ORGANE DE MASINI

1. Proiectarea produselor
 1.1. Geneza produselor

1.1.1. Produsul

Produsul este “orice” obţinut prin:

- efort uman;
- efort mecanic;
- proces natural.
Din punct de vedere al consumatorului produsul se defineşte ca “ceva” oferit
pieţei, care este capabil să satisfacă necesităţile sau dorinţele acestuia.

Definiţia se referă la cele două tipuri de produse:

• produse fizice ( de exemplu automobile, aspiratoare, DVD players);
• servicii (de exemplu asigurare, servicii bancare, consultaţii medicale, etc).
 1.1. Geneza produselor

1.1.2. Etapele de creare a produsului

• Procesul de creaţie al produselor este Strategia afacerii

un sistem de management al Informatii despre marketing
produsului. Acesta constă într-o serie Resurse tehnologice
de proceduri standardizate de Informatii despre proiectare
management al produsului, care se
întind de la planificarea produsului la Informatii despre fuctiuni
pregătirea producţiei de masă. componente si proces
Materiale, Scule
• Scopul procesului de creare a
produselor este de a mării satisfacţia Componente si materiale
clientului şi calitatea produsului din
toate punctele de vedere, cât şi
referitor la planificarea procesului, Creatia unui produs
definirea structurilor si procedurilor. pentru piata
• Procedurile si componentele care
participa la crearea produsului sunt
prezentate în figura 1.1.
Produsul final
 1.1. Geneza produselor
Etapele de creare ale unui produs sunt:
• Generarea ideii; Ideea, ca rezultat al manifestării constiinţei şi gândirii, este dominantă în cazul
apariţiei unui produs nou. Ideea poate apărea în următoarele moduri:
• spontan, rezultată din imaginaţia unui designer;
• ca o consecinţă a unor cercetări referitoare la o nouă grupă de produse;
• ca rezultat al unor cercetări de marketing privind necesitaţile pieţei sau unor potenţialilor clienţi;
• ca rezultat întâmplător al cercetărilor într-o altă direcţie decât cea iniţială.
- Investigarea pieţei; Aceasta presupune cercetarea de piaţă pentru a se vedea dacă
produsul este cerut de piaţă şi vandabil.
- Proiectarea produsului si elementelelor adiacente; Ideile sunt evaluate şi
conceptualizate de către designeri, făcâdu-le să se asemene cu viitoarele produse.
Proiectarea de produs este un proces creativ, (o combinatie de arta, ştiinţă, şi tehnologie), în vederea
obţinerii de obiecte 3D, care permit vizualizarea, şi analiza ideilor, în vederea creerii unui
produs.
- Fabricarea produsului; Fabricarea este etapa în care produsul capătă o formă fizică
identică cu cea care se va vinde pe piaţă.
- Promovarea pe piaţă (testarea pieţei, marketing, livrare); Promovarea se face
prin metodele caracteristice marketingului (testarea pieţei, analiza rezultatelor, construirea reţelelor de
distribuţie şi livrarea produselor.
- Proiectarea reclamei şi promovarea acesteia. Un produs trebuie susţinut de o
reclamă pozitivă care să-i scoată în evidenţă calitaţile şi să micşoreze efectele anumitor
elemente negative. Calitatea reclamei şi modul în care acesta este prezentată potenţialului
cumpărător face ca un anumit produs să fie mai bine vândut în comparaţie cu prduse
similare.
 1.1. Geneza produselor
1.1.3. Ciclurile de viaţă ale produselor
PLC (Product life cycle) este o teorie de marketing în care un produs sau brand
urmează o anumită secvenţă: introducerea, cresterea, maturitatea şi declinul
vânzărilor.
Termenul de “Ciclu de viaţă al produselor- Product life cycle PLC ” a fost introdus pentru prima dată de Carole Hedden în 1950, în
urma observaţiei că ciclul urmează o curbă care poate fi împărţită în patru faze distincte: introducere, creştere, maturitate, şi
declin.
Un model al ciclului de viaţă a fost dezvoltat de Theodore Lewitt în 1965 într-un articol din Harvard Bisness Review “Exploit the
Product Life Cycle”.
Ciclul de viaţă reprezintă intervalul de timp de la proiectarea produsului până la deprecierea
(degradare, învechirea) sau scoaterea din uz a acestuia. Deprecierea poate fi de mai multe tipuri:
• Depreciere tehnică, datorită apariţiei unui produs nou superior din punct de vedere ethnic celui
precedent;
• Depreciere economică, care se manifestă datorită altor cauze decât cele ale produsului însuşi (de
exemplu un grup de case se depreciază economic dacă se construieşte o fabrică lângă acestea);
• Deprecierea funcţională, este o cauză care face ca produsul să nu mai funcţioneze la fel atunci când a
fost creat. Aceasta se datorează uzării naturale, sau altor cauze aparute pe parcurs, care împiedică produsul să
mai funcţioneze la parametri inţiali (un calculator nu mai funcţionează corespunzator din cauza fluctuaţiilor de
tensiune de pe reţeaua electrică.
 1.1. Geneza produselor
Pe parcursul ciclului de viaţă, produsele care se defectează sau îşi modifică
parametri de funcţionare por fi aduse la parametric iniţiali sau apropiaţi de aceştia
prin recondiţionare sau înlocuirea pieselor uzate.

• Produsul este considerat degradat sau scos din uz atunci când nu se mai găsesc pise
de schimb, sau când costurile reparaţiilor sau înlocuirii pieselor depăşesc pe cele ale
unui produs nou.

• Scoaterea din uz a produsului se face în umătoarele moduri:

- prin demontare şi recuperare a anumitor componente, care urmează sa fie folosite
la aplicaţii similare sau alte aplicaţii industriale (de exemplu sistemele hidraulice care
rotesc eleroanele sunt folosite la aplicaţii industriale terestre);
- prin demontare şi recuperare selectivă a materialelor din elementele componente
ale andamblului, în vederea reciclării;

Din punct de vedere al ciclului de viaţă al produselor se disting:

- Ciclul tehnic;
- Ciclul economic de viaţă.
 1.1. Geneza produselor
1.1.3.1. Ciclul tehnic de viaţă

Orice produs tehnic parcurge un ciclu

tehnic de viaţă, care stă la baza
activităţilor celor doi parteneri
economici: fabricantul şi utilizatorul
produsului.
Principalele faze ale vieţii unui produs sunt,
conform figurii 1.2, următoarele:
- Idea
Conform etapelor de generare a
produselor idea este începutul unui
ciclu tehnic de viaţă.
Datele de intrare pentru idei provin de la
cumparatori, vânzari, tehnicieni, support
ethnic, analiza de piaţă, si competiţie. În
urma analizei ideilor se aleg cele care
întrunesc punctajele cele mai mari.

