Sunteți pe pagina 1din 7

Talica Stefan 15-May-20

Coroziunea, metode de prevenire a


coroziunii
“Invidia îl urmăreşte pe  om precum  rugina  pe fier.”

Proverb romanesc

Rugina este un oxid de fier, de obicei de culoare roșie, formată în


urma reacției de oxidoreducere  a fierului și oxigenului  în
prezența apei  sau umidității atmosferice. Din punct de vedere
chimic, este alcătuită din oxizi de fier (III) (Fe2O3·nH2O) și oxi-
hidroxizi de fier (III) (FeO(OH), Fe(OH)3) hidratați.

Prin coroziune (lat. corrodere – „a roade”) se


înţeleg procesele de degradare şi deteriorare a
metalelor, sau obiectelor metalice, sub acţiunea agenţilor chimici din mediu.
Cauza acestor modificări nedorite ale metalelor sunt reacţiile chimice şi în
special electrochimice, care pornesc de la suprafaţa metalului respectiv.

Faptul că multe metale reacţionează cu vecinătatea lor este cunoscut de


multă vreme. Astfel, fierul rugineşte, argintul işi pierde luciul, cuprul capătă o
patină, aluminiul se oxidează (formând un strat foarte subţire de oxid, care
împiedică reacţia mai departe), zincul şi plumbul îşi pierd treptat luciul metalic.

Cu excepţia metalelor aşa zise nobile, toate celelalte metale sunt nestabile în
contact cu aerul atmosferic. Modul în care se manifestă această nestabilitate,
ca şi gradul în care ea apare, depinde atât de natura metalului, cât şi a
vecinătăţii lui.

După mecanismul de desfăşurare se pot distinge trei tipuri de


coroziune:
 coroziunea chimică
 coroziunea electrochimică
 coroziunea biochimică

1. Coroziunea chimică
Distrugerea metalelor are loc sub acţiunea
gazelor (O2; SO2; H2S; HCl(g); CO; CO2; H2), într-un mediu uscat. Coroziunea
Talica Stefan 15-May-20

se produce la temperaturi înalte, când nu este posibilă condensarea vaporilor la


suprafaţa metalului.
Coroziunea chimică provoacă modificări ale metalului manifestate prin:
 dizolvarea părţilor componente şi pierderi de material;
 spălarea componenţilor;
 dezagregarea materialului de către cristalele sărurilor care se formează în porii
săi;
 mărirea sau reducerea particu lelor, deci şi a întregii mase a metalului.
Intensitatea procesului de coroziune chimică este condiţionată de:
 natura materialului,
 natura materialului corosiv,
 concentraţia,
 temperatura şi presiunea mediului corosiv şi durata de contact.
2. Coroziunea electrochimică
Coroziunea electrochimică apare la contactul metalului cu aerul umed, soluţii
de electroliţi. În acest caz alături de procese chimice (cedare de ē) au loc şi
procese electrice (transfer de ē).

Aşadar, în comparaţie cu coroziunea chimică, cea electrochimică are o


importanţă mai mare. Coroziunea electrochimică este rezultatul apariţiei unor
elemente locale (microelemente) la suprafaţa metalului.

Dintre principalele cauze care determină apariţia elementelor locale pot fi


menţionate :
 impurificări cu metale nobile, oxizi ai metalelor;
 heterogenităţi chimice, de exemplu: existenta mai multor faze;
 heterogenităţi fizice, care pot sa apară ca urmare a unui tratament mecanic sau
termic neuniform.
Pentru apariţia acestui tip de coroziune este necesar să existe un anod, un
catod, un electrolit şi un conductor, deci un element galvanic. Prin înlăturarea
uneia dintre aceste condiţii, coroziunea electrochimică nu se produce.
Exemple tipice de coroziune electrochimică se întâlnesc în cazul coroziunii
atmosferice (ruginirea fierului) şi la coroziunea provocată de curenţii electrici
de dispersie din sol numiţi şi curenţi vagabonzi.
Talica Stefan 15-May-20

