Sunteți pe pagina 1din 152

MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL

MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL

BIBLIOTHECA BRUKENTHAL

LIX

CERCETĂRILE ARHEOLOGICE PREVENTIVE DE


LA
TURDAŞ-LUNCĂ (JUDEŢUL HUNEDOARA)
CAMPANIA 2011

SIBIU, 2012
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Editor: prof.univ.dr. Sabin Adrian LUCA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă
(judeţul Hunedoara) : Campania 2011 / Luca Sabin
Adrian (coord.). - Sibiu : Editura Muzeului Naţional
Brukenthal, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-606-93273-5-7

I. Luca, Sabin Adrian (coord.)

902(498 Turdaş-Luncă)

Editura Muzeului Naţional Brukenthal

2
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Cuprins

Partea I. Date despre situl arheologic de la Turdaş, punctul Luncă, judeţul Hunedoara

1. Introducere …………………………………………………………………………………… 5

2. Repere ale mediul geografic …………………………………………………………………. 7

3. Istoricul cercetărilor ………………………………………………………………………… 11

4. Descrierea cercetărilor arheologice preventive …………………………………………… 19

Partea II. Studii de caz

5. Cultura Starčevo-Criş ……………………………………………………………………….. 45

6. Cultura Turdaş ………………………………………………………………………………. 53

7. Turdas tarziu .. ……………………………………………………………………………… 73

8. Cultura Coţofeni …………………………………………………………………………….. 99

9. Perioada La Tène …………………………………………………………………………....117

10. Epoca medievală ……………………………………………………………………………133

Lista ilustraţiilor ………………………………………………………………………………..139

Abrevieri bibliografice …………………………………………………………………………145

Bibliografie ……………………………………………………………………………………..147

3
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

4
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

PARTEA I

1. Introducere

Cercetarea sistematică a sitului arheologic de la Turdaş-Luncă a constituit şi constituie o


provocare pentru fiecare generaţie de arheologi.
Din diferite motive, între care cel mai puternic a fost cel după care multă vreme s-a crezut că situl
este distrus total de Mureş, cele mai complete cercetări au rămas săpăturile în anul 1875 de Zsófia von
Torma şi verificarea acestora efectuară de Márton Roska în anul 1910.
De atunci, încercarea de cercetare cea mai insistentă a fost efectuată de echipa noastră, săpăturile
sistematice durând între anii 1992-1998 şi continuând în primăvara-toamna (mai-noiembrie) anului
2011, cu ocazia săpăturilor preventive prilejuite de proiectul construcţiei autostrăzii Nădlac-Sibiu,
tronsonul Deva-Orăştie.
Rezultatele obţinute sunt la nivelul aşteptărilor cercetătorilor sau, chiar, peste acestea. Artefactele
descoperite ne permit să încadrăm corect – cronologic şi cultural – nivelurile de locuire, iar
observaţiile stratigrafice sunt relevante pentru a putea descrie corect mediul cronologic şi cultural din
neolitic, eneolitic, dar şi din alte epoci istorice, după cum se va vedea mai departe.
Cantitatea deosebit de mare de informaţii ne obligă să structurăm lucrarea finală a cercetării
echipei noastre în mai multe volume. Primul dintre acestea – cel da faţă – este o descriere (tip raport
preliminar de cercetare) a săpăturilor din primăvara-toamna anului 2011. Acesta se doreşte a
familiariza cititorul cu situl – aşa cum l-am dezvelit cu această ocazie. Vor urma o serie de volume
care vor conţine date mult mai aprofundate ştiinţific şi care vor cuprinde şi datele prelevate în
perioada 1992-1998. Un volum se va referi la stratigrafie şi arhitectură (aici vor fi şi analize
interdisciplinare, cum ar fi studiile magnetometrice). Al doilea va analiza ceramica. Al treilea plastica
şi alte artefacte. Al patrulea volum va fi dedicat unor analize interdisciplinare (arheozoologie;
studiului uneltelor şi armelor de os şi corn, cupru sau piatră; date 14C). Al cincilea volum, şi ultimul,
se va referi la cronologie, relaţii culturale şi cronologice şi stabilirea locului şi rolului aşezării de la
Turdaş.
Volumul ce urmează nu s-ar fi putut definitiva fără sprijinul echipei tehnice care a prelucrat şi
prelucrează în continuare lotul Turdaş şi documentaţiile rezultate în urma cercetării.
Am avut onoarea să coordonez (prof.univ.dr. Sabin Adrian LUCA) echipa de cercetare cu
următoarea componenţă:
Echipa de teren: prof.univ.dr. Gheorghe LAZAROVICI (Cluj-Napoca), conf.univ.dr. Marius
CIUTĂ (Poliţia de patrimoniu Alba Iulia), lector dr. Cosmin SUCIU (ULB Sibiu), dr. Florian
CHIOAR-DUMITRESCU (MNB Sibiu), dr. Sorin TINCU (Muzeul „Castelul Corvinilor”
Hunedoara), dr. Victor SAVA (Muzeul Judeţean Arad), dr. Aurelian RUSU (Alba Iulia), Gheorghe
NATEA (MNB Sibiu), Vasile PALAGHIE (MNB Sibiu), Adrian LUCA (MNB Sibiu), Ionuţ SOCOL
(Deva), Beniamin PĂRĂU (master – ULB Sibiu);
Echipa de prelucrare a materialelor arheologice şi metode interdisciplinare: dr. Dorel MICLE
(Universitatea de Vest Timişoara), dr. Mischka CARSTEN (Universitatea Kiel), dr. Georgeta EL
SUSI (Institutul de arheologie al Academiei Române, Bucureşti), dr. Beatrice CIUTĂ (Universitatea
„1 Decembrie 1918” Alba Iulia), conf.univ.dr. Corneliu BELDIMAN (Universitatea Creştină
„Dimitrie Cantemir” Bucureşti), dr. Diana SZTANCS-BELDIMAN (Bucureşti), dr. Raluca
TEODORESCU (MNB Sibiu), dr. Anamaria ŞEULEAN-TUDORIE (MNB Sibiu), dr. Florina NIȚU
(MNB Sibiu), Beatrice KELEMEN (Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca), Liviu MĂRUIA
(Universitatea de Vest Timişoara), Andrei STAVILĂ (Universitatea de Vest Timişoara), Florentina
MARȚIŞ (Muzeul Banatului Timişoara), Ecaterina GEORGESCU (master – ULBSibiu), Alexandra
GEORGESCU (master – ULBSibiu), Laura COLTOFEAN (MNB Sibiu);
Echipa de restauratori: dr. Dorin BARBU (MNB Sibiu), Călin BOBIC (MNB Sibiu), Tinel
BULETEANU (MNB Sibiu), Cristina SCĂRLĂTESCU (MNB Sibiu), Silvia GALEA (MNB Sibiu),
Polixenia G. POPESCU (MNB Sibiu);
Fotograf: Alexandru OLĂNESCU (MNB Sibiu).

5
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Trebuie să le mulţumesc tuturora pentru colaborare.


Mulţumesc, de asemenea, firmelor care au contribuit la desăvârşirea cercetării (asocierea Strabag
AG – Straco SA) şi echipei de topometrişti a acestora. Le suntem recunoscători pentru sprijinul
acordat.
Dedicăm acest volum celui care a fost dr. Florian DUMITRESCU-CHIOAR. Fără el, echipa
noastră nu mai este cea dinainte. Îi suntem recunoscători şi ne rugăm pentru odihna sa, acolo unde
este !

Sibiu la 1 decembrie 2012

Prof.univ.dr. Sabin Adrian LUCA

6
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

2. Repere ale mediul geografic

Judeţul Hunedoara este situat în partea central-vestică a României, pe cursul inferior al Mureşului,
la zona de contact între Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali, la intersecţia paralelei de 46o
latitudine nordică cu meridianul de 23o longitudine estică, între judeţele Alba (la nord şi est), Vâlcea
(sud-est), Gorj (sud), Caraş-Severin (sud-vest), Timiş (vest) şi Arad (nord-vest) (EGR, 1997, 33).
Aşezările rurale de zonă joasă ale judeţului se găsesc – de obicei – în lunca neinundabilă a
râurilor, care şi-au săpat albii mai adânci, mărginite de terase, acestea din urmă fiind ocupate de
terenuri agricole. Aşezările sunt mici, având între 600 şi 1.000 de locuitori. Structura satelor este
compactă, pentru a ocupa o suprafaţă de teren productiv cât mai restrânsă. Acesta este şi cazul
localităţii Turdaş, dispusă în lunca Mureşului(Gruiescu, Grumăzescu, 1970, 80), comună menţionată
documentar pentru prima oară în anul 1332, prin atestarea unui Sacerdos de Cordas (Tordas) (EGR,
1998, 320). În prezent de această localitate aparţin şi satele Pricaz, Râpaş şi Spini (EGR, 1997, 44).
Staţiunea arheologică Turdaş se află pe malul stâng al Mureşului, la sud-vest de comuna eponimă,
în locul numit Luncă (La Luncă) (Floca, 1957, 396). Menţionăm că locuitorii de astăzi ai localităţii nu
mai folosesc toponimul La Luncă, preferându-l pe cel folosit de noi în lucrarea de faţă (Luncă) sau
chiar nefolosind nici un toponim pentru zona descrisă.

Fig. 1. Harta Josefină a Transilvaniei (1769-1773), p. 200. Zona aşezării de la Turdaş-Luncă (centru).

Întinderea aşezării a fost apreciată de Zsófia von Torma, în anul 1875, la 950x760 m (de la malul
Mureşului până la pădurea aflată la sud de şoseaua Orăştie – Deva), afirmaţie ce nu a fost însă
dovedită de săpăturile sistematice ale lui Márton Roska (Roska, 1941, 7). Şi noi am crezut, mult timp,
acelaşi lucru. Cercetările de suprafaţă şi săpăturile sistematice din ultimul deceniu, efectuate de echipa
noastră (1992-1998) demonstrau că aşezarea se întinde pe cam 600 m de-a lungul Mureşului şi
aproximativ 80-100 m către calea ferată Deva-Orăştie, aflată în sudul staţiunii (Luca, 1995, 34). Din
aşezarea iniţială se mai păstrează în jur de 20% (Luca, 1995, 35), deoarece teritoriul ocupat de vechiul
sit se diminuează mereu din cauza acţiunii de eroziune a Mureşului (Floca, 1957, 396), ale cărui
viituri, situate la intervale temporale de 20-25 ani, rup din mal câte 2–3 m, în locuri diferite (Luca,
1996a, 28). Către pădure (la sud de sit) există urme ale drumului roman şi resturi ale unei prezumtive
ferme romane, iar către gară (la vest de sit) sunt urmele unei vechi localităţi medievale. Noile
cercetări (2011) arată o situaţie oarecum diferită. Spre sud s-a descoperit o mare parte a sistemului de
fortificaţie a sitului de vreme turdăşeană. Dar despre aceasta mai târziu. Astăzi ştim că aşezarea se

7
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

întinde, de la est la vest, pe aproximativ 1.200 m şi de la sud la nord pe aproximativ 300 m. Procentul
păstrat se pare că este cam în proporţie de 30% din aşezarea iniţială.
Albia Mureşului atinge o latură înaltă a luncii (malul stâng), situată în zona de contact cu terasa I
– neinundabilă – (aflată la aproximativ 200 m înălţime absolută faţă de suprafaţa mării), formând un
cot activ care înaintează cu timpul, formând un mal abrupt şi înalt de până la 10 m (Luca, 1997b, 10).
Relieful zonei este format dintr-o parte colinară înaltă (400-600 m), fragmentată de văi, dezvoltată
cu precădere pe stânga văii Mureşului şi dintr-o câmpie aluvială etajată (190-300 m), alcătuită din
luncile şi terasele Mureşului de pe ambele maluri ale acestuia (EGR, 1997, 209).
La Turdaş-Luncă, fundul albiei Mureşului este constituit, în cotul activ, de pietrişuri. În mal, peste
acestea, se poate observa un nivel de gresii. La contactul dintre gresii şi pietrişul grosier al fundului
albiei apar izvoare abundente cu apă potabilă (acesta este – poate – unul dintre motivele pentru care
punctul a fost locuit în vremea neoliticului şi eneoliticului; de asemenea, se poate constata cu ochiul
liber că gresiile de la baza malului au fost folosite pentru realizarea râşniţelor descoperite în aşezare).
Cursul râului a format aici un cot activ şi din cauza exploatării permanente a gresiei, prin care s-a
creat o breşă, la baza malului, între nivelul de bolovăniş şi cel de loess ce se află peste gresie. În
momentele viiturilor Mureşului se formează un curent de fund care dislocă malul, de jos în sus,
rupând mari bucăţi din acesta. Nu putem nega, însă, că cea mai mare influenţă asupra formării acestui
cot activ o are şi panta foarte mică de scurgere a râului, fapt ce face ca acesta să parcurgă un curs
meandric. Caracteristicile de mai sus fac ca Mureşul să aibă un aspect de canal cu ape adânci şi cu o
curgere înceată, în zona aşezării. Dacă ar fi să ne imaginăm cum arăta acesta în cursul neoliticului şi
eneoliticului, trebuie să realizăm un scenariu după care malul era cu cel puţin 200-300 de metri mai
aproape de Munţii Apuseni, iar pe lângă acesta curgea, mai degrabă, un braţ al râului, cotul activ
neexistând încă, iar râul curgând, răsfirat, pe o traiectorie mult mai apropiată de munţi. Ca orice
scenariu, această imagine poate să fie modificată cu argumentele de rigoare.

Fig. 2. Planuri directoare de tragere 1 la 20.000. Zona sitului arheologic de la Turdaş-Luncă (centru,
jos).

Observaţiile din teren şi studiul hărţilor păstrate în ultimii 200 de ani arată faptul că pe întinsul
sitului, la zona de contact dintre terasa I şi luncă, apar puternice izvoare de apă potabilă, deosebit de
abundente, venind de sub niveluri geologice de pietrişuri şi argile solidificate (Luca, 1997b, 11).
Acestea s-au comportat – nu de puţine ori – violent cu situl, fapt constatat de noi cu prilejul
cercetărilor. Astfel că zona de est este măturată de diluvii şi se păstrează doar complexele adâncite, şi
acestea umplute – de multe ori – cu nisip şi materiale arheologice în poziţie secundară. Aici a avut loc
şi un proces de redepunere şi reformare de soluri umede, de mlaştină.
Procesul de transformare în turbă este evident şi astăzi. În zona de sud sistemul de apărare şi situl
în sine este puternic afectat de construcţia căii ferate şi şoselei naţionale. Lucrările de realizare a
rambleului – într-o zonă care musteşte de izvoare – a făcut ca să se disloce mari mase de pământ (în

8
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

detrimentul depunerilor arheologice) şi – de asemenea – să se aducă mari cantităţi de umplutură


(piatră, pietriş) pentru stabilizare. În zona centrală a săpăturii (central-sudică a sitului) am constatat
existenţa a două foste albii foarte active care au distrus sau umplut atipic complexele adâncite sau cele
de suprafaţă. S-au antrenat natural mari cantităţi de nisip, iar complexele arheologice au fost de multe
ori spălate, materialul arheologic fiind mutat atât natural, cât şi artificial (prin reconstrucţiile ce au
avut loc încă din preistorie). Zona de vest este cea mai bine păstrată stratigrafic. Din păcate, aceasta
este cea mai afectată de mutarea spre sud a albiei Mureşului.
În lunca Mureşului, media anuală a temperaturii este de 10o C (Monografia, 1980, 23). În
anotimpul cald, vara, în luna iulie, media atmosferică este de 20o C, iar iarna, în luna ianuarie, este de
-4o C (Floca, 1957, 18). Diferenţele de temperatură, sensibile între unele localităţi, sunt determinate –
mai ales – de formele variate de relief pe care se află şi de gradul de expunere al terenului la soare
(orientarea lui faţă de punctele cardinale) (Floca, 1969, 11). Credem că, cel puţin în eneoliticul de la
Turdaş, diferenţele de climă – faţă de astăzi – nu sunt sensibile.
În ceea ce priveşte precipitaţiile, în valea Mureşului se înregistrează 600 mm / an, luna cea mai
secetoasă fiind februarie, cu 30 mm, iar cea mai ploioasă lună – iulie – înregistrând aici 80 mm
(Gruiescu, Grumăzescu, 1970, 43). Ninge aproximativ 20 zile / an, zăpada păstrându-se pe sol, în
medie, 40 zile (Monografia, 1980, 25). În perioada funcţionării sitului preistoric regimul pluviometric
este – după observaţiile stratigrafice – mult mai intens. Se observă cu uşurinţă perioade în care doar
sistemul de palisade al fortificaţiilor au rezistat marilor inundaţii. La un moment dat şi arhitectura
generală a sitului se schimbă fundamental prin apariţia unui sistem de locuinţe pe piloţi, mult mai uşor
de apărat de inundaţii. De altfel, aceste observaţii sunt valabile în cea mai mare parte a Europei de
sud-est şi Centrale.
Modul în care arată astăzi situl este influenţat şi de lucrările agricole, precum şi de îmbunătăţirile
funciare. Acestea din urmă au contribuit la realizarea unui plan plat, cu o uşoară scurgere spre Mureş.
Vegetaţia întâlnită în lunca şi pe terasele Mureşului este alcătuită din păduri de cer (Quercus
cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto), în amestec cu gorun (Quercus petraea), stejar (Quercus robur),
carpen (Carpinus betulus), ulm (Ulmus foliacea) şi tei (Tilia tomentosa). Arbuştii din interiorul
acestor păduri sunt păducelul (Crataegus monogyna), sângerul (Cornus sanguinea), cornul (Cornus
mas), măceşul (Rosa canina), etc. În văi întâlnim salcia (Salix babylonica), arinul (Alnus) şi plopul
(Populus), alături de răchită (Salix) şi – ici-colo –, ochiuri de baltă cu trestie (Arundo domax) şi
papură (Typha). Pot apare, de asemenea, părul pădureţ (Pirus piraster) şi mărul pădureţ (Malus
silvestris), iar nivelul ierbos este constituit din graminee (Floca, 1957, 26; Gruiescu, Grumăzescu,
1970, 56, 58; Monografia, 1980, 36; EGR, 1997, 35). O subunitate de vegetaţie azonală apare din loc
în loc, fiind constituită din pajişti, în alcătuirea cărora intră grupări de pir (Agropyrum repens), iarba
câmpului (Agrostis stolonifera), coada vulpii (Alopecurus pratensis) etc. La momentul preistoriei se
pare că în zona ocupată de aşezare exista o poiană. Sistemul de fortificaţie a presupus tăieri masive de
arbori. De asemenea şi arhitectura caselor pe piloţi a necesitat trunchiuri drepte de aproximativ 8 m.
Toate aceste defrişări a făcut să se realizeze un amfiteatru despădurit de mari dimensiuni. Regimul
pluviometric schimbat a făcut să se colecteze mari mase de apă spre aşezare. Aceasta a făcut să apară
mari inundaţii şi solul să se transforme – încetul cu încetul şi pe mare parte din zonele sistemului de
fortificaţie – în turbărie.
Fauna zonei este reprezentată de căprior, mistreţ, iepure, vulpe, dihor, veveriţă şi diferite păsări
cântătoare şi de baltă (Monografia, 1980, 36) cum ar fi stăncuţa, coţofana, graurul, botgrosul,
privighetoarea, pupăza, cioara de semănătură etc. (Gruiescu, Grumăzescu, 1970, 61).
Mureşul este bogat în peşte: mreană, somn, crap, clean, fusar, scobar, lin, cegă, ştiucă, biban,
ţipar, plătică etc. (Floca, 1957, 32; Gruiescu, Grumăzescu, 1970, 62).

9
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Foto 1. Ortofotoplan 2005. Zona sitului arheologic de la Turdaş-Luncă (centru, jos).

Săpături arheologice au confirmat existenţa unei faune asemănătoare, dar totuşi mai variată, şi în
neolitic, fiind identificate specii precum Bos taurus L. / Bos primigenius Boj, Sus scrofa domesticus /
Sus scrofa ferrus L., Ovis aries L. / Capra hircus L., Cervus elaphus L. / Capreolus capreolus L.,
Canis familiaris L., Canis lupus, Ursus arctos L. etc. şi oase mărunte de animale mici, păsări, peşte
sau valve de scoici ori cochilii de melci (Gooss, 1878, 598; Roska, 1941, 8; Kalmar, 1991, 10; Luca,
1997b, 78-95). Creşterea animalelor – bovine, ovi-caprine, porcine – este, de asemenea, una dintre
ocupaţiile importante ale locuitorilor văii Mureşului (Gruiescu, Grumăzescu, 1970, 117; Monografia,
1980, 106).
Comunitatea ce a populat în preistorie situl de la Turdaş-Luncă a preferat pentru locuire terasa
înaltă de 200 m faţă de nivelul mării, neinundabilă, ca şi în cazul marii majorităţi a aşezărilor neolitice
şi eneolitice din zona Orăştie (Luca 1997b).
Bulevard al preistoriei, valea Mureşului constituia cea mai importantă şi, probabil, unica
modalitate de comunicaţie a epocii, atât prin uşurinţa cu care putea fi parcursă, cât şi datorită
condiţiilor prielnice pe care le oferă terasele ei. Ea face legătura, spre est, cu Podişul Secaşelor şi
Podişul Transilvaniei, iar, spre vest, cu Banatul, de unde se poate continua drumul spre Câmpia Tisei,
Dunărea mijlocie şi zonele central–europene sau se poate merge spre sud, în Peninsula Balcanică
(Luca, 1997b, 15-16).
Materiile prime probabil exploatate în perioadă sunt lemnul, stuful, paiele, rocile utile (mai ales
silexul şi gresia) şi argilele. Chiar dacă nu există sare sub formă de zăcăminte la suprafaţă în zonă,
aceasta – la fel ca şi obsidianul – era adusă, fără discuţie, din alte perimetre apropiate.
Caracteristicile enumerate până acum arată, încă o dată, faptul că una dintre zonele optime de
locuire pentru omul preistoric a fost valea Mureşului. Ea a fost aleasă drept habitat de omul preistoric,
mult mai expus decât omul modern condiţiilor vitrege ale naturii înconjurătoare şi silit – în consecinţă
– la un oportunism alimentar accentuat, indispensabil perpetuării speciei spre zilele noastre.

10
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

3. Istoricul cercetărilor

Încă din secolul trecut Turdaşul era numit perla resturilor arheologice ardelene (Gooss, 1877,
103), datorită importanţei deosebite a descoperirilor arheologice efectuate aici.
Locul a devenit cunoscut – într-o oarecare măsură – în anii '60 ai secolului XIX, când, pentru
prima oară, asupra sa atrage atenţia parohului Orăştiei, preotul Friedrich Wilhelm Schuster. Nefiind
îndeajuns cunoscute, piesele descoperite atunci nu au fost corect interpretate şi au avut renumele de
materiale aparţinând unui mormânt roman (Gooss, 1878, 593). Prima menţionare a acestui interesant
punct arheologic s-a făcut în Mülbächer Programm din anul 1866 de către preotul Schuster (Gooss,
1877, 103).
Această interpretare a descoperirilor de la Turdaş s-a modificat o dată cu anul 1875, când Zsófia
von Torma – prima femeie-arheolog a regiunii noastre – şi-a început cercetările ce au arătat caracterul
preistoric al descoperirilor din acest punct (Gooss, 1878, 593).
Zsófia von Torma s-a născut în anul 1832, la 27 septembrie, într-o familie în care interesul pentru
antichitate era deosebit. Tatăl ei József von Torma, un nobil înstărit, a făcut cercetări în castrul roman
de la Ilişua, iar fratele ei, Károly, a fost un foarte cunoscut arheolog şi epigrafist, profesor universitar
la Pesta (cel care a înfiinţat Muzeul antichităţilor dacice de la Aquincum-Buda veche: Diaconovich,
1904, 1112), colaborator al lui Theodor Mommsen. După moartea tatălui ei survenită în anul 1861, Z.
von Torma va părăsi casa părintească din Cristeştii Ciceului pentru a merge la sora sa, la Pestişu Mic
şi, în final, se va stabili definitiv la Orăştie (Roska 1941, 3; László, 1991, 37).
Orientarea activităţii Z. von Torma spre cercetarea trecutului îndepărtat a fost impulsionată de
pregătirile pentru al VII-lea Congres internaţional de Arheologie Preistorică şi Antropologie care a
avut loc la Budapesta, în septembrie 1876. Sub îndrumarea lui Flóris Rómmer, secretarul general al
congresului, ea începe cercetarea arheologică a Comitatului Hunedoara în cursul anului 1875.
Primele investigaţii la Turdaş au început în toamna anului 1875 şi încă de la prima sa vizită pe
acele locuri Z. von Torma a recunoscut apartenenţa la perioada neolitică a majorităţii descoperirilor
sale. Săpăturile pe care le-a început aici au fost întrerupte la cererea celor ce arendau câmpurile
arabile situate pe aşezarea preistorică. Astfel ea s-a văzut obligată să-şi limiteze cercetările ulterioare
la examinarea prăbuşirilor malului Mureşului fiind ajutată, în mod obişnuit, de trei lucrători zilieri.
Z. von Torma va întâmpina aceleaşi dificultăţi în cercetarea aşezării de la NandruVale, începute în
1876. Ţăranii – superstiţioşi – se temeau că săpăturile arheologice, cea mai sigură cale pentru a scoate
la lumină, în condiţii ştiinţifice, vestigiile preistorice, ar putea să provoace calamităţi naturale care vor
distruge recoltele. În ciuda tuturor dificultăţilor ea a continuat cercetările de teren – în Comitatul
Hunedoarei – timp de încă două decenii, strângând în locuinţa sa din Orăştie o colecţie arheologică
recunoscută şi apreciată în toată Europa, colecţie păstrată acum, ca şi manuscrisele şi bogata sa
corespondenţă, în Muzeul de istorie a Transilvaniei din Cluj (László, 1991, 37-38), dar şi în muzee
precum cel din Aiud (inv. 1151-1275, 3313-3325), Deva, Arad (parte din săpăturile lui M. Roska din
anul 1910), Budapesta, Berlin etc. sau în arhive, precum cea din Deva.
Primele informaţii despre descoperirile de tip Turdaş ale Z. von Torma sunt incluse în presa din
Transilvania şi Budapesta din anii 1875-1876, fiind exemplificate de un raport al lui Deak Gerös în
Magyar Polgár din 1875, apărut la Cluj în 11 iunie, într-un alt articol, al lui Anton Koch, din 14
august 1875 şi în raportul lui Friedrich Wilhelm Schuster din Siebenbürghische Deutschen Tagelblatt
publicat în data de 30 aprilie 1876 (Gooss, 1878, 593; László, 1991, 38). Lumea ştiinţifică
internaţională a putut cunoaşte pentru prima dată câteva dintre descoperirile sale la Congresul de la
Budapesta din anul 1876. Ea însăşi a participat la congres unde a putut cunoaşte specialişti
remarcabili. Totodată, acolo a avut ocazia să se informeze asupra stadiului de dezvoltare al
cercetărilor arheologice şi asupra principiilor ce dominau ştiinţa preistorică în acea vreme. Obiectele
expuse de Z. von Torma – printre primele descoperiri neolitice din Europa – au stârnit un mare interes
din partea participanţilor, astfel încât, unul dintre preistoricienii de marcă ai epocii, berlinezul Albert
Voss a vizitat-o în Transilvania după încheierea congresului, unde a studiat colecţia şi a vizitat
aşezările de la Turdaş, Nandru şi Nandru Vale (László, 1991, 38).
Semnalele din literatura de specialitate nu au încetat să apară, astfel că în Cronica Descoperirilor
Arheologice (Archäologische Fundchronik), volumul 12 din 1877, au fost prezentate unele observaţii
de către Téglás Gábor. În acelaşi an, în a doua parte a unui foarte amplu studiu-cronică a
descoperirilor arheologice preromane din Transilvania, Carl Gooss face o scurtă prezentare a aşezării

11
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

de la Turdaş (Gooss, 1877, 103-105), iar un an mai târziu, dedică un studiu complet al descoperirilor,
pe baza prezentării lor de către Z. von Torma în faţa Asociaţiei de Studii Transilvane, secţia istorică
(Gooss, 1878, 592-626), prezentare ce a avut loc în luna august a anului 1876 la Sibiu, prilej cu care
Z. von Torma a fost aleasă şi membră de onoare a prestigioasei instituţii (László, 1991, 39).
Trecând peste timiditatea sa, în 1879 Z. von Torma şi-a publicat prima lucrare, un studiu amplu
de lungimea a 50 pagini şi 9 planşe, intitulat Aşezări neolitice în Comitatul Hunedoara, consacrat mai
ales locuirilor de la Turdaş (La Luncă) şi Nandru Vale (La Dos). Sunt menţionate, de asemenea, şi
celelalte aşezări descoperite de baroneasă. Un an mai târziu, lucrarea sa a fost completată cu un articol
având 20 de pagini, numit Peşterile de la Nandru, cuprinzând încă două planşe reprezentând cele mai
importante obiecte descoperite între timp.
Lectura primelor sale lucrări ne demonstrează că, departe de a fi fost un simplu colecţionar,Z. von
Torma a avut o concepţie corectă, o gândire matură în conformitate cu nivelul intelectual al epocii
asupra arheologiei preistorice, recurgând – pentru înţelegerea problematicii atinse – şi la discipline din
domeniul ştiinţelor naturale, ca şi la cele socio-umane (László, 1991, 39).
Prezentarea aşezării de la Turdaş începe cu o descriere detaliată a staţiunii, cuprinzând date
geomorfologice şi topografice, ca şi un plan de amplasare. Autoarea a precizat că nivelul de cultură –
având o grosime de până la 2 m – poate fi urmărit în direcţia est-vest pe o distanţă de 950 m pe malul
Mureşului. Cu ocazia prezentării descoperirilor sale ea a precizat de mai multe ori că nivelul de
cultură este împărţit în: inferior, superior şi parţial superior (= intermediar, la noi). Apreciind
întinderea aşezării la 75,25 ha, o compara cu un oraş preistoric, având în vedere dimensiunea sa. În
acelaşi studiu a apreciat întinderea iniţială a aşezării de la Nandru Vale la 55 ha şi a remarcat existenţa
altor aşezări – de mai mică întindere – în jurul acestei locuiri, ceea ce poate fi considerată ca o primă
anticipare a unei ierarhizări posibile privind aşezările neolitice (László, 1991, 39-40).
Revenind la aşezarea de la Turdaş, ea a observat în nivelul de cultură vetre, rămăşiţe ale unor
bordeie, dar şi urme de gropi. A găsit urme de chirpici prezentând amprente de pari şi reţeaua de
legătură a nuielelor din structura acestora, determinând corect structura unei locuinţe estimate la 3-4
m lungime.
Z. von Torma a fost conştientă de importanţa pe care o avea determinarea resturilor de floră şi de
faună provenite din locuinţele preistorice. La Turdaş urmele vegetale au fost conservate numai sub
forma amprentelor, în schimb cochiliile şi oasele de animale – determinate de Antál Koch de la
Universitatea din Cluj – au putut stabili prezenţa la Turdaş a unei faune variate, atât sălbatice, cât şi
domestice.
Resturile scheletelor umane descoperite în două morminte au fost încredinţate pentru studiu lui
Antal Genersich (Cluj) care a stabilit că în primul caz este vorba de un copil şi în al doilea de o femeie
adultă (Torma, 1879, 133-134). În cazul mormântului de copil, Z. von Torma a precizat că peste
acesta era suprapusă o locuinţă, fapt pus în legătură cu asigurarea păcii, a liniştii defunctului, în opinia
ei (László, 1991, 40). Noi am găsi o altă explicaţie pentru această descoperire, am spune că este vorba
despre un sacrificiu de fundare, mai degrabă, necesar consacrării spirituale a locuinţei (Makkay, 1979,
157-167). În acest caz, primul nivel de călcare al locuinţei este contemporan cu mormântul. Poate să
fie, însă, şi o întâmplare acest mod de alăturare a celor două complexe, mai ales că observaţiile
stratigrafice ale baronesei se aliniază doar la nivelul normativelor ştiinţifice ale sfârşitului secolului
XIX, amănuntele care nuanţează alăturarea celor două complexe arheologice nefiind surprinse în
totalitatea lor.
Observând mormântul de femeie, adânc de 1 m şi lung de 2 m şi aflat în malul Mureşului, care,
prăbuşindu-se, a luat şi capul femeii, autoarea l-a descris ca fiind prăbuşit în sine însuşi şi dispus cu
faţa îndreptată spre răsărit (Roska, 1941, 8; László, 1991, 40). Despre amănunte critice cu privire la
acest mormânt, ca şi despre poziţia istoriografiei epocii asupra sa, ne-am exprimat opiniile acum
câţiva ani (Luca, 1996a, 28-29).
În privinţa prelucrării inventarului arheologic descoperit în timpul cercetărilor sistematice,
baroneasa a recurs, parţial, la ajutorul specialiştilor. În ceea ce priveşte obiectele de piatră – pentru a
căror prelucrare ştiinţifică a fost ajutată de A. Koch şi Jánnós Sándor– s-a stabilit că anumite roci
(silex, opal, jasp) proveneau din matca pârâului Geoagiu sau de la Lojad (László, 1991, 41). István
Ferenczi care a analizat artefactele de piatră din punct de vedere mineralogic, spune că originea
uneltelor de piatră din colecţia Z. von Torma trebuie să fie din Munţii Metaliferi sau din munţii
învecinaţi (Orăştie-Cugir), locuitorii aşezării de la Turdaş putând să le ia de pe terasele pleistocene

12
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

apropiate, din pâraie învecinate şi din Mureş, când scădea cota apelor. Nu era exclusă posibilitatea ca
ei să se fi deplasat la locul de origine al pietrelor, pentru că unele unelte de jasp şi opal au mai păstrat
şi părţi din suprafaţa originară a suprafeţei, ceea ce ar fi fost imposibil dacă bucăţile s-ar fi rostogolit
(Roska, 1941, 8-9).
Studiind ceramica, Z. von Torma a avut în vedere prepararea pastei, modelarea manuală a vaselor,
formele şi decorurile vaselor. Ea a pus în evidenţă admirabila creativitate a artizanilor turdăşeni, ce
aveau un registru de peste 150 de ornamente (dintre care unele zoomorfe şi / sau antropomorfe)
depăşind varietatea decorurilor de pe ceramica descoperită la Troia. În privinţa statuetelor de lut –
mici idoli– de la Turdaş, acestea erau primele obiecte de acest gen descoperite într-o locuire definită
ca fiind neolitică. Ornamentarea statuetelor i-a permis cercetătoarei noastre să facă aprecieri privind
vestimentaţia şi coafura femeilor preistoriei, pentru care a găsit şi paralele etnografice (László, 1991,
41).
Semnele incizate de pe ceramica turdăşeană au fost comparate cu cele de la Troia, considerate de
Heinrich Schliemann ca fiind simboluri solare. Dintre cele 134 de semne inventariate, primele 8 au
fost prezentate deja din 1876, la Congresul de la Budapesta, unde câţiva arheologi (Kopriniczky,
Kallmann, Waldemar Schmidt) au admis opinia Zsófiei asupra simbolismului religios al acestora. Au
existat însă şi alte opinii. A. Voss le considera mărci de olar, iar O. Schaffhausen considera că
semnele indicau capacitatea vaselor. În replică, Z. von Torma a adus argumente împotriva opiniilor
celor doi în studiul său din anul 1879.
În această etapă a cercetărilor sale Z. von Torma acorda o importanţă deosebită comparării
descoperirilor de la Turdaş cu cele de la Troia (care făceau senzaţie în epocă, apărând o
adevăratămodă Troia). Ea nu presupunea doar existenţa unor legături sigure între Frigia pregreacă (şi
prin ea cu Egiptul şi Ciprul), pe de o parte şi neoliticul Transilvaniei, pe de altă parte, ci chiar
existenţa în aceste două regiuni a unor populaţii înrudite, de origine tracică (László, 1991, 41-42).
În anul 1879, Z. von Torma publică la Cluj rezultatele cercetărilor arheologice întreprinse în
aşezările de la Turdaş, Josani, Valea Nandrului, Nandru, Peştera de la Nandru, Cârjiţi, Geoagiu de
Jos, Coldău, Hunedoara, Găunoasa, Arănieş (Suciu, 1966) şi Zársvo (Torma, 1879).
În anul 1880 Z. von Torma se numără printre membrii fondatori ai Societăţii de Istorie şi
Arheologie a Comitatului Hunedoara care avea drept scop cercetarea ştiinţifică a trecutului şi
tradiţiilor, protecţia monumentelor istorice şi promovarea prieteniei între popoare.
În luna iunie a aceluiaşi an apare în Érdély Múzeum articolul Zsófiei von Torma referitor la
complexul de peşteri de la Nandru, cu punctele Dealul Peşterii (la vest), Dealul Ruşchii (mai la vest
deDealul Peşterii), La Groape (în partea inferioară a Dealului Ruşchii), La Piatra cu lapte (în partea
superioară a Dealului Ruşchii) şi peştera aflată în faţa Dealului Petricelei (Torma, 1880, 206-209).
În luna august baroneasa a participat la a XI-a reuniune generală a Societăţii germane de
Arheologie de la Berlin (la această conferinţă au participat 470 de cercetători – 261 din Berlin, 175
din restul Germaniei şi 34 din afara Germaniei, dintre care 15 din Austria, 9 din ţările Scandinave,
câte doi din Grecia, Rusia, Egipt şi Japonia şi câte unul din Anglia şi America) unde şi-a prezentat
descoperirile. Acestea au fost apreciate favorabil de A. Voss, R. Virchow şi H. Schliemann, cu care
Zsófia von Torma a făcut cunoştinţă personal împrietenindu-se şi cu soţia acestuia, Sophia
Engastromenos. Interpretările diferite, chiar contradictorii, ale savanţilor reuniţi la Berlin (R.
Virchow, O. Montelius, Brugsch, H. Schliemann) nu i-au schimbat convingerea Zsófiei von Torma
privind înrudirea civilizaţiilor de la Turdaş cu Troia. Ea a fost încurajată în acest demers şi de
egiptologul Brugsch care a respins iniţial, categoric, ideea existenţei unor semne cu valoare de scriere
la Turdaş, dar care şi-a schimbat opinia odată cu apariţia lucrării lui Schliemann (Ilios. Stadt und Land
der Trojaner, Leipzig, 1881), remarcând similitudini frapante între descoperirile de la Troia şi cele de
la Turdaş. Considerând ca dovedit faptul că populaţia preistorică din Transilvania cunoştea scrierea
(populaţie de origine şi limbă tracă după ea), Z. von Torma îşi exprima speranţa descoperirii în timp a
unei inscripţii bilingve care să permită descifrarea semnelor de la Turdaş, printr-un Champollion al
semnelor de pe vasele neolitice. În 13 iulie 1881 Z. von Torma propunea începerea săpăturilor
sistematice la Sarmizegetusa, unde ar fi fost posibilă descoperirea unei astfel de inscripţii, după opinia
cercetătoarei (László, 1991, 42-43)! Aceste idei au fost susţinute într-o înştiinţare adresată Societăţii
de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara din 13 iulie 1881.
Viziunea Z. von Torma s-a lărgit apoi considerabil, ea considerând că sistemul de scriere sumero-
akkadian şi cel assiro-babylonian al Orientului Antic şi Egeei au cuprins Asia Minoră şi a avansat

