Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Contabilitate si Informatica de Gestiune

Anul I, grupa 3

Rolul costurilor în decizia de producţie a întreprinzătorului

Relaţia dintre avantajul de cost şi competitivitate

Studiu de caz: avantajul competitiv în cazul unei firme

Coordonator: Prof. Univ. Gabriela Cioban

Proiect realizat de: Solomon Iustina

Teslariu Roxana
 Cuprins

Rolul costurilor în decizia de producţie a întreprinzătorului................... 3

 I. Definirea şi tipologia costului......................................................... 3
 II. Reducerea costurilor de producţie................................................. 6
 III. Eficienţa producţiei...................................................................... 7
 IV. Decizii legate de costuri............................................................... 7

Relaţia dintre avantajul de cost şi competitivitate.................................... 9

 I. Definiţii.......................................................................................... 9
 II. Relaţii între cost şi competitivitate............................................... 9

Studiu de caz: avantajul competitiv in cazul unei firme......................... 13

 I.Istoria companiei ........................................................................... 13
 II.Misiune si valori............................................................................ 14
 III.Analiza SWOT............................................................................ 15
 Concluzii........................................................................................... 18
Bibliografie.................................................................................................. 19
 Rolul costurilor în decizia de producţie a întreprinzătorului

I. Definirea şi tipologia costului

Costul de producţie este o categorie valorică, cu semnificaţii deosebite în economia de

schimb. De mărimea şi tendinţele costului de producţie depind condiţiile de viaţă ale fiecărui
individ şi ale colectivităţii naţionale, precum şi şansele de progres economico-social. Având un
rol important în mecanismul economic, costul de producţie exprimă esenţa întregului sistem de
raporturi pe linie de producţie şi circulaţie ce se stabilesc între agenţii economici, întreprinzători,
între producători şi consumatori, la un moment dat.
Pentru măsurarea corectă a costurilor de producţie se impune cunoaşterea condiţiilor de
producţie (înzestrarea tehnică, organizarea producţiei şi a muncii, nivelul de calificare a
lucrătorilor), stabilirea normelor de consum, de muncă, a preţurilor şi tarifelor şi estimarea
corectă a cheltuielilor, de factorii de producţie, de resurse în general.
Exprimarea bănească a tuturor cheltuielilor permite măsurarea şi comparabilitatea
costurilor. Astfel, costul de producţie se defineşte ca sumă a cheltuielilor fabricantului pentru
producerea de bunuri pentru vânzarea, sau suma costurilor cu manopera, amortizarea, materiile
prime, materialele şi regia costul chiriei, încălzirii, energiei electrice, a transportului pentru
producerea unui bun, sau ansamblul cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie.
În prezent se produc deplasări importante în structura problematicii costului. Astfel, în
primul rând, o atanţie deosebită se acordă aspectelor privind reducerea costurilor în condiţii de
concurenţă.
În al doilea rând , tendinţei de evindenţiere distinctă a contribuţiei factorilor influenţează
nivelul costurilor. Astfel,frecvent se folosesc noţiuni , cum costul şansei sacrificate sau costul de
opţiune sau de oportunităţi, costul informaţiei necesar în luarea de decizii, costul timpului, în
care timpul e împărţit în timp liber şi timp de muncă remunerată , costul ecologic, cheltuielile
efectuate cu protejarea şi conservarea apelor, aerului, solului etc., costul ştiinţei, costul instruirii,
costul administraţiei ,costul restructurării, al retehnologizării, costul competivităţii, costul
tranziţiei la economia de piaţă, costul sănătăţii publice, costul şomajului, costul inflaţiei etc.
În al treilea rând, costul producţiei se analizează şi urmăreşte dinamic ţinând cont de
interdependenţa dintre activităţi şi agenţii economici, deoarece ceea ce într-un loc constituie preţ
de vânzare al produselor, în altul reprezintă preţul de cumpărare al factorilor de producţie. Ca
urmare, eventualele schimbări de preţuri în cadrul cererii şi ofertei se pot transmite în lanţ ca
efect propagat în nivelul costurilor. Astfel, în literatura economică, costul este nu numai o
expresie a consumului de factori pentru a produce un bun material, ci şi costul de a renunţa la a
produce alt bun. Acest cost se numeşte costul şansei sacrificate sau al opţiunii sau oportunităţii,
şi reprezintă valoarea şanselor sacrificate.
Astfel costul real al oricărei acţiuni este valoarea şansei alternative sacrificate pentru
realizarea acţiunii respective. Cheltuielile cu plata muncii incluse în costul şansei se referă la
salariile plătite angajaţilor de către agentul economic, ceea ce înseamnă că salariul este la un
asemenea nivel ca să-i determine pe lucrători să renunţe la toate celelalte şanse de la celelalte
firme.
 Pentru cunoaşterea conţinutului costului de producţie trebuie avută în vedere relaţia
dintre acesta şi preţul de vânzare. Astfel, costul de producţie reprezintă numai o parte a preţului
de vânzare. Diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie reprezintă profitul obţinut.
P=C+pr sau: C=P-pr.
În cadrul relaţiei dintre cost şi preţ, costul este nu numai o cauză a preţurilor, ci şi
rezultatul lor.
Costul de producţie este un indicator economic cu o mare forţă de oglindire a calităţii
activităţii. Prin raportarea producţiei la costuri se poate cunoaşte eficienţa folosirii resurselor.

