emoţie
elevată... S-ar putea să spuneţi: "Nu ştiu ce o să simt." "N-am trăit asta încă." Serios ? Cum v-aţi simţi
dacă v-aţi îmbogăţi ? Fericiţi ? Recunoscători ? Respectaţi şi iubiţi viaţa ? Lăsaţi corpul să privească în
viitor şi să guste din acesta. Şi dacă puteţi face asta, creierul va începe să se schimbe ca să arate de parcă
experienţa a avut loc deja. Dacă creierul şi corpul tău dau semne vizibile că experienţa s-a întâmplat deja,
înseamnă că creierul şi corpul tău nu mai trăiesc în trecut ci au devenit o hartă a viitorului. Dacă trăiţi
conform acestei legi, trăiţi conform legii cuantice. Iar legea cuantică spune: "Mediul înconjurător e o
extensie a minţii tale" "şi dacă îţi schimbi gândurile, acest lucru se va vedea în viaţa ta." Altfel, de ce mai
facem asta ? 1 Toţi cei din public au făcut ceva măreţ. V-aţi impresionat într-un anume fel, la un moment
dat. Oamenii v-au spus că e imposibil, că nu va merge, iar voi aveţi o anumită viziune asupra viitorului. Iar
ei nu văd viziunea voastră. Şi aţi fost inspiraţi de viziune, prin urmare, corpurile voastre au simţit cum
arată viitorul. Aţi fost deja în viitor când ei se aflau în trecut. Şi încercau să vă facă să vă răzgândiţi. Ce-ai
să faci dacă se întâmplă asta ? Şi vă gândiţi că nu-i mare lucru, fiindcă sunteţi deja acolo. Văd eu, pe
parcurs. Şi aţi luat o decizie privind acel viitor şi corpul dv. s-a electrificat. Şi când a început să răspundă
minţii, vi s-a ridicat părul pe şira spinării, fiindcă deja trăiserăţi acest eveniment înainte de experienţă.
Toată bogăţia, toate relaţiile, tot ce vă doriţi în viaţă vă aduce gratificare emoţională. Aşa e ? De ce
aşteptaţi experienţa ca să simţiţi acea emoţie ? Asta ar spune creatorul. Un creator a trecut prin asta de
atâtea ori, încât creierul şi corpul lui deja ştiu ce va urma. Dar iată şi răsplata. Răsplata e că, atunci când
se întâmplă, e de o magnitudine inimaginabilă, fiindcă acum toate simţurile tale sunt implicate în
experienţă. Iar câmpul cuantic e organizatorul evenimentului. Nu vine de la voi. O minte superioară
începe să îl organizeze când vă aşteptaţi mai puţin. Trebuie să apară într-un mod nou, neobişnuit, altfel,
nu e nimic nou. Sunteţi de acord ? Dacă aţi şti astăzi... ... că sunteţi conectaţi la viitor şi aţi crede cu tărie
în această posibilitate şi în fiecare zi aţi continua să vă lăsaţi amprenta în câmp, şi deja treceţi prin acel
eveniment şi ştiaţi deja ce urmează să se întâmple, fiindcă creierul şi corpul coexistă într-o stare
coerentă, cum v-aţi trezi de dimineaţă ? Fericiţi, nu ? Nu v-aţi târî corpul prin casă încercând să vă treziţi,
nu ? Ăsta e fenomenul excursiei cu clasa. Cunoaşteţi fenomenul ? Vă amintiţi când eraţi copii şi mergeaţi
într-o excursie cu clasa şi vă trezeaţi înainte de părinţi şi vă pregăteaţi singuri ? Eraţi gata. Mama nu
trebuia să vină şi să vă trezească de cinci ori. De ce ? Fiindcă urma ceva nou. Mergeaţi să vedeţi ceva nou.
Ieşeaţi din rutină. Ce ni se întâmpla ? Corpul trăia deja evenimentul. Tânjea după necunoscut. Aşadar,
când vedem o posibilitate şi ne conectăm la potenţialul din câmpul cuantic, câte potenţiale există în
câmpul cuantic ? Câteva ? Sau mai degrabă infinit de multe. Cu posibilităţile infinite care există în câmpul
cuantic, şi experienţele sunt infinite. Treziţi persoana de lângă voi, hai ! Dacă există infinit de multe
experienţe, există infinit de multe emoţii. Asta n-are nicio legătură cu vina sau cu ruşinea sau cu
nevrednicia, fiindcă noile experienţe au legătură cu uluirea, mirarea, magia şi misterul. Prin urmare, dacă
vă creaţi viitorul fiindcă cel mai bun mod de a prezice viitorul e să-l creaţi în fiecare zi, nu din cunoscut, ci
din necunoscut, atunci, corpul tău ar trebui să se trezească în fiecare dimineaţă gata pentru o excursie cu
clasa şi dornic de noi experienţe. Această energie a aşteptării deschide porţile în faţa necunoscutului, în
faţa misterului, în faţa minunilor din viaţă. 1 Copiii mei au fost crescuţi în acest fel şi se descurcă
minunat. Într-o zi, unul dintre ei spune că vrea să se mute în Vietnam. Ăsta e noul vis al fiicei mele. Eu
sunt cel care a învăţat-o asta, dar o parte din mine spune, pe bune ? Ce vrei să faci ? Stau lângă ea şi zic
bine. O întreb dacă are un plan şi zice că da. Şi nu pot să mă opun, fiindcă nu vreau să-i distrug
posibilitatea asta. Trebuie să stau acolo şi să ascult şi să discut despre planul ei. Dar majoritatea
oamenilor vor încerca să te convingă să rămâi, fiindcă nu văd viziunea sau intenţia pe care o vedeţi voi.
Credeţi că lui Martin Luther King nu i s-a spus să renunţe ? Lui Nelson Mandela, lui Abraham Lincoln li s-a
spus să renunţe. William Wallace, Ioana d'Arc, tuturor ni se spune să renunţăm, fiindcă toţi acei oameni
nu defineau realitatea prin simţuri. Îşi depăşiseră simţurile. Priveau în viitor. Fraţii Wright priveau în
viitor. Erau deja acolo. Când oamenii nu pot înţelege o viziune, ştiţi ce fac ? Dacă sunteţi ambiţioşi, brusc
depăşiţi mediul înconjurător. Spuneţi că nicio persoană, niciun lucru, nicio experienţă, nimic din lume nu
vă face să vă răzgândiţi. Iar corpul tău vrea aceleaşi sentimente şi obiceiuri. Eşti mai presus de corpul tău
în acel moment. Îi spui că nu mai trăieşti într-o linie temporală previzibilă unde trecutul e viitorul meu şi
viitorul meu e trecutul şi totul e previzibil şi sigur, totul e confortabil. Sunteţi în afara acelei cutii şi
selectaţi o altă posibilitate care se află în afara acelei linii temporale. Revizitaţi acea posibilitate şi trăiţi
acel viitor în momentul prezent. Şi în fiecare zi când faceţi asta, lăsaţi o amprentă în câmpul
posibilităţilor. Aşadar, amintiţi-vă un moment din viaţa voastră când aţi făcut ceva bine. O clipă când
eraţi siguri că faceţi ceea ce trebuie. Care erau calităţile şi trăsăturile voastre când aţi făcut ceva grozav ?
