Sunteți pe pagina 1din 3

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Bișoc Maria-Mirabela,PIPP, An II, Gr.3

Educație timpurie

Am ales să vorbesc despre capitolul ,,Jocul copilului” din cartea Ghidul Cadrelor
Didactice Pentru Educaţia Timpurie Şi Preşcolară deoarece este un capitol foarte important
pe care viitorii părinți trebuie sâ îl parcurgă pentru a înțelege tot ceea ce este legat de joc și
rolul pe care acesta îl îndeplinește în viața copilului lor.

  Ca să înțelegem mai bine jocul este forma de activitate dominantă în copilarie, dar nu
trebuie să lipsească de-a lungul întregii vieți. Este necesară dezvoltarea laturii ludice a
personalității pentru a putea privi soluțiile cu fantezie și inventivitate. Făcând o paralelă jocul
alături de învatare, muncă și creație este una dintre activitățile umane fundamentale. Jocul este
o activitate constientizată de copil și tratată ca atare neputând să o confunde cu celelalte
activități umane.

S-a constatat că efortul depus de copil în joc este la fel cu cel depus de adult în muncă.
Nu trebuie perceput jocul ca o activitate neserioasă, lipsită de importanta deoarece pentru
copil jocul  este o activitate prin care el construiește lumea, o apropie, o analizează și caută să
o înteleagă, prin care acționează și scoate la lumină sentimente și idei interiorizate. Astfel
jocul îl introduce pe cel care-l practică în specificitatea lumii imaginare create de jucatorul
respectiv. Scopul jocului este actiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucatorului imediat
dorințele. Prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se
stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.

Anii copilăriei mici, în special până la 3 ani, sunt deosebit de importanţi pentru
dezvoltarea creierului, întrucât experienţele trăite în cadrul jocului determină dezvoltarea
anumitor capacități care construiesc şi modelează creierul aflat în creştere. În contextul
ataşamentului securizant al adulţilor putem spune că jocul oferă copiilor stimularea şi
activitatea fizică de care au nevoie pentru a-şi dezvolta creierul, proces necesar viitoarei
învăţări.

Jocul în procesul de educație este foarte important prin faptul că:

– jocul este important pe întregul parcurs al procesului de educaţie;


– jocul spontan este important pentru dezvoltarea copilului;
– climatul natural, cultural şi interpersonal trebuie să fie îmbunătăţit şi extins pentru a
încuraja jocul;
– interacţiunile copil-adult în activităţi corespunzătoare de joc ale copilului sunt o
componentă importantă a procesului învăţării.
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Bișoc Maria-Mirabela,PIPP, An II, Gr.3

O mare importanță o are jocul și în cadrul dezvoltării copilului (mai ales în perioada
timpurie). Acesta capătă o pondere şi un rol deosebit, ca valoare formativă bine determinată,
în momentul când copilul se extinde o dată cu plecarea lui la grădiniţă. Posibilităţile sporite de
contact şi cu alţi adulţi, din afara cercului familial determină un proces de emancipare afectivă
reflectată în joc.

Prin intermediul jocului, copilul dobîndeşte deprinderea modului de satisfacere a propriilor


necesităţi, ca apoi însuşi jocul să devină mai complex, să se structureze tocmai datorită
acţiunii cu diverse instrumente.

În procesul de integrare a copilului mic în viaţă şi programul de activitate în grădiniţă, în


condiţiile noilor relaţii dintre copil şi educator ,treptat, jocul de acţiune, de simplă mânuire a
obiectelor ( la început simple, apoi mai complexe ) se transformă în joc cu temă, cu subiect şi
roluri, cu relaţii bine stabilite între partenerii de joc. Contactul dintre adult şi copil oferă în
mod curent copilului modele de conduită, stimulând dorinţa copierii acestora.