Costul serveşte drept criteriu de fundamentare a opţiunilor şi deciziilor fiecărui

producător. Atunci când rezultatele variantelor sunt identice, criteriul de alegere a variantei
optime îl reprezintă nivelul mai scăzut al costului.
În ceea ce priveşte conţinutul costului de producţie, există diferenţieri între concepţia
economiştilor teoreticieni şi practicieni. Astfel, din punct de vedere contabil, costul cuprinde în
componenţa sa numai cheltuielile efective (măsurabile în bani ) efectuate de agentul economic
respectiv pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei, salariilor,
transporturilor, pentru amortizarea utilajelor, instalaţiilor, clădirilor, pentru prevenirea sau
înlăturarea poluării mediului natural etc. În schimb, teoreticienii, pe lângă elementele enumerate
mai sus (costul contabil ), mai adaugă în componenţa costului şi profitul normal, care reprezintă
consumul de muncă al proprietarului firmei, care îndeplineşte activităţile de coordonare şi
conducere (profitul net). Deci, în acest caz, costul de producţie cuprinde în structura sa şi profitul
normal.
Costul de producţie se poate calcula fizic, pe unitate de produs (de exemplu pe o tonă de
aluminiu, o tonă de grâu, un metru cub gaz metan etc.) sau pe întreaga producţie obţinută, mai
ales în cadrul producţiei eterogene.
Mărimea costului pe unitate de produs se obţine prin raportarea costului întregii producţii la
cantitatea totală de produse.
Mărimea costului pe unitate de produs este diferită:
 de la un produs la altul, în funcţie de specificul fiecăruia, de consumul factorilor de care
este nevoie la unul şi la acelaşi produs, de la un producator la altul ca urmare a înzestrării
diferite cu factori ;
 la acelaşi producător, de la o perioadă la alta, în dependenţă de modificările în dotarea
tehnică, în funcţie de gradul de calificare a lucrătorilor, în organizare şi conducere.
În condiţiile economiei de piaţă se folosesc mai multe categorii de costuri, în care se
regăsesc, într-o formă sau alta, diferitele cheltuieli de producţie.
Activitatea oricărei firme implica o mare varietate de costuri, cele mai cunoscute modalităţi de
clasificare a acestora fiind
 în costuri fixeşi costuri variabile:
-costuri fixe(Cv): independente relativ de volumul producţiei (chirii, asigurări, dobânzi,
amortizarea capitalului fix, cheltuieli de întreţinere etc.);
-costuri variabile(Cv) : care se schimbă în funcţie de cantitatea de produse realizate. Ele sunt
funcţie crescătoare de nivelul producţiei;
-costuri totale (Ct) –reprezintă suma costurilor fixe şi variabile .
Deci,
Ct = Cf + Cv ;
  încosturi directeşicosturi indirecte:
-costuri directe: acestea sunt similare cu costurile variabile şi reprezintă costuri care pot fi
atribuite direct fiecărei unităţi de bun produse (materii prime, ambalaj, timpul de munca necesar
producerii unui bun (daca acesta poate fi identificat foarte precis) etc.);
-costuri indirecte: cunoscute în practică sub denumirea de supracosturi si sunt în general costuri
care nu sunt legate imediat de produse (marketing, distribuţie, costuri cu angajaţii auxiliari
producţiei: secretariat, contabilitate, financiar, administraţie etc., cheltuieli cu clădirile: chirii,
lumina, încălzire, etc., facturi ca : telefon, internet etc.).

La nivelul întreprinderii, costurile prezintă importanţă deosebită din următoarele motive:

 reprezintă informaţii pentru calcularea indicatorilor economico-financiari ai organizaţiei;
 stau la baza determinării nivelului producţiei şi a preţului de vânzare;
 exprimă baza de referinţă pentru stabilirea conţinutului contractelor de aprovizionare şi
desfacere;

 asigură informaţii privind identificarea acţiunilor necesare eficientizării activităţii

organizaţiei;
 sunt elemente de informare pentru conducerea organizaţiei şi stau la baza fundamentării
unor decizii privind evoluţia organizaţiei.

Costurile de producţie sunt afectate de tipul întreprinderii şi de natura activităţii acesteia.

Producţia implică transformarea materiilor prime, materialelor etc. în produse finite, utilizând
factorii de producţie.
Costul de producţie include toate cheltuielile generate în cursul desfăşurării procesului de
producţie.
Cheltuielile pe care le efectuează o unitate economică cuprind:
 cheltuieli de fabricaţie, care cuprind consumul de capital fix şi circulant destinate unei
anumite producţii: produse finite, semifabricate, servicii, lucrări; ele sunt preponderente
în ansamblul cheltuielilor, sunt indispensabile desfăşurării producţiei şi reprezintă
substanţa costului nou produs;
 cheltuieli de desfacere,care reprezintă consumul de resurse atrase în circuitul economic
după depozitarea producţiei finite, reprezentând păstrarea, ambalarea, manipularea,
transportul şi expedierea acesteia către clienţi;
 amenzile şi penalităţile de orice fel, care se suportă direct din profitul rămas la dispoziţia
unităţilor economice, fără a mai fi incluse în costurile de producţie (de exemplu:
penalităţile pentru neexecutarea contractelor, locaţii, dobânzi pentru împrumuturi etc.)

Clasificarea cheltuielilor de producţie se face diferenţiat, după producţia lacare se referă şi

după scopul urmărit la un moment dat.
Din punct de vedere al organizării informaţiei costurilor se folosesc următoarele grupări:
a) după modul de satisfacere a cerinţelor muncii de programare, evidenţă şi calcularea
costului unitar al produselor, cheltuielile se împart în: cheltuieli pe elemente primare (materii
prime şi materiale, deşeuri recuperabile (se scad), combustibil, energie şi apă, amortismentul
utilajului, alte cheltuieli materiale, salarii, CAS, impozit pe salarii, contribuţii la fondul pentru
tehnica nouă, alte cheltuieli cu munca vie şi cheltuieli pe articole de calculaţie. (materii prime şi
materiale directe, deşeuri recuperabile (se scad), salarii directe, impozit pe salarii şi CAS,
cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului, cheltuieli generale ale întreprinderii, pierderi
din rebuturi) .
b) după modul de individualizare pe obiecte de calculaţie, cheltuielile se împart în:
cheltuieli directe (cheltuielile cu materii prime şi materiale directe, salariile directe, impozitul pe
salarii plătit de unităţile economice şi CAS aferente) şi cheltuieli indirecte (:reparaţii, întreţinerea
şi amortizarea utilajelor, consumul de energie, combustibil, apă, salariile personalului
administrativ, cheltuielile de poştă, telefon, corespondenţă etc.).
c) după momentul efectuării şi includerii cheltuielilor în costul unei anumite producţii
sunt: cheltuieli privind perioada curentă, cheltuieli anticipate (previzionate) şi cheltuieli
preliminate.
d) în funcţie de evoluţia în raport cu mărimea producţiei, cheltuielile de producţie se
împart în: cheltuieli variabile (cheltuielile cu materii prime şi materialele de bază şi auxiliare-
salariile, combustibilii, energia etc) şi cheltuieli constante (cheltuielile generale ale secţiei,
cheltuielile generale ale întreprinderii etc.).