Aţi avut o viziune, nu ? Şi sunteţi de acord că aţi revizitat acea viziune zilnic ? Ce altceva ? A fost pasiunea
voastră şi aţi găsit zilnic inspiraţia. Deci dacă intenţia e busola ta, atunci, emoţia elevată e vântul şi
sunetul. Puteţi folosi emoţii ca să vă ancoraţi în trecut, sau puteţi folosi o emoţie elevată ca să porniţi
spre viitor. Atunci, persoana pasionată deja trăieşte evenimentul, fiindcă crede cu tărie că va avea loc. Ce
altceva ? Ai simţit energia, fiindcă viziunea era cea care crea energia şi corpul tău a început să răspundă
la acel eveniment viitor. Aţi fost revitalizaţi de un gând. Tocmai asta a fost, aţi fost revitalizaţi de un gând.
Aţi simţit puterea. V-aţi simţit puternici. Ce altceva ? V-aţi simţit deja calmi şi împăcaţi, fiindcă deja vă
simţeaţi de parcă întâmplarea a avut loc. Şi aveaţi o stare de spirit care depăşea condiţiile din mediul
înconurător. Corpul vostru s-a relaxat în prezent. Ce spuneţi ? Comportamentul era acelaşi cu intenţiile.
Acţiunile erau aceleaşi cu gândurile. Şi aici mă distanţez de comunitatea New Age. Mi-e greu să cred că
îmi creez bogăţia dacă stau pe canapea cu chipsurile în mână şi aştept ca cineva să bată la uşă cu un
semn pe care scrie că am câştigat la loz în plic. Când începeţi să creaţi şi să accesaţi o anume stare de
spirit, dacă nu faceţi alegeri egale cu acea stare de spirit, atunci, vă îndoiţi de creaţie, mă înţelegeţi ? Dar
când sunteţi în viitor şi faceţi alegeri, păşiţi în necunoscut şi trăiţi mai activ momentul decât înainte şi
vreţi să creaţi, fiindcă ştiţi că dacă vă opriţi acum, veţi pierde magia. Când aveţi o viziune, revizitaţi
viziunea zilnic, ieşiţi dintr-o stare de odihnă cu inspiraţie şi energie. Sunteţi recunoscători, fiindcă aţi
simţit asta de atâtea ori, încât energia v-a schimbat corpul. Începeţi să credeţi că evenimentul a avut loc
deja, fiindcă sentimentul de recunoştinţă vă face să credeţi că s-a întâmplat deja şi v-aţi aliniat
comportamentul şi intenţiile. Şi alegeţi să nu mai faceţi aceleaşi lucruri zilnic, da ? Vreau să vă gândiţi la
un moment din viaţa voastră când aţi ales să faceţi ceva, dar v-aţi răzgândit. Ce s-a întâmplat ? N-aţi avut
viziune ? Poate aţi pierdut acea viziune. De ce aţi pierdut viziunea ? Aţi pierdut viziunea, fiindcă alţii erau
mai importanţi. Problemele voastre v-au stat în cale. V-aţi ocupat cu altceva, v-aţi lăsat copleşiţi de
emoţii. V-aţi îndreptat atenţia spre probleme şi spre trecut în loc să vă gândiţi la viitor în fiecare zi. Şi
când v-aţi lăsat copleşit de emoţiile şi experienţele din jur, acele emoţii v-au întunecat viziunea. Şi sunteţi
de acord că intenţia şi comportamentul nu erau în sincron ? N-aţi ieşit niciodată din starea de odihnă,
fiindcă n-aţi crezut că e posibil. Şi n-aţi crezut că se poate, fiindcă n-aţi ales niciodată acea posibilitate şi
n-aţi revizitat-o până când corpul a început să răspundă minţii. Prin urmare, v-aţi mulţumit cu
mediocritatea şi v-aţi mulţumit cu ce aveaţi şi v-aţi lăsat definit de trecut în loc de viitor. 1 Fiecare celulă
din corp spionează creierul în permanenţă. Serios. Iar voi sunteţi liderii. Dacă eu mă aşez şi încerc să mă
ridic. Mă prefac că mă ridic de nouă din zece ori şi când m-am decis să mă ridic în sfârşit, creierul meu
deja ştie că urmează să fac asta. Deja ştie. Precogniţia funcţionează suficient cât să ştie momentul exact
când mă voi ridica şi deja cunoaşte alegerea mea. Ştie că o să mă ridic cu adevărat o singură dată,
deoarece corpul trebuie să producă suficientă adrenalină ca să păstreze acelaşi volum de sânge care
alimentează creierul ca să nu leşin. Aşadar, corpul observă, e deja în modul precogniţie şi e atent la toate
gândurile tale şi te pregăteşte înainte să fii conştient de decizia făcută. Când stai pe canapea cu
telecomanda în mână şi ai calculatorul acolo şi telefonul în partea cealaltă, popcornul e aici şi zapezi
printre canale, verifici Facebook-ul şi îţi verifici mesajele şi faci toate astea în acelaşi timp şi spui... "Încep
să mă schimb de mâine." Ce vede corpul precognitiv ? Ce află în acel moment ? Ce observă ? Calmează-
te, iar se minte singur. N-o să se întâmple nimic. Ştiţi la ce mă refer, da ? Dar amintiţi-vă momentul când
aţi luat o decizie şi vi s-a făcut pielea de găină şi aţi spus: "Nu-mi pasă ce cred ceilalţi, ce urmează," "nu-
mi pasă ce simt şi nici nu-mi pasă cât durează," "o să fac asta." Brusc, vă simţiţi superior în acel moment.
Acea decizie a rescris programul. În acel moment, corpul răspunde unei noi minţi. Şi dacă puteţi revizita
zilnic acel nivel de energie, transmiteţi o nouă semnătură în câmpul cuantic, fiindcă am spus că gândurile
sunt sarcina electrică din câmpul cuantic, iar sentimentele sunt sarcina magnetică. Ceea ce simţim şi
gândim transmite o semnătură electromagnetică, iar aceasta influenţează toţi atomii din vieţile noastre.
Dacă gândul transmite semnalul, iar sentimentul încetineşte evenimentul, atunci, când transcendem spre
o nouă stare de spirit, fiindcă gândurile şi sentimentele formează acea stare de spirit care devine un
semnal în câmp care spune că asta e ceea ce vrea să trăiască. Dacă vă revizitaţi viziunea în fiecare zi,
aceste detalii cad în seama unei minţi superioare. Vă place cum sună ? Asta a fost cea mai grea parte
pentru mine. Am fost crescut de părinţi italieni. Tata era imigrant şi am fost crescut să nu stau degeaba.
Şi când am realizat că procesul de creaţie e un echilibru delicat între intenţie şi renunţare, a trebuit să mă
dau deoparte ca ceva mai măreţ să apară. Când am încetat să mă mai amestec în detalii şi să forţez
rezultatul, atunci a apărut magia. Există un studiu ştiinţific despre gâdilat. Nu poţi fi gâdilat dacă ştii unde
şi când vei fi gâdilat. Permiteţi-i câmpului cuantic să vă gâdile. Lăsaţi detaliile pe seama lui şi organizaţi-l
într-un fel în care să vă surprindă. Creierul învaţă din greşeli şi învaţă din surprize. Când evenimentul vă
surprinde, înseamnă că apare într-un mod neaşteptat în viaţa voastră şi câmpul răspunde intenţiilor
voastre. Dintr-odată afişaţi un zâmbet larg pe faţă, fiindcă sunteţi în prezenţa acelei experienţe. Vă veţi
privi întreaga viaţa şi nu veţi dori să schimbaţi nimic, fiindcă v-a adus la acel moment. Când atingeţi
această stare, trecutul devine prezent. Nu vreţi să schimbaţi un singur fir de păr al unei persoane, nu
vreţi să judecaţi pe nimeni. Totul are sens, fiindcă totul v-a adus în momentul prezent, iar aceasta e
starea de spirit naturală. 1 Câţi oameni înţeleg dacă întreb... Mediul înconjurător îţi controlează gândirea,
sau gândirea îţi controlează mediul înconjurător ? Câţi dintre voi înţeleg ? Un alt mod de a spune asta e...