Figura 1.2
 1.1. Geneza produselor
-Planificarea produsului;
Aceasta reprezinta etapa prin care dintr-un număr de idei se aleg cele care sunt competitive şi a
căror dezvoltare poate fi iniţiată imediat.
În figura 1.3 sunt prezentate etapele de planificare a produsului.
• După aprobarea produsului se stabilesc cerinţele pieţei, prin definirea caracteristicilor
produsului şi modul de utilizarea a acestuia.
• După redefinirea cerinţelor de piaţă dezvoltatorii pot începe activitatea referitoare la
specificaţiile funcţionale şi prototiparea produsului.
Din punct de vedere practic, pentru scurtarea timpului de producere a produsului, etalele de definire a caracteristicilor
produsului şi a specificaţiilor funcţionale se suprapun.

Figura 1.3
 1.1. Geneza produselor

• Dezvoltarea/proiectarea produsului. Dezvoltarea

produsului este procesul de proiectare, creaţie şi
marketing aplicate unei idei sau produs. Procesul are la
bază brainstorming şi dezvoltarea conceptului.
Dezvoltarea oricărui produs parcurge următoarele etape etape:
- Documentarea;
- Cercetarea;
- Crearea prototipului;
- Protejarea produsului prin patent;
- Atragerea resurselor financiare (vânzarea produsului
creat către investitori sau creditarea de la bănci) în
vederea fabricării acestuia.
 1.1. Geneza produselor
Fabricarea, montajul şi controlul produsului. Obţinerea pieselor prin
tehnologii definite în funcţie de forma şi materialul piesei, montajul şi
controlul sunt cele trei etape care participă la obţinerea produsului
finit.
Desfacerea, consultanţă şi vânzare. În această etapă produsul este
prezentat pieţei prin reclamă, distribuit în magazine şi vândut.
Utilizarea produsului (întrebuinţarea acestuia sau consumul lui).
În timpul întrebuinţării produsului, pentru prelungirea duratei de funcţionare, acesta trebuie
întreţinut, verificat şi reparat. Întreţinerea se efectuiază la etapele impuse de fabricant şi în
condiţiile de calitate ale acestuia.
Reciclarea. În urma iesirii din uz a produsului (degradare fizică sau morală) orice
produs trebuie supus unui procent de reciclare.
Reciclarea se face în două moduri:
- Prin folosirea ulterioară a anumitor componente la alte produse,
menţinând funcţiunile iniţiale;
- Prin reciclarea materialelor secundare (reutilizare, revalorificare).
Componentele care nu se pot recicla se sunt stocate în locuri de
depozitare speciale sau în mediul înconjurător.

Ciclul de viaţă prezentat este valabil pentru produse industriale, aparate,

echipamente şi bunuri de larg consum şi cu excepţia reciclării, a
produselor software.
 1.1. Geneza produselor
1.1.3.2. Ciclul economic de viaţă

Ciclul economic de viaţă al produselor reprezintă o

succesiune de etape care, pe baza datelor economice
raportate la fazele corespunzătoare vieţii produsului, arată
legătura fazelor produsului cu cifra de afaceri, câştiguri
şi/sau pierderi.
În figura 1.4 este prezentat schematic ciclul economic de
viaţă al unui produs.
Caractereristicile curbei:
-cifra de afaceri;
-venituri şi cheltuieli.

Pe baza celor două diagrame se pot trage următoarele
concluzii:
• Diagrama cheltuielilor are în prima fază o curbă
descendentă, datorită cheltuielilor pe care firma este
obligată să le facă pentru acoperirea costurilor de realizare
a produsului. Maximul costurilor se realizează în
momemtul lansării prdusului pe piaţă.
• În fazele de introducere pe piaţă,
creştere, zona de maturitate, saturarea
pieţei şi decline, cifra de afaceri a
produsului creşte.
• Diferenţa dintre cifra de afaceri şi a
costurilor reprezintă câştigul generat de
produs.
În cazul etapei de declin un produs poate
fi revitalizat prin măsuri speciale de
desfacere şi reclamă.
 1.1. Geneza produselor
1.1.4. . Ingineria secventială (tradiţională) şi concurenţială

1.1.4.1. Ingineria secventială

Ingineria tradiţională numită şi inginerie secvenţială este un proces de marketing, proiectare,
prelucrare, testare şi producţie la care fiecare etapă de dezvoltare a unui produs sau proces
se realizează separat şi independent, figura 1.5.
Ingineria secvenţială este o inginerie serială, în care următoarea etapă nu poate începe decât
după terminarea etapei precedente.

Figura 1.5
 1.1. Geneza produselor

• Fluxul de informaţie se desfăşoară

numai într-o direcţie. În caz de eroare
modificările şi corecţiile se retransmit la
începutul secvenţei. Derularea unei
secvenţe nu ţine cont de modificările de
la altă secvenţă, acestea
netransmiţându-se automat la celelalte.

• Practic fiecare secvenţă se derulează ca

şi când acestea ar fi independente (over
the wall engineering). Durata totală a
realizării produsului este dată de suma
timpilor pentru fiecare etapă în parte, la
care se adaugă evenualele intervale de
timp pierdute datorită feedback-ului,
figura 1.6
Figura 1.6.
 1.1. Geneza produselor
• În cazul proiectării secvenţiale este necesar ca:
- Cerinţele de proiectare;
- Scopul;
- Priorităţile
să fie cunoscute şi stabilite înainte ca procesul să înceapă.
• Din punct de vedere al timpului de lucru etapele se derulează asfel:
- timpul minim se alocă pentru definirea produsului;
- un timp lung este atribuit pentru proiectare;
- cel mai lung timp este atribuit reproiectării produsului.
Din cauza buclelor de recţie (feedback) mari şi necorărilor automate dintre secvenţe se măreşte
durata de proiectare sau execuţie şi implicit cresc costurile.
În prezent metoda se aplică mai rar şi cu dificultate.

