Sunteți pe pagina 1din 6

TEST nr. 1 propriul system de cercetare a infractiunilor.

Subiectul I: Istoria apariţiei criminalisticii. Deasemenea progresul umanitatii in dezvoltarea


1.1 (3) Indicaţi premisele şi condiţiile istorice de stiintelor si modelelor de orinduire sociala au impus ca
apariţie a cunoştinţelor cu semnificaţie mediul academic sa-si concentreze atentia asupra
criminalistică. problemelor ce tin de domeniul criminalistic.
Odata cu dezvoltarea tehnologiilor informationale si a 1.2 (5) Determinaţi aportul cercetărilor care au stat
stiintelor ce servesc la descoperirea infractiunilor au la baza apariţiei ştiinţei criminalistice.
aparut si noi metode de cercetare, fixare si ridicare a fondatorul criminalisticii este socotit cunoscutul
urmelor infractiunii. Aparitia unor preocupari de judecător de instrucţie austriac şi profesor de Drept
criminalistica in cadrul lucrarilor si cursurilor de penal, Hans Gross. El avea să editeze, în 1893,
medicina legala din invatamintul suoerior evedintiaza, in „Manualul judecătorului de instrucţie”, reeditat în scurt
plus, necesitatea impusa de practica judiciare ca timp sub denumirea “Manualul judecătorului de
problemele abordate in cadrul acesteia sa fie solutionate instrucţie în sistemul criminalisticii”. Prin Criminalistica
pe cale stiintifica si nu prin diletantismul unor metode H. Gross subintelegea stiinta despre latura reala a
intimplatoare. Constituirea relative tirzie a criminalisticii fenomenelor care alcatuesc continul dreptului penal. La
ca stiinta independent bine conturata, cu un obiect si obiectul acesteia el referee studierea probelor material,
metode proprii de cercetare, se datoreste nu numai faptelor sau fenomenelor ce constitue elemente ale
avintului tardiv al stiintelor naturii, ci si unei orientari actiunii penale, caracteruluil, particularitatilor
mistico-formale in teoria probelor, lipsei de interes in psihologice, deprinderelor si modalitatilor de activitate a
mediul juridic fata de progresele realizate in domeniul persoanelor participante in procesul penal. In
stiintelor naturii si tehnicii, cu alte cuvinte, unei lipse de conformitate cu aceasta definire a criminalisticii H.
cultura generala elementara a majoritatii celor a caror Gross includea in continutul ei umratoarele: stiinta
sarcina se afla combaterea criminalitatii. In linii generale despre depistarea si utilizarea probelor material,
premisele si conditiile istorice de aparitie a cunostintelor inclusive regulile de lucru cu urmele, documente
cu semnificatie criminalistica se datoreaza faptului ca falsificate, etc. Studierea unor tipuri de infractiuni,
subiectii infractional active se foloseau de ingeniozitatile intrebarile referitoare la modul de trai al infractorului.
tehnologice si pentru ca organelle de drept sa faca fata De asemenea A. Bertilion s-a evidentiat prin aportul sau
combaterii criminalitatii erau nevoiti sa inoveze si aduc criminalistiicii deoarece el a propus pentru prima
data sistemul stiintific de inregistrare a infractorilor, si peste hotarele ei. In anul 1889 el fondeaza din
bazata pe masurarea unor anumite parti invariabile ale mijloace personale in orasul Petersburg un laborator de
corpului uman (1883), a elaborate metodica speciala de fotografie judiciara care ulterior a fost tranfosrmat in
fotagrafiere indentificationale si a aplicat o metodica institutie de stat si care a fost prototipul utlerioarelor
noua de descriere a persoanei infractorului in scopul centre de expertise.
indentificarii (prototipul actualului “portret vorbit”). Tot 1.3 (7) Evaluaţi legătura criminalisticii cu alte
el, pentru prima data in tarile europene, a pus inceputul ştiinţe .
utilizarii dactiloscopiei in dezvaluirea 2 Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum
infractiunilor(paris, 1902). se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie
In Rusia prerevolutionara nu se duceau nici un fel de infracţiuni, elementele constitutive ale acestora,
discutii referitor la obiectul criminalisticii sau, cum era grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe
numita, “tehnica penala”. Criminalistul rus S.Tregubov care le prezintă. în baza acestor clasificări,
mentiona la 1915 in cartea sa ca fara a pretinde la o criminalistica elaborează metodici de investigare
valoare stiintifica independent, tehnica penala este o specifice categoriei respective de infracţiuni.