Realitatea personală creează personalitatea ? Sau personalitatea creează realitatea personală ?
Înţelegeţi diferenţa ? Deci dacă vă priviţi viaţa şi aceasta e alcătuită din factori externi, adică ? Oameni,
animale de companie, lucruri, un pat, locul unde lucraţi, maşina, calculatorul folosit, telefonul de care
sunteţi dependenţi, cafeneaua pe care o vizitaţi la aceeaşi oră. Acea viaţă rutinată, organizată şi
previzibilă. Nu există loc de necunoscut dacă faceţi acelaşi lucru pe care l-aţi făcut cu o zi înainte, nu ?
Dacă vă întâlniţi cu aceleaşi persoane cu care împărtăşiţi experienţe şi mergeţi în aceleaşi locuri,
aşteptând aceleaşi evenimente care creează aceleaşi emoţii, când păşiţi în realitatea prezentă care e
copleşită de trecut, mediul înconjurător vă stimulează creierul. Vedeţi aceiaşi oameni, faceţi aceleaşi
lucruri la aceeaşi oră, prin urmare, mediul extern activează diferite circuite din creier ca să gândiţi la
nivelul lucrurilor pe care le ştiţi. Aveţi câteva gânduri despre colegul vostru de muncă, câteva gânduri
despre doamna de la cafenea. Mediul înconjurător vă obligă să gândiţi la nivelul său. Atâta timp cât faceţi
asta reafirmaţi aceeaşi realitate personală. Vreau să mă asigur că aţi înţeles. Dacă creierul vostru e o
arhivă a trecutului şi hard-ul cerebral e un program software, a devenit un program software, atunci, în
momentul când porneşti programul, gândeşti în trecut, aşa e ? Şi fiindcă activaţi aceleaşi circuite
conectate la trecut, nu gândiţi în noi moduri pentru a putea depăşi condiţiile mediului înconjurător.
Devenim frustraţi, nerăbdători, încercăm să forţăm rezultatele. Devenim competitivi, lacomi, fiindcă nu
ştim cum să intrăm în cutie. Deoarece creierul activează aceleaşi sevenţe, aceleaşi modele şi aceleaşi
combinaţii în fiecare zi. Şi începe să programeze o semnătură finită. Acea semnătură finită se numeşte
identitate. Asta e cutia creierului. Şi până la 35 de ani, e un set limitat de resurse. Prin urmare, dacă nu
creaţi... Dacă nu începeţi să vedeţi posibilităţile şi nu învăţaţi şi nu începeţi să speculaţi noi rezultate,
creierul nu învaţă noi moduri de funcţionare. Dar dacă învăţaţi informaţii, dacă citiţi despre măreţie şi
înţelegeţi modelul cuantic al realităţi şi vă analizaţi fiecare comportament iar şi iar, creaţi noi reţele
neuronale care devin materie primă pentru noi gânduri. Şi dacă începeţi să gândiţi diferit, activaţi noi
circuite, iar acele noi circuite devin platforma identităţii voastre, a viitorului vostru. Creierul nu mai e
legat de trecut ! E legat de viitor, fiindcă acele noi circuite care se activează încontinuu te fac să crezi că
evenimentul a avut loc deja. Prin urmare, dacă sentimentele sunt produsul finit al experienţelor din
trecut şi noi trăim conform acelor emoţii în fiecare zi, nu se întâmplă nimic nou în viaţa noastră. Şi dacă
sentimentele generează aceleaşi gânduri, atunci, acele gânduri generează aceleaşi sentimente, iar acele
sentimente generează aceleaşi gânduri. Iar sentimentele sunt o arhivă a trecutului şi gândim ceea ce
simţim. Sentimentele devin modul de gândire, iar noi gândim în trecut ! Asta înseamnă că nu se întâmplă
nimic nou. Şi dacă vom continua să gândim şi să simţim aşa, nu ştiu, o să fiu conservator timp de 33 de
ani şi o treime. Sentimentul devine atât de familiar, încât, dacă nu te-ai simţi vinovat, n-ai şti cum să te
simţi. Fiindcă ăsta e sentimentul familiar. Şi corpul începe să devină generatorul de vină. Devine un
program subconştient. După ce corpul a memorat vina mai bine decât conştiinţa, corpul controlează
mintea. Şi dacă asta înseamnă 95% din cine suntem, atunci, schimbarea înseamnă să fim superiori
corpului. Deoarece corpul a fost condiţionat chimic să fie mintea plină de vină sau de ruşine, sau de lipsă,
sau mintea nimicniciei, fiindcă a trecut prin suficiente experienţe. Mă urmăriţi ? Când opriţi sentimentele
toxice care ajung la corp, nu vă mai plângeţi, nu vă mai învinuiţi, nu mai căutaţi scuze, nu vă mai plângeţi
de milă, nu mai vorbiţi despre ceilalţi. Vă opriţi. Corpul spune: "Hai, te rog, puţin !" Am mulţi receptori
pentru suferinţă, lasă-mă să simt puţină ! Şi corpul trimite semnale către creier: "Hai, fă-o !" Acesta e
corpul care controlează mintea. Mă înţelegeţi ? Acum ne aflăm în râul schimbării. Dacă trăim controlaţi
de aceeaşi emoţie în fiecare zi, corpul, în calitate de minte subconştientă, crede că trăieşte în aceeaşi
experienţă trecută, timp de 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână şi corpul crede că se află în acelaşi
eveniment toată ziua. Şi fiindcă nu există experienţe noi care creează noi emoţii, care sunt noi semnături
chimice pentru mediu, nu stimulăm noi gene în niciun fel şi ne îndreptăm spre destinul nostru genetic.
Dacă trăim conform aceloraşi emoţii în fiecare zi şi corpul crede în aceleaşi experienţe trecute şi vă
condiţionaţi corpul să devină mintea acelei emoţii, practic, corpul vostru e blocat în trecut. Şi nu puteţi
crea un nou viitor dacă ţineţi la emoţiile trecutului. 1 Acest curs e teoretic, filosofic şi putem să stăm aici
spunând "Da, da, totul sună grozav !" Dar unii dintre voi vor pleca de la eveniment fără să facă nimic şi
alţii vor traversa râul schimbării şi vor avea grijă de corpul lor. Am 20 de cai şi şapte armăsari şi înţeleg că
trupul nostru e un animal. Nu călăresc deloc iarna în Cascadia. Plouă, nu vreau să călăresc, e foarte frig.
Dar vara, vin acasă, mă bucur de luna august, îmi văd armăsarul, mă urc pe el şi ce credeţi că-mi spune
atunci când fac asta ? "Unde ai fost în ultimul an ? Mi-am schimbat obiceiurile." "Fac ce vreau eu aici."
"Am cunoscut nişte iepe frumoase de cealaltă parte a proprietăţii." "Le miros." Şi e amicul meu. Suntem
prieteni buni. Mă urc pe cal şi ce credeţi că face ? Mă izbeşte de peretele arenei. Încearcă să mă izbească
de perete prietenul ăsta ! Când mă urc pe cal şi-i văd urechile întoarse puţin şi cu ochii în direcţia aceea,
trag de frâu. Îl fac să stea locului şi aştept şi, dintr-o dată... Fornăie puţin şi ştiu că mă ascultă. Mai facem
un pas, vrea să scape şi îl opresc din nou. Îl fac să mă asculte iar şi iar. Mai devreme sau mai târziu, se
lasă strunit. Când se lasă strunit, calul şi călăreţul devin unul. Mintea şi corpul lucrează împreună. Aşadar,
ştiţi că atunci când intraţi în râul schimbării, corpul se va comporta ca un armăsar nestrunit ? Va deveni
nerăbdător, frustrat, se va îndoi. De ce ? Cineva v-a făcut ceva ? Sau v-aţi folosit greşit de corpul
emoţional ? Asta s-a întâmplat, nu ? Puteţi spune că e vina fostului soţ, a şefului sau o scuză... Nu.
