Sunteți pe pagina 1din 3

Cursul 3, Semestrul II, I.S.

Perioada Cuceririlor militare: Nichifor II Focas si


Ioan I Tzimiskes

Nichifor Focas ( 963-969)

Dupa moartea lui Roman II, imparateasa Teodora si-a indreptat privirile spre Nichifor Focas,
oferindu-i acestuia mana. La 16-august-963, Focas a fost incoronat imparat in Biserica Sfanta Sofia de
catre Patriarhul Polyeuct. Sot al Teodorei, focas va fi tata vitreg si protector al celor doi fii porfirogeneti
Vasile al II-lea si Constantin al-VIII-lea viitori imparati.
Urcarea pe tron a lui Nichifor Focas a insemnat victoria aristrocratiei militare. Noul imparat era un
om simplu cu infatisare aspra si putin atragatoare, pasionat de arta militara si prieten cu oameni
credinciosi si cu monahi.
Nichifor Focas a fost prieten devotat al Sf Atanasie Atonitul, fondatorul mari Lavre de la Muntele
Athos, Sfantul fiindu-i duhovnic.

Politica interna

Ca reprezentant al aristocratiei funciare, Nichifor Focas a luat unele masuri menite sa apere
drepturile clasei careia ii apartinea. Astfel, in 967 a dat o lege prin care dreptul de preemtiune al taranilor
a fost anulat. Potrivit acestei legi, taranii nu puteau cumpara mosiile puse in vanzare de catre cei bogati,
ci numai bunurile apartinand celor din aceiasi categorie cu ei.
Imparatul a luat si unele masuri menite sa dezvolte proprietatile bisericesti, in special cele ale
manastirilor, pintr-o lege promulgata in 964. Cum Biserica isi marise neincetat posesiunile, imparatul a
vazut in acesta un pericol pentru viata morala a clerului, si mai ales a monarhilor care duceau si vita
comoda. Prin legea din 964, Nichifor Focas a permis intemeierea de noi Biserici si Manastiri numai in
locuri muntoase si pustii, favorabile creeri unui mediu spiritual inalt si unde nu era pericolul formarii de
mari proprietati funciare. Acesta lege a intampinat din partea Bisericii o puternica opozitie si de aceea ea
nu a ramas prea mult in viguare.

Politica externa

Dupa preluarea functiei supreme in imperiu, Nichifor Focas a reluat ofensiva impotriva Arabilor
din Orient. Ea a fost incununata de succes si domnia sa ca si a urmasilor sai imediati, v-a reprezenta cea
mai glorioasa perioada din Istoria Bizantului.
In timpul acestei campanii, armata Bizantina a reusit sa cucereasca Tarsul si Mopsueschia, in
Cilicia, apoi insula Cipru (965), mai multe orase de pe litoralul Siriei, apoi Alepul. O parte din Siria, cu
Antiohia, a fost alipita in imperiu.
In raporturile cu Bulgarii, Nichifor Focas a facut o mare gresala care v-a constitui o grea povara
pentru urmasii sai. In 965, Tarul Petru a cerut plata tributului stabilit cu imparatii bizantini anteriori.
Nichifor Focas a refuzat plata iar ambasadorii au fost batuti si au fost distruse unele fortarete ale
Taratului Bulgar. Imparatul Bizantin a apelat la ajutorul Rusilor, aflati sub conducerea lui Sviatoslav,
fiul Olgai. Acesta, a reusit sa-i invinga pe Bulgari la Dunarea de jos, luand in captivitate pe Tarul Boris
al II-lea. Gresala lui Focas fusese aceasta: el adusese pe Rusi in imperiu inlocuind astfel un dusman slab

1
cu unul puternic si periculos. Nichifor Focas a incercat atragerea Bulgarilor intr-o alianta, dar acest lucru
nu s-a mai realizat, deoarece Nichifor a fost asasinat intr-un complot organizat in noaptea de 10-11
decembrie 969 de sotia sa care devenise intre timp amanta si aliata generalului Ioan Tzimiskes.

Ioan Tzimiskes (969-976)

Dupa urcarea de pe tron a lui Ioan 25 decembrie 969 sotia lui Nichifor nu a mai putut deveni sotia
acestui nou imparat deoarece asasinarea lui Nichifor l-a revoltat pe patriarhul Polieuht.
Imparatul a trebuit sa se impuna cerintelor patriarhului care i-a impus o perioada de penitenta, si
numai dupa aceea i-a permis urcarea pe tron.
Noul imparat s-a casatorit cu Teodora una dintre ficele lui Constantin al-VII-lea Porfirogenetul,
aflata la o varsta destul de inaintata.