e) în funcţie de omogenitatea şi conţinutul cheltuielilor de producţie la nivel de

întreprindere, acestea se împart în: cheltuieli simple sau primare (de exemplu: materii prime,
salarii, combustibil, tehnologie etc.) şi cheltuieli complexe (de exemplu: cheltuieli indirecte,
cheltuieli cu întreţinerea şi repararea utilajelor, cheltuieli generale ale secţiei şi întreprinderii).

II. Reducerea costurilor de producţie

Reducerea costurilor de producţie conduce la elaborarea unei secţiuni a planului de
dezvoltare economico-socială a întreprinderii industriale.
Reducerea corectă a factorilor de producţie trebuie să aibă la bază următoarele
consideraţii :
 Pentru reducerea costurilor de producţie în mod permanent, acestea trebuie stabilite
pentru fiecare element de cheltuială în parte atât pentru perioada de plan cât şi pentru perioada de
bază;
 Pentru evitarea dublei înregistrări, se va face o distincţie între gruparea cheltuielilor pe
elemente primare şi cea pa articole de calculaţie;
 Diferenţierea cheltuielilor ocazionate de activitatea de bază , de cea auxiliară şi cea de
servire;
 Asigurarea unei evidenţe clare şi complete a tuturor cheltuielilor efectuate în
întreprindere;
 Fundamentarea nivelului costului de producţie prin luarea în considerare a efectelor ce
pot apărea în urma aplicării unor măsuri tehnico-economice;
Importanţa reducerii costurilor de producţie rezultă din faptul că asigură creşterea
volumului de producţie prin folosirea aceloraşi resurse materiale şi de muncă, creşterea profitului
şi reducerea preţului produselor sau serviciilor;
Principalele posibilităţi de reducere a costurilor de producţie sunt următoarele:
 Reducerea normelor de consum de materii prime şi materiale
 Creşterea productivităţii muncii
 Îmbunătăţirea folosirii capacităţii de producţie
 Reducerea cheltuielilor cu caracter administrativ
 Reducerea cheltuielilor cu penalizări, amenzi, rebuturi.
 Modelarea costuriloreste necesară contabilităţii de gestiune. Pentru a permite o bună
gestionare a costurilor, trebuie să se facă legătura cu cauzele lor, depăşind simpla constatare a
corelaţiilor valabile pe termen scurt. Se constată uşor că analiza cauzelor este complexă,
deoarece ele depind de soluţiile tehnice şi de soluţiile de organizare reţinute de întreprindere.
Noţiunea de activitate, fiind suficient de complexă, generează în organizarea întreprinderii
analize de cost, care alături de informaţii şi date trebuiesc tratate ca întreg, în vederea furnizării
„produsului” final, decizia. Contabilitatea de gestiune constituie un instrument esenţial
înorientarea procesului decizional.

III. Eficienţa producţiei

Este vital pentru o întreprindere sa se asigure permanent ca desfăşoară o activitate

eficienta, chiar dacă firma este lider în domeniu sau este în plină expansiune, mai ales dacă
acţionează pe o piaţă foarte competitivă. Există mai multe metode de a măsura eficienţa unei
firme, cele mai cunoscute fiind cele care utilizează indicatori ca: productivitatea factorilor de
producţie şi costul mediu.

Ciclul de producţie caracterizează nivelul de organizare a producţiei şi a muncii în

cadrul întreprinderii industriale. În procesul de producţie materiile prime şi materialele parcurg o
serie de operaţii la diferite locuri de munca şi în diferite secţii într-o anumita ordine prevăzută de
procesul tehnologic. Prin structura ciclului de producţie se înţelege totalitatea elementelor
componente precum si ponderea duratei acestora fata de durata totala a ciclului de producţie.

IV. Decizii legate de costuri

1. Încadrarea costurilor firmei potrivit poziţiilor din actele contabile 1

În general problema gestiunii costurilor firmei cade în sarcina departamentului
contabilitate şi repartizarea costurilor pe categorii de costuri este o procedura destul de
standardizată, conform legislaţiei şi regulilor contabile aplicate în ţara respectiva. Totuşi, pentru
anumite categorii de costuri rămâne la latitudinea contabililor firmei să
distribuie aceste costuri pe poziţiile contabile corespunzătoare.

2. Identificarea costurilor implicate de producerea fiecărui din produsele firmei

Aceasta etapă este esenţiala în vederea stabilirii preţului de vânzare a produselor. În
general, pentru analiza sunt luate în considerare trei metode de evaluare a costurilor:
- costuri totale
- costuri de absorbţie
- costuri marginale
Rămâne ca firma sa decidă care modalitate se potriveşte cel mai bine la fiecare tip de produs.