Reacţiile emoţionale pe care le controlăm reafirmă motivul pentru care nu v-aţi schimbat. Aţi crezut în
acele emoţii mai mult decât în posibilitate. Aşadar, când animalul se comportă nărăvaş şi începe să fie
nerăbdător şi frustrat, de fiecare dată când observaţi asta, aduceţi-l înapoi în prezent. Faceţi exact ceea
ce fac eu cu armăsarul meu. Recondiţionăm corpul conform unei minţi noi. Cu cât facem asta mai des, cu
atât ne ascultă mai bine. Când suntem bolnavi sau avem un dezechilibru, putem sta de vorbă cu corpul şi
va lucra alături de noi, nu împotriva noastră. Nu vă spun asta doar ca să vă motivez. Vă spun asta, fiindcă
am văzut fenomenul la RMN şi după RMN. Am văzut oameni frustraţi şi nerăbdători, cu creierul
acţionând conform unor unde cerebrale eronate. Aceste persoane au un dezechilibru şi reuşesc să-l
schimbe brusc. Creierul devine foarte organizat, foarte coerent, schimbă starea. Se autodepăşesc. Privesc
în jur, mă uit la chipurile lor şi ce credeţi că fac ? Îşi eliberează corpul de lanţurile trecutului. Corpul nu
mai e chinuit, fiindcă nu mai crede că trăieşte în condiţiile trecutului. Asta e măreţia. Aceştia sunt
oamenii cu care vreau să-mi petrec timpul, fiindcă aceştia sunt cei care cred în posibilităţi, chiar şi atunci
când corpul lor se opune. Şi toţi cei prezenţi astăzi aici se pot angaja să facă asta. În cele din urmă, când
corpul eliberează această energie şi suntem eliberaţi de trecut, vedem posibilităţi pe care nu le-am fi
văzut altfel, fiindcă nu mai privim viaţa prin lentila trecutului. 1 Unul dintre lucrurile învăţate despre
mine în ultimii zece ani a fost că modelul cuantic al realităţii spune că gândurile îţi afectează viaţa. Când
am încetat să cred în asta, am transformat acel concept în depenenţă emoţională, aţi auzit ? Da. Fiindcă
se întâmplă lucruri în viaţă, personalul meu are probleme, sunt prea obosiţi. Preschimb acel concept într-
o emoţie care mă face mediocru. - Sunteţi de acord ? - Da. Dacă ne lăsăm prinşi de acea emoţie, nu mai
vedem posibilităţile. Spuneţi-mi de ce. Fiindcă emoţiile sunt trecutul. Nu putem vedea viitorul, fiindcă
încercăm să-l privim prin lentila trecutului. Mi se întâmplă tot timpul. Dacă organizez un eveniment
undeva... Am fost în Los Angeles acum ceva timp şi m-am pregătit pentru un eveniment cu un public
puţin mai numeros decât acesta. Îmi pregătesc laptopul, mă pregătesc să încep şi o doamnă păşeşte
hotărâtă pe culoar... "De ce nu locuiesc în Santa Fe, New Mexico ?" Îi spun: "Fiindcă personalitatea care
locuieşte acolo nu arată aşa." Serios. Apoi, vin alţi oameni şi spun... "Dr. Joe, vreau să vorbesc cu dv." Zic:
"Ce e ?" Îi întreb: "Stai puţin, faci exerciţiile ?" "Nu înţelegeţi..." "Ba da, înţeleg foarte bine. Faceţi
exerciţiile ?" "Nu înţelegeţi..." "Înţeleg. Faci exerciţiile ?" Iată întrebarea mea. Fiindcă te-ai lăsat prins de
emoţiile problemelor care te afectează în viaţă, în mediul înconjurător şi ţi-ai analizat viaţa în cardul
acelei emoţii, iar emoţia e o arhivă a trecutului care activează aceleaşi circuite în creier, răspunsul se află
în acea stare de spirit ? Nu. Aşadar, dacă trecem dincolo de sinele emoţional, sunteţi de acord că, brusc,
veţi găsi răspunsul la problemele voastre ? - Da. - Da ? Eu spun întotdeauna să veniţi alături de mine şi să
aflaţi. Traversaţi râul cu mine. Uitaţi de tot ce se întâmplă şi continuaţi. Mai devreme sau mai târziu, veţi
traversa râul şi va deveni foarte evident. - Înţelegeţi ? - Da. Câţi dintre noi îşi petrec majoritatea vieţilor
lor analizând probleme conform emoţiei la care reacţionăm în condiţiile vieţii noastre. Astfel, ne
dezechilibrăm şi mai mult creierul şi, brusc, ne dăm seama că analiza aceea e corectă. Doar când veţi
depăşi emoţiile, veţi vedea posibilitatea. 1 Trăim în două stări mentale. Fie trăim în starea de
supravieţuire sau în cea de creaţie. Starea de supravieţuire înseamnă stresul. Stresul apare atunci când
corpul tău nu mai e în homeostază. Stresul apare atunci când corpul tău nu mai e în echilibru. Răspunsul
la stres e ceea ce face corpul tău ca să revină la echilibru. Există trei tipuri de stres: stres fizic, precum
accidentele, rănile, traumele, căzăturile. Stres chimic, precum bacteriile, virusurile, nivelul ridicat de
zahăr în sânge, metalele grele, hormonii, alimentaţia şi mahmurelile. Şi stresul emoţional. Blocaje în
trafic, conexiuni la internet, a doua ipotecă, îngrijirea copiilor singuri, 401K, Obamacare. Ştiţi despre ce
vorbesc, nu ? Şi fiecare dintre aceşti factori dezechilibrează corpul. Apoi, se declanşează un mecanism
care readuce corpul la echilibru. Toate organismele din natură tolerează stresul pe termen scurt. O
căprioară e în pădure şi e urmărită de nişte coioţi. Când căprioara scapă de coioţi, un sfert de oră mai
târziu, se întoarce la păscut. Stres pe termen scurt. Când căprioara percepe o ameninţare din mediul
înconjurător, trebuie să mobilizeze cantităţi enorme de energie ca să se adapteze la condiţiile din mediul
extern. Pe măsură ce căprioara îşi mobilizează toată energie, eliberează o serie de hormoni prin glandele
suprarenale şi activează un sistem nervos primitiv, reacţia de fugă sau luptă, controlată de sistemul
nervos simpatic. Prin urmare, când acesta e activat, corpul simte un val de energie pentru a putea depăşi
condiţiile din mediul înconjurător, fie luptând, fie fugind. Aţi înţeles, da ? Prin urmare, toate organismele
au un mecanism integrat care le ajută să supravieţuiască în condiţiile din mediu. Fiinţele umane sunt
unice. Şi suntem unici, fiindcă putem să ne gândim la problemele noastre. Putem să ne pregătim pentru
diverse scenarii nefaste. Putem să ne amintim ceva din trecut şi să declanşăm răspunsul la stres printr-un
simplu gând. Şi când pornim răspunsul la stres şi nu-l putem opri, ne vom îmbolnăvi, fiindcă niciun
organism din natură nu poate tolera efectele unui trai în modul de urgenţă pe perioade lungi de timp. De
