Sunteți pe pagina 1din 5

Resurse naturale si impactul exploatarilor asupra mediului

Resursele naturale sunt substanţe care apar în mod natural şi care sunt considerate valoroase în
forma lor relativ nemodificată. O materie este considerată o resursă naturală atunci când
activităţile primare asociate cu aceasta sunt extragerea şi purificarea, ele fiind opuse creaţiei.
Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul şi silvicultura sunt în general considerate industrii ale
resurselor naturale, în timp ce agricultura nu e. Acest termen a fost introdus unei audienţe largi de
către E.F. Schumacher în cartea “Small Is Beautiful” apărută în anul 1970.

Clasificare resurselor naturale

Resursele naturale sunt clasificate în două mari categorii:

 resurse regenerabile şi
 resurse neregenerabile.

Resursele regenerabile sunt resursele vii (peşti, păduri, de exemplu), care pot să se refacă dacă nu
sunt supravalorificate. Resursele regenerabile pot să se refacă şi pot fi folosite pe termen nelimitat
dacă sunt folosite raţional.

 Odată ce resursele regenerabile sunt consumate la o rată care depăşeşte rata lor naturală de
refacere, ele se vor diminua şi în cele din urmă se vor epuiza. Rata care poate fi susţinută de o
resursă regenerabilă este determinată de rata de refacere şi de mărimea disponibilului acelei
resurse. Resursele naturale regenerabile ce nu sunt vii includ solul, apa, vântul, mareele şi radiaţia
solară.

Resursele se pot clasifica după criteriul originii acestora în două gupe:

 resurse biotice, care derivă din animale şi plante


 resurse abiotice, care derivă din pământ, aer, apă, ş.a.m.d.; resursele minerale şi
energetice sunt de asemenea resurse abiotice, unele sunt derivate din natură.

  Valorificarea resurselor

Extragerea resursei de bază şi purificarea într-o formă ce poate fi utilizată în mod direct sunt
considerate activităţi normale în cadrul valorificării resurselor naturale.

 Resursele naturale sunt considerate capital natural ce poate fi convertit în materii prime în cadrul 
proceselor capitalului infrastructural. Ele includ sol, lemn, petrol, minerale şi alte bunuri
provenite din natură. Resursele naturale ale unei ţări determinăbogăţia sa şi statutul său în
sistemul economic mondial, prin determinarea influenţei sale politice. Statele dezvoltate sunt mai
puţin dependente de resursele naturale pentru bogăţie, deoarece au o bază în capitalul
infrastructural pentru producţie.

Perspective

În ultimii ani, epuizarea capitalului natural şi încercările de a se trece la dezvoltarea raţională au


fost principalele probleme ale agenţiilor de dezvoltare. Epuizarea capitalului natural este un motiv
de îngrijorare în special pentru zona din  regiunile cu păduri ecuatoriale, care păstrează cea mai
mare parte a biodiversităţii naturale a Pământului – capital natural genetic de neînlocuit.
Conservarea resurselor naturale este cea mai importanta problemă a Capitalismului Natural,
protecţiei mediului, a mişcării pentru ecologie şi pentru partidele verzi. Unii consideră această
epuizare ca pe o sursă majoră de nelinişte socială şi conflicte în ţările în curs de dezvoltare.

Dezvoltarea durabilă şi resursele naturale


 
Rădăcinile conceptului de dezvoltare durabilă îşi au originea în promovarea utilizării durabile a
resurselor naturale. Regimurile juridice care vizează conservarea resurselor marine, viaţa
sălbatică, protejarea habitatelor,protejarea moştenirii culturale şi naturale, protecţia zonei
antarctice etc. au ca obiectiv protejarea resurselor mediului global şi indică o acceptare largă la
nivel internaţional a utilizării durabile a resurselor naturale.
Definiţiile utilizării durabile sunt variate, dar acestea înglobează conceptul de echitate între
generaţii.
În Convenţia privind Biodiversitatea se precizeză că “utilizarea durabilă constă în utilizarea
componentelor diversităţii biologice într-o manieră şi cu o viteză care să nu conducă la declinul
pe termen lung al resurselor biologice, menţinând în consecinţă potenţialul acestora de a
îndeplini necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare.”
 