Exemplu de inginerie tradiţională secvenţială este automobilul. Dacă se demontează un

automobil în părţi componente: sistemul de direcţie, transmisia, motorul, frânele, etc., tot
automobilul este complet definit prin definirea independentă a fiecărui subsistem şi stabilirea
legăturilor dintre acestea. Pentru piesele componente mecanismul este identic.
Aplicabilitate: Ingineria secveţială de aplică în general în situaţii în care întreprinderile nu sunt
constrânse de timp să livreze un anumit produs.
 1.1. Geneza produselor
1.1.4.2. Ingineria concurenţială
Ingineria concurenţială numită şi inginerie simultană este o metodă care înlocuieşte procesul de
dezvoltare a unui produs, asfel încât etapele sunt realizate în paralel, figura 1.7.

Aceasta a fost definită de cătra Institute for Defense Analysis în raportul “The Role of Concurrent Engineering in Wapons System Acquisition” în 1988.
Ingineria concurenţială reprezintă o concepţie sistematică pentru dezvoltarea integrată a produselor. Aceasta
foloseşte echipe multidisciplinare, astfel încât dezvoltatorii produsului de pe diferite nivele şi funcţii
lucrează împreună şi în paralel de la începutul proiectului, cu scopul de a realize produsul într-un
interval de timp cât mai scurt.
În acest caz marimile de intrare sunt obţinute din cât mai multe zone, înainte ca specificaţiile sa
fie finalizate.
 1.1. Geneza produselor
În cadrul ingineriei concurenţiale, pentru
scurtarea timpului total de lucru, fazele
succesive se suprapun. Acest mod de
abordare introduce evident un factor de
risc din cauza realizării unei cantităţi de
muncă mai mare într-un interval de
timp mai mic.
Ingineria concurenţială permite
reducerea timpului de lucru şi
a costurilor cu 30-40% şi a
numarului de modificări cu 60-
80%.
Conceptul de inginerie
concurenţială are la bază
urmatoarele elemente:
• un proces;
• o echipă multidisciplinară;
• un model al de proiectare
integrat;
• o facilitate;
• o infrastructura software.
 1.1. Geneza produselor
Conditii necesare pentru obţinerea unui produs în sistemul ingineriei concurenţiale
• compararea firmei cu cei mai buni competitori;
• identificarea potenţialului de îmbunatăţire a performanţelor şi ţintele;
• dezvoltarea unei viziuni clare asupra viitorului produs;
• existenţa uui suport managerial;
• dezvoltarea unei strategii clare pentru atingerea ţintelor;
• dezvoltarea unui plan detaliat de implementare;
Reprezentarea grafică a numărului modificăriolor in cazul celor două metode este prezentată in diagrama
următoare

Concluzie: Numărul de modificari se reduce semnificativ în diferitele etape ale

derularii obţinerii produsului.
 1.2. Procesul de proiectare
• Proiectarea în esenţa ei este scopul principal al unui inginer. Înainte ca un produs să fie executat acesta
trebuie imaginat, după care trebuie proiectat.
Conform DEX proiectarea înseamă realizarea unui proiect.
• Proiectarea este un proces tehnico-aplicativ care poate lua diferite forme în funcţie de obiectul care
urmează să fie proiectat.
Din punct de vedere ingineresc proiectarea este un proces creativ de iniţializare şi
dezvoltare a unui plan (proiect), prin care necesitaţile pieţii sau ale consumatorului
sunt transformate într-un produs, structură, sistem sau componentă, care să
satisfacă aceste cerinţe.
Rezultatele procesului de proiectare pot fi:
- Oferta sub o anumită formă (descriere grafică sau tip text);
- Desen;
- Model 3D real sau virtual;
Activitatea este condiţiontă de anumite constrângeri.
▪ Constrângeri referitoare la managementului proiectului:
- capacitatea proiectantului de a rezolva problema;
- durata de timp disponibilă;
- acces la sisteme informatice şi laboratoare.
▪ Constrângeri referitoare la managementul fabricatiei :
- costul produsului;
- acces la materiale;
- facilităti referitoare la echipamente şi utilaje.
Proiectarea se aplică în orice activitate în care este implicată fiinţa umană.
 1.2. Procesul de proiectare

1.2.1. Modele ale procesului de proiectare

Procesul de proiectare poate fi considerat un proces filozofic care se bazează pe câteva

moduri de abordare. Acestea sunt:
• User-centered design (UCD) – proiectare centrată spre utilizator;
• KISS principle (Keep It Simple Stupid);
• There is more than one way to do it-TMTOWTDI;
• “Double diamond” design process- Modelul “Dublu diamant” al proiectarii
 1.2. Procesul de proiectare
1.2.1.1. User-centered design (UCD) – proiectare centrată spre utilizator
• UCD încearcă să optimizeze interfaţa utilizator (produsul). Aceasta se referă la:
adaptarea produsului la cerinţele utilizatorului (la ceea ce oamenii pot, doresc, sau au nevoie
pentru a munci- a folosi produsul), în loc de
obligativitatea schimbării modului de lucru al utilizatorului, pentru a putea adapta la folosirea
noului produs sau sistem.

• Aceast model ţine cont de:

Necesităţile
Dorinţele
Restricţiile
la nivelul utilizatorului.
UCD este caracterizat ca un model cu nivele multiple (multi-stage), la care proiectanţii analizează
şi prevăd cum utilizatorul este capabil să utilizaze produsul, dar şi testează valabilitatea
presupunerilor referitoare la comportamentul utilizatorilor în cazul testărilor în condiţii reale.
 1.2. Procesul de proiectare
• Scopul modelului

UCD se bazează pe un set de întrebări referitoare la utilizatori, sarcinile şi ţintele acestora, după
care utilizează răspunsurile pentru a lua decizii referitoare la dezvoltare şi proiectarea
produsului.
UCD caută sa răspundă la urmatoarele întrebări:
- Cine sunt utilizatorii produsului?
- Care sunt sarcinile şi ţintele utilizatorului?
- Care sunt nivelele de experienţă ale utilizatorului referitor la produs sau produse similare?
- Ce funcţii ale produsului sunt necesare utilizatorului? (De ce funcţii ale produsului are nevoie
utilizatorul)
- Ce fel de informaţii are nevoie utilizatorul şi în tip de format?
- Cum cred utilizatorii că va funcţiona produsul?

