Sunteți pe pagina 1din 12

Cap1.

Surse proprii de finantare ale afaceriilor


1.1Capitaluri
Capitalul este, în esenţă, orice formă de bogăţie folosită pentru producerea
unei bogăţii mai mari a întreprinderii. El se găseşte într-o afacere sub diferite forme:
numerar, stocuri, utilaje şi echipamente.
De exemplu, într-o afacere producătoare de bunuri materiale, utilajele şi echipamentele sunt folosite
pentru realizarea de produse necesare satisfacerii anumitor cerinţe. Venitul obţinut din vânzări va fi
folosit pentru achiziţionarea unei cantităţi mai mari de materii prime pentru o posibilă extindere a
activităţii sau pentru cumpărarea unor echipamente suplimentare. Ciclul continuă, capacitatea
întreprinderii (şi eventual rentabilitatea) crescând până se atinge punctul diminuării veniturilor
marginale. În acest fel, capitalul iniţial al patronului a contribuit la obţinerea unei bogăţii suplimentare
atât pentru întreprindere cât şi pentru societate în general.
Managerii financiari identifică în mod obişnuit trei categorii principale de
necesităţi de capital, la iniţierea unei afaceri: capital fix, capital de lucru şi capital Suplimentar.
Capitalul fix este necesar achiziţionării mijloacelor fixe ale întreprinderii. Aceste fonduri sunt destinate
producerii de bunuri şi prestării de servicii, însă nu şi vânzării. Clădirile, echipamentele, maşinile nu
sunt transformate în numerar în timpul derulării activităţii, astfel încât banii investiţi în aceste active
fixe tind să fie"imobilizaţi",deoarece nu sunt folosiţi pentru alte scopuri. Cantitatea de bani necesari nu
se rezumă doar la sumele necesare închirierii unui magazin, achiziţionării de echipamente şi cumpărării
stocului iniţial. Există multe alte costuri care cer cantităţi considerabile de bani.
Cele mai multe afaceri nu sunt imediat profitabile, întreprinzătorii trebuind să le susţină până când vor
aduce venituri. De asemenea, ei trebuie să finanţeze creditele clienţilor până când se vor realiza noi
venituri.
Capitalul de lucru (circulant, fondul de rulment) reprezintă fondurile temporare necesare derulării
activităţilor pe termen scurt. El poate fi determinat ca diferenţă între activul şi pasivul curent. Necesarul
de capital circulant se datorează fluxului de casă neuniform cauzat de fluctuaţiile sezoniere normale.
Schimbările neprevăzute ale cererii, vânzările pe credit şi sezonalitatea sunt cauze frecvente ale
variaţiei fluxului de numerar al oricărei întreprinderi mici.Fondul de rulment este folosit în mod normal
pentru achitarea notelor de plată, finanţarea vânzărilor pe credit, plata salariilor, precum şi pentru unele
situaţii neprevăzute. Creditorii fondului de rulment speră ca patronul să obţină un numerar superior
pentru asigurarea rambursării împrumutului la sfârşitul ciclului de producţie/vânzare.
Capitalul suplimentar este destinat extinderii afacerii sau modificării obiectului principal de activitate
al acesteia. Creditorii capitalurilor suplimentare acordă împrumutul pentru aceleaşi motive ca acelea ale
capitalului fix.Întreprinzătorul trebuie să evidenţieze distinct cele trei categorii de capital în
cadrul planificării financiare. Deşi ele sunt interdependente, fiecare are surse de finanţare proprii şi
efecte distincte atât asupra afacerii cât şi asupra creşterii pe termen lung a acesteia.
Categorii de capital pe perioada de exploatare
Pe parcursul desfăşurării activităţii de către IMM-uri se evidenţiază următoarele categorii de capital:
Capitalul economic alocat exploatării nu ţine cont decât de imobilizările utilizate de IMM-uri pentru
activitatea sa de exploatare şi de creşterea nevoii de fond de rulment pentru exploatare.
Capitalul investit cuprinde doar capitalul economic şi imobilizările în afara exploatării.
Capitalul angajat cuprinde capitalul economic, imobilizările în afara exploatării şi financiare, nevoia
de fond de rulment în afara exploatării şi disponibilităţile băneşti
Categorii de capital după provenienţa surselor
Diferitele modalităţi de finanţare a activelor Companiilor se referă la:
a) Capitalurile proprii care, la rândul lor, pot proveni din două surse:
- aport de capital al acţionarilor sau asociaţilor prin achiziţionarea de către aceştia de acţiuni sau părţi
sociale, emise de IMM-uri şi deţinerea lor pe o perioadă nedeterminată;
- autofinanţare, prin reinvestirea unei părţi din profitul net.
Amortizarea este o recuperare de aport iniţial de capital propriu care finanţează investiţia de menţinere
a capacităţii productive a întreprinderii. În consecinţă,amortizarea nu poate fi luată în calculul
capitalurilor proprii, încă odată.
b) Capitalurile împrumutate, care pot fi:
- împrumutul bancar tradiţional, cu garanţie materială explicită;
- împrumutul comercial din partea întreprinderilor partenere, sub formă de avansuri de finanţare. Dacă
sunt gratuite, atunci nu se iau în calculul datoriilor;
- credite de scont pe bază de gaj de valori mobiliare care sunt acordate în general pe termen scurt;
- leasing-ul, respectiv primirea cu împrumut a dreptului de folosinţă a activelor fixe închiriate şi
garantat cu dreptul de proprietate, care este al furnizorului.
c) Capitalurile condiţionale care îşi pot schimba natura în funcţie de decizia investitorului. În funcţie de
prevalenţa avantajelor deţinerii de capitaluri proprii sau, dimpotrivă, de capitaluri împrumutate, în
cadrul aceleiaşi IMM, investitorul poate cere restituirea aportului de capital propriu, convertirea
împrumutului în capital propriu, drept preferenţial de subscriere la emisiuni de noi titluri etc.
Diferitele modalităţi de finanţare a activelor Companiilor se referă la:
a) Capitalurile proprii care, la rândul lor, pot proveni din două surse:
- aport de capital al acţionarilor sau asociaţilor prin achiziţionarea de către aceştia de acţiuni sau părţi
sociale, emise de IMM-uri şi deţinerea lor pe o perioadă nedeterminată;
- autofinanţare, prin reinvestirea unei părţi din profitul net.
Amortizarea este o recuperare de aport iniţial de capital propriu care finanţează investiţia de menţinere
a capacităţii productive a întreprinderii. În consecinţă, amortizarea nu poate fi luată în calculul
capitalurilor proprii, încă odată.
b) Capitalurile împrumutate, care pot fi:
- împrumutul bancar tradiţional, cu garanţie materială explicită;
- împrumutul comercial din partea întreprinderilor partenere, sub formă de credite de scont pe bază de
gaj de valori mobiliare care sunt acordate în general pe termen scurt;
- leasing-ul, respectiv primirea cu împrumut a dreptului de folosinţă a activelor fixe închiriate şi
garantat cu dreptul de proprietate, care este al furnizorului.
c) Capitalurile condiţionale care îşi pot schimba natura în funcţie de decizia investitorului. În funcţie de
prevalenţa avantajelor deţinerii de capitaluri proprii sau,dimpotrivă, de capitaluri împrumutate, în
cadrul aceleiaşi IMM, investitorul poate cere restituirea aportului de capital propriu, convertirea
împrumutului în capital propriu,