Metode de protecţie
anticorozivă a materialelor
metalice
Protecţia împotriva coroziunii reprezintă totalitatea măsurilor care se iau pentru
a feri materialele tehnice de acţiunea agresivă a mediilor corosive. Metodele
şi mijloacele de protecţie anticorosivă sunt foarte variate şi numeroase.
Principalele se pot grupa în următoarele categorii:
 metode de prevenire a coroziunii;
 utilizarea metalelor şi aliajelor rezistente la coroziune;
 metode de acţionare asupra mediului corosiv;
 metode de acoperire a suprafeţelor metalice.
Cămăşuirea este un proces metalurgic de legare a
straturilor ale aceloraşi sau diferite metale.
Combinaţia rezultată, care de multe ori se
realizează la preţuri mici, poate avea proprietăţi de
duritate, conductivitate şi rezistenţă împotriva
coroziunii care nu pot fi întâlnite într-un metal pur.
Un exemplu de metal de acest gen este aşa-numitul
aur suflat, care constă din nucleu de alamă sau oţel
acoperit de un strat de aur la suprafaţă.
Componentele cămăşuite ale unui avion pot avea
un strat gros de aliaj de aluminiu dur în interior şi
apoi straturi subţiri de foi de aluminiu pur care este rezistent la coroziune.
Straturile diferite de metal sunt de obicei încălzite şi rulate una peste alta. Alte
metode de cămăşuire includ sudarea sau turnarea metalului topit în jurul
nucleului întărit. În afară de foi şi dungi, metalele cămăşuite sunt produse şi
sub formă de fire, bare şi tuburi.
Talica Stefan 15-May-20

Electrometalizarea (placarea metalelor) este un proces electrochimic de


depozitare a unui strat subţire de metal pe un alt element, de obicei de origine
metalică şi acesta. Obiectele sunt electrometalizate pentru a preveni
coroziunea, pentru a obţine o suprafaţă dură sau o finisare atractivă, pentru
purificarea metalelor sau pentru separarea metalelor pentru analiza
cantitativă. Cadmiul, cromul, cuprul, aurul, nickelul, argintul şi cositorul sunt
metalele cele mai des folosite în electrometalizare. Cele mai întâlnite produ
se realizate prin această metodă sunt tacâmurile argintate, accesoriile de
maşină cromate, oalele placate cu cositor.
Smălţuirea în industrie este folosită în mod obişnuit pentru protecţia
suprafeţelor împotriva coroziunii sau frecării. Smălţuirea a fost introdusă în
Statele Unite acum jumătate de secol pentru a înlocui placarea cu cositor,
atunci fiind cea mai întâlnită metodă de placare a metalelor. Smălţuirea este
considerată a fi mai practică decât cealaltă metodă, mai ieftină şi mult mai
atractivă pentru consumator. În industrie, smălţuirea este întrebuinţată pe fier
turnat sau pe folii de oţel care au fost mai întâi matriţate în forma dorită.

Galvanizarea este procesul de acoperire a unui metal, cum ar fi fierul sau


oţelul, cu un strat subţire de zinc pentru a-l
proteja de acţiunea coroziunii. Zincul este
întrebuinţat cu mai multă uşurinţă decât alte
metale de protecţie cum ar fi cositorul, cromul,
nickelul sau aluminiul. Stratul de zinc
protejează metalul chiar şi în locurile unde s-
au format fisuri sau mici găuri pe înveliş,
pentru că oxigenul reacţionează mai mult cu
zincul decăt cu metalul care trebuie protejat.
Cea mai întrebuinţată metodă de galvanizare este procesul de înmuiere la
Talica Stefan 15-May-20

cald. Fierul sau alt element pe bază de metal este cufundat în acid pentru
curăţarea de praf, mizerii sau grăsimi. Apoi este spălat şi înmuiat în zinc topit.
În alt proces galvanic, obiectul metalic este acoperit cu praf de zinc şi încălzit
într-un spaţiu îngust la o temperatură ce variază între 300 şi 420 grade
Celsius. Alte metode de galvanizare includ depunerea electrolitică a zincului
pe metal sau aplicarea zincului topit cu ajutorul unui pulverizator. Exemple de
produse galvanizate în mod curent sunt coşuri de gunoi, folii ondulate pentru
acoperiş, ţevi din fier şi sârma.

Cum poți scăpa de rugină?


Rugina apare în urma reacției fierului cu oxigenul. Astfel, din punct de vedere
chimic, rugina este doar oxid de fier. Totuși, chiar și cea mai mică urmă găsită
pe mașină, jucărie, bunuri sau bijuterii îți provoacă o mare dezamăgire. Și
cum să nu îți provoace? Această cicatrice corozivă distruge multe lucruri de
metal.

Efectele ruginii nu sunt limitate doar la a face un metal neplăcut din punct de
vedere estetic. Dacă rugina nu este tratată, poți fi sigur că aspectul estetic va
fi ultima ta grijă, iar bunurile tale vor fi mâncate, la propriu.