3. Măsurarea eficienţei cheltuielilor făcute în scopul stabilirii pe ce si în ce cantitate vor fi

cheltuiţi banii.
Eficienta cheltuielilor este strâns legata de eficienţa factorului de producţie căruia i-au
fost destinate. După natura acestuia se va stabili care este cea mai potrivita metoda de măsurare a
eficienţei şi care este relevanta acesteia. Astfel, dacă este vorba de investiţii în pregătirea
personalului, este necesar să decidem care este creşterea productivităţii datorată îmbunătăţirii
cunoştinţelor şi experienţei acestuia. Daca este vorba de achiziţionarea unui nou utilaj vom
calcula creşterea producţiei şi a profitului adus de funcţionarea acestuia. Daca este vorba de
aplicarea unei noi proceduri într-o activitate vom măsura efectele implementării acesteia asupra
mediului de lucru şi asupra profitului. Cele mai comune aspecte sunt legate de:
- raportul munca manuala / mecanizata;
- reducerea nivelului costurilor indirecte;
- tehnici de îmbunătăţire a organizării producţiei (în special cele din domeniul cercetări
operaţionale) şi automatizare/computerizare;
- proiectarea uzinei;
- specializare si standardizare;
       Practica şi teoria au demonstrat că o creştere economică nu este posibilă decât în
condiţiile îmbunătăţirii permanente a metodelor şi tehnicilor de conducere a unităţilor. S-a
confirmat că o conducere prosperă, viabilă, este acea care se bazează pe elementul cost.
Conducerea optimă trebuie să stăpânească ferm costurile producţiei, folosind în acest scop
metode adecvate; ea nu trebuie să lase la voia întâmplării desfăşurarea procesului economic şi
mai ales costurile ce le determină. Conducerea trebuie să cunoască în permanenţă modul cum se
desfăşoară acest proces, să controleze şi să intervină operativ acolo unde apar abateri de la
nivelul planificat. Controlul operativ al costurilor este o condiţie esenţială a optimizării
procesului de conducere şi gestiune a unităţilor moderne, viabilitatea unei firme presupunând
luarea în considerare numai a factorilor economici, excluzând pe toţi ceilalţi factori.
În prezent şi în perspectivă, când problemele legate de management devin un puternic angrenaj
cu implicaţii adânci, orice conducător, indiferent de nivelul pe care se află în ierarhia firmei, nu
poate să conducă bine şi să înregistreze realizări pozitive în privinţa indicatorilor economici,
dacă nu dispune de elementul “cost” şi nu cunoaşte cât mai mult cu putinţă despre evoluţia
costurilor sale de producţie. Prin informaţiile furnizate asupra costurilor, funcţiile de conducere
din cadrul firmei au posibilitatea să cunoască cât mai bine firma, rezervele şi potenţialul existent,
iar prin controlul exercitat asupra acestora să le folosească eficient.
 Relaţia dintre avantajul de cost şi competitivitate

I. Definiţii

Avantajul competitiv arată în ce măsură respectiva companie face profit fie prin
costuri de operare mici, fie prin calitate, fie prin capacitatea de a livra produsele rapid şi la timp,
fie prin adaptabilitatea la schimbările din cererea pieţei. O altă precizare are în vedere obţinerea
efectivă a avantajului competitiv. Generic, sursa poate fi una singură – inovare – fireşte, în sensul
cel mai larg al noţiunii, inovarea se poate referi deci, la înnoirea produsului, tehnologiei,
echipamentelor, proprietarului, managementului, comercializării, finanţării, personalului,
informaţiilor etc. De fapt, prin operaţiunea strategică se prevede tocmai modalitatea de inovare,
prin care se realizează avantajul competitiv.
În concluzie, avantajul competitiv este componenta invizibilă cu caracter sintetic al
strategiei, cea care conferă, în ultimă instanţă viabilitatea şi competitivitatea firmei pe termen
lung.

II. Relaţii între cost şi competitivitate

Competitivitatea este capacitatea individului ori a grupului de a livra performanţă în

cursul competiţiei sau în eventualitatea competiiei, de a se situa într-o poziţie cât mai bună în
raport cu competitorul , de a-l “învinge”, în sensul raportării la un criteriu de performantă dat şi
urmărit de toţi competitorii. De exemplu, în competiţia economică, acest criteriu poate fi sectorul
de piaţă, iar atunci cel mai competitiv concurent va fi cel ce va obţine cel mai mare sector dintr-o
piaţă dată.
Principala “arma” a concurentului angajat în competiţie este reducerea costurilor,
care este un comportament loial şi faţă de consumator, şi faţă de ceilalţi producători. De regulă,
pentru realizarea acestui obiectiv, fără diminuarea calităţii produsului ori a serviciului oferit, este
necesară fie multiplicarea eforturilor proprii ale producătorului, fie exploatarea mai bună a
capacităţii lui de iniţiativă.
În opinia celor care studiază domeniul strategiei, eternala luptă concurenţială din
orice sector de activitate sau ramura industriala este o confruntare (sau competiţie) pentru
avantaje. Scopul strategiei este crearea şi menţinerea avantajului strategic obţinut. Pentru aceasta,
strategia organizaţiei trebuie să se orienteze spre crearea unor noi avantaje, care să conducă la
creşterea şi menţinerea avantajului strategic obţinut. Pentru aceasta, strategia organizaţiei trebuie
să se orienteze spre crearea unor noi avantaje, care să conducă la creşterea satisfacţiei clienţilor şi
a asimetriei fata de concurenţi. Procedându-se astfel, se poate extinde avantajul deţinut,
concomitent cu diminuarea sau eliminarea avantajelor concurenţilor.

Factori de competitivitate

Pentru a avea success competitiv, trebuie să vii pe piaţă cu un produs mai atractiv
decât al competitorilor (un produs mai atractiv este de altfel descris adesea ca fiind mai
“competitiv”).
În primă instanţă, produsul poate fi mai competitiv prin unul din doi factori
principali: preţul şi calitatea. Vei obţine succesul competitiv dacă, fie oferi produse de aceeaşi
calitate la un preţ mai mic decât piaţa, fie oferi produse la acelaşi preţ, de o calitate mai buna în
raport cu piaţa.