Creşterea eficienţei utilizării resurselor
  
Conceptul de durabilitate are implicaţii majore şi în cazul resursele neregenerabile: „Resursele
neregenerabile ale planetei trebuie exploatate în aşa fel încât să se evite pericolul epuizării lor
viitoare şi să se asigure că beneficiile acestui tip de exploatare sunt împărţite de întreaga
umanitate.”– Principiul 5,Conferinţa de la Stockholm.
Dezvoltarea durabilă pune în discuţie, spre soluţionare, probleme comune tuturor ţărilor, însă,
datorită căilor de dezvoltare diferite ale statelor lumii, ţărilor industrializate li se solicită să
suporte o parte mai mare a greutăţilor imediate.Într-una dintre cele mai controversate prevederi
ale Declaraţiei de la Rio, Principiul 7, ţările dezvoltate recunosc explicit principala lor
responsabilitate pentru prezenta degradare a mediului şi pentru remediarea mediului, preocupare
care se reflectă şi în multe acorduri internaţionale pentru protecţia mediului.
Multe dintre principiile, îndatoririle şi obligaţiile prezentate anterior sunt axate pe controlul
poluării mediului.
Esenţiale pentru realizarea dezvoltării durabile sunt problemele privind utilizarea durabilă a
resurselor naturale.
De la publicarea documentului „Viitorul Nostru comun” dezvoltarea durabilă a devenit un
obiectivde interes mondial. Din punct de vedere al resurselor naturale regenerabile precum şi al
celor neregenerabile,dezvoltarea durabilă susţine ideea că viteza de utilizare a resurselor nu
trebuie să depăşească în niciun fel capacitatea de a găsi noi resurse, substituţii acceptabile sau de
a recicla. În plus, trebuie făcute eforturi pentru a folosi tehnologii de procesare care prelungesc
„viaţa”resurselor neregenerabile.
Dezvoltarea durabilă subînţelege şi faptul că industria,ca cea a mineritului, trebuie să utilizeze
resursele cu grijă. Mineritul nu trebuie să pună în pericol sistemele de suport natural al vieţii –
aerul, apa, solul,flora şi fauna. Resursele minerale pot genera bunăstare substanţială, dar sunt
epuizabile şi neregenerabile.
Pentru o dezvoltare substanţială, aceste resurse trebuie folosite astfel ca bunăstarea pe care o
generează să poată substitui eficient resursele minerale epuizabile.
Aceasta este desigur important în cazul ţărilor care depind de resursele minerale pentru
dezvoltarea lor economică.
În concluzie, pentru protejarea planetei noastre, va trebui ca protecţia şi conservarea resurselor şi
mediului să fie o politică prioritară pentru toate domeniile de activitate umană, chiar înaintea
ridicării nivelului de trai, transformând-o, pentru fiecare individ (printr-o educaţie continuă) într-o
adevărată religie, natura nefiind o moştenire de la înaintaşi, ci un împrumut de la copii.
Aspecte privind protectia mediului natural