acord ? Prin urmare, dacă mobilizăm atâta energie pentru o ameninţare din mediu, nu mai rămâne multă
energie pentru mediul intern, pentru creştere şi regenerare, pentru proiecte pe termen lung. Prin
urmare, mediul intern al corpului începe să se dezintegreze. Gândiţi-vă. S-a dovedit ştiinţific că efectele
pe termen lung ale hormonilor de stres dereglează genele şi duc la îmbolnăvire. Şi fiinţele umane pot
declanşa răspunsul la stres printr-un simplu gând, deci gândurile ne pot îmbolnăvi. Aceasta e conexiunea
supremă dintre minte şi corp. Întrebarea e: dacă gândurile ne pot îmbolnăvi, e posibil ca gândurile să ne
vindece ? Când reacţionăm la ceva sau la cineva din viaţa noastră, când un eveniment stresant are loc în
viaţa noastră, spre exemplu, un şofer ne taie faţa deoarece conduce ca un nebun şi ne dăm la o parte,
activăm reacţia de fugă sau luptă. De ce ? Fiindcă vrem să protejăm corpul. Trebuie să-l trezim câteva
momente. Există o perioadă refractară pentru hormonii care sunt creaţi în urma reacţiei emoţionale la
ceva din mediul înconjurător şi, dacă nu ştim să ne controlăm reacţiile emoţionale şi le păstrăm active,
hormonii care sunt produşi în organism timp de câteva ore sau zile, se transformă într-o dispoziţie. O
reacţie emoţională prelungită. Dacă păstrăm aceeaşi reacţie emoţională de la un eveniment de acum
câteva săptămâni sau luni, se transformă în temperament. Aveţi un motiv să fiţi nervos din cauza
întâmplării de acum şase luni. Aţi memorat reacţia emoţională şi dacă continuaţi să faceţi asta, dezvoltaţi
o trăsătură de personalitate. Oamenii îşi poartă emoţiile, strat cu strat, pentru a se autodefini în funcţie
de trecutul lor. Când substanţele chimice aflate în perioada refractară sunt stimulate de hormonii de
stres fiindcă trăiţi în modul supravieţuire, va exista întotdeauna o diferenţă între cum par lucrurile şi cum
sunt ele, de fapt. Şi dacă acţionaţi în timpul acelei perioade refractare, acei hormoni vă schimbă
percepţia. Dacă acţionaţi în timpul acelei perioade refractare, veţi spune mereu acelaşi lucru. Nu trebuia
să spun asta, nu trebuia să fac asta. Nu trebuia să gândesc asta ! Nu trebuia trimis acel e-mail. De ce ?
Fiindcă acei hormoni vă fac să vă purtaţi ca un animal mai mare, cu o memorie uriaşă care trăieşte în
frică, în agresiune şi reacţionează la condiţiile din mediul înconjurător. Hormonii produşi de glandele
suprarenale, adrenalina care e creată din reacţia la ceva real sau imaginat îi dă corpului şi creierului un
surplus de energie, iar acel surplus devine ca un drog, ca un cappuccino triplu şi devenim dependenţi de
acei hormoni care ne trezesc corpul şi creierul ca să ne simţim în viaţă şi folosim problemele din viaţa
noastră pentru a ne reafirma dependenţa emoţională şi a ne reaminti cine credem că suntem. Mă
urmăriţi ? Relaţiile eşuate, slujbele oribile, le păstrăm fiindcă le folosim să ne reafirmăm dependenţele.
Cine am mai fi fără aceste probleme ? Când vine timpul să le schimbăm, trebuie să renunţăm la
dependenţă, la condiţiile din viaţa noastră. Am spus că putem porni răspunsul la stres printr-un simplu
gând şi am mai spus şi că hormonii de stres provoacă mari dependenţe, ceea ce înseamnă că putem fi
dependenţi de gândurile noastre. În câmpul de posibilităţi infinite din lumea cuantică, unde putem alege
potenţialul pentru a crea un viitor, cu cât suntem mai dependenţi de anumite sentimente pe care le
activăm printr-un simplu gând, cu atât mai mult ne vom concentra asupra lucrurilor din viaţă care
reafirmă acea dependenţă în loc să ne gândim la posibilităţi. Fie suntem în modul de urgenţă, fie suntem
în modul de creştere, regenerare şi creaţie, dar nu putem fi în ambele în acelaşi timp. Prin urmare, dacă
ne gândim toată ziua că ni se va întâmpla un lucru negativ şi ne concentrăm pe asta, excluzând orice
altceva şi alegem acea posibilitate din câmpul cuantic, fiindcă emoţia trecutului vă protejează de ce se
poate întâmpla în viitor, deci priviţi viitorul din trecut. Şi când selectaţi acel viitor previzibil, îl acceptaţi la
nivel emoţional, vă dezechilibraţi organismul printr-un simplu gând. Să zicem că are legătură cu frica şi
selectaţi acel potenţial şi îl revedeţi iar şi iar şi faceţi o obsesie din asta, iar corpul începe să producă
hormonii fricii de atât de multe ori, încât vă condiţionaţi corpul să memoreze această stare de anxietate.
Atunci, corpul va deveni anxios fără ea, fiindcă a fost programat. Brusc, vă vedeţi de treabă şi faceţi un
atac de panică şi oricât aţi încerca să schimbaţi asta în conştient, conştientul nu vă poate ajuta, fiindcă a
fost programat în subconştient. - Mă urmăriţi ? - Da. Mergeţi la doctor şi el spune: e o problemă cu
creierul din cauza hormonilor şi vă prescriu astea. Aţi avut primul atac de panică în avion, sau la magazin
şi când aţi simţit acea panică, vederea s-a înceţoşat, nu mai puteaţi respira, corpul era programat să
simtă anxietatea, aţi privit în jur ca să vedeţi de unde vine şi aţi crezut că vă temeţi de zbor sau de
spaţiile deschise. Corelaţi schimbarea internă cu ceva din mediul înconjurător. Doctorul spune că e un
dezechilibru hormonal, luaţi un medicament, ar trebui să vă ajute. - V-aţi vindecat boala ? - Nu. Ştiţi de ce
? Fiindcă veţi evita în continuare spaţiile aglomerate sau deschise. Mergeţi la un psihoterapeut care
spune că e o problemă cu software-ul. Tatăl era prea protector şi perfecţionist şi acum şi dv. sunteţi
perfecţionist. Ştiind toate astea, vă schimbat comportamentul, vindecaţi anxietatea ? Apoi, mergeţi la un
clarvăzător. Acesta vă spune că în anii 1500 eraţi un creştin carismatic şi aţi fost ars pe rug în Carcassone.
Acum că înţelegeţi că sunteţi un creştin carismatic şi amintirea e întipărită adânc în sufletul vostru, vă
vindecaţi anxietatea ? În sfârşit, mergeţi la astrolog şi vă spune că Mercur e... Cum ? Nu ieşiţi din casă.