Un alt factor principal este şi raportul preţ/calitate. Ca şi ceilalti doi factori

principali, şi acesta are atributul de a fi eliminatoriu. Mai concret, dacă produci un bun care poate
satisface o anumită nevoie, dar ceri pe el un preţ pe care clientul de pe o anumită piaţă nu poate
să-l plătească, eşti eliminat de pe piaţă de factorul preţ. Dacă ceri un prţe acceptabil, ba chiar
foarte convenabil, pe un produs care nu satisface integral o anumită nevoie, eşti eliminat de pe
piaţă de factorul calitate. Dacă la o calitate dată nu poţi obţine profit decât cerând un preţ mai
mare decât preţul pieţei pentru acea calitate dată, atunci eşti eliminat de pe piaţă de raportul
calitate/preţ, chiar dacă preţul pe care îl ceri nu e atât de mare încât clienţii să nu-l poată plăti.

Unul din principalele elemente pentru a putea scoate pe piaţă un produs la un preţ
acceptabil de către piaţă, de o calitate acceptabilă şi în condiţiile unui raport preţ/calitate
acceptabil, este costul produsului, adică totalitatea cheltuielilor pe care le comportă aducerea pe
piaţă a produsului (care au drept componente principale cheltuielile de capital şi cele cu forţa de
muncă, la care se adaugă încă o serie de alte componente, a căror importanţă capătă în ultimul
timp, ponderi tot mai mari). Dar costul în sine nu spune mare lucru, ci doar atunci când este
raportat la preţul de vânzare, care este determinat de echilibrul pieţei.

Stabilirea preţurilor presupune următorii paşi: costuri – profit - preţ vânzare. Datorită
concurenţei, toţi producătorii trebuie să ajungă în final la preţul pieţei şi în acest sens există două
avantaje concurenţiale.
1 ) să producă mai ieftin decât concurenţa, dar la aceeaşi calitate;
2 ) să producă la costuri egale cu concurenţa, dar la o calitate sporită;
Ambele situaţii necesită cunoaşterea exactă a costurilor interne. Reducerea costurilor pe
produs reprezintă o categorie endogenă, adică este rezultatul activităţii interne a întreprinderii.

Prin urmare, un al doilea factor principal de competitivitate este profitul, rezultat din
diferenţa între preţul de vânzare şi cost. Într-o perspectivă statică, costul şi profitul ar putea
reprezenta factori suficienţi pentru a caracteriza competitivitatea unei întreprinderi care s-ar
rezuma la fabricarea şi desfacerea unui anumit produs de pe o anumită piaţă. Într-o perspectivă
dinamică însă nu putem face abstracţie de un nou factor principal: raportul cost/profit. Este
evident faptul că o întreprindere care realizează chiar profituri mari nu e eficientă dacă le
realizează cu costuri foarte mari. Despre o asemenea întreprindere putem să spunem că este
mare, dar nu că este competitivă, iar ea va ceda la intalnirea unui competitor de dimensiuni
egale, dar care va şti să-ţi gestioneze mai bine resursele.

Un alt factor principal de competitivitate ce nu poate fi neglijat este volumul

desfacerilor, care caracterizeaza într-un anumit sens dimensiunea factorului economic în
chestiune.
Alţi factori: volumul producţiei (economia de scală), tehnologia, managementul
curent, strategia (care determină volumul producţiei).
 Consideraţii economice dar şi morale, ne îndeamnă de regulă să considerăm
competiţia economică liberă, fară bariere la intrare sau la ieşire, desfăşurată între mulţi
competitori care au cote aproximativ egale de piaţă.
Ca tip de relaţie între agenţi economici concreţi, concurenţa prezintă un caracter
tensional, de rivalitate; agenţii economici implicaţi se confruntă pentru a ocupa, menţine sau
extinde poziţii pe piată care, în final, se vor dovedi accesibile numai unora dintre ei.

Concurenta are loc atunci când există libertatea de a pătrunde pe o piaţă şi când, în
același timp, pe acea piaţă există mai mulţi vânzători alternativi.
Concurenţa poate avea loc între firme mari sau firme mici, firmele rivale putând intra
în competiţie pe pieţe locale, regionale, naţionale sau chiar pe pieţe mondiale.
Cele mai importante scopuri ale concurenţei sunt:
-satisfacerea cererii consumatorilor;
-promovarea inovaţiilor (- apariţia unui nou produs (serviciu)
- introducerea unei noi metode de producţie
- apariţia unei pieţe noi de desfacere
- cucerirea unei surse noi de aprovizionare
- generarea unei noi forme de organizare a industriei);
-alocarea eficientă a resurselor
-limitarea puterii economice şi a celei politice
-justa distribuţie a veniturilor.
De aceea, concurenţa reprezintă un mijloc important pentru organizarea societăţii.
Concurenţa între producători exercită o presiune asupra scăderii preţurilor de vânzare şi totodată
contribuie la lărgirea pieţei în ceea ce priveşte cantitatea cerută de consumator.

Concurenţa este forţa regulatoare, cea mai importantă a economiei de piaţă. Privită
din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţii pe piaţă, de cerere
şi ofertă şi de procesul schimbului
Mai precis, se poate spune că există concurenţă, atunci când cineva poate alege între
mai multe posibilităţi şi poate astfel să aleagă posibilitatea cea mai convenabilă preferinţelor
sale. În concluzie, concurenţa este strâns legată de libertatea de a alege.
Principala cerinţă căreia orice economie trebuie să-i facă faţă este alocarea resurselor sale într-un
mod în care să îi satisfacă cel mai bine pe membrii societăţii respective, atât producători, cât şi
consumatori. Astfel, trebuie să se hotarască:

- ce fel de bunuri şi în ce cantităţi trebuie produse;

- în ce mod trebuie să fie distribuite bunurile produse între membrii societăţii;
- cum trebuie direcţionate resursele în producerea bunurilor şi ce metode de producţie se vor
folosi.

