Umanismul european

Umanismul a fost initiat in epoca Renasterii (secolele XIV-XVI), ca reactie impotriva

feudalismului, iar centrul miscarii umaniste a fost Italia, de unde ideile sale generoase s-au
raspandit in aproape toate tarile Europei. Renasterea Europeana i-a avut ca reprezentanti pe
Dante, Petrarca, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Niccolo Machiavelli.
Dezvoltarea culturii are loc in ritm rapid prin infiintarea de Universitati in toate marile orase
europene, in cadrul carora s-au organizat biblioteci dotate, in principal, cu operele clasice ale
Antichitatii.

UMANISMUL ROMANESC s-a manifestat mai tarziu decat cel european, mai precis in
secolele XVI-XVIII, fiind considerat perioada de maxima efervescenta a acestui curent literar
in Tarile Romane. A patruns la noi prin scrierile in limba greaca si latina care circularu in
tipariturile romanesti. Cronicarii moldoveni, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce,
erau boieri luminati, cunoscatori de limbi straine cu studile facute in strainatate. Scopul
lucrarilor istorice realizate de acestia era fomrarea cunostintei nationale, formarea
cunostintei apartenente la o tara si un neam. In acelasi timp, lucrarile istorice apartinand
acestora argumenteaza etnogeneza romaneasca si latinitatea limbii romane.
Reprezentantii umanismului romanesc sunt cei trei cronicari moldoveni, Grigore Ureche,
Miron Costin si Ion Neculce. Letopisetul Tarii Moldovei este cea mai importanta cronica ce
vizeaza istoria Moldovei, fiind scris pe rand de cei trei. Cronica boierului Grigore Ureche
curpinde evenimentele petrecute in istoria Moldovei, din anul 1359 (de la intemeiere) pana la
a doua domnie a lui Aron-Voda (1594). Miron Costin, cel mai erudit cronicar moldovean si fin
diplomat, reconstituie evenimentele petrecute intre 1595 si 1661. Ion Neculce, primul nostru
povestitor artist, consemneaza evenimentele petrecute intre anii 1661 si 1743, o etapa
dramatica a istoriei Moldovei.

Grigore Ureche se trăgea dintr-o veche familie boierească. Nu întîmplător unii istorici
încearcă, nu fără temeiuri documentare, să-i urmăreacă arborele genealogic pînă la un
"Ureache" contemporan cu Ştefan cel Mare şi Sfînt. Tatăl cărturarului, Nestor Ureche, era un
mare boier moldovean, care pe parcursul vieţii sale a ocupat în repetate rînduri înalte
dregătorii în sfatul domnesc al Ţării Moldovei, acumulînd de-a lungul anilor moşii întinse.
Ajuns la maturitate, Grigore Ureche a devenit o personalitate cu o rară cultură umanitară, cu
un vast orizont cărturăresc pentru timpul său, cunoscînd în afară de limba maternă, limbile
latină, poloneză, slavă veche. După mai mulţi ani de studii şi şedere în Polonia, tînărul
Grigore Ureche se întoarce în patrie către 1617, unde se află mai mulţi ani în umbră. Abia în
1627 Grigore Ureche devine al treilea logofăt, pomenindu-se astfel în anturajul apropiat al
domnilor Moldovei. Ajunge apoi în cele mai înalte dregătorii de stat, între care şi în cea de
mare vornic al Ţării de Jos pe timpul domniei lui Vasile Lupu (cu începere din 1643), funcţie
pe care o deţine pînă la sfîrşitul vieţii.

Unul din primele portrete din literatura română reprezintă primul portret literar al atât de
cunoscutului domnitor Ştefan cel Mare realizat de cronicarul Grigore Ureche. Înzestrat fiind
cu darul de povestitor, G. Ureche este întemeietorul portretisticii în literatura română veche.
În virtutea talentului său, el selectează figurile domnitorilor sau a boierilor, le ierarhizează, le
dă contur propriu, punând alături de trăsăturile fizice şi anecdote-însuşiri de caracter
definitorii. Efigia lui Ştefan cel Mare, modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o
incontestabilă artă de portretist, de altfel istoria literară i-a reţinut o bună parte din portrete
drept model. Glorificând eroul care a dat Moldovei stabilitate şi independenţă, Ureche
concepe povestirea din câteva momente: împrejurările morţii domnitorului, portretul
acestuia,sentimentele poporului la moartea lui Ştefan, aprecieri asupra vremii şi intrarea lui
în legendă.