• Tipuri de Modele UCD

Cooperative design- Proiectarea în cooperare

Participatory design (PD)- Proiectarea participativă
Contextual design(Costumer centered design)
 1.2. Procesul de proiectare

• Cooperative design- Proiectarea în cooperare

Metoda aşează proiectanţii şi utilizatorii pe picior de egalitate. Metoda, având originea în modul
de lucru cu sindicatele din ţările Scandinave, se bazează pe conceptul “Sociotechnical design”
(proiectare socio-tehnică), dezvoltat de Tavistock Institute of London In anii 1970.
Conceptul s-a dezvoltat ca urmare a apariţiei unei confuzii între impactul tehnologiei în eficienţa
economică şi productivitate.
Exemplu: introducerea unei tehnologii noi a creat probleme la implementare datorită rezistenţei
opuse de forţa de muncă, fapt care a condus la incapacitatea de a obţine beneficiile
proiectate.
 1.2. Procesul de proiectare
Metoda operează cu două subsisteme:
- subsistemul tehnic;
- subsistemul social;
care împreună formează o organizaţie.
• Subsistemul tehnic cuprinde dispozitivele, sculele, şi tehnicile necesare pentru a transforma
elemente de intrare în elemente de ieşire, de exemplu materie primă în produs finit. Acest lucru
se realizează în aşa fel încât să crească performanţele economice ale sistemului (organizaţiei,
intreprinderii)

• Subsistemul social cuprinde angajaţii de pe toate nivelele, aptitudinile, priceperea, calificarea,

atitudinea, valoarea şi necesităţile pe care le aduc în mediul de lucru. În acelaşi timp subsistemul
cuprinde medul de recompensă, şi structura autorităţii care există şi guvernează organizaţia.
 1.2. Procesul de proiectare
• Participatory design (PD)- Proiectarea
participativă

Conceptul a fost dezvoltat în Statele Unite ca o metodă

derivată din Cooperative Design, bazându-se pe
participarea utilizatorilor la procesul de proiectare,
astfel încât să existe siguranţa că produsul proiectat
este utilizabil şi răspunde la necesităţiele utilizatoului.
Metoda se utilizează pentru a crea un mediu sau produs
care să fie mult mai receptiv şi potrivit utilizatorului
(să răspundă la cerinţele culturale, emoţionale,
spirituale şi practice ale utilizatorului).
• Caracteristicile proiectării participative sunt
următoarele:
- Permit participarea egală a specialiştilor şi
proiectanţilor cât şi a nespecialiştilor;
- Crează oportunităţi pentru dezvoltatori să se În figură este reprezentat schematic
întâlnească, să colaboreze şi să înţeleagă pe utilizatori; procesul de proiectare participativă.
Se observă relaţiile care se stabilesc
- Utilizeaza tehnici care pot fi uşor învăţate şi aplicate în între toţi membri participanţi la
activităţile viitoare; procesul de proiectare.
• Metoda este extrem de productivă.
 1.2. Procesul de proiectare
• Contextual design(Costumer centered design)
Proiectare centrată pe client- Metoda a fost dezvoltată de Hugh Beyer şi Karen Holtzblatt şi este
derivată din Proiectarea participativă şi se bazează pe adunarea şi analiza de informaţii
relevante referitoare la cumpărător (locul unde trăieşte, unde şi cum foloseşte produsul şi
alte informaţii de ordin etnografic). Toate aceste informaţii duc la modele care stau la baza
noilor produse.
Etapele de proiectare pe baza metodei sunt următoarele:
1. Collecting data (Contextual inquiry)- Colectarea de date (Interogare
contextuală)
2. Work Modelling- Modelarea activitaţii.
3. Consolidation- Consolidarea
4. Work redesign- Etapa de reproiectare
5. The user Environment design- Proiectarea mediului de lucru al utilizatorului
(Manualul de utilizare)
6. Prototyping and implementation- Prototipare şi implementare

• Contextual design (Proiectarea centrată pe client) este utilizată pentru proiectarea

calculatoarelor şi a sistemelor informatice (hardware si software), a bibliotecilor virtuale şi
a tehnologiilor de învăţare. Cele trei modele prezentate au la bază standardul “ Procesul
de proiectare centrată pe utilizator pentru sistemele interactive”- ISO 13407-99.
 1.2. Procesul de proiectare

1.2.1.2. KISS principle (Keep It Simple Stupid)

Principiul KISS are la bază idea că simplitatea proiectului trebuie să fie un scop, astfel încât să se
evite elementele complexe nenecesare. Metoda se foloseşte într-o gamă largă de aplicaţii:
dezvoltare software, fotografie, inginerie, planificare strategică.

Există câteva maxime care stau la baza acestui principiu:

• Albert Einstein- Everything should be made as simple as possible but not simpler;
• Antoine de Saint Exupery- It seems that perfection is reached not when there is
nothing to add, but when there is nothing to take away;
• Colin Chapman- Simplify and add lightness;

Exemple de nerespectare al acestui principiu:

- Instrucţiunile de utilizare sunt atât de complicate şi încâlcite încât utilizatorul se pierde în
hăţişul acestora şi nu înţelege nimic.
- Lansarea unor funcţii ale unui produs sau program este extrem de dificilă.
 1.2. Procesul de proiectare

1.2.1.3. There is more than one way to do it-TMTOWTDI

Metoda are la bază filosofia prin care există întodeauna mai multe metode prin care se poate face
acelaşi lucru.
 1.2. Procesul de proiectare
1.2.1.4. “Double diamond” design
process- Modelul “Dublu
diamant” al proiectarii
Modelul a fost creat de Design Council în 2005, ca o
metodă grafică simpla pentru descrierea procesului
de proiectare.
Acesta cuprinde patru faze distincte:
• Discover (Descoperă); Acesta se bazează pe o
idee, rezultată prin identificarea unei necesităţi a
utilizatorului. Aceasta include:
- Cercetarea de piaţă;
- Investigaţii privind utilizatorul;
- Informaţii manageriale;
- Echipa de cercetare- proiectare
• Define (Defineşte); Etapa de definire se referă
la:
- Dezvoltarea proiectului;
- Managementul proiectului.
• Develop (Dezvoltă); Etapa se referă la
dezvoltarea şi testarea produsului în
cadrul companiei. Etapele şi obiectivele
etapei sunt:
- Munca multi-disciplinară;
- Managementul visual;
- Metodele de dezvoltare;
- Testarea.
• Deliver (Livrează). Etapa cuprinde
următoarele faze:
- Testarea finală, aprobarea şi lansarea;
- Ţintele, evaluarea şi buclele de reacţie
 1.2. Procesul de proiectare
1.2.2. Metode de proiectare
Metoda Costul Ieşiri Dimensiunea Unde se utilizează
probei
Focus groups Low Nestatistic Low Culegere de informaţii şi condiţii