Concurenţa este unul dintre factorii importanţi ce acţionează asupra agenţilor

economici, astfel încât aceştia să-şi adapteze oferta la cerere. Pe o piata liberă, concurenţa
acţionează în strânsa legătură cu preţul. Agenţii economici producători pe o piaţă liberă urmăresc
prin intermediul concurenţei cu ceilalţi producători maximizarea profitului, prin minimizarea
costului, preţului şi creşterea calităţii bunurilor produse.
Economia de piaţă liberă se identifică cu economia de piaţă modernă şi se bazează pe
conservarea principiului libertăţii de concurenţă. Aceasta este reglementată printr-o serie de acte
normative care au ca efect reprimarea abuzurilor de la regulile normalităţii concurenţei.
Concurenţa devine mai puternică, atunci când preţurile sunt mai mici şi creşte cererea de bunuri.
Concurenţa se materializează prin comportamentul agenţilor economici din aceeaşi ramură, care
urmăresc maximizarea profitului pe seama utilizării capitalului investit. Fiecare agent economic,
care acţionează pe piaţa liberă, este preocupat de activitatea firmei
sale, astfel încât aceasta să fie cea mai competitivă dintre toate, iar câţtigul net să fie
cel mai bun.
Potrivit renumitului specialist Michael Porter, avantajul competitiv al unei firme se
reduce, în esenţă, la asigurarea unui cost redus sau a unui produs sau serviciu, care se
diferenţiază prin calităţile sale, de produsele similare oferite de ceilalţi sau majoritatea
concurenţilor.

Costurile reprezintă limita inferioară a preţului, iar acelea care se situează deasupra
preţurilor, din perspectiva consumatorului sunt nerambursabile.
Anumite firme pot stabili preţul sub costurile generate de anumite produse (costuri
fixe + costuri variabile) - dar pe termen scurt şi, în nici un caz sub limita costurilor fixe (de
exemplu, cazul preţurilor de dumping), pe termen lung insă, preţul trebuie să acopere costurile de
producţie şi de marketing şi să asigure un minim de profit. Producătorul lansează pe piaţă un
produs calitativ superior faţă de cele existente, având elemente şi funcţii noi, parametrii superiori
sau unul îmbunătăţit. Produsele noi se adresează în special consumatorului inovator, deosebit de
receptiv faţă de nou şi care dispune de puterea de cumpărare necesară încercării de noi produse.
Primul este încrezător în competitivitatea produsului lansat pe piaţă, cel de-al doilea speră o
satisfacere superioară a trebuinţelor sale prin achiziţionarea noului produs. În această etapă,
vânzările cresc într-un ritm lent. Costurile de producţie sunt, de regulă, ridicate, deoarece
volumul producţiei este deocamdată redus. Nu există suficientă experienţă în fabricarea noului
produs, în utilizarea noilor tehnologii iar capacităţile de producţie nu sunt exploatate la nivel
optim. Datorită unor cauze similare (lipsa de experienţă, perturbări în funcţionarea canalelor de
marketing) şi a unor cheltuieli de lansare (în special cele de promovare) şi costurile de
comercializare sunt ridicate. În majoritatea cazurilor preţurile de lansare sunt înalte. Producătorul
doreşte să-şi amortizeze într-un timp relativ scurt cheltuielile mari de cercetare, dezvoltare,
proiectare. Costurile de producţie şi de comercializare ridicate trebuiesc şi ele acoperite. Dar
producătorul contează şi pe faptul că în această fază a ciclului de viaţă a produsului, elasticitatea
cererii în funcţie de preţ este scăzută, consumatorii inovatori fiind dispuşi să plătească preţuri
ridicate pentru noutăţile apărute pe piaţă.
 Studiu de caz: avantajul competitiv în cazul unei firme
Danone

Scurt istoric:

DANONE ROMANIA, cu sediul în Bucureşti, str. Soldat Nicolea Canea, 96, sector 2,
este o filială a grupului european DANONE GROUP, lider mondial pe piaţa produselor lactate
proaspete şi pe piaţa prăjiturilor, şi pe locul doi în domeniul apei minerale îmbuteliate. Grupul a
intrat pe piaţa românească în 1997 cu produsele sale lactate marca Danone, importate din
fabricile proprii din Ungaria, Cehia şi Polonia. În 1998 Danone a deschis prima sa fabrica de
lactate din România în Bucureşti, cu două linii de producţie. Totalizând o investiţie de 15
milioane de dolari, producţia a început în luna mai cu iaurturile Danone Natural şi Danone
Delicios, urmate în luna iulie de Danone iaurt de băut. Deschiderea fabricii a dus la o creştere a
vânzărilor la 14 000 tone, comparativ cu 1997 când vânzările au totalizat aprox. 5000 tone.
Danone România detine, din anul 2004, licenta de export pentru tarile din Uniunea
Europeana, compania fiind recertificata anul acesta, în urma noilor reglementari de calitate si
siguranta impuse de Uniunea Europeana. Astfel Danone România ramâne centrul de export
pentru tarile din zona (tarile Adriatice, Moldova si Bulgaria).Danone România este prima fabrica
de produse lactate care detine o statie performanta de tratare a apelor reziduale. Acest
echipament complet automatizat, are o eficienta de 90 %, ce asigura protectia calitatii apei prin
evacuarea efluentului în parametrii impusi de legislatia de mediu din România.
In toti acesti ani Danone a actionat responsabil în ceea ce priveste mediul înconjurator si
securitatea alimentelor – fabrica Danone detine certificarea ISO 9001:2000 - standard pentru
managementul calitatii, HACCP - standard pentru managementul sigurantei alimentului si ISO
14001:1996-standard pentru managementul de mediu.
Danone a obtinut 3 ani consecutiv calificativul excelent la Auditul Anual de Igiena si
Siguranta Alimentului. Acest audit este realizat de o companie specializata, partenera a Grupului
Danone, care auditeaza si alte companii multinationale de renume din România.Datorita calitatii
serviciilor oferite - sprijin si consultanta în efectuarea comenzilor optime, dotarea magazinelor
cu frigidere si materiale promotionale, Danone este partenerul preferat al magazinelor din
proximitate.
.
 Misiune:

Loial misiunii sale – „de a contribui la asigurarea unei nutritii sanatoase pentru un numar
cât mai mare oameni” - Danone contribuie la cresterea pietei de produse lactate din România,
investind continuu în produse de calitate si inovative, adaptate nevoilor locale, si se preocupa sa
ofere în permanenta consumatorului, informatii utile privind beneficiile consumului de iaurt.
An dupa an, capacitatile de colectare, productie si distributie au fost diversificate,
modernizate si extinse, într-un ritm din care a rezultat o crestere medie anuala de productie de
circa 20% si au garantat mentinerea celui mai ridicat nivel de calitate si siguranta alimentara a
produselor sale.