1.2.Prime de capital
Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activele unei entităţi
după deducerea tuturor datoriilor sale.Cu ocazia inventarierii şi în vederea prezentării elementelor în
bilanţ capitalurile proprii se reflectă şi se evaluează  la valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele
inventarierii.Capitalurile proprii rămân evidenţiate la valorile din contabilitate.
Capitalul social subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire
a persoanei juridice şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital.
Contabilitatea analitică a capitalului social se ţine pe acţionari sau asociaţi, cuprinzând numărul  şi
valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale subscrise şi vărsate.Principalele operaţiuni care se
înregistrează în contabilitate cu privire la majorarea capitalului sunt: subscrierea şi emisiunea de noi
acţiuni, încorporarea rezervelor şi alte operaţiuni, potrivit legii.Operaţiunile care se înregistrează  în
contabilitate cu privire la micşorarea capitalului sunt, în principal, următoarele: reducerea numărului de
acţiuni sau părţi sociale sau diminuarea valorii nominale a acestora ca urmare a retragerii unor acţionari
sau asociaţi, răscumpărarea acţiunilor, acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi sau alte
operaţiuni, potrivit legii. Primele legate de capital cuprind primele de emisiune, fuziune, aport şi de
conversie.
Prima de emisiune se determină ca diferenţă între preţul de emisiune de noi acţiuni sau părţi sociale şi
valoarea nominală a acestora.Prima de fuziune se determină ca diferenţă între valoarea aportului
rezultat din fuziune  şi valoarea cu care a crescut capitalul social al societăţii absorbante.  Prima de
aport se calculează ca diferenţă  între valoarea bunurilor aportate  şi valoarea nominală a capitalului
social cu care au fost remunerate aceste aporturi. 
Prima de conversie a obligaţiunilor în acţiuni se calculează ca diferenţă între valoarea nominală a
obligaţiunilor corespunzătoare împrumuturilor obligatare  şi valoarea acţiunilor emise potrivit
prevederilor contractuale, atunci când valoarea obligaţiunilor Acţiunile proprii răscumpărate, potrivit
legii, sunt prezentate în bilanţ ca o corecţie a capitalului propriu. Câştigurile sau pierderile legate de
emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri
proprii ale entităţii (acţiuni, părţi sociale) nu vor fi recunoscute în contul de profit şi pierdere.
Contravaloarea primită sau plătită  în urma unor astfel de operaţiuni este recunoscută  direct în
capitalurile proprii şi se prezintă distinct în bilanţ, respectiv Situaţia modificărilor capitalului propriu,
astfel: câştigurile sunt reflectate în contul 141 "Câştiguri legate de vânzarea sau anularea
instrumentelor de capitaluri proprii"; pierderile sunt reflectate în contul 149 "Pierderi legate de
emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri
proprii". Contabilitatea rezervelor se  ţine pe categorii de rezerve: rezerve legale, rezerve statutare sau
contractuale  şi alte rezerve. Rezervele legale se constituie anual din profitul entităţii, în cotele şi
limitele prevăzute de lege, şi din alte surse prevăzute de lege. Rezervele legale pot fi utilizate numai în
condiţiile prevăzute de lege. Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul net al
entităţii, conform prevederilor din actul constitutiv al acesteia. 
Alte rezerve neprevăzute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe seama profitului net pentru
acoperirea pierderilor contabile sau în alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau
asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.