13
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

ipoteza conform căreia originea scrierii Daciei trebuie căutată în Asia Anterioară. Pe acest subiect ea
a continuat să întreţină corespondenţă cu oamenii de ştiinţă ai vremii: H. Schliemann, A. H. Sayce şi
alţii.
În anul 1881, rezumându-şi concepţiile privind preistoria şi neoliticul studiat în aşezările amintite,
Z. von Torma a susţinut necesitatea colaborării între specialiştii arheologiei preistorice – o ştiinţă
foarte tânără aflată la frontiera între geologie şi istorie – cu specialişti în antropologie, etnografie,
zoologie, botanică, geologie etc. Într-o epocă în care controversele privind originea omului erau în toi,
ea afirma că: cu siguranţă, omul paleoliticului era contemporan cu animalele cuaternarului,
dispărute probabil la sfârşitul erei terţiare.
Şi principalele modificări survenite în neolitic au fost corect sesizate de distinsa cercetătoare, ea
afirmând că oamenii vremii începuseră domesticirea animalelor şi cultivarea plantelor, chiar şi
utilizarea metalelor fiind firească în contextul acestei perioade (László, 1991, 43-45).
În vara anului 1882 a participat la a XIII-a Adunare generală a Societăţii germane de
Antropologie reunită la Frankfurt pe Main, după care a întreprins o călătorie de studii – vizitând
Mainz, Berlin, Viena, Budapesta, Cluj şi Aiud – ce a durat 4 luni şi care a fost foarte profitabilă pentru
documentarea sa privind cercetările ulterioare. Ea citeşte un raport asupra acestui eveniment în
Adunarea generală a Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoarei (Firczak, 1995-
1996, 163).
Eforturile depuse de ea pentru păstrarea şi conservarea vestigiilor istorice descoperite rezultă din
faptul că în 17 iulie 1884 plăteşte 1800 de forinţi pentru un act de asigurare, pe cinci ani, a colecţiei,
de acum celebre.
Au urmat ani de muncă şi contacte directe cu reprezentanţi ai lumii ştiinţifice, iar la a XX-a
reuniune a Societăţii germane de Antropologie, Etnologie şi Preistorie de la Viena, în vara anului
1889, Z. von Torma a prezentat ultima sa comunicare ştiinţifică centrată pe comparaţii între
descoperirile de la Turdaş şi cele din Asia Anterioară (László, 1991, 45).
Z. von Torma şi-a petrecut ultimii ani de viaţă alături de colaboratorii săi apropiaţi, mai ales G.
Téglás şi K. Hérépély, primind vizita unor specialişti interesaţi de descoperirile ei, cum ar fi tânărul
arheolog Paul Reinecke, care a venit de două ori la Orăştie în anii 1893 şi 1896, Z. von Torma
permiţându-i să studieze colecţia sa. O. Virchow a vizitat Orăştia şi situl de la Turdaş în 1898. Un alt
cercetător important ce a vizitat situl este J. Hampel, cu care baroneasa avusese neînţelegeri, dar care
a considerat de datoria sa să-i facă o vizită. De altfel, baroneasa este des amintită în corespondenţa
dintre oamenii de cultură ai vremii (Wollmann, 1983, 17, 18, 19, 20, 34, 37, 39, 119, 137, 140, 141,
143, 144, 148, 149, 151, 159, 161, 164, 166, 171, 172, 173, 174, 185, 238, 259, 263, 264, 265), la fel
ca şi situl de la Turdaş (Wollmann, 1983, 17, 20, 35, 38, 118, 124, 137, 164, 261, 263, 264).
În fine, la 24 mai 1899, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Cluj i-a acordat titlul de Doctor
honoris causa Z. von Torma, aceasta fiind prima femeie căreia Universitatea îi răsplătea meritele în
acest fel. Cercetătoarea a fost felicitată, cu acest prilej, de toată lumea ştiinţifică pentru onoarea ce
decurgea din acest act.
Moartea sa a survenit câteva luni mai târziu, în 14 noiembrie 1899, la Orăştie, oraşul său adoptiv
(László, 1991, 47-48).
Cercetările baronesei – arheolog au dus la crearea unei colecţii impresionante care a fost expusă
în multe locuri din ţară şi din Europa (Gooss, 1878, 593),fiind achiziţionată – parţial –, încă din timpul
vieţii sale, de Muzeul de istorie a Transilvaniei din Cluj, unde au fost depuse – după moartea Z. von
Torma– o parte din manuscrisele şi corespondenţa sa (László, 1991, 48). O mare parte dintre piesele
ajunse la Cluj au avut această soartă datorită problemelor financiare ale cercetătoarei care este nevoită
ca în 6 iunie 1891 să semneze un contract prin care-şi vinde şi împroprietăreşte colecţia pe seama
Societăţii Érdély Múzeum, conform unei înţelegeri din 28 martie 1891. La punctul doi se specifică
faptul că Societatea Érdély Múzeum plăteşte pe loc 5.000 de forinţi în monetă austriacă, plus o rentă
viageră de 800 de forinţi. Cea mai mare parte a pieselor vândute provin de la Turdaş, după afirmaţiile
descoperitoarei, dar – în ansamblu – colecţia cuprinde obiecte aparţinând următoarelor epoci istorice:
paleolitic, neolitic, eneolitic, epoca bronzului, celto–dacice, romane şi slave (Torma, 1896/1902, 15).
Piese arheologice au fost donate încă din timpul vieţii şi muzeului din Berlin (Vlassa, 1976, 9), iar
părţi din colecţie ar trebui să se mai găsească la muzeele din Turda, Aiud (inv. 1151-1275, 3313-
3325), Alba Iulia, Deva, Sibiu, Orăştie şi poate altele (Lazarovici, 1977a, 27-28). Un fond documentar

14
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

puţin exploatat este cel de la Arhivele Statului din Deva. Aici se află dosare cu desene, carnete de
şantier, diverse acte şi o parte din corespondenţă, rămase de la Z. von Torma (Luca, 1996a, 29).
Opera Z. von Torma este una exemplară pentru perioada în care a trăit, aceasta cuprinzând multe
titluri, dintre care amintim doar pe cele cu conotaţii strict ştiinţifice (Torma, 1879a; Torma, 1879b;
Torma, 1880; Torma, 1882a; Torma, 1882b; Torma, 1886a; Torma, 1886b; Torma, 1887; Torma,
1889a; Torma, 1889b; Torma, 1894; Torma, 1897; Torma, 1896/1902; Torma, 1972).
O parte destul de însemnată a pieselor din colecţie a fost strânsă de la ţăranii din Turdaş sau de la
cei din Turmaş (localitate aflată puţin mai la sud, unde baroneasa deţinea o moşie). Z. von Torma era
interesată doar de materialele provenite de la Turdaş, dar cum sătenii erau bine plătiţi pentru
strângerea obiectelor, ei declarau întotdeauna acest lucru – şi aceasta este o supoziţie –, chiar dacă
descoperiseră materialele şi în alte locuri (Luca, 1995, 35). Tocmai de aici rezultă deosebita bogăţie a
colecţiei, nu numai în materiale neolitice, ci şi de epoca bronzului, hallstattiene, dacice sau romane,
fapt ce demonstrează încă o dată că acest tip de colectare poate duce la amestecul materialelor din mai
multe situri diferite (Roska, 1941, 7-15, pl. I-CXLV; Roska, 1942, p. 287-292). Amplele noastre
cercetări noi au arătat că pe întinsul sitului apar materiale neolitice timpurii (Starčevo-Criş), eneolitice
(Turdaş, Petreşti, Coţofeni), foarte rare fragmente de epoca bronzului, dacice şi medievale.
Şi alţi cercetători au contribuit la îmbogăţirea colecţiei de la Turdaş. Aflăm că: La sporirea
colecţiei au avut în această vreme – anii 1870, n.a. – o contribuţie importantă preoţii şi învăţătorii din
diferite sate, a căror atenţie a fost îndreptată spre asemenea descoperiri prin vizitele bisericeşti ale
lui Georg Daniel Teutsch. Lui Teutsch însuşi i se datorează câteva donaţii şi o parte din descoperirile
de la Turdaş din muzeu – Muzeul Brukenthal şi colecţia n.a. (Horedt, 1944, 1). Într-o lucrare recentă,
Thomas Nägler face referiri la Z. von Torma (Nägler, 1994, 25, Nr. 118, 123, 133) în corespondenţa
lui Teutsch, fapt ce nu se verifică la lecturarea epistolelor.
După un deceniu de la dispariţia baronesei-arheolog, au loc noi cercetări la Turdaş realizate, de
data aceasta, în anul 1910, sub conducerea lui Márton Roska. Conducerea Muzeului Transilvaniei se
întreba dacă aşezarea era într-adevăr atât de bogată pe cât părea datorită colecţiei Torma şi care erau
reperele stratigrafice ale materialelor arheologice descoperite (Pósta, 1910), mai ales că în doar câteva
zeci de ani Mureşul rupsese, deja, 80 de metri din staţiune (Pósta, 1910, 435). Răspunsul trebuia să
vină de la Márton Roska care cercetase situl cu metode mai evoluate decât antecesoarea sa.
El a realizat patru sondaje, cercetând aşezarea în puncte diferite :
a. în partea superioară a tarlalei comunale, lângă adăpătoare;
b. în lanul de trifoi al preotului ortodox Petre Lula;
c. pe tarlaua lui Salomea Răduţ;
d. pe lotul de trifoi al lui Iosif Lupşor şi Petre Gruia.
Specialistul clujean a ajuns la concluzia că existau trei orizonturi de locuire, surprinse în mod
diferit în cele patru sondaje, ceea ce însemna că aşezarea nu a fost locuită pe toată întinderea deodată,
ci punctual: de exemplu, pe locul b. nu exista decât un nivel, care corespunde nivelului superior al
locului a. şi d., în timp ce locul c. n-a dat decât două orizonturi de locuire, care corespund nivelelor
mijlociu şi superior de la a. şi d. (Roska, 1928a, 14-38; Roska, 1928b; Roska, 1936a; Roska, 1936b;
Roska, 1941, 8, 14-15).
Nivelul I de locuire era reprezentat de bordeie. Al II-lea nivel de locuire este caracterizat prin
locuinţe de tip colibă, cu vetre de foc şi mult material arheologic (Roska, 1928b). Nivelul al III-lea de
locuire constă din construcţii masive cu mult chirpici şi material arheologic bogat, surprinse de
incendiul ce a distrus aşezarea (Roska, 1941, 9-15; Kalmar, 1991, 3).În timpul săpăturilor s-au găsit
materiale din piatră, os şi lut (Roska, 1928a; Roska, 1941, pl. CXLIX–CLI).Ceramica descoperită la
Turdaş este într-o cantitate impresionantă şi foarte diversificată, constând din diferite tipuri de vase,
plastică antropomorfă şi zoomorfă, altare, obiecte de cult şi podoabe (Kalmar, 1991, 5).
Stratul inferior – nivelul I – este reprezentat de ceramica grosieră, alături de care joacă un rol
important ceramica fină, cu pastă bine pregătită, pereţi subţiri şi bine arsă (Roska, 1928a,
20).Ornamentele constau din impresiuni făcute cu unghia sau degetul, puncte, linii şi combinaţii ale
acestora (Roska, 1928a, 25, fig. 27).
În nivelul mijlociu – nivelul II – se păstrează întreg inventarul celui inferior, constatându-se însă
un progres în privinţa tehnicii, formelor şi decorului vaselor (Roska, 1928a, 26). Ornamentele sunt
mai bine organizate, specifice fiind benzile incizate, observându-se pe unele fragmente ceramice urme
de vopsea între registrele de incizii(Roska, 1928a, 27, fig. 28).

15
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

În nivelul III – nivelul superior – ceramica este aceeaşi din nivelurile mai vechi, apărând însă mai
multă ceramică fină şi unele tipuri noi de vase (Roska, 1928a, 32-33); apare acum şi pictura, cu
motive dispuse în benzi, triunghiuri şi spirale (Roska, 1928a, 34, fig. 29).
Acelaşi cercetător, M. Roska, s-a ocupat şi de colecţia Z. von Torma, ce a totalizat peste 10.000
piese, provenite mai ales de la Turdaş, dar şi din Valea Nandrului, peştera Nandrului şi peşterile
Geoagiului. Majoritatea pieselor aparţin neoliticului, eneoliticului, dar sunt şi din epoca bronzului,
hallstattiene, materiale celtice, piese romane sau din epoca migraţiilor (Roska, 1941, 4).
Obiectele au fost inventariate la muzeul clujean, după locul lor de provenienţă, care a fost
identificat folosindu-se articolele, notiţele şi desenele Z. von Torma. Interpretarea acestor materiale,
câteva date rezultate în urma sondajelor efectuate de M. Roska în 1910 împreună cu un număr
impresionant de planşe (151, dintre care doar trei conţin materiale din sondajele din 1910), s-au
concretizat într-o monografie dedicată colecţiei care, pe lângă aportul ştiinţific deosebit, are şi meritul
de a fi accesibilă atât cunoscătorilor de limbă germană, cât şi cititorilor limbii maghiare. Această
lucrare impresionantă – mare, la propriu şi la figurat – a văzut lumina tiparului în anul 1941, sub
patronajul Muzeului Transilvaniei (Roska, 1941).
Din păcate, câteva decenii bune nu s-au mai făcut cercetări la Turdaş, iar teza raporturilor dintre
cultura Turdaş şi civilizaţia troiană şi a sincronismelor parţiale ale Troiei cu neoliticul balcano-
danubian a devenit una dintre teoriile forte ale preistoriei sud-est europene, abandonată abia după
1960 (László, 1991, 49-50). Cultura ce poartă numele aşezării neolitice şi eneolitice a fost şi încă mai
este obiect de dispută şi polemici energice între arheologi (Luca, 1997b, 72-76).
Săpături pe o suprafaţă mică au fost executate la Turdaş de către regretatul Vladimir Dumitrescu
în anii '30, ai secolului nostru. Cercetarea s-a efectuat în colaborare cu Octavian Floca, proaspăt numit
– pe atunci – director al muzeului din Deva. Din discuţiile avute cu Vl. Dumitrescu în anii '80 rezultă
că reputatul cercetător nu a săpat în zona centrală sau de est a aşezării, acolo unde se mai păstrează un
strat de cultură semnificativ, ci în zona de vest, unde stratigrafia este oarecum firavă. De altfel,
concluzia lui Vl. Dumitrescu era că aşezarea nu se mai păstrează, aserţiune preluată – mai apoi – de
mulţi dintre cercetătorii contemporani (Luca, 1993, nota 1 – de remarcat că Vl. Dumitrescu nu a săpat
împreună cu I. Paul, ci succesiv, la un interval de timp de aproximativ 30 de ani).
Iuliu Paul a efectuat – la rândul său – cercetări de mică amploare în acest sit (Luca, 1993, nota 1).
Cercetările au fost efectuate în anii '60 şi nu s-au finalizat prin publicare, materialele descoperite
nefiind semnificative pentru aşezare.
Cercetări de suprafaţă au mai realizat Florin Draşovean şi Tiberiu Mariş în anul 1982 (Draşovean,
Mariş, 1982-1983), iar în 1986 s-a cercetat malul surpat şi întinderea aşezării de către John Nandris
(Anglia), Gheorghe Lazarovici şi Zoia Kalmar(Cluj-Napoca), materialele adunate în ambele ocazii
fiind înregistrate tot la Muzeul de Istorie a Transilvaniei (Lazarovici, Kalmar, 1991b, 24). Colecţia Z.
von Torma a făcut obiectul unor studii semnate de Zoia Kalmar-Maxim (Kalmar, 1984; Kalmar,
1985-1986; Kalmar, 1991).
Cercetările sistematice au reînceput la Turdaş odată cu anul 1992, campaniile continuând de
atunci în fiecare an, iar descoperirile ultimilor ani (Luca, 1993; Luca, 1995; Luca, 1996a; Luca,
1996b; Luca, 1996c; Luca, 1996d; Luca, 1997a; Luca, 1997b; Luca, 1998a, 103-105; Luca, 1998b;
Luca, 2001; Luca et alii 1994; Luca et alii 1995; Luca et alii 1997) demonstrează că lângă satul
Turdaş, în punctul Luncă (La Luncă) ne mai aşteaptă încă multe valori istorico-arheologice care
trebuie să fie scoase la lumină şi să fie descifrate de specialişti.
Principala caracteristică a cercetărilor cu privire la situl arheologic de la Turdaş şi la cultura
eponimă este secvenţialitatea (Luca, 1996b, 27) şi, în anumite cazuri, subiectivismul interpretării.
Se ştie că cea mai mare lipsă a colecţiei realizate în secolul trecut de Z. von Torma a fost şi este
lipsa unor elementele de stratigrafie credibile. Tocmai acesta a fost motivul pentru care M. Roska a
făcut sondajele din 1910 la Turdaş, publicând rezultatele cercetării sale începând cu anul 1928
(Roska, 1928a; Roska, 1928b; Roska, 1936; Roska, 1941).
Zoia Kalmar (Kalmar, 1991) a încercat ordonarea materialului ceramic conform stratigrafiei
sitului. Aici se susţine că în nivelul inferior, Turdaş I, cele mai vechi materiale stratigrafiate sunt de
fază Vinca C (Kalmar, 1991, 5), iar în ceea ce priveşte nivelul superior, Turdaş III, acesta cuprinde –
după aceeaşi autoare – un salt calitativ şi cantitativ (un progres în tehnică, ardere, forme, se
înregistrase şi în nivelul II), dezvoltându-se elemente vechi – deci din nivelele I şi II –, dar
constatându-se şi pătrunderea elementelor noi, Vinca C (Kalmar, 1991, 7). Mai mult, autoarea ne

16
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

furnizează patru fragmente ceramice pentru a exemplifica aşa – zisele „cele mai vechi materiale din
nivelul I” (Kalmar, 1991, 6, fig. 4), fragmente pe care nu am reuşit să le regăsim în articolul lui
Roska, în planşa nivelului Turdaş I (Roska, 1928a, 37, fig. 29/6-9). Deci, ne punem întrebarea firească
după noi, în a cui stratigrafie? Şi mai neclar, nivelul I de la Turdaş prezintă ca ornamente principale la
Roska: cele realizate cu unghia, vârful degetului în argila moale, virgula, linia şi combinaţiile acestora
(Roska, 1928a, 20, 25), iar în articolul cercetătoarei Z. Kalmar-Maxim cu totul alte ornamente:
caneluri fine pe umărul străchinilor profilate cu muchia proeminentă – regăsite în figura publicată
(Kalmar, 1991, fig. 4) –, benzi largi şi benzi incizate cu puncte rotunde şi late. În planşa nivelului
inferior din articolul lui M. Roska nu se regăsesc o parte din aceste ornamente, mai exact canelurile.
Nici în cercetările noastre, care s-au întins pe o perioadă de 8 ani canelurile şi pliseurile nu au, nici pe
departe, rolul atribuit în lucrarea citată! Nici în săpăturile preventive din anul 2011 aceste ornamente
nu s-au descoperit în cantităţi mari! Din păcate, informaţia cuprinsă într-un singur rând al studiului
din 1991, analizat mai sus – Turdaş I. Cele mai vechi materiale stratigrafiate sunt de fază Vinca C
(Kalmar, 1991, fig. 4), este preluată de un alt cercetător, atât într-un articol din 1993 (Draşovean,
1994a, 166), în care acesta afirmă că: începând cu nivelul inferior, o nouă analiză a descoperirilor de
la Turdaş permite paralelizarea celor mai vechi materiale cu faza C a culturii Vinca, dar mai ales
într-o lucrare apărută în 1996, unde această informaţie este repetată: la un studiu mai atent,
materialele ce provin din săpăturile lui M. Roska începând cu nivelul inferior pot fi datate cel mai
devreme în faza Vinca C (Draşovean, 1996, 93-94) sau: la Turdaş, în lumina interpretării vechilor
materiale, s-a ajuns la concluzia că cele mai timpurii elemente din nivelul inferior al săpăturilor lui
Roska aparţin fazei C1 a culturii Vinca (Draşovean, 1996, 97) şi, în sfârşit: o nouă analiză a
descoperirilor de la Turdaş a permis precizarea faptului că, începând cu nivelul inferior, cele mai
vechi materiale pot fi paralelizate cu faza C a culturii Vinca (Draşovean, 1996, 98). Toate aceste
pasaje au trimitere la studiul împricinat în aceste rânduri (Kalmar, 1991), deşi, în aceeaşi lucrare,
autorul mai spune că la Turdaş nu există foarte multe elemente clare Vinca C (Draşovean, 1996, 96).
Pentru ca să dezlegăm această enigmă trebuie să observăm că s-a preluat, fără a fi amintită ca atare o
idee a noastră – născută după lungi discuţii într-un cerc mai larg de cercetători –, confirmată prin
săpăturile de după anul 1992 de la Turdaş, idee după care staţiunea şi cultura Turdaş nu îşi încep
evoluţia înaintea venirii vincienilor de fază C. În momentul acelor discuţii nu aveam argumentele
clare date de stratigrafia sitului, dar şi a altor săpături noi de după anul 1990, cum avem acum. Iată
cum o idee se dovedeşte, în anumite cazuri, în mare parte fundamentată, doar după cercetări
sistematice.
Mai precizăm şi faptul că într-un articol anterior, Florin Draşovean publica materialul cules
personal de la Turdaş – prin cercetări de suprafaţă – şi menţiona că faza Vinca B1 este documentată
prin două fragmente ceramice (Draşovean, Mariş, 1982-1983, 89-90; pl. I/1-2), faza Vinca B2 este
bine reprezentată de materiale, la fel şi faciesul Tăualaş (Draşovean, Mariş, 1982-1983, 90; pl. I/3-16
pentru B2 şi 17-21 pentru Tăualaş)şi că: dintr-un orizont târziu în care credem că se resimte noul val
Vinca C din Banatsunt trei fragmente (Draşovean, Mariş, 1982-1983, 91; pl. III/8,13,16). Acesta
concluziona că grupul Turdaş îşi începe evoluţia la orizont Vinca B1-B2 (Draşovean, Mariş, 1982-
1983, 90; pl. II/1-16; III/1-22), fără a aduce argumente solide, uşor de găsit astăzi, după noile cercetări
de la Turdaş.
Cred că acest exemplu este suficient de edificator pentru a ilustra modul în care a fost tratat situl
arheologic de la Turdaş, doar în literatura de specialitate românească recentă, fără a mai aduce în
discuţie vechea bibliografie sau istoriografia străină, unde s-a insinuat ideea după care cultura Turdaş
şi, implicit, descoperirile de la Turdaş, se dezvoltă paralel cu toate fazele culturii Vinca. Lucru
nerealist şi supus criticii noastre în mai multe rânduri (cum este şi crearea artificială a orizonturilor
Vinča-Turdaş şi Turdaş-Vinča – vezi critica noastră la: Luca, 2006).

17
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

18
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

4. Descrierea cercetărilor arheologice preventive

a. Amplasarea habitatului de la Turdaş-Luncă. Staţiunea arheologică de la Turdaş-Luncă (La


Luncă) este situată pe malul stâng al Mureşului, pe o terasă înaltă, la vest de satul Turdaş, în judeţul
Hunedoara (Luca, 1997a, 252; Luca, 1998b, 165).
Dispunerea faţă de sat a sitului arheologic este aceeaşi la toţi autorii pe care-i cităm. Diferă, însă,
mărimea suprafeţei pe care se afirmă că s-au descoperit materiale arheologice şi unele caracteristici
ale malului râului Mureş.
Harta cea mai cunoscută este cea propusă de M. Roska (Roska, 1941, harta 1). Aceasta reprezintă,
fără îndoială, realitatea din teren a sfârşitului secolului XIX şi începutului secolului XX. Fără îndoială
că deosebirile faţă de situaţia actuală nu sunt foarte mari (Luca, 2001, Harta 1-2 şi Planul 1), dar
suntem datori cu unele precizări pe care le considerăm absolut necesare. Într-o lucrare recentă
(Kalmar, 1991) colega Z. Kalmar-Maxim ne propune spre studiu harta publicată cu mult timp în urmă
de M. Roska, nespecificând dacă harta reprezintă, în mod cert, realităţile anilor '90 ! Studiind hărţile
propuse în lucrarea de faţă vedem că situaţia nu este nici pe departe aceeaşi (Mureşul nu mai are cele
două insule aşa cum sunt ele pe harta autoarei, ci doar una; malul de nord a fost redat agriculturii,
fiind – de altfel – mult prea jos faţă de oglinda apei pentru a fi locuit sau exploatat în preistorie; pe
acelaşi mal nu există descoperiri arheologice; pe plaja de către satul Turdaş nu există descoperiri
arheologice de nici un fel, fiind o zonă de depunere aluvionară; aşezarea nu se întinde în nici un caz
până la pădure, ci – cel mult – până la calea ferată dublă Simeria-Orăştie).
Întinderea sitului arheologic în vremea Z. von Torma era apreciată la 950x760 m (de la malul
Mureşului până la pădurea aflată la sud de şoseaua Orăştie-Deva) (Roska, 1941, 7).
La scurt timp după moartea cercetătoarei atât de des amintită, Pósta Bélla, director al Muzeului
ardelean din Cluj se îndoia că săpăturile realizate sub egida acestei instituţii de către M. Roska vor
duce la limpezirea problemelor ridicate de clasificarea după criterii moderne, a materialelor
arheologice din colecţia aflată la muzeul clujean (Pósta, 1910, 435-436). Mai mult, el constata că
aşezarea este distrusă din vechime pe o mare parte a fostei sale întinderi (Pósta, 1910, 435).
Singurul reper pentru a vedea cât a fost aşezarea de la Turdaş-Luncă în anul 1910 este
adăpătoarea (locul de coborâre al vitelor la adăpat este săpat în miezul – zona centrală – aşezării, sub
forma unui plan înclinat) existentă, în mod cert, înaintea cercetărilor de atunci. Adăpătoarea era
necesară deoarece malul jos al Mureşului era greu accesibil datorită tufelor şi smârcurilor, apa era
murdară şi malurile noroioase. Singura posibilitate pentru adăparea în bune condiţiuni a vitelor era
săparea unei rampe de pe terasa înaltă a Mureşului către acesta. Impresia mea este că în momentul
săpării acestei rampe s-au descoperit cele mai multe obiecte ale colecţiei baronesei-arheolog. Rampa
se află şi astăzi în prelungirea locului lui Petru Lula, urmaş al lui Peter Lula, pe locul căruia a săpat şi
M. Roska în anul pomenit (Roska, 1941, 8). Rampa se mai păstrează pe aproximativ jumătate din
lungimea ei iniţială, fapt ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că de la momentul săpăturilor amintite
Mureşul nu a rupt mai mult de 30-40 de metri (Luca, 1995, 33-34).
Regretatul profesor Vladimir Dumitrescu considera că situl este aproape în întregime distrus, la
fel ca mulţi alţi specialişti, motiv pentru care credem că cercetătorii contemporani nu au făcut aici
decât periegheze de informare.
Colegul Florin Draşovean afirmă că aşezarea se mai păstrează încă pe o suprafaţă de aproximativ
1000 / 300 m (Draşovean, Mariş, 1982-1983, 89), influenţat fiind şi de lecturile arheologice
anterioare.
Afirmaţia noastră anterioară după care: în prezent aşezarea se întinde cam 600 m de-a lungul
Mureşului şi aproximativ 80-100 m către calea ferată Deva-Orăştie (Luca, 1995, 34), păstrându-se din
aşezarea iniţială de aici doar aproximativ 20% (Luca, 1995, 35) nu se mai susţine astăzi, după
efectuarea cercetărilor arheologice preventive. Putem susţine astăzi că situl se mai păstrează pe 1.200
m pe axa est-vest şi pe aproximativ 300 m pe axa nord-sud. Şi aşa nu credem că suprafaţa păstrată
este mai mult de 30% din aşezarea preistorică în cea mai amplă dezvoltare a sa.
b. Sistemul de cercetare a sitului.
Bazându-ne pe observaţiile făcute de antecesorii noştri am încercat să verificăm, în primul rând,
stratigrafia deja cunoscută şi să reinterpretăm, prin prisma cunoştinţelor acumulate în ultimii zeci de
ani, materialele arheologice ale binecunoscutei colecţii Z. von Torma având drept bază noile materiale

19
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

descoperite prin forţe proprii. În acest volum publicăm rezultatele cercetărilor arheologice sistematice
din perioada 1992-1998, precum şi – mai ales – date obţinute în urma cercetărilor preventive din
2011.

Foto 2. Situl arheologic Turdaş-Luncă, km 11+060 – 12+450.

c. Stratigrafia sitului.
Platoul pe care se află aşezarea a fost împărţit, în mod convenţional, în cercetările sistematice, în
trei mari zone (Luca, 2001, Planul 1. A = zona centrală; B = zona de vest; C = zona de est) pentru a
urmări şi stratigrafia orizontală a aşezărilor neolitice şi eneolitice de aici. În zona de est am punctat şi
sigla D = zona mormântului de inhumaţie descoperit în anul 1995. În urma săpăturilor preventive din
anul 2011 a rezultat următoarea sectorizare: zona A (km 11+200 – 11+400; în estul sitului), zona B
(km 11+400 –11+900; zona centrală) şi zona C (km 11+900-12+450; zona de vest).
În zona centrală am trasat şi excavat, în anii 1992-1995, suprafeţele S I/1992-1993, S II/1994-
1995 şi caseta C3/1993.
Suprafaţa S I/1992-1993 (Luca, 2001, Planurile 3 şi 5) a avut dimensiunile de 10 m lungime şi
de 3-4 m lăţime. După reîndreptarea profilurilor din anul 1993 suprafaţa a avut 11 m lungime.
Orientarea faţă de punctele cardinale a suprafeţei este aproximativ nord-est–sud-vest. Lăţimea
variabilă a acesteia a decurs din faptul că s-a trasat şi excavat pe o porţiune de teren aflat pe malul
Mureşului deoarece se vedea în ruptură, în bune condiţiuni, bordeiul B1/1992 (Luca, 2001, Planul 5b)
pe care l-am dorit a fi cercetat. Pe lângă acest complex de suprafaţă s-a mai cercetat şi bordeiul
B2/1992-1993 (Luca, 2001, Planul 5a), locuinţa L1/1992 (Luca, 2001, Planul 3a), locuinţa L3/1992,
gropi menajere şi şanţuri din nivelurile II şi I (Luca, 2001, Planul 5a-b). Adâncimea la care s-a ajuns
cu cercetarea este 0,90-1,25 m pentru stratul de cultură şi peste 3 m la fundul bordeiului B1/1992.
Suprafaţa S II/1994-1995 (Luca, 2001, Planul 2) a avut dimensiunile de 6 m lungime şi 4 m
lăţime. După reîndreptarea profilurilor din anul 1995 suprafaţa a avut 6,40/4,40 m. Ea a fost trasată cu
latura lungă paralelă cu malul Mureşului, la aproximativ 2 m de acesta. La inundaţiile din anii 1995-
1997 malul s-a surpat şi latura de nord a suprafeţei a devenit totuna cu malul râului. Orientarea faţă de
punctele cardinale a suprafeţei este aproximativ nord-est–sud-vest. Locuinţele descoperite în această

20
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

suprafaţă sunt Bordeiul B4/1995 (Luca, 2001, Planul 2b-c), locuinţa L2/1994-1995 şi locuinţa L4/1995
(Luca, 2001, Planul 2a). Adâncimea la care s-a ajuns cu cercetarea este de aproximativ 0,90-1,25 m
pentru stratul de cultură şi peste 3 m la fundul bordeiului B4/1995.
Caseta C3/1993 (Luca, 2001, Planul 4c) a avut drept scop dezvelirea bordeiului B3/1993 care se
profila în malul Mureşului. Latura de sud a casetei a avut 3,5 m iar laturile scurte mai bine de 1 m.
Adâncimea la care s-a ajuns cu cercetarea a fost de peste 2 m.

În zona de vest (1992-1995) am trasat şi excavat casetele C1/1993, C2/1993, C4/1994-1995 şi


C5/1994-1995.
Caseta C1/1993 (Luca, 2001, Planul 4a) a fost trasată pe partea stângă a unui început de râpă,
datorită abundenţei materialelor arheologice descoperite aici. Ea a avut latura de sud şi cea de vest de
4 m, latura de nord de 3 m şi latura de est oblică, urmând ductul râpei. Cel mai important complex
arheologic descoperit cu acest prilej este restul unei colibe aparţinând nivelului III (cultura Coţofeni)
care nu a primit o siglă anume. Adâncimea la care s-a ajuns cu săpăturile este de 1,50 m.
Caseta C2/1993 a fost trasată pe partea dreaptă a râpei mai sus amintită. Ea a avut latura de est şi
cea de sud de 4 m, latura de nord de aproximativ 3,5 m, iar cea de vest era neregulată, urmând
sinuozităţile râpei. Cel mai important complex descoperit cu acest prilej este o locuinţă aparţinând
nivelului II (cultura Petreşti) care nu a primit numerotare. Adâncimea cercetată a ajuns la 1,60 m.
Caseta C4/1994-1995 (Luca, 2001, Planul 4d) a fost trasată şi excavată la 0,50 m vest de caseta
C1/1993. Laturile acesteia au avut câte 4 m în anul 1994 şi 4,70 m după reîndreptarea profilurilor din
anul 1995. Cel mai important complex arheologic aparţine nivelului I (cultura Turdaş), nenumerotat
datorită faptului că nu a fost cercetat pe o suprafaţă prea mare. Aici a fost descoperit, într-o groapă
puţin adâncă Vasul cu cerbi (Luca, 2001, Fig. 29/1). O altă locuinţă nenumerotată aparţinea nivelului
II (cultura Petreşti). Adâncimea generală la care s-a ajuns cu săpătura este de 2,20 m.
Caseta C5/1994-1995 a fost trasată şi excavată la 0,50 m est de caseta C2/1993. Laturile acesteia
au avut 4 m şi 4,50 m după îndreptarea profilurilor din anul 1995. Din păcate locuinţa aparţinând
nivelului II (cultura Petreşti) descoperită aici (Luca, 2001, L5/1994-1995) nu a putut fi cercetată după
toate regulile impuse de abordarea ştiinţifică, deoarece în iarna anului 1995 apele mari au distrus mare
parte din casetă. Adâncimea la care s-au oprit cercetările a fost de 0,90 m.

c. Stratigrafia staţiunii de la Turdaş-Luncă.


Stratigrafia stabilită o dată cu cercetările anului 1910 se dovedeşte a fi în mare parte corectă, dacă
este să o judecăm şi în funcţie de unităţile stratigrafice descoperite şi de noi.
Pentru înţelegerea sistemului nostru de gândire şi a observaţiilor stratigrafice acumulate de-a
lungul timpului prezentăm aşezările culturilor Turdaş, Petreşti şi Coţofeni din punctul Luncă,
menţionând de la bun început faptul că acestea sunt dispuse pe orizontala sitului pe şase niveluri
(1992-1998; fiecare nivel reprezentând o aşezare) distincte, după cum urmează (Luca, 1993; Luca,
1995, 34-35; Luca, 1996d, 221; Luca, 1997a, 252; Luca, 1998b, 165-166; Luca et alii. 1994; Luca et
alii.1995; Luca et alii.1996; Luca et alii.1997; Luca et alii.1998).
c. 1. Cultura Turdaş (nivel I şi II – inferior şi superior din zona centrală, nivel I zona de vest;
1992-1995). După datele pe care le avem în acest moment considerăm că nivelul II superior din zona
centrală este contemporan cu nivelul I din zona de vest. Pământul ce alcătuieşte stratul de cultură este
cenuşiu–granulos, în structura sa fiind preponderentă ceramica sub formă de fragmente sau pigment.

Zona centrală (Luca, 2001, Planul 1, punctul A).


