Sunteți pe pagina 1din 17

ȘCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ: CENTRUL DE STUDII ȘTEFAN CEL

MARE ȘI SFÂNT RĂDĂUȚI.


SPECIALIZAREA: Asistent medical generalist, Anul I

INTERELAȚIILE DINTRE
DINTRE DIFERITE TIPURI DE
METABOLISM

PROF: SCHIPOR NICOLETA


CURSANT: PLEȘCA MIHAELA
AMG, Anul I, Grupa 1 B
ASPECTE INTRODUCTIVE
Interrelațiile dintre diferitele tipuri de metabolism cuprind: căile metabolice
comune, reglarea cailor metabolice, utilizarea specifică a resurselor metabolice,
dereglările metabolice și efectele lor asupra organismului.

1.CĂILE METABOLICE COMUNE


cale metabolică = secvență de reacții catalizate de enzime ce porneste de la metabolitul
Y;
metabolit = orice intermediar al unei căi metabolice;
metabolomică = studiul tuturor căilor metabolice dintr-o celulă

Figura 1. Metabolismul glucozei

1.1. Tipuri de căi metabolice


- căi metabolice lineare:
cele mai simple
exemple: glicoliza, șuntul pentozofosfaților
- căi metabolice ciclice:
permit regenerarea acceptorului din calea metabolică
exemple: ciclul Krebs, ciclul ureogenetic, ciclul glioxilatului
- căi metabolice cu aspect de spirală:
o secvență de N reacții este repetată de mai multe ori
exemple: spirala Lynen (β oxidarea acizilor grași)
- căi metabolice ramificate:
unul dintre intermediari este punct de divergență. De
exemplu: biosinteza nucleotidelor purinice.
Cale metabolică lineară Cale metabolică ciclică(ciclul Krebs) Cale metabolică tip
spirala (spirala Lynen)

Figura 2. STRUCTURA CĂILOR METABOLICE

2. MECANISME DE REGLARE A CĂILOR METABOLICE

Mecanismele de reglare a metabolismului pot fi împărţite, după nivelul la care


acţionează, în: mecanisme celulare, umorale şi nervoase.
Reglarea celulară realizează integrarea reacţiilor metabolice într-un tot unitar.
Reglarea nervoasă şi umorală integrează procesele metabolice celulare în funcţie de
necesităţile întregului organism şi le adaptează la condiţiile de mediu.
Reglarea activităţii metabolice celulare se realizează prin controlul activităţii
enzimatice, prin două mecanisme principale:
a) modificarea cantităţii de enzime prin controlul sintezei acestora, proces ce asigură
adaptarea de lungă durată şi lentă a proceselor metabolice;
b) modificarea eficienţei catalitice a enzimelor prin mecanisme inhibitorii de tip feed-
back, ce asigură adaptarea rapidă, de scurtă durată a proceselor.
Reglarea umorală se realizează prin hormonii glandelor endocrine şi prin
hormonii locali. Sistemul nervos influenţează metabolismul în primul rând prin
intermediul sistemului endocrin, sistemul hipotalamohipofizar asigurând controlul
principalelor glande endocrine, fiind greu de disociat reglarea nervoasă de cea umorală.
Reglarea nervoasă directă a proceselor metabolice o realizează sistemul nervos
vegetativ simpatic prin intermediul adrenalinei
2.1. HOMEOSTAZIA

Homeostazia este proprietatea generală a sistemelor biologice de a-şi menţine


parametrii în limitele echilibrului funcţional. Homeostazia organismului uman se
realizează prin acţiuniunile coordonate ale sistemului nervos, endocrin şi cardiovascular.
Acţiunile homeostatice se desfăşoară în sensul reglării funcţiilor interne ale organismului
şi în sensul echilibrării acestora cu mediul ambiant.

Principalele mecanisme prin care se realizează homeostazia sunt prezentat în tabelul de


mai jos.

Tab. 1. Mecanismele şi direcţiile de acţiune homeostatice

MECANISME DIRECŢII DE ACŢIUNE

Mecanisme fizico – - menţinerea echilibrului hidroelectrolitic


chimice
- menţinerea echilibrului acido- bazic

Mecanisme genetice reglarea biosintezei proteice şi a diviziunilor celulare

Mecanisme neuro – - reglarea funcţiilor senzativo –motorii


umorale
- reglarea secreţiilor endocrine

- reglarea funcţiilor motorii şi secretorii digestive

- reglarea activităţii cardiovasculare

- reglarea respiraţiei

- reglarea proceselor de excreţie

- reglarea proceselor metabolice

- reglarea activităţii sexuale

Procesele homeostatice asigură integralitatea organismului prin autoreglare,


menţinând parametrii acestuia în echilibrul dinamic.