1.3 Rezerve
capitalul si rezervele (capitaluri proprii) reprezinta dreptul actionarilor asupra activelor unei entitati,
dupa deducerea tuturor datoriilor.

Capitalurile proprii cuprind:

• aporturile de capital;

• primele de capital;

• rezervele;

• rezultatul reportat;

• rezultatul exercitiului financiar.

La elaborarea situatiilor financiare, entitatile adopta conceptul financiar de capital. Conform acestui
concept, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalurile proprii ale entitatii.

Capitalul

– este reprezentat de capitalul social, patrimoniul regiei etc., în functie de forma juridica a entitatii.

Capitalul social subscris si varsat se înregistreaza distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire
a persoanei juridice si a documentelor justificative privind varsamintele de capital.

Contabilitatea analitica a capitalului social se tine pe actionari sau asociati, cuprinzând numarul
si valoarea nominala a actiunilor sau a partilor sociale subscrise si varsate.

Principalele operatiuni care se înregistreaza în contabilitate cu privire la majorarea capitalului


sunt:

• subscrierea si emisiunea de noi actiuni ;

• încorporarea rezervelor si

• alte operatiuni, potrivit legii.

Operatiunile care se înregistreaza în contabilitate cu privire la micsorarea capitalului sunt, în


principal, urmatoarele:

• reducerea numarului de actiuni sau parti sociale sau diminuarea valorii nominale a acestora ca urmare
a retragerii unor actionari sau asociati;

• rascumpararea actiunilor;

• acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti sau

• alte operatiuni, potrivit legii.

Modul de reflectare al unor operatiuni


Scoaterea din evidenta a unui bun care a constituit aport la capitalul social nu modifica capitalul
social, cu exceptia situatiilor prevazute de legislatia în vigoare. În toate cazurile de modificare a
capitalului social, aceasta se efectueaza în baza hotarârii adunarii generale a actionarilor, cu respectarea
legislatiei în vigoare.

Actiunile proprii rascumparate, potrivit legii, sunt prezentate în bilant ca o corectie a capitalului
propriu.

Câstigurile sau pierderile legate de emiterea, rascumpararea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit
sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii ale entitatii (actiuni, parti sociale) nu vor fi
recunoscute în contul de profit si pierdere. Contravaloarea primita sau platita în urma unor astfel de
operatiuni este recunoscuta direct în capitalurile proprii si se prezinta distinct în bilant, respectiv
Situatia modificarilor capitalului propriu, astfel:

– câstigurile sunt reflectate în contul 141 “Câstiguri legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de
capitaluri proprii”;

– pierderile sunt reflectate în contul 149 “Pierderi legate de emiterea, rascumpararea, vânzarea, cedarea
cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii”.

Nu reprezinta câstiguri sau pierderi legate de emiterea, rascumpararea, vânzarea, cedarea cu titlu


gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii ale entitatii, diferentele de curs valutar
dintre momentul subscrierii actiunilor si momentul varsarii contravalorii acestora, acestea fiind
recunoscute la venituri sau cheltuieli financiare, dupa caz.

Câstigurile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determina ca diferenta între pretul de


vânzare al instrumentelor de capitaluri proprii si valoarea lor de rascumparare, respectiv între valoarea
nominala a instrumentelor anulate si valoarea lor de rascumparare.

Pierderile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determina ca diferenta între valoarea de


rascumparare a instrumentelor de capitaluri proprii si pretul lor de vânzare, respectiv între valoarea de
rascumparare a instrumentelor anulate si valoarea lor nominala.