Peste trei luni va fi bine. Acum că ştiţi că Mercur e retrograd, v-aţi vindecat anxietatea ? Nu. Deci sunteţi
de acord că trebuie să creaţi un nou model ? Dacă revizitaţi în continuare o amintire din trecut şi vă
concentraţi asupra ei excluzând orice altceva, iar şi iar şi creaţi emoţii precum depresia, neputinţa,
vlăguirea şi tristeţea, sunteţi de acord că, dacă veţi continua, corpul va deveni sclavul trecutului şi vă
condiţionaţi să fiţi deprimaţi ? - Mă urmăriţi ? - Da. Apoi, spuneţi corpului, hai să mergem undeva. Ce
credeţi că va spune ? Eu sunt mintea acum, m-ai condiţionat să fiu aşa şi nu vreau să mergem nicăieri. Şi
dacă priviţi RMN-ul cuiva care are anxietate, seamănă cu RMN-ul cuiva care are depresie. Anxietatea e
îngrijorarea pentru viitor, iar depresia e viaţa în trecut. Majoritatea celor care suferă de anxietate au
depresie, fiindcă încearcă să prezică viitorul pe baza trecutului, nu trăiesc în prezent. Nu vă deprimaţi,
ieşim din starea asta. Dar nu vă prinde bine vă priviţi lucrurile aşa ? 1 Prin urmare... Dacă activăm
răspunsul la stres şi ne dezechilibrăm constant corpul, acel dezechilibru devine un nou echilibru şi ne
aşteaptă o boală. - Mă urmăriţi ? - Da. Gândiţi-vă bine. Dacă activaţi reacţia de fugă sau luptă şi intraţi în
modul de urgenţă, dezechilibrându-vă corpul din cauza unei ameninţări reale sau imaginare, sunteţi de
acord că nu mai rămâne energie în interiorul nostru ? Cortizolul şi hormonii de stres distrug sistemul
imunitar. Majoritatea afecţiunilor adulţilor sunt cauzate de hormonii stresului. Reumatismul, scleroza
multiplă, cancerul, alergiile, sensibilităţile alimentare, durerea cronică, toate sunt boli legate de sistemul
imunitar. Dacă activăm răspunsul la stres şi inima accelerează ca să pompeze adrenalina, dar nu vă luaţi
de şeful şi nu plecaţi în Bahamas, nu fugiţi şi nu luptaţi, dar continuaţi să produceţi aceşti hormoni, nu vă
învăţaţi inima să bată neregulat ? - Ba da. - Asta e boala de inimă. Aşadar, dacă activaţi reacţia de fugă
sau luptă şi mobilizaţi această energie la extremităţi, fiindcă acolo e nevoie de energie dacă veţi lupta sau
veţi fugi şi nu aveţi energie în mediul intern, ce se întâmplă când mâncaţi ? Indiferent dacă urmaţi un
regim vegetarian şi sănătos, sunteţi într-o stare de panică, veţi metaboliza totul ca panică "vegetariană şi
sănătoasă". Corpul va lua acele molecule şi va crea o proteină egală cu emoţia care transmite un semnal
genei. Gena creează o proteină. Mă urmăriţi ? Şi oamenii întreabă întotdeauna şi observi asta imediat:
"Care e cea mai bună alimentaţie ?" "Care e cel mai bun post ?" Întotdeauna zic: "Chiar vreţi să ştiţi ?"
"Nu vă mai plângeţi." "Lăsaţi corpul să respire timp de câteva săptămâni." Dacă veţi continua să rulaţi
conform reacţiei de fugă sau luptă şi sângele va fi pompat către extremităţi şi departe de organele
interne, cum veţi metaboliza mâncarea ? Corpul nu poate face asta şi se formează un reflux gastric, o
indigestie, diverticulită. Există o problemă de timp, corpul n-are timp să digere alimentele când
prădătorul bate la uşă, da ? Oamenii trăiesc aşa tot timpul. Dacă declanşăm reacţia de fugă sau luptă,
mobilizăm adrenalina la extremităţi, energie lichidă. Dar noi nu luptăm şi nici nu fugim, iar acea energie
rămâne în ţesuturi, se numeşte durere. Şi 80% dintre americani simt durere în corp. Durerea provine de
la toate emoţiile depozitate în noi. Dacă activăm reacţia de fugă sau luptă toată ziua şi tot sângele ajunge
la rombencefal în loc de prozencefal, nu putem gândi, putem doar să reacţionăm. Aşadar, căpătăm
percepţii limitate. Mă urmăriţi ? Da. Deci dacă activăm reacţia de fugă sau luptă iar şi iar şi corpul e în
stare de urgenţă, aveţi timp pentru un copil ? Aveţi timp pentru un proiect pe termen lung ? Inteligenţa
înnăscută a corpului ştie că nu e timp pentru copii. Infertilitatea e o problemă uriaşă la clinica noastră. În
primul rând, încercăm să le facem pe aceste femei să se relaxeze. Apoi, rămân însărcinate, fiindcă corpul
lor nu mai trăieşte în acel mod. - Aţi înţeles ? - Da. Nouăzeci şi cinci la sută, nouă din zece oameni care
intră într-o clinică în lumea vestică, au o boală cauzată de stres. Doar cinci la sută se nasc cu adevărate
boli genetice. Boala Tay-Sachs sau siclemia, sau oricare altă afecţiune. Diabetul de tip I. Restul se bazează
pe stil de viaţă. Şi nu vi se pare ciudat cum factorii de stres se transformă în stres emoţional ? Îţi rupi
piciorul, e un stres fizic. Apoi, iei medicamente pentru durere, stres chimic. Nu poţi merge la muncă, deci
finanţele au de suferit şi apare stresul emoţional. Înţelegeţi ? Mereu ajungem la stresul emoţional.
Emoţiile care sunt create în urma hormonilor de stres sunt furia, frustrarea, ostilitatea, agresivitatea, ura,
critica, teama, anxietatea, nesiguranţa, lipsa stimei de sine, tristeţea, durerea, suferinţa, vina, depresia,
toate aceste emoţii derivă din hormonii de stres. Şi psihologia zice că asta e starea normală a conştiinţei.
Acestea sunt stări anormale. Şi când trăim conduşi de hormonii de stres, aceste substanţe chimice ne fac
să fim foarte egoişti. Devenim egoişti, ne gândim la noi, suntem indulgenţi cu noi, ne credem cei mai
buni, cei mai importanţi, ne compătimim. Sinele e în centru. Aceşti hormoni stimulează ego-ul, ca acesta
să-şi reafirme atenţia către corp, mediu şi timp. Cu alte cuvinte, când căprioara e fugărită de coiot, o
interesează doar trei lucruri. Hormonii o fac să fie atentă la corpul ei mai mult. "Trebuie să am grijă de
corp." Aceiaşi hormoni o fac să se gândească la mediu: "Unde mă duc ? Care e cea mai bună rută ?" Şi
devine foarte conştientă de timp. "Cât îmi ia să ajung acolo ?" Corp, mediu şi timp. Când noi trăim
controlaţi de hormonii de stres, ne gândim la corpul nostru, cum arătă, coafura, greutatea. Ne gândim la
mediul înconjurător, problemele din viaţă, condiţiile din lume. Suntem obsedaţi de timp. Realitatea
noastră se învârte în jurul corpului, mediului şi timpului. Hormonii de stres ne fac să definim realitatea
prin simţuri şi să credem că lumea din jur e mai reală decât lumea interioară, fiindcă ne concentrăm
atenţia asupra ameninţărilor din exterior. Nu avem timp să ne orientăm spre interior, să creăm, să ne
încredem. Nu avem timp, când prădătorul ne pândeşte la colţ. - Aţi înţeles ? - Da. Când definim realitatea
prin simţurile noastre fiindcă suntem materialişti, fiindcă acei hormoni de stres ne amplifică simţurile,
când facem asta, ne concentrăm asupra materiei, nu asupra posibilităţii. Atomul e format 99,99% din
nimic. E energie, informaţie. E doar 0,000000001% particulă. Şi acea particulă există ca fenomen
temporar. Intrăm şi ieşim din câmpul cuantic de opt ori pe secundă. Conţinem mai multă energie decât
materie. Şi când trăim pe baza acestor hormoni de stres, ne concentrăm asupra particulei, nu asupra
valului de posibilităţi. Mă urmăriţi ? Hormonii stresului ne fac să ne separăm de posibilitate. Definim
realitatea prin simţuri, aşadar simţim obiectele din viaţa noastră şi ne îndreptăm atenţia asupra mediului
înconjurător. Şi când facem asta, acei hormoni ne fac să forţăm rezultatul, să concurăm, să facem
lucrurile să se întâmple, fiindcă ne simţim ca materia care vrea să schimbe altă materie. - Mă urmăriţi ? -
Da. Hormonii ne fac să credem că suntem materie, nu energie. Şi ce facem ? Fiindcă suntem materie şi
vrem să schimbăm altă materie, încercăm să ne exercităm voinţa, să forţăm un rezultat, să ne agăţăm de
trecut şi nu vedem posibilităţile din acel moment. 1 Când trăim în modul de urgenţă, ne concentrăm
atenţia asupra mediului înconjurător, nu ? Fiindcă ne îngrijim corpul. E o ameninţare. Suntem în modul
supravieţurile şi suntem atenţi la mediul înconjurător. Trebuie să ne ocupăm de corp şi nu avem timp să
facem asta. Prin urmare, ne difinim ca un corp în mediu şi timp şi ne simţim separaţi de posibilitate,
fiindcă suntem particule, nu unde, materie, nu energie. Hormonii de stres se acumulează şi când sunteţi
mai mult materie şi încercaţi să schimbaţi materia, avem un set limitat de alegeri şi ne folosim ego-ul şi
personalitatea ca să obţinem ce vrem de la viaţă şi concurăm, forţăm rezultate, încercăm să facem
anumite lucruri sau ne agăţăm de ceva, manipulăm, vrem să fie ca noi. Vă sună cunoscut ? Corpul
încearcă să schimbe ceva ce vibrează cu aceeaşi viteză. Înţelegeţi ? Aţi observat vreodată, când sunteţi
într-o stare de creaţie, că sunteţi atât de implicat, încât uitaţi că existaţi ? Aţi observat ? Sunteţi atât de
angajat în moment, în ceea ce faceţi, încât pierdeţi noţiunea timpului şi a spaţiului. Deveniţi nimeni.
