Sunteți pe pagina 1din 2

Acte de acceptare tacită a

moştenirii
Acte de acceptare tacită a mostenirii sunt oricare dintre acele activităţi
întreprinse de moştenitor, din a căror îndeplinire rezultă neîndoielnic intenţia sa de a
accepta succesiunea lui de cujus.
Legea nu stabileşte concret care anume acte realizate de succesibil constituie
manifestarea intenţiei de a accepta moştenirea. Instanţa de judecată va trebui să
aprecieze, în concret, de la caz la caz, dacă actul săvârşit de succesibil, în această
calitate, reprezintă sau nu o acceptare tacită a moştenirii. Totuşi, art. 690 cod civil
prevede că nu sunt acte de acceptare tacită actele de conservare, îngrijire şi
administrare provizorie, cu condiţia ca moştenitorul să nu fi dobândit deja titlul sau
calitatea de erede prin acceptare expresă.

Actele de conservare
Exemple de acte de conservare: cererile de punere şi ridicare a sigiliilor de facere a
inventarului, întreruperea unei prescripţii, luarea unei inscripţii ipotecare sau cerere
de reînnoire a unei ipoteci înscrise, cheltuielile de înmormântare. Aceste acte nu sunt
susceptibile de a fie apreciate drept acte de acceptare, conform temeiului legal
indicat mai sus.

Actele de administrare
După cum se arată în textul de lege mai sus menţionat, nici actele de administrare
care au un caracter provizoriu şi urgent nu pot fi asimilate actelor de
acceptare. Asemenea acte, săvârşite pentru păstrarea în bune condiţii a
patrimoniului succesoral, determinate de necesităţi urgente şi folositoare tuturor
comoştenitorilor şi care nu angajează viitorul bunurilor din moştenire, nu pot fi
apreciate ca acte de acceptare tacită.
În schimb, actele de administrare definitive, fără caracter urgent şi care angajează
viitorul sunt socotite acte de acceptare pentru că moştenitorul s-a comportat ca un
proprietar şi a realizat aceste acte pentru ca a voit să accepte moştenirea.
Exemple: actele de posesiune si folosinţă a bunurilor succesorale; faptul mutării
definitive a succesibilului în casa moştenită; demolarea unei construcţii; încasarea
unor creanţe de la debitorii succesiunii; încheierea unei convenţii între moştenitori cu
privire la administrarea bunurilor succesorale; locaţiunea bunurilor succesorale pe o
perioadă mai îndelungată; cererea de evaluare sau inventariere a bunurilor; cererea
de deschidere a procedurii succesorale; plata impozitelor datorate statului cu privire
la bunurile din masa succesorală; plata taxelor succesorale; cererea de a fi trecut ca
moştenitor în inventarul întocmit la deschiderea succesiunii; introducerea unei acţiuni
succesorale etc.)

Actele de dispoziţie
Actele de dispoziţie pot sta la baza acceptării tacite, conform art. 691 cod civil. Prin
urmare, atunci când moştenitorul încheie un act de dispoziţie ce are ca obiect un bun
aflat în masa succesorală, indiferent de valoarea şi natura lui, este prezumată
intenţia lui neechivocă să accepte moştenirea pur şi simplu, chiar dacă actul de
dispoziţie nu ar putea produce efecte.
În privinţa acestor acte se poate distinge între:
a) Actele de dispoziţie având ca obiect bunurile succesorale singulare (ex:
renunţarea la un drept, valorificarea dreptului de autor privitor la o operă literară
etc.) constituie acte de acceptare tacită, cu următoarele excepţii:
- vânzarea de către succesibil a unor obiecte ale moştenirii supuse stricăciunii sau a
căror conservare ar fi prea oneroasă;
- înstrăinarea unui bun din masa succesorală, dacă succesibilul a acţionat cu credinţa
greşită că este proprietatea sa.
b) Actele de dispoziţie având ca obiect moştenirea privită ca universalitate, implică în
mod neîndoielnic intenţia succesibilului de a accepta succesiunea.
De asemenea renunţarea cu titlu oneros la moştenire, constituie întotdeauna
acceptare pură şi simplă, iar renunţarea cu titlu gratuit numai dacă se face în
favoarea unui moştenitor determinaţi, nominalizaţi.

Acţiuni în justiţie şi alte acte procedurale


Constituie acte de acceptare tacită a moştenirii promovarea de către succesibil a
unor acţiuni în justiţie ce presupun indirect, dar neîndoielnic, însuşirea calităţii de
moştenitor, cum ar fi: cererea de împărţeală a bunurilor succesorale, de raport a
donaţiilor ori de reducţiune a liberalităţilor excesive, cererea de anulare a
testamentului etc.
Intentarea unei acţiuni succesorale valorează acceptare oricare va fi soarta acţiunii.
De asemenea poate valora acceptare şi participarea succesibilului la proces în
calitate de pârât, dacă din atitudinea adoptată de el, rezultă însuşirea calităţii de
moştenitor. În toate cazurile instanţa trebuie să aprecieze dacă participarea la proces
a succesibilului poate fi interpretată drept acceptare a moştenirii.
Când moştenitorul realizează un act care este interpretat fără echivoc drept unul de
acceptare tacită, el nu poate renunţa la acceptarea constatată astfel declarând în
mod expres că nu a înţeles să-şi însuşească calitatea de moştenitor, pentru că, în
principiu, afirmaţia nu are valoare faţă de actele făcute.