Cheltuielile legate de emiterea instrumentelor de capitaluri proprii sunt reflectate direct în


capitalurile proprii (cont 149 “Pierderi legate de emiterea, rascumpararea, vânzarea, cedarea cu titlu
gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii”) atunci când nu sunt îndeplinite conditiile
pentru recunoasterea lor ca imobilizari necorporale (cont 201 “Cheltuieli de constituire”).

Note explicative

În notele explicative trebuie cuprinse informatii referitoare la operatiunile care au afectat instrumentele
de capitaluri proprii ale entitatii.

Primele legate de capital cuprind primele de emisiune, fuziune, aport si de conversie.

Conturile corespunzatoare primelor legate de capital pot avea numai sold creditor.

Prime

Prima de emisiune se determina ca diferenta între pretul de emisiune de noi actiuni sau parti sociale si
valoarea nominala a acestora.

Prima de fuziune se determina ca diferenta între valoarea aportului rezultat din fuziune si valoarea cu
care a crescut capitalul social al societatii absorbante.

Prima de aport se calculeaza ca diferenta între valoarea bunurilor aportate si valoarea nominala a
capitalului social cu care au fost remunerate aceste aporturi.
Prima de conversie a obligatiunilor în actiuni se calculeaza ca diferenta între valoarea nominala a
obligatiunilor corespunzatoare împrumuturilor obligatare si valoarea actiunilor emise potrivit
prevederilor contractuale, atunci când valoarea obligatiunilor depaseste valoarea actiunilor
corespunzatoare.

Rezerve

Rezerve din reevaluare

Plusul sau minusul rezultat din reevaluarea imobilizarilor corporale, în conformitate cu prevederile
prezentelor reglementari, trebuie reflectat în debitul sau creditul contului 105 “Rezerve din reevaluare”,
dupa caz, cu respectarea prevederilor privind reevaluarea imobilizarilor corporale din prezentele
reglementari.

Evidentierea rezervelor din reevaluare trebuie efectuata pe fiecare imobilizare corporala în parte si pe


fiecare operatiune de reevaluare care a avut loc.

Diminuarea rezervelor din reevaluare poate fi efectuata numai în limita soldului creditor existent,
aferent imobilizarii respective.

Rezervele din reevaluarea imobilizarilor corporale au caracter nedistribuibil.

Alte rezerve

Contabilitatea rezervelor se tine pe categorii de rezerve:

• rezerve legale;

• rezerve statutare sau contractuale si

• alte rezerve.

Rezervele legale se constituie anual din profitul entitatii, în cotele si limitele prevazute de lege, si din
alte surse prevazute de lege.

Rezervele legale pot fi utilizate numai în conditiile prevazute de lege.

Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul net al entitatii, conform
prevederilor din actul constitutiv al acesteia.

Alte rezerve neprevazute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe seama profitului net pentru
acoperirea pierderilor contabile sau în alte scopuri, potrivit hotarârii adunarii generale a actionarilor sau
asociatilor, cu respectarea prevederilor legale.

Rezultatul exercitiului financiar, rezultatul reportat, repartizarea profitului si acoperirea pierderii


contabile

În contabilitate, profitul sau pierderea se stabileste cumulat de la începutul exercitiului financiar.

Rezultatul exercitiului se determina ca diferenta între veniturile si cheltuielile exercitiului

.Rezultatul definitiv al exercitiului financiar se stabileste la închiderea acestuia si reprezinta soldul final
al contului de profit si pierdere.

Repartizarea profitului se înregistreaza în contabilitate pe destinatii, dupa aprobarea situatiilor


financiare anuale.

Repartizarea profitului se efectueaza în conformitate cu prevederile legale în vigoare.Sumele


reprezentând rezerve constituite din profitul exercitiului financiar curent, în baza unor prevederi legale,
se înregistreaza prin articolul contabil 129 “Repartizarea profitului” = 106 “Rezerve”. Profitul contabil
ramas dupa aceasta repartizare se preia la începutul exercitiului financiar urmator celui pentru care se
întocmesc situatiile financiare anuale în contul 117