Usability testing High Statistic & Low Proiectare şi evaluare

Nestatistic
Card Sorting High Statistic High Design
Participatory Low Nestatistic Low Design
design
Questionnaires Low Statistic High Culegere de informaţii şi condiţii &
evaluare
Interviews High Nestatistic Low Culegere de informaţii şi condiţii &
evaluare

Assessment Low Statistic & Low Culegere de informaţii şi condiţii &

criteria Nestatistic evaluare

Brainstorming High Nestatistic Low Culegere de informaţii şi condiţii &

evaluare

Prototipare High Nestatistic High Proiectare şi evaluare

Scenarios High Nestatistic High Proiectare şi evaluare
 1.2. Procesul de proiectare

• Focus groups. Un focus group reprezintă un grup de 6-8 participanţi care dezbat un şir de
subiecte, conduşi de un moderator cu mare experienţă. Participanţii sunt de obicei
reprezentativi pentru tipul tipul aplicaţiei.
Exemplu:In cazul proiectării unui dispozitiv tip robot de bucătărie grupul ţintă este format din
utilizatori au roboţilor de bucătărie (gospodine, bucătari, etc).
Grupul ţintă produce informaţii despre domeniul de studiu sau produse similare. Datele obţinute
de la aceştia sunt date nestatistice. Acestea se folosesc ca date de intrare.

• Usability testing (User testing)-Testarea utilizatorului. Metoda se bazează pe

masurarea capacităţii utilizatorului de a folosi nestingherit un produs de o anumită formă si
complezitate. Măsuratorile se realizează pe persoane cărora li se cere să utilizeze produsul în
anumite condiţii, înregisrtându-se orice dificultate pe care utilizatorul o intâmpină.
• Datele obţinute pot fi date statistice sau nestatistice. Acestea se folosesc ca date de intrare
 1.2. Procesul de proiectare
• Card sorting- Sortarea cărţior. Card sorting este o metodă de sugerare (imaginare) a unei
structuri sau de clasificare (de a împărţii pe categorii) a unor caracteristici . Participanţii
primesc un pachet amestecat de cărţi. Pe fiecare carte este înscrisă o posibilă a caracteristică
a produsului. Participanţilor li se cere să să sorteze aceste cărţi pe categorii. Datele rezultate
în urma sortărilor individuale sunt apoi combinate şi analizate statistic. Acestea sunt utilizate
de obicei ca date de intrare.
• Participatoru design- Proiectarea participativă. Proiectarea participativă foloseşte
utilizatorii produsului în următoarele moduri: foloseşte opiniile referitoare la rezultatul
proiectării; implică utilizatorul în proiectare şi procesul de luare a deciziilor. Medoda se
foloseşte foarte rar.
Datele obţinute sunt nestatistice şi se folosec ca date de întrare.
• Questionnaires-Chestionarul. Chestionarul este un mijloc de a întreba utilizatorii despre
un anumit proiect (produs), pe baza unui set de întrebări predefinite.
Datele obţinute permit analize statistice a rezultatelor care măresc credibilitatea referitoare la
fundamentarea ştiinţifică a cercetarii.
Pentru ca rezultatele să nu fie alterate, în cazul chestionarului este indicat ca întrebările să nu
influenţeze răspunsurile pozitiv sau negativ.
 1.2. Procesul de proiectare
• Interviews- Interviurile. Interviul este folosit în procesul de proiectare pentru a afla un
punct de vedere al utilizatorului, referitor la produs, detalii despre produs sau anumite
specificaţii tehnice. Interviurile implică experienţă şi îndemânare a celui intervievat şi
analistului. Datele obţinute prin interviu sunt preponderent nestatistice.
• Assessment criteria- Criteriul evaluării. Acesta se foloseşte în cazul existeţei mai multor idei
referitoare la un anumit produs. Metoda se bazează pe punctarea fiecărei idei cu un puctaj de
la 1 la 5, pe baza următoarelor criterii: fezabilitate (posibilitate) tehnică, costul, modul de
susţinere al ideii (pasiunea pentru idee), mărime, manevrabilitate şi transportabilitate.
Prin însumarea tuturor punctelor corespunzătoare fiecărei idei, se obţin valorile finale, pe baza
cărora se stabileşte produsul corespunzător ideii cu punctajul cel ami mare.
 1.2. Procesul de proiectare
• Brainstorming. Este o tehnică de creativitate de grup creată
pentru a genera un numar mare de idei, pentru rezolvarea
unei probleme.
Metoda a fost utilizată în 1930 de Alex Faickney Osborn.
• Regulile de bază ale brainstorming-ului sunt următoarele:
- Focus on quantity- Focalizarea pe cantitate. Regula se referă la
generarea unui număr cât mai mare de idei care măresc
probabilitatea de a găsi între ele idea care rezolvă problema;
- No criticism-Fără critică. În cadrul unui grup brainstorming nu
se acceptă critica. Oricare participant trebuie să focalizeze asupra
dezvoltării sau completării acesteia. Prin eliminarea noţiunii de
critică se crează o atmosferă în care fiecare participant are
posibilitatea să imagineze idei neobişnuite.
- Unusual ideas are welcome- Orice idee este binevenită. Ideile neobişnuite
sunt binevenite. În cadrul unei liste de idei ideile neobişnuite sunt binevenite.
Aceste pot deschide noi direcţii de gândire sau cercetare, sau analiza produsului dintr-o altă perspectivă.
- Combine and improve ideas- Combină şi îmbunătăţeşte ideile. Printr-un process de asociere, ideile
considerate bune formează noi idei care la rândul lor pot genera idei noi.
- Se intervine numai când îţi vine rândul. Fiecare participant poate să aiba o singură intervenţie odată, dupa
care îşi aşteaptă rândul fără să perturbe intervenţiile celorlalţi participanţi;
- Focalizarea asupra problemei definite. Ideile trebuie să fie în legătură cu tema enunţată;
- Fii visual. Reprezentările grafice sunt mai explicite şi mai representative.
 1.2. Procesul de proiectare

• Prototiparea. Prototiparea este o metodă de proiectare care să permită utilizatorului să

vadă produsul şi cum acesta poate fi folosit şi să ajute proiectantul să elimine problemele
apărute în urma analizei critice a modelului. Prototiparea se poate face manual, folosind
hârtie, carton, spumă, adeziv, etc., sau automat folosind metode rapide de prototipare:
tipărirea la imprimantă 3D, prelucrarea rapidă pe centre de prelucrare.