Starea de sănătate a organismului exprimă funcţionarea normală a mecanismelor


homeostatice. Dereglarea acestor organisme determină apariţia unor dezechilibre
morfofuncţionale, care reprezintă starea de boală.
Homeostazia este un proces complex şi, din punct de vedere didactic, poate fi
privit sub mai multe aspecte, dintre care sunt detaliate în continuare

a)Homeostazia genetică. Se realizează la nivel individual prin biosinteza


proteinelor specifice, pe baza informaţiei genetice din ADN şi de-a lungul generaţiilor,
prin transmiterea ereditară a caracterelor speciei umane.
b) Bioritmul. Este variaţia cronobilogică regulată a unor funcţii ale organismului,
rezultată din sincronizarea ritmurilor endogene cu ritmurile exogene (exemplu :alternanţa
somn –veghe ).
c) Stresul . Satisfacerea trebuinţelor şi realizarea idealurilor determină uneori
alterarea echilibrului biologic uman. Pe fondul unor suprasolicitări fizice şi nervoase,
agresiuni asupra organismului, apar reacţii de adaptare şi de apărare, care caracterizează
starea de stres.
Mecanismele adptative pot ceda în lupta cu agenţii stresanţi, sensibilizând organismul şi
favorizândstarea de boală.

Termoreglarea. Homeotermia cuprinde totalitatea proceselor biologice care au


ca rezultat păstrarea aproximativ constantă a temperaturii mediului intern.
Totalitatea mecanismelor ce menţin constantă temperatura corpului reprezintă
termoreglarea.

Producerea de energie calorică (termogeneza )are loc permanent şi este rezultatul unor
procese energogene, de intensificare a metabolismului celular.

În repaus, termogeneza este realizată în ficat şi musculatura striată ( intensificarea


tonusului muscular şi apariţia frisonului termic ). Păstrarea căldurii se realizează prin
vasoconstricţie periferică.

Eliminarea excesului de căldură (termoliza ) se realizează prin procese fizice de


conducţie, convecţie radiaţie şi evaporare a transpiraţiei , la care participă sistemul
cardiovascular, prin vasodilataţie periferică, sistemul respirator şi tegumentul.

Raportul constant între termogeneză şi termoliză determină echilibrul termic al


organismului.
Reglarea temperaturi corpului sete asigurată de un mecanism neuromoral , care
implică sistemul nervos (hipotalamusul cu centrii termogenezei şi termolizei ) şi glandele
endocrine (tiroida).

2.1. REGLAREA FUNCŢIILOR ORGANISMULUI


Organismul funcţionează ca un organism cibernetic cu autoreglare, în care fluxul
informaţional urmează calea directă, iar conexiunea invers (feed – back ) permite
adecvarea reacţiilor adaptative la variaţia factorilor externi şi interni.

2. 1. 1. Reglarea funcţiilor sistemului endocrin


a) Reglarea secreţiei de hormoni adenohipofizari
Se realizează printr-un organism umoral de tip feed –back negativ, în care rolul cel mai
important îl are hipotalamusul. Acesta secretă factori specifici, hormoni de eliberare (RF)
sau de inhibare (IF) ,pentru fiecare hormon adenohipofizar.

Secreţia hipotalamică este influenţată direct pe cale nervoasă, prin stimuli de la sistemul
limfatic, sau reflex, prin stimuli de la receptori. Prin echilibrul dinamic al acestor
mecanisme rezultă funcţionarea normală a hipofizei şi a glandelor endocrine controlate
de hipofiză: tiroidă,corticosuprarenale, gonade.
b)Reglarea secreţiei de hormoni tiroidieni
Reglarea secreţiei tiroidiene se face print-un mecanism de feed- back hipotalomo-
hipofizo- tiroidian, similar tuturor glandelor endocrine controlate de hipofiză.

c) Reglarea secreţiei de hormoni paratiroidieni


Secreţia celor doi hormoni paratiroidieni este echilibrată. Reglarea secreţiei se face
exclusiv umoral ,în funcţie de echilibrul fosfo- calcic sangvin. Creşterea calcemiei
stimulează secreţia de calcitonină, iar scăderea ei stimulează secreţia de parathormon.

d) Reglarea secreţiei de insulină şi glucagon


Reglarea secreţiei de insulină se face direct prin impulsuri parasimpatice vagale şi printr-
un mecanism de feed- back, în funcţie de nivelul glicemiei.