Nivelul I.
Complexele caracteristice acestui nivel de locuire sunt bordeiele (B1/1992 şi B2/1992-1993).
Stratul de cultură din care pornesc acestea este subţire şi apare sporadic, doar în zona centrală a sitului
de la Turdaş-Luncă. Pentru exemplificare avem la dispoziţie stratigrafia suprafeţei S I/1992-1993
(Luca, 2001, Planul 5a) unde se vede că nivelul de pornire al bordeiului B2/1992-1993 este extrem de
subţire şi nu apare pe întreaga suprafaţă a săpăturii. În compoziţia pământului ce alcătuieşte acest
nivel de locuire (numerotat cu VII) fragmentele ceramice sunt rare, caracteristic fiind amestecul
acestuia cu fragmente de cărbune, fragmente ceramice fărâmate în bucăţi foarte mărunte, mici
fragmente de chirpici, oase şi bucăţi de concreţiuni calcaroase antrenate din stratul steril din punct de

21
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

vedere arheologic (numerotat cu VIII). Sterilul este reprezentat pe toată întinderea platoului de un
loess format în mod cert în epocile glaciare, intercalat – din când în când – de lentile de pietrişuri şi
având, la baza terasei, un strat compact şi gros de gresie. La zona de contact cu stratul de cultură
neolitică sterilul are şi concreţiuni calcaroase.
Nivelul I nu mai este reprezentat şi pe alte planuri şi profiluri datorită faptului că, după opinia
noastră, aşezarea ţinând de acesta a fost distrusă aproape în întregime de râul Mureş. De aceea am
propus, încă de acum câţiva ani, ca să considerăm că aşezarea cea mai veche a sitului de aici se
întinde la ora actuală pe o distanţă de maximum 150 m pe malul Mureşului (Luca, 1995, 34), cu o
profunzime spre calea ferată de maximum 50 de m de la mal. În mod cert că vom avea puţine şanse să
surprindem complexe arheologice ale acestui nivel în viitoarele campanii arheologice. Concluzionăm
că arealul restrâns al acestei prime locuiri turdăşene se centrează pe mijlocul zonei de mal al platoului
actual.
Nivelul II.
Acesta este suprapus aşezării turdăşene vechi (nivelul I) şi a fost numit de noi nivelul intermediar,
reprezentând două aşezări, nivelul II – inferior (cu bordeie) şi nivelul II – superior (cu locuinţe de
suprafaţă). Acestea aparţin din punct de vedere cronologic şi cultural unei faze Turdaş evoluate. Satul
nivelului II – superior se extinde (nivel I – vest) pe tot platoul, iar satul nivelului II – inferior se
întinde pe toată zona centrală şi estică a platoului.
Nivelul II – inferior.
Complexele caracteristice pentru modul de locuire al acestei zone sunt bordeiele B3/1993 şi
B4/1995. Pentru exemplificarea stratigrafiei verticale am ales profiluri ale suprafeţei S II/1994-1995
(Luca, 2001, Planul 2b-d) şi ale casetei C3/1993 (Luca, 2001, Planul 4c). Pe Planul 2c observăm că
stratul de cultură corespunzător nivelelor de umplere ale bordeiului B4/1995 numerotate cu cifrele V-
X este cvasi-inexistent, complexul fiind săpat direct în sterilul din punct de vedere arheologic,
numerotat de noi cu cifra XI. Situaţia se modifică atunci când studiem profilul de la Planul 2d unde se
observă un strat corespunzător acestui nivel, subţire – este drept –, numerotat de noi cu cifra V, peste
sterilul arheologic numerotat cu cifra VI.
O altă prezentare a nivelului II – inferior o avem la Planul 4c. Acesta se află reprezentat în acest
caz prin cifrele IV-V care reprezintă tot atâtea nivele de umplere ale bordeiului B3/1993. Sterilul
arheologic este prezentat prin cifra VI. Este de remarcat, contrar aparenţelor, că diferenţa dintre
nivelele I şi II – inferior este extrem de clară, atât ca şi componenţă arheologică a complexelor, cât şi
ca realitate coloristică a stratului aparţinător.
Pământul ce alcătuieşte acest nivel este amestecat cu cenuşă, fiind mult mai închis la culoare
decât cel al nivelului anterior. Compoziţia stratului este alcătuită din multe fragmente ceramice,
chirpici mărunt, oase, fragmente diverse de rocă şi cărbune de lemn. Grosimea acestuia variază în
partea centrală şi de est a platoului pe care se află aşezarea neolitică aparţinând acestui nivel.
Nivelul II – superior.
Acestuia îi corespund locuinţele de suprafaţă L1/1992 şi L4/1995. Pentru exemplificarea apariţiei
nivelului II – superior în stratigrafia staţiunii am ilustrat lucrarea cu profilurile de la Planul 2c-d, 4c,
5a şi pentru locuinţele de suprafaţă cu planurile orizontale 2 a şi 3 a-b. Observăm că stratul ce
reprezintă acest nivel este mai gros, depunerile fiind realizate într-un timp mai îndelungat şi aşezarea
dezvoltându-se mai puternic. Resturile de chirpici ale locuinţelor stau la baza stratului de cultură
(Luca, 2001, Planul 2c – numerotat cu IV, 2d – numerotat cu IV; 4c – numerotat cu III; 5a –
numerotat cu IV). O altă situaţie se întâlneşte la Planul 5a unde se poate ca părţile de strat numerotate
de noi cu cifra V să facă parte din acelaşi nivel cultural.
Pământul nivelului este în continuare negru-făinos, amestecul cu fragmente de chirpici, oase,
ceramică şi alte resturi fiind mult mai evidente decât în partea de strat descrisă anterior. Grosimea
stratului ce aparţine de nivelul II – superior este groasă şi constantă pe întreaga întindere a platoului
unde se găsesc resturi arheologice neolitice la suprafaţa solului.
În acest nivel se găsesc din când în când fragmente de oase lungi sau de calote craniene
aparţinând unor indivizi de rasă umană. Aceasta demonstrează că, cel puţin pentru unele comunităţi,
resturile oaselor umane nu au o semnificaţie deosebită.

22
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Zona de est (Luca, 2001, Planul 1, punctul D).


Poziţia stratigrafică a mormântului de copil (Luca, 2001, Planul 4b) este clară în sensul că groapa
acestuia a fost săpată de la nivelul de călcare al fundului unui bordei asemănător cu cele din nivelul II
– inferior. Groapa nu era adâncă faţă de nivelul de călcare străvechi, de abia cât să încapă corpul
chircit.

Zona de vest (Luca, 2001, Planul 1, punctul B).


Nivelul I.
Situaţia stratigrafică verticală a acestui nivel este prezentată la Planul 4a, d. La Planul 4a nivelul I
din zona de vest este prezentat la cifra IV, iar la Planul 4d la cifrele IV-V. În ambele cazuri stratul
suprapune sterilul din punct de vedere arheologic (Luca, 2001, Planul 4a = numerotat cu V; Planul 4d
= numerotat cu VI). La planul 4d, cifra V am excavat şi această parte, datorită apariţiei rare a unor
fragmente de cărbune de lemn. Acestea ne-au dat impresia că am fi în faţa unor resturi de locuire.
Neapariţia altor materiale arheologice care să poată fi atribuite stratului ne-au făcut să-l încadrăm în
momentul cronologic al culturii Turdaş cu rezerva studierii şi mai târziu a zonei.
Pământul este de culoare neagră, slinoasă şi este amestecat cu fragmente ceramice şi oase foarte
afectate de aciditatea solului. Sterilul arheologic (Luca, 2001, Planul 4a = cifra V; 4d = cifra VI) este
negru, untos şi mustind de apă. După informaţiile amabile ale domnului A. Bărbuţă de la
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, în partea de vest a platoului pe care se află situl
arheologic de la Turdaş-Luncă s-ar produce un proces de transformare în turbă a solului datorat – în
parte – şi pânzei înalte de apă freatică. Poate că de aceea locul a fost locuit mai puţin decât restul
platoului.
Din punctul de vedere al încadrării culturale acest nivel este contemporan, ca materiale
arheologice şi ca mod de construire al locuinţelor (Luca, 2001, C1/1993 = Planul 4d – numerotat cu
IV), cu nivelul II – superior din zona centrală şi estică a staţiunii.
c. 2. Cultura Petreşti (nivelul III din zona centrală şi de est şi nivelul II din zona de vest).

Zona centrală (Luca, 2001, Planul 1, punctul A).


Nivelul III. Complexele caracteristice acestui nivel sunt locuinţele de suprafaţă cum ar fi L3/1992,
L2/1994-1995 (Luca, 2001, Planul 2c-d = numerotat cu II) sau cele nenumerotate (Luca, 2001, Planul
5a = numerotat cu II, partea stângă). La o privire atentă constatăm că nivelurile de călcare existente
ne-au obligat să desenăm, cel puţin pentru partea centrală şi de est a sitului, două subniveluri (Luca,
2001, Planul 2c-d = numerotat cu II-III). Datele existente pentru campaniile anilor 1992-1995 au fost
prea puţine în acest sens, dar vom vedea în volumul următor că aceste argumente pot – totuşi – exista
(Luca, 1995, 34).
Pământul stratului este acel aşa-numitulhumus eneolitic, granulos, de culoare neagră, amestecat cu
multe fragmente de chirpici, ceramică, oase, fragmente de roci. Solul este acid, în strat atacând slipul
vaselor. Acest lucru se întâmplă, mai rar şi în locuinţe.

Zona de vest (Luca, 2001,Planul 1, punctul B).


Nivelul II.
Complexele caracteristice acestui nivel sunt locuinţele de suprafaţă (Luca, 2001, Planul 4d =
numerotat cu III, partea dreaptă). În acest stadiu al cercetărilor se pare că aceste locuinţe sunt
contemporane cu partea inferioară a nivelului III din zona centrală.
Pământul stratului este acelaşi humus eneolitic ca şi în cazul nivelului III din zona centrală şi de
est. Constatăm că şi în acest caz se observă tendinţa spre transformarea în turbă a solului, ca şi în
cazul nivelului I din aceeaşi zonă. Umiditatea excesivă a afectat fundamental ceramica, aceasta
pierzându-şi slipul sau înmuindu-se până la sfărâmare.
c. 3. Cultura Coţofeni (nivelul III din zona de vest).

Zona de vest (Luca, 2001, Planul 1, punctul B).


Nivelul III.
Cultura Coţofeni este reprezentată de un nivel bine conturat, ce se mai păstrează pe aproximativ
100 m de mal, către vestul sitului (Luca, 1995, 34), suprapus peste nivelul Petreşti (nivel II – vest). Cu

23
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

totul izolat mai apar fragmente ceramice Coţofeni şi în zona centrală a sitului, fără a descoperi şi
complexe de locuire ale acestei culturi.
Pământul stratului este acelaşi humus eneolitic cu observaţia suplimentară după care acesta nu
mai are în compoziţie atât de multe fragmente de chirpici spart şi de ceramică. Locuinţele nivelului
sunt colibe cu o structură foarte uşoară, poate sezoniere. Stratul de cultură este destul de gros (Luca,
2001, Planul 4a = numerotat cu II; Planul 4d = numerotat cu II). Se poate observa şi aici tendinţa spre
transformarea în turbă a stratului de cultură, mult mai puţin, însă, decât în cazul nivelurilor inferioare.

Zona centrală.
În zona centrală apar, fără a avea condiţii stratigrafice in situ de păstrare materiale ceramice ale
culturii. Toate aceste materiale – foarte rare, de altfel – se descoperă în stratul de arătură.

¤
Observaţiile făcute asupra stratigrafiei sitului arheologic (Luca, 2001, săpături 1992-1995) de la
Turdaş-Luncă demonstrează că s-au făcut mai multe mutări ale vetrei aşezărilor succesive pe acelaşi
platou, care, din când în când, s-au intersectat imaginar pe orizontală, existând trei niveluri de
depuneri culturale în vest (Turdaş, Petreşti şi Coţofeni), cinci nivele în centrul staţiunii (Turdaş,
Turdaş – intermediar cu două subniveluri şi Petreşti cu două subniveluri) şi trei / patru niveluri în est
(Turdaş – intermediar, cu două subniveluri şi Petreşti cu unul sau două subniveluri).
Trebuie să menţionăm că în toate cazurile stratul arabil nu este mai gros de 0,28 m, talpa plugului
oprindu-se, mai ales către centrul / estul staţiunii, pe nivelul de dărâmare a subnivelului mai nou din
punct de vedere cronologic, cu locuinţe de suprafaţă, aparţinând culturii Petreşti.

Săpăturile anilor 1996-1998.


Secţiunea S1/1996 (Plan 1-2) a fost trasată şi cercetată în sectorul C, partea de est, către
suprafeţele din sectorul A (Luca, 2001, harta 2, zona C, secţiunea mai scurtă). Aceasta a avut 16/2 m
şi adâncimea medie de 2 m. Stratigrafia secţiunii este următoarea:
- după nivelul arabil (1) urmează nivelul aparţinând culturii Petreşti (2, cu două subniveluri);
acesta este de culoare neagră, granulos (humus eneolitic) şi are – către mijlocul grosimii sale
un nivel de călcare corespunzător nivelului de călcare al locuinţelor de suprafaţă din zona
centrală (A) şi de est (C); în compoziţia nivelului există fragmente ceramice, oase şi
fragmente mărunte de chirpici, ceea ce ne face să credem că suntem între două grupuri de
locuinţe petreştene aflate la est şi la vest de locul cercetat, dar şi o groapă adâncă cu un rol
greu de definit având aproape un metru diametru;
- imediat sub acesta urmează nivelul Turdaş (3-4, cu două subniveluri) şi sterilul din punct de
vedere arheologic; subnivelul Turdaş II – superior (3) prezintă resturile unei locuinţe de
suprafaţă numită de noi locuinţa L5/1996 (resturi de chirpici masiv – 6; gropi de stâlpi care
pot fi legaţi de locuinţă); subnivelul Turdaş II – inferior (4) este reprezentat – ca şi în anii
trecuţi – prin locuinţe de tip bordei (bordeiul B5/1996); bordeiul descoperit în această
secţiune este de mari dimensiuni (aproximativ 6 m lungime) ambele subniveluri au culoare
cenuşie, evidenţiindu-se bine faţă de nivelul anterior; subnivelul II – inferior nu are un strat
de cultură corespunzător ceea ce ne face să credem că intervalul de timp dintre cele două
subniveluri nu este foarte lung;
- nivelul I şi cel mai vechi aparţinând culturii Turdaş nu este prezent în secţiune;
- sterilul din punct de vedere arheologic este lutos, amestecat cu concreţiuni calcaroase.

24
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Plan 1. Turdaş-Luncă. Secţiunea S1/1996. Profil vertical de nord-vest şi plan orizontal pe sterilul din
punct de vedere arheologic (m 1-8).

Plan 2. Turdaş-Luncă. Secţiunea S1/1996. Profil vertical de nord-vest şi plan orizontal pe sterilul din
punct de vedere arheologic (m 8-18).

Secţiunea S2/1996 (Plan 3-4) a avut dimensiunile de 22/2 m (Luca, 2001, harta 2, zona C,
secţiunea lungă dinspre marginea aşezării, spre est). Secţiunea a fost trasată şi cercetată în sectorul C,
partea de est, către marginea aşezării (Luca, 2001, harta 2, zona C, secţiunea mai scurtă dinspre zona
A, spre mijlocul aşezării). Aceasta adâncimea medie de 2 m. Stratigrafia secţiunii este următoarea:
- după nivelul arabil (1) urmează nivelul aparţinând culturii Petreşti (2, cu două subniveluri);
acesta este de culoare neagră, granulos (humus eneolitic) şi are către mijlocul grosimii sale
locuinţe de suprafaţă (3 – pe planul vertical: locuinţa L6/1996 între m 6,5 şi 16 (1 – pe planul
orizontal); locuinţa L7/1996 între m 20 şi 22 (2 – pe planul orizontal); în ultima dintre
locuinţe s-au descoperit vase întregi (5), topoare (3) şi greutăţi (4) fapt ce ne îndeamnă să

25
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

constatăm faptul că a fost distrusă în timpul funcţionării); din locuinţele de suprafaţă


pornesc gropi de stâlpi (m 8-9, 11) umplute cu bucăţi mari de chirpici din peretele acestora
(11); în compoziţia nivelului există fragmente ceramice, oase şi fragmente mărunte de
chirpici ca şi în secţiunea S1/1996;
- imediat sub acesta urmează nivelul Turdaş (5 – cu un subnivel) şi sterilul din punct de
vedere arheologic (10); subnivelul Turdaş II este reprezentat doar prin partea sa inferioară,
fapt ce ne face să gândim că am depăşit limita de est a nivelului II – superior; ca şi în anii
trecuţi, locuinţe de tip bordei (4-9 – pe planul vertical; bordeiul B6/1996 – m 0-2; bordeiul
B7/1996 – m 13-14,8 şi B8/1996 – m 21,5-22) sunt cele care caracterizează nivelul; bordeiele
descoperite în această secţiune sunt duble, cu două încăperi (B6/1996) sau simple, cu o
încăpere (B7-8/1996); bordeiele sunt săpate până la adâncimi de mai bine de 3 m şi au trepte
de acces (B6-7/1996) sau „cuptoriri” (B6-7/1996); în bordeiul B6/1996 s-a descoperit
despărţirea dintre cele două încăperi (m 0-2) pe care se afla o „trusă de ace” din os în poziţie
in situ; bordeiele B6 şiB7/1996 au câte două orizonturi de folosire despărţite între ele printr-
un strat gros de cenuşă (7-8); acesta reprezintă resturile dărâmăturii ce rezultă în urma
incendierii; nivelul de umplere numerotat cu 4 reprezintă folosirea gropii în scop menajer;
între m 10,5-11,5 se află o groapă de mari dimensiuni, cu diametrul de 1 m, a cărei folosinţă
nu a putut fi descifrată;
- nivelul I şi cel mai vechi aparţinând culturii Turdaş nu este prezent în secţiune;
- sterilul din punct de vedere arheologic este lutos, amestecat cu concreţiuni calcaroase (10),
mai sus decât în celelalte secţiuni şi suprafeţe, semn că unele dintre nivelurile de locuire ale
staţiunii s-au epuizat spre estul câmpului cu resturi arheologice.

Suprafaţa S III/1996-1997 (Plan 5) a avut o formă neregulată (L) cu dimensiunile de 4,60 m


(conexiunea cu suprafaţa S II/1994-1995, în partea de sus a planurilor 10 şi 11b) / 5,20 (în partea din
dreapta planurilor 10 şi 11b) / 3,15 m (în partea de jos a planurilor 10 şi 11b) / 3,15 m (în partea din
stânga-inferior a planurilor 10 şi 11b) / 1,40 / 2 m (în partea din stânga planurilor 10 şi 11b).

Plan 3. Turdaş-Luncă. Secţiunea S2/1996. Profil vertical de nord-vest (m 1-12 şi 12-22).

26
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Plan 4. Turdaş-Luncă. Secţiunea S2/1996. Plan orizontal pe nivelul de locuinţe de suprafaţă aparţinând
culturii Petreşti – partea superioară (nivel III). Plan orizontal pe sterilul din punct de vedere
arheologic (nivelul II – inferior, cultura Turdaş) (m 1-12 şi 12-22).

Suprafaţa se află în zona centrală (A) a sitului şi a fost trasată pentru urmărirea unor complexe
majore din nivelul III – cultura Petreşti (locuinţa L2/1994-1995) şi II – inferior, cultura Turdaş
(bordeiul B4/1995).
Stratigrafia verticală a suprafeţei S III/1996-1997 este ilustrată prin profilul de vest a acesteia
(plan 11a):
- nivelul numerotat cu cifra 1 este arabilul;
- următorul nivel (2 şi 3) arată existenţa nivelului III aparţinând culturii Petreşti; acesta este
de culoare neagră şi granulos (humus eneolitic); se vede clar (3) locul locuinţei L2/1996 în
stratigrafia sitului;
- nivelul II (cultura Turdaş) este reprezentat prin simbolurile de la cifrele 4 la 9; nivelul 4 este
împărţit printr-o lentilă de chirpici (5 – locuinţa L4/1995) în cele două subniveluri
binecunoscute (II – superior şi II – inferior); lentila de chirpici ne arată că suntem în
apropierea unei locuinţe de suprafaţă a nivelului II – superior (aşa ne sugerează şi cele două
gropi dreptunghiulare din partea inferioară a planului 11b care provin – după toate
probabilităţile – de la fundarea locuinţei); s-a descoperit şi continuarea bordeiului B4/1995 –
nivelul II – inferior; acesta este săpat în trepte (poate că am descoperit una dintre intrările în
acesta deoarece o altă intrare se afla pe latura sa se sud); acesta are mai multe niveluri de
umplere (6-9) dintre care cel puţin două (6-7) reprezintă folosirea ca groapă menajeră a
complexului; pământul nivelului II este foarte cenuşos, cu o culoare corespunzătoare;
- nivelul I (cultura Turdaş) nu a fost descoperit în această suprafaţă.

27
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Plan 5. Turdaş-Luncă. Suprafaţa S III/1996-1997. Plan orizontal al locuinţei L2/1994-1995 (partea


săpată în anul 1996).

Stratigrafia verticală a suprafeţei S III/1996-1997 este ilustrată prin profilul de vest a acesteia
(plan 11a):
- nivelul numerotat cu cifra 1 este arabilul;
- următorul nivel (2 şi 3) arată existenţa nivelului III aparţinând culturii Petreşti; acesta este
de culoare neagră şi granulos (humus eneolitic); se vede clar (3) locul locuinţei L2/1996 în
stratigrafia sitului;
- nivelul II (cultura Turdaş) este reprezentat prin simbolurile de la cifrele 4 la 9; nivelul 4 este
împărţit printr-o lentilă de chirpici (5 – locuinţa L4/1995) în cele două subniveluri
binecunoscute (II – superior şi II – inferior); lentila de chirpici ne arată că suntem în
apropierea unei locuinţe de suprafaţă a nivelului II – superior (aşa ne sugerează şi cele două
gropi dreptunghiulare din partea inferioară a planului 11b care provin – după toate
probabilităţile – de la fundarea locuinţei); s-a descoperit şi continuarea bordeiului B4/1995 –
nivelul II – inferior; acesta este săpat în trepte (poate că am descoperit una dintre intrările în
acesta deoarece o altă intrare se afla pe latura sa se sud); acesta are mai multe niveluri de
umplere (6-9) dintre care cel puţin două (6-7) reprezintă folosirea ca groapă menajeră a
complexului; pământul nivelului II este foarte cenuşos, cu o culoare corespunzătoare;
- nivelul I (cultura Turdaş) nu a fost descoperit în această suprafaţă.

28
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Plan 6. Turdaş-Luncă.Suprafaţa S III/1996-1997. Stratigrafia verticală a suprafeţei (partea superioară).


Plan orizontal al bordeiului B4/1995 (partea săpată în anul 1997). În partea inferioară a planului b se
află două gropi de stâlp ţinând de locuinţa L4.

Suprafaţa S IV/1997-1998(Plan 7) a fost începută în anul 1997 şi finalizată în anul 1998.


Suprafaţa acesteia este de 14/4 m şi a avut drept scop cercetarea în continuare a suprafeţei S I/1992-
1993.
O frumoasă locuinţă din nivelul III (locuinţa L8/1997-1998) s-a putut cerceta cu acest prilej (plan
7 – jos).
Mai în adâncime s-au putut cerceta parţial resturile substrucţiilor unei locuinţe de suprafaţă
(locuinţa L9/1998) şi resturi ale fundaţiei locuinţei L8/1997-1998. S-a constatat că mare parte dintre
gropile de stâlpi ale locuinţei L9/1998 sunt de formă dreptunghiulară ca şi în cazul locuinţei L4/1995,
1996-1997. Acumulările de chirpici sunt – de regulă – în zona stâlpilor, fapt care demonstrează locul
şi rolul acestora în planimetria generală a locuinţei (plan 7 – sus).

29
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Spre surprinderea noastră stratigrafia din anii 1992 şi 1993 nu s-a mai confirmat pentru cel mai
vechi orizont. Bordeiele nivelului Turdaş I nu au mai apărut, la fel ca şi bordeiele fazei Turdaş II –
inferior.

Plan 7. Turdaş-Luncă.Suprafaţa S IV/1997-1998. Sus: planul orizontal al substrucţiei locuinţei


L9/1998. Jos: planul resturilor de chirpici din locuinţa L8/1997-1998.

Arhitectura nivelurilor cercetate în aşezarea de la Turdaş-Luncă


În zona centrală (A) stratigrafia şi arhitectura nivelurilor de locuire turdăşene şi petreştene este
aproximativ aceeaşi cu cea din zona de est (C).

Nivelul I. Cultura Turdaş. În campaniile anilor 1996-1998 nu am descoperit locuinţe aparţinând


acestui nivel – cel mai vechi din aşezarea neolitică din acest punct.
Din cercetările campaniilor 1992-1995 ştim că locuinţele acestui nivel sunt de tip bordei. Au fost
cercetate două bordeie ale acestui nivel: bordeiul B1/1992 (suprafaţa I) şi B2/1992-1993 (suprafaţa I).
Acestea au câte o încăpere şi trepte de acces (B2).

Nivelul II. Cultura Turdaş. După cum afirmam în rândurile anterioare, acestui nivel îi aparţin
două subniveluri – inferior şi superior.
Nivelul II – inferior este reprezentat din punctul de vedere al arhitecturii prin locuinţe adâncite, de
tip bordei. Bordeielor descoperite în campaniile anilor 1992-1995 (bordeiele B3/1993 – caseta C3 şi
B4/1995 – suprafaţa S II) li se adaugă locuinţele adâncite săpate în campaniile anilor 1996-1998
(bordeiele B5/1996 – secţiunea S1/1996 şi B6-7/1996 – secţiunea S2/1996). Acestea au forma uşor ovală
şi – în unele cazuri – două încăperi. De asemenea, posedă trepte de acces şi „cuptoriri” şi „laviţe”
cruţate în lut pentru dormit.
Nivelul II – superior este reprezentat din punctul de vedere al arhitecturii prin locuinţe de
suprafaţă. În campaniile anilor 1992-1995 s-au cercetat două locuinţe de suprafaţă aparţinând acestui
subnivel (locuinţa L1/1992 – suprafaţa S I şi locuinţa L4/1995 – suprafaţa S II), iar în anii 1996-1998
alte două (locuinţa L5/1996 – secţiunea S1/1996 şi locuinţa L9/1998 – suprafaţa IV). Aceste locuinţe
au suprastructura din lemn masiv lipit cu lut care prin ardere se transformă în chirpici, bine ars, păstrat
doar pe alocuri în zona gropilor masive pentru stâlpi (gropile sunt dreptunghiulare; într-unul dintre
capete acestea prezintă groapa mult adâncită a stâlpului; gropile sunt aliniate şi distanţele dintre ele
sunt regulate). Nu există depuneri compacte de chirpici, acesta provenind exclusiv din prăbuşirea
pereţilor. Sistemul de construcţie descris pare a fi caracteristic unui întreg orizont cronologic şi
cultural. Cele mai clare observaţii legate de un astfel de orizont le avem în săpăturile de la Mintia-
Gerhat (Draşovean şi Luca, 1990 – stratul II), moment în care avem primele elemente Foeni-Mintia în
Transilvania.

30
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Nivelul III. Cultura Petreşti. Chiar dacă stratigrafia verticală ne arată existenţa a două
subniveluri, nu am cercetat decât un nivel de locuinţe de suprafaţă cu materiale arheologice relativ
unitare. Nivelul de călcare al acestor locuinţe este cel care – de fapt – împarte în două stratigrafia
petreşteană. Dacă în campaniile 1992-1995 am cercetat trei locuinţe petreştene (locuinţa L2/1994-
1995 – suprafaţa S II, locuinţa L3/1992 – suprafaţa S I şi locuinţa L5/1994-1995), în campaniile 1996-
1998 s-au excavat alte trei (continuarea locuinţei L2 – suprafaţa S III şi locuinţele L6-7/1996 –
secţiunea S2/1996 şi L8/1997-1998 – suprafaţa IV).
În locuinţa L2/1994-1996 (suprafeţele S II-III; partea cercetată în anul 1996) s-a descoperit şi
partea superioară a canatului uşii de intrare în casă, deasupra căreia era lipită o friză cu capete de taur,
o parte din aceasta putând fi reconstituită.

Fig. 3. Turdaş-Luncă.Suprafaţa S III/1996-1997. Locuinţa L2 (partea cercetată în anul 1996). Nivel


Petreşti. Parte dintr-o friză cu capete de bovidee stilizate.

După cum se poate observa la fig. 3, capetele de taur sunt flancate cu aplicaţii circulare, ce pot fi
considerate fie „ochi”, fie simboluri solare. Friza era destul de lungă (poate că mai bine de 1,5 m),
deoarece am descoperit mai multe părţi din alţi „ochi”, care nu s-au putut lipi – însă – de fragmentele
existente lipsind, încă din vremurile străvechi – poate – elementele de legătură.
Locuinţele L2/1994-1996 (suprafeţele S II-III; partea cercetată în anul 1996; plan 10), L6
(secţiunea S2/1996; plan 9 – sus, partea 1, dreapta şi partea 2, stânga), L7 (secţiunea S2/1996; plan 9 –
sus, partea 2, dreapta) şi L8 (suprafaţa IV/1997-1998; plan 12 – jos) sunt construite după aceleaşi
principii. Arhitectura lor se întemeiază pe existenţa unor platforme masive din lut ars peste care se pot
observa alte bucăţi de chirpici, de mici dimensiuni, care provin de la „scuturarea” lipiturii pereţilor şi
– posibil – a tavanului. Pe platformă şi între aceste resturi mai mărunte de chirpici se află vase întregi
sau întregibile şi alte resturi ale instrumentarului folosit în ocupaţiile casnice de omul neoliticului. Din
loc în loc s-au putut cerceta gropi de stâlpi în care – de cele mai multe ori – am găsit resturi de
chirpici rezultat în urma distrugerii platformei. Menţionăm că locul pe care s-au construit platformele
este perfect plan şi că după observaţiile noastre podinile au fost complet suspendate, incendierea lor
însemnând şi sfârşitul locuirii în acea casă. După cum am putut constata în săpătură lipitura masivă a
podinii era aşezată pe bârne masive despicate prin „inima” lemnului. Din păcate condiţiile de
cercetare nu ne-au permis să studiem în întregime nici unul dintre aceste complexe, fapt ce ne
împiedică să facem şi alte observaţii pertinente. Ne-au ajutat însă, de această dată, condiţiile de
păstrare în sol a locuinţelor, acestea ne mai fiind distruse parţial de plug precum locuinţele L2 (partea
cercetată în anul 1994), L3 şi L5 (Luca, 2001, p. 46-48) cercetate în anii 1992, 1994-1995.

31
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Cercetările anului 2011.


Cercetările preventive din anul 2011 au confirmat, aproape în totalitate, observaţiile anterioare.
Nivelul 0 (numit astfel deoarece nu a fost descoperit în campaniile anterioare), cultura Starčevo-
Criş, a fost detectat, printr-un singur complex arheologic în zona km 11+250.
Nivelul Iapare compact între km 11+550 – 11+700, nivelul II – inferior între km 11+200-11+250
şi 11+400 – 11+600, iar nivelul II – superior între km 11+200 – 12+050.
Nivelul III, Petreşti, este prezent între 11+450 – 11+550, 11+600 – 11+700 şi 11+950 – 12+000.
Nivelul IV, Coţofeni, este prezent între km 11+200 – 11+250 şi sporadic între km 11+450 –
11+500.
Nivelul V, La Tène, a fost descoperit pe breteaua de nord, zona A.
Nivelul VI, medieval, a fost descoperit pe breteaua de nord, zona A şi în zona km 11+450.
Izolat, pe întinsul sitului s-au descoperit şi artefacte (bronzuri) din perioada finală a epocii cu
acelaşi nume sau de la începutul Hallstattului.

32
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

d. Sistemul de fortificaţii.

Foto 3. Ortofotoplan cu sectoarele sitului Turdaş şi ductul sistemului de fortificaţii. Cu galben –


aproximare; cu albastru, roşu, roz – traiect excavat.

Foto 4. Ortofotoplan cu cercetările magnetometrice din 2007-2008 efectuate de Carsten Mischa pe


terasa de la Turdaş, suprapuse peste ductul autostrăzii cu cercetările magnetometrice ale lui Dorel
Micle din 2011.

În perioada 2007-2008 au fost efectuate cercetări magnetometrice de o echipă de la Universitatea


Kiel condusă de dr. Mischa Carsten ajutat de către dr. Florian Dumitrescu-Chioar. Magnetometria a
scos la iveală traiectul unui şanţ de fortificaţie care a fost surprins foarte bine în zona B a sitului, la
sud de ductul autostrăzii. Pe traiectul autostrăzii şanţul a fost doar bănuit. Ductul unei altealveolări
este surprins perpendicular pe traseul autostrăzii şi reprezintă albia unui râu. Şanţul identificat de către
echipa germană este C181 (zona centrală a sectorului B), care a fost surprins de către noi pe 127 m şi
este posibil ca magnetograful să nu fi detectat şanţul datorită nivelului de coluviu care acoperă terasa
în această zonă şi care a antrenat şi distrus partea superioară a depunerilor arheologice. C181 este

33
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

profilat în sterilul galben cu două faze de folosire 181 mai timpurie (cultura Turdaş) şi 181a mai târzie
(cultura Petreşti). Au fost identificate şi gropi de stâlpi care flanchează şanţul. Umplutura este neagru-
brun cu urme de pigment ceramic. Şanţul a fost profilat la 1,2 m de la suprafaţa actuală a solului şi are
adâncime finală de aproximativ 2,6 m, cu o lăţime în partea superioară de 2,6 m.

Foto 5. C181a – profil. Foto 6. C181 – (stânga) cu groapă de stâlp


(dreapta).

În partea de est a zonei B, şanţul continuă şi face o buclă spre nord, surprinsă pe cercetarea
magnetometrică a echipei germane, după care se leagă de şanţul C388. Complexele din această zonă s-
au păstrat mai bine. C338 are o direcţie aproximativ nord-est–sud-vest, paralel cu palisada C339. În
profil, şanţul are formă de V cu fundul aplatizat. Umplutura şanţului este lutoasă, în partea superioară
găsindu-se fragmente ceramice, oase şi mult pigment de chirpici. Culoarea umpluturii este negru-
cenuşiu în partea superioară iar în partea inferioară cenuşiu deschis şi gălbui. Şanţul s-a profilat la 1 m
adâncime şi are o adâncime finală de 3 m. Acesta a fost surprins pe 39,7 m şi are o deschidere în
partea superioară de 3,5 m. palisada C339 are o lăţime de 0,89 m, fundul plat, având o umplutură cu
mult pietriş, pe alocuri lutoasă, de culoare negru cenuşiu, cu pigment de chirpici şi fragmente
ceramice. Palisada este suprapusă de C1880(groapă de mari dimensiuni).

Foto 7. C181 – vedere aeriană dinspre est, Foto 8. C338 – vedere dinspre vest.
octombrie 2012.

34
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Reconstituire 1. Palisada şi poartă de acces C181 în Reconstituire 2. Palisada şi poartă de acces C181
partea de jos a imaginii şi palisada cu turn (C191, în partea de sus a imaginii şi palisada cu turn
988) şi poartă de acces C. Vedere spre exteriorul
(C191, 988) şi poartă de acces. Vedere spre
sistemului de apărare. interiorul sistemului de apărare.

După observaţiile din teren turnul avea un nivel de călcare amenajat cu piatră de râu. Aici se
găseau şi fragmente ceramice aduse din strat. Porţile sunt una în faţa celeilalte, chiar dacă între C181 şi
C este o diferenţă cronologică, acestea tăindu-se unul pe altul.
În partea de vest a zonei B avem un şanţ care îl continuă pe C181 Ți C977. C997 s-a conturat la 1,3m
faţă de suprafaţa actuală a solului şi are o adâncime finală de 3,5 m. A fost surprins pe 41,5 m şi are o
lăţime de 3,66 m în partea superioară. C997 este posibil să corespundă cu şanţul C1256 din partea estică
a zonei C (peste râpă). În partea de nord-est şanţul se pierde în profil. Şanţul este suprapus de C964,
C976 şi de gropile de stâlpi din structurile numite 11a şi 12. Şanţul C994 dublează C977. În ele au fost
surprinse gropile de stâlpi. Umplutura este neagră cu pigment galben (pestriţ).

Foto 9. C977 – intersecţia cu complexul C976, Foto 10. C977 – vedere dinspre vest. La nord de el
vedere dinspre vest. se observă C994.

Zona A.
Cel mai impresionant sector de fortificaţii din această perioadă (cultura Turdaş) este excavat în
zona A a sitului, într-o parte a aşezării în care sistemul se strânge pentru a proteja o intrare în
localitate (sistem de locuire protourban). De la palisada C339 şi până la şanţul C842 sunt aproape 200 de
m. Din păcate, o parte a sistemului a fost distrus de drumul actual (între şanţul C338 şi C001), unde ar
trebui să avem minimum o palisadă. Cu două palisade care dublează şanţurile (C339 şi C150) şi şase
şanţuri care se strâng pentru a proteja o intrare labirintică protejată de un turn şi o palisadă mică

35
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

(C014b) este una dintre cele mai complexe lucrări de fortificare cunoscute pentru acest moment
cronologic.
C001. Adâncimea de conturare a complexului este de 1,05 m cu adâncime finală de 2,05 m şi
lăţimea de 1,65 m în partea superioară. Lungimea pe care a fost excavat şanţul este de 32,67 m. Şanţul
are fundul rotunjit într-un steril negru. Umplutura este brun-cenuşie cu pete galbene şi pigment
ceramic. În partea superioară apar fragmente ceramice şi pietricele. Şanţul taie groapa C854.
C003. Adâncimea la conturare a complexului este de 0,85 m cu adâncime finală de 3,14 m şi
lăţimea de 2,7 m în partea superioară. Lungimea pe care a fost excavat şanţul este de 32,67 m. Şanţul
este săpat în formă de V, cu două niveluri de umplere. În partea superioară există câteva lentile negre,
indicând o colmatare. În partea sudică şanţul se închide (posibilă trecere) şi nu mai poate fi observat
spre martorul sudic. În partea superioară umplutura este brună, devine brun-gălbuie iar spre fund
devine galbenă. Şanţul taie groapa C840.

Plan 8. Sistemul de fortificaţii – partea de est a zonei B (C339, C338) şi zona A a sitului Turdaş (C001,
C003, C150, C009, C010, C842 şi C014). În zona porţii avem un şanţ mic C014b (verde).

Reconstituire 3. Zona A. Sistemul de palisade, Reconstituire 4. Zona A. Turnul şi intrarea


porţi, turnul de apărare şi poziţionare acestora. avansată. Propunere de reconstituire cu tunel de
acces.

36
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Reconstituire 5. Zona A. Capul de taur aplicat pe laterala intrării-tunel.

Foto 11. Imagine de ansamblu zona A – se observă foarte bine C001, C003, zona porţii şi C009, C010, C014
care sunt parţial excavate la acest moment.

Cu această ocazie facem şi o propunere de reconstituire pentru zona de intrare cu cea mai puternică
fortificare la Turdaş-Luncă. Toate elementele de substrucţie se regăsesc în teren. De asemenea şi
resturi dislocate în urma distrugerii violente prin ardere. Toate şanţurile săpate pentru palisade arată
cu claritate existenţa acestora prin mai multe situaţii arheologice, după cum urmează:
- la conturare s-a observat, în majoritatea cazurilor, un strat de pietriş şi nisip aluvionar care păstra
amprenta stâlpilor şi ductului palisadei; acest strat arată, de asemenea, inundaţiile repetate care au
afectat situl, dar şi faptul că palisada avea şi un rol – involuntar obţinut – de „dig”;

37
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

- atunci când palisadele nu au fost demontate intenţionat se observă cu claritate amprenta în V


accentuat şi un şanţ cilindric, continuu, la proximitatea maximă de adâncime; acestea demonstrează că
stâlpii erau dispuşi continuu şi formau un adevărat „zid” din lemn;
- în unele cazuri palisadele au fost demontate intenţionat; atunci surprindem situaţii in situ doar din
loc în loc;
- intrarea în incinta propriu-zisă a localităţii preistorice se face printr-un sistem complicat şi sinuos
de porţi mici, porţi mari şi suprafeţe acoperite („tuneluri din lemn”);
- din loc în loc, porţile mai importante sunt flancate cu turnuri din lemn;
- „tunelurile din lemn” au sistem propriu de iluminat, dar şi de protecţie ritualică.