“Rezultatul reportat”, de unde urmeaza a fi repartizat pe celelalte destinatii hotarâte de adunarea


generala a actionarilor sau asociatilor, cu respectarea prevederilor legale. Evidentierea în contabilitate a
destinatiilor profitului contabil se efectueaza dupa adunarea generala a actionarilor sau asociatilor care
a aprobat repartizarea profitului, prin înregistrarea sumelor reprezentând dividende cuvenite
actionarilor sau asociatilor, rezerve si alte destinatii, potrivit legii.Închiderea conturilor 121 “Profit sau
pierdere” si 129 “Repartizarea profitului” se efectueaza la începutul exercitiului financiar urmator celui
pentru care se întocmesc situatiile financiare anuale. Ca urmare, cele doua conturi apar cu soldurile
corespunzatoare, în bilantul întocmit pentru exercitiul financiar la care se refera situatiile financiare
anuale.În contul 117 “Rezultatul reportat” se evidentiaza distinct rezultatul reportat provenit din
preluarea la începutul exercitiului financiar curent, a rezultatului din contul de profit si pierdere al
exercitiului financiar precedent, precum si rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor
contabile.Pierderea contabila reportata se acopera din profitul exercitiului financiar si cel reportat, din
rezerve, prime de capital si capital social, potrivit hotarârii adunarii generale a actionarilor sau
asociatilor, cu respectarea prevederilor legale. În lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor
din care se acopera pierderea contabila este la latitudinea adunarii generale a actionarilor sau
asociatilor, respectiv a consiliului de administratie.În cazul corectarii de erori care genereaza pierdere
contabila reportata, aceasta trebuie acoperita înainte de efectuarea oricarei repartizari de profit.

1.4 Amortizarea
Amortizarea
reprezintă alocarea (repartiţia) valorii amortizabile a unei imobilizări pedurata sa de utilizare
previzionată. Faţă de această interpretare generală, există numeroaseconcepţii privind amortizarea.
Pentru contabilitate prezintă interes următoarele trei:
 
a)amortizarea ca proces de corecţie a valorii imobilizărilor 
. Amortizarea este constatarea
contabilă a pierderii de valoare suferită de către activele imobilizate ca urmare a deprecierii în timp
(uzurii fizice şi morale). Pornind de la această interpretare se procedează la corecţia valoriiactivelor
imobilizate pentru a le readuce la o valoare apropiată de realitate;
 
 b) amortizarea ca proces de transfer sau de repartizare a costurilor imobilizărilor asupracheltuielilor
exerciţiului
. Transferul se face pe perioada economică de utilizare a activului amortizabil;
c) amortizarea ca sursă de finanţare a reînnoirii imobilizărilor 
. Ea are ca scop de a conserva în întreprindere resursele generate de activitatea acesteia necesare
reconstituirii imobilizărilor.
Potrivit surselor de drept contabil din România constituie obiect al amortizării toate
imobilizările corporale şi necorporale, cu excepţiile: lacurile, bălţile, iazurile care nu sunt rezultatul
unor investiţii, precum şi terenurile inclusiv cele împădurite, cu excepţia terenurilor cudestinaţie
economică obţinute prin acte de vânzare
-cumpărare, inclusiv prin despăgubiri încazul exproprierilor. Plantaţiile tinere şi plantaţiile de protecţie
sunt scutite de calcululamortizării până la trecerea pe rod a plantaţiilor tinere şi cinci ani a plantaţiilor
de protecţie.
 
De asemenea, fondul comercial, de regulă, nu este supus amortizării, cu
excepţia prevăzută în Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii: “Dacă se constată o depreciere
ieversibilă acesta se poate amortiza
”.
 Pentru evaluarea amortizării se pot folosi mai multe criterii cum sunt:-
durata normală de funcţionare (utilizare) în cazul mijloacelor fixe;
 -durata de amortizare limitativă, stabilită prin lege, în cazul imobilizărilor necorporale
(exemplu, cheltuielile de cercetare -dezvoltare se amortizează într-o perioadă de cel mult 5 ani);în
funcţie de volumul activităţii obţinute şi în funcţie de rata dobânzii.
Ca interpretare generala, amortizarea reprezintă alocarea valorii amortizabile a uneiimobilizări pe
durata sa de utilizare previzionată. Existand numeroase conceptii privindamortizarea, ca interes
pentru contabilitate sunt de retinut următoareletrei:
-amortizarea ca proces de corecţie alvalorii imobilizărilor.
Amortizarea este constatareacontabilă a pierderii de valoare suferită de către activele imobilizate ca
urmare a deprecierii în timp, a uzurii fizice (generată de funcţionarea tehnică si
mecanică precum şi de influenţafactorilor naturali) sau uzurii morale (cauzată de evoluţia rapidă a
tehnicii, deapariţia a noimaşini cu performanţe mai ridicate). Pornind de la această interpretare
amortizarea are rolul deacorecta valoarea activelor imobilizate pentru a le readuce la o valoare
apropiată de realitate.
 -amortizarea ca proces de transfer sau de repartizare a costului imobilizărilor
asupracheltuielilorexerciţiului. Discutată ca proces de alocare, amortizarea reprezintă
resursacontrolabilă provenită din trecut care produce beneficii viitoare. Alocarea sau transferul valorii
se face pe perioada economică deutilizare a activului amortizabil. De aceea, fracţiunea
devaloare etalată în timp asupra rezultatuluiexerciţiului
trebuie să reprezinte o mărime raţionalăînscrisă în principiile şi regulile imaginii fidele.
-amortizarea ca sursă de finanţare a reînnoirii imobilizărilor. Reconstituirea capitalului
impune
abordarea simultană a amortizării ca o problemă de recuperare a investiţiei şi ca o sursăde finanţare
areînnoirii imobilizărilor. Prin mecanismul amortizării investiţia iniţială esterecuperată şi reîntregită în
modeşalonat în ciclul de exploatare, devenind o resursă de autofinanţare pentru o nouă investiție.
METODE DE AMORTIZARE
Întreprinderile din România sunt obligate să amortizeze imobilizările corporaleşinecorporale potrivit
Legii privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale utilizând unul din
regimurile:
a)amortizarea liniară;
  b) amortizarea degresivă;
 c)amortizarea accelerată.
a)
Amortizarea liniară
 