• Scenarios- Scenarii. Scenariul este o metodă care ajută proiectanţii să dezvolte idei care
implică interacţiuni cu utilizatori multipli, peste o anumită perioadă de timp. Pentru definirea
completă a acestor interacţiuni, este necesar să se construiască mai multe scenarii referitoare
la necesităţile fiecăruia dintre utilizatori. Aceste scenarii se îmbunătăţesc la fiecare iteraţie.
 1.2. Procesul de proiectare
1.2.3. Procesul de proiectare
Procesul de proiectare începe cu necesitatea produsului.
Fazele activităţii formează ceea ce se numeşte
procesul de proiectare. Fazele procesului de proiectare
sunt următoarele:
- Recunoaşterea necesităţilor sau obiectivele.
- Definirea problemei care trebuie razolvată pentru
îndeplinirea obiectivelor definite în faza întâia.
- Proiectarea conceptuală. Proiectarea conceptuală este
faza în care, în urma studiului necesităţilor, imaginea
vagă a produsului este transformată în cerinţe de
proiectare (definirea explicită a ideii).

Fazele proiectării conceptuale sunt următoarele:

- Definirea conceptului central. Prin acesta se definesc
limitele aplicaţiei şi definesc viziunea utilizatorului
asupra produsului.
- Descrierea cerinţelor utilizatorului asupra produsului;
- Definirea obiectivelor prioritare şi a constrângerilor;
- Proiectarea modelului obiectului, care cuprinde
proprietăţile,conţinutul şi releţiile dintre obiecte;
- Structurarea modelului referitor la
interfaţa utilizator;
- Evaluarea rezultatelor cu privire al
obiective.
- Gruparea principiilor din şţiinţa
inginerească, metodelor de
prelucrare, experienţa şi aspectele
economice.
 1.3. Proiectarea modernă
1.3.1. Consideraţii privind proiectarea
1.3.1.1. Consideraţii economice
Este important ca la evaluarea oricărei acţiuni să se ia în considerare factorul economic, deoarece
dacă rezultatul acesteia conduce la pierderi, cercetarea sau actul de proiectare desfăşurat
constituie o pierdere de timp. Din acest motiv, trebuie făcută o analiză economică cu privire
la eficienţa proiectării şi execuţiei produsului.
Din punct de vedere al fabricantului a vinde produsul pe care acesta îl fabrică este esenţial, iar
diferenţa dintre preţul de cost şi preţul de vânzare trebuie să fie cât mai mare.
Concurenţa din ce în ce mai acerbă a condus la necesitatea reducerii preţurilor de vânzare, în
detrimentul profitului. Pentru a rămâne competitive, firmele trebuie să găsească noi soluţii
pentru reducerea preţului de cost a produselor fabricare de acestea.
Se disting urmatorele modalităţi:
- Transferul de competenţe privind proiectarea înspre zone cu potenţial de proiectare ridicat,
preţul de cost al proiectării fiind relativ redus;
- Transferul de tehnologie pentru fabricarea de piese şi subansambluri înspre zone în care
costurile de producţie sunt sensibil mai mici decât în ţara aparţinătoare a firmei;
- Utilizarea de componente a căror tehnologie a fost amortizată din punct de vedere financiar,
prin utilizarea acestora pe un produs similar care se apropie de ieşirea din uz.

• Un produs se fabrică pentru a se vinde şi numai dacă se vinde.

 1.3. Proiectarea modernă
1.3.1.2. Consideraţii privind siguranţa

În urmă cu câţiva ani, inginerii considerau şi din nefericire, unii mai consideră că un produs
(instalaţie, maşină sau bun de uz casnic) trebuie să aibă două atribute: să fie util şi să coste
puţin. După satisfacerea celor două cerinţe, funcţionalul şi economicul, interesul acestora
pentru produs dispare.
Dacă se ia în considerare că un produs este creat şi realizat ca să-l deservească pe om, pe lângă
atributele prezentate, mai apare unul care, deşi a fost tot timpul în mintea inginerilor, în
prezent capătă noi valenţe. Acest factor este siguranţa personală.

• Siguranţa personală
Siguranţa personală este un ansamblu de factori privind concepţia şi uzinarea produsului,
psihologici, sociologici şi legislativi, care contribuie la protecţia individului în relaţia directă cu
produsul şi împreună cu acesta în relaţia cu mediul. Protecţia presupune atât siguranţa fizică
cât şi din punct de vedere al agresiunii psihice.
Siguranţa personală este o problemă relativă care depinde de, calităţile obiectului, raportul dintre
obiect şi utilizator şi starea fizică şi psihică a acestuia.
 1.3. Proiectarea modernă
Regulile de proiectare de care trebuie să se ţină cont pentru o proiectare sigură sunt următoarele:

• Analizarea ciclului total de funcţionare a sistemului, până la scoaterea din folosinţă

Este imperios necesar ca proiectantul să imagineze situaţiile întâmplătoare care ar putea să
apară pe parcursul prelucrării, transportului, depozitării, montării, exploatării şi în final a
demontării. Hazardul poate crea situaţii extrem de periculase în care într-un caz limită pot fi
implicaţi un număr mare de persoane.

• Eliminarea unei cauze întâmplătoare şi trecerea cu vederea a altei cauze

întâmplătoare
Dacă se ţine cont de proverbul că un lanţ se rupe acolo unde veriga este mai subţire, niciodată nu
vă miraţi cât de solide sunt anumite elemente dintr-un lanţ cinematic, ci uitaţi-vă cât de
subdimensionate sunt altele din acelaşi lanţ cinematic.

