Sunteți pe pagina 1din 15

CURSUL XIV

ORAȘUL METROPOLITAN: NOUA SCARĂ A


LUCRURILOR
URBANISM, AN III
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘOARA

as. univ. dr. arh. Ștefana BĂDESCU


2019-2020
POPULAȚIA URBANĂ ÎN EUROPA

• La nivel european, 4 cetățeni din 5 locuiesc la oraș;


• Totuși, numai 1.000 dintre orașele europene găzduiesc o populatie
de peste 50.000 locuitori, în timp ce restul de 5.000 au o populație
între 5.000 și 50.000 locuitori;
• Așadar, spre deosebire de SUA, unde peste 25% din populația țării
locuiește în orașe cu peste 5 milioane de locuitori, în Europa acest
procent este de 7%.

2
COMPETITIVITATEA URBANĂ

• Poziția orașelor în ierarhia europeană s-a transformat total în


ultimii ani, în funcție de înțelegerea și metodele de reacție la
fenomenul de globalizare;
• Astfel, a apărut competitivitatea urbană, manifestată cu o
intensitate nemaiîntâlnită până acum;
• Pentru a ocupa o poziție de frunte în ierarhia urbană, orașele sunt
obligate să atragă activități economice de vârf, care implică
locuitori cu venituri mari și care pot atrage turiști.

3
COMPETITIVITATEA URBANĂ

• Competiția dintre așezările urbane vizează diferite domenii de


activitate, precum funcțiunile comerciale, turismul, centrele de
logistică, nivelul de afaceri, activitățile sportive sau culturale,
medicina, unitățile de învățământ, etc.;
• Orașele își formează așadar imaginea în funcție de relevanța pe
care o au activitățile ce se desfășoară pe teritoriul său (la nivel
regional, național, european sau mondial);
• Totodată, autoritățile locale au o tot mai mare responsabilitate în
această competiție, datorită numărului crescut de sarcini și
competențe ce le revin.

4
INETRCOMUNALITATEA

• Competiția urbană se manifestă între toate localitățile, indiferent


de scară, precum și între regiuni;
• Pentru a face față competitivității și concurenței acerbe, unele
așezări urbane simt nevoia să se asocieze în vederea atingerii
anumitor obiective specifice;
• Asocierile dintre Consiliile Locale poartă numele de
intercomunalități și sunt reglementate, la nivelul statelor europene,
ca niște persoane juridice de drept public.

5
INETRCOMUNALITATEA

• Organul deliberativ înființat prin asocierea dintre Consiliile Locale


(sau intercomunalitatea) se caracterizează prin:
o proporționalitate și legitimitate;
o un transfer limitat de competențe;
o o gestiune integrată a resurselor pentru obiectivele stabilite;
o evitarea excluziunilor.
• Această entitate este format exclusiv din aleșii locali, funcționează
pe baza acelorași principii ca și Consiliile Locale și decide în numele
acestora cu privire la obiectivele convenite prin asociere;
• Ca atare, intercomunalitatea exercită prerogative limitate,
referitoare în general la serviciile publice, precum transportul în
comun, rețelele edilitare, colectarea deșeurilor, amplasarea
centrelor logistice, organizarea de evenimente sportive, sociale sau
culturale, etc.

6
INETRCOMUNALITATEA

• Asistăm așadar la „metropolizarea” teritoriului, fenomen ce poate


avea repercusiuni dramatice asupra dezvoltării urbane;
• Astfel,fără o cercetare prealabilă din punct de vedere economic,
social și spațial, acest tip de abordare poate să producă
dezechilibre sociale și ecologice majore pe termen lung sau mediu;
• Se poate ajunge la maximizarea profiturilor anumitor proprietari
de terenuri, în detrimentul fondurilor publice, încărcate excesiv de
costurile necesare realizării infrastructurii.

7
DEZVOLTAREA DURABILĂ

• Pentru a se evita această situație, se recomandă trasarea unor


direcții minimale, cu rol de ghidaj în dezvoltarea urbană, care să
stabilească atât modul în care se vor achiziționa și se vor urbaniza
terenurile în vederea creşterii economice, precum și sarcinile ce
revin actorilor urbani (privați și publici deopotrivă);
• Este recomandată așadar o dezvoltare durabilă, de tip policentric,
ceea ce presupune o conlucrare armonioasă între:
o planificarea SPAŢIALĂ;
o planificarea ECONOMICĂ;
o planificarea SOCIALĂ.