constă în calcularea şi alocarea uniformă a valorii contabile de intrarea
activelor amortizabile pe toată durata normală de funcţionare exprimată în ani. Învariant
nominală amortizarea se calculează raportând valoarea amortizabilă la durata normală de utilizare
 
Amortizarea liniară se poate calcula şi prin aplicarea cotei medii anuale de amortizare la
valoareade intrare a mijloacelor fixe.
Amortizarea liniară constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare pe toată durata deviață a
bunului.
b)Amortizarea degresivă constă în multiplicarea cotelor liniare corespondente cu uncoeficient
care variază potrivit duratei de viaţă curent admisă pentru bunul respectiv.Calculul amortizăriiare la
bază regula fiscală care presupune corectarea ratei liniare cucoeficienţii multiplicativi stabiliţi
 prin Legea 15/1994:1,5 pen
tru durata de viaţă între 2
-5 ani
2 pentru durata de viaţă între 5
-10 ani;
2,5 pentru durata de viaţă mai mare de 10 ani
c)Amortizarea accelerată, constă în calcularea şi includerea, în primul an de funcţionare, în
cheltuielile de
exploatare, a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a activului
fixrespectiv. Amortizările anuale pentru exerciţiile financiare următoare sunt calculate la
valoarearămasă de amortizat, după regimul liniar, prin
raportare la numărul de ani de utilizare rămaşi.Metoda însumării anilor de viaţă, este tot o metodă
degresivă de amortizare, care presupune alocarea costului iniţial în funcţie de gradul de utilizare a
activului (sau producţia obţinută). Valoarea contabilă a activului este ponderată cu un indice calculat
prin însumarea anilor de funcţionare sau producţiei anuale estimate. Amortizările descresc
proporţional cu ordinea numerică inversă aanilor sau producţia anuală estimată.
REGIMURI DE AMORTIZARE
 Recuperarea valorii de intrare a mijloacelor fixe, pe calea amortizarii, se face utilizandunul
dintreurmatoarele regimuri de amortizare, care se aproba la data punerii in functiune:amortizarea
liniara;amortizarea degresiva; amortizarea accelerata. cota deAmortizarea se determina prin aplicarea
cotei de amortizare asupra valorii de intrare-amortizare a mijloacelor fixe. Cota de amortizare se
determina prin impartirea cifrei 100 la durata normala de functionare stabilita prin Catalog.Pentru
mijloacele fixe existente in patrimoniu.Regimurile de amortizare se pot utiliza concomitent, pentru
mijloace fixe diferite, respectand principiul permanentei metodei si regulile
stabilite pentru fiecare regim de amortizare:
Regimul de amortizare liniara:
Utilizarea regimului deamortizare liniara consta in includerea uniforma in cheltuielile de exploatare a
unor sume fixe, stabilite proportional cu durata normala de functionare a mijlocului fix.Amortizarea
liniara se determina utilizand regula de baza privind calculul amortizarii,respectiv prin aplicarea cotei
anuale de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe.Mijloacele fixe de
natura constructiilor se amortizeaza utilizand numai regimul de amortizare liniara.Competenta de
aprobare a utilizarii regimului de amortizare liniara revine consiliului de administratie al
contribuabilului.Regimul de amortizare degresiva:Utilizarea regimului de amortizare degresiva consta
in multiplicarea cotei de amortizare liniara cu urmatorii coeficienti stabiliti in functie de durata
normala de utilizare a mijlocului fix,astfel:1,5, daca durata normala de utilizare a mijlocului fix
este cuprinsa intre 2si 5 ani;2,0, daca durata normala de utilizare a mijlocului fix este cuprinsa intre 5si
10 ani;2,5, daca durata normala de utilizare a mijlocului fix este mai mare de
10ani.Competenta de aprobare a utilizarii regimului de amortizare degresiva revine consiliului
de administratie al contribuabilului.Calculul amortizarii prin utilizarea amortizarii degresive
presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
1. in primul an de functionare, amortizarea anuala se determina prin aplicarea cotei de
amortizare degresiva asupra valorii de intrare a mijlocului fix;
2. In anii urmatori se aplica aceeasi cota de amortizare, dar de fiecare data asupra valorii ramase
neamortizate a mijlocului fix;
3. In anul in care amortizarea anuala rezultata este egala sau mai mica cu/decat amortizarea anuala
liniara, se trece la amortizarea liniara, pana la expirarea duratei normale de utilizare.Regimul de
amortizare accelerate:Utilizarea regimului de amortizare accelerata consta in includerea in primul an
de functionare, in cheltuielile de exploatare, a unei cote de amortizare care nu poate depasi 50% din
valoarea de intrare a mijlocului fix. Primul an de functionare inseamna 12 luni consecutive,incepand
cu luna urmatoare punerii in functiune.Valoarea ramasa dupa primul an de functionare se
recupereaza prin includerea in cheltuielile de exploatare, in regim liniar, infunctie de durata
normala de functionare ramasa.Regimul de amortizare accelerata se poate aplica numai pentru
mijloacele fixe noi,achizitionate si puse in functiune.Pentru echipamentele tehnologice,respectiv
masini, utilaje si instalatii de lucru,computere si echipamente periferice, respectiv grupa a doua,
subgrupa 2.1, se poate utilizaregimul de amortizare accelerata