“Fost-au acestu Stefan voda om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange
nevinovat; de multe ori la ospete omoria fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire,
nelenesu,si lucrul sau il stiia a-l acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de
razboaie mester,unde era nevoie insusi se viriea, ca vazandu-l al sai, sa nu sa indaraptieze si
pentru aceia rarurazboiu de nu biruia. Si unde biruia altii, nu perdea nadejdea, ca stiindu-sa
cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui, si feciorul sau, Bogdan
Voda, urma lui luasa,de lucruri vitejesti, cum se tampla din pom bun, roada buna iase. Iara
pre Stefan Voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire la Putna, care era
zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca
s-au scapatu de mult bine si demulta aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zicu sveti
Stefan voda, nu pentru sufletu, ce iaste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fostu om cu
pacate ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, care niminea din domni, nici mai nainte, nici dupa
aceia l-au agiunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Stefan voda intr-acelasi anu iarna grea
si geroasa, catu n-au fostu asa nici odinioara si decii preste vara au fostu ploi grele si povoaie
de apa si multa inecare de apa s-au facut.”

Portretul, de o concizie clasica, insumand insusirile fundamentale ale eroului, e construit pe

alternanta dintre insusirea - fizica sau morala - si ilustrarea ei prin gesturi, fapte, atitudini,
intr-un stil lapidar, eliptic uneori, simplu, masurat. Cronicarul incepe a fixa,prin litota, linia
caracteristica a portretului fizic: "om nu mare la statu", detaliu care are mai degraba
convergenta morala, voind a sugera ca, desi mic de statura, Stefan e urias prin faptele sale.
Omul Stefan, supus vremelniciei - fapt sugerat prin utilizarea perfectului compus arhaic
"fost-au" - e aprig, impulsiv, temperament coleric: "manios si degraba a varsa sange
nevinovat; de multe ori la ospete omorata fara giudet." Se simte aici pozitia politica a
cronicarului, dusman al autocratiei voievodale. Urmeaza o serie de trasaturi morale pe care
autorul le surprinde cu admiratie dar si cu obiectivitate, delimitate clar la nivelul textului prin
adverbul "amintrelea". Voievodul se remarca prin capacitate intelectuala, unitate
caracteriala: "om intreg la fire", e intrepid, vesnic activ: "nele-nesu, si lucrul sau il stiia a-I
acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai." "La lucruri de razboaie mester", Stefan are ceea ce
am numi astazi geniu militar, concept din care nu poate lipsi vitejia, curajul cu efecte
psihologice asupra ostenilor: "unde era nevoie insusi se varaia, ca vazandu-l ai sai, sa nu sa
indarapteze si pentru aceia raru razboiu de nu biruia".De o mare tarie morala, Domnul nu se
descurajeaza in fata esecului, are intotdeauna forta de a intoarce infrangerea in izbanda:
"stiindu-se cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor". Aceste insusiri, fundamentale, ale
eroului stau sub semnul eternitatii, si cronicarul utilizeaza in enumerarea lor timpul verbal
durativ, imperfectul.
Gradarea ascendenta a liniilor portretului moral culmineaza cu secventa apoteotica in care
cronicarul prezinta dragostea poporului pentru marele voievod. Tara "l-au ingropat cu multa
jale si plangere" pe cel ce i-a fost parinte si i-a adus "mult bine si multa aparatura". Stefan a
intrat in legenda, traditia populara l-a sanctificat pentru "lucrurile lui cele vitejesti carile
niminea din domni, nici mai nainte. nici dupa aceia l-au ajunsu." Numele popular al
voievodului, Stefan cel Mare si Sfant, "svetr, dovedeste ca in tradita poporului acesta se
integreaza in familia "monarhilor ascunsi" (Vasile Lovinescu), fara de moarte, cu dubla
putere -sacerdotala si regala. Unicitatea domnitorului e subliniata si prin evocarea
fenomenelor naturale, neobisnuite, care i-au precedat moartea: "intru acelasi anu, iarna grea
si geroasa" si "preste vara au fost ploi grele sipovoae de ape, si multa inecare de ape s-au
facut". Situate dupa apoteoza eroului ("svetr'), aceste notatii se incarca de o expresivitate si
semnificatie particulare. Scurta insemnare istoriografica, ce incheie consemnarea domniei de
47 de ani a lui Stefan-Voda, are in vedere testamentul politic al acestuia. Concizia, precizia
stilului, elipsa verbului, antepunerea negatiei ("nu mare", "nelenesu" etc), fac ca portretul sa
para "sapat in piatra, ca o pisanie de biserica" (N. Cartojan). Trasaturile fixate de Grigore
Ureche marelui voievod au fost urmate aproape intocmai in creatiile scriitorilor nostri, ceea
ce dovedeste intuitia exceptionala a cronicarului asupra caracterului domnitorului.