Fenomenul delicvenței juvenile s-a amplificat sensibil în perioada de tranziție,

statisticile oficiale consemnând creșterea anuală de minori și tineri care intră în conflict cu
legea penală, precum și sporirea considerabilă a delictelor grave comise de aceștia împotriva
proprietății, vieții și integrității persoanelor sau normelor de conviețuire socială.
Creșterea ponderii minorilor delicvenți nu și-a găsit imediat un corespondent
preventiv, educativ și curativ în sistemul de sancționare și de judecare a diverselor fapte
antisociale comise de minori, evoluția alarmantă a fenomenului de delicvență juvenilă fiind
influențată, într-o oarecare măsură, și de ”eșecul” vechiului sistem de sancționare a minorilor
delicvenți. Aceasta nu a permis instanțelor de judecată să poată utiliza o gamă diversă de
măsuri educative, conducând la o anumită criză de legitimitate a justiției, opinia publică
considerând că justiția nu poate contracara eficient fenomenul de delicvență juvenilă.
Copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal,
beneficiază de protecție în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 26/1997,
modificată prin Legea nr. 108/1998.
Nu răspunde penal copilul care a împlinit vârsta de 1 ani sau care are vârsta cuprinsă
între 14 și 1 ani, dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.
Față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate
aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seamă de gradul de pericol social al faptei
săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportamentul lui, de
condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natură să
caracterizeze persoana minorului.
Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este
suficientă pentru a îndreptarea minorului. (Cartea Albă a Copilului – Fundația Copiii
României, pag 173)
Tipuri de măsuri educative :
* mustrarea;
*libertatea supravegheată;
* consemnarea la sfârşit de săptămână;
*asistarea zilnică;
*internarea într-un centru de reeducare;
* internarea într-o instituție medical-educativă;
*internarea într-un centru de detenție.
În stabilirea măsurii educative, comisia pentru protecția copilului va ține seamă de
gradul de pericol social al faptei săvârșite, de dezvoltarea fizică, intelectuală și afecțiunea
copilului, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice
alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea acestuia. (Ordonanța de urgență
nr.26/1997 în vigoare de la 12 iunie 1997 până la 30 iunie 2017, fiind înlocuită prin
Ordonanța de Urgență 26/1997(r1), formă aplicabilă de la12 iunie 1997 până la 23 iulie
1998, fiind înlocuită prin republicarea (r1 din Monitorul Oficial, Partea I, nr.
276/24.07.1998)
Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea copilului, în arătarea pericolului
social al faptei săvârșite, în sfătuirea copilului să se poarte în așa fel încât să dea dovadă de
dreptate, atrăgându-i-se totodată atenția că, dacă va săvârși din nou o infracțiune , se va lua
față de el o măsură mai severă sau i se va putea aplica pedeapsă. ( Ghid informativ privind
instituțiile juridice de protecție a minorului delincvent finanțat de Ambasada Regatului
Țărilor de Jos în cadrul Programului RO Matra KAP/01/09, decembrie 2002)

Consemnarea la sfârşit de săptămână este măsura educativă ce constă în obligaţia

minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între
4 şi 12 săptămâni; minorul poate să părăsească locuinţa în această perioadă doar dacă are
obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de
instanţă.
Asistarea zilnică este o măsură educativă ce se poate dispune pe o durată
cuprinsă între 3 şi 6 luni și care presupune  intervenţia directă a serviciului de probaţiune
întrucât acesta întocmeşte programul zilnic al minorului ce include, alături de elementele
obişnuite în raport de vârsta şi situaţia şcolară sau profesională a minorului (de exemplu,
frecventarea cursurilor şcolare) şi pe cele impuse de judecător (de exemplu, să urmeze un
curs de pregătire şcolară sau formare profesională, să se supună măsurilor de control,
tratament sau îngrijire medicală etc).

Măsura educativă a libertății supravegheate constă în lăsarea copilului în libertate

timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredințată, după caz,
părinților, adoptatorului sau tutorelui copilului. Dacă nici unul dintre aceștia nu poate asigura
supravegherea în condiții satisfăcătoare, comisia dispune încredințarea supravegherii
copilului, pe același interval de timp, unei familii sau unei persoane de încredere, unui
organism privat autorizat sau serviciului public specializat.
Persoana căreia i s-a încredințat supravegherea copilului, are obligația de a veghea
îndeaproape asupra comportării acestuia, în scopul îndreptării lui, precum și datoria de a
înștiința, de îndată, comisia atunci copilul se sustrage de la supraveghere, are purtări rele ori a
săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