C009. Adâncimea la conturare, faţă de suprafaţa solului, 1,15 m, cu adâncime finală de 2,25 m şi
lăţimea de 2,9 m în partea superioară. Lungimea pe care a fost excavat şanţul este de 66 m. Şanţul are
o umplutură neagră-cenuşie, lutoasă, cu fragmente ceramice. În partea inferioară solul este brun-
gălbui, lutos, cu urme ceramice şi în, unele zone, cu pietricele aduse de aluviuni. În zona de sud se
opreşte brusc, formând o zonă de acces în interiorul satului, conectată cu poarta din zona C014b.
C150. Şanţ cu o lăţime de 0,88 m, fără urme de pari. Acesta dublează şanţul C009, posibil o palisadă
a acestuia. Adâncimea de conturare faţă de suprafaţa actuală a solului este de 1,2 m, iar adâncimea
finală este de 1,64 m. Umplutura şanţului este brun închis-nisipos cu pigmenţi negrii. Mai apar
pigmenţi de ceramică şi cărbune, foarte rar oase de animale şi ceramică. Toate resturile par a fi în
poziţie secundară, aduse de aluviuni. Şanţul se conturează în sterilul gălbui nisipos şi este suprapus de
C008.

Foto 12. C001 – profil. Foto 13. C009. Foto 14. C010.

Foto 15. C003 – profil. Foto 16. C003 – imagine de ansamblu (în stânga
se observă C001).

38
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

C010. Adâncimea la conturare faţă de suprafaţa actuală a solului este de 1,2 m, cu o adâncime finală
de 2,20 m şi lăţimea de 3,3 m în partea superioară. Lungimea pe care a fost excavat şanţul este de
41,74 m. Şanţul apare de sub nivelul de coluviu, cu două niveluri de umplere. Partea superioară –
negru-cenuşiu lutos, iar partea inferioară – brun-gălbui lutos. În zona sudică (zona porţii, în apropiere
de C014) se închide. Acesta taie complexul C013.
C014. Acesta a fost sesizat de sub coluviu, de la 1 m adâncime faţă de suprafaţa actuală a solului şi
are o adâncime finală de 2,4 m. Dinspre profilul de nord apare o platformă cu o lungime variabilă de
la 13,8 m la 16,2 m. O a doua platformă începe la 45 m şi se termină la 49,20 m. La 69,5 m aceasta
intersectează cu palisada C152. Aceasta se termină la 130,2 m cu o formă rotunjită. Se întrerupe 7,3 m
şi continuă 15 m către profilul sudic. Ea taie C093 şi este tăiată de structurile 4 şi 6. Taie, de asemenea,
C023 şi este tăiată de palisada C152. Umplutura este brun-gălbuie, cu apariţii rare de pigment ceramic.
Au ieşit şi vase întregibile în umplutura acestuia. În zona porţii, palisada are o întrerupere de 6,7 m.

Foto 17. C842. Foto 18. C014.

Foto 19. Zona A – zona intrării în fortificaţie (partea de est a acesteia).

C842 este un şanţ care începe în zona porţii, în afara acesteia, către est. S-a conturat la 1,15 m
adâncime faţă de suprafaţa actuală a solului şi are adâncimea finală de 2,4 m. Lăţimea în partea
superioară este de 2,7 m. Umplutura este brun închisă în partea superioară şi brun-gălbuie în partea

39
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

inferioară, pigmentată cu ceramică şi chirpici. Avem şi un vas întregibil şi două greutăţi. Ea are două
momente de umplere. Este posibil ca partea sa superioară să fie doar o tasare a stratului de cultură.

Foto 20. Zona A – sistemul de fortificaţii.

Zona C

Foto 21. Sistemul de fortificare zona C – detaliu de lucru, septembrie 2011.

40
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Plan 9. Sistemul de fortificare zona C.

Şanţurile C1256 (zona C) şi C977 (zona B) par să fie unul şi acelaşi complex. Este mai complicat de
făcut o legătură între ele datorită unei râpe care a distrus situl în zona dintre ele. Sunt unele din cele
mai vechi complexe din această zonă fiind tăiate de complexele adâncite cu material Turdaş, şi de
locuinţele de suprafaţă Turdaş târzii ca şi de platformele petreştene. Umplutura lor este neagră cu
pigment galben, cu foarte puţine fragmente ceramice. C1256 a avut 2 momente de umplere
documentate de o lentilă de lut galben aflată la 0,4-0,5 m de fund. Şanţul are adâncimea de 1,53 m de
la conturare şi se pare că este legat de un alt şanţ, care merge paralel cu el, C1255. Fundul şanţului este
rotunjit, asemănător şanţului C014 din zona A şi a lui C181 din zona B. Deschiderea maximă
documentată a C1256 este de 3,45 m. Lungimea pe care a fost surprins, în zona de V, este de aproape
158 m. Tot acest sistem este tăiat de un şanţ mai târziu – C1234. Către vest şanţul, cu întreg sistemul pe
care îl alcătuieşte, coteşte brusc spre nord.
C1255 este paralel cu C1256 şi s-a conturat la 2,13 m faţă de suprafaţa actuală a solului,având o
adâncime de alţi 2,13 m, cu deschiderea în partea superioară de 1,6 m. Este tăiat şi el de către C1254.
C1245 este situat între şanţul C1255 şi palisada C1233 şi are lăţimea în partea superioară de 1,07-1,4
m,iar adâncimea finală de 2,3 m. Acesta are mai multe gropi de stâlpi pe fundul său şi o amenajare de
mici dimensiuni C1257 (3,72 m lungime pe 0,31-0,5 m lăţime), posibil structura unui turn de lemn care
era legat de palisada C1233.

Foto 22. Şanţurile din faţa palisadei C1233 (vedere dinspre est)

Palisada C1233 este masivă şi porneşte de la 0,45 cm de sub platformele arse Petreşti şi Turdaş
târzii. Ea are adâncimea de 0,85 m. Adâncimea maximă a stâlpilor ajunge la 2,70 m. Lăţimea este de
0,9 m şi a fost surprinsă pe o lungime de 114 m. Stâlpii sunt masivi, rotunzi, dispuşi la aproximativ

41
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

1,5-2 m unul de altul. Aceştia sunt dublaţi de alţi stâlpi aflaţi în partea dinspre interior a palisadei.
C1233 a funcţionat în paralel cu C1256, C1255 şi C1245 alcătuind un sistem defensiv impresionant. Palisada
se afla la 2,36 m nord de C1245.

Plan 10. Palisada C1233 – plan şi profil.

Foto 23. Profil C1233. Foto 24. Imagine C1233 dinspre Foto 25. Sistemul de fortificaţie
V. văzut dinspre C1233.

Şanţ C2230. Palisada este orientată pe direcţia est-vest şi intră sub profilul nordic. Acesta se
profilează la adâncimea de 1 m faţă de suprafaţa actuală a solului şi are adâncimea finală de 2,9 m. El
este excavat pe 29,9 m şi are lăţimea maximă de 3,85 m. Acesta continuă şanţul C2178 către vest.
Umplutura sa are un aspect lutos şi este de culoare cenuşie, cu amestecul format din fragmente
ceramice, oase şi fragmente de chirpici. În secţiune, forma şanţului este semicirculară. Materialele
arheologice sunt descoperite în partea superioară a şanţului, fiind dispuse pe un nivel orizontal.
C2178. Acesta este un şanţ orientat pe direcţia est-vest, cu o lungime de 60 m şi o lăţime maximă de
1,14 m. El este situat la 2,78 m nord de palisada C1233.
Şanţ C2229. Şanţul este orientat pe direcţia est-vest, umplutura sa este cenuşoasă în partea
superioară şi de culoare cenuşiu-deschisă şi lutoasă în partea inferioară. În partea mediană umplutura
este de culoare negru-cenuşiu, cu intruziuni de pete galbene. În secţiune are o formă de V, materialele
arheologice fiind descoperite doar în partea superioară.
C2066. Acesta este orientat nord-sud şi este surprins pe toată lăţimea ductului autostrăzii, în secţiune
având o formă semicirculară. El este conturat la 1,5 m faţă de suprafaţa actuală a solului, cu
adâncimea finală la 2,9 m. Umplutura sa are un aspect lutos, de culoare cenuşiu deschis, cu fragmente
ceramice şi bucăţi mici de chirpici. În partea superioară se observă mai multe materiale ceramice.

42
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Şanţul se află la 68 de m de locul în care C1256 coteşte brusc spre nord. Lăţimea sa în partea superioară
este de 1,62m.
C2213. Şanţul este orientat nord-sud şi a fost surprins pe toată lăţimea autostrăzii. Umplutura sa are
un aspect lutos, de culoare cenuşiu-deschisă. Lăţimea în partea sa superioară este de 0,80 m şi este o
palisadă. Ea se află situată la est de C1212.
Şanţurile C2212 sunt parte a un sistem defensiv orientat pe direcţia nord-sud, surprins pe toată
lăţimea autostrăzii, fiind format din 3 structuri defensive, conturat la 1,5 m adâncime faşă de suprafaţa
actuală a solului. Şanţul mare, în formă de V (C2212A, adâncimea finală la 2,20 m), are o umplutură
lutoasă de culoare negru-cenuşie cu intruziuni de pete galbene în partea inferioară, fiind şi cel mai
adânc. În umplutură s-au identificat şi materiale ceramice şi oase. În faţa acestuia, spre vest, un al
doilea şanţ (C2212B), mai puţin adânc decât primul (1,80 m), umplutură asemănătoare ca primul şanţ,
dar culoarea mai închisă. Al treilea şanţ, situat şi mai la vest de celelalte două, are umplutura neagră,
lutoasă, fără materiale ceramice (C2212C) cu adâncimea de 1,60 m.

Fig. 4. Tăbliţă provenind de la Turdaş, săpăturile


vechi (Vlassa, 1979, tableta nr. 2). Ea are un
ornament format din linii concentrice, parţial
păstrate, erodate de timp.

Tăbliţa numărul 2 de la Turdaş, aflată în colecţia Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei are
incizii concentrice care seamănă izbitor cu sistemul de fortificaţii excavat în 2011. Ea se poate
suprapune peste o parte din sistemul actual de fortificaţie – aşa cum este el păstrat – şi reflectă cu o
exactitate uimitoare forma fortificaţiei, după cum urmează.
1. Şanţul interior C181, C976, C338, C1256 – avem acelaşi unghiuri în partea de est şi vest;
2. Păstrat parţial, acelaşi traiect ca şi C001, C003, C009, C010;
3. Traiectul lui C014 care are acelaşi unghi.
Diametrul fortificaţiilor are aproximativ 1160 de m cu o suprafaţă estimată de circa100 de ha (sau
mai mult) în perioada de maximă funcţionare (cultura Turdaş). Se poate spune cu certitudine că
sistemul de fortificaţii cu şanţuri şi palisade urmărea denivelările terenului. În zona intrării de est se
creează o zonă compactă palisade pe o adâncime de aproximativ 200 m. Aceeaşi concentrare o
regăsim şi în partea de vest a sitului, unde avem o adâncime a sistemului de apărare de aproximativ
130 m şi bănuim şi aici existenţa unei intrări.

În concluzie, studiul arhitecturii generale a sitului este doar la început. Acesta va îmbrăca forma
unui volum separat ce v-a fi redactat în următorii ani.

43
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

44
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

PARTEA a II-a

5. Cultura Starčevo-Criş

1. Date generale.
Aşezarea neolitică de la Turdaş este bine
cunoscută încă din secolul al XIX-lea (Luca, 2001 cu
bibliografia). În repertoriul arheologic dedicat culturii
Starčevo-Criş din Transilvania, Nicolae Vlassa (Vlassa,
1966, 16) indică existenţa unor idoli şi fragmente
ceramice publicate de către Zsófia von Torma ca
aparţinând culturii Starčevo-Criş. Pe de altă parte,
Gheorghe Lazarovici nu menţionează aceste puncte în
studiile sale (Lazarovici, 1984), iar în Repertoriul
arheologic al judeţului Hunedoara coordonatorul
volumului îşi exprimă îndoielile cu privire la existenţa
unei aşezări Starčevo-Criş în acest punct (Luca, 2008,
170-171).
Complexul C164, din sectorul A al şantierul
arheologic de salvare, se prezintă sub forma unei
locuinţe de formă ovoidală, uşor adâncită (0,20-0,30 m), Plan 11. Complexul C164.
prezentând o podea pe pat de pietre şi aparţine culturii Starčevo-Criş. Dimensiunile complexului sunt
2,60 x 1,80 metri. În timpul săpăturilor au fost descoperite câteva elemente de construcţie din lut,
prezentând imprimări antice, pietre de râu, fragmente dintr-o vatră, cuarţit, obsidian, ocru şi fragmente
dintr-o râşniţă. Acest complex a fost săpat de către Marius Ciută.
Materialul ceramic din acest complex a beneficiat atât de analize tipologice, a tehnologiei de
fabricaţie, dar şi analize matematico-statistice comparative cu alte complexe aparţinând acestei
culturi. Întregul lor cuprinde 404 fragmente.

Foto 26. Complexul C164. Foto 27. Complexul C164.

Foto 28. Complexul C164. Foto 29. Complexul C164.

2. Aspecte tehnologice ale materialului ceramic.

45
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Din punct de vedere al categoriei ceramice, aşa cum se poate observa şi din fig. 5, cea mai mare
parte aparţine speciei grosiere – 45%, urmat foarte aproape de categoria semifină – 41% şi doar 14%
din fragmente aparţin categoriei fine.

Număr total Fină Grosieră Semifină


fragmente
404 57 183 164
Turdas, C164, categoria ceramica

14%

41%
Fina
Grosiera
Semifina

45%

Fig. 5: Grafic prezentând categoria ceramică.

Sub aspectul culorii exterioare a materialului ceramic se remarcă faptul că peste jumătate din
materialul ceramic, mai precis 56%, este brun deschis (cod H), urmat de brun (cod U) 20%. Mult mai
slab reprezentate sunt următoarele culori: brun cu flecuri (cod Q) – 6%, brun închis (cod E) – 5%,
portocaliu (cod D) – 4%, brun-roşcat (cod V) – 3% şi câte un procent cărămiziu (cod B), negru-
cenuşiu (cod G), roşu (cod K), cafeniu (cod O1).
În ceea ce priveşte culoarea interioară, majoritatea o reprezintă şi de această dată brunul deschis
(cod H), însă de această dată doar cu 35 de procente. La fel ca şi în cazul culorii exterioare şi din
analiza interiorului fragmentelor a rezultat o dominantă a nuanţelor de brun. Astfel, 17% reprezintă
brun (cod U), 14% brun închis (cod E), iar 6% brun cu flecuri (cod Q). Mai slab reprezentate sunt
următoarele nuanţe: negru cenuşiu (cod G) cu 5%, cenuşiu (cod F) cu 4%, gălbui (cod C) – 3%,
portocaliu (cod D) – 2%, cafeniu (cod O1) – 1%, cărămiziu (cod B) – 1%, brun-roşcat (cod V) – 1%.

Turdaş, C 164, culoare exterioară Turdas, C164, culoare interioară


1%
B
1%
C
2%
D
3% 1% 2% 4% 3%
5% B 14%
20%
1%
17% E
C 4%
D F
6% 5%
E G
G
H
H
K
1% K
6% O1
Q
O
1% 10%
U 1% O1
1%
V
35%
56% Q
U
V

Fig. 6: Grafic prezentând culoarea exterioară. Fig. 7: Grafic prezentând culoarea interioară.

46
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Turdas, C164, amestec

2% Analiza degresantului utilizat pentru fabricarea


2%
ceramicii din acest complex indică elemente
1%
6% Cioburi si pleava
specifice pentru cultura Starčevo-Criş. Majoritatea
12%
Mil si pleava covârşitoare (77%) reprezintă pleavă şi nisip.
Nisip cu bob mare
Nisipul şi pleava acoperă 12% din total, pleavă
Nisip si pleava
Pleava si nisip nisip şi pietricele 6%, câte 2 procente fragmente
77% Pleava,nisip si pietricel ceramice şi pleavă, mâl şi pleavă şi un procent
nisip cu bobul mare.

Fig. 8: Grafic prezentând amestecul C164.


Turdas, C164, netezire
Peste jumătate din lotul analizat prezintă o
suprafaţă general netezită (57%), în vreme ce 20%
din această ceramică este bine netezită, iar 12%
aspră. 7% este făinoasă la atingere, acest aspect 1%
2%
fiind pus în legătură cu mâlul conţinut de ceramică 0% 12% Angoba rosie
1%
(fig. 8), 2% prezintă slip căzut, 1% are un aspect 20%
Aspra
poros (rezultat al unei arderi secundare, fig. 10), Bine netezit
Fainos
1% slip lustruit. De menţionat faptul că au fost
57% Netezit
înregistrate şi două fragmente ceramice care 7%
Poros
prezentau angobă roşie, însă din cauza cantităţii Slip cazut
mici programul utilizat pentru realizarea graficelor Slip lustruit
prezentate de noi le elimină automat şi indică 0%
pentru această categorie.

Fig. 9: Grafic prezentând netezirea.


Turdas, C164, ardere

Ultimul aspect analizat de noi în ceea


ce priveşte tehnologia de producerii
ceramicii este arderea. 42% din fragmente
au fost arse bine oxidant, iar 21% slab
21%
1% 14% Ardere buna oxidant. Predominanţa ceramicii arse
Bună oxidantă oxidant, adică în prezenţa oxigenului, nu
Bună reductantă
Ardere secundară
face decât să confirme o trăsătură specifică
Ardere slabă ceramice neolitice timpurii. Acest lucru
20% Slabă oxidantă
1%
42%
Slabă reductantă
trebuie să fie pus în legătură şi cu culoarea
1%
ceramicii, nuanţele deschise fiind o
caracteristică a acestui tip de ardere, lucru
confirmat practic prin graficele de la Fig. 6-
7. 20% din întregul lot a fost arsă slab, în
vreme ce 14% au fost arsă bine.
Fig. 10: Grafic prezentând arderea ceramicii.

3. Tipologie şi ornamentaţie.
Majoritatea formelor de buze, funduri şi toarte analizate s-au încadrat în catalogul pentru cultura
Starčevo-Criş elaborat de către Gheorghe Lazarovici şi completat de Zoia Maxim (Maxim, 1999, 30-
61), dar există şi câteva forme noi (Tudorie, 2011).

47
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Tip buză Număr Analizând tipurile de buze identificate se


fragmente Tip fund Număr remarcă predominanţa formelor globulare,
fragmente unele dintre ele închise, cum sunt cele de tipul
A 4
B1 1 H4, dar şi cu buza dreaptă G, H, I, sau răsfrântă
B 3
B2 1 J, J2, G1. Din acest complex au fost recoltate şi
D 5
H2 1 fragmente de buze care făceau parte din vase cu
G 1 formă deschisă, cum sunt cele de tipul A sau D.
H4 1
G1 1 În ceea ce priveşte tipurile de funduri
I1 1 acestea se indică acelaşi caracteristici cum sunt
H 4
L 1 cele menţionate la tipurile de fund.
H4 2
P 1 Materialul ceramic din acest complex este
I 1
R 1 foarte fragmentat, nefiind identificată nici o
J 6 formă întreagă de vas.
T 1
J2 3
X1 1Registrul de ornamente al ceramicii din
P 2
Y 1 acest complex nu este unul foarte larg, cuprinzând: aplicaţii (cod A),
impresiuni cu un obiect (cod A3), alveolare (cod W), inclusiv alveolari pe
buza vasului, pseudobarbotină/tamponare (cod B pentru tehnica de ornamentare, IA pentru tip
ornament) şi aplicaţii plastice alveolate (A;W). În legătură cu acest ultim tip de ornament, atrag
atenţia în mod deosebit trei fragmente ceramice care prezintă aplicaţii plastice decorate prin apăsări cu
vârful degetului, formând un motiv în formă de floare.

4. Analize comparative
Tipuri de ornamente Turdaş C 164 Miercure Miercurea Miercurea Miercurea Miercurea Iosaş- Miercurea
a Sibiului Sibiului Sibiului Sibiului Anele Sibiului
Sibiului B19 B17 G35 G58 B9
G26
B;IA 3 5 1 12 4 34 1 11
W;C3 1 1 4
A3;TG 1
A;W; 2
A;W;AB 1
A;W;AT 2
A;W;MC 1
W;AF 1
W;B 1
A;MI 1 1 1

Analiza seriată a tipurilor de ornamente întâlnite pe ceramica complexului C164 de la Turdaş


indică corelaţia cu anumite complexe de la Miercurea Sibiului-Petriş (G26, B19, B17, G35, G58 şi B9),
dar şi cu cea de la Iosaş, punctul Anele, prin prezenţa pseudobarbotinei, tamponarea uşoară a
suprafeţei vasului. Elemente comune cu ceramica de la Iosaş-Anele rezultă şi din apariţia aplicaţiilor
plastice sub forma de brâuri alveolate, cum este cazul ornamentului de tip MI.

5. Concluzii

Din punct de vedere cronologic, complexul C164 aparţine fazei Starčevo-Criş IC (sistemul
Lazarovici) şi prezintă analogii cu materialele de la Miercurea Sibiului-Petriş (Luca et alii 2011, 108),
Şeuşa-La cărarea morii (Luca et alii 2011, 122), Ocna Sibiului-Triguri, primul orizont cultural (Luca
et alii 2011, 111).

48
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Planşa 1. Fragmente ceramice din complexul C164.

49
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Planşa 2. Fragmente ceramice din complexul C164.

50
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Planşa 3. Fragmente ceramice din complexul C164.

51
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

52
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

6. Cultura Turdaş

Descrierea complexelor.

Complexul C023

Complexul a fost incendiat, urmele incendiului fiind identificate şi la celelalte complexe


contemporane cu C023 ceea ce presupune un eveniment care a distrus complexele adâncite din zona A.
Complexul este suprapus de şanţul C014, ceea ce presupune construcţia sistemului de fortificaţie
posterior incendiului violent care a mistuit C023. Aceeaşi secvenţă stratigrafică este întâlnită şi în cazul
complexului C013 (cu material apropiat ca şi factură de C023) care este tăiat de către şanţul C010. Toate
aceste complexe adâncite contemporane cu C023 sunt foarte bogate în material ceramic întregibil şi în
unelte complete ceea ce presupune un abandon rapid, explicabil în cazul incendiului.
Umplutura complexului C023 este neagră pigmentată cu cărbune şi chirpici. Adâncimea
complexului este de 2,2 m şi are o lungime de 7,1 m şi o lăţime de 4,45 m.

Fig. 11. Plan de situaţie 1:5000 (a.), cu Fig. 12. Complexul C023 după golire.
poziţionarea zonei de E a sitului pe ortofotoplan şi
cu localizarea complexului C023 (b.) – plan de
detaliu 1:500.

Fig. 13. Complexul C023 – profil.

Complexul C382

53
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Complexul a fost identificat în urma trasării unei secţiuni de control şi s-a conturat ca o
aglomerare de material ceramic şi osteologic, de mari dimensiuni. Adâncimea este relativ mică (1,60
m) iar umplutura are un aspect lutos de culoare negru-cenuşiu, cu pigment de chirpici, cărbune şi
pietriş în partea inferioară. În partea de sud-vest complexul este tăiat de groapa cu numărul 1819. De
asemenea, în partea sudică a fost identificată o groapă circulară de dimensiuni mici, probabil o groapă
de stâlp. Forma complexului este dreptunghiulară cu colţurile rotunjite. A fost identificată aici plastică
zoomorfă, greutăţi de lut, silexuri şi un topor neprelucrat.
Complexul are o lungime de 8,96 m şi o lăţime de 5 m.

Fig. 14 . Ortofotoplan Turdaş-Luncă (a.), cu poziţionarea complexului C382 – plan de situaţie (b.-
scara 1:300).

Complexul C405

Complexul este
o structură ovoidală
alcătuită dintr-un
bordei (C405), un
cuptor circular
(C1221) şi o groapă
de acces la cuptor
(C405A). Groapa
bordeiului are o
adâncime de 2,25 m
şi un diametru de
4,9 m şi este uşor
adâncită în zona
sud-vestică.
Lungimea totală a
structurii este de 6,8 Foto 30. Complexul C382.
m. Au fost
observate mai multe gropi de stâlp care susţineau suprastructura acoperişului. Pe fundul complexului
a putut fi observată o arsură foarte puternică şi s-au delimitat bârne carbonizate şi elemente masive de
chirpici cu urme de bârne şi de pari. Ceramica recuperată, într-o cantitate mare, aparţine culturii
Turdaş. Inventarul litic este bogat, cu multe lame de silex, toporaşe şlefuite şi fragmente de râşniţe.

54
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 15. Ortofotoplan Turdaş-Luncă (a.), cu poziţionarea complexului C405 (B6), a gropii de acces
C405a şi a cuptorului C1221– plan de situaţie (b. scara 1:200).

Fig.16. Complexul C405 – plan.

Groapa de acces are 2,3 m lungime şi 1,7 m lăţime şi este mai adâncă cu 0,6 m decât bordeiul.
Cuptorul este săpat în perete, are un diametru de 0,8 m şi este situat în partea superioară a gropii de
acces, în partea de est complexului.

Descrierea materialului ceramic – aspecte tehnologice şi tipologice


Materialul ceramic identificat în situl de la Turdaş-Luncă a fost înregistrat în baze de date Access
şi prelucrat cu pachetul de programe ZEUS (Lazarovici, 1998; Lazarovici, Micle 2001). Sistemul de
lucru, implementat de profesorul Gheorghe Lazarovici, a fost completat chiar prin analiza recentă a

55
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

lotului de ceramică prezentat în acest studiu (Niţu, 2012, 228-283) dar mai ales cu prilejul prelucrării
lotului de ceramică vinčiană din situl de la Miercurea Sibiului-Petriş (Niţu, 2008; Niţu, 2012, 132-
227; Suciu, 2009), prezentat aici spre comparaţie.
Analiza tehnologică s-a făcut după dicţionare, pe fiecare criteriu în parte, iar analiza tipologică s-a
făcut pornind de la cataloagele culturii Vinča (cu scopul unei analize comparative ulterioare),
completate cu tipurile noi întâlnite.
Cele trei complexe turdăşene prezentate în acest studiu însumează 16.741 de fragmente ceramice.
Complexele vinčiene şi cele Lumea Nouă (complexele G41 şi G44) de la Miercurea Sibiului-Petriş
prezentate aici pentru comparaţie însumează aproximativ 12.000 de fragmente ceramice.
În analiza procentuală prezentată mai jos am eliminat din grafice elementele care au rezultate sub
1% pentru a evita încărcarea excesivă şi inutilă a acestora.

Complexul C023

Au fost identificate şi Factura C23


analizate 3487 de fragmente
ceramice. Din Fig. 17 se poate
observa procentajul foarte mic 2%
deţinut de ceramica fină (doar
2%) în comparaţie cu celelalte
două categorii ceramice, fină şi
semifină.
42%
Culorile predominante sunt fina

brunul (29%), brunul deschis uzuala


semifina
(19%), cărămiziul (16%) şi
56%
brunul închis (10%).
Drept degresant s-a folosit
într-o pondere destul de mare
nisipul cu bob mare şi pietricele
(P6-20%) urmat de nisip şi
pietricele (19%), nisip (11%) şi
nisip, pietricele şi ocru (9%). Fig. 17. Analiza procentuală a facturii ceramicii în C023.
Analiza arderii şi cea a
tratării suprafeţei vaselor sunt prezentate în Tabelul 2, respectiv 3 sub forma unor serieri ce include şi
complexele vinčiene de la Miercurea Sibiului-Petriş cercetate în anii 2003-2010 (Luca et alii 2004,
nr. 124; Luca et alii 2005, nr 151; Luca et alii 2006a, p. 9-21; Luca et alii 2006b, nr. 117; Luca et alii
2007, 233-236; Luca et alii 2008, 199-200; Luca et alii 2009, 147-149; Luca et alii 2010, 124-126;
Luca et alii 2011, 87-89). Trebuie să facem precizarea ca din campania anului 2010 am inclus în
analiza noastră doar complexul G73, restul materialului ceramic vinčian provenit din această campanie
fiind în curs de prelucrare la Muzeul Naţional Brukenthal.

56
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Culoare exterioara C023


1% 3%
1%
1%
1%
1%
10%
29% 1%
1%

19%
5%
3%

8%
16%

FA J N O F O1 A G E Z C1 R I C H B Q V D U UA

Fig. 18. Analiza procentuală a culorii exterioare în C023.

Degresant C023

5% 1% 1%
2%
1%
9%
1%

20%
19%

9%
11%
2%
6%
7%
2%
2%
E E1 N B 2 Z 3 U 1 21 9 A K A4 11
A2 U1 31 U2 P6 A3 V A1 Z1 U3 U5 A9 J U6

Fig. 19. Analiza procentuală a degresantului în C023.

Factura C382

10%

fina
uzuala
55% 35% semifina

Fig. 20. Analiza procentuală a facturii ceramicii în C382.

Din Tabelul 2 se observă că ceramica este în general bine arsă, în mare parte oxidantă. Acest
lucru este justificat şi de condiţiile în care această structură şi-a încheiat viaţa, prin incendiu.
Suprafaţa vaselor (Tabelul 3) este în mare parte aspră, urmată de suprafaţa netezită şi cea făinoasă
(9% din ceramică conţine în pastă mâl, în diverse combinaţii) şi cea tratată cu slip netezit. Restul

57
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

tehnicilor întâlnite se păstrează pe mai puţin de 100 de fragmente ceramice fiecare, cantitate puţin
relevantă raportat la numărul total de fragmente din complex.

Complexul C382
Au fost identificate şi analizate până în acest moment 4243 de fragmente ceramice. Datele pe care
le prezentăm aici sunt incomplete, C382 fiind încă în lucru în momentul redactării acestui studiu.
Din analiza facturii se observă cantitatea mare de ceramică semifină (55%) urmată de cea uzuală
(35%) şi de cea fină (10%). Deşi în continuare în cantităţi mici, iată că ceramica fină creşte totuşi
procentual faţă de complexul C023.
Din registrul culorilor remarcăm brunul, prezent în destul de multe situaţii (29%) urmat de

Culoare exterioara C382

1% 1%
2%
1%
7% 1%
1%
29%

24%

4%

5%

6%
16%

X N O F O1 A G E C1 R I C H B Q V D U UA

Fig. 21. Analiza procentuală a culorii exterioare în C382.

Degresant C382

1% 6%
11%
5%
2% 13%

1%
4%

4%
1% 20%
3%
1%

29%

63 6 2 3 U 1 21 9 A P4 K A4 11 A2 U1 31
U2 P6 A3 A1 U3 U5

Fig. 22. Analiza procentuală a degresantului în C382.

brunul deschis (24%) şi cărămiziu (16%). În cantităţi mai mici au fost identificate brunul închis,
brunul cu flecuri, brunul roşcat şi portocaliul.
Degresantul folosit pentru producerea ceramicii este în cele mai multe cazuri nisipul (29%), urmat
de nisip cu pietricele (20%) apoi de nisip (13%) şi de nisip cu bobul mare şi pietricele (11%). Tot aici
trebuie să mai remarcăm prezenţa nisipului fin ca degresant în 6% din cazuri.
Cea mai mare parte a ceramicii este arsă oxidant şi în general este bună.
Suprafaţa vaselor este într-o proporţie destul de mare netezită dar foarte apropiate numeric sunt
vasele aspre. La o distanţă mare de acestea se situează o serie de alte tehnici de tratare a suprafeţei
vaselor. Ne referim aici la vasele bine netezite, cele cu slip lustruit sau netezit şi la cele cu aspect
făinos.

Complexul C405

58
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Au fost identificate şi analizare 9011 fragmente ceramice.


Din punct de vedere al facturii ceramicii, întâlnim aici foarte multă ceramică semifină (64%).
Dacă în celelalte două complexe situaţia era într-o oarecare măsură echilibrată între cele două
categorii ceramice – semifină şi uzuală, acum ponderea ceramicii uzuale scade semnificativ, la doar
29%. Ceramica fină apare în 7% din cazuri.

Factura C405

7%

29%
fina
uzuala
semifina

64%

Fig. 23. Analiza procentuală a facturii ceramicii în C405.

Din punct de vedere al culorii exterioare al ceramicii, predomina net brunul (27%), urmat de brun
deschis (19%) şi cărămiziu (16%). Mai remarcăm aici brunul cu flecuri (9%) şi negrul-cenuşiu şi
brunul închis (ambele cu câte 6%).
Culorea exterioara C405

1%
2% 2%
2%
6% 0%
0%
6%
27% 1%
2%

1%

3% 19%
3%

9%
16%

FN AU X FA N O F FC O1 A G E Z C1 R I
C H B Q V D U UA

Fig. 24. Analiza procentuală a culorii exterioare în C405.

Ca degresant a fost folosit nisipul (25%), nisipul cu pietricele (20%), nisipul cu bob mare şi
pietricele (13%), nisipul cu bobul mare (8%), nisip fin şi mâl (8%), nisip şi mâl (7%) şi nisip fin (5%).
Celelalte categorii de degresant sunt prezente în procente de sub 5%.

59
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Degresant C405

1% 5%
13% 8%

5%
2%
20%
8%

5%

7%
1% 25%

E Q D 2 P3 3 U 1 21 9 A K 11 A2 U1
31 A6 C K1 U2 P6 A3 A1

Fig. 25. Analiza procentuală a degresantului în C405.

Aproximativ două treimi din lotul analizat este ars oxidant, restul fragmentelor ceramice fiind
împărţite, din punct de vedere al arderii, între cele arse bine şi cele cu ardere bună reducătoare.
Arderea slabă este prea puţin reprezentată.
Vasele cu suprafaţă aspră şi cele netezite sunt aproape egal reprezentate cantitativ. Pe lângă aceste
două categorii un loc important îl ocupă vasele cu aspect făinos, urmate de cele bine netezite.
Celelalte tehnici de tratare a suprafeţei vaselor sunt prezente pe mai puţin de 100 de fragmente fiecare
şi le considerăm irelevante în raport cu cele 9011 fragmente înregistrate din acest complex.
Serierea aspectelor ce ţin de tehnologia de producere a ceramicii nu ne oferă date relevante. De la
o primă privire înţelegem că cele trei complexe turdăşene sunt scoase în marginea seriei din cauza
numărului mare de fragmente comparativ cu numărul fragmentelor ceramice înregistrate din
complexele vinčiene de la Miercurea Sibiului-Petriş. O a doua observaţie o facem cu privire la
caracteristicile predominante pe fiecare criteriu în parte. Astfel, din categoria arderii sau a tratării
suprafeţei vaselor, chiar şi din categoria culorilor, atât în complexele vinčiene cât şi în cele Turdaş
avem în general o reprezentare procentuală echilibrată raportată la numărul total de fragmente
analizate pe complex. Singura excepţie o constituie nuanţele de cenuşiu şi negrul, care sunt prea puţin
reprezentate în complexele turdăşene.
Serierea degresantului folosit în pasta ceramică este singura care ne oferă doi clusteri, cu clare
delimitări. Acest lucru se întâmplă din cauza perfecţionării metodelor de înregistrare a datelor în anii
2007-2008. Introducerea unor noi coduri pentru descrierea mai detaliată a combinaţiilor de degresant
(coduri compuse în general din literă+cifră) şi momentul când acest lucru se întâmplă se citesc foarte
clar în Tabelul 4.

60
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011
Culoare exterioară /Complex

C405

C023

C382
G73

G41

G80

G44

G57

G42

G55
B4b
B15

B22

B18

L14

L11

B12

L13

G7
B8

B7

B5

B2

L3
N 1
U
F 17 12 1 1
N
A 1
K
A 2 3 7 10 2 1 4 1
U
L 7 2 6 13 34 4 10 2 2 2
P 1
S 1
M 2 2 13 3 2
K 1 2 1 1
X 1 15 1 40 4 13 1 1
F 3 15 14 18 1 1 12 2 3 4 1
A
W 1 4 7 1 3 3
J 1 2 1 1 2 1 1 3 1 1
N 8 27 79 26 47 88 25 29 15 81 38 13 50 29 6 33 39 12 47 1 95 34 33
0
O 8 8 23 30 4 26 8 8 5 54 5 23 18 1 38 39 23 12
4
F 7 28 10 87 39 10 35 41 13 12 46 29 11 28 41 61 19 75 171 99 43
4 4 1 0 6
F 6 1 9 5 1 1 7
C
O 17 9 4 8 41 1 4 4 3 1 4 10 10 4 32
1
A 1 4 3 20 27 30 6 11 13 11 6 44 4 9 6 6 6 147 23 1
1
G 3 22 98 54 44 90 21 20 13 10 47 15 48 31 3 22 19 4 20 43 1 529 48 76
5 0
E 38 43 43 67 23 8 38 6 71 15 7 92 33 49 36 5 11 39 1 537 365 292
6
Z 1 1 1 1
C1 4 3 1 1 7 2
R 7 1 17 24 3 33 2 2 6 3 8 6 2 2 6 2 110 32 52
I 1 7 13 10 4 1 54 1 6 7 4 9 5 8 1 4 1 153 16 63
C 3 1 1 2 36 3 1 3 1 4 1 78 31 17
H 4 21 77 36 66 99 35 45 26 63 46 20 12 49 5 89 98 1 24 14 1 172 656 102
2 0 1 5 4
B 3 13 38 36 65 70 24 38 27 63 33 21 10 30 37 52 1 13 46 2 141 566 671
1 5 1
Q 2 18 45 29 3 75 8 46 11 71 16 14 32 16 3 6 25 15 48 810 274 254
V 1 7 12 7 13 4 82 16 6 3 18 2 17 2 5 12 313 91 230
D 1 1 12 6 2 79 1 7 12 2 1 18 16 4 11 259 159 165
U 2 20 71 68 36 36 10 35 11 11 18 18 13 24 3 56 45 2 39 11 243 100 123
3 7 9 5 9 8 4
U 2 1 1 2 1 6 9 31 148 40 20
A
Tabel 1. Serierea culorii exterioare – analiză comparativă între ceramica culturii Vinča şi cea a culturii Turdaş.

