TEST nr. 1
Subiectul I: Istoria apariţiei criminalisticii.
1.1 (3) Indicaţi premisele şi condiţiile istorice de
apariţie a cunoştinţelor cu semnificaţie
criminalistică.
Odata cu dezvoltarea tehnologiilor informationale si a
stiintelor ce servesc la descoperirea infractiunilor au
aparut si noi metode de cercetare, fixare si ridicare a
urmelor infractiunii. Aparitia unor preocupari de
criminalistica in cadrul lucrarilor si cursurilor de
medicina legala din invatamintul suoerior evedintiaza, in
plus, necesitatea impusa de practica judiciare ca
problemele abordate in cadrul acesteia sa fie solutionate
pe cale stiintifica si nu prin diletantismul unor metode
intimplatoare. Constituirea relative tirzie a criminalisticii
ca stiinta independent bine conturata, cu un obiect si
metode proprii de cercetare, se datoreste nu numai
avintului tardiv al stiintelor naturii, ci si unei orientari
mistico-formale in teoria probelor, lipsei de interes in
mediul juridic fata de progresele realizate in domeniul
stiintelor naturii si tehnicii, cu alte cuvinte, unei lipse de
cultura generala elementara a majoritatii celor a caror
sarcina se afla combaterea criminalitatii. In linii generale
premisele si conditiile istorice de aparitie a cunostintelor
cu semnificatie criminalistica se datoreaza faptului ca
subiectii infractional active se foloseau de ingeniozitatile
tehnologice si pentru ca organelle de drept sa faca fata
combaterii criminalitatii erau nevoiti sa inoveze si
propriul system de cercetare a infractiunilor.
Deasemenea progresul umanitatii in dezvoltarea
stiintelor si modelelor de orinduire sociala au impus ca
mediul academic sa-si concentreze atentia asupra
problemelor ce tin de domeniul criminalistic.
1.2 (5) Determinaţi aportul cercetărilor care au stat
la baza apariţiei ştiinţei criminalistice.
fondatorul criminalisticii este socotit cunoscutul
judecător de instrucţie austriac şi profesor de Drept
penal, Hans Gross. El avea să editeze, în 1893,
„Manualul judecătorului de instrucţie”, reeditat în scurt
timp sub denumirea “Manualul judecătorului de
instrucţie în sistemul criminalisticii”. Prin Criminalistica
H. Gross subintelegea stiinta despre latura reala a
fenomenelor care alcatuesc continul dreptului penal. La
obiectul acesteia el referee studierea probelor material,
faptelor sau fenomenelor ce constitue elemente ale
actiunii penale, caracteruluil, particularitatilor
psihologice, deprinderelor si modalitatilor de activitate a
persoanelor participante in procesul penal. In
conformitate cu aceasta definire a criminalisticii H.
Gross includea in continutul ei umratoarele: stiinta
despre depistarea si utilizarea probelor material,
inclusive regulile de lucru cu urmele, documente
falsificate, etc. Studierea unor tipuri de infractiuni,
intrebarile referitoare la modul de trai al infractorului.
De asemenea A. Bertilion s-a evidentiat prin aportul sau
aduc criminalistiicii deoarece el a propus pentru prima
data sistemul stiintific de inregistrare a infractorilor,
bazata pe masurarea unor anumite parti invariabile ale
corpului uman (1883), a elaborate metodica speciala de
fotagrafiere indentificationale si a aplicat o metodica
noua de descriere a persoanei infractorului in scopul
indentificarii (prototipul actualului “portret vorbit”). Tot
el, pentru prima data in tarile europene, a pus inceputul
utilizarii dactiloscopiei in dezvaluirea
infractiunilor(paris, 1902).