Deveniţi niciunul. Deveniţi nimic. Deveniţi nicăieri, niciunde şi nicicând. Deveniţi conştiinţă pură, aţi
observat ? Când am făcut cercetări în ultimul ani, când urmăream aceste meditaţii în timp real, în RMN-
uri, mi-am dat seama că, dacă vrei să te schimbi, să schimbi ceva la corpul tău, la mediul înconjurător, la
viitor, trebuie să uiţi de corp. Trebuie să uiţi de probleme. Trebuie să uiţi de timp, ca să-l poţi stăpâni.
Trebuie să deveniţi un gând în posibilitate, da ? Toţi suntem dotaţi biologic şi neurologic pentru a face
asta, fiindcă mărimea lobului frontal, să nu uităm, că e de 40% din creier. Cimpanzeii şi gibonii au 14-
17%, câinii au şapte procente, pisicile au trei şi jumătate procente şi asta e tot. Dacă pisica e mai isteaţă
decât voi, aveţi probleme. Ceea ce ne separă pe noi, ca fiinţe umane, de alte specii nu e faptul că avem
degete opozabile, sau suntem bipezi, sau nu avem păr corporal, sau avem ochi aţintiţi în faţă, sau avem
creiere mari. Elefanţii au creiere mai mari decât noi. Ceea ce ne face unici e proporţia lobului frontal faţă
de restul creierului şi că lobul frontal, cea mai nouă piesă neurologică, e cel care controlează volumul. E
locul în care devenim atât de absorbiţi de un gând, încât lobul frontal, ca orice dirijor bun, calmează
circuitele din creier care procesează spaţiul şi timpul. Când suntem implicaţi în ceea ce facem sau ne
gândim la ceva, lobul frontal nu vrea să fie deranjat de alţi stimuli externi. Când suntem cu adevărat
atenţi, lobul frontal micşorează zgomotul circuitelor din creier unde ne simţim corpul. Dacă nu există
activitate cerebrală acolo unde ne simţim corpul, atunci, acesta nu există, fiindcă mintea nu îl identifică.
Calmează circuitele din centrii motori ai creierului şi când nu există activitate cerebrală în centrii motori,
rămânem nemişcaţi. Calmează circuitele din lobul parietal, unde percepem trecerea timpului linear şi
asocierea dintre corp şi mediu şi, brusc, nu mai există timp. Răceşte circuitele din lobul temporar, unde
există identitatea, cunoscuţii, problemele, locul unde locuiţi, bunurile dv., toate circuitele se potolesc şi,
brusc, deveniţi nimeni. Calmează centrii emoţionali din creierul limpid şi, când se întâmplă asta,
gândurile noastre devin experienţa din minte. Creierul captează gândul ca experienţă, fiindcă, în acel
moment, devenim conştiinţă pură şi creierul o captează şi începe să se actualizeze, fiindcă experienţa e la
fel de reală ca orice altceva. Mă urmăriţi ? Facem asta tot timpul. Creierul ia pauză pentru a crea.
Conduceţi pe autostradă şi aţi parcurs doar 100 km, dar nu v-aţi simţit corpul ? De fapt, n-aţi fost atenţi
la drum şi aţi pierdut noţiunea timpului. Unde aţi fost ? Lumea interioară a devenit mai reală decât cea
exterioară şi asta e starea folosită pentru a crea. Dar în loc să ne gândim la problemele noastre pentru a
reafirma sentimentul care vine odată cu ele, ne vom concentra asupra posibilităţii. Înţelegeţi ? Ştiţi deja
cum să faceţi asta. Când trăiţi în acest stadiu de creaţie şi deveniţi nimeni, niciunul, nimic, nicăieri,
niciunde, nu mai sunteţi bărbat, femeie, asistentă, avocat, mamă, nu mai sunteţi bolnavi, nu mai sunteţi
definiţi de trecut, nu mai sunteţi chipul dv., garderoba, maşina pe care o conduceţi, casa în care locuiţi,
nu sunteţi asta. Sunteţi conştiinţă pură. Abia când sunteţi conştiinţă pură, intraţi pe uşa către câmpul
cuantic. Nu puteţi intra pe acea uşă în calitate de cineva. Trebuie să intraţi ca nimeni. Trebuie să
renunţaţi la ego. Când am făcut cercetările şi o sumedenie de observaţii, când am văzut oamenii
atingând conştiinţa pură, i-am văzut recăpătând controlul asupra creierului. Îşi puteau schimba corpul.
Puteau schimba ceva în viaţa lor. Putea crea un timp viitor. Ironia e că, dacă vrei să-ţi schimbi corpul,
trebuie să treci dincolo de el. Dacă vrei să-ţi schimbi identitatea, trebuie s-o depăşeşti. Dacă vrei să
schimbi problemele din viaţă, trebuie să treci dincolo de gândul egal cu mediul înconjurător. Dacă vrei să
te schimbi şi să creezi un timp viitor, trebuie să treci dincolo de timp. Dacă vrei să creezi ceva de nicăieri,
trebuie să ajungi nicăieri. Mă urmăriţi ? Când nu mai gândim şi simţim, şi simţim şi gândim în acelaşi cerc
şi nu mai alimentăm acei hormoni de stres, devenind conştiinţă pură, energia care există în aceşti centri
inferiori se mută, fiindcă nu mai e nevoie de ea şi ghiciţi unde ajunge. La inimă, unde începeţi să vă
îndrăgostiţi de creaţia voastră şi vreţi ca momentul să dureze o eternitate. Nu vreţi să se încheie, fiindcă
eraţi atât de absorbit de moment, încât corpul credea că experienţa chiar are loc. Dacă gândul devine
experienţă, produsul final al experienţei e o emoţie şi începem să simţim că evenimentul se întâmplă.