Legiuitorul a stabilit că minorii au capacitate penală începând cu vârsta de 14 ani,

iar în ceea ce-i privește pe minorii cu vârsta între 14 și 16 ani a instituit o prezumție relativă
de lipsă a discernământului (iuris tantum). Prezumția poate fi răsturnată dacă se probează că
au săvârşit fapta cu discernământ. Începând cu vârsta de 16 ani, existenţa discernământului
este prezumată, de asemenea, iuris tantum.
Aşadar, minorii care nu au împlinit 14 ani şi minorii care au împlinit această vârstă, dar nu au
avut discernământ în momentul comiterii faptei prevăzute de legea penală, nu răspund penal.
Ce instrumente juridice pot fi folosite față de minorii care nu răspund penal? Conform art. 84
alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului[1], față de
copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la
propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate
administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a)
şi c). Este vorba despre plasament și supravegherea specializată.( LEGEA nr. 272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în 2014)
Conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, măsura supravegherii specializate
constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor
obligaţii, cum ar fi:
 a) frecventarea cursurilor şcolare;
 b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
 c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;
 d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite
persoane.

Comisia poate să impună respectarea următoarelor obligații:

 să nu frecventeze anumite locuri stabilite;

 să nu intre în legătură cu anumite persoane;
 să nu frecventeze cu regularitate școala sau un curs de perfecționare.

Comisia atrage atenția consecințelor comportării sale. După luarea măsurii libertății
supravegheate, comisia înștiințează școala la care copilul învață. Dacă înăuntrul
 termenului de supraveghere, copilul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra
lui, are purtări rele ori săvârșite din nou o faptă prevăzută de legea penală, comisia poate
revoca măsura libertății supravegheate să ia față de copil măsura internării într-un centru
de reeducare sau într-o instituție medical-educativă.

Măsura educativă a internării copilului într-un centru de reeducare se ia în scopul

reeducării copilului, căruia i se asigură posibilitatea de dobândi învățătura necesară și o
pregătire profesională potrivit aptitudinilor sale. Măsura internării se ia față de copilul în
privința căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare. Internarea într-un centru
educativ este măsura educativă ce constă  în internarea minorului într-o instituţie specializată
în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare
profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegraresocială.
Dacă minorul dovedeşte în timpul internării în centrul educativ că a făcut progrese
semnificative în direcţia reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata
măsurii, judecătorul poate dispune, fie înlocuirea acestei măsuri cu măsura asistării zilnice,
dacă nu a împlinit vârsta de 18 ani, fie eliberarea, atunci când a împlinit vârsta de 18 ani.

Măsura educativă a internării copilului într-o instituție medical educativă se ia

față de copilul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament
medical și de un regim special de educație.

În cazul în care minorul nu are un comportament care să permită repunerea sa în libertate

înainte de împlinirea duratei măsurii, el va rămâne în centrul educativ până la executarea
integrală a acesteia sau chiar judecătorul poate dispune continuarea executării măsurii
educative într-un centru de detenție.
Măsura educativă a internării copilului într-un centru de detenție
În situația în care cel internat a împlinit vârsta de 18 ani şi are un comportament prin
care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte
persoane internate, judecătorul poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un
penitenciar.
Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie presupune ca minorul să fie
internat într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi
supraveghere, unde să urmeze programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe
de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
Legiuitorul a prevăzut că și în acest caz judecătorul poate dispune continuarea executării
măsurii într-un penitenciar după împlinirea vârstei de 18 ani atunci când în cursul executării
persoana are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de
recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate.