In Rusia prerevolutionara nu se duceau nici un fel de
discutii referitor la obiectul criminalisticii sau, cum era
numita, “tehnica penala”. Criminalistul rus S.Tregubov
mentiona la 1915 in cartea sa ca fara a pretinde la o
valoare stiintifica independent, tehnica penala este o
disciplina stiintifica aplicata ce urmareste scopuri
practice, este strins legata de dreptul procesual-penal si
are drept obiectiv studierea celor mai adecvate modalitati
si procedee de aplicare a metodelor stiintelor natural si
cunostintelor tehnice in cercetarea infractiunelor si
indentificarea persoanei infractorului. Timp indelungat
aceasta opinie era dominanta si insusi termenul
“Criminalistica” pana la inceputul anilor 30 in general nu
era acceptat. Deseori atit savantii, cit si practicienii
utilizau termenul “tehnica penala”. Totusi o contributie
valoroasa in dezvoltarea criminalisticii prerevolutionare
a adus criminalistul progresist rus E. Burinski. Primele
lui concluzii teoretice in domeniul fotografiei si
grafologiei judiciare erau cunoscute nu numai in Rusia ci
si peste hotarele ei. In anul 1889 el fondeaza din
mijloace personale in orasul Petersburg un laborator de
fotografie judiciara care ulterior a fost tranfosrmat in
institutie de stat si care a fost prototipul utlerioarelor
centre de expertise.
1.3 (7) Evaluaţi legătura criminalisticii cu alte
ştiinţe .
2 Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum
se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie
infracţiuni, elementele constitutive ale acestora,
grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe
care le prezintă. în baza acestor clasificări,
criminalistica elaborează metodici de investigare
specifice categoriei respective de infracţiuni.
Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei,
criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a
legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi
făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă,
la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a
condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că
e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei
criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta
reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul
penal»1.
3 Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal.
Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este
subordonată scopului procesului penal, aceasta
determinând legătura strânsă intre aceste discipline.
 Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice criminalistice de protejare a valorilor sociale de
activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, atentări infracţionale.
fie examinarea unui corp delict în condiţii de 5 Legătura criminalistica cu medicina legală şi
laborator, serveşte scopului procesului penal. psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel
Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu
tehnico-ştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina
formelor de activitate procesuală, în special a celor legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când
destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele
altă parte, legislaţia procesual penală determină stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor
limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au
metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. apelat la datele medico-legale pentru stabilirea
4 Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente
dintre aceste două discipline este deosebit de expertizele complexe medico-criminalistice a armelor
evidentă.Criminologia este o ştiinţă relativ recentă de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor
care are obiectul său specific de studiu: starea, tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de
dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite muncă etc.
prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de
prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce
determină sau favorizează comiterea lor. La
rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al
criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute
în urma cercetărilor criminalistice a anumitor
infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele
concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică
ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune,
criminologia furnizează date deosebit de importante
necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice
Subiectul II: Tactica efectuării prezentării spre
recunoaştere
2.1 (3) Definiţi noţiunea şi sarcinile prezentării spre
recunoaştere.
Prezentarea spre recunoastere consta in infatisarea
martorului, victimei, banuitului sau invinuitului, a
persoanelor si obiectelor aflate intr-un anumit raport de
legatura cu infractiunea savirsita, in vederea stabilirii
daca acesteasunt aceleasi cu cele percepute anterior in
imprejurari, direct sau indirect, legate de activitatea
ilicita a faptuitorului sau a altor persoane implicate.
Prezentarea pentru recunoaştere este o actiuitate de
tactică criminalistică desfăşurată in scopul identificării
persoanelor, cadavrelor, obiectelor şi animalelor care au
legătură cu cauza, prin intermediul anumitor persoane
care le-au perceput in împrejurări determinate de
săvârşirea unei infracţiuni sau unui alt fapt juridic,
reţinând in memorie semnalmentele şi caracteristicile
obiectelor de îmbrăcăminte ale acestora.Baza ştiinţifică a
prezentării spre recunoaştere o formează procesul
psihologic, esenţa căruia constă în faptul că persoana ce
recunoaşte obiectul face compararea cu ajutorul
memoriei a înfăţişării obiectului văzut anterior cu
obiectul prezentat împreună cu alte obiecte. În rezultatul
acestei comparări se i-a decizia asupra identităţii,
asemănării sau deosebirii dintre obiectele, persoanele
prezentate.Prezentarea pentru recunoaştere are o
importanţă egală cu importanţa activităţii de ascultare
propriu-zisă a oricărui subiect procesual care are
cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de natură să
servească la soluţionarea cauzei, inclusiv la identificarea
autorului sau victimei unei infracţiuni.
2.2 (5) Stabiliţi elementele tacticii de pregătire a
prezentării spre recunoaştere.
1. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere
presupune :
a) ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează sa
recunoască;
b) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a
recunoaşterii;
c) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi
prezentate împreună cu cele care trebuie recunoscute.
Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor
baza pe analiza a două categorii de caracteristici:
1. Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a
fi recunoscut. Pentru persoane - rasa, sexul, vârsta,
constituţia fizică, semnalmentele individuale,
îmbrăcămintea; pentru animale - specia, rasa, vârsta,
culoarea; pentru obiectele materiale - denumirea,
destinaţia, forma, mărimea, culoarea, modelul.
2. Specificate în cadrul ascultării prealabile de
persoana chemată să recunoască.
Felurile de prezentarea spre recunoaştere la care se vor
recurge sunt:
1 .recunoaşterea făptuitorului sau a victimei, după
înfăţişare, mers, voce şi vorbire.Recunoaşterea după
înfăţişare şi după mers se realizează în baza percepţiei
vizuale, iar după voce şi vorbire - a celei auditive mai
puţin perfecte, ceea ce explică aplicarea ei mai puţin
frecventă.
Printre semnalmentele pe care se sprijină,declaraţiile
celor chemaţi să recunoască persoane, pe primul plan se
află trăsăturile anatomice (statice), cum ar fi, constituţia
fizică, culoarea tenului (uneori şi a ochilor), culoarea şi
natura părului, formele anatomice ale capului, aspectul
feţei, dimensiunile elementelor constitutive ale acesteia,
în special, ale nasului şi zonei bucale.
2. Prezentarea spre recunoaştere după fotografie în
situaţia în care anumite împrejurări nu admit înfăţişarea
nemijlocită a persoanei spre recunoaştere,. La această
modalitate de prezentare se recurge în situaţiile în care:
- starea de boală a celui ce trebuie să recunoască face
imposibilă chemarea sa pentru a participa la efectuarea
recunoaşterii;
- persoana ce urmează a fi recunoscută se ascunde,
încercând în acest mod să se sustragă de la răspunderea
penală;
- învinuitul (bănuitul) refuză categoric să participe la
prezentarea spre recunoaştere;
3. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după
mers constituie, sub aspect tactic, o formă aparte de
identificare a persoanelor, într-un mod sau altul,
implicate în activitatea infracţională. La această formă se
recurge în cazul în care martorul sau victima declară că
au perceput mersul specific al infractorului, care activa
mascat (cu faţa acoperită) ori se deplasa spre sau de la
faţa locului, condiţii în care perceperea trăsăturilor feţei
era cu neputinţă (părăsea locul faptei în direcţia opusă).
4. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire
La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă
victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului
care activa cu faţa mascată; b) în cazul în care martorul
declară că a perceput, integral sau parţial, dialogul între
anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial
sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală.
Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de
identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi
vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de
particularităţi individuale caracteristice persoanei.
2.3 (7) Decideţi asupra prezentării spre recunoaştere
când la săvârşirea unui atac tîlhăresc,
făptuitorul avea o cagulă pe faţă şi victima a
memorizat doar vocea şi unele cuvinte rostite
de el. La ieşirea din curtea blocului făptuitorul
a fost văzut de un vecin de-al victimei.
In cazul dat va avea loc prezentarea spre recunoastere
dupa voce sau vorbire catre victima .
Procedura: in una din doua incaperi ce se afla alaturi se
invita persoana care trebuie sa recunoasca si patru
martori asistenti. Acestora li se va explica drepturile si
vor fi preintimpinati de raspundere penala pentru
recunoastere falsa.Anchetatorul cu doi martori trec in
camera alaturata unde este persoana care urmeaza a fi
identificata si doua sau trei persoane care vor complecta
grupul de prezentare spre recunoastere. Tot grupul de
prezentare se aranjeaza in camera pentru ca sa nu fie
vazut de persoana chemata sa recunoasca. Apoi se va
duce un dialog cu fiecare persoana din grup pentru ca
persoana chemata sa recunoasca sa auda anumite fraze si
cuvinte. Organul care conduce activitatea va cere
persoan ei chemate sa recunoasca sa declare daca a
identificat vreo persoana dupa voce si vorbire. Tot acest
proces va fi inregistrat pe banda magnetica sau
videomagnetica.