61
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Arde
re/

C405

C023

C382
G42

G41

G44

G80

G73

G57

G55
B4b
B22

B18

B15

L11

B12

L14

L13
Com

G7
B2

B8

B5

B7

L3
pl.
6 4 14 4 15 3 5 2 11 1 42 2 1 176 4 80 5 1 18 42 70 32 16 5
9 4 6 2 1 5 6
5 8 23 5 33 5 9 1 12 9 92 5 3 501 2 10 60 3 24 51 10 13 982 150 64
0 2 7 5 3 9 5 8 4 6 8 5 2 8
8 4 1 1 4 1 3 3 6 3 21 11 5 3 20 6 3
7 3 1 1 1 6 5 1 1 5 15
2 10 9 7 3 8 4 10 2 3 623 2 18 12 8 75 45 61 451 76 150
0 5 5 8 9 1
1 3 7 5 3 3 6 75 5 89 2 1 123 6 21 22 1 23 15 38 10 164 358 635
6 1 4 3 3 0 8 7 8 5 1
4 11 12 3 1 3 24 2 61 3 3 218 6 14 23 2 6 40 78 53 181 765 722
7 3 4 1 3 1 7 2 5 3
3 2 12 4 17 3 3 5 48 4 95 5 2 537 4 15 63 2 18 89 12 25 405 211 266
8 3 0 1 7 2 9 1 3 9 7 0 5 6 4

Tabel 2. Serierea arderii – analiză comparativă între ceramica culturii Vinča şi cea a culturii Turdaş.

C382

C023

C405
G73

G41

G80

G42

G44

G57

G55
B4b

B22

B18

B15

B12

L13

L11

L14
Netezire/
B8

B2

B5

B7

L3
Complex
1 2 1 5 19 14 74 3 4 2 78 12 37 32 11 41 1 11 32 2 16 9 27
2 0 8 3 1 8 4 5
8
A 4 1 1 5 1 1
5 1 1 1 2 1
B 5 1 7 57 54 2 1 5 7 9 58 26 52 3 1 13 151 55 76
2 7
I 5 3 1 10 85 21 2 2 1 44 74 30 52 18 10 1 65 530 62 8 126 9 207
0 8 8 5 3 3
9 2 2
D 2 3 2 2 1 4 38 15 47 1 1 27 2 23 14
8 1 4 1 2 1 1 2 2 1 13
4 1 4 4 5 4 2 3
2 1 1 1 3 4 1 2
6 1 5 4 27 21 85 5 8 6 15 19 11 20 10 44 7 26 185 34 10 141 174 328
7 3 4 5 2 5 1 7 2 3 2 6 6 5 9 0 1 7 7
6
3 1 9 3 15 12 11 4 5 3 12 24 55 98 31 18 4 90 821 92 70 187 946 377
6 9 3 7 0 9 6 5 8 5 8 8
0
F 1 1 1 2 6 11
C 3 2 6 4 7 17 1 189 121 69
7 1 7 11 111 91
K 2
E 1 1 1 5 8 3 2 21 38 16 9 1 1 313 582 143
6 1 9
F? 2 1
Tabel 3. Serierea tipului de tratare a suprafeţei vasului – analiză comparativă între ceramica culturii Vinča şi cea a culturii Turdaş.
Degresant/
Complex

C382

C405

C023
G42

G41

G44

G80

G73

G55

G57
B4b
B22

B18

B12

L13

L11

B15

L14
B7

L3

B5

B2

B8

4 1
P1 2

62
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

5 1
Y 4 13 12 55 11 8 1
5
R4 19 7 4 1 2 1
63 27 11 19 4 7 1
X 1 1 1
P5 1 1
I 1 1 1 1 3 1
B4 1
7 1
W 2 10 36 43 7 77 13 16 26 30 7 37 16 13 28 20
0 2 2
U 1
6 3 75 16 49 9 64 97 19 60 31 23 32 6 1 12 11 1
8
R 1 14 3 3 33
M 4 1 2 1
G 1 2
F 1 4
B1 2 2 1 1 1 1
T 1 4 2 9 1
H 2
O 2
E 1 4 7 1 3 23 2 1 17 1 2 3 1 2 5 5 4 2
R2 1 1
Q 1 1
R1 2 1 3
D 2 1 1 3 7 5 1 4
B2 1 1 1 1 2 3
E1 1 1 1
N 1 2 1
B 1 2 1 1
2 14 10 13 32 65 76 14 49 41 46 45 60 78 4 27 10 62 10 46 256 436 77
3 3 5 2 4
A5 1
C1 1
Z 2 2 3
P3 1 1 1
R3 1 1
Y1 1 2
3 1 49 19 71 31 45 92 14 80 58 38 14 33 32 2 34 4 23 84 40 551 678 32
8 9 3
U 1 12 38 14 38 10 27 69 12 99 65 12 80 77 8 13 7 36 16 14 854 182 64
1 8 2 5 8 5 9 9 4 4 8 8
1 2 99 10 83 25 12 17 29 68 49 30 90 40 80 4 13 5 30 95 55 122 227 38
7 4 9 8 9 1 3
21 1 4 30 1 3 11 31 59 6
9 1 1 3 3
A 6 2 12 7 7 4 14 11 1 17 2 4 2 6 2 5 24 124 657 22
7 3
P4 3
K 1 3 1 1 22 22 13
A4 2 4 1 11 3 10 13 4 78
11 4 17 21 19 179 428 84

63
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

A2 8 2 2 3 16 7 11 2 16 13 6 184 688 24
8
U1 1 1 23 26 11
31 1 1 4 1 4 3 88 149 73
A6 2
K1 1
U2 1 2 2 10 2 25 9 207 465 29
9
P6 1 14 62 38 446 114 68
9 1
A3 1 1 1 34 135 45
V 1 1 13
A1 1 2 3 8
Z1 1 8
U3 1 1 36
U5 2 17
2
A9 2
J 19
U6 25

Tabel 4. Serierea degresantului – analiză comparativă între ceramica culturii Vinča şi cea a culturii Turdaş.
Tip buză/
complex

C382

C023

C405
G73

G57

G41

G80

G55

G44
B4b
L14

L13

L11

B12

B18

B15

B22
L3

B5

B7

B8
15B 2 4
12G 1 7
14D 1
21 1
9E 1
9D 3
12F 1 3 10 1
3B 9 2 1
12D 8 3 48 5 1 1 1 1 1
6F 3 2
12A 3 13 2 1 1
1P 1 1
3A 1 1
11D 5 3 39 4 1 4 1 1
1H 1 6 1
5D 3 10 5 3 1 1 1
16B 1
10F 10 9 68 35 9 6 3 2 3 3 1 4 3 1
6A 1 1
12E 14 6 34 3 1 2 1 3 6 1
4L 3 3 21 15 7 2 1 2 1 1 1
6C 4
6D 1
8M 2 2 6 1 2
4K 9 5 9 4 2 1 1
17B 2 2 7 2 1 1 1 2

64
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

16A 7 1 3
14B 21 10 76 6 5 1 1 12 2 15 5 12 3 1 1
14C 1 1 1 1 1
10B 2 4 3
12C 6 2 1 2 1 3
9F 2 2 2 2 1 2
17C 1 1 1 1 1
15A 2 1
8F 2 18 3 1 2 1 3 6 1 10
8L 1 27 12 5 2 1 3 8 1 7 3 11 1 3
2A 3 1 1 1 1 1
17A 2 20 4 1 2 9 11 2 1
8D 6 1 1 1 2 1 1 1 1
11B 1 2 20 14 8 4 2 3 4 5 13 8 18 1 3 2 1
8N 4 1 3 2
1G 1 2 2 2 2
5B 8 2 2 1 2 1 8 8 1
1J 1 1 1 1 1 1 1
1L 1 2 3 3
9A 2 1 1 2 1 1 3 1
8A 6 1 1 6 2 2 1 16 2 3 1
14A 5 6 2 1 2 6 5 7 3 16 1 6 6 2 2 1
4J 1 1 1
8E 2 1 1 2 2 1
4D 3 1 3 5 1 3 5 3 5 2 4 1 4 3 4
BD 1 1
5A 4 2 1 5 2 13 1 29 1 6 1 1
8C 1 1 3 5 3 1 5
4B 3 2 1
4P 1
CA 1
FA 1
HD 1
KA 1
GA 1 1
10D 2 1 5 2 1 3
EC 5 9 11
1M 1 1 2 1 1 1
DB 1 3 5
12B 1 1 2 1
8K 2 2
AE 3 5 14
DA 2 3 9
10C 1 1 5 3 24 5 16 2 4 8 1 3 1
EB 7 10
5C 3 4 6 1 1 1
BC 1 4 12
17D 5 10
11A 2 2 1 1 10 6 12 3 2 7 2 8 1 1
10E 1 1 1
EA 1 5 19
11E 4 5 3 16 2 3

65
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

1E 1
6J 1
6K 1
BB 1 6
4E 2 2 1 1 1 4 2 2
4C 1 3 7 8 3 19 2 4 8 1 4 2
10A 1 2 4 4 3 8 2 5 3 1 3 1
8U 2
AB 1
AD 4
BA 2
E1 1
GC 1
GD 1
GE 1
8B 1 1 2
8G 2 1 1 1
1C 1 3 1 1
4A 6 2 9 8 16 4 1 6 2 3
9B 1 4 3 1 2
4F 1 1 4 1 6 1 1 6 1 1 1
5E 1 12 1
10G 1 5 2 4 1 1
11F 1 2 2 2 3
10H 1 3 1
11C 1 3 3 5 12 4 9 4 1
2B 2 1 2 1 2 2
9C 1 1 1 3 1
13B 1 1
4G 1 1 1 1
1D 2 2 1 1
4H 2 2 1 1
13C 2
4M 1
13D 1 1 1
4N 1 1 3
2C 1 1 1 1
1S 1 1 3
1R 1 1 1
13E 1 1 1
13H 1
1A 1 1
13F 1
16C 1
6H 1
GB 1

Tabel 5. Serierea tipului de buză – analiză comparativă între ceramica culturii Vinča şi cea a culturii Turdaş.

66
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Analiza tipologică

Aşa cum deja am precizat, ca bază de plecare în analiza tipologică s-au folosit cataloagele tipologice ale
culturii Vinča (codurile sunt combinaţii de litere cu cifre sau cifre cu litere) la care s-au adăugat tipuri noi,
turdăşene, pe parcursul analizei noastre. Aceste din urmă coduri se prezintă sub forma combinaţiilor de litere.
Analiza comparativă a tipurilor de buze (Tabelul 5) este singura care ne oferă prilejul de a vedea cele trei
complexe turdăşene în mijlocul tabelului şi nu în marginea seriei, cum se întâmplă în toate celelalte cazuri. Nu
trebuie să uităm că analiza complexului C382, cel care leagă complexele Turdaş de cele vinčiene în mijlocul
tabelului este încă în lucru. Până la finalizarea analizei acestuia nu putem trage concluzii ferme şi definitive,
situaţia putându-se schimba oricând.
Analiza tipurilor de fund de vas (Tabelul 6) plasează, asa cum ne-am obişnuit deja, cele trei complexe
turdăşene în marginea seriei. Acestea trei sunt legate între ele mai ales prin tipurile din seria F şi tipurile AB şi
AE (tipuri de fund cu diferite grade de arcuire spre exterior) dar şi tipurile EC, EE şi EG (funduri circulare).
Tip fund/
Complex

C382

C405

C023
G57

G41

G55

G44

G73

G80
B4b
B18

L13

L11

B12

B15

L14

B22
B7

L3

B5

B8
4F 2
4G 1
4D 3 2 1
J2 2 2 1
H4 1 1
H2 1 1 1
4B 1
6B 1
J1 1 7 1 3
4A 1
7A 1
H1 2 2 1
A8 2 1 10 1 2 1 1 6 1 4 2 4 1
3H 1 2
G1 1 25 3 1 1 2 1 1 1 2
3D 1 2
G3 1 2 3 4 2 1 1 1
GA 1
E4 1
6A 1 1
G4 3 8 4 1 1 1 1 2 1
G2 1 1 2 1 1
C5 9 2 1 35 1 12 3 2 2 4 9 3 5 1 3 4 1 14
E3 1 2 1 1 2 3 1 1 1 1
A2 6 2 2 44 1 15 4 5 1 5 3 7 1 1 3 14 8
5J 1
A1 8 2 1 14 1 2 6
A4 4 3 5 33 1 12 8 11 9 4 5 1 4 5 2 1 2 30 4
A5 1 2 2 3 4 2 4 2 5 2 2 3
C1 3 1 4 3 1 1 3 1 4
A7 1 2 1 1 3 2 3 2 7 1 1 2 5
C2 1 1 1 1 1 1

67
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

C6 2 4 1 2
C3 5 3 3 34 18 5 2 7 5 1 1 4 2 12 34 9
E5 1 1 1
F7 3 1 1 2
C4 2 1 1 2
5B 1 1 1
E1 2 3 1 1 4
H3 1 1 1 1
F3 1 18 2 2 2 3 1 5 3 1 1 2 1 7 22 8
A3 10 4 1 69 2 25 4 2 8 6 18 5 8 2 4 4 2 2 12 139 57
A6 3 1 6 5 3 10 3 3 1 5 34 5
F1 2 4 4 3 1 3 10 41 6
F5 1 1 2 1 1 5 5
F2 11 4 5 5 6 1 1 2 2 2 7 97 24
F4 1 2 1 1 3 2 4 3 2 1 5 43 15
F6 2 1 1 2 4 7
E2 1 1 1 1 24 4
EJ 1 3
5A 3
5E 1
AA 1
BB 1
EI 3
GF 1
ED 10 1
AD 3 2 2
Ei 2 1
EA 10 3
EG 3 6 4
AE 3 25 11
EE 2 11 6
AB 3 27 14
EC 2 9 10
EF 3 3
EB 5 9
FA 1
FB 1
FC 1
FD 1

Tabel 6. Serierea tipului de fund – analiză comparativă între ceramica culturii Vinča şi cea a culturii Turdaş.

Tehnică de
ornamentare/
Complex
C405

C023

C382
G73

G57

G41

G80

G44

G55

B4b
B18

B15

B22

B12

L11

L14

L13
B5

B8

B2

B7

L3

A2 2 1
WD 1
O 1
K 12 14 28 11 1 1 12 25 1 17 4 9 10 42 13 3 7 1 1
A1 3 9 6 2 6 1 3 1 10 9 2 1 2 1
T 1 1 1 4 1 1 1 1 1

68
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

B 1 4 1 1 6 1
M 2 1 1
J 1 1 3 6 4 5 1 22 2
C 1
A 4 1
W 3 3 1 3 4 2 2 1 2 8 3 48 13 5 2 2 3 4 1
G 2 2 3 2 8 1 1 6 1 23 1 3 2 4 7 1 1
F 1 1 2 2 2 1 3 1 1 1 1
0 5 11 7 4 1 1 5 9 3 21 3 3 11 1 10 11 15 1 7 52 4
4
P 1 3 1 1
A3 2 6 2 1 4 2 1 1 9 2
I 1 2 1 1
Y 1 5 1 2 2
D 1 1 3 8 5 1 1 6 12 4 2 4 1 80 15 6
1 4
Q 1 1 1 7
Q? 1 3 3
D1 1

Tabel 7. Serierea tehnicilor de ornamentare – analiză comparativă între ceramica culturii Vinča şi cea a culturii Turdaş.

Tip de ornament/
G8

G4

G4

G7

G5

G5
C3

C0

C4
L1

L1

B5

B1

B1

B1

B4

L1

B8

L3

B2

B7
82

23

05
Complex
b
3

7
H4 1
B5 1
G13 1
M3 1
F5 1
P34 1
A7 1 1
P39 1
A2 2 1 3 1
P29 1 1
P36 1 1
B6 1
C8 1
G8 2
M9 1
P37 1
P38 1
C1 1 1 2
P4 5 2 1 22 1
E4 1 1 1
G11 1 1 5
D9 2 3
G3 1 1
P16 5
A6 1
C10 1
C22 1
C27 1
D4 1
D8 1
G6 1
L1 1
P61 2
P62 1
P64 2
P65 4
P66 4
P67 3
P68 1

69
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

P69 2
P10 4 3 6 1 2
G2 1 1 1 1
P1 1 1 1 2 11 1 2
F4 1 1 3 5 2 3 1
B1 2 2 17 1 1 1 1
G12 3 2 2 7 1 4
C4 1 1 2 2 1 1
M5 2 5 5 7 4 1
P8 2 1 1 6 1 2
K1 6 2 1
E2 1 3 1 1 2
G14 1 2 2
A11 1 1
H1 1 1 2 1 2
A12 1 4 1 1 3 1 1
C6 1 1
C2 1 1 1 1
A1 6 6 1 1 4 6 1 4 8 10 4 1 3
A5 1 2 1 2 1 2 27 2 1 5 1 3 5 5
B2 1 2 2 1 2 1
F12 1 2
A15 3 2 1 1 2 1
M6 1 1 1 1 2
M11 1
C3 1 2 1
A27 1
B4 3
B8 1
C20 1
C21 1
D10 1
K4 2
M10 1
P46 1
G5 1 1 1 1
J2 1 1 3
B3 1 2
A25 1
C28 1
F1 1
G10 1
P12 1
P2 1
P5 2
P55 1
P59 1
P3 3 1
A3 1 2 2 2 2 4 2 2 2
A4 1 1 1
A14 1 2
P47 1 1 1
A18 1 3
P44 1 1 2
A9 1
F17 2
P27 1 1
P7 1 2 1
F13 1
K2 1
E6 2 1
L4 1
P15 1
P18 2
P6 1
M4 1 1 2 7 2 1
F3 1 2 2 1 1 1 1
E1 1 5 3
H2 2 1 1
M7 1 2
C7 1 1 2
AM 1

70
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

AN 1
CG 1
Ci 2
P54 1
PN 1
AB 2 1
CK 1 1
AG 1 2
AH 1 2
AE 1
AL 1
CB 1
CF 1
CJ 1
CL 1
CM 2
CN 1
CQ 1
CR 1
CS 2
CT 1
CU 1
CV 1
CW 1
CX 1
CY 1
DC 1
E5 1
GB 1
P24 1
PF 1
PG 1
PR 1
PS 1
Tabel 8. Serierea tipurilor de ornamente – analiză comparativă între ceramica culturii Vinča şi cea a culturii Turdaş.

Tabelul 7 cuprinde tehnicile de ornamentare, seriate. Legătura cea mai puternică între complexele analizate este
dată de tehnicile cu codurile W, G, 0 şi D, respectiv alveolare, împunsături, incizare şi împunsături şi incizarea.
Din analiza tipurilor de ornamente (Tabelul 8) observăm că un singur tip de ornament a fost identificat în
complexul C382. Desigur, acest fapt se datorează stadiului actual de prelucrare a materialului ceramic din acest
complex. Celelalte două complexe, plasate în marginea seriei, confirmă tehnicile de ornamentare din Tabelul 7 şi
ne arată prezenţa ornamentelor pe fundul vaselor (coduri compuse din litera A+?).
Cu toate că studiul nostru porneşte de la un foarte mic număr de complexe turdăşene (doar trei) cantitatea de
material ceramic analizată (aproape 17.000 de fragmente) considerăm că ne îndreptăţeşte la unele concluzii
preliminare, deloc surprinzătoare de altfel. Tehnologia de producere a ceramicii Turdaş prin comparaţie cu cea
Vinča conduce spre vase în culori deschise, roşiatice finisate cu mai puţină grijă. Tratarea suprafeţei vaselor se
limitează în general la netezire, multe vase rămânând chiar aspre, vechile tehnologii vinčiene rămânând în plan
secund (ne referim aici la lustruire sau slip lustruit). Din punct de vedere tipologic tabelele 5, 6 şi 8 arată foarte
clar elementele comune celor două culturi dar mai ales elementele care le separă.
În încheiere dorim să atragem atenţia asupra faptului că din lotul ceramic provenit din situl de la Turdaş-
Luncă, campania anului 2011, au fost analizate până în prezent aproximativ 27.000 de fragmente ceramice, o
parte infimă din totalul materialului ceramic depozitat în scopul prelucrării la Muzeul Naţional Brukenthal şi că
datele prezentate aici le considerăm mai degrabă preliminare, în aşteptarea unor analize calitative şi cantitative
pentru întreg situl.

71
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

72
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

7. Turdaş, sector C, complexele C28-C29

Zona care ne-a revenit pentru preparare şi cercetarea complexelor era cuprins între un pârâu şi Km
12, sector C. După înlăturarea mecanică a straturilor de humus recent, făcută sub supravegherea lui
Florian Dumitrescu şi Natea Gheorghe cu care prilej au fost ocolite structurile din solul A-B1 (care
corespund cu stratul de cultură) săpătura a fost coordonată de prof.univ.dr. Gheorghe LAZAROVICI.

Fig. 26a Sectorul C, Structura 28 (prescurtat St), vedere generală la începutul preparării complexului
b) la finele cercetării în zonă.

Am primit sectorul pentru a face un studiu detaliat asupra structurilor cu chirpici datorită
experienţelor noastre in asemenea situaţii de la Parţa. În zonă au fost două sondaje de diagnoză făcute de

73
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

MNIR (C079 la sud şi C078 la Nord şi C080?), care au oferit o imagine asupra straturilor geologice şi a
stratului de cultură.

Stratigrafia în zonă.
Analize pedologice nu au fost
efectuate, dar stratigrafia este
cea specifică zonelor de luncă
din Transilvania: humus recent
(negru-cenuşiu amestecat cu
gălbui cu pete cenuşii provenite
din stratul următor îndepărtat în
zonă), două soluri de eroziune
de culoare galben cenuşie
(gălbui cu flecuri cenuşii uscat)
petrecută în timpuri diferite:
unul după sau începutul
locuirii, altul post eneolitic
(Epoca Cuprului, la
Lazarovici), deasupra solului A
gros de 30-40 cm; sol B2
asociat cu o dezvoltare
determinată de stratul de
cultură; sol B1 din care strat au
fost săpate primele complexe
(în zonă au fost bordeiul C405-
405a groapa de acces si 1224
cuptorul) de grosimi diferite, în
creştere de la sud spre nord,
panta luncii Mureşului). In
partea superioară a solului B2
sunt resturile unui humus mai
vechi, poate post locuirii
Starčevo-Criş din zonă. Sub St
28 este o construcţie mai veche
cu şanţuri de fundare (C457,
C469, C466).
După o primă curăţire a
zonei de vest complexele lăsate
de la decopertare au început a fi
prelucrate. S-a constatat o mare
grupare de chirpici de cca. 13 x
7 m mai ridicată spre sud. Cam
la acelaşi nivel, poate cu 15 cm
mai înaltă era un alt complex
Fig. 27. Km 12+000 Stratigrafia cu solurile. (C444) spre sud care aparţinea
culturii Petreşti, dar cu chirpici
de altă structură şi nuanţe de culoare.

74
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 28. St 28 cu prepararea părţii de vest.

La vest au fost identificate alte structuri St 29 (St = Structuri) cercetată şi pe care o analizăm acum şi alte
două parţial preparate la acea vreme (St 25 şi St 24). Spre est urma St 27. Spre sud urma o zonă cu un
sistem complex de fortificare din vremea culturilor Turdaş şi Petreşti. Atenţia noastră s-a axat pe
structurile St 28 şi St 29, de fapt două locuinţe de mari dimensiuni. Trebuie să mai precizăm că cele două
locuinţe aparţin etapei mijlocii şi târzii Turdaş, după caracteristicile pastei şi observaţiile stratigrafice.
În stadiul actual al cercetării credem că St 29 este mai timpurie sau parţial contemporană cu St 28,
refacerile târzii au chirpici în gropi, si urme de ardere, fiind vorba de o distrugere prin foc a ambelor
complexe sau a unora din structurile lor. Materialul arheologic este în curs de prelucrare (a fost spălat, dar
urmează să fie introdus în baze de date), ţinând de o altă etapă a publicării.
O observaţie generală privind densitatea materialelor arheologice în zona de care ne-am ocupat este
că am găsit o anume regulă pentru depozitarea resturilor menajere care era între locuinţe, la nordul
structurilor pentru St 27, şi St 28 foarte probabil la sud de structurile parţial cercetate (St 27 şi St 25).
Acea depozitare depindea de poziţia intrărilor şi a complexelor vecine.

STRUCTURA 28 (SAU LOCUINŢA 1)

Este unul dintre cele mai târzii complexe Turdaş din zonă, complexul St 29 era încă funcţional, iar
complexul S 26 era abandonat, iar resturile menajere de la St 28 au fost aruncate peste fostele gropi de
pari. De altfel şi o parte din chirpiciul răsfirat din afara locuinţei se întindea peste structuri mai vechi.

75
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Dimensiunile complexului St 28.


La capătul de sud-vest au fost pierdute
două gropi (la decopertare) care nu erau
la fel de adânci şi au lăsat urme nesigure
(doar fundul gropii). Apreciem
lungimea ca fiind de 12 m, iar lăţimea
de cca. 6 m, fiind în grupa locuinţelor
mijlocii.
Planul şi dimensiunile
complexului. Construcţia are un plan
dreptunghiular, aparent trapezoidal
(unele sunt uşor trapezoidale), deoarece
ca urmare a unor răzuiri succesive
datorate ploilor unele funduri de gropi,
mai puţin adânci, s-au pierdut (fig. 4).
Complexul este amplasat lângă St 29
aproape lipit de aceasta, stâlpii aveau
menirea de a sprijini acoperişul. Peretele
de vest era probabil din bârne de lemn.

STRUCTURA DE BAZĂ.
Structura locuinţei era formată
din patru şiruri de stâlpi pe axa lungă cu
gropi lungi, dreptunghiulare, uneori cu
capetele rotunjite. Spre deosebire de alte
complexe la care simetria gropilor este
perfectă la acesta sunt mai multe
asimetrii. Acestea sunt determinate de
particularităţile specifice ale
complexului, de existenţa mai multor
etape de refaceri, dar mai ales de
existenţa unui etaj cu o puternică
structură de lemn a podelei care a impus
modificări.
În funcţie de structura gropilor
(fig. 30-40), dimensiunile stâlpilor, de
umplutura gropilor am reconstituit
Fig. 29. St 28 Structura de bază. structura peretelui (fig. 31-32).
Uneori stâlpii ard şi cade chirpici
sau pământ ars în groapă, alteori putrezesc şi ies în evidenţă faţă de pământul pigmentat din groapă. În
interior structura de bază a locuinţei avea două şiruri de pari pe axa lungă. Una centrală, alta spre est (vezi
şirul de est).
Peretele central interior este format de şiruri de gropi de stâlp rotunde (C455, C456, C1249, C1253) sau
dreptunghiulare (C1258, C1254, C1230). Scopul lui era susţinerea platformei etajului. Toate acestea merg pe
axa longitudinală a complexului. Adâncimea şi lărgimea gropilor depinde de dimensiunile stâlpilor.

76
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Constatăm existenţa uni stâlp central (C1254) mărginit


de doi stâlpi mai mici (C1249 şi C1253). La capătul de
nord este un stâlp cu axa pe latura de N (C467). La
capătul de sud sunt doi stâlpi cu axa lungă orientată
E-V spre deosebire de ceilalţi ce au axa N-S. După
poziţia lor credem că iniţial au ţinut de un complex
mai vechi (marcat ca St 28a), refolosind vechi pari
sau gropi pentru susţinerea platformei de la etaj.
Observăm de altfel că dărâmăturile platformei
etajului era până în acea zonă (St. 27 C467).

Peretele central interior (fig. 30).


Dimensiunile peretelui central interior. Lungimea
păstrată şi arsă este de 6,9 m poate ceva mai mult,
lăţimea de 40-50 cm, înălţimea de 45-65 cm.

Fig. 30. Structuri şi complexe din zona


locuinţei.

Fig. 31. Peretele interior, vedere spre sud, jos. Fig. 32. Peretele interior, reconstituirea
structurii.

Unele gropi aveau fundul drept (fig. 36), dar spre deosebire de altele (la alte complexe), unele
gropi de la margine aveau fundul drept.

77
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 33. Peretele interior, vedere spre nord. Fig. 34. Peretele interior, vedere spre sud.

Acesta este doar o parte a complexului, în partea de sud ar putea fi o anexă. Peretele este format din
lut galben amestecat cu pământ negru (fig. 39). Partea superioară a peretelui a fost arsă în urma distrugerii
prin foc a construcţiei (fig. 33-34). În peretele ars, întrerupt de marile gropi de la structura de bază, se pot
observa gropile unor stâlpi şi pari de circa 10-20 cm (fig. 31-32), dispuşi în şir în linie sau zig-zag.

Fig. 35. Peretele central vedere Fig. 36. Groapa C1254 cu fundul în trepte.
longitudinală stânga C1222.

78
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Aceasta permitea realizarea unei structuri împletite sau perete din pari sau bârne despicate, puse
orizontal între pari. La parii mai groşi urma gropii este mai evidentă, iar baza lor este uşor rotunjită (fig.
38a profil).
La stâlpi mai adânci din profilul gropii se poate observa forma ovală a vârfului de stâlp, foarte
probabil un buştean poate fi despicat în două sau patru (fig. 38b).

Fig. 37. Detaliu peretele central cu gropile C1254, C1253.

Fig. 38. Groapă cu fund drept (C456). Fig. 38a. Despicări de bârne, profil.

79
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Există ale numeroase detalii despre gropi şi umplerea lor, materiale din acestea care ne vor permite
a identifica momente de construcţie, abandonare ş.a., probleme pe care le vom relua la prelucrarea
materialului arheologic, după includerea lui în bazele de date.
Aceste gropi cu fundul drept permit punerea unor stâlpi mari, retezaţi drept ceea ce permitea
susţinerea unor presiuni verticale, cea a podelei etajului (vezi mai jos detaliile).
Lângă stâlpul central se aflau unul sau doi stâlpi care ard, iar în groapă cad bucăţi mari de chirpici
(fig. 37, 39). Dimensiunile gropilor sunt foarte mari uneori ajung la 2 m (C1222, C1250), ceea permite
introducea mai multor stâlpi de susţinere pentru etaj sau acoperiş 1 sau stâlpi scurţi înclinaţi, pentru
rigidizare, atunci când stâlpii sunt foarte înalţi.
În cazul gropii C1249 la răzuire se poate
observă chirpici în groapă. S-a urmărit, în
acest caz dacă chirpiciul a fost folosit pentru
fixarea stâlpului. Faptul că, chirpiciul era la
capul de nord al gropii, iar groapa în acel loc
era mai adâncă indică faptul că după arderea
stâlpului chirpiciul cade în groapă (fig. 37-
38).

Fig. 39. Groapa C1249.

Fig. 40. Peretele central interior, ▲vedere din S-E; vedere N-S▲.

Le fel este situaţia cu stâlpul de nord a cărui groapă are peste 2 m adâncime, stâlpul arde, iar
chirpiciul umple groapa până la bază, dar nu se poate observa urna stâlpului, ceea ce este o dovadă că
stâlpul nu era fixat-rigidizat cu chirpici sau pietre; una din întrebările frecvente pe care ni le puneam
atunci când găseam chirpici în groapă.
Mai observăm că şi la construcţia învecinată (St 28 săpată de noi în aceeaşi vreme), în fazele târzii,
în gropile de stâlp intră chirpici, o dovadă că structurile au ars cu acelaşi prilej. Arderea credem că trebuie
pusă pe seama grupului Foeni-Mintia deoarece peste şi în partea superioară a dărâmăturilor a fost

1
La Parţa La blocul „Casa cerbului”, construcţie cu mai multe încăperi şi cu etaje, a fost descoperit un asemenea
stâlp central care servea şi pentru un acoperiş înalt, în mai multe ape: Lazarovici Gh., Merlini M. et alii 2006.

80
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

descoperit un suport de vas larg (formă ce apare la această vreme), cu buza inferioară îngroşată, dar lucrat
pe o pastă Turdaş târzie. Fragmente ceramice Foeni sau Petreşti nu au fost descoperite pe/între
dărâmăturile acestui complex, dar apar în alte zone.
Şirul din mijloc, est.
Acesta este format din gropi dreptunghiulare (fig. 41: în ordine de la nord la sud : C1248, C1246, C1251,
C1244).

Fig. 41. Şirul central de est, în imagine se vede foarte bine structura din pământ galben a peretelui
interior.

Gropile din partea de sud sunt umplute cu chirpici şi ceramică de la o serie de „aglomerări de
ceramică” (obicei de a arunca resturile menajere între locuinţe). Aceasta şi prezenţa unei structuri de la un
şanţ de fundaţie (St 28a) tăiat de o groapă de la peretele de vest ne indică faptul că construcţia nu este din
cea mai veche perioadă de locuire. Prezenţa unor gropi dreptunghiulare de la alte complexe, foarte
apropiate (aproape că se întretaie), pe laturile de est şi sud sunt de asemenea un alt indiciu că, complexul
nu este din cea mai veche etapă de locuire. În cazul gropii C1246 este evidentă introducerea mai multor
stâlpi. În groapa cea mai adâncă intra stâlpul central ce putea sprijini şi acoperişul. Acesta lasă urme
evidente în dărâmăturile platformei de chirpici. Celelalte trepte puteau servi la structura unei podele de
lemn suspendate sau direct la structura de bază pe care se sprijinea etajul. Prezenţa peretelui interior, înalt

81
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

de 55-60 cm (fig. 41-42a), presupune existenţa unei structuri de lemn la acel nivel la încăperea dintre cei
doi stâlpi centrali, acolo fiind descoperite mai multe straturi de chirpici cu structură de podină, rareori cu
împletitură de nuiele, dar acestea nu lipseau. Fiind puţine la număr avem dovada că nu existau pereţi cu
împletituri de nuiele.

a b

Fig. 42. Imagini şi profil cu groapa C1246.

Cele trei trepte ne arată că era posibil să fie pari pentru podeaua suspendată a parterului, podeaua
etajului şi structura acoperişului (sugerată de desenul de mai jos pe structura gropii, care nu este la scară).
Groapa are peste 2 m lungime şi peste 1,8 m adâncime maximă. Din observaţiile generale am constat că la
această vreme existau ploi mari, fiind scurgeri de pe terase şi poate inundaţii ale Mureşului, care avea
numeroase meandre în zonă.

82
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 43. Reconstituirea structurilor în cazul unor gropi cu trepte studiu de caz.

c
b Fig. 44. Groapă cu stâlp ars (a) şi fund drept.

Latura de vest, C1222 C1250,C466.

Este formată din gropile C1222, C1250, C466. La groapa C1250, orientată, E-V se poate observa pe fund
două gropi, una în care puteau intra doi stâlpi şi în alta un singur stâlp (fig. 37). Groapa a fost preparată
de la baza humusului negru (dim. 1,3 x 50 x 1,6m) la care se adaugă cei 50-60 cm, adâncimea la săpare

83
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

fiind de peste 1,60m. După gropile de pe fund puteau intra doi sau trei stâlpi. Cel / cei din groapa adâncă
puteau ţine de structura acoperişului şi platforma de lut a etajului iar cel de pe treaptă de podeaua înălţată
a parterului.

◄a, b▲

Fig. 45. C1250 şirul de vest.

Fig. 46. C1222, C476 şirul de vest. Fig. 47. C1247.

Groapa C1222 avea spaţiu pentru doi stâlpi de structură şi unul pe treaptă pentru podea. Dimensiunile ei fiind
de 2,3 x 1,5/1.6 x 0,55 m). O formă similară întâlnim şi la C476, doar că acolo capul de nord a fost tăiat de
marginea adâncită a suprafeţei la decopertare.

84
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Groapa 1247, situată la colţul de nord-vest a


complexului, a fost afectată de decopertare s-a păstrat
doar groapa stâlpului care avea în conţinut o mare
cantitate de chirpici, cum de altfel apare la toţi stâlpii
structurii de bază ai construcţiei. De altfel în imagine
(fig. 23) se poate observa că nu a fost golită decât groapa
stâlpului, pământ galben şi chirpici mărunt se poate
observa chiar sub maştab (marcajul nostru cu alb). De
altfel şi desenul redă doar groapa stâlpului. Săparea unei
asemenea gropi era dificilă dacă nu era mai largă
deoarece peste 1,2 m era dificil de săpat şi de scos lutul.
Dacă urmărim că a fost săpată la cca 1,2 m de nivelul de
dărîmaturi şi adăugăm cei 60 cm ai ei ajungem la
adâncimea de 1,8 m, similară cu C1289.

Latura de est C475, C476, C1227.

Este formată din gropile C475, C476, C1227. În timpul


cercetării au fost atribuite altui complex. După
prepararea etajului la nivelul humusului am observat că
alte gropi aproape lipite de acestea ţineau de acest
complex.
Cea mai interesantă groapă în care se putea observa
forma ascuţită vârfului stâlpului de la structura
Fig. 48. Peretele de vest C1222. acoperişului, numai grosimea de la care a fost ascuţit
atingea 20-30 cm. Cele trei trepte permiteau sprijinirea

Fig. 49. Peretele de nord, C1247 Groapa de N-V.

podelei etajului şi podelei de la parter. Adâncimea gropii era de 1,20 m la care se mai adaugă cca. 60 cm
total 1,8 m. Stâlpul pentru etaj era îngropat la cca. 1,4 m adâncime, iar cel de la podeaua suspendată era
îngropat 1-1,2m, ceea ce este suficient pentru stabilitate.

85
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

a b

c d
Fig. 50 Gropi de fundaţie C475▲▼ C476▲, C475 ▼.

86
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Groapa C1227 se află la capătul de sud nefiind chiar pe colţ. In vecinătatea ei au fost descoperite
resturi arhitectonice de la pereţi (fig. 52).

Fig. 51. C1227▲.

Avea adâncimea de 1 m la care se mai adaugă 45-50 cm până la nivelul de călcare. Groapa avea doi
stâlpi. În umpluta sa erau fragmente ceramice şi ceramică de la complexe mai vechi (marcate de noi ca
aglomerarea 3).

Fig. 52. Chirpici cu structură de pari şi nuiele cu găuri.

Tot în acea zonă s-au găsit şi fragmente de chirpici cu orificii pe nivelul de călcare al dărâmăturilor
de la parter au fost descoperite fragmente de pereţi cu cel puţin trei orificii. Acestea serveau la realizarea
unor cuie de lemn pentru agăţarea unor haine, unelte, desagi şi altele.
Aceste detalii sunt deosebit de importante deoarece ne dau informaţii privind modul de viaţă şi
instalaţiile casnice2. Acestea au fost introduse în lutul moale la lipirea pereţilor.

87
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 53. Loc pentru cuiele de lemn în perete. Fig. 54. Scânteia, cuie de lemn în perete.

Latura de sud C467, C489

La una din gropile de pe latura de sud (fig. 38b – C467) se poate observa în groapă urma a doi stâlpi,
ca de altfel şi în alte cazuri.