Capitolul 2 Surse straine de finantare


2.1 Datoriile fata de terti
Rezulta din relatiile contractuale ale societatii cu tertii sau cu statul.
Sunt surse gratuite atrase temporar pentru finantarea activitatii de exploatare.
Provin din decalajul favorabil de plati mai mare decat decalajur nefavorabil de incasari.
Sunt luate in calcul la valoarea cea mai mica din perioada de timp analizata
In marime efectiva,acestea se evalueaza la nivelul soldurilor datoriilor de exploatare din
bilant,care se regasesc in planul de conturi la clasa 4-conturile de datorii pe termen scurt
Ca marimi previzionate se estimeaza dupa doua metode:
1. Analitica-pentru determinarea pasivelor stabile 1
2. Sintetica-Pentru determinarea pasivelor stabile 2
Marimea totala a pasivelor stabile previzionate se determina prin insumarea pasivelor stabile-1 cu
pasivele stabile-2
Datoriile fata de terti(pasive stabile)reprezinta atragerea in circuitul economic al agentului economic a
aunor disponibilitati ce apartin altor persoane fizice si juridice pentru finantarea activitatii economice:
 Creditul comercial acordat de furnizorii si clientii firmei
Sume corespunzatoare:
1. partilor din profit repartizate di nedistribuite
2. Impozitelor
3. Rezervelor pentru plati viitoare
 Acumularea de pasive de la inceputul lunii pana in ziua in care se fac plati aferente salariilor
 Ajustari privind deprecierea activelor
Capitalurile imprumutate reprezinta sume imprumutate de egentul economic de pe piata de capital in
anumite conditii(scadenta certa,dobanda fixa,valoare de rambursat cunoscuta)si imbraca mai multe
forme:
 Creditul obtinut de la institutiile financiare
 Imprumut obligatoriu(din emisiune de obligatiuni)
 leasing