Durata măsurilor educative de internare

Măsura educativă a internării copilului într-un centru de reeducare precum și măsura
internării într-o instituție medical educativă se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura
decât până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani. Această măsură trebuie să fie
ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Comisia, dispunând
ridicarea măsurii internării într-o instituție medical-educative, poate, dacă este cazul, să ia
față de copil măsura internării într-un centru de reeducare.
La data când copilul devine major, comisia poate dispune prelungirea internării pe o
durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.
Măsurile educative se iau la sesizarea procurorului, a organelor de poliție, a școlii, a
părinților sau a oricărei persoane interesate.
Măsura libertății supravegheate și măsura internării într-o instituție medical-educativă
se iau numai cu aviz procurorului.
La luarea măsurilor educative, comisia va ține seama de gradul de pericol social al
faptei săvârșite, de dezvoltarea fizică, intelectuală și afectivă a copilului, de comportarea
lui generală, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice elemente de
natură să caracterizeze personalitatea acestuia.(A se vedea Alexandru Țiclea și Constantin
Tufan, Dreptul securității sociale, op. Cit. pagina 358)
Prin Decizia nr.47/1999 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.264
din 9 iunie 1999/ Curtea Constituției a statuat ca dispozițiile art. 23-30 din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.26/1997, sunt neconstituționale.
Astfel, a reținut:
Dispozițiile legale analizate își propun să reglementeze protecția copilului aflat în
dificultate care, deși săvârșește fapte prevăzute de legea penală, nu răspunde penal. Sediul
materiei este Codul Penal, care la art.99 prevede că minorul care nu a împlinit vârsta de 14
ani nu răspunde penal, iar minorul care are vârsta între 14-1 ani răspunde penal, numai
atunci când se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. Aceste norme legale sunt în
concordanță cu prevederile art. 40 pct. 3 lit.a) din Convenția cu privire la drepturile
copilului (adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și
ratificată de România prin Legea nr.18 din 27 septembrie 1990, republicată în Monitorul
Oficial nr.314 din 13 iunie2001), prevederi care au următorul cuprins: ”Statele-părți se vor
strădui să promoveze adoptarea legi, de proceduri, crearea de autorități și instituții special
concepute pentru copii bănuiți, acuzați sau declarați că ar fi comis încălcări ale legii
penale, și în special să stabilească o vârstă minimă sub care copii vor fi prezumați că nu au
discernământul de a încălca legea penală.” ( Decizia Curții Constituționale nr.47/1997,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.264/09.06.1999)
Așadar, minoritatea făptuitorului, în condițiile descrise mai sus, este o cauză care
înlătură caracterul penal al faptei, pentru considerentul că făptuitorul nu are capacitatea de
a-și da seama de semnificația socială a actelor sale de conduită și de a-și controla
comportamentul în raport cu aceste acte. Caracterul penal al faptei este înlăturat, în astfel
de situații, ca urmare a înlăturării vinovăției minorului în săvârșirea faptei, iar vinovăția
minorului este înlăturată, la rândul ei, din pricina insuficienței dezvoltări a facultăților
psihice, care face posibil ca minorul să nu înțeleagă caracterul și efectul faptelor sale și să
nu le poată stăpâni. Însă , chiar dacă fapta antisocială săvârșită de un astfel de minor nu
atrage răspunderea sa penală, ea trebuie să constituie temeiul luării față de minor a unor
măsuri de ocrotire, care au un dublu caracter: acela de protecție socială a minorilor față de
factori ce ar periclita dezvoltarea armonioasă a personalității lor, precum și acela de
apărare a societății față de pericolul proliferării unor asemenea fapte.
 Bibliografie:

1. Alexandru Țiclea și Constantin Tufan, Dreptul securității sociale -

https://www.google.ro/search?q=Alexandru+%C8%9Aiclea+
%C8%99i+Constantin+Tufan%2C+Dreptul+securit
%C4%83%C8%9Bii+sociale&rlz=1C1CHBF_roRO745RO745&oq
=Alexandru+%C8%9Aiclea+%C8%99i+Constantin+Tufan
%2C+Dreptul+securit
%C4%83%C8%9Bii+sociale&aqs=chrome..69i57j69i59.896j0j1&s
ourceid=chrome&ie=UTF-8;
2. Cartea Albă a Copilului – Fundația Copiii României;
3. Convenția cu privire la drepturile copilului -
https://www.unicef.org/moldova/CRC_RO.pdf;
4. Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990
-http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/legislatie/18_1990.pdf;
5. Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor
copilului - http://www.universdecopil.ro/protectia-copilului-care-a-
savarsit-o-fapta-penala-si-nu-raspunde-penal-si-protectia-copilului-
impotriva-exploatarii-legea-nr-272-din-2004.html;
6. Ordonanța de urgență nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat
în dificultate - https://lege5.ro/Gratuit/geytkojq/ordonanta-de-
urgenta-nr-26-1997-privind-protectia-copilului-aflat-in-dificultate
7. Decizia Curții Constituționale nr.47/1997 -
https://lege5.ro/Gratuit/gezdsnzq/decizia-nr-47-1997-referitoare-la-
exceptia-de-neconstitutionalitate-a-legii-nr-76-1994-pentru-
modificarea-si-completarea-legii-nr-85-1992-privind-vanzarea-de-
locuinte-si-spatii-cu-alta-destinatie-cons;
8. Ghid informativ privind instituțiile juridice de protecție a minorului
delincvent finanțat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în cadrul
Programului RO Matra KAP/01/09, decembrie 2002;