Fig. 55. Latura de Sud 13 C467.

88
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Latura de nord C455, C489

Acea zonă a fost cea mai afectată de decopertare. Partea


de nord a gropilor a fost distrusă, au rămas doar gropile arse,
fiind şi cele mai adânci.
La groapa C476 observăm un mare stâlp central şi locul
unei trepte pentru un stâlp mai mic (fig. 56). Este posibil să mai
fi fost şi altul.
Groapa C455 are chirpici pe marginea stâlpului şi spre
partea de jos. În acest caz credem că este vorba de folosirea
chirpiciului pentru fixarea stâlpului sau urme de la vârful ascuţit
sau retezat al stâlpului.

Fig. 56. Latura de nord C476.

Fig. 57. C455. Fig. 58. C476.

89
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Desigur mai sunt şi alte detalii asupra cărora vom reveni dacă este cazul la studiul şi prezentarea
materialului arheologic.

Etajul
Studierea resturilor de la arderea platformei etajului ne-a permis să facem unele interesante
observaţii. La începutul cercetării, atunci când am preparat partea de vest am considerat depunerile ca
fiind un perete căzut. Ulterior la studierea jumătăţii de nord şi est, dar mai ales după ce am demontat şi
răsturnat în oglindă resturile de lipitură, foarte groase arse la partea superioară pe alocuri mai slab (lutul a
rămas gălbui), la partea inferioară mai puternic din cauza bârnelor foarte mari pe care era aşezat şi bătut
pământul de pe platforma etajului.
Chiar de la începutul curăţirii am constat că depunerile de chirpici au peste 35 cm poate mai mult
în zona centrală. Deasupra chirpiciului se afla un sol A, sub care urme de aluviuni, nu aşa intense ca spre
profilul de vest (la circa 30 m era un ogaş / vale), iar la circa 20 m est era un alt ogaş mai recent. Din
aceste motive pe suprafaţa şi peste dărâmături apărea pietriş, totuşi răsfirat, doar în unele locuri mai
compact (fig. 59).

Fig. 59. Strat de eroziuni sub solul A, deasupra dărâmăturilor etajului.

90
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 60. Zona de est, şpăcluire. Fig. 61. Zona de est, aspirare.

Sub acesta apărea solul B1 în care erau şi materiale din stratul de cultură. Prepararea complexului a
început de la vest şi sud. După o primă şpăcluire (fig. 60) am observat că structura mergea greu de curăţit
dărâmăturile cu greu puteau fi curăţate. Am trecut la preparare cu ajutorul aspiratoarelor iar rezultatele au
fost excelente (fig. 61), fiind uşor de identificat albierile datorate gropilor de la stâlpii de structură (C1222 şi
C1254), crăpăturile în chirpici şi uneori traseul bârnelor. În zona peretelui de sud, după prelucrare a fost
observată albierea centrală cu C1254 şi la marginea de sud C1230 (fig. 62).

În masa de dărâmături nu au fost


sesizate urme de bârne sau
fragmentări mai accentuate şi nici
urme de casete sau vetre. Printre
dărâmături au apărut fragmente de
vase arse secundar dar nu prea
multe. Dintre obiectele mai
importante descoperite din zona
centrală (C1254), între dărâmături
amintim; un fund de vas cu semne,
o râşniţă cu faţa în jos şi un mare
răzuitor din opal galben (fig. 63).

Fig. 62. Zona de sud cu C1254, stâlpul central.

91
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 63. Râşniţă şi răzuitor din opal.

Inciziile de pe fundul de vas nu sunt din cele obişnuite pe vasele de la Turdaş, fiind mai rare şi în
catalogul nostru al pieselor din „Scrierea danubiană”. Fundul de vas este din pastă semifină cu amestec de
nisip şi pietricele, interiorul dând negru bine netezit.

Fig. 64a. Fund de vas cu incizii.

92
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 64b. Fund de vas cu incizii.

Semnul din dreapta ne aminteşte de o stilizare a topoarelor înmănuşate, redate uneori în acest fel;
cel din stânga are forme apropiate dar nu identice, în „scrierea danubiană” apar cu coduri apropiate3.
Câteva linii scurte şi puncte marchează marginile, cu un anume rol care ne scapă, fără a fi o piesă
deosebită. Nu putem să nu remarcăm un nou semn în formă de cui pe piesa din stânga, semne care adesea
au fost declarate simple decoraţii, dar după o descoperire recentă făcută de echipele prof.univ.dr. Luca
Sabin Adrian şi dr. Cosmin Suciu, la Miercurea Sibiului 4 , şi mai vechi de noi de la Gura Baciului
semnalate de N. Vlassa, pe un idol5, noi pe o bucată de gresie6.
În partea de răsărit şi zona centrală a dărâmăturilor reies în evidenţă gropile de la marile structuri şi
gropi prin tasare sau raritatea chirpiciului care se prăbuşeşte cel mai adesea în gropile marilor stâlpi de la
structurile de bază. Aceste elemente au fost urmărite şi sub straturile de dărâmături.
În partea de nord, acolo unde structurile sunt mai groase au fost delimitate elemente arhitectonice şi
instalaţii din interior.

93
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 65. Vedere din spre sud ▲; Fig. 66. marcarea structurilor ▼.

In zona centrală a fost semnalată o vatră situată pe podeaua etajului. Vatra a fost construită pe
podeaua din lut a etajului, spre capătul de N-E. Vatra a fost construită pe un rând de pietre doar spre N-E
şi avea urme de gardină în aceeaşi zonă, dar acolo arderea a fost mai slabă deoarece pietrele au preluat o
parte din căldura din structura podelei etajului. Partea superioară a vetrei era arsă diferit ca urmare a
incendierii pereţilor şi acoperişului din lemn. Dărâmăturile construcţiei stau vreme îndelungată sub cerul
liber unele bucăţi de chirpici din partea superioară au fost afectate (fig. 35). Vatra avea o formă circulară

94
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 67. Detalii de la vatră.

A fost studiat felul în care se crapă platforma precum şi inclinarea fragmentelor de chirpici ca
urmare a arderii bârnelor podelei. Acestea lasă fisuri mai mari când se inclină, fie la marginea bârnei. Noi
am redat bârnele mai mici pentru a se vedea fisurile (fig. 68).

Fig. 68. Direcţia bârnelor din zona de la sud şi vest de vatră.

Intr-o zonă unde au fost mai bine arse au fost demontate şi întoarse în oglindă bârnele. Am
constatat că bârnele erau foarte bine lipite una de alta, aproape nu am constatat distanţe mai mari între
bârne. Lutul podelei era amestecat cu pământ şi pietricele, de aceea el nu crapă ca în situaţiile de la Parţa
unde foloseau o argilă amestecată cu nisip şi paie.

95
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Pentru ca lutul să aibă o mai bună aderenţă cu podele de lemn am observat pe negativul bârnelor,
urmele unor cioplirii intenţionate.

Fig. 69a. Direcţia şi lăţimea (marcată cu verde) bârnelor din zona de la vest de vatră; c) structură de
perete cu nuiele.

b c

Lângă peretele de nord au fost găsite resturi de perete cu nuiele (fig. 69c).
Analizând aceste detalii constată că meşterii care au ridicat casele de la Turdaş aveau talent şi
numeroase cunoştinţe de prelucrarea lemnului. Mai mult, în zona de răsărit a staţiunii, in afara şanţurilor
şi palisadelor de apărare din unele faze au fost descoperite unele gen de cuptoare înguste de 10-15 cm,
adânci de 10-13 săpate în lut şi pline cu cărbune. Opinia noastră era că acelea serveau la tăierea prin
ardere a stâlpilor şi parilor, în acest fel economiseau energie umană, iar lemnele arse băgate în pământ ca
pari sau stâlpi nu putrezeau. De altfel ţăranii noştri ard de cele mai multe ori stâlpii de garduri sau alte
construcţii care urmează să fie îngropaţi, în acest fel nu putrezesc. Tot un obicei ţărănesc este şi acela de a
coji arborii care urmează a fi tăiaţi cu cel puţin un an înainte de a fi folosiţi, în acest fel se uscă în
picioare, după care sunt arşi la bază şi doborâţi mai uşor. Cantităţile impresionante de lemn (zeci de mii

96
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

de arbori) pe care l-au folosit la construcţii (locuinţe, palisade) ne arată eforturile depuse de comunităţile
neolitice de la Turdaş dar şi din alte civilizaţii.
În locuinţă s-au găsit puţine vase întregi sau întregibile, faţă de alte staţiuni (de exemplu la Parţa, în
unele locuinţe erau până la 10-12 vase întregibile).
Între dărâmăturile etajului a fost descoperit un bol, precum şi jumătăţi de vase mari. La parter a fost
de asemenea găsite resturi de vase, dar inventarul din complex nu a fost restaurat încât nu este cazul să
tragem acum unele concluzii. Cantitatea de materiale ceramice este, totuşi mare. Descoperirea unor
cantităţi foarte mari de fragmente ceramice între locuinţe ne arată grija pentru a menţine ordine în
interiorul locuinţei.

Fig. 70a. ▲Vase la etaj sau b) de la Parter▲.

Reconstituiri

Deşi nu este cel mai caracteristic complex de reconstituit pentru cultura Turdaş, fiind dintr-o fază
târzie, fiind şi puţine complexe din această fază, prezenţa etajului, a parterului suspendat şi a numeroase
gropi ce au păstrat structuri privind sistemul de construcţie, am încercat unele reconstituiri, folosind
imaginile existente, planul complexului la care am păstrat numărul complexelor pentru specialistul care ar
urmări ipotezele noastre. Am încercat să plasăm pe plan majoritatea elementelor de construcţie pentru
structura de bază a acoperişului, etajului şi o parte din parter cum am redat în studiul de caz din fig. 44.
Parterul, datorită spaţiul mic oferit de perspectivă, nu l-am completat cu bârne dar vom relua
separat reconstituirea lui cu alt prilej. Am încercat şi o variantă de a plasa complexul în spaţiul săpăturii,
mai mult de dragul de a folosi un peisaj local, din perimetrul cercetat.
Din ceea ce am reuşit să reconstituim peste 60% este veridic, restul sunt ipoteze.

97
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Reconstituirea 6. Reconstituirea locuinţei 1 (St 28) din sector C.

98
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

8. Cultura Coţofeni

Cele mai noi săpături arheologice de salvare în situl de la Turdaş, cele care prilejuiesc redactarea
acestui studiu, sunt cele realizate în anul 2011, cu ocazia construcţiei autostrăzii Sibiu-Orăştie.
Cu acest prilej au fost descoperite câteva complexe aparţinând culturii Coţofeni, două dintre ele
fiind subiectului acestui articol, complexele C130 şi C143 (plan 12). Distanţa în plan dintre cele două
complexe enunţate mai sus este mai mică de 40 m. Sunt două complexe arheologice care nu conţin un
număr mare de fragmente ceramice, dar care prilejuiesc extragerea unor concluzii interesante privitor la
ceramica culturii Coţofeni în această regiune a Transilvaniei.

I. C130 – 411 fragmente ceramice


Complexul 130 este format din două camere de formă relativ circulară, fiecare cu lungimea de 6,68
m şi lăţimea de 2,75 m (foto 31), materialele Coţofeni apar din partea inferioară în solul brun, slab
pigmentat (plan 13, foto 32). Partea superioară este reprezentată de un strat negru-cenuşiu, cu pigment
ceramic. Iniţial s-a crezut că este vorba despre două complexe aflate faţă în faţă, ulterior s-a demonstrat
existenţa unui singur complex. Analiza statistică relevă faptul că acesta conţine în mod preponderent
ceramică grosieră, în proporţie de 71% din total, urmată de ceramică semifină (26%) şi ceramică fină
(3%). Este o situaţie deloc surprinzătoare, care se încadrează în procentajele generale ale ceramicii
Coţofeni pe teritoriul României. Analizând fiecare categorie ceramică în parte, s-au obţinut nişte rezultate
interesante care vor fi prezentate mai jos.

Fig. 71. Categoriile ceramicii din C130.

a. Ceramica grosieră – 293 fragmente ceramice

Culoarea exterioară a ceramicii grosiere din complexul 130 este cea cărămizie în proporţie
covârşitoare (aproape 50% din total), urmată de cea cărămiziu cu flecuri si cafeniu în proporţii egale.

Fig. 72. Culoarea exterioară a ceramicii grosiere din C130.

99
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

În schimb, în ce priveşte culoarea interioară se poate preciza că situaţia este mult mai echilibrată,
astfel încât cele mai multe fragmente ceramice au culoarea cenuşiu, apoi cărămizie şi negru-cenuşiu.

Fig. 73. Culoarea interioară a ceramicii grosiere din C130.

Ceramica grosieră este în proporţie mare aspră (în 151 de cazuri), urmat de ceramica netezită (100
de situaţii) şi, la distanţă considerabilă de cea poroasă, în 19 cazuri.

Fig. 74. Netezirea ceramicii grosiere din C130.

În ceea ce priveşte arderea, cele mai multe fragmente ceramice au ardere slabă reductantă (105
cazuri) sau oxidantă (48), ceramica cu ardere bună fiind reprezentată de un număr aproape egal de
fragmente ceramice astfel: bună oxidantă (66 de cazuri) şi bună reductantă (64 de cazuri).

Fig. 75. Arderea ceramicii grosiere din C130.

Cele mai multe fragmente ceramice grosiere sunt din categoria nisip cu pietricele (22%), nisip,
pietricele şi fragmente ceramice (43%) şi, la distanţă destul de mare, nisip, pietricele şi ocru (7%).

100
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 76. Amestecul ceramicii grosiere din C130.

b. Ceramica semifina – 108 fragmente ceramice

În cadrul ceramicii semifine, se constată preponderenţa culorii cărămizii la exterior (21% din
cazuri), apoi cea cenuşie (20%) şi cea cafenie (14%), dar trebuie remarcat faptul că situaţia este mult mai
ponderată decât în cazul ceramicii grosiere grosiere.

Fig. 77. Culoarea exterioară a ceramicii semifine din C130.

În cazul culorii interioare a ceramicii semifine, cele mai multe fragmente au culoarea cărămizie
(26), apoi cenuşie (20) şi brun deschis (15).

Fig. 78. Culoarea interioară a ceramicii semifine din C130.

Amestecul este mult mai ponderat prin comparative cu ceramica grosieră, componenţa acestuia
fiind unul din criteriile pentru încadrarea într-o categorie ceramică sau alta. Lipsa pietricelelor indică
apartenenţa la ceramic semifina, aşadar cele mai multe fragmente ceramice au un amestec compus din
nisip şi fragmente ceramice (49%), apoi nisip (31%) şi, la distanţă destul de mare, nisip şi ocru (10%).

101
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 79. Amestecul ceramicii semifine din C130.

În ceea ce priveşte arderea, ceramica semifină are o ardere predominant reductantă, bună în 34%
din cazuri sau slabă în 26% din cazuri şi bună oxidantă în 24% din cazuri.

Fig. 80. Arderea ceramicii semifine din C130.

Una din diferenţele dintre ceramica semifină şi cea grosieră este la nivelul tratării suprafeţei
vasului, astfel, în 63% din cazuri, ceramica este netezită, iar în 16% din situaţii este chiar bine netezită,
urmată de situaţiile cu slip căzut sau netezit abia în 2% din cazuri este aspră.

Fig. 81. Netezirea ceramicii semifine din C130.

c. Ceramica fină – 10 fragmente ceramice

Şi în cazul ceramicii fine se constată preponderenţa ceramicii de culoare cărămizie (6), urmată de
cea cenuşiu-albicioasă (1), brun închis (1), negru-cenuşiu (1) şi portocalie (1).

102
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 82. Culoarea exterioară a ceramicii fine din C130.

În cazul culorii interioare, cele mai multe fragmente ceramic sunt cărămizii (5), apoi cafeniu
albicios (1), cenuşiu albicios, brun închis, negru-cenuşiu şi portocaliu.

Fig. 83. Culoarea interioară a ceramicii fine din C130.

Ceramica fină este în proporţie mare netezită (6), bine netezită (1), cu slip netezit (1) sau lustruită
(1). Acest aspect este una din caracteristicile definitorii ale ceramicii fine în detrimentul celei semifine.

Fig. 84. Netezirea ceramicii fine din C130.

Cu referire la ardere, aceasta este bună, oxidantă (8 fragmente) sau reductantă (1 fragment), într-un
singur caz slabă reductantă (1 fragment).

103
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 85. Arderea ceramicii fine din C130.

Amestecul ceramicii fine în preponderenţă mare este compus din nisip fin (5 cazuri), urmat de câte
o situaţie cu un amestec compus din nisip (1), nisip fin şi ocru (1), nisip şi fragmente ceramice (1), nisip şi
mâl (1) şi nisip fin, mâl şi fragmente ceramice (1).

Fig. 86. Amestecul ceramicii fine din C130.

II. C143 – 145 fragmente ceramice

C143 este o groapă circulară cu trepte de acces (Plan 14), posibil locuinţă. Umplutura gropii este
unitară, culoarea sa fiind brun închis (foto 33-34). Pe fundul complexului, sterilul este de culoare neagră.
a. Ceramica grosieră – 112 fragmente ceramice

Ceramica grosieră din C143 este preponderant de culoare cărămizie (43 de fragmente ceramice),
urmat de fragmente ceramicele de culoare cafenie (10 fragmente ceramice), cenuşie (9 fragmente
ceramice), brun (8) şi brun cu flecuri (8).

Fig. 87. Culoarea exterioară a ceramicii grosiere din C143.

104
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Culoarea interioară, ca şi în cazul ceramicii din C130 este mult mai echilibrată procentual, astfel
încât cele mai multe fragmente au culoarea negru cenuşiu (25 de fragmente ceramice), cenuşie (21
fragmente ceramice) şi cărămizie (16 fragmente ceramice), urmat de cele cafenii (15 fragmente
ceramice).

Fig. 88. Culoarea interioară a ceramicii grosiere din C143.

În privinţa amestecului, ceramica grosieră din C143 conţine în mod preponderent nisip, pietricele şi
fragmente ceramice (61 fragmente ceramice), urmat de ceramica cu nisip şi pietricele (16 fragmente
ceramice) şi de nisip, pietricele şi ocru (5 fragmente ceramice).

Fig. 89. Amestecul ceramicii grosiere din C143.

Din punctul de vedere al tratării suprafeţelor, se constată, în cazul ceramicii grosiere din C143 o
pondere aproape egală între ceramica aspră (50 de fragmente ceramice) şi cea netezită (49 de fragmente
ceramice).

Fig. 90. Netezirea ceramicii grosiere din C143.

Arderea este în schimb preponderent reductantă (bună în 28 de cazuri şi slabă în 39 din cazuri).
Arderea oxidantă este bună în 28 de cazuri şi slabă în 13 cazuri.

105
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 91. Arderea ceramicii grosiere din C143.

b. Ceramica semifina – 32 fragmente ceramice


Ceramica semifina este şi ea preponderant de culoare cărămizie (7 cazuri) sau cafenie (6 cazuri),
urmată de cea brună (5 cazuri), brun deschisă (4 cazuri), negru cenuşie (3 cazuri).

Fig. 92. Culoarea exterioară a ceramicii semifine din C143.

Culoarea interioară este în schimb negru-cenuşie (7 cazuri) sau cenuşie (5 cazuri), cafenie (6
cazuri) sau brună (5 cazuri).

Fig. 93. Culoarea interioară a ceramicii semifine din C143.

Amestecul este compus din nisip şi fragmente ceramice (10 fragmente ceramice), nisip (8
fragmente ceramice), nisip şi mâl (3 fragmente ceramice) şi nisip, mâl şi fragmente ceramice (3 fragmente
ceramice).

106
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 94. Amestecul ceramicii semifine din C143.

Legat de tratarea suprafeţei, în proporţie net covârşitoare ceramica din complexul C143 este netezită
(24 din 32 de cazuri). Aceasta e una din caracteristicile care fac deosebirea dintre ceramica grosieră şi cea
semifină.

Fig. 95. Netezirea ceramicii semifine din C143.

Arderea este bună în 23 din situaţii, fie reductantă (13 cazuri), fie oxidantă (10 cazuri) şi slabă în 8
cazuri (reductantă în 5 cazuri şi oxidantă în 4 cazuri).

Fig. 96. Arderea ceramicii semifine din C143.

Ceramica fina este reprezentată de un singur fragment ceramic, spre deosebire de complexul
analizat anterior, fapt care ne determină să nu repetăm analiza pe structura prezentată mai sus.

107
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Decorul ceramicii grosiere din C 130 de la Turdaş Luncă De corul ce ram icii gros ie re din C 143 de la Turdaş Lunca

incizare
aplicare
imprimare
taieturi incizare
alveolare aplicare
perforare perforare
impunsaturi
incizare si aplicare
taieturi si impresiune
incizare, taieturi si impresiune

Fig. 97. Decorul ceramicii grosiere din C130. Fig. 98. Decorul ceramicii grosiere din C143.
Decorul ceramicii semifine din cadrul C 130 de la Turdaş Luncă Decorul ceramicii semifine din C 143 de la Turdas Lunca

incizare
incizare si impunsaturi
incizare si aplicare incizare
incizare şi perforare
aplicare
tăieturi
împunsături

Fig. 99. Decorul ceramicii semifine din C130. Fig. 100. Decorul ceramicii semifine din C143.

Concluzii
Ceramica din cele două complexe arheologice analizate este în mod preponderant grosieră, urmat
de ceramica semifină şi fină.
Formele ceramice includ vase de dimensiuni mici, medii şi mari. Starea fragmentară a materialului
ceramic nu permite reconstituirea decât într-un procent limitat a tipurilor de vase. Apar aşadar vase cu
corpul globular şi oale cu gura în formă de pâlnie de dimensiuni medii şi mari, dar şi căni sau căniţe de
dimensiuni mici. Decorul este în mod preponderent incizat, cel mai frecvent fiind reprezentat de benzi
incizate înguste, haşurate oblic şi mai ales unghiular, asociat pe alocuri cu aplicaţii plastice de tipul
“boabe de linte”. Nu au fost identificate fragmente decorate cu brâu alveolat şi nici fragmente decorate
prin tehnica împunsăturilor succesive. Se constată faptul că în cazul complexului C143, spre deosebire de
C130 sunt folosite mai puţine tehnici de ornamentare, atât în cazul ceramicii grosiere, cât şi în cazul
ceramicii semifine (fig. 97-100).
După decorul ceramicii, complexele 130 şi 143 de la Turdaş Luncă au analogii atât în complexele
aparţinând fazei I a culturii Coţofeni (Nandru-Peştera Curată – Roman 1976, pl. 68/18; Herculane-
Peştera Hoţilor – Roman 1976, pl. 75-77; Petreşti-Malul Râului – Ciugudean 2000, pl. 28/7), cât şi în
faza a II-a a culturii (Cicău-Sălişte – Ciugudean 2000, pl. 49/6-7; Unirea-Dealul cămării – Ciugudean
2000, pl. 50/1-2, 5, pl. 53; Sântimbru – Ciugudean 2000, pl. 54/2, 55/6; Aiud-Cetăţuie – Ciugudean 2000,
pl. 56/4-5; Limba-În Coastă – Ciugudean 2000, pl. 62/2). Date fiind analogiile ceramicii, complexele C
143 şi C130 de la Turdaş Luncă aparţin culturii Coţofeni, faza a II-a. În termeni de cronologie absolută,
complexele se încadrează în intervalul 3.300-2.700 BC.

108
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Plan 12. Plan de situaţie 1:5000 (a.), cu poziţionarea zonei de E a sitului pe ortofotoplan şi cu localizarea
complexelor C143, C130-C131 (b.) – plan de detaliu 1:600.

109
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Plan 13. Planul C130.

Plan 14. Planul C143.

110
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Foto 31. C130.

Foto 32. Profilul C130 la cross-section.

111
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Foto 33. Complexul C143 la conturare.

Foto 34. C143.

112
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Foto 35. Ceramică din cadrul complexului C143.

113
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Foto 36. Ceramică din cadrul complexului C143.

114
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Foto 37. Ceramică din complexul C143.

115
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

116
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

9. Perioada La Tène

În aşezarea de la Turdaş (punct Luncă) au fost descoperite mai multe complexe ce aparţin epocii La
Tène, în două zone distincte, notate de noi, în mod convenţional, zona 1 şi zona 2 (pl. 15, fig. a).
Din zona 1 fac parte complexele numerotate C1001, C1002, C1003, C1004, C1005, C1006, C1007, C1008 (pl. I,
fig. b), iar din zona 2 complexele C139 şi C1060 (pl I., fig c.).

Plan 15. Plan de situaţie 1:5000 (a.), cu localizarea complexelor C1001, C1002, C1003, C1004, C1005, C1006,
C1007, C1008 (b.) – plan de detaliu 1:600.

Complexele din zona 2


Complexul C139 este o groapă de formă ovală, cu diametrele de 1,9/1,46 m şi adâncimea de 0,6 m
(fig. 101, foto 38, 39).

Fig. 101. Foto 38. Foto 39.

117
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Umplutura este de culoare cenuşie, cu pigment gălbui şi bucăţi mici de cărbune; în interior a fost
descoperit un nivel de depunere ce conţine fragmente de vase ceramice şi oase (între care un craniu de
câine şi o mandibulă de oaie). În acest nivel a fost descoperit un fragment ceramic ce aparţine unui vas de
tipul celor cu profilul aproape drept, gura largă şi fundul încă neprofilat (Crişan, 1969, 72), care se
încadrează în tipul II stabilit de I.H. Crişan, faza I, timpurie, datată între secolele V-IV î. Chr. Astfel de
vase au fost descoperite pe întreg arealul de răspândire a civilizaţiei daco-getice, fiind întâlnit atât în
Transilvania (Cluj-Mănăştur sau Slimnic), cât şi în afara Transilvaniei (Cetatea II de la Stânceşti,
Butuceni, Poiana, Zimnicea) sau în teritoriul cuprins între Prut şi Nistru, respectiv în aşezările de la
Solonceni şi Vîhvatinţi (Crişan, 1969, 75-77).
Fragmentul de vas descoperit de noi este lucrat cu mâna, are culoare brună şi este realizat din pastă
grosieră, cu nisip şi pietricele în compoziţie; arderea, reducătoare, este bună. Buza este dreaptă, iar corpul
vasului este ornamentat cu butoni de formă conică, amplasaţi în partea superioară; o linie incizată în
zigzag este amplasată imediat sub buză, între aceasta şi butoni (pl. 5, fig. 101).
Complexul C1060 este o groapă circulară în partea superioară, cu diametrul de 2 m, care se
îngustează treptat până la adâncimea de 1,4 m, de unde coboară drept sub formă dreptunghiulară cu
colţuri rotunjite, până la adâncimea de 2,64 m; dimensiunile laturilor sunt de 1,1 m ( fig. 102, foto 40-42).

Foto 40. Foto 41. Foto 42.

Fig. 102.

Umplutura este în partea superioară de culoare neagră-cenuşie lutoasă, cu pigment de cărbune şi


fragmente ceramice, iar pereţii gropii sunt placaţi cu pietre de râu cu diametrele variabile, între 5 şi 10
cm; acest strat coboară până la adâncimea de 1,4 m. Sub el se află un altul, tot de umplutură, compus din
nisip şi pietricele, dar fără fragmente ceramice.
În interiorul complexului, în stratul superior de umplutură, au fost depuse trei vase ceramice, toate
la adâncimea de 1,2 m.
Vasul I
Strachină cu următoarele dimensiuni: diametrul gurii -21,5 cm; diametrul maxim -24,5 cm;
diametrul fundului -9,8 cm; înălţimea -8,3 cm; grosimea peretelui -0,8 cm (pl. 5, fig. 2).
Vasul, cu suprafaţa exterioară bine netezită, este lucrat cu mâna dintr-o pastă fină ce are în
compoziţie nisip şi mică; arderea, bună, este reducătoare, iar ornamentaţia este compusă din patru butoni
alungiţi, aplecaţi în jos, ce pornesc de pe diametrul maxim al vasului. Are culoarea brună în exterior şi
neagră-cenuşie în interior. Buza este trasă spre interior.
Vasul poate fi atribuit ceramicii protodacice, tipul I, varianta 1 (după I.H. Crişan), fiind datat între
secolele VI - V î. Chr. (Crişan, 1969, 52). Vasele din această variantă prezintă următoarele caracteristici:
buză cu muchia rotunjită, curbată spre interior şi fund tăiat drept. De obicei sunt lipsite de ornamente, sau
sunt prevăzute cu câte patru proeminenţe conice de diferite dimensiuni, plasate pe linia de maximă
dimensiune a vasului, unele dintre ele fiind perforate. Varianta 1 este cea mai numeroasă, atât în
necropole cât şi în aşezări. Piese asemănătoare au fost descoperite în mormintele de inhumaţie scitice de
la Tg. Mureş şi Simeria (Pl. X, 11, 10; CXXVII 5, 2, la I.H. Crişan).

118
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Vasul II
Vas sac, cu profilul aproape drept, cu următoarele dimensiuni: diametrul gurii -27 cm; diametrul
maxim -28 cm; diametrul fundului -11,5 cm; înălţimea -36 cm; grosimea peretelui -1,24 cm (pl. 5, fig. 3).
Vasul, de dimensiuni mari, este lucrat cu mâna din pastă semifină, cu nisip şi pietricele în
compoziţie; cărămiziu deschis la culoare, prezintă o ardere slabă, oxidantă. Este ornamentat cu doi butoni
ovali, alungiţi, ce sunt prinşi perpendicular pe corpul vasului, puţin deasupra diametrului maxim al
acestuia şi cu două şiruri de impresiuni realizate cu degetul, un şir fiind amplasat în partea superioară,
imediat sub buză, iar celălalt între cei doi butoni (în partea superioară a lor). Buza vasului este uşor
evazată şi rotunjită.
Vasul se încadrează în tipul II – caracterizat prin gura largă şi fundul încă neprofilat – al fazei
vechi, tip stabilit de I.H. Crişan şi datat între secolele V-IV î. Chr. (Crişan, 1969, 72); astfel de vase au
fost descoperite pe întreg arealul de răspândire a civilizaţiei daco-getice, fiind întâlnit atât în Transilvania
(Cluj-Mănăştur sau Slimnic), cât şi în afara Transilvaniei (Cetatea II de la Stânceşti, Butuceni, Poiana,
Zimnicea) sau în teritoriul cuprins între Prut şi Nistru, respectiv în aşezările de la Solonceni şi Vîhvatinţi
(Crişan, 1969, 75-77).
Vasul III
Cel de-al treilea vas este fragmentar, păstrându-se din el doar partea superioară a corpului. Are
buza dreaptă, este lucrat cu mâna din pastă grosieră ce are în compoziţie nisip, pietricele şi mică, are
culoare brună, iar arderea, slabă, este reducătoare. Ornamentaţia este asigurată de butonii crestaţi,
amplasaţi sub buză. Este de acelaşi tip cu vasul II (pl. 4, fig. 4).

Pl. 4.

119
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Complexele din zona 1


Complexul C1001 este o groapă circulară cu diametrul de 1,8 m şi adâncimea de 0,66 m (fig. 103,
foto 43).

Fig. 103. Foto 43.

Umplutura gropii este compactă, de culoare brun-cenuşie, cu urme de chirpici şi de cărbune; în


interiorul ei au fost descoperite trei vase ceramice întregibile.
Vasul I
Fructieră (tipul V la I.H. Crişan, datat în secolul I d.Chr.).
Tipul V este reprezentat de vase ce evoluează din tipurile anterioare. Buza acestor vase nu mai este
aşa de lată şi de răsfrântă, iar corpul, devenit mai îngust şi mult mai adânc, păstrează în general forma
semiovală. Piciorul este subţiat şi are o nervură, iar talpa, pornită mai de sus, formează un adevărat
piedestal. La unele exemplare din acest tip piciorul s-a scurtat, astfel încât vasul nu mai poate fi socotit ca
aparţinând formei cu picior înalt, deşi toate elementele sale îl fac să se încadreze în aceasta. Vasele din
acest tip sunt mai mici şi mai bine proporţionate, prin comparaţie cu vasele din tipul IV, păstrând o vădită
eleganţă. Acest tip se încadrează cronologic în secolul I d.Chr., dovadă în acest sens fiind faptul că în
aşezarea de la Grădiştea Muncelului-Sarmizegetusa Regia au fost descoperite numai fructiere de acest tip,
care va continua să existe şi după ocupaţia romană, atât în provincie, cât şi în afara acesteia. El se
caracterizează prin piciorul din ce în ce mai scurt şi corpul adânc, cum sunt, de exemplu, vasele
descoperite la Cristeşti şi Piatra Neamţ-Lutărie (Crişan, 1969, 168).
Piesa descoperită de noi, de culoare cenuşie, este lucrată la roată, din pastă fină, având în
compoziţie nisip fin, mâl şi mică. Arderea este bună, reducătoare. Are următoarele dimensiuni: diametrul
gurii - 27,4 cm; diametrul fundului -12,2 cm; înălţimea -18,2 cm; adâncimea -9,6 cm (pl. 5, fig. 1).
Vasul II
Strachină, tipul II la I. H. Crişan, faza clasică.
Strachina de tipul II din perioada clasică se caracterizează prin buza îngroşată mai mult sau mai
puţin, prevăzută cu un umăr, sau mai bine zis o profilare a corpului şi fund terminat printr-un inel în relief
(Crişan, 1969, 180).
Exemplarul descoperit de noi este lucrat la roată, din pastă fină ce are în compoziţie nisip fin şi
mâl. Culoarea este cenuşiu-albicioasă, arderea bună, reducătoare, iar corpul bine profilat. Piesa are
următoarele dimensiuni: diametrul gurii -15,6 cm; diametrul maxim -16 cm; diametrul fundului -7,6 cm;
înălţimea -84,6 cm; grosimea peretelui -0,8 cm; adâncimea -4,2 cm (pl. 5, fig. 2).
Vasul III
Ceaşcă dacică, opaiţ – tipul obişnuit la I.H. Crişan, din faza clasică.
Caracteristica esenţială a acestor vase este forma lor tronconică, cu gura largă, fundul îngust şi
pereţii oblici; sunt lucrate cu mâna. Sunt prevăzute cu o toartă ce porneşte de sub buză şi se termină la
fundul vasului; la unele dintre ele aceasta reprezintă în fapt o continuare a fundului, ceea ce îi dă vasului o

120
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

stabilitate mai mare. Pasta din care sunt realizate este de obicei cu multe impurităţi (Crişan, 1969, 153-
154).
Piesa descoperită de noi este realizată cu mâna, dintr-o pastă impură de factură grosieră, ce are în
compoziţie nisip cu bobul mare, pietricele şi mică; culoarea este brun-roşcată, iar arderea, slabă, este
oxidantă. Atât pe interior, cât şi pe exterior, în partea opusă toartei, se observă urme de afumare, provenite
de la folosire. Piesa este ornamentată cu linii incizate, dispuse paralel pe buza vasului; pe muchia toartei
acestea sunt încrucişate, iar pe marginea fundului sunt paralele între ele, pe jumătatea dinspre toartă, pe
cealaltă jumătate fiind încrucişate. Dimensiunile piesei sunt următoarele:diametrul gurii -14,2 cm;
diametrul fundului -5,7 cm; înălţimea -8 cm; adâncimea -5,2 cm (pl. 5, fig. 3).

Pl. 5.

Complexul C1002 este o groapă circulară cu diametrul de 1,2 m şi adâncimea de 0,34 m (fig. 104,
foto 44, 45).

Fig. 104. Foto 44. Foto 45.


Umplutura gropii este compactă, de culoare brun-cenuşie, cu urme de chirpici şi de cărbune.

121
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

În acest complex au fost descoperite fragmente ceramice decorate cu linii incizate şi brâuri
alveolare. După decor şi tipul buzei, evazată, se pot data în aceeaşi perioadă, clasică (pl. 6).

Pl. 6.

Complexul C1003 este o groapă circulară cu diametrul de 1,7 m şi adâncimea de 0,32 m (fig. 105,
foto 46).

Fig. 105. Foto 46.


Umplutura gropii este compactă, de culoare brun-cenuşie, cu urme de chirpici şi de cărbune; în
interiorul ei au fost descoperite două vase ceramice întregibile. Complexul a fost suprapus de un altul,
medieval.
Vasul I

122
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Acest vas este lucrat cu mâna, din pastă fină, cu nisip şi mică în compoziţie; suprafaţa este slab
netezită, iar culoarea, brun-roşcată, se prezintă cu flecuri negre. Arderea este slabă şi oxidantă. Este
ornamentat pe partea superioară a buzei cu un şir de impresiuni realizate cu un obiect, iar în partea
superioară a dezvoltării maxime cu un brâu în relief pe care sunt dispuse linii incizate oblice.
Dimensiunile vasului sunt următoarele:diametrul gurii -14 cm; diametrul maxim -13 cm; diametrul
fundului -10,2 cm; înălţimea -23 cm (pl. 7, fig. 1).
Vasul II
Vasul II este fragmentar, din el păstrîndu-se doar partea superioară; are buza evazată, iar în partea
superioară a dezvoltării maxime este ornamentat cu un brâu alveolar. Este lucrat cu mâna dintr-o pastă
semifină ce are în compoziţie nisip, pietricele şi mică, iar arderea este bună, reducătoare (pl. 7, fig. 2).
Cele două piese se încadrează în categoria vaselor borcan din faza a III-a, clasică, ce se datează
între secolele I î.Chr.-I d.Chr. Caracteristicile acestora sunt următoarele: gura strânsă, buza uşor îngroşată
şi răsfrântă spre exterior, corpul cu umeri arcuiţi. Vasele respective, folosite pentru prepararea hranei, au,
în marea lor majoritate, dimensiuni medii, fiind foarte des întâlnite în arealul dacic, atât în cel
intracarpatic, cât şi cel extracarpatic; de obicei sunt lucrate cu mâna (Crişan, 1969, 161-162).
În interiorul gropii au mai fost descoperite fragmente ceramice, ce aparţin, de asemenea, unor vase
datate în perioada clasică (sec. I î.Chr.-I d.Chr.), decorate cu brâuri în relief şi cu buza evazată (pl. 7, fig.
3-9).

Pl. 7.

123
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Complexul C1004 este o groapă circulară cu diametrul de 1,4 m şi adâncimea de 1,4 m (fig. 106,
foto.47- 49).

Foto 47. Foto 48. Foto 49.


Fig. 106.