Astfel, prin campaniile Activia si Actimel, Danone doreste sa promoveze beneficiile

probioticelor pentru un tranzit intestinal lent si pentru întarirea sistemului imunitar. De
asemenea, compania a decis demararea unui proiect de comunicare catre lumea medicala (medici
generalisti si specialisti pediatri), prin care evidentiaza beneficiile aduse de consumul de iaurt
sanatatii.

Marci de succes cum ar fi NutriDay si Casa Buna sunt o dovada a strategiei locale a
companiei Danone, raspunzând obiceiurilor alimentare si nivelului de sanatate al populatiei din
România. Casa Buna este un produs creat special pentru piata din România, oferind
consumatorilor standarde înalte de calitate la un pret accesibil.
NutriDay reprezinta un concept traditional care se adreseaza întregii familii si
promoveaza beneficiile pe care consumul zilnic de iaurt le aduce dietei si sanatatii.

Danone România sprijina comunitatea.

Pe lânga activitatile sale de productie si comerciale, Danone aloca în fiecare an resurse
materiale, financiare si umane pentru sustinerea comunitatii. Prin donatii si programe de
responsabilitate sociala compania s-a implicat activ în viata comunitatii din care face parte.

Valori:
Grupul Danone ramane unic prin promovarea viziunilor sale si prin apararea propriilor
valori:
- Sinceritate - “Diversitatea este o sursa de bunastare si schimabare, o oportunitate
permanenta”

-Entuziasm - “Nu exista limite… doar obsatcole de invins”

- Umanitate - “Atentia acordata indivizilor, fie ca sunt clienti, angajati sau oameni, sta la
baza deciziilor noastre”

-Apropiere - “A sti cum sa stai aproape de fiecare persoana: colegi, consumatori, clienti,
furnizori si societate, sa devii o parte din viata lor de zi cu zi”.
 Cifra de afaceri:
Grupul Danone, cu peste 88.000 de angajati, a înregistrat în 2006 vânzari de 14 miliarde
de EURO. Piata lactatelor din Romania este estimata pentru acest an la circa 800 de milioane, iar
pentru anul viitor, producatorii se asteapta ca aceasta sa se mareasca cu peste 20%.
Danone Romania, principalul producator intern de iaurturi, subsidiara a gigantului
francez Danone, se asteapta sa inregistreze, anul in 2008, o crestere similara celei estimate pentru
2007, respectiv de aproximativ 20%, potrivit oficialilor companiei.
Laptele folosit de Danone in procesare provine 100% din Romania. Compania distribuie
majoritatea productiei pe plan intern, doar 4-5% fiind destinata exportului, in principal in fostele
tari iugoslave, Bulgaria si Ungaria. Danone a investit in 2007 aproximativ 5,5 milioane de euro
in trei linii noi de ambalare, potrivit reprezentantilor companiei.

ANALIZA SWOT:

Puncte tari:

-
Capacitate mare de adaptabilitate la cerintele pietei;
- Linie tehnologică modernă;
- Dotare şi capacitate pentru un volum mare de producţie;
- Personal calificat, specializat cu vechime în muncă.

Puncte slabe:
- Preţul mai ridicat decât al concurenţilor;
- Lipsa unor specialisti in cadrul firmei care sa se ocupe cu relizarea testelor a noilor
produse.
Oportunităţi:
- Dispariţia micilor producători locali ca urmare a dificultăţilor legate de materia primă;
- Canale de distrubuţie bine definite;
- Creşterea nivelului veniturilor populaţiei ducând la o slăbire a ponderii preţului în
decizia de cumpărare.
Ameninţări:
- Greutăţi legate de materia primă;
- Amenintarea concurenţei.

Danone a cumparat 2 fabrici de lapte din China pe data de 30 ianuarie 2008:

Compania franceza Danone, unul dintre principalii producatori de lactate la nivel

mondial, a cumparat doua fabrici in China, in incercarea de a relansa operatiunile sale pe plan
local, potrivit presei internationale. Danone a semnat un contract pentru preluarea a doua fabrici,
una in Beijing si alta in Shanghai, cu Miaoshi Dairsy, au declarat surse apropiate tranzactiei.
Danone este prezent si pe piata romaneasca, unde are afaceri de aproximativ 100 milioane de
euro. Firma are o cota de circa 50% din intreaga piata interna a iaurturilor pe plan local. Danone
mai este prezenta in Romania si pe segmentul biscuitilor, dupa lansarea unei game de produse de
catre compania franceza in Europa Centrala.

Vanzarile grupului Danone au crescut cu 18,7% in primul trimestru din 2008:

Grupul alimentar francez Danone a anunţat luni că vânzările din primul trimestru au
crescut cu 18,7% şi a reafirmat ţintele de vânzări şi de creştere a profiturilor pentru 2008,
relatează Reuters.
Producătorul iaurtului Actimel şi al apei îmbuteliate Evian a anunţat că vânzările au urcat
la 3,76 miliarde euro. Compania a înregistrat o creştere puternică a vânzărilor în cadrul diviziei
de produse alimentare pentru copii, susţinut de preluarea producătorului Numico anul trecut.
Danone a reafirmat ţintele de creştere a vânzărilor în 2008 la 8-10% şi a estimat că
acţiunile se vor aprecia cu cel puţin 15%. "Pe baza performanţelor de ansamblu înregistrate de
grup în primele luni ale anului, suntem încrezători în atingerea ţintelor pentru 2008 atât în
termeni de creştere cât şi de profitabilitate", a declarat preşedintele şi directorul executiv al
Danone, Franck Riboud.
Danone este printre primele zece companii alimentare din lume şi cel mai mare
producător de lactate şi apă îmbuteliată. În februarie, Danone a urcat ţintele financiare pentru
2008, după ce a anunţat că profitul net din 2007 s-a triplat, mulţumită unui câştig de 3,1 miliarde
euro în urma vânzării afacerii cu biscuiţi.
În martie, concurenta Nestle s-a arătat, de asemenea, încrezătoare în perspective. Nestle,
cel mai mare grup alimentar din lume, a spus că estimează pentru 2008 o creştere a profitului
similară celei de anul trecut.