Secreţia de glucagon este stimulată de hipoglicemie şi inaniţie . În condiţiile unui aport


de glucide scăzut, glucagonul determină creşterea glicemiei prin gluconeogeneză.
e) Reglarea secreţiei corticosuprarenalei
Reglarea secreţiei de hormoni mineralcorticoizi se face prin stimularea glandei de către
sodiul şi potasiul sangvin, prin ACTH şi prin renină. Reglarea secreţiei de hormoni
corticosuprarenali se face printr-un mecanism hipotalamo –hipofizar de tip feed- back în
care un rol important îl joacăACTH-ul.

Factorii de stres activează sistemul hipotalamo- hipofizo- corticosuprarenalian,


declanşând secreţii crescute de hormoni glucocorticoizi.
f) Reglarea secreţiei medulosuprarenalei
Stresul şi suprasolicitările (efort fizic,frig,tensiune nervoasă etc ) stimulează secreţia
medulorenalei.În stări de stres cu care organismul este obişnuit, creşte secreţia de
noradrenalină, iar în cele neobişnuite creşte secreţia de adrenalină .
În acest fel, medulosuprarenala exercită un rol important în adaptarea organismului la
agresiuni externe sau interne.

Reglarea secreţiei medulosuprarenalelor se face prin organisme neuro- umorale în care


intervin SNS şi nivelul glicemiei.

g) Reglarea funcţiilor locomotorii


Mecanismele fusale. Stimulii sunt reprezentaţi de întinderea muşchilor sau de
contracţia extremităţiilor fibrelor intrafusale, care sunt urmate de întinderea porţiunii
centrale a fusului O dată cu creşterea tensiunii exercitate asupra porţiunii centrale, creşte
frecvenţa impulsurilor plecate pe calea aferentă.

Dacă impulsurile stimulează neuronii gama, capetele fibrelor infrafusale se


contractă şi porţiunea centrală este tensionată. Astfel se creează noi impulsuri, care
stimulează neuronii motori alfa medulari. Rezultatul este contracţia fibrelor extrafusale.

Mecanismele articulare controlează unghiurile segmentelor din


articulaţii,acţionând în concordanţă cu celelalte mecanisme regltoare. Mecanismele
tendinoase controlează tensiunea muşchiului asemănător mecanismelor fusale.

Tonusul muscular creşte în stările emoţionale şi scade în somn, ceea ce sugerează


implicarea acestor mecanisme în menţinerea ,, stării de veghe ,,

2.1.2. Reglarea funcţiilor sistemului digestiv


Reglarea funcţiilor mecanice
a)Reglarea masticaţiei. Masticaţia este un act reflex involuntar care se
desfăşoară sub controlul cortical. Reglarea ei se face prin mecanisme reflexe
necondiţionate şi condiţionate. Receptorii tactili, gustativi şi propriceptorii reflexelor de
masticaţie sunt localizaţi în cavitatea bucală. Centrii masticatori sunt inervaţi motor de
nervii trigemeni. Musculatura limbii este inervată de către nervii hipogloşi, iar
musculatura obrajilor de către nervii fasciali. Masticaţia poate fi declanşată şi voluntar de
către stimuli corticali şi apoicontinuată automat prin căile extrapiramidale.
b)Reglarea deglutiţiei. Deglutiţia este un act reflex, care se desfăşoară în trei
timpi : bucal, faringian şi esofagian .Reglarea deglutiţiei este exclusiv nervoasă.
c) Reglarea secreţiei salivare se realizează prin mecanisme nervoase
reflexe,necondiţionate şi condiţionate. Receptorii gustativi sunt stimulaţi de contactul cu
alimente şi de natura lor chimică .
Pavlov a studiat declanşarea reflexelor salivare condiţionate pe baza unor stimuli iniţial
indiferenţi (vizuali ,auditiv etc. )

Reglarea umorală este de cea mai mică importanţă. Este cunoscută diminuarea secreţiei
salivare sub acţiunea hormonului antidiuretic hipofizar.