Umplutura gropii, compactă, este de culoare brun-cenuşie şi conţine urme de chirpici, cărbune şi
pietre de râu de dimensiuni mici (aproximativ 5-6 cm).
În interior au fost descoperite două râşniţe de dimensiuni diferite, cea cu dimensiunile mai mici
fiind depusă cu partea activă în jos, iar cea cu dimensiunile mai mari fiind depusă în cant. Alături de
acestea au mai fost descoperite fragmente ceramice şi oase de animal de talie mare.
Fragmentele ceramice descoperite se datează în perioada clasică a culturii dacice şi sunt decorate
cu linii în zigzag şi drepte, realizate prin lustruire, linii incizate, brâu alveolar şi butoni; buzele sunt
evazate, iar fundurile drepte (pl. 8).

Pl. 8.

124
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Complexul C1005 este o groapă circulară cu diametrul de 2,7 m şi adâncimea de 0,46 m (fig. 107,
foto 50).

Fig. 107. Foto 50.

Umplutura gropii este compactă, de culoare brun-cenuşie, cu urme de chirpici şi de cărbune. În


interiorul complexului nu au fost descoperite materiale arheologice. Datorită tipului de complex şi a
faptului că se află în aceeaşi zonă, noi l-am încadrat în aceeaşi perioadă cu celelalte complexe din jur.

Complexul C1006 este o groapă circulară cu diametrul de 1,12 m şi adâncimea de 0,94 m (fig. 108,
foto 51-52).

Fig. 108. Foto 51. Foto 52.

Umplutura gropii este compactă, de culoare brun-cenuşie, cu urme de chirpici şi de cărbune.


În interiorul gropii au fost descoperite fragmente ceramice provenite de la vase diferite; alături de
acestea au mai fost descoperite fragmente ceramice provenite de la un vas de tip borcan, întregibil,
decorat cu brâu alveolar (pl. 9, fig. 1-2) şi o plachetă de bronz cu o lungime de 4 cm şi prevăzută cu o
gaură de nit (pl. 9, fig. 3). Materialul descoperit în acest complex se datează în perioada clasică a culturii
dacice.

125
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Pl. 9.

Complexul C1007 este o groapă circulară cu diametrul de 1,6 m şi adâncimea de 0,4 m (fig. 109,
foto 53- 54).

Fig. 109. Foto 53. Foto 54.

Umplutura gropii este compactă, de culoare brun-cenuşie, cu urme de chirpici, de cărbune şi cu


pietre de râu de dimensiuni mici (aproximativ 5-6 cm).
În interiorul gropii, alături de fragmente ceramice şi oase de animal de talie mare, au mai fost
descoperite resturile unei vetre de foc ce prezintă pe spate urme de pietre de râu de dimensiuni mici,
fragmente mari de chirpici şi greutăţi pentru războiul de ţesut.

126
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fragmentele ceramice sunt decorate cu brâuri în relief şi linii incizate; buzele sunt evazate, iar
fundurile drepte şi inelare (pl. VIII); şi aceste materiale se datează în perioada clasică a civilizaţiei dacice.

Pl. 10.

Complexul C1008 este o groapă circulară cu diametrul de 2,1 m şi adâncimea de 0,56 m (fig. 110,
foto 55).

Fig. 110. Foto 55.

127
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Umplutura gropii este compactă, de culoare brun-cenuşie, cu urme de chirpici şi de cărbune.


În interiorul complexului au fost descoperite fragmente ceramice ce se datează în perioada clasică a
culturii dacice; un astfel de fragment este decorat cu un brâu în relief, ornamentat la rândul său cu linii
oblice, incizate, iar un altul se prezintă sub forma unei buze drepte, provenită de la un vas cu gura larg
deschisă (pl. 11). Alături de aceste fragmente ceramice au mai fost descoperite resturi de lipitură din lut
ars.

Pl. 11.

În urma studierii materialelor arheologice descoperite în cadrul acestui sit se poate observa că ele
fac parte din două orizonturi diferite.
Materialele descoperite în complexele C139 şi C1060 se încadrează cronologic în secolele V-IV
î.Chr., făcând parte din perioada timpurie a civilizaţiei dacice.
Materialele descoperite în celelalte complexe se încadrează cronologic în secolele I î.Chr.-I d.Chr,
putându-se face o datare şi mai strânsă, datorită fructierei descoperită în complexul C1001, ce se datează în
secolul I d.Chr.
În ceea ce priveşte funcţionalitatea acestor complexe noi suntem de părere că sunt gropi cu
depuneri rituale, astfel de gropi fiind descoperite şi în alte situri arheologice, de aceeaşi perioadă:la
Costeşti-Cetăţuie a fost descoperită o groapă (Glodariu et alii, 2000, nr. 41); alte cinci au fost descoperite
la Piatra Craivi, pe terasa a V-a (Moga, 1981, 110); la Lupu (jud. Alba), în punctul Cimitirul Nou a fost
descoperită o alta (Gheorghiu 1999, nr. 79); astfel de gropi fiind descoperite şi în cadrul aşezării de la
Lancrăm, punctul Glod (Gheorghiu, 2005, 211).

128
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

LISTA ILUSTRAŢIILOR

PL. 4 Materiale ceramice descoperite în complexele 139 şi 1060, zona 2.


Fig. 1 Fragment de vas descoperit în complexul 139 - lucrat cu mâna, de culoare
brună, realizat din pastă grosieră, ce are în compoziţie nisip şi pietricele, ardere
bună, reducătoare, buză dreaptă. Ornamentat cu butoni de formă conică,
amplasaţi în partea superioară a vasului şi cu o linie incizată în zigzag,
amplasată imediat sub buză, între aceasta şi butoni.
Fig. 2 Strachină descoperit în complexul 1060 - lucrată cu mâna din pastă fină, ce are
în compoziţie nisip fin şi mică; bine netezit, ardere bună, reducătoare.
Ornamentat cu patru butoni alungiţi, aplecaţi în jos, ce pornesc de pe diametrul
maxim al vasului. Are culoare brună în exterior şi neagră-cenuşie în interior.
Buza vasului este trasă spre interior.
Fig. 3 Vas sac, cu profilul aproape drept, descoperit în complexul 1060 - de
dimensiuni mari, lucrat cu mâna din pastă semifină, ce are în compoziţie nisip
şi pietricele; de culoare cărămiziu-deschisă, cu ardere slabă, oxidantă.
Ornamentat cu doi butoni ovali, alungiţi, prinşi perpendicular pe corpul
vasului, puţin deasupra diametrului maxim al acestuia şi cu două şiruri de
impresiuni realizate cu degetul, un şir fiind amplasat în partea superioară,
imediat sub buză, iar celălalt între cei doi butoni (în partea superioară a lor).
Buza vasului este uşor evazată şi rotunjită
Fig. 4 Fragment de vas sac, cu profilul aproape drept, descoperit în complexul 1060 -
se păstrează doar partea superioară a corpului. Are buză dreaptă. Este lucrat cu
mâna, dintr-o pastă grosieră, ce are în compoziţie nisip, pietricele şi mică, are
culoare brună, o ardere slabă, reducătoare. Ornamentat cu butoni crestaţi,
amplasaţi sub buză.
PL. 5 Materiale ceramice descoperite în complexul 1001, zona 1.
Fig. 1 Fructieră de culoare cenuşie, lucrată la roată, din pastă fină, cu nisip fin, mâl şi
mică în compoziţie; arderea este bună, reducătoare.
Fig. 2 Strachină lucrată la roată, din pastă fină, ce are în compoziţie nisip fin şi mâl.
Culoarea este cenuşiu-albicioasă, arderea bună, reducătoare; corpul este bine
profilat.
Fig. 3 Ceaşcă dacică (opaiţ), realizată cu mâna din pastă impură şi grosieră, ce are în
compoziţie nisip cu bobul mare, pietricele şi mică; culoarea este brun-roşcată,
iar arderea slabă şi oxidantă. Atât pe interior cât şi pe exterior, în partea opusă
toartei, se observă urme de afumare, provenite de la folosire. Piesa este
ornamentată cu linii incizate dispuse paralel pe buza vasului, încrucişate pe
muchia toartei, iar pe marginea fundului sunt paralele între ele pe jumătatea
dinspre toartă şi încrucişate pe cealaltă jumătate.
PL. 6 Fragmente ceramice descoperite în complexul 1002, zona 1.
Fig. 1 Fragment ceramic (buză evazată) lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată
din nisip cu bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună cu flecuri negre,
ardere bună, reducătoare.
Fig. 2 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată din nisip cu
bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună cu flecuri negre, ardere bună,
reducătoare. Decorat cu linii incizate.
Fig. 3 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip cu
bobul mare şi mică; culoare neagră-cenuşie, ardere bună, reducătoare. Decorat
cu brâu alveolar.

129
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 4 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată
din nisip cu bobul mare, pietricele şi mică; prezintă un slip lustruit. Culoare
cărămizie, ardere bună, oxidantă.
Fig. 5 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip cu
bobul mare şi mică; culoare brună cu flecuri negre, ardere bună reducătoare.
Decorat cu linii incizate.
PL. 7 Materiale ceramice descoperite în complexul 1003, zona 1.
Fig. 1 Vas borcan lucrat cu mâna, din pastă fină, ce are în compoziţie nisip şi mică;
suprafaţă slab netezită, culoare brun-roşcată cu flecuri negre, ardere slabă,
oxidantă. Ornamentat pe partea superioară a buzei cu un şir de impresiuni,
realizate cu un obiect, iar în partea superioară a dezvoltării maxime cu un brâu
în relief, decorat la rândul lui cu linii incizate oblice.
Fig. 2 Fragment de vas borcan (partea superioară, cu buza evazată),decorat în partea
superioară a dezvoltării maxime cu un brâu alveolar. Lucrat cu mâna din pastă
semifină, ce are în compoziţie nisip, pietricele şi mică. Ardere bună,
reducătoare.
Fig. 3 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip cu
bobul mare şi mică; culoare cărămizie, cu flecuri negre, ardere bună, oxidantă.
Decorat cu brâu alveolar. Buză evazată.
Fig. 4 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată din nisip cu
bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună cu flecuri negre, ardere bună,
reducătoare, buză evazată.
Fig. 5 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată din nisip cu
bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună cu flecuri negre, ardere bună,
reducătoare Decorat cu brâu alveolar. Buză evazată.
Fig. 6 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip cu
bobul mare şi mică; culoare cărămizie, ardere bună, oxidantă. Decorat cu brâu
alveolar.
Fig. 7 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată
din nisip cu bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună cu flecuri negre,
ardere bună, reducătoare.
Fig. 8 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată
din nisip cu bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună, ardere bună,
reducătoare.
Fig. 9 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată
din nisip cu bobul mare, pietricele şi mică; culoare cărămizie cu flecuri negre,
ardere bună, oxidantă. Pe fundul vasului, în interior, se observă amprente de
degete, realizate în timpul modelării.
PL. 8 Materiale ceramice descoperite în complexul 1004, zona 1.
Fig. 1 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Suprafaţa vasului este bine lustruită.
Fragmentul aparţine unei fructiere cu buza evazată, decorată cu linii în zigzag,
realizate prin lustruire.
Fig. 2 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Suprafaţa vasului este bine lustruită.
Fragmentul aparţine unei fructiere.
Fig. 3 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Suprafaţa vasului este bine netezită.
Fragmentul aparţine unei fructiere, decorată cu două linii incizate paralele;
între ele un şir de linii în zigzag, realizate prin lustruire.

130
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 4 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Suprafaţa vasului este bine lustruită.
Fragmentul aparţine unei fructiere, decorată cu linii parelele, realizate prin
lustruire.
Fig. 5 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Suprafaţa vasului este bine netezită.
Fragmentul aparţine unei fructiere, decorată cu o linie incizată.
Fig. 6 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Suprafaţa vasului este bine lustruită.
Fragmentul aparţine unei fructiere.
Fig. 7 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată din nisip cu
bobul mare, pietricele şi mică; culoare cărămizie, ardere bună, oxidantă.
Decorat cu brâu alveolar.
Fig. 8 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată din nisip cu
bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare.
Fig. 9 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare brun-roşcată deschisă, ardere bună, oxidantă. Suprafaţa vasului este
acoperită cu un slip bine lustruit. Fragmentul aparţine unei fructiere cu buza
evazată şi trasă în jos, spre exterior.
Fig. 10 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Suprafaţa vasului este acoperită cu
un slip bine lustruit. Buză uşor evazată.
Fig. 11 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată
din nisip cu bobul mare şi mică; culoare cărămizie, ardere bună, oxidantă.
Fig. 12 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată
din nisip cu bobul mare şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare.
Fig. 13 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat la roată, din pastă semifină, realizată din
nisip cu bobul mare şi mică; culoare brună, cu flecuri negre, ardere bună,
reducătoare.
Fig. 14 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat la roată, din pastă grosieră, realizată din
nisip cu bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună, ardere bună,
reducătoare.
Fig. 15 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată din nisip cu
bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare.
Decorat cu brâu alveolar.
Fig. 16 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cărămizie, ardere bună, oxidantă. Buză evazată.
Fig. 17 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip cu
bobul mare şi mică; culoare cărămizie, ardere bună, oxidantă. Buză uşor
evazată.
Fig. 18 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat la roată, din pastă semifină, realizată din
nisip cu bobul mare şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare.
Fig. 19 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată
din nisip cu bobul mare, pietricele şi mică; culoare cărămizie, ardere bună,
oxidantă.
Fig. 20 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată
din nisip cu bobul mare şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare.
PL. 9 Materiale ceramice descoperite în complexul 1006, zona 1.
Fig. 1 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Buză evazată.

131
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 2 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată
din nisip cu bobul mare şi mică; culoare cărămizie, ardere bună, oxidantă.
Fig. 3 Placă de bronz.
PL. 10 Materiale ceramice descoperite în complexul 1007, zona 1.
Fig. 1 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată din nisip cu
bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare. Buză
evazată, decor cu brâu alveolar.
Fig. 2 Fragment ceramic (fructieră) lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip
fin şi mică; culoare cărămizie, ardere bună, oxidantă. Buză evazată.
Fig. 3 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Buză evazată.
Fig. 4 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată din nisip cu
bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare. Buză
evazată.
Fig. 5 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Decorat cu trei linii incizate.
Fig. 6 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip fin şi mică;
culoare cenuşie, ardere bună, reducătoare. Decorat cu linii lustruite.
Fig. 7 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip cu
bobul mare şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare. Decorat cu brâu
alveolar.
Fig. 8 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip cu
bobul mare şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare. Decorat cu brâu
alveolar.
Fig. 9 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip cu
bobul mare şi mică; culoare brună, ardere slabă, reducătoare. Decorat cu brâu
alveolar.
Fig. 10 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip cu
bobul mare şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare. Decorat cu brâu
alveolar.
Fig. 11 Fragment ceramic (fund de vas inelar) lucrat la roată, din pastă fină, realizată
din nisip şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare.
Fig. 12 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată
din nisip cu bobul mare şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare.
Fig. 13 Fragment ceramic (fund de vas) lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată
din nisip cu bobul mare şi mică; culoare cărămizie, cu flecuri negre, ardere
bună, oxidantă.
Fig. 14 Fragment ceramic lucrat la roată, din pastă fină, realizată din nisip şi mică;
culoare cărămizie, cu flecuri negre, ardere bună, oxidantă. Decorat cu linii
incizate paralele.
PL. 11 Materiale ceramice descoperite în complexul 1008, zona 1.
Fig. 1 Fragment ceramic lucrat cu mâna, din pastă grosieră, realizată din nisip cu
bobul mare, pietricele şi mică; culoare brună, ardere bună, reducătoare.
Ornamentat cu brâu în relief, decorat la rândul lui cu linii incizate, paralele,
oblice.
Fig. 2 Fragment ceramic (buză) lucrat cu mâna, din pastă semifină, realizată din nisip
cu bobul mare şi mică; culoare cărămizie, ardere bună, oxidantă.

132
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

10. Perioada medievală

Cercetările arheologice desfăşurate în cursul anului 2011 pe ductul viitoarei autostrăzi A1,
tronsonul Sibiu-Orăştie, din punctul Turdaş-Luncă (jud. Hunedoara), au scos la lumină, pe lângă un
impresionant număr de complexe şi materiale neolitice, şi materiale aparţinând altor epoci istorice, în
număr mult mai redus. Între acestea se numără şi fragmentele ceramice medievale recuperate din
complexele C1003 şi C302.
Complexul C1003 a fost o groapă medievală, care a tăiat o groapă anterioară, dacică. Din acest
complex a provenit un singur vas, spart din vechime şi reîntregit după descoperire. Vasul bombat cu buză
evazată este lucrat la roată rapidă, ars oxidant şi prezintă un decor format din două şiruri de impresiuni
oblice, două benzi de linii drepte şi o bandă de linii în val (fig. 111). Complexul 302 a fost o groapă
cilindrică cu 2,4 m diametru şi adâncimea de 5,5 m (6,5 de la nivelul de călcare actual) care a servit
probabil iniţial ca fântână şi transformată într-o etapă târzie în groapă menajeră. Pereţii nu sunt cuptoriţi.
Umplutura complexului în partea sa superioară are un aspect lutos, de culoare negru cenuşiu, iar în partea
inferioară un aspect lutos dar cu multe intruziuni de cenuşă şi cărbune, culoarea fiind cenuşiu, cu lentile
subţiri de lut galben. Din umplutura complexului a fost recoltat un lot ceramic numeros, de perioadă
eneolitică, romană şi medievală (fragmente nereîntregibile), dar şi alte materiale (oase de animale,
chirpici, greutate, fusaiolă, silex, topor de piatră neperforat).

Plan 16. Ortofotoplan Turdaş-Luncă (a), cu poziţionarea complexelor medievale – plan de situaţie (b,
c).
Fragmentele medievale (toate sparte din vechime) sunt în marea majoritate lucrate la roată rapidă,
arse oxidant şi prezintă urme de ardere secundară, câteodată puternică. Ornamentaţia este puţină sau
lipseşte complet. Tipologic se remarcă vasele bombate de mici dimensiuni cu buză evazată (căni) şi
uneori cu toarte şi şenţuire pentru capac, farfuriile şi capacele cu buton de prindere. În cazul cănilor se pot

133
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

observa trei tipuri de buză: buza lăţită mult la margine (fig. 112.1.a, 112.1.d şi 112.2), buza îngroşată
treptat spre margine (fig. 112.4.b) şi buza cu secţiune în formă de „S” (fig. 112.1.b şi 112.4.a).
În cazul ceramicii sus-menţionate, ca de multe ori în datarea ceramicii medievale în general,
datarea absolută ridică un număr de probleme. În cazul ceramicii medievale de la Turdaş, forma şi
destinaţia complexelor, caracteristice mai multor perioade istorice şi lipsa unor alte materiale
contemporane cu lotul nostru, care să restrângă cronologia complexelor, ne permit să folosim doar
caracteristicile ceramicii pentru datare.
În cazul vasului din complexul C1003 câteva elemente pot servi ca puncte de reper în datare: tipul
vasului, forma, decorul şi tehnica de realizare.
Tipul vasului, oală-borcan, este unul comun pentru vaste zone din Europa centrală şi de est în evul
mediu timpuriu. Forma a fost asociată anterior secolelor IX-X (Horedt, 1951, 211). Ornamentaţia vasului
din complexul C1003 prezintă asemănări parţiale cu vase descoperite în întregul bazin carpatic şi la
Dunărea de Jos şi chiar în zone mai îndepărtate, care acoperă cronologic un interval relativ mare, pornind
din secolul al VIII-lea şi terminând cu secolul al XIII-lea. Vase de acelaşi tip (oală-borcan), cu dimensiuni
şi proporţii asemănătoare şi ornamentate în partea superioară (între diametrul maxim şi gâtul vasului) cu
benzi de linii în val încadrate de benzi de linii drepte au fost recuperate în urma cercetărilor arheologice
de la Guşteriţa (jud. Sibiu). Vasul cel mai asemănător, ars neuniform, cu decor în partea superioară cu
două benzi de linii drepte şi o bandă de linii în val (colecţia Muzeului Naţional Brukenthal, nr. inv. A
8548) are înălţimea de 22,7 cm, diametrul gurii de 15,5 cm şi diametrul bazei de 9,7 cm. Autorul
descoperirilor propunea pentru întregul lot o datare în secolele VIII-IX d.Hr. (Luca et alii. 2003).
Ornamentaţia cu benzi de linii drepte şi în val, cu numeroase paralele în bazinul carpatic şi la Dunărea de
Jos – Bistriţa, Ciugud, Gâmbaş, Sebeş, Teiuş, Turdaş (Horedt, 1951, 189 sqq), Blandiana (Anghel,
Ciugudean, 1987, 179 sqq), Guşteriţa (Luca et alii. 2003), Târgu Mureş (László, 2008, 155 sqq) este
considerată ca fiind la apogeu în secolul al IX-lea, dar cu întindere cronologică şi în următoarele două
secole (Horedt, 1951, 208 sqq; László, 2008, 158). Dar din descoperirile sus menţionate lipsesc
impresiunile şi vasele sunt lucrate la roată înceată. Impresiuni găsim în schimb pe ceramica de la Bratei
Nisipărie (Ioniţă 2009, 3 sqq) foarte rar asociate cu benzi de linii, dar tot pe vase lucrate la roată înceată
(Ioniţă, 2009, 80 sqq).

Fig. 111. Vas ceramic


din complexul 1003.

Autorul studiului datează piesele în secolul al XII-lea (Ioniţă, 2009, 35). Şiruri de impresiuni apar
şi la Cosniciu de Jos (jud. Sălaj), la Bistriţa şi în multe alte localităţi transilvănene, dar nu în asociere cu

134
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

benzi de linii; vasele de la Cosniciu de Jos şi Bistriţa sunt lucrate la roată înceată şi autorii descoperirilor
le datează din a doua jumătate a secolului X până în secolul al XII-lea (Băcueţ Crişan, Pripon, 2008, 144;
Gaiu, 2008, 168). Revenind la vasul nostru, ornamentaţia pare a-l încadra într-un interval cronologic
generos, mărginit în mare de secolele IX şi XII. Totuşi modelarea sa la roată rapidă (care a lăsat atât pe
exteriorul vasului, dar mai ales pe interior, caneluri dese, fine, paralele şi care a dat forma simetrică a
produsului) ar putea restrânge acest interval. Luând în considerare faptul că în secolul al XII-lea roata
rapidă era încă rar folosită, generalizându-se abia în secolul următor (Ioniţă, 2009, 35) am putea data
vasul nostru cu probabilitate în secolul al XII-lea. Există însă şi semnalări de vase lucrate la roată rapidă
mult anterioare (Stanciu, 2000, 127 sqq) la care s-a folosit ca degresant nisip nu foarte fin şi care sunt arse
oxidant (uneori incomplet). Forma lor este fie cea de oală-borcan, fie cea de oală cu toartă şi sunt decorate
cu linii drepte sau în val sau benzi de astfel de linii (Stanciu, 2000, 127 sqq). Prezenţa unor astfel de vase
nu a fost însă până acum semnalată în zona Orăştiei, motiv pentru care atribuirea vasului de la Turdaş
(C1003) acestei categorii, în afara unor alte indicii de datare, rămâne problematică.

2.

3.
4.
Fig. 112. Ceramică din complexul 302.

În final coroborând datarea impusă de ornamentaţie cu cea determinată de folosirea roţii rapide,
considerăm că putem data vasul din complexul C1003 de la Turdaş în secolul al XII-lea, lăsând însă
deschisă posibilitatea atribuirii lui unei perioade mai timpurii.
În cazul ceramicii din complexul C302, numărul mai mare de exemplare şi frecvenţa mai mare a
unor piese asemănătoare, permit o datare mai uşoară. Un important punct de reper îl constituie de această

135
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

dată forma buzelor vaselor. Vasele cu buză lăţită mult la margine, descoperite în Sibiu (jud. Sibiu) au fost
datate în secolele XIII-XIV (Istrate, 2007, 31 sqq) buza de vas îngroşată treptat spre margine a fost datată
de asemenea în secolele XIII-XIV (Istrate, 2007, 28) posibil şi în secolul XV, (Simina 2000, 100), iar
vase lucrate în aceeaşi tehnică precum cele de la Turdaş (lucrate la roată rapidă şi arse oxidant), cu
dimensiuni asemănătoare şi buză cu secţiune în formă de „S” au fost datate în aceaşi perioadă ca
celelelalte două categorii (Istrate, 2007, 27). În schimb capace asemănătoare celui cu buton, păstrat de la
Turdaş, sunt datate ceva mai târziu, în secolele XV-XVI (Kopeczny, 2007, 120).

1
2
Fig. 113. Ceramică din complexul 302.

Putem deduce din paralele identificate anterior, că materialul ceramic din cele două complexe de la
Turdaş şi în concluzie şi cele două complexe, nu sunt contemporane. Ele sunt despărţite cronologic de cel
puţin un secol. Complexul C1003 aparţine probabil secolului al XII-lea, în vreme ce complexul C302 poate
fi datat abia în secolele XIV-XV. În ambele cazuri, în lipsa unor materiale care să dateze absolut
complexele, limitele cronologice rămân deschise. Materialul ceramic medieval, recuperat pe parcursul
cercetărilor arheologice din anul 2011 de la Turdaş, se adaugă ceramicii medievale semnalizate anterior în
zonă (Horedt, 1951, 206), fără însă a fi contemporan cu acesta.

136
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Catalogul materialului ceramic:

Complexul C1003
- Vas bombat cu buza evazată, lucrat la roată rapidă din pastă semifină, cu nisip cu bobul mare şi
mica, ars oxidant incomplet cu urme de ardere secundară, culoare brun-roşu cu pete negre-
cenuşii. Ornamentaţia, plasată între diametrul maxim şi gâtul vasului, constă într-o bandă de linii
în val, încadrată de două benzi de linii drepte, încadrate la rândul lor de două şiruri de impresiuni.
Vasul este spart din vechime. Înălţime: 26 cm. Diametrul gurii: 16,5 cm. Diametrul bază: 10 cm.
(fig. 111)

Complexul C302
1. Fragment de buză de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă şi
pietricele de dimensiuni medii, ardere reducătoare, culoare cenuşie cu variaţii de nuanţă, urme de
ardere secundară. Buza este evazată şi lăţită spre margine şi prezintă şenţuire pentru capac. Vasul
prezenta o canelură slabă 1 cm mai jos de gât. Diametrul buzei: 18 cm. Grosime perete: 1,6-0,4
cm. (fig. 112.1)
2. Fragment de buză de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu multă mica măruntă şi
pietricele, ardere oxidantă, culoare bej-cărămiziu, urme de ardere secundară spre partea inferioară
a vasului pe ambele feţe. Buza este evazată şi prezintă şenţuire pentru capac. Imediat de sub buză
pleacă o toartă cu lăţimea de 2,3 cm. Vasul prezintă caneluri slabe orizontale din zona diametrului
său maxim în jos. Grosime perete: 0,7-0,4 cm. (fig. 112.1)
3. Fragment de buză de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă şi rară,
ardere reducătoare, culoare negru-cenuşiu, urme de ardere secundară atât pe exterior cât şi pe
interior. Buza este evazată şi prezintă şenţuire pentru capac. Diametrul buzei: 14 cm. Grosime
perete: 0,9-0,4 cm. (fig. 112.1)
4. Fragment de buză de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica şi pietricele rare,
ardere oxidantă incompletă, culoare bej-cărămiziu. Buza este evazată şi lăţită spre margine, cu o
slabă şenţuire pentru capac. Diametrul buzei: 11 cm. Grosime perete: 1,2-0,4 cm. (fig. 112.1)
5. Buză de vas fragmentară (două fragmente), lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica
măruntă şi multe pietricele mici şi medii, ardere reducătoare, culoare cenuşie cu variaţii de
nuanţă, urme de ardere secundară în special pe exterior. Buza este evazată şi lăţită spre margine
cu slabă şenţuire pentru capac. Vasul prezintă două caneluri liniare, paralele începând la 0,5 cm
mai jos de gât, şi câteva linii subţiri slabe deasupra acestora. Diametrul buzei: 21 cm. Grosime
perete: 1,7-0,5 cm. (fig. 112.2)
6. Fragment de buză de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă şi rară şi
multe pietricele mărunte, ardere reducătoare, culoare cenuşie cu variaţii de nuanţă, urme de ardere
secundară pe exterior şi interior. Buza este evazată şi lăţită spre margine cu slabă şenţuire pentru
capac. O canelură dreaptă marchează diametrul său maxim. Diametrul buzei: 16,4 cm. Grosime
perete: 1,5-0,4 cm. (fig. 112.2)
7. Fragment de buză şi perete de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă
şi rară, ardere oxidantă ?, culoare bej-cenuşie, urme de ardere secundară pe exterior. Buza este
întoarsă uşor spre interior. Grosime perete: 0,8-0,9 cm. (fig. 112.3)
8. Fragment de buză, perete şi fund vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu multă mica
măruntă şi multe mărunte, ardere oxidantă incompletă, culoare bej cu cenuşiu, urme de ardere
secundară pe exterior. Buza este întoarsă uşor spre interior. Diametrul buzei: 24 cm. Diametrul
bază: 19 cm. Grosime perete: 0,9 cm. (fig. 112.3)
9. Fragment de fund de vas uşor deformat, lucrat la roată rapidă şi desprins prin tăiere, pastă
semifină, cu nisip cu multă mica şi rare pietricele, ardere oxidantă, culoare brun-cărămiziu cu
cenuşiu, urme de ardere secundară în special pe exterior. Decor cu o bandă orizontală de incizii
verticale mărunte. Diametrul bazei: 5,8 cm. Grosime perete: 0,5-0,7 cm. (fig. 112.3)

137
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

10. Fragment de fund de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă şi
pietricele de dimensiuni medii, ardere oxidantă incompletă, culoare bej-cărămiziu exterior,
cenuşiu interior, urme de ardere secundară pe exterior. Diametrul bazei: 6,6 cm. Grosime perete:
0,7-0,9 cm. (fig. 112.3)
11. Buză de vas fragmentară (3 fragmente), lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica
măruntă, ardere reducătoare, culoare neagră cu pete bej-cenuşii pe exterior, urme de ardere
secundară puternică mai ales pe interior. Buza este evazată şi prezintă şenţuire pentru capac.
Vasul este decorat cu simplă canelură dreaptă ce marchează Diametrul său maxim. Diametrul
buzei: 13 cm. Grosime perete: 0,4-0,7 cm. (fig. 112.4)
12. Buză de vas fragmentară (5 fragmente), lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica
măruntă şi rară şi multe pietricele mici, ardere oxidantă incompletă, culoare roz-cărămiziu pe
interior, negru-cenuşiu pe exterior, urme de ardere secundară pe exterior. Buza este uşor evazată
şi îngroşată spre exterior. Vasul prezintă câteva caneluri înguste imediat sub gât rezultate probabil
în urma modelării. Diametrul buzei: 14,5 cm. Grosime perete: 0,5-1,3 cm. (fig. 112.4)
13. Capac fragmentar (3 fragmente), lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica şi multe
pietricele de dimensiuni medii, ardere oxidantă incompletă, culoare cărămiziu cu cenuşiu, urme
de ardere secundară pe interior şi pe exterior spre margini. Formă conică aplatizată. Diametrul
buzei: 18 cm. Grosime perete: 0,5-0,6 cm. (fig. 112.4)
14. Fragment de capac cu buton de prindere, lucrat la roată rapidă şi cu mâna şi desprins prin tăiere,
pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă şi pietricele de dimensiuni medii, ardere oxidantă,
culoare bej, cu urme slabe de ardere secundară pe interior. Formă conică aplatizată terminată cu
un buton scurt tronconic (cu diametrul mai mare sus). Diametrul max. buton: 3,8 cm. Diametrul
maxim păstrat din capac: 10 cm. Grosime perete: 0,8 cm. (fig. 113.1)
15. Fragment de buză de vas, lucrat la roată rapidă ?, pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă şi rară
şi rare pietricele mărunte, ardere oxidantă incompletă, cu urme de ardere secundară, culoare
cărămizie cu pete negre-cenuşii. Buza este uşor evazată şi lăţită spre margine, cu şenţuire pentru
capac. Grosime perete: 0,6-1,5 cm. (fig. 113.1)
16. Fragment de buză de vas cu multe depuneri pe el, lucrat cu mâna, pastă semifină, cu nisip fin cu
mica măruntă şi foarte rară şi pietricele medii, ardere oxidantă ?, cu urme de ardere secundară,
culoare bej cu multe pete cenuşii. Buză dreaptă, neevazată. Grosime perete: 0,8 cm. (fig. 113.1)
17. Fragment de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica medie şi rare pietricele
medii, ardere oxidantă incompletă, cu urme de ardere secundară mai puternice pe interior, culoare
cărămiziu cu cenuşiu pe exterior, negru-cenuşiu pe interior. Dimensiuni: 5 x 5,50 cm. Grosime
perete: 0,5 cm. (fig. 113.1)
18. Fragment de vas, lucrat cu mâna, pastă semifină, cu nisip fin fără mica şi foarte rare pietricele
mărunte, ardere reducătoare, culoare neagră pe exterior, bej-cărămiziu pe interior. Dimensiuni: 6
x 5,50 cm. Grosime perete: 0,5 cm. (fig. 113.1)
19. Fragment de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă şi rară şi
pietricele mici, ardere reducătoare, cu urme de ardere secundară, culoare cenuşiu şi negru pe
exterior, brun cu pete negre pe interior. Dimensiuni: 8 x 5 cm. Grosime perete: 0,5 cm. (fig.
113.1)
20. Fragment de capac, lucrat cu mâna, pastă semifină, cu nisip fin cu mica măruntă şi pietre medii şi
mari, ardere oxidantă, urme de ardere secundară puternică mai ales pe interior, unde stratul
superficial a sărit, culoare bej-cărămiziu, brun şi cenuşiu pe exterior, negru pe interior. Formă
conică aplatizată. Dimensiuni: 9,5 x 7 cm. Grosime perete: 0,8 cm. (fig. 113.2)
21. Fragment de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă şi foarte rară şi
multe pietricele medii, ardere oxidantă, culoare bej. Dimensiuni: 8 x 5 cm. Grosime perete: 0,8
cm. (fig. 113.2)
22. Fragment de vas, lucrat la roată ?, pastă semifină, cu nisip fin, ardere reducătoare, culoare
cenuşie. Dimensiuni: 6,5 x 3,3 cm. Grosime perete: 0,8 cm. (fig. 113.2)

138
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

23. Fragmente ceramice (6) probabil aparţinând aceluiaşi vas, dar sparte din vechime, lucrate la roată
rapidă, pastă semifină, cu nisip cu mica măruntă şi pietricele mărunte, ardere oxidantă, cu urme
de ardere secundară mai ales pe exterior, culoare cenuşiu-bej cu nuanţe pe exterior, brun-roşcat cu
pete cenuşii pe interior. Dimensiuni: 8 x 8 cm, 10 x 6,5 cm, 6,3 x 4,5 cm, 6,5 x 4 cm, 4,3 x 2, 2 x2
cm. Grosime perete: 0,8 cm.
24. Fragment de vas, lucrat la roată rapidă ?, pastă semifină, cu nisip cu multă mica măruntă, ardere
oxidantă ?, cu urme de ardere secundară mai pronunţate pe interior unde stratul superficial a şi
sărit, culoare brun-cenuşiu pe exterior, negru pe interior. Dimensiuni: 7 x 4,5 cm. Grosime perete:
0,5 cm.
25. Fragment de vas, lucrat la roată rapidă, pastă semifină, cu nisip cu multă mica şi pietricele
mărunte, ardere oxidantă, cu urme de ardere secundară mai ales pe interior, culoare cărămiziu-
brun pe exterior, cenuşiu pe interior. Dimensiuni: 5 x 4,7 cm. Grosime perete: 0,5 cm.
26. Fragment de vas, lucrat la roată rapidă ?, pastă semifină, cu nisip cu multă mica şi pietricele
medii, ardere oxidantă, cu urme de ardere secundară, culoare cenuşie. Dimensiuni: 6 x 4 cm.
Grosime perete: 0,4-0,5 cm.
27. Fragment de buză sau capac, lucrat cu mâna, pastă semifină, cu nisip cu mica rară şi multe
pietricele mărunte, ardere oxidantă, cu urme de ardere secundară, culoare brun-cenuşie.
Dimensiuni: 5 x 2,7 cm. Grosime perete: 0,5-0,6 cm.

139
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

LISTA ILUSTRAŢIILOR

Lista planşelor

Planşa 1. Fragmente ceramice din complexul C164.


Planşa 2. Fragmente ceramice din complexul C164.
Planşa 3. Fragmente ceramice din complexul C164.
Planşa 4. Materiale ceramice descoperite în complexele 139 şi 1060, zona 2.
Planşa 5. Materiale ceramice descoperite în complexul 1001, zona 1.
Planşa 6. Fragmente ceramice descoperite în complexul 1002, zona 1.
Planşa 7. Materiale ceramice descoperite în complexul 1003, zona 1.
Planşa 8. Materiale ceramice descoperite în complexul 1004, zona 1.
Planşa 9. Materiale ceramice descoperite în complexul 1006, zona 1.
Planşa 10. Materiale ceramice descoperite în complexul 1007, zona 1.
Planşa 11. Materiale ceramice descoperite în complexul 1008, zona 1.