disciplina stiintifica aplicata ce urmareste scopuri Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei,
practice, este strins legata de dreptul procesual-penal si criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a
are drept obiectiv studierea celor mai adecvate modalitati legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi
si procedee de aplicare a metodelor stiintelor natural si făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă,
cunostintelor tehnice in cercetarea infractiunelor si la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a
indentificarea persoanei infractorului. Timp indelungat condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că
aceasta opinie era dominanta si insusi termenul e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei
“Criminalistica” pana la inceputul anilor 30 in general nu criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta
era acceptat. Deseori atit savantii, cit si practicienii reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul
utilizau termenul “tehnica penala”. Totusi o contributie penal»1.
valoroasa in dezvoltarea criminalisticii prerevolutionare 3 Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal.
a adus criminalistul progresist rus E. Burinski. Primele Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este
lui concluzii teoretice in domeniul fotografiei si subordonată scopului procesului penal, aceasta
grafologiei judiciare erau cunoscute nu numai in Rusia ci determinând legătura strânsă intre aceste discipline.
Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice criminalistice de protejare a valorilor sociale de
activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, atentări infracţionale.
fie examinarea unui corp delict în condiţii de 5 Legătura criminalistica cu medicina legală şi
laborator, serveşte scopului procesului penal. psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel
Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu
tehnico-ştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina
formelor de activitate procesuală, în special a celor legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când
destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele
altă parte, legislaţia procesual penală determină stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor
limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au
metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică. apelat la datele medico-legale pentru stabilirea
4 Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente
dintre aceste două discipline este deosebit de expertizele complexe medico-criminalistice a armelor
evidentă.Criminologia este o ştiinţă relativ recentă de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor
care are obiectul său specific de studiu: starea, tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de
dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite muncă etc.
prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de
prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce
determină sau favorizează comiterea lor. La
rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al
criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute
în urma cercetărilor criminalistice a anumitor
infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele
concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică
ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune,
criminologia furnizează date deosebit de importante
necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice
Subiectul II: Tactica efectuării prezentării spre propriu-zisă a oricărui subiect procesual care are
recunoaştere cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de natură să
2.1 (3) Definiţi noţiunea şi sarcinile prezentării spre servească la soluţionarea cauzei, inclusiv la identificarea
recunoaştere. autorului sau victimei unei infracţiuni.
Prezentarea spre recunoastere consta in infatisarea 2.2 (5) Stabiliţi elementele tacticii de pregătire a
martorului, victimei, banuitului sau invinuitului, a prezentării spre recunoaştere.
persoanelor si obiectelor aflate intr-un anumit raport de 1. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere
legatura cu infractiunea savirsita, in vederea stabilirii presupune :
daca acesteasunt aceleasi cu cele percepute anterior in a) ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează sa
imprejurari, direct sau indirect, legate de activitatea recunoască;
ilicita a faptuitorului sau a altor persoane implicate. b) asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a
Prezentarea pentru recunoaştere este o actiuitate de recunoaşterii;
tactică criminalistică desfăşurată in scopul identificării c) alegerea persoanelor şi obiectelor pentru a fi
persoanelor, cadavrelor, obiectelor şi animalelor care au prezentate împreună cu cele care trebuie recunoscute.
legătură cu cauza, prin intermediul anumitor persoane Acţiunile organului de cercetare în acest scop se vor
care le-au perceput in împrejurări determinate de baza pe analiza a două categorii de caracteristici:
săvârşirea unei infracţiuni sau unui alt fapt juridic, 1. Generale ale persoanei sau obiectului ce urmează a
reţinând in memorie semnalmentele şi caracteristicile fi recunoscut. Pentru persoane - rasa, sexul, vârsta,
obiectelor de îmbrăcăminte ale acestora.Baza ştiinţifică a constituţia fizică, semnalmentele individuale,
prezentării spre recunoaştere o formează procesul îmbrăcămintea; pentru animale - specia, rasa, vârsta,
psihologic, esenţa căruia constă în faptul că persoana ce culoarea; pentru obiectele materiale - denumirea,
recunoaşte obiectul face compararea cu ajutorul destinaţia, forma, mărimea, culoarea, modelul.