d) Reglarea secreţiei gastrice


Mecanismul nervos. Centrul gastrosecretor bulbar determină, pe calea vagală,
secreţia gastrică .Stimularea lui se face pe căi reflexe necondiţionate, la contactul direct al
alimentelor cu receptorii de la nivelul cavităţii bucale şi stomacului, precum şi la mirosul
alimentelor.
Masticaţia reprezintă un act reflex învăţat. La nou –născut există mişcări de
expulzie a alimentelor introduse în gură şi nu de masticaţie.

e) Reglarea motilităţii gastrice şi intestinale


- Mecanismul nervos. Motilitatea gastrică şi intestinală sunt reglate prin mecanisme
intrinseci, coordonatele de plexurile intramurale Meissner şi Auerbach, şi mecanisme
extrinseci, pe căi simpatice şi parasimpatice.
Fibrele simpatice inhibă motilitatea gastrică şi intestinală şi contractă sfincterele.
Parasinpaticul stimulează motilitatea şi relaxează sfincterele.
-Mecanismul umoral. Efecte similare simpaticului asupra motilităţi gastrice determină
hormonii medulosuprarenali, adrenalina şi noradrenalina,enterogastronul şi
secretina,hormoni secretaţi de mucoasa duodenală . Efecte similare parasimpaticului
exercită gastrina, hormon secretat de mucoasa antrului piloric, insulina şi acetilocolina.
Stimularea se realizează şi pe căi reflexe condiţionate, sub acţiunea unor excitanţi
indiferenţi deveniţi condiţionali: sunet, imagine, gândul la hrană.

Gastrita stimulează secreţia de HCl. Reglarea secreţiei acide a stomacului se


realizează printr-un mecanism de feed –bach negati: creşterea pH- ului sucului gastric
determină creşterea secreţiei de gastrită, care stimulează secreţia de HCl şi deci
scădereapH–ului.
Acţiuni stimulatoare a secreţiei gastrice exercită şi histamina, insulina, alcoolul,iar
nicotina,aldosteronul şi enterogastronul inhibă secreţia gastrică.

Secreţia gastrică prezintă trei faze :cefalică, gastrică şi intestinală .

Faza cefalică se declanşează înainte de a ajunge alimentele în stomac, prin


mecanisme nervoase necondiţionate şi condiţionate, asigurând secreţia ,,de aşteptare ,,
Faza gastrică este declanşată prin mecanisme nervoase vagale şi umorale
(secreţia de gastrită ) la pătrunderea alimentelor în stomac.

Faza intestinală, cu mecanism predominant umoral, începe odată cu pătrunderea


chimului gastric în duoden. Ea constă în stimularea secreţiei gastrice de către gastrina
duodenală şi inhibarea acesteia de către enterogastron .

Mecanismele neuro - umorale asigură adaptarea permanentă a secreţiei gastrice la


cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate.

Centrii bulbari ai secreţiei gastrice sunt subordonaţi centrilor hipotalamici şi corticali,


integrănd asfel funcţia secretorie a stomacului în activitatea generală a organismului.

f)Reglarea secreţiei pancreatice. Se realizează prin mecanisme predominant


umorale.
- Mecanismul umoral se realizează prin acţiunea secretinei şi pancreoziminei, hormoni
secretaţi de mucoasa duodenală la contactul acesteia cu chimul gastric acid şi cu produşii
intermediari rezultaţi din digestia proteinelor
- Mecanismul nervos este de importanţă secundară. Centrul secretor bulbar stimulează
pe cale vagală secreţia de suc pancreatic .
1. g) Reglarea secreţiei şi excreţiei biliare.
- Mecanismul nervos. Centrul secretor bulbar parasimpatic stimulează, prin nervii
vagi ,secreţia bilei de către ficat, şi excreţia bilei din vezica biliară. La pătrunderea
chimului în duoden ,prin mecanisme reflexe, se relaxează sfincterul Oddi, se contractă
vezica şi se elimină bila. Acţiunea simpaticului este inversă.
- Mecanismul umoral. Secreţia bilei este stimulată de sărurile biliare , secretină şi
gastrită . Producertea lor este stimulată de producerea în duoden a lipidelor .Excreţia bilei
este stimulată de colecistochinină şi lipide şi inhibată de glucide.
1. h)Reglarea secreţiei intestinale
Se realizează în principal pe cale umorală.