Copiii în cadrul jocului se implică în diferite moduri precum:

 Comportament de neimplicare — copilul se plimbă de la o activitate sau de la o


situaţie la alta fără a se implica;
 Supraveghetor — copilul urmăreşte ceilalţi copii cum se joacă pentru perioade lungi
de timp. Uneori pune şi întrebări sau are sugestii, dar nu se implică.
 Jocul paralel — copilului îi place să se joace singur cu jucăriile pe care el şi le alege şi
nu pare deloc interesat de ce se joacă ceilalţi copii.
 Jocul asociativ — copilul se joacă cu ceilalţi, se implică în unele activităţi. Au tendinţa
de a îi exclude pe alţii, limitând numărul celor cu care se joacă la doi sau trei parteneri.
Jocul cunoaşte evoluţii numai cu acordul fiecăruia implicat cu oarecare sau fără
negociere.
 Jocul cooperativ — copiii îşi organizează singuri jocul, îşi desemnează rolurile, îşi
împart responsabilităţile şi negociază regulile. Deseori, unul sau doi copii domină
jocul.
 Jocuri practice (specifice sugarilor) — copilul pipăie, explorează jucăriile şi obiectele
pe care le are la îndemână (specifice vârstei lui), le scutură pentru a auzi anumite
zgomote, loveşte cu ele, trage de anumite obiecte pentru a vedea ce se întâmplă
 Jocurile manipulative (specifice celor de 1-2 ani) — copilul manipulează obiectele,
jucăriile specifice vârstei lui (piese de Lego, forme, figuri mari, puzzle-uri mari etc.),
le mişcă, le transportă, le adună/le împrăştie, le încarcă/le descarcă din cutii, le
desface.
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Bișoc Maria-Mirabela,PIPP, An II, Gr.3

 Jocuri simbolice (specifice preşcolarilor — 3-6 ani) — jocuri în care copilul utilizează
mediul pentru a pune în scenă realitatea aşa cum o percepe el, jocurile în care ei
pretind că sunt diferite personaje din lumea reală sau imaginară.
 Jocurile cu reguli (specifice şcolarilor mici — 6-10 ani) — jocuri care au regulile lor,
precum sunt jocurile de echipă, jocurile sportive. Sunt, în general, jocuri ale căror
reguli stabilesc prin ce modalitate câştigi.

Un aspect foarte important al dezvoltării cognitive a copiilor mici este reprezentat de


jocul simbolic, în care copiii construiesc din ce în ce mai sofisticate reprezentări ale lumii.
Jucându-se cu obiectele, materialele de desenat, copiii întruchipează simboluri ale oamenilor,
ale obiectelor şi ale acţiunilor. O bucată de lemn poate fi un telefon, câteva linii pe o hârtie
pot reprezenta un membru îndrăgit al familiei, câteva bucăţele de puzzle pot reprezenta
mâncare,etc.

În încheiere vreau să ofer câteva sugestii adresate cadrele didactice şi părinţilor privind
jocul copilului: participaţi la jocul copilului dacă vă acceptă; jucaţi-vă efectiv cu copilul,
stimulaţi-l să manipuleze obiecte şi situaţii, diversificându-i modalităţile de joc; folosiţi
materiale potrivite pentru nivelul de dezvoltare a copilului şi stimularea lui; materialele alese
să fie colorate, sigure şi durabile; planificaţi activităţile în aşa fel încât copilul să-şi antreneze
cât mai multe abilităţi; atrageți copiii să se joace dacă este nevoie; apreciaţi mereu pozitiv
eforturile copilului în joc; extindeţi acţiunile copiilor şi propuneţi şi altele; lăsaţi copiilor
destul timp să se gândească, să-şi dezvolte jocul şi să găsească soluţii la problemele ivite, nu
le răspundeţi dumneavoastră; îmbogăţiţi cunoştinţele copilului cu materiale pe care el le poate
folosi jucându-se; acordaţi timp suficient şi spaţiu ambiental într-un mediu curat şi securizant
unde jocul să fie o experienţă benefică şi sigură.