Nutriday – campanie pentru promovarea nutritiei echilibrate si sanatoase:

 Danone PDPA Romania lanseaza noul concept de alimentatie Nutriday care se adreseaza
intregii familii. Strategia companiei este puternic orientata catre promovarea nutritiei echilibrate
si sanatoase. Astfel, conceptul Nutriday reuneste sub aceeasi umbrela marcile Natural si
Savoarea, determinand o schimbare la nivel de nume, pastrand in continuare gustul si calitatea
recunoscute.
Gama Nutriday are la baza peste 80 de ani de experienta ai companiei Danone in
prelucrarea iaurtului, precum si activitatea Institutului Danone care prin filialele sale din mai
multe tari sustine, prin informatii stiintifice relevante legate de produsele lactate, necesitatea
corelarii dintre o alimentatie echilibrata si sanatate.
“In Romania, consumul de iaurt pe cap de locuitor este de 5 kg pe an, in timp ce
in Franta acest consum ajunge la aproximativ 33 kg pe an. Prin noul concept Nutriday este
promovata importanta consumului zilnic de iaurt, consumatorii romani fiind din ce in ce mai
constienti de importanta unei alimentatii echilibrate”, declara Jacques Ponty, Director General
Danone PDPA Romania.
Un iaurt consumat zilnic contribuie la mentinerea sistemului muscular si
osos, la buna functionare a organismului prin continutului sau bogat de calciu, proteine si
fermenti selectionati.

Danone a intrat pe segmentul produselor de post:

Pe segmentul lactatelor proaspete (iaurturi, sana, lapte pasteurizat) concureaza Danone (iaurturile
Danone si noul Lapte Proaspat Danone), Albalact (iaurturile Zuzu si laptele proaspat Zuzu) si
Campina (iaurturile Campina). Hochland este concentrata pe brinzeturi procesate, unde
concureaza strins cu Dorna Lactate.
Danone a lansat Savia, un desert pe baza de soia, destinat in special consumatorilor
vegetarieni sau celor care cauta un desert sanatos in perioada postului.
Produsul din soia- Savia, fara lactoza, este o alternativa nutritionala foarte buna
pentru persoanele cu intoleranta la aceasta substanta si pentru cei alergici la proteinele din lapte",
potrivit medicului nutritionist Andreea Tocan.
Danone a lansat produsul vegetal, Savia pe baza de soia, special pentru perioada postului
si pentru consumatorii vegetarieni.
Compania Danone PDPA Romania face parte din Grupul Danone si prezent in 120 de
tari, fiind unul dintre liderii mondiali din industria alimentara. Compania detine locul 1 in lume
in industria produselor lactate proaspete si in domeniul apei imbuteliate si locul doi la productia
de biscuiti si produse pe baza de cereale.Marcile companiei Danone sunt Actimel, Activia,
Nutriday, Delicios, Frutisima, Danonino, Danette, Casa Buna, Cremoso, dar si gama traditionala
Danone, smantana si lapte proaspat.
 Concluzii

De ani de zile cercetatorii de la Danone au colaborat cu laboratoare si clinici din intreaga lume la
numeroase studii in ceea ce priveste efectul probioticelor. Oamenii au devenit din ce in ce mai
interesati de beneficiile probioticelor si de aceea este important ca cercetarile sa raspunda
nevoilor acestora, atat ca beneficii pentru sanatate, cat si ca informatie in sprijinul alegerii si
promovarii unui stil de alimentatie si de viata sanatos. Educatia facuta azi va fi rasplatita timp de
mai multe generatii. Dupa cum si deficitul de informatie si educatie are repercusiuni pe termen
lung.
Accelerarea proceselor vietii moderne, confortul sporit acasa si la serviciu, accesibilitatea
alimentelor concentrate si foarte gustoase, stresul sporit, deseori “compensat” cu un premiu
alimentar extrem de consistent, au condus la modificari drastice ale “modelului alimentar”
traditional, atit ca structura, cit si ca ritm. De aici sunt generate o serie de afectari ale sanatatii, ca
obezitatea, tulburarile digestive si de tranzit intestinal, afectiunile legate de metabolismul
colesterolului, cu tendinta de extindere asupra varstelor tinere si chiar a copiilor.
Grupul DANONE considera ca misiunea pe care si-a ales-o, de a contribui la asigurarea unei
nutritii sanatoase cat mai multor oameni de pe planeta, in fiecare zi, se impleteste in mod
armonios cu nobila misiune a medicilor practicieni si cercetatori.
DANONE isi propune ca strategie de viitor sa dezvolte cunostintele si aplicatiile practice
referitoare la alimentele sanatoase si sa ramana un partener activ si competent in promovarea
nutritiei si stilului de viata care mentin sanatatea.
Bibliografie

 Carmen Năstase, Mihai Popescu-”Microeconomie”

 Caludiu Doltu - „Economie, microeconomie şi macroeconomie”
 Dan Voiculescu – “Competiție și competitivitate”

 Bărbulescu C. -„Economia şi gestiunea întreprinderii”

 www.danone.com

 http://www.financiarul.com/articol_22847/piata-lactatelor-a-crescut-cu-33.html.
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Danone

 http://www.theofficialboard.com/org-chart/groupe-danone

 http://www.financiarul.ro/2009/10/24/vanzarile-danone-au-scazut-cu-17-in-trimestrul-3-DIN-2009 /

 http://www.ghidafaceri.ro , http://www.netavocat.ro/concurenta-si-scopurile-ei.php,