- Mecanismul umoral .Principalul hormon stimulator al secreţiei intestinale este


enterochinina, eliberată de mucoasa duodenală în cursul digestiei. Efect stimulator au
gastrina şi secretina.
- Mecanismul nervos. Secreţia intestinală este stimulată prin reflexe locale de la nivelul
plexurilor intrinseci. Stimulul este distensia determinată de pătrunderea alimentelor în
intestin. Sistemul nervos vegetativ extrinsec are acţiune relativ slabă: paransinpaticul are
efect stimulator, iar simpaticul are efect inhibitor asupra secreţiei intestinale.
1. I). Reglarea defecaţiei
Centrii defecaţiei se află în măduva lombo –sacrală. Pătrunderea materiilor fecale în rect
determină excitarea mecanoreceptorilor de la acest nivel, care trimit stimuli la centrii
medulari şi la cortex, anunţând necesitatea defecaţiei. Comanda de evacuare se transmite
prin nervii pelvici la sfincterul anal intern, determinând relaxarea acestuia . Dacă
defecaţia este posibilă, scoarţa celebrală comandă , prin nervii ruşinoşi , relaxarea
sfincterului anal extern, deci evacuarea materiilor fecale. Dacă defecaţia nu poate avea
loc ,are loc contracţia voluntară a sfincterului extern, reţinerea materiilor fecale în rect şi
reîntoarcerea lor în colonul .sigmoid, urmate de contracţia sfincterului anal intern pe cale
simpatică.

j) Reglarea circulaţiei
Activitatea cardiovasculară este reglată permanent pe cale nervoasă şi umorală în funcţie
de necesităţiile metabolice ale organismului. Toate variaţiilefiziologice (normale ) ale
homeostaziei sangvine asigură adaptarea permanentă a activităţiilor organismului la
condiţiile variabile ale mediului .Mecanismul principal al reglării este feed –bach –ul
negativ.
-Reglarea nervoasă a funcţionării sistemului circulator este asigurată de centrii
cardio-vasomotori din formaţiunea reticulară bulbopontină , constituiţi din centrii presori
(excitatori )şi centrii depresori (inhibitori ) cu acţiune contrară.
Centrii presori determină pe căi eferente simpatice : creşterea debitului cardiac şi
a forţei de contracţie a inimi ,tahicardie ,vasoconstricţie şi hipertensiune .
Centrii depresori determină pe căi parasimpatice: scăderea debitului cardiac şi a
forţei de contracţie a inimii, bradicardie, vasodilataţie şi hipotensiune.
Activitatea acestor centri este controlată de centrii vegetativi din hipotalamus şi scoarţa
cerebrală.

Hipotalamusul asigură integrarea activităţii cardiovasculare cu alte funcţii


vegetative (digestive, termoreglare etc.).

În reglarea unor reacţii vasculare în stări de frică, mânie intervine şi sistemul limbic.
Centrii cardiovasculari primesc impulsuri prin nervii vagi şi glosofaringieni de la zonele
reflexogene situate în cavităţile inimii şi în pereţii vaselor mari, unde se află baroreceptori
şi chemoreceptori.

Principalele zone reflexogene sunt: zona sinocarotidiană, zona crosei aortice, zona
atriului stâng, zona arterei pulmonare şi zona venelor pulmonare .

Căile eferente spre efectorii cardiovasculari sunt simpatice şi parasimpatice .

Fibrele simpatice au originea în neuronii simpatici din coarnele laterale ale măduvei
toraco –lombare. Mediatorul chimic este noradrenalina ,iar efectul este vasodilataţia
vaselor coronare .Fibrele parasimpatice provin din nervul vag şi se distribue în special la
nivelul inimii ,determinând acţiuni depresoare .La nivelul terminaţiilor parasimpatice
mediatorul chimic este acetilcolina.
-Reglarea umorală prelungeşte şi întărăreşte efectele reglării nervoase .Factorii umorali
pot acţiona fie la nivelul centrilor bulbopontini, fie la nivelul periferic local, determinând
în principal vasoconstricţie, respectiv vasodilataţie. Adrenalina acţionează în special la
nivelul inimii.
Tab. 2. Factorii umorali ai reglării circulaţiei .
EFECTE VASOCONSTRICTOASE EFECTE VASODILATATOARE

Adrenalină Acetilcolina

Noradrenalină Histamina

Creşterea presiunii O2 Scăderea presiunii O2

Vasopresina Creşterea CO2

Angiotensina Creşterea temperaturii

k) Reglarea respiraţiei
Respiraţia este un act fiziologic reglat şi adaptat la nevoile organismului.
Mecanismele care asigură adaptarea debitului ventilator la nevoile metabolice ale
organismului sunt nervoase şi umorale.