2.2 Surse importante(credite)


. Credite pentru activitatea de leasing, ce sunt destinate achiziţionării de bunuri imobile, precum şi
bunuri mobile de folosinţă îndelungată, aflate în circuitul civil, noi sau second- hand. Acestea se
acordă societăţilor şi instituţiilor specializate în desfăşurarea activităţii de leasing, pentru
achiziţionarea activelor ce fac obiectul contractelor de leasing încheiate cu utilizatorii. În general,
volumul creditului pentru activitatea de leasing nu depăşeşte 85% din preţul de achiziţiei (inclusiv
TVA) a bunurilor ce urmează a fi cumpărate şi închiriate în regim de leasing.
Se poate acorda prin contracte de credit distincte pe bază de contracte de leasing prezente
şi/sau viitoare, cu un singur utilizator; prin acorduri de creditare distincte pe bază de contracte de
leasing prezente şi/sau viitoare, cu diverşi utilizatori; prin acorduri de creditare, în sistem revolving,
pe baza contractelor de leasing prezente şi viitoare cu diverşi utilizatori.
2. Credite pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie, ce au ca beneficiari întreprinderile care
execută produse cu ciclu lung de fabricaţie cum ar fi: utilaje tehnologice de toate tipurile şi părţi ale
acestora. Aceste tipuri de credite au termene de rambursare cuprinse între 12-36 luni, fără a depăşi
însă ciclurile de execuţie stabilite prin documentaţia tehnică şi cele înscrise în contractele de livrare.
Volumul maxim al creditului se determină pe baza mişcării stocurilor şi cheltuielilor aferente
producţiei în curs de fabricaţie estimate a exista în sold la finele fiecărei luni din cadrul perioadei de
creditare, precum şi a celorlalte elemente de cheltuieli aferente contractului/comenzii.
3. Credite pentru investiţii, care sunt destinate pentru finanţarea activităţii de investiţii, în
completarea surselor proprii ale clienţilor, pe total activitate de investiţii sau pe obiective ( proiecte)
de investiţii, pentru realizarea de noi capacităţi de producţie sau dezvoltarea capacităţilor de
producţie existente etc. . La aceste credite se poate acorda o perioadă de graţie pentru plata ratelor de
credit de până la doi ani. În general, nivelul creditului este de maxim 85% din valoarea totală a
investiţiei, 15% fiind sursele proprii ale solicitantului. Este nevoie de aceeaşi documentaţie ca în
cazul solicitării unui credit pe termen scurt, la care se mai adaugă:
- planul de afaceri ( în cazul clienţilor cu o cifră anuală de peste 1 milion echivalent Euro) sau studiu
de fezabilitate în cazul proiectelor de investiţii cu valoare mai mare de 100.000 Euro.
- documentaţie tehnico-justificativă aferentă obiectivului de investiţii sau memorii justificative
privind necesitatea acestor investiţii cu devize estimative şi listele de utilaje şi alte dotări care se vor
ataşa planului de afaceri, în cazul proiectelor de investiţii la care nu este necesar studiul de
fezabilitate
- autorizaţia de construcţie cu avizele şi
acordurile necesare
- lista cheltuielilor de capital
pentru investiţ
- acte justificative privind situaţia juridică
a terenului
- alte documente prevăzute în
legile în vigoare
4. Creditul ipotecar, ce se acordă persoanelor juridice care au ca obiect de activitate construirea,
reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie locativă, industrială sau
comercială sau persoanelor juridice române care doresc construirea de locuinţe de serviciu pentru
salariaţii proprii. În general, nivelul creditului este de maxim 75% din valoarea imobilului şi/sau din
valoarea devizului estimativ, diferenţa fiind aportul propriu al solicitantului. Creditul poate acoperi
şi finanţarea unor cheltuieli legate de realizarea investiţiilor imobiliare, cum ar fi: cheltuieli pentru
realizarea de studii şi proiecte, pentru obţinerea avizelor etc.
Modalitatea de garantare a creditelor contractate de către întreprinderi diferă în funcţie de tipul de
credit, în general tipurile de garanţii acceptate de către bancă fiind cele reale mobiliare, cele reale
imobiliare( depozit bancar, titluri de ordin şi nominative etc.), respectiv garanţiile personale (scrisori
de garanţie bancară, garanţii emise de statul român etc.).
Costul creditelor
Principalul cost al creditului este reprezentat de dobânda pe care trebuie să o plătească solicitantul de-
a lungul perioadei pentru care a fost obţinut creditul. Modalitatea clasică de exprimare a acestui cost
este aceea de rată de dobândă pe care băncile o afişează pentru fiecare tip de credit în parte. Aceasta
diferă în funcţie de tipul de credit solicitat, precum şi de perioada pentru care este acordat. Pentru
anumite tipuri de credite, băncile calculează şi marja de risc de credit ce majorează costul creditului
pentru întreprinderile caracterizate de un grad de profitabilitate mai redus, respectiv un serviciu al
datoriei mai slab.
Dobânzile pe care băncile le afişează pentru creditele ce pot fi contractate nu cuprind şi
comisioanele pe care solicitanţii creditelor respective trebuie să le plătească suplimentar. O excepţie o
reprezintă creditele pentru consum destinate persoanelor fizice, caz în care băncile trebuie să comunice
dobânda anuală efectivă (DAE). De asemenea, băncile afişează rata de dobândă anuală, ca urmare în
calculul dobânzii de plată trebuie să se ţină cont de intervalul de timp la care se fac plăţile către bancă.
În aceste condiţii, este necesară estimarea ratei de dobândă proporţională pentru perioada pentru
care creditul este acordat (rdT) având ca referinţă numărul de zile (360) corespunzătoare anului
bancar.
Ca urmare, dobânda de plată pentru un credit este determinată luând în considerare rata de dobândă
la care a fost contractat împrumutul, suma rămasă nerambursată şi perioada pentru care acesta a fost
acordat. Mărimea acesteia diferă în funcţie de modalitatea de rambursare aleasă. Cea mai frecventă
modalitate de rambursare a unui împrumut este aceea ce presupune plăţi constante sau
rambursarea.

Capitolul 3
Studiu de caz