Acest lucru înseamnă, că ori de câte ori descoperi rugină pe unul din bunurile
tale de metal, este important să scapi de aceasta imediat. Am întocmit o listă
cu metode pe care le poți folosi pentru a îndepărta rugina:

Oţetul
Acidul acetic este unul din cele mai bune
remedii pentru a îndepărta rugină. Acesta
funcționează cel mai bine dacă suprafețele
ruginite sunt mici. De exemplu, dacă un cui
a ruginit, îl poți trata introducându-l într-o
sticlă cu oțet – într-o cantitate suficientă
pentru a acoperi complet cuiul. Odată
acoperit, agită energic sticla. Lasă cuiul în
oțet cel puțin o zi. Scoate-l din sticlă și ar
trebui să arate ca nou. Dacă nu, încearcă
atunci să îl ții în oțet o perioadă mai lungă.
Talica Stefan 15-May-20

Sare și lămâie
Știi care e cea mai bună alternativă la acidul
acetic atunci când vine vorba de tratarea ruginii?
Acidul citric, bineînțeles. Și ce metodă mai bună
pentru a trata părțile ruginite, dacă nu adăugarea
de lămâie și de sare pe acestea? Toarnă sare pe
suprafața ruginită până când este bine acoperită.
Apoi stoarce deasupra, cât de tare poți, o lămâie.
Lasă amestecul să acționeze timp de două sau
trei ore.

Acum este timpul să îndepărtezi rugina, prin frecare. Este mai bine să
folosești pentru aceasta lămâia pe care ai stors-o acum câteva ore, deoarece
suprafața lămâii se ocupă de problemă fără a afecta metalul pe care încercai
să îl protejezi din start.

Există mult mai multe metode decât crezi pentru a curăța rugina
Dacă trucul cu lămâia nu a funcționat sau ai rămas fără lămâi, încearcă să
folosești bicarbonat de sodiu. Adaugă într-un castron bicarbonat și adaugă
apă, până când obții o pastă. Aceasta trebuie să fie suficient de groasă încât
să nu curgă, dar nici să nu formeze cocoloașe. După ce ai obținut pasta,
aplic-o pe suprafața ruginită și las-o să acționeze câteva ore. Între timp, mergi
în baie și ia o periuță de dinți – nu cea pe care o folosești acum, ci una mai
veche – deoarece vei avea nevoie de ea pentru a freca rugina. Odată ce ai
terminat, vei observa că zona cu rugină este ca nouă.

Încearcă îndepărtarea prin frecare


Dacă niciuna din metodele de mai sus nu funcționează sau dacă zona ruginită
este prea mare, poți încerca să îndepărtezi rugina prin frecare, folosindu-te de
forța brațelor. Rugina poate fi îndepărtată prin abraziune, însă vei avea nevoie
de ajutorul unui articol abraziv. Aici lucrurile se complică, deoarece alegerea
articolului abraziv diferă de la situație la situație. Încearcă să nu deteriorezi
bunul mai mult decât a fost deja afectat de rugină.

Când nu funcționează nimic


Talica Stefan 15-May-20

Uneori rugina este de asemenea natură încât nu poate fi îndepărtată cu


folosirea unui articol mai moale pentru frecare, de tipul hârtiei abrazive. Pentru
a-ți proteja bunurile de efectele secundare ale frecării cu alt articol, precum o
șurubelniță, poți folosi următorul ghid despre WD-40 pentru a te asigura că
poți scăpa de rugină și să îți salvezi bunurile în același timp:

1. Pulverizează suprafața ruginită cu WD-40 astfel încât zona să fie


complet îmbibată. Lasă să acţioneze cel puţin zece minute.
2. După ce WD-40 a înmuiat rugina, ia o perie de sârmă și freacă
suprafața cu atenție, încercând să elimini cea mai mare parte a zonei
corodate. Continuă până când reușești să îndepărtezi rugina, nu mai mult.
3. Pulverizează suprafața din nou cu WD-40 și
lasă să acționeze aproximativ zece minute.
4. De data aceasta folosește o hârtie abrazivă
pentru îndepărtarea ruginii. Hârtia abrazivă
poate avea granulații diferite, în funcție de
gradul de rugină, bineînțeles. Trebuie să te
asiguri, totuși, că ai îndepărtat astfel cât mai
mult posibil din rugină.
5. Aplică din nou WD-40 pe suprafețele unde
rugina persistă. Freacă zona cu o suprafață mai
rugoasă, precum burete de sârmă, astfel încât
și cele mai mici rămășițe să fie îndepărtate
odată pentru totdeauna.
6. Aplică pe întreaga suprafață WD-40, din nou,
de data aceasta pentru a forma un strat protector pe suprafață și pentru a
te asigura că aceasta nu va mai rugini în viitor.

Este important să scapi de rugină cât mai repede posibil, deoarece, atâta timp
cât există, aceasta va continua să mănânce din metalul pe care se
instaurează. Există multe remedii pe care le poți folosi pentru a trata rugina.