8
DEZVOLTAREA DURABILĂ

• Acest tip de dezvoltare presupune minimalizarea cheltuielilor


publice, prin:
o conservarea energiei;
o minimalizarea emisiilor;
o maximizarea accesibilității;
o reducerea consumului de resurse aferente mobilității, printr-
un sistem integrat de transport, ierarhizat;

9
ZONE URBANE FUNCȚIONALE (FUA)

• În momentul de față, Uniunea Europeană este împărțită în 1595 de


zone urbane funcționale (Functional Urban Areas – FUA), definite ca
aglomerări urbane, având o populație de peste 50.000 locuitori,
coagulate în jurul unui nucleu de peste 15.000 locuitori;
• Zonele urbane funcționale (FUA) se împart în:
o Zone metropolitane de importanță europeană (MEGA);
o Zone funcționale urbane de importanță națională sau
transnațională;
o Zone funcționale urbane de importanță regională sau locală;
• Criteriile de clasificare a zonelor urbane funcționale fac referire la
populația rezidentă, tipologia mijloacelor de transport, turismul,
industria, nivelul de cunoștințe al populației sas sistemul de
administrație.

10
ZONE URBANE FUNCȚIONALE (FUA)

• Zonele metropolitane de importanță europeană reprezintă


motoarele de dezvoltare ale Uniunii; cele mai multe dintre acestea
sunt concentrate într-un areal de formă pentagonală, ale cărui
vârfuri sunt definite de Londra, Paris, Milano, Frankfurt și
Hamburg;
• În zona Europei Centrale și de Est, zone metropolitane de
importanță europeană se definesc doar în jurul Budapestei,
Bucureștiului sau Sofiei;
• Printre zonele funcționale urbane de importanță națională sau
transnațională, se numără orașe precum Iași, Cluj-Napoca, Brașov,
Timișoara și Constanța;
• În sfârșit, în România se regăsesc o serie de alte zone funcționale
urbane de importanță regională sau locală, precum Târgu-Mureș,
Bistrița sau Alba-Iulia.

11
POL DE CREȘTERE & POL DE DEZVOLTARE

• Un pol de creștere economică reprezintă un punct de concentrare a


activităților economice, fiind definit ca o zonă teritorială dezvoltată
în jurul unei municipalități de o anumită dimensiune, care să asigure
sau să ofere acele tipuri de facilități care să atragă investitorii
privați;
• Un pol de creștere economică trebuie așadar să aibă următoarele
atu-uri:
o o ofertă atrăgătoare pentru investitori;
o o localizare avantajoasă;
o o structură bine definită a guvernării locale, care să
încurajeze investițiile în domenii specifice, ce definesc
profilul polului de creștere.
• Polul de dezvoltare reprezintă o zonă intermediară, un potențial
pol de creștere în devenire.

12
POL DE CREȘTERE &. POL DE DEZVOLTARE

• La nivelul României, există în


prezent șapte poli de
creștere, și anume Timișoara,
Cluj-Napoca, Iași, Brașov,
Ploiești, Constanța și
Craiova;
• Printre polii de dezvoltare,
se numără orașe precum Arad,
Oradea, Deva, Sibiu, Târgu-
Mureș, Râmnicu-Vâlcea sau
Pitești.

13
POL DE CREȘTERE &. POL DE DEZVOLTARE

• Spre deosebire de zonele metropolitane, polii de creștere nu sunt


reglementați de o legislație specifică, delimitarea arealului,
direcţia optimă de dezvoltare sau orientarea economică fiind
lăsate la latitudinea municipalităților;
• Totodată, polii de creștere includ în arealul lor și comune sau
localități rurale, încercându-se astfel o corelare între intervențiile
din mediul rural și cele din mediul urban;
• Nu în ultimul rând, polii de creștere trebuie văzuți ca un prim pas
înspre o dezvoltare policentrică, ca puncte-cheie în planificarea
strategică la nivel național.

14
VĂ MULȚUMESC!