Debitul ventilator reprezintă cantitatea de aer care trece prin plămâni într- un
minut. El reprezintă produsul dintre volumul curent (500 cm3 ) şi frecvenţa respiratorie
În condiţii normale ,debitul ventilator este de 8 l /min.

-Reglarea nervoasă. Se realizează prin intervenţia centrilor respirator, care asigură o


reglare automată a respiraţiei. Există centrii situaţi în bulb (primari ) inspiratori şi
expiratori şi centri localizaţi în punte ,apneustic şi pneumotaxic
Centrii respiratori primari prezintă automatism propriu, ce constă în trecerea lor
alternativă prin starea de activitate şi de repaus.

Când centrii inspiratori sunt în activitate, cei expiratori se află în repaus şi se


realizează inspiraţia. Când centrii expiratorii sunt în activitate ,centrii inspiratori sunt în
repaus şi se realizează expiraţia .Întreruperea tuturor aferenţelor spre aceşti centri nu
suprimă acest automatism.
- Reglarea umorală .Se datoreaza influenţelor exercitate asupra centrilor respiratorii de
către o serie de substanţe (CO2, O2 ) şi de variaţiile de pH ale sângelui şi ale lichidului
cefalorahidian.
CO2 reprezintă unul din factorii cei mai importanţi care reglează activitatea
centrilor respiratori. Orice variaţie a concentraţieiCO2 din sânge determină modificări la
nivelul centrilor respiratorii. O creştere de numai 0,2 % a concentraţiei CO2 din aerul
alveolar, deci şi din sîngele arterial, determină dublarea frecvenţei şi creşterea
amplitudinii mişcărilor respiratorii. Variaţiile concentraţiei CO2 sangvin modifică
automatismul centrilor respiratori fie prin acţiune directă, fie prin modificarea
concentraţiei H+ din lichidul cefalorahidian, deoarece CO2 pătruns în aceasta se
hidratează, formând H2CO3 care se disociază rapid generând HCO3şi H+.

Scăderea concentraţiei O2 dizolvat în plasmă determină stimularea slabă a centrilor


respiratori prin mecanisme reflexe, acţionând asupra centrilor respiratorii prin intermediul
chemoreceptorilor sinusului carotidian şi al crosei aortice .

Mecanismul umoral este mult solicitat în caz de hiperbarism (la scafandri )şi
hipobarism (la aviatori )

Funcţia respiratorie este influenţată şi de hipotalamus ,sistemul limbic şi cortex.

Hipotalamusul realizează integrarea funcţiei respiratorii cu ritmul cardiac în


procesele de termoreglare şi în efort.

l) Reglarea excreţiei
Reglarea eliminării apei din organism se află sub control neuro-endocrin.

Hormonul antidiuretic intensifică reabsorţia apei în segmentul distal şi în tubul


colector.
Aldosteronul reduce eliminarea de Na + şi creşte eliminarea de K+ la nivelul
tubului distal. Parathormonul determină creşterea excreţiei de fosfat, sodiu, potasiu şi
bicarbonat şi scăderea eliminări de calciu, magneziu şi ioni de hidrogen.

Filtrarea glomerulară este reglată prin activitatea vasomotorie a fibrelor vegetative asupra
arteriolelor aferente. Simpaticul are acţiune vasoconstrictoare, iar parasimpaticul este
vasodilatator. În acest mod sunt reglate presiunea şi debitul sangvin în glomerul, cu efect
direct asupra diurezei. Filtrarea glomerulară poate fi influenţată direct, de variaţiile
presiunii arteriale, de variaţia concentraţiei proteinelor plasmatice şi de starea

membranei filtrate.

m) Reglarea micţiunii
Când cantitatea de lichid urinar depăşeşte 400 cm3, presiunea intravezicală creşte.
Creşterea presiunii stimulează receptorii din peretele vezical şi impulsurile sunt conduse
prin fibrele senzitive parasimpatice la centrii nervoşi medulari ai micţiunii (S1-S2 )
declanşând reflex, pe cale parasimpatică (nervii pelvici ), relaxarea sfincterului vezical
intern şi contracţia muşchiului ,deci micţiunea reflexă .
Simpaticul, cu originea în L1-L4, are ca efect relaxarea muşchiului vezical, contracţia
sfincterului intern şi retenţia urinii.