Politica externa

Ajuns imparat Tzimiskes a incercat sa ajunga la o intelegere cu Sriatloslav insa tratativele purtate
cu acesta au esuat. Ioan Tzimiskes a fost nevoit sa declanseze campania militara impotriva Rusilor
campanie care avea sa insemne in istoria Bizantina una dintre cele mai mari victorii.
In aprilie 971 imparatul Bizantin a cucerit Preslavul Mare capitala taratului Bulgar, facandu-l
prizonier pe Tarul detronat Boris al-II-lea.
Tziniskes l-a recunoscut pe prizonierul sau ca sef al Bulgarilor, lucru care i-a impresionat profund
pe Bulgari, determinandu-i pe acestia sa se detaseze de Sriatoslav.
Sriatoslav a fost infrant si obligat sa paraseasca Bulgaria si sa nu mai reapara niciodata in
Peninsula Balcanica si sa fie de partea Bizantului in orice imprejurare.
In anul 972 Ioan Tzimiskes a redeschis ostilitatile in orient atacand cetatea Nisibe si alte cetati din
Mesopotamia, a cucerit Antiohia apoi damascul indreptandu-se catre Palestina, unde a cucerit Imperiada
Nazaretului Akkon, Tirul, Cezareea Palestinei, apoi orasele Berit (Beirut) si Sidonul.
Victoriile lui Ioan Tzimiskes au avut meritul sa intareasca cuceririle lui Nichifor Focas iar pe alta
parte sa largeasca sensibil teritoriul Bizantin. Imparatul s-a intors la Constantinopol unde a murit la 10-
ianoarie-976 fiind otravit.
Chiar daca cele doua domnii- a lui Nichifor si Ioan au fost de scurta durata fiecare avand cate sapte
ani, prin marile cuceriri militare reusite, ele s-au numarat printre cele mai glorioase din Istoria
Imperiului Bizantin.
Ele au avut o importanta deosebita si pentru Dobrogea.

2
Dobrogea in vremea lui
Ioan Tzismiskes

Dupa infrangerea lui Sviatoslav in 971 la Durostorum, imparatul Ioan Tzismiskes nu s-a grabit sa
acorde libertatea promisa Bulgarilor, ci a alipit partea de Nord a Bulgariei, inclusiv Dobrogea, la
teritoriul Bizantin. In acelasi timp a desfintat Patriarhia de Durostorum, inlocuind-o cu o Mitropolie
dependenta de scaunul Patriarhal de la Constantinopol.
De asemenea, el a schimbat numele orasului Durostorum in Teodoropolis, in cinstea Sfantului
Teodor Stratilav, Sfant militar care se spune ca ar fii aparut si ar fii mijlocit in favoarea Bizantinilor in
luptele duse de acestia impotriva Rusilor.
In legatura cu luptele purtate de Ioan Tzismiskes impotriva lui Viatoslav la Durostorum, exista si
o stire importanta pentru noi deoarece ea se refera la teritoriul tarii noastre. Aceasta stire ne arata ca
dupa victoria lui Tzismiskes impotriva lui Siatoslav, au venit la imparat reprezentanti ai unor fortarete
din stanga Dunarii intre acestea fiind mentionata si Constantia, probabil Constantia Daphne. Ei au venit
la imparat sa-I ceara iertare, deoarece se aliasera cu Sviatoslav, si pentru a jura supunere imparatului
Bizantin, impreuna cu cetatile lor.
Imparatul a primit cu bunavointa acesti soli, si-a trimis delegati si armata sa ia in primire si sa
pazeasca aceste fortarete, numind si conducatori si garzi de paza in unele cetati de pe malul stang al
Dunarii. Stirea ne aduce dovada ca in ciuda deselor migratii existau asezari unde locuiau autohtoni.
Cat priveste organizarea administrativa a Dobrogei din vremea lui Ioan Tzismiskes, putem spune
ca ea a fost transformata in thema, sub numele de Istros sau Paradunavon.
Ioan Tzismiskes a organizat Istros ca thema de sine statatoare, cu resedinta la Durostorum.
Imparatul a avut grija si de refacerea cetatilor de aici, fiind zidita acum cetatea Pacuiul lui Soare.
Cetatatea trebuia sa apere Durostorum-ul de atacurile ce veneau din spre nord.
In ceea ce priveste organizarea bisericeasca, descoperirea de Biserici la Dinogetia, Noviodunun
si Troiesmis (Iglita) atesta existenta unor episcopi. Astfel, la Dinogetia au fost gasite un ecolpion de aur
care ar fii apartinut unui episcop, si un sigiliu al lui Mihail al Kiev-ului, care ar fii insotit o scrisoare
catre ierarhul locului.
La Noviodunun si Troiesmis s-au descoperit de asemenea numeroase urme Crestine care intaresc
ipoteza conform careia in aceasta zona ar fi existat o viata bisericeasca organizata.
La sud de Cernavoda, la Axiopolis, avem informatii privind existenta unui episcop care ar fii fost
transferat de aici mai tarziu in imperiu la Abidos, in vestul Asiei Mici. Exista si o Notitia episcopatum,
din secolul al XI-lea care mentioneaza cetatea Durostorum ca Mitropolie cu cinci episcopii in cinci
cetati, care se aflau in Dobrogea.
Transferul episcopului la Abidos a fost facut pe un scaun mitropolitan. Este posibil ca si la
Axiopolis sa fii fost mitropolie, deoarece in secolul al VI-lea era un centru crestin important, iar
transferul se facea de pe ranguri egale.