Gândim şi simţim diferit şi, în loc să fim prinşi în trecut, ne aflăm în viitor. Nu ne mai gândim la particulă,
nu ne mai separăm de posibilitate şi ne concentrăm asupra unui val de posibilităţi. Ne simţiţi conectaţi la
ceva mai măreţ şi avem încredere în rezultat. Nu ştiţi cum veţi face asta sau când, dar nici nu trebuie,
fiindcă deja s-a întâmplat. Nimeni nu vă poate convinge contrariul. Aceasta e starea naturală de spirit,
fiindcă atunci când vă încredeţi în rezultat, trebuie să apelaţi la lucrul pe care l-aţi folosit toată viaţa ca să
obţineţi ce vreţi, să faceţi ceva măreţ. Acum vă conectaţi la divinitate. Dacă trăiţi într-o stare de creaţie în
fiecare zi, conduşi de hormonii de stres şi sunteţi dependenţi de aceste emoţii, atunci, veţi fi materie
care însearcă să schimbe altă materie şi veţi avea resurse limitate pentru asta, deoarece creierul şi corpul
trăiesc în trecut, de acord ? Dar dacă, zilnic, ne calmăm corpul... Sau pentru o anumită perioadă nu mai
suntem definiţi de corp, închidem ochii şi limităm cantitatea de informaţii senzoriale de la creier, punem
muzică în surdină, ne punem căştile, eliminăm mediul înconjurător şi uităm de timp în fiecare zi. Iată ce
am învăţat anul acesta. Secretul e să ne autodepăşim. Suntem cei mai buni când ne autodepăşim şi am
văzut asta la workshop-uri, când oamenii s-au autodepăşit, în sensul că au trecut dincolo de sinele definit
de trecut şi au făcut miracole. Şi ştiţi ce ? Nici nu le păsa ce fac. Erau fericiţi că s-au autodepăşit. Şi atunci
se întâmplă. 1 Sunteţi de acord că, dacă vă ridicaţi din meditaţie, aceeaşi persoană ca înainte, nu s-a
întâmplat nimic ? Nu s-a întâmplat nimic în câmpul cuantic, din punct de vedere nerologic şi chimic. Nu
aţi activat noi gene, nu v-aţi schimbat starea de spirit. V-aţi ridicat acelaşi ca înainte. Şi când faceţi asta şi
reacţionaţi la aceleaşi condiţii din viaţă, cu acelaşi hardware din creier şi cu aceleaşi tipare emoţionale,
atunci, ne întoarcem în subconştient în doar câteva secunde. Dacă ne ridicăm schimbaţi faţă de
momentul iniţial, înseamnă că am făcut transformarea de la trecut la viitor. Şi dacă vă ridicaţi simţindu-
vă diferit faţă de momentul iniţial, atunci, aţi atins o nouă stare de spirit. Acesta nu e sfârşitul, ci
începutul. Scopul meditaţiei e să vă schimbaţi starea de spirit, să condiţionaţi creierul şi corpul să atingă
o nouă stare de spirit şi să vă ridicaţi din meditaţie şi să o menţineţi întreaga zi. Aversiunile din viaţă vă
vor provoca, dar acum priviţi viaţa de la un alt nivel al minţii. Vă pot spune, din experienţă, că oamenii au
creat miracole aşa, s-au vindecat de afecţiuni genetice, vă mai amintiţi ce am discutat ? Ştiţi ce şi-au spus
? "Vreau să fiu testat, vreau următoarea provocare." Înţeleg că viaţa e iniţierea lor, sunt pregătiţi pentru
următoarea provocare. Nu fug de realitate, nu se protejează de scenariile nefaste, şi nu se pregătesc
pentru cazul în care se întâmplă, fiindcă încearcă să prevadă viitorul pe baza trecutului. Au trecut peste
asta, uşa spre posibilitate e deschisă. Nu v-ar plăcea să trăiţi aşa ? Atunci, sunteţi de acord că teama,
ostilitatea, furia şi toate emoţiile de tristeţe, ruşine şi vină sunt experienţe pe care le-aţi trăit deja ? Dacă
reacţionaţi în faţa vieţii la fel cum vă bombarează aceasta, mediul înconjurător vă copleşeşte. Şi, în mare
parte, acele emoţii vor continua să controleze aceleaşi gânduri şi comportamente în acelaşi fel, da ? -
Haideţi ! - Da. Prin urmare, dacă creaţi gânduri, instalaţi noi circuite în creier şi vă condiţionaţi corpul să
asculte o nouă minte şi vă treziţi şi menţineţi noua stare de spirit întreaga zi, înseamnă că transmiteţi o
nouă semnătură electromagnetică. Şi oamenii vin şi vă spun: "Ţi-ai ras mustaţa ?" - "N-am avut niciodată
mustaţă." - "Pe bune ?" - "Ai slăbit ?" - "Nu, nu." - "Ţi-ai făcut o operaţie ?" - "Nu." "Arăţi schimbat !"
Fiindcă v-aţi schimbat energia. Când păşiţi în viaţă cu multă energie, mediul înconjurător nu vă mai poate
doborî. Umpleţi totul în jur de energie, aşa e ? Când merg la clinica din SUA, ceea ce se întâmplă rareori,
dar când merg acolo, le spun fetelor acelaşi lucru: "Trebuie să avem mai multă energie decât cel mai
energic pacient" "care intră pe uşă, fiindcă toţi se vor face bine azi," "şi vom schimba materia într-o nouă
minte." Când păşim în viaţă transmiţând o nouă semnătură, îi spunem câmpului: "Asta trebuie să
primesc, asta e noua mea stare de spirit," "organizează aceste evenimente astfel încât să mă surprindă."
Şi nu mai priveşti viaţa prin prisma unui observator cuantic aflat la acelaşi nivel. Faci asta când te trezeşti
şi faci acelaşi lucru în fiecare zi ca să reafirmi acel sentiment numit "tu". Aşadar te trezeşti de dimineaţă
şi vrei să atingi acel sentiment: "Doamne, am atâtea probleme !" "Ăsta e trecutul meu şi acea persoană e
problema din viaţa mea." Şi uite-aşa ne începem ziua. Toţi facem asta şi odată ce pornim la drum cu
ideea asta, funcţionăm pe baza ei, da ? Dacă emoţia e răsplata primită de la lucruri pe care le vrei în
viaţă, ar trebuui să ne arate cum să creăm, nu ? Oamenii îmi spun: "Vreau bogăţie." Întreb: "Serios, de ce
?" Şi ei îmi spun: "Fiindcă vreau să fiu liber." "Deci vrei libertate ?" Prin urmare, dacă creezi bogăţie,
trebuie să meditezi până te simţi liber. Dacă te ridici din meditaţie şi simţi lipsa, n-ai reuşit nimic. Dar
dacă te ridici simţindu-te liber, fiindcă ai înţeles că asta e răsplata emoţională, dar îi oferi corpului un
crâmpei de viitor înainte să se întâmple, curând vei observa că ai făcut asta de atâtea ori, încât corpul e
condiţionat să simtă asta. Dintr-o dată, şansa apare în viaţa ta şi vei spune: "Mamă, ce simplu a fost !"
"Chiar nu mă mai interesa treaba asta şi s-a întâmplat." Primim o mulţime de e-mailuri: "Lucram la un
proiect, am avut o oportunitate şi încercam" "să creez de ani de zile şi nu-mi ieşea nimic." "Dintr-o dată,
am meditat timp de două săptămâni" "şi mi-a mers mai bine decât credeam." Fiindcă s-au dat deoparte.
A atins o nouă stare de spirit şi acel sentiment care organizează evenimentele aşteaptă să vă daţi
deoparte şi să-l lăsaţi să vă gâdile cu o surpriză, mă urmăriţi ? Iată întrebarea: merită să facem asta ?