• Creerea unui produs sigur din faza de proiectare

Se poate constata că prin modificări ulterioare, anumite elemente mecanice care în faza iniţială
au fost sigure, au scăpat de sub observaţia proiectantului şi au devenit nesigure. Din acest
motiv este indicat ca, pe cât posibil să se creeze produsul cu grad de siguranţă ridicat din faza
de proiectare.
 1.3. Proiectarea modernă

• Găsirea de soluţii ca, dacă totuşi se întâmplă un accident, efectele acestuia

să fie pe cât posibil minime.
Proiectarea pentru diminuarea sau prevenirea efectelor catrastofale este imperios necesară acolo
unde utilizatorul nu poate interveni asupra obiectului sau acţiunii pe care acesta o realizează.
Exemple (transporturi aeriene, obiecte utilizate de copii mici care nu au încă responsabilitatea
acţiunilor).

• Consultarea standardelor în domeniu, literatura tehnică de valoare şi specialişti

care au experienţă în acest domeniu
Nimeni nu poate anticipa toate acţiunile întâmplătoare ale utilizatorilor şi preveni consecinţele
grave ale greşelilor. Este indicat să se consulte specialiştii cei mai autorizaţi privind utilizarea
unor bunuri de către proprietari. Problema rămâne valabilă dacă proprietarii sunt oameni
maturi, tineri sau copii mici.

• Creerea de instrucţiuni de utilizare cât mai clare şi mai precise

Instrucţiunile care însoţesc produsul sunt de două categorii:
- instrucţiuni care sunt afişate direct pe maşină, utilaj sau produs şi informează asupra rolului
elementului de acţionare, contactului sau manetei;
- instructiuni prezetate detaliat în manualul de utilizare a obiectului.
 1.3. Proiectarea modernă
• Siguranţa personalului de cercetare şi producţie
Pe langă protecţia utilizatorului se pune problema de a se asigura protecţie a personalului care se
ocupă cu cercetările, experimentele şi productia care urmează să fie efectuate. Câteva
aspecte se impun să fie prezentate:
• Însuşiri şi aptitudini ale personalului (fiziologice cât şi psihologice)
În procesul de cercetare, încercare şi producţie trebuie să se ţină cont de:
- Limitele fiziologice ale personalului implicat;
- Mediul în care personalul lucrează;
- Instrumentele cu care personalul lucrează;
Comunicarea între specialişti
Controversele care apar în cazul sistemelor de securitate (proiectate de specialişti şi nefolosite de
utilizator) trebuie rezolvate prin dialog între specialişti, pentru creerea de sisteme care sa nu
mai poată fi controlate de utilizator.
Cooperarea între sectoarele interesate în efortul de creştere a siguranţei persoanei
Este imperios necesară cooperarea efectivă între proiectanţi şi foruri autorizate care pot să
reglementeze aceste situaţii: guvern, parlament, justiţie, serviciile de management, vânzări,
service etc., cu scop de protecţia împotriva accidentelor.
 1.3. Proiectarea modernă

1.3.1.3. Consideraţii ecologice

Existenţa oamenilor depinde de modiul în care aceştia locuiesc şi trăiesc.

În perioada omului primitiv, bunurile acestuia erau reciclate natural.
Societatea modernă a descoperit şi realizat foarte multe produse pe care natura este imposibil să
le recicleze într-un interval de timp acceptabil şi care să nu introducă perturbări în ciclul
ecologic natural.
În general, în economia de piaţă un produs nu este vândut la un preţ care să reflecte şi valoarea
stricăciunilor ecologice produse de acesta (Exemplu petrolierul Amoco Cadiz).
În perioada actuală societatea a devenit mult mai sensibilă la impactul ecologic şi au început să
fie create instrumente legislative eficiente pentru evitarea catastrofelor ecologice.
Pentru a se putea aplica regulile impuse de legislaţie privind protecţia mediului şi implicit
protecţia sănătăţii individului, inginerul proiectant al produsului are un rol principal.
 1.3. Proiectarea modernă

Principiile proiectării ecologice

Proiectarea ecologică a produselor presupune trei principii simple:

• Utilizarea materialelor care se pot recicla economic într-o perioadă rezonabilă de timp.

• Reducerea la minim a consumului de materiale greu reciclabile sau nereciclabile.

• Reducerea cantităţii de produse reziduale care trebuie reciclate în urma proceselor industriale
şi a funcţionării sistemelor mecanice.

Din punctul de vedere al inginerului, proiectarea pe baze ecologice este, ca şi în cazul proiectării
care ia in considerare siguranţa utilizatorului, mult mai deficilă decât proiectarea pe baza
dimensionării şi verificării pieselor din ansamblu.
 1.3. Proiectarea modernă
Norme de conduită
• Evaluarea obiectivelor fundamentale pentru realizarea produsului
La iniţierea procesului de concepţie a unui produs este necesar ca, pe baza calităţilor unor
produse similare, să se evalueze dacă noul produs va avea calităţile unui produs ecologic, va
influenţa mediul într-un mod nefericit şi dacă soluţia aleasă este cea mai bună alternativă.

• Încadrarea viitorului produs în contextul general în care acesta va funcţiona

Aşa cum un animal sau o plantă trăiesc într-un biotop natural propriu, tot aşa un produs industrial
este creat ca să funcţioneze într-un mediu particular acestuia. Acest mediu este însă şi mediul
de viaţă al utilizatorului, care în majoritatea cazurilor este omul. Din acest motiv, produsul
trebuie să fie conceput, construit şi să funcţioneze, până la scoaterea din uz, astfel încât să
respecte condiţiile de viaţă ale utilizatorului acestuia, fără a cauza stricăciuni semnificative.
Orice modificări sau reparaţii care se aduc produsului pe parcursul perioadei de viaţă a
acestuia trebuie să aibă în vedere impactul pe care acestea îl au asupra individului şi
mediului.
 1.3. Proiectarea modernă

• Proiectarea sistemului modular care să aibă în vedere reciclarea

Este important ca la iniţierea unui nou proiect inginerul să analizeze forma pieselor sau
ansamblurilor care urmează a fi executate, pentru a evalua posibilităţile ca la deteriorarea,
uzarea sau ruperea unui element sau ansamblu, acestea să poată fi introduse în procesul de
reciclare. Unul din exemplele edificatoare este separarea metalelor feroase de cele
neferoase.