Problema rezidurilor activităţilor umane s-a amplificat, iar acumularea acestora conduce la
alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări provoacă numeroase dezechilibre în faună şi
floră şi influenţează starea de sănătate şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele
supraaglomerate.
Accelerarea ritmurilor de dezvoltare în unele ţări industrializate, bazată pe consumarea resurselor
neregenerabile de energie, a condus la creşterea nivelului de bunăstare, dar a avut si consecinţe
nefaste asupra mediului, poluarea lui la nivel global.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de factori precum: numărul mare de automobile,
avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, fabrici care utilizează tehnlogii vechi, poluante, mari
consumatoare de materii prime, apă şi energie. Aceste fenomene sunt determinante de necesităţile
crescande ale populaţiei aflate în stare de explozie demografică, precum şi de marile aglomerări
urbane.
Epoca contemporană este perioada marilor descoperiri tehnologice şi de transformare a
civilizaţiei omeneşti, dar şi cu consecinţe complexe şi neaşteptate asupra vieţii.
În prezent, resursele naturale regenerabile ale Terrei nu mai acoperă nevoile omenirii. Explozia
demografică şi dezvoltarea masică şi diversificarea ramurilor de activitate, necesarul de materie
primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar prin exploatarea intensă a
resurselor pământului a condus la un dezechilibru ecologic.
Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, prin utilizarea recentelor descoperiri
ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice.
Drept urmare industrializarea şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce
afectează mediul ambiant.
Materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi
în sol şi au efecte deosebit de dăunătoare pentru mediul natural. Ploile acide sunt tot mai dese, ca
urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, din cauza dezvoltării proceselor termice şi a
utilizării unor combustibili inferiori.Atmosfera este din ce în ce mai afectată prin evacuarea de
importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor,
antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei şi a sănătaţii omului.
În prezent, lumea se află în efervescenţă, insa schimbările actuale creează speranţe şi oportunităţi
privind remedierea treptată a mediului înconjurător, în cazul in care vom lua in considerare de
problemele mediului înconjurător şi de implicaţiile acestora asupra supravieţuirii omului şi a
existenţei vieţii pe Terra.
“Mediul natural”, respectiv aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi
formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea comună a omului
privind mediul înconjurător.
O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se află în
interacţiune reciprocă şi care se readaptează permanent  pentru păstrarea echilibrului necesar.
Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile vegetale, animale şi
pentru om, reprezentând mediul înconjurător. Mediul natural este alcătuit din componente fizice
naturale – elemente abiotice: aer, apă, substrat geologic, relief, sol.
Componentele biotice reprezintă viaţa, organismele care apar şi se dezvoltă pe fundalul sportului
ecologic. Aceste organisme (vegetaţiei şi animale) depind de factori tereştri şi cosmici (radiaţia
solară de exemplu), iar modificările terestre, cosmice, sau ambele în acelaş timp pot afecta
întregul ecosistem.
Mediul înconjurător se prezintă ca o realitate pluridimensională care include mediul natural,
precum şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al
mediului şi de “consumator”, de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care încearcă  să cunoască, să
analizeze şi să permită funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.
Prin termenul de “resurse naturale” se înţelege totalitatea elementelor naturale ale mediului
înconjurător ce se utilizează în activitatea umană. Aceste elemente înglobează resurse
neregenerabile – minerale şi combustibili fosil,  resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună
sălbatică şi resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.
Întreaga activitate privind mediului înconjurător are drept scop utilizarea raţională a resurselor
existente, precum şi elaborarea de programe şi măsuri de protecţie a a mediului natural. Se
urmăresc scopuri precise şi bine definite precum:corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului
şi localităţilor cu măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie căt
mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare
de poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului
înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.
Noţiunea de “mediu înconjurător” se refră la toate activităţile umane în relaţia om-natură, în
cadrul planetei noastre.
Progres sau sărăcia care caracterizează planeta noastră la un moment dat depinde de starea şi
factorii de calitate ai mediul înconjurător. Factorii de risc, precum poluarea, degradarea apei şi a
aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice şi radioactive şi multe altele
influenţează dezvoltarea planetei, între aceasta şi  intervenţiile nefaste există o strânsă
interdependenţă.
 Până în secolul al XVII-lea toate civilizatiile erau de natură predominant agricolă,” pământul era
baza economiei, vieţii, culturii, structurii familiei şi politicii”, viaţa era organizată în jurul satului,
economia era descentralizată, iar fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar.
Energia consumată corespundea în esenţă lucrului forţei musculare, umană sau animală,
rezervelor de energie solară înmagazinată în păduri, utilizării forţei hidrauliuce a râurilor sau
mareelor, forţei eoliene, iar sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole fiind regenerabile.
Creşterea numărului de locuitori la nivel global, perfecţionarea organizării sociale, dezvoltarea
industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele două secole, încercarea omului de a exploata
fără limite resursele naturale au luat amploare.
Industrialismul a fost un sistem social multilateral şi bogat care a influenţat fiecare aspect al vieţii
omeneşti. Creşterea economic accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de
energie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, ţiţei,
gaze naturale.
Alvin Toffler observă cu sarcasm o stare de fapt cu consecinţe dezastruoase pentru mediul
natural, la nivel global: “Pentru prima dată o civilizaţie consumă din capitalul naturii, în loc să
trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capital!”.

RESURSELE ŞI MEDIUL

- varietatea resurselor şi utilizarea acestora influenţează mediul prin activităţile economice;

- utilizarea resurselor (cărbuni, petrol, minereuri, gaze naturale) duce la dezvoltarea


economică;

- dacă nu vor exista modalităţi de stopare a poluării, utilizarea resurselor va fi o opţiune pe


termen scurt;

- depăşirea acestor praguri va duce la utilizarea mai largă a resurselor nepoluante şi a celor
regenerabile;
- apare problema depozitării deşeurilor;

- orice industrie e generatoare de poluanţi dar şi de deşeuri.

B. PROBLEMA APEI

- apa e un mediu de viaţă, cu factori geoecologici importanţi şi un domeniu cu variate


resurse;

 Apa oceanică: e repartizată în mai multe bazine, fiecare cu anumite proprietăţi


(întindere, volum, adâncime, etc).

 e principala resursă de apă, dar nu poate fi utilizată în activităţile umane (datorită


concentraţiei mari de săruri);

 pentru aceasta soluţia este: desalinizarea apelor;

 societatea utilizează apa dulce, care reprezintă o proporţie mică din ansamblul
hidrosferei;

 resursele de apă dulce sunt răspândite inegal şi prezintă diferite aspecte regionale.

 apele subterane sunt rezervorul cel mai important de apă dulce;

 şi apele subterane pot fi intens utilizate şi se pot epuiza;

 gheţarii de calotă concentrează cea mai mare parte a apelor dulci; o mare cantitate de
apă dulce este în banchize;

 lacurile dulci reprezintă un rezervor natural important, dar foarte mic ca volum şi afectat
de poluare;

 între creşterea consumului, creşterea poluării, creşterea necesităţilor, caracterul finit al


resurselor şi diminuarea lor, există o contradicţie fundamentală care poate fi numită
“problema apei în lume”.