Micţiunea reflexă este caracteristică sugarilor. La adult, intervine sistemul nervos


somatic. Dacă există condiţiile necesare, se declanşează voluntar relaxarea sfincterului
extern, striat şi se desfăşoară micţiunea. Când nu este posibil ,creşte tonusul sfincterului
extern, urmat de cel al sfincterului vezical intern şi se relaxează temporar muşchiul
vezical şi senzaţia de micţiune dispare. Când cantitatea de urină din vezică ajunge la 700
cm, presiunea creşte mult şi apare senzaţia de micţiune însoţită de durere.

n) Reglarea funcţiilor testiculare


Activitatea testiculară este reglată de hormonii gonadotropi hipofizari, iar activitatea
hipofizei este reglată de către nivelul testosteronul plasmatic printr-un mecanism de feed
–back, care acţionează atât asupra hipotalamusului cât şi asupra hipofizei.
o) Reglarea funcţiilor ovariene
Secreţia hormonală ovariană este controlată de către hormonii gonadotropi hipofizari, în
funcţie de concentraţia sangvină a hormonilor ovarieni.

FSH controlează maturaţia foliculară şi secreţia de estrogeni, iar LH provoacă ovulaţia,


controlează activitatea corpului galben şi secreţia de progesteron.

3. DEREGLĂRILE METABOLICE ȘI EFETELE LOR ASUPRA


ORGANISMULUI
O tulburare metabolică apare atunci când reacțiile chimice anormale perturbă
metabolismul, care este un set complex de reacții chimice pe care organismul îl utilizează
pentru a menține viața, inclusiv producția de energie. 
Tulburări metabolice provoacă perturbări ale proceselor chimice normale din
organism și poate duce la apariţia diverselor simptome, în funcție de afecțiune. 
Simptomele de tulburări metabolice ereditare includ:
- Fluidele organismului cu miros de arțar;
- Anomaliile osoase, cum ar fi osteoporoza;
- Dificultăţi de memorare, gândire, vorbire, înțelegere, scriere sau citire;
- Ficat, inimă, rinichi sau splină mărită;
- Infecții frecvente;
- Hipoglicemie;
- Tulburări de aminoacizi;
- Tulburări glucidice;
- Defectele oxidării acizilor graşi;
- Pierderea vederii sau modificări ale vederii;
- Spasme musculare sau convulsii;
- Slăbiciune musculară;
- Paralizie.
Simptomele de tulburări metabolice dobândite includ:
- Diaree cronică sau persistentă;
- Oboseală;
- Durere de cap;
- Modificări de dispoziției și iritabilitate
- Crampe musculare;
- Greață cu sau fără vărsături;
- Hiperventilaţie sau dificultăți de respirație;
- Abuzul de alcool;
- Diabet;
- Abuzul de diuretice;
- Gută;
- Ingestia de otravă sau de toxine, inclusiv aspirina excesivă, bicarbonat alcalin,
etilen glicol sau metanol;
- Insuficiență renală;
- Pneumonie, insuficienţă respiratorie sau colaps pulmonar;
În unele cazuri, tulburările metabolice pot pune viața în pericol şi pot include:
- Colorarea albăstruie a buzelor sau a unghiilor;
- Schimbare de stare mentală sau o schimbare de comportament brusc, cum ar fi
confuzie, delir, letargie, halucinații și iluzii;
- Probleme respiratorii, cum ar fi scurtarea respirației, dificultăți de respirație,
respirație dificilă, respirație șuierătoare, senzație de sufocare;
- Convulsii.

Complicaţii. Complicațiile tulburărilor metabolice netratate pot fi grave, pot pune


viața în pericol, în unele cazuri, și acestea pot include: insuficiența sau disfuncția de
organ, convulsii și tremor, pierderea conștienței și comă.

BIBLIOGRAFIE
1. https://conspecte.com/Endocrinologie/reglarea-hormonala-a-metabolismului.html
2. https://www.humanitas.net/ro/diseases/tulburari-metabolice/