Lista figurilor

Fig. 1. Harta Josefină a Transilvaniei (1769-1773), p. 200. Zona aşezării de la Turdaş-Luncă (centru).
Fig. 2. Planuri directoare de tragere 1 la 20.000. Zona sitului arheologic de la Turdaş-Luncă (centru, jos).
Fig. 3. Turdaş-Luncă.Suprafaţa S III/1996-1997. Locuinţa L2 (partea cercetată în anul 1996). Nivel
Petreşti. Parte dintr-o friză cu capete de bovidee stilizate.
Fig. 4. Tăbliţă provenind de la Turdaş, săpăturile vechi (Vlassa, 1979, tableta nr. 2). Ea are un ornament
format din linii concentrice, parţial păstrate, erodate de timp.
Fig. 5: Grafic prezentând categoria ceramică C164.
Fig. 6: Grafic prezentând culoarea exterioară C164.
Fig. 7: Grafic prezentând culoarea interioară C164.
Fig. 8: Grafic prezentând amestecul C164.
Fig. 9: Grafic prezentând netezirea.
Fig. 10: Grafic prezentând arderea ceramicii.
Fig. 11. Plan de situaţie 1:5000 (a.), cu poziţionarea zonei de E a sitului pe ortofotoplan şi cu localizarea
complexului C023 (b.) – plan de detaliu 1:500.
Fig. 12. Complexul C023 după golire.
Fig. 13. Complexul C023 – profil.
Fig. 14. Ortofotoplan Turdaş-Luncă (a.), cu poziţionarea complexului C382 – plan de situaţie (b. – scara
1:300).
Fig. 15. Ortofotoplan Turdaş-Luncă (a.), cu poziţionarea complexului C405 (B6), a gropii de acces C405a şi
a cuptorului C1221 – plan de situaţie (b. scara 1:200).
Fig.16. Complexul C405 – plan.
Fig. 17. Analiza procentuală a facturii ceramicii în C023.
Fig. 18. Analiza procentuală a culorii exterioare în C023.
Fig. 19. Analiza procentuală a degresantului în C023.
Fig. 20. Analiza procentuală a facturii ceramicii în C382.
Fig. 21. Analiza procentuală a culorii exterioare în C382.
Fig. 22. Analiza procentuală a degresantului în C382.
Fig. 23. Analiza procentuală a facturii ceramicii în C405.
Fig. 24. Analiza procentuală a culorii exterioare în C405.
Fig. 25. Analiza procentuală a degresantului în C405.

140
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 26. a. Sectorul C, Structura 28 (prescurtat St), vedere generală la începutul preparării complexului b.
La finele cercetării în zonă.
Fig. 27. Km 12+000 Stratigrafia cu solurile.
Fig. 28. St 28 cu prepararea părţii de vest.
Fig. 29. St 28 Structura de bază.
Fig. 30. Structuri şi complexe din zona locuinţei.
Fig. 31. Peretele interior, vedere spre sud, jos.
Fig. 32. Peretele interior, reconstituirea structurii.
Fig. 33. Peretele interior, vedere spre nord.
Fig. 34. Peretele interior, vedere spre sud.
Fig. 35. Peretele central vedere longitudinală stânga C1222.
Fig. 36. Groapa C1254 cu fundul în trepte.
Fig. 37. Detaliu peretele central cu gropile C1254, C1253.
Fig. 38. Groapă cu fund drept (C456).
Fig. 38a. Despicări de bârne, profil.
Fig. 39. Groapa C1249.
Fig. 40. Peretele central interior, vedere din S-E; vedere N-S.
Fig. 41. Şirul central de est, în imagine se vede foarte bine structura din pământ galben a peretelui
interior.
Fig. 42. Imagini şi profil cu groapa C1246.
Fig. 43. Reconstituirea structurilor în cazul unor gropi cu trepte studiu de caz.
Fig. 44. Groapă cu stâlp ars (a) şi fund drept.
Fig. 45. C1250 şirul de vest.
Fig. 46. C1222, C476 şirul de vest.
Fig. 47. C1247.
Fig. 48. Peretele de vest C1222.
Fig. 49. Peretele de nord, C1247 Groapa de N-V.
Fig. 50. Gropi de fundaţie C475, C476.
Fig. 51. C1227.
Fig. 52. Chirpici cu structură de pari şi nuiele cu găuri.
Fig. 53. Loc pentru cuiele de lemn în perete.
Fig. 54. Scânteia, cuie de lemn în perete.
Fig. 55. Latura de Sud, C467.
Fig. 56. Latura de nord, C476.
Fig. 57. C455.
Fig. 58. C476.
Fig. 59. Strat de eroziuni sub solul A, deasupra dărâmăturilor etajului.
Fig. 60. Zona de est, şpăcluire.
Fig. 61. Zona de est, aspirare.
Fig. 62. Zona de sud cu C1254, stâlpul central.
Fig. 63. Râşniţă şi răzuitor din opal.
Fig. 64a Fund de vas cu incizii.
Fig. 64b Fund de vas cu incizii.
Fig. 65. Vedere din spre sud.
Fig. 66. Marcarea structurilor.
Fig. 67. Detalii de la vatră.
Fig. 68. Direcţia bârnelor din zona de la sud şi vest de vatră.
Fig. 69a. Direcţia şi lăţimea (marcată cu verde) bârnelor din zona de la vest de vatră; c) structură de perete
cu nuiele.
Fig. 70a. Vase la etaj sau b) de la Parter.

141
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Fig. 71. Categoriile ceramicii din C130.


Fig. 72. Culoarea exterioară a ceramicii grosiere din C130.
Fig. 73. Culoarea interioară a ceramicii grosiere din C130.
Fig. 74. Netezirea ceramicii grosiere din C130.
Fig. 75. Arderea ceramicii grosiere din C130.
Fig. 76. Amestecul ceramicii grosiere din C130.
Fig. 77. Culoarea exterioară a ceramicii semifine din C130.
Fig. 78. Culoarea interioară a ceramicii semifine din C130.
Fig. 79. Amestecul ceramicii semifine din C130.
Fig. 80. Arderea ceramicii semifine din C130.
Fig. 81. Netezirea ceramicii semifine din C130.
Fig. 82. Culoarea exterioară a ceramicii fine din C130.
Fig. 83. Culoarea interioară a ceramicii fine din C130.
Fig. 84. Netezirea ceramicii fine din C130.
Fig. 85. Arderea ceramicii fine din C130.
Fig. 86. Amestecul ceramicii fine din C130.
Fig. 87. Culoarea exterioară a ceramicii grosiere din C143.
Fig. 88. Culoarea interioară a ceramicii grosiere din C143.
Fig. 89. Amestecul ceramicii grosiere din C143.
Fig. 90. Netezirea ceramicii grosiere din C143.
Fig. 91. Arderea ceramicii grosiere din C143.
Fig. 92. Culoarea exterioară a ceramicii semifine din C143.
Fig. 93. Culoarea interioară a ceramicii semifine din C143.
Fig. 94. Amestecul ceramicii semifine din C143.
Fig. 95. Netezirea ceramicii semifine din C143.
Fig. 96. Arderea ceramicii semifine din C143.
Fig. 97. Decorul ceramicii grosiere din C130.
Fig. 98. Decorul ceramicii grosiere din C143.
Fig. 99. Decorul ceramicii semifine din C130.
Fig. 100. Decorul ceramicii semifine din C143.
Fig.101. Complexul C139.
Fig.102. Complexul C1060.
Fig. 103. Complexul C1001.
Fig. 104. Complexul C1002.
Fig. 105. Complexul C1003.
Fig. 106. Complexul C1004.
Fig. 107. Complexul C1005.
Fig. 108. Complexul C1006.
Fig. 109. Complexul C1007.
Fig. 110. Complexul C1008.
Fig. 111. Vas ceramic din complexul 1003.
Fig. 112. Ceramică din complexul 302.
Fig. 113. Ceramică din complexul 302.

Lista fotografiilor

Foto 1. Ortofotoplan 2005. Zona sitului arheologic de la Turdaş-Luncă (centru, jos).


Foto 2. Situl arheologic Turdaş-Luncă, km 11+060 – 12+450.

142
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Foto 3. Ortofotoplan cu sectoarele sitului Turdaş şi ductul sistemului de fortificaţii. Cu galben –


aproximare; cu albastru, roşu, roz – traiect excavat.
Foto 4. Ortofotoplan cu cercetările magnetometrice din 2007-2008 efectuate de Carsten Mischa pe terasa
de la Turdaş, suprapuse peste ductul autostrăzii cu cercetările magnetometrice ale lui Dorel Micle din
2011.
Foto 5. C181a – profil.
Foto 6. C181 – (stânga) cu groapă de stâlp(dreapta).
Foto 7. C181 – vedere aeriană dinspre est, octombrie 2012.
Foto 8. C338 – vedere dinspre vest.
Foto 9. C977 – intersecţia cu complexul C976, vedere dinspre vest.
Foto 10. C977 – vedere dinspre vest. La nord de el se observă C994.
Foto 11. Imagine de ansamblu zona A – se observă foarte bine C001, C003, zona porţii şi C009, C010, C014
care sunt parţial excavate la acest moment.
Foto 12. C001 – profil.
Foto 13. C009.
Foto 14. C010.
Foto 15. C003 – profil.
Foto 16. C003 – imagine de ansamblu (în stânga se observă C001).
Foto 17. C842.
Foto 18. C014.
Foto 19. Zona A – zona intrării în fortificaţie (partea de est a acesteia).
Foto 20. Zona A – sistemul de fortificaţii.
Foto 21. Sistemul de fortificare zona C – detaliu de lucru, septembrie 2011.
Foto 22. Şanţurile din faţa palisadei C1233 (vedere dinspre est).
Foto 23. Profil C1233.
Foto 24. Imagine C1233 dinspre V.
Foto 25. Sistemul de fortificaţie văzut dinspre C1233.
Foto.26. Complexul C164.
Foto. 27. Complexul C164.
Foto.28. Complexul C164.
Foto. 29. Complexul C164.
Foto 30. Complexul C382.
Foto 31. C130.
Foto 32. Profilul C130 la cross-section.
Foto 33. Complexul C143 la conturare.
Foto 34. C143.
Foto 35. Ceramică din cadrul complexului C143.
Foto 36. Ceramică din cadrul complexului C143.
Foto 37. Ceramică din complexul C143.
Foto 38. Complexul C139.
Foto 39. Complexul C139.
Foto 40. Complexul C1060.
Foto 41. Complexul C1060.
Foto 42. Complexul C1060.
Foto 43. Complexul C1001.
Foto. 44. Complexul C1002.
Foto 45. Complexul C1002.
Foto 46. Complexul C1003.
Foto 47. Complexul C1004.
Foto 48. Complexul C1004.

143
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Foto 49. Complexul C1004.


Foto 50. Complexul C1005.
Foto 51. Complexul C1006.
Foto 52. Complexul C1006.
Foto 53. Complexul C1007.
Foto 54. Complexul C1007.
Foto 55. Complexul C1008.

Lista planurilor

Plan 1. Turdaş-Luncă. Secţiunea S1/1996. Profil vertical de nord-vest şi plan orizontal pe sterilul din
punct de vedere arheologic (m 1-8).
Plan 2. Turdaş-Luncă. Secţiunea S1/1996. Profil vertical de nord-vest şi plan orizontal pe sterilul din
punct de vedere arheologic (m 8-18).
Plan 3. Turdaş-Luncă. Secţiunea S2/1996. Profil vertical de nord-vest (m 1-12 şi 12-22).
Plan 4. Turdaş-Luncă. Secţiunea S2/1996. Plan orizontal pe nivelul de locuinţe de suprafaţă aparţinând
culturii Petreşti – partea superioară (nivel III). Plan orizontal pe sterilul din punct de vedere arheologic
(nivelul II – inferior, cultura Turdaş) (m 1-12 şi 12-22).
Plan 5. Turdaş-Luncă. Suprafaţa S III/1996-1997. Plan orizontal al locuinţei L2/1994-1995 (partea săpată
în anul 1996).
Plan 6. Turdaş-Luncă.Suprafaţa S III/1996-1997. Stratigrafia verticală a suprafeţei (partea superioară).
Plan orizontal al bordeiului B4/1995 (partea săpată în anul 1997). În partea inferioară a planului b se află
două gropi de stâlp ţinând de locuinţa L4.
Plan 7. Turdaş-Luncă.Suprafaţa S IV/1997-1998. Sus: planul orizontal al substrucţiei locuinţei L9/1998.
Jos: planul resturilor de chirpici din locuinţa L8/1997-1998.
Plan 8. Sistemul de fortificaţii – partea de est a zonei B (C339, C338) şi zona A a sitului Turdaş (C001, C003,
C150, C009, C010, C842 şi C014). În zona porţii avem un şanţ mic C014b (verde).
Plan 9. Sistemul de fortificare zona C.
Plan 10. Palisada C1233 – plan şi profil.
Plan 11. Complexul C164.
Plan 12. Plan de situaţie 1:5000 (a), cu poziţionarea zonei de E a sitului pe ortofotoplan şi cu localizarea
complexelor C143, C130, C131 (b.) – plan de detaliu 1:600.
Plan 13. Planul C130.
Plan 14. Planul C143.
Plan 15. Plan de situaţie 1:5000 (a.), cu localizarea complexelor C1001, C1002, C1003, C1004, C1005, C1006,
C1007, C1008 (b.) – plan de detaliu 1:600.
Plan 16. Ortofotoplan Turdaş-Luncă (a), cu poziţionarea complexelor medievale – plan de situaţie (b, c);

Lista reconstituirilor

Reconstituire 1. Palisada şi poartă de acces C181 în partea de jos a imaginii şi palisada cu turn (C191, 988) şi
poartă de acces C. Vedere spre exteriorul sistemului de apărare.
Reconstituire 2. Palisada şi poartă de acces C181 în partea de sus a imaginii şi palisada cu turn (C191, 988) şi
poartă de acces. Vedere spre interiorul sistemului de apărare.
Reconstituire 3. Zona A. Sistemul de palisade, porţi, turnul de apărare şi poziţionare acestora.
Reconstituire 4. Zona A. Turnul şi intrarea avansată. Propunere de reconstituire cu tunel de acces.
Reconstituire 5. Zona A. Capul de taur aplicat pe laterala intrării-tunel.
Reconstituirea 6. Reconstituirea locuinţei 1 (St 28) din sector C.

144
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

AB(SN) – Analele Banatului (serie nouă), Timişoara.


ActaMN – Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca.
ActaMP – Acta Musei Porolissensis, Zalău.
ActaTS – Acta Terrae Septemcastrensis, Sibiu
AÉ – Archaeologiai Értesitö, Budapesta.
AICSU – Anuarul Institutului de Cercetări Socio–Umane, Sibiu.
Apulum – Acta Musei Apulensis, Alba Iulia.
Banatica – Banatica, Reşiţa.
BAM – Brukenthal.Acta Musei, Sibiu
BAR – British Archaeological Reports, Londra
BB –Bibliotheca Brukenthal, Sibiu
BCSS – Buletinul cercurilor ştiinţifice studenţeşti, Alba Iulia.
BHAB – Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, Timişoara.
BMN – Bibliotheca Musei Napocensis, Cluj-Napoca.
CA – Comori arheologice, Bucureşti.
CCA – Cronica Cercetărilor Arheologice, Bucureşti.
CCDJ – Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos, Călăraşi.
Corviniana – Corviniana. Acta Musei Corvinensis, Hunedoara.
Corresp. – Correspondenzblatt der Deutschen Gesselschaft für Anthropologie, Ethnologie
und Urgeschichte, Berlin.
Crisia – Crisia, Oradea.
DolgSz – Dólgózatók a Szegedi Jószef Tudományegyetem Archaeologiái Interzeből, Szeged.
EGR – Enciclopedia Geografică a României, BucureȚti
ÉrdMúz – Érdély Múzeum, Cluj.
HTRTÉ – A Hunyadmegyei Történelmi és régészeti Társulat Évkönyve, Deva.
ITSR – Istorie şi tradiţie în spaţiul românesc, Sibiu.
MCA – Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti.
Mitteilungen – Mitteilungen aus dem Baron Brukenthalischen Museum, Sibiu.
MFMÉ – A Móra Ferenc Múzeum Évkönyve, Szeged.
PMJH – Publicaţiile Muzeului Judeţean Hunedoara, Deva.
Pontica – Pontica, Constanţa.
PZ – Prähistorische Zeitschrift, Berlin.
Sargetia – Sargetia. Acta Musei Devensis, Deva.
SCIV(A) – Studii şi comunicări de istorie veche (şi arheologie), Bucureşti.
SIBan – Studii de istorie a Banatului, Timişoara.
SIT – Studii de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca.
StŽ – Studijné Žvesti, Nitra.
TÉG (red.) – G. Téglás, Hunyadvármegye Története (I, Hunyadvármegye földejének története
az őskortól a honfoglalásig), Budapesta 1(1902).
VS – Valcamonica Symposium, Milano

145
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

146
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

LISTA BIBLIOGRAFICĂ:

Anghel-Ciugudean 1987 Anghel, Gh., Ciugudean, H., Cimitirul feudal timpuriu de la Blandiana, în
Apulum, XXIV/1987, p. 179-196.
Băcueţ Crişan-Pripon Băcueţ-Crişan, D., Pripon, E., Ceramica medievală timpurie de la Cosniciu de
2008 Jos (judeţul Sălaj), în Vasaria Medievalia, Bistriţa Cluj-Napoca, 2008.

Ciugudean 2000 Ciugudean Horia, Eneoliticul final din Transilvania şi Banat. Cultura Coţofeni,
Timişoara, 2000.
Crişan 1969 I.H. Crişan, Ceramica daco-getică. Cu specială privire la Transilvania,
Bucureşti, 1969.
Draşovean, 1994a Draşovean, Fl., The Petreşti Culture in Banat, în AB(SN), 3 (1993), p. 139-170.
Draşovean, 1994b Draşovean, Fl., Cultura Petreşti în Banat. SIBan, 16, (1994), p. 1-45.

Draşovean, 1996 Draşovean, Fl., Cultura Vinča târzie (faza C) în Banat, în BHAB 1 (1996).

Draşovean, Mariş, 1982- Draşovean Fl., Mariş T., Cercetări arheologice de suprafaţă în aşezarea
1983 neolitică de la Turdaş (jud. Hunedoara), în Sargetia, 16-17, (1982-1983), p. 89-
94.
Draşovean, Mariş, 1998 Draşovean Fl., Mariş T., Aşezarea neolitică târzie de la Zlaşti (jud. Hunedoara),
în AB(SN), 6, (1998), p. 93-119.
EGR, 1997 Enciclopedia geografică a României, vol.2 (H-P), Bucureşti (1997).
EGR, 1998 Enciclopedia geografică a României, vol.3 (R-Z), Bucureşti (1998).
Firczák, 1995-1996 Firczák Gh., Societatea de Istorie şi arheologie a Comitatului Hunedoara.
Primii ani de activitate (1880–1881), în Sargetia, 26, (1995-1996), p. 155-182.
Floca, 1957 Floca O., Regiunea Hunedoara. Ghid turistic. Deva (1957).
Floca, 1969 Floca O., Hunedoara, ghid turistic al judeţului, Deva (1969).
Gaiu 2008 Gaiu, C., Vestigii medievale timpurii din Bistriţa, în Vasaria Medievalia, Bistriţa
Cluj-Napoca, 2008.
Gheorghiu 1999 G. Gheorghiu, l. Glodariu, V. Moga, L. Suciu, Lupu-Cimitirul Nou, Jud. Alba,
în CCA, 1999, nr. 79.
Gheorghiu 2005 G. Gheorghiu, Dacii pe cursul mijlociu al Mureşului, 2005.
Glodariu 2000 I. Glodariu, G. Florea, L. Suciu, E. Iaroslavschi, G. Gheorghiu, A. Pescaru, C.
Bodó, Costeşti, com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara-Cetăţuie, în CCA,
2000, nr. 41.
Goos 1877 Gooss, Skizzen zur vorrömischen Kulturgeschichte der mittleren
Donaugegenden, în AVSL, 14 (1877, 1), p. 47-175.
Goos 1878 Gooss, Bericht über din von Fräulein Sofie von Torma in der Sitzung der
historischen Section des Vereins für siebenbürgische Landeskunde im August
1877 ausgestellte Sammlung prähistorischen Funde, în AVSL, 14, (1878, 3), p.
592-626.
Gruiescu, Grumăzescu, Gruiescu Ion S., Grumăzescu C., Judeţul Hunedoara, Bucureşti, (1970).
1970
Horedt, 1944 Horedt K. Die vorgeschichtlische und römische Abteilung des Baron
Brukenthalischen Museums. Ein überblick , în Mitteilungen, 9 / 10, (1944).
Horedt 1951 Horedt, K., Ceramica slavă din Transilvania, în Studii şi cercetări de istorie
veche, II-2, 1951.
Ignat 1987 Ignat, D, Aşezarea neolitică de la Tăşad (jud. Bihor) aparţinând grupului
Suplacu de Barcău (jud. Bihor), în Crisia, 17, (1987), p. 9-17.

147
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Ioniţă 2009 Ioniţă, A., Aşezarea din secolele XII-XIII de la Bratei, Alba Iulia, 2009.
Istrate 2007 Istrate, A., Sibiu. Piaţa Mare. Cercetări arheologice, Alba Iulia, 2007.
Kalmar, 1991 Kalmar Z., Turdaş, Cluj-Napoca (1991).
Kalmar-Maxim 1999 Zoia Kalmar Maxim, Neo-eneoliticul din Transilvania, date arheologice şi
matematico-statistice, (1999), Cluj-Napoca.
Kopeczny 2007 Kopeczny, Z., Ceramică medievală locală (sec. XIV-XVII), în Timişoara în
amurgul evului mediu, Timişoara, 2007.
László, 1991 László, Un pionnier de la réchérche de la civilisation Turdaş-Vinča: Zsófia von
Torma, în Banatica, 11, (1991), p. 37-51.
László 2008 László, K., Date privind ceramica medievală timpurie din „Cetate” de la Târgu
Mureş, în Vasaria Medievalia, Bistriţa Cluj-Napoca, (2008).
Lazarovici 1998 Lazarovici Gheorghe, Metode şi tehnici moderne de cercetare în arheologie,
Cluj-Napoca (1998).
Lazarovici 2002 Lazarovici Gh., 2002: “Pre-Writing Signs on Neo-Eneolithic Altars”, in Early
Symbolic Systems for Communication in Southeast Europe”, Karlovo, (2002),
m.s.
Lazarovici 2003 Lazarovici Gh., Sacred Symbols on Neolithic Cult Objects from the Balkans, în
Early Symbolic Systems for Communication in Sotheasteurope, I, Ed. L.
Nikolova, BAR IS, 1139, (2003), p. 57-64
Lazarovici 2003a Lazarovici Gh., 2003a: Sacred Symbols on Neolithic Cult Objects from the
Balkans, în Early Symbolic System for Communication in Southeast Europe, ed.
L. Nikolova, BAR International Series 1139, Oxford (2003), Vol. I, p. 57-64.
Lazarovici 2004 Lazarovici Gh. “Database for Signs and Symbols of Spiritual Life.” WEB,
Journal of Archaeomythology , 4, (2004), p. 94-125.
Lazarovici, Lazarovici Lazarovici Gh., Lazarovici C.-M., Consideraţii privind arhitectura neolitică
2002 timpurie, în Patrimonium Banaticum, I, Direcţia pentru cultură, culte şi
patrimoniul cultural naţional al judeţului Timiş, Timişoara, ( 2002), p. 9-38.
Lazarovici, Maxim 1995 Lazarovici Gh., Maxim Z. et alii, Gura Baciului, în seria BMN, XI, (1995).
Lazarovici, Merlini 2006 Lazarovici Gh., Merlini M. et alii, The Excavation of the Deer House (Casa
Cerbului), in Prehistory Knowledge, Patrocinio del Comune di Roma,
Departamento XIV, (2006) WEB
http://www.prehistory.it/sitoromeno/parta/parta2006/parta_archaeological_excav
ations2006_01ro.html
Lazarovici, Micle 2001 Lazarovici Gheorghe, Micle Dorel, Introducere în arheologia informatizată,
Timişoara, (2001).
Luca 1993 Luca, S.A., A new special discovery from Turdaş, în Banatica, 12, (1993, 1), p.
21-24.
Luca 1993a Luca, S.A., Contribuţii la problema modelelor de cuptoare în cultura Starčevo-
Criş, în AB (SN) , 2, (1993), p. 19-24.
Luca 1995a Luca, S.A., Aşezarea de la Turdaş – situaţia actuală a sitului arheologic (I), în
AICSU, 2, (1995), p. 33-36.
Luca 1995b Luca, S.A., Aşezarea aparţinând culturii Starčevo-Criş de la Pojejena-Nucet
(jud. Caraş-Severin), în Banatica, 13, (1995, 1), p. 5-22.
Luca 1995c Luca, S.A., Die Kultanlage von Broos / Orăştie-Böhmerberg / Dealul Pemilor,
Ausgrabungsstelle X2 (Kreis Hunedoara), în ForVL, 38, (1995, 1-2), p. 85-90.
Luca 1996a Luca, S.A., Aşezarea de la Turdaş – situaţia actuală a sitului arheologic (II), în
AICSU, 3, (1996), p. 27-30.
Luca 1996b Luca, S.A., Un complex de fundare a locuinţei de la Turdaş-Luncă (jud.
Hunedoara), în ITSR, 2, (1996), p. 1-6.

148
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Luca, 1996c Luca, S.A., Die Siedlung von Thorendorf / Turdaş – der gegewartige Stand der
archäologischen Ausgrabungsstelle. The Vinča Culture, its role and Cultural
connection, în BHAB, 2, (1996), p. 219-222.
Luca, 1996d Luca, S.A., Încadrarea cronologică şi culturală a aşezării neolitice de la
Orăştie-Dealul Pemilor, punct X2, în Corviniana, 2, (1996), p. 21-28.
Luca, 1997a Luca, S.A., Relaţiile culturale de la sfârşitul neoliticului dezvoltat dintre
Transilvania şi ţinuturile înconjurătoare, în CCDJ, 2, (1997), p. 252-262.
Luca, 1997b Luca, S.A., Aşezări neolitice pe valea Mureşului (I). Habitatul turdăşean de la
Orăştie–Dealul Pemilor (punct X2), Alba Iulia, BMA, 4, (1997).
Luca, 1998a Luca, S.A., Liubcova-Orniţa. Monografie arheologică,Târgovişte (1998).
Luca, 1998b Luca, S.A., Die kulturelle Beziehungen aus Ende der entwickelten Jungsteinzeit
zwischen Siebenbürgen und den umgebenden Gebiete. Die Wiederspiegelung
dieser in den in Siedlung von Turdaş-Luncă (kr. Hunedoara). The Late Neolithic
of the Middle Danube Region, în BHAB, 14, (1998), p. 165-180.
Luca 2001 Sabin Adrian Luca, Aşezări neolitice pe valea Mureşului (II). Noi cercetări
arheologice de la Turdaş-Luncă. I. Campaniile anilor 1992-1995, Alba Iulia,
(2001).
Luca 2006 Sabin Adrian LUCA, Aspects of the Neolithic and Eneolithic Periods in
Transylvania (II), în Homage to Milutin Garašanin, Belgrad (2006), p. 341-366.
Luca 2008 Sabin Adrian Luca (coord.), Repertoriul arheologic al judeţului Hunedoara, în
Bibiliotheca Brukenthal, XXVI, 2008.
Luca et alii 1994 Luca S. A., Ciută M., Sonoc Al., Turdaş-Luncă, în CCA, (1994), p. 68-69.
Luca et alii 1995 Luca S. A., Ciută M., Sonoc Al., Căstăian M., Turdaş-Luncă, în CCA, (1995), p.
96.
Luca et alii 1996 Luca S. A., Sonoc Al., Căstăian M., Turdaş-Luncă, în CCA, (1996), p. 132.
Luca et alii 1997 Luca S. A., Drăghia D., Căstăian M., Dragotă A., Turdaş-Luncă, în CCA, (1997)
p. 71.
Luca et alii 2003 Luca, S. A., Pinter, Z. K., Georgescu, A., Repertoriul arheologic al judeţului
Sibiu, Sibiu, 2003.
Luca et alii 2004 Luca Sabin Adrian, Georgescu Adrian, Diaconescu Dragoş, Suciu Cosmin,
Miercurea Sibiului-Petriş, în CCA. Campania 2003, nr. 124.
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2004/cd/index.htm
Luca et alii 2005 Luca Sabin Adrian, Suciu Cosmin, Georgescu Adrian, Diaconescu Dragoş,
Miercurea Sibiului-Petriş, în CCA. Campania 2004, nr. 151.
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2005/cd/index.htm
Luca et alii 2006a Luca Sabin Adrian, Diaconescu Dragoş, Georgescu Adrian, Suciu Cosmin,
Cercetările arheologice de la Miercurea Sibiului-Petriş (jud. Sibiu). Campaniile
anilor 1997-2005, în Brukenthal Acta Musei , I.1, (2006), p. 9-21.
Luca et alii 2006b Luca Sabin Adrian, Biagi Paolo, Spataro Micaela, Diaconescu Dragoş,
Georgescu Adrian, Suciu Cosmin, El Susi Georgeta, Beldiman Corneliu,
Miercurea Sibiului-Petriş, în CCA. Campania 2005, nr. 117.
http://www.cimec.ro/Arheologie/arheologie-cercetari.htm
Luca et alii 2007 Sabin Adrian Luca, Dragoş Diaconescu, Adrian Georgescu, Cosmin Suciu,
Archaeological researches at Miercurea Sibiului-Petriş (Sibiu County, Romania)
the campaigns from 1997 to 2005, în Acta Terrae Septemcastrensis, VI (2007),
p. 7-24.
Luca et alii 2007a Luca Sabin Adrian , Beldiman Corneliu, Biagi Paolo, Ciută Beatrice, Ciută
Marius, Diaconescu Dragoş, Georgescu Adrian, Spataro Micaela, Suciu Cosmin,
Miercurea Sibiului-Petriş, în CCA. Campania 2006, (2007), p. 233-236.

149
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Luca et alii 2008 Sabin Adrian Luca, Dragoş Diaconescu, Cosmin I. Suciu, Cercetările
arheologice de la Miercurea Sibiului – Petriş (judeţul Sibiu, România). Nivelul
Starčevo-Criş în campaniile de cercetare din anii 1997-2005, în Brukenthal Acta
Musei, III.1, (2008), p. 7-46.
Luca et alii 2008a Luca Sabin Adrian, Beldiman Corneliu, Biagi Paolo, Ciută Beatrice, Ciută
Marius, Diaconescu Dragoş, Georgescu Adrian, El Susi Georgeta, Spataro
Micaela, Suciu Cosmin, Miercurea Sibiului-Petriş, în CCA. Campania 2007,
(2008), p. 199-200.
Luca et alii 2008b Sabin Adrian Luca, Dragoş Diaconescu, Cosmin Suciu, Archaeological
Research in Miercurea Sibiului-Petriş (Sibiu County, Rumania): the Starčevo-
Criş level during 1997-2005 (a preliminary report), în Documenta
Praehistorice, XXXV, (2008), p. 325-341.
Luca et alii 2009 Luca Sabin Adrian, Beldiman C., Ciută B., Ciută M.-, Diaconescu D., Georgescu
A., Natea Gh., Niţu F., Şeulean A., Dumitrescu F., Suciu C., El Susi G., Tincu
S., Miercurea Sibiului-Petriş, în CCA. Campania 2008 (2009), p. 147-149.
Luca et alii 2009a Sabin Adrian Luca, Dragoş Diaconescu, Georgeta El Susi, Florian Dumitrescu-
Chioar, Feature G26/2005 from Miercurea Sibiului-Petriş and new questions
about the life beyond some objects of an Early Neolithic community, în Acta
Terrae Septemcastrensis, VIII, (2009), p. 17-34.
Luca et alii 2010 Luca Sabin Adrian, Beldiman Corneliu, Ciută Beatrice, Diaconescu Ddragoş,
Georgescu Adrian, Teodorescu Raluca, Natea Gheorghe, Niţu Florina, Şeulean
Anamaria, Dumitrescu Florian, Rusu Aurelian, Suciu Cosmin, El Susi Georgeta,
Tincu Sorin, Miercurea Sibiului-Petriş, în CCA. Campania 2009, (2010), p. 124-
126.
Luca et alii 2011 Luca Sabin Adrian, Corneliu Beldiman, Dragoş Diaconescu, Florian Dumitrescu,
Gheorghe Natea, Florina Niţu, Anamaria Tudorie, Georgeta El Susi, Aurelian
Rusu, Cosmin Suciu, Miercurea Sibiului, jud. Sibiu. Punct Petriş, în CCA.
Campania 2010, (2011), p. 87-89.
Luca et alii 2011a Sabin Adrian Luca, Cosmin Ioan Suciu, Florian Dumitrescu-Chioar, Catalogue
of the Early Neolithic (Starčevo-Criş Culture) settlements in Western Part of
Romania – Transylvania, Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia and Western
Muntenia, în Neolithisation of the Carpathian Basin: Northernmost Distribution
of the Starčevo/Körös culture. In The First Neolithic Sites in Central/South-East
European Transect, (vol. II), Early Neolithic (Starčevo-Criş) Sites on the
Territory of Romania, BAR 2188 (2011), p. 79-132.
Luca et alii 2012 Sabin Adrina Luca, Florian Dumitrescu-Chioar, Gheorghe Vasile Natea, Florina
Maria Niţu, Maria-Raluca Teodorescu, Vasile Palaghie, Anamaria Tudorie,
Corneliu Beldiman, Mihai Cristian Căstăian, Victor Cristian Sava, Cosmin Ioan
Suciu, Sorin Tincu, Şantierul arheologic Turdaş-Luncă, campania anului 2011,
în CCA, Bucureşti, (2012), p. 292-293.
Makkay, 1979 Makkay, Foundation sacrifice in Neolithic Houses of the Carpathian Basin, în
VS, 3, (1979), p. 157-167.
Mantu, Țurcanu 1999 Mantu M., Ţurcanu S. 1999, Scânteia. Cercetare arheologică şi restaurare, Edit.
Helios, Iaşi (1999).
Moga 1981 Moga V., Aşezarea şi cetatea dacică de la Piatra Craivii (jud. Alba), în Studii
Dacice, (1981), p. 103 – 116.
Monografia, 1980 Mârza I., Stoican P., Ştefan Z., Valea M., Vulcu B., Hunedoara. Monografie,
Bucureşti (1980).
Nägler, 1994 Nägler Th. (sub redacţia Monica Vlaicu), Briefe an Georg Daniel Teutsch, Viena

150
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

(1994).
Niţu 2008 Florina Niţu, Cataloage tipologice privind cultura Vinča, faza timpurie, în
Corviniana XII, (2008), p. 29-54.
Niţu 2012 Florina Niţu, Aspecte tehnogice privind ceramica culturii Vinča din
Transilvania, Sibiu (2012). Teză de doctorat- manuscris.
Pósta 1910 Pósta B., Tordosi ásatásoiról, în AÉ 30, (1910), 435-436.
Roman 1976 Roman Petre, Cultura Coţofeni, Bucureşti, (1976).
Roska, 1928a Roska M., Staţiunea neolitică de la Turdaş, în PMJH,3-4, (1928), p. 3-27.
Roska, 1928b Roska M., Casa neolitică de la Turdaş, în AD, 7, (1928, 39-40), p. 510.
Roska, 1936a Roska M., La stratigraphie du néolithique en Transylvanie, în DolgSz 1-2,
(1936), p. 42-51.
Roska, 1936b Roska M., Érdély őskora. Astalos Miklós, A tőrtenéti Érdély. Budapesta, (1936),
p. 71-125.
Roska, 1941 Roska M., Die Sammlung Zsófia von Torma, Cluj, (1941).
Simina 2000 Simina, M., Cetatea din Câlnic (jud. Alba) (Consideraţii pe marginea cercetării
arheologice), în Arheologia Medievală, III, (2000).
Stanciu 2000 Stanciu, I., Despre ceramica medievală timpurie de uz comun, lucrată la roată
rapidă, în aşezările de pe teritoriul României (secolele VIII-X), în Arheologia
Medievală, III, (2000), p. 127-191.
Suciu, 1966 Suciu C., Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, Bucureşti ,1 – 2
(1966).
Suciu 2009 Cosmin Suciu, Cultura Vinča în Transilvania, în BB XLIV, Sibiu (2009).
Torma 1879a Torma Zs., Neolith kőkorszakbeli telepek Hunyad megyében, în ErdMúz (1879),
p. 129-155, p. 190-211.
Torma 1879b Torma Zs., Ősrégészeti újabb leletek, în ÉrdMúz, (1879), p. 311.
Torma 1880 Torma Zs., A nándori barlangcsoportozat, în ÉrdMúz (1880), p. 153-171, p.
206-209.
Torma 1882a Torma Zs., Hunyad vármegye őzkori történelméhez (Három fölolvasás és egy
inditvány), în HTRTÉ, (1882), p. 5-51.
Torma 1882b Torma Zs., Über neolithische Wohnstätten in Siebenbürgen, în Corresp., (1882),
p. 90-98.
Torma 1886a Torma Zs., Über den Planetenkultus des vorrömischen Daziens, în Corresp.,
(1886), p. 8-9.
Torma 1886b Torma Zs., A német anthropologok XIII. Nagygyűlése, în HTRTÉ, (1886), p. 56-
58.
Torma 1887 Torma Zs., A Római uralom előtti Daciának planeta-cultusáról, în ÉrdMúz,
(1887), p. 73-78.
Torma 1889a Torma Zs., Über Thraco-Daciens symbolisierte Thonperlen, Sonnenräder und
Gesichtsurnen, în Corresp., (1889), p. 11-14, p. 28-29.
Torma 1889b Torma Zs., Schriftzeichen auf thraco-dacischen Funden, în Corresp. (1889) 146.
Torma, 1894 Torma Zs., Ethnographische Analogien. Ein Beitrag zur Gestaltungs- und
Entwicklungsgeschichte der Religionen, Jena, (1894).
Torma, 1897 Torma Zs., A tordosi őstelep és hazánk népe ősmythosának maradványai. G.
Kuun (red.), Hunyadvármegye Monographiája, Budapesta, (1897), p. 3-16.
Torma, 1896 / 1902 Torma Zs., A tordosi őstelep, înTÉG (red.), (1902), p. 23-33.
Torma, 1972 Torma Zs., Torma Zsófia levelesládájából (sub îngrijirea lui P. Gyulai).
Bucureşti, (1972).
Tudorie 2011 Anamaria Tudorie, Typologic Catalogues and Dictionaries for Starčevo-Criş
Pottery, în Acta Terrae Septemcastrensis, X , (2011), p. 7-16.

151
Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011

Vlassa 1972a Vlassa N. 1972a: Eine frühneolithischen Kultur mit bemalter Keramik der Vor-
Starčevo-Körös - Zeit in Cluj-Gura Baciului, Siebenbürgen, în PZ, 47, 2, (1972),
S. 174-197.
Vlassa 1972b Vlassa N. 1972b, Cea mai veche fază a complexului cultural Starčevo-Criş în
România, în ActaMN, IX, (1972), p. 7-38.
Vlassa 1976 Vlassa N., Neoliticul Trasnsilvaniei. Studii, articole, note, în BMN, III, Cluj-
Napoca (1976).
Vlassa 1979 Vlassa, N, „Căsuţele de cult“ de la Turdaş, în Apulum, 17, (1979), p. 9-24.
Wollmann, 1983 Wollmann V., Briefe zur Geschichte der siebenbürgischen Altertumskunde.
Bucureşti (1983).

152