• Realizarea, din punct de vedere ecologic, a unei scale a materialelor

Proiectantul trebuie să aleagă materialele în aşa fel încât în procesul de producţie să se utilizeze
acele materiale care: la obţinere au un consum de energie minim; nu includ factori poluanţi;
sunt reciclabile. Această situaţie aproape ideală este însă de multe ori perturbată de preţul
final al materiei prime care în majoritatea cazurilor este cu mult superior faţă de alte produse
din aceeaşi categorie. Industria viitorului va rezolva poate aceste probleme.
Din acest punct de vedere, dacă proiectantul are la dispoziţie două materiale cu aceleaşi
caracteristici şi preţuri echivalente, va alege materialul reciclabil.
 1.3. Proiectarea modernă

• Alegerea procedeului tehnologic cel mai nepoluant de prelucrare

Dacă se analizează procesele tehnologice de obţinere a pieselor, este indicat ca în funcţie de
dotarea firmei şi posibilităţile de colaborare, să se aleagă procedeul care consumă cantitatea
cea mai mică de energie şi este cel mai nepoluant.
• Împachetarea produselor în ambalaje din materiale reciclabile

Este indicat ca produsele să fie ambalate în cutii confecţionate din materiale reciclabile. Ideal ar fi
ca aceste ambalaje să fie rapid biodegradabile, dar această situaţie o întâlnim la foarte puţine
produse, de exemplu cornetele de îngheţată.
În concluzie, problema proiectării tribologico-ecologice devine, pe măsură ce trece timpul, acută
şi cu implicaţii importante atât asupra individului cât şi asupra statului.
 1.3. Proiectarea modernă
1.3.1.4. Relaţiile cu societatea

Esenţa ingineriei este de a utiliza resursele şi legile naturii în beneficiul umanităţii.

Proiectarea ecologică, prin efectele imediate sau pe durată lungă, trebuie să ocupe un loc
important între criteriile de proiectare.

INTREBARE
Cum cineva poate să aducă beneficii umanităţii şi care este unitatea de
măsură pentru evaluarea beneficiului?

Beneficiul umanităţii se evaluează prin creşterea calităţii vieţii în cadrul societăţii, iar evaluarea
beneficiului se poate face pe baza a ceea ce americanii numesc Indicatorul de Calitate a
Vieţii (LQI).
 1.3. Proiectarea modernă
Lista factorilor care constituie LQI
1 Sănatatea Fizică
2 Starea Materială

3 Siguranţa (crime şi rata accidentelor)

4 Mediu (apa, aerul, pământul, managementul resurselor naturale)

5 Educaţie-Cultură ( rata cunoscătorilor de carte şi gradul de instruire,

calitatea învăţământului public, frecvenţa la colegii a personalului calificat,
înlesniri în educaţie pentru adulţi, posibilităţi de utilizare a muzeelor şi
bibliotecilor etc.)

6 Modul de Tratare a Grupurilor Desavantajate (handicapaţi fizic şi mintal,

bătrâni etc.)
7 Egalitatea Şanselor ( şi stimularea iniţiativei de a utiliza şansa)

8 Libertatea Personală

9 Controlul Populaţiei
 1.3. Proiectarea modernă
Psihologic,dacă se analizează trăsăturile oamenilor se poate constata că există o varietate mare a
acestora şi practic nu putem găsi două fiinţe umane identice.
Abraham Maslow a identificat însă elementele comune acestora şi le-a împărţit în nivele ale
necesităţilor umane. Tabelul 1.2 prezintă ceea ce se numesc cele cinci cuvinte care
definesc cele cinci nivele.
Ierarhia Maslow a Necesităţilor Umane
1. Supravieţuirea- Presupune necesitatea ca individul să aibă hrană, adăpost, îmbrăcăminte
şi altele, în fiecare moment şi în locul unde se află.
2. Siguranţa- Presupune siguranţa individului în raport cu evenimente întâmplătoare care
să-i pericliteze viaţa şi integritatea fizică şi psihică şi supravieţuirea în viitor.
3. Acceptarea socială- Este necesitatea ca oamenii să interacţioneze cu familia, grupul
familial şi cu alte grupuri, astfel încât să primească dragoste şi să fie acceptaţi de către
grupuri sau comunităţi.
4. Statutul sau recunoaşterea, este necesitatea ca individul nu numai să facă parte dintr-un
grup sau comunitate ci să fie respectat şi admirat.
5. Autorealizarea- Este nivelul cel mai înalt la care se poate ajunge şi presupune o
dezvoltare a individului până ce acesta atinge potenţialul maxim, rezultând satisfacţia
personală.
 1.3. Proiectarea modernă

Până nu demult inginerii se ocupau cu satisfacerea primelor două deziderate.

Din cauza cerinţelor societăţii, implicarea efortului ingineresc a început să se evidenţieze şi în
următoarele nivele.
Această implicare este rezultatul schimbărilor care apar într-o societate. Din cauza acestor
schimbări, la care inginerul este obligat să reacţioneze rapid, pentru satisfacerea nevoilor atât
personale ale individului cât şi globale ale societăţii.
Concluzie: Scopul principal al meseriei de inginer este de a produce schimbări în sensul creşterii
Indicatorului de Calitate a Vieţii.
 1.3. Proiectarea modernă
1.3.2. Proiectarea modernă
Până nu cu mulţi ani în urmă eram obişnuţi să considerăm că pentru a proiecta o maşină sau un
bun de calitate este necesar ca elementele componente să fie bine dimensionate şi forma
acestora să fie astfel aleasă încât prelucrarea să se poată realiza în bune condiţii.
Când s-a constatat că în marea majoritate a cazurilor ruperea pieselor nu este cauzată de
rezistenţa materialelor sau de dimensiunile pieselor, a fost dezvoltată proiectarea care să aibă
în vedere alte forme de deteriorare a acestora.
Prin implicaţiile pe care le are şi rolul care i-a fost acordat, proiectarea modernă înglobează pe
lângă elementele considerate clasice şi elemente noi, care sunt analizate mai mult sau mai
puţin.
Pentru realizarea unui produs util şi modern, în procesul de proiectare trebuie să se ţină cont de o
serie de consideraţii.
 1.3. Proiectarea modernă

• Consideraţii privind forma produsului

a. Soliditatea
b. Deformabilitatea
c. Greutatea
d. Mărimea şi forma
• Consideraţii tribologice privind produsul
a. Uzarea
b. Lubrifierea
c. Coroziunea
d. Forţele de frecare
e. Forţele generatoare de căldură
• Consideraţii privind preţul
• Consideraţii "Moderne"
a. Siguranţa
b. Ecologia
c. Calitatea vieţii
• Consideraţii conexe
a. Durabilitatea şi Mentenabilitatea
b. Estetica