memoriei a înfăţişării obiectului văzut anterior cu 2. Specificate în cadrul ascultării prealabile de
obiectul prezentat împreună cu alte obiecte. În rezultatul persoana chemată să recunoască.
acestei comparări se i-a decizia asupra identităţii, Felurile de prezentarea spre recunoaştere la care se vor
asemănării sau deosebirii dintre obiectele, persoanele recurge sunt:
prezentate.Prezentarea pentru recunoaştere are o 1 .recunoaşterea făptuitorului sau a victimei, după
importanţă egală cu importanţa activităţii de ascultare înfăţişare, mers, voce şi vorbire.Recunoaşterea după
înfăţişare şi după mers se realizează în baza percepţiei au perceput mersul specific al infractorului, care activa
vizuale, iar după voce şi vorbire - a celei auditive mai mascat (cu faţa acoperită) ori se deplasa spre sau de la
puţin perfecte, ceea ce explică aplicarea ei mai puţin faţa locului, condiţii în care perceperea trăsăturilor feţei
frecventă. era cu neputinţă (părăsea locul faptei în direcţia opusă).
Printre semnalmentele pe care se sprijină,declaraţiile 4. Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire
celor chemaţi să recunoască persoane, pe primul plan se La această modalitate ce recurge în două situaţii: a) dacă
află trăsăturile anatomice (statice), cum ar fi, constituţia victima susţine că a reţinut vocea şi vorbirea agresorului
fizică, culoarea tenului (uneori şi a ochilor), culoarea şi care activa cu faţa mascată; b) în cazul în care martorul
natura părului, formele anatomice ale capului, aspectul declară că a perceput, integral sau parţial, dialogul între
feţei, dimensiunile elementelor constitutive ale acesteia, anumite persoane care s-a desfăşurat în mod confidenţial
în special, ale nasului şi zonei bucale. sau în condiţii ce nu permiteau percepţia vizuală.
2. Prezentarea spre recunoaştere după fotografie în Fundamentul ştiinţific al acestei modalităţi de
situaţia în care anumite împrejurări nu admit înfăţişarea identificare îl constituie însuşirile principale ale vocii şi
nemijlocită a persoanei spre recunoaştere,. La această vorbirii de a se exterioriza printr-o seamă de
modalitate de prezentare se recurge în situaţiile în care: particularităţi individuale caracteristice persoanei.
- starea de boală a celui ce trebuie să recunoască face 2.3 (7) Decideţi asupra prezentării spre recunoaştere
imposibilă chemarea sa pentru a participa la efectuarea când la săvârşirea unui atac tîlhăresc,
recunoaşterii; făptuitorul avea o cagulă pe faţă şi victima a
- persoana ce urmează a fi recunoscută se ascunde, memorizat doar vocea şi unele cuvinte rostite
încercând în acest mod să se sustragă de la răspunderea de el. La ieşirea din curtea blocului făptuitorul
penală; a fost văzut de un vecin de-al victimei.
- învinuitul (bănuitul) refuză categoric să participe la In cazul dat va avea loc prezentarea spre recunoastere
prezentarea spre recunoaştere; dupa voce sau vorbire catre victima .
3. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după
mers constituie, sub aspect tactic, o formă aparte de Procedura: in una din doua incaperi ce se afla alaturi se
identificare a persoanelor, într-un mod sau altul, invita persoana care trebuie sa recunoasca si patru
implicate în activitatea infracţională. La această formă se martori asistenti. Acestora li se va explica drepturile si
recurge în cazul în care martorul sau victima declară că vor fi preintimpinati de raspundere penala pentru
recunoastere falsa.Anchetatorul cu doi martori trec in
camera alaturata unde este persoana care urmeaza a fi
identificata si doua sau trei persoane care vor complecta
grupul de prezentare spre recunoastere. Tot grupul de
prezentare se aranjeaza in camera pentru ca sa nu fie
vazut de persoana chemata sa recunoasca. Apoi se va
duce un dialog cu fiecare persoana din grup pentru ca
persoana chemata sa recunoasca sa auda anumite fraze si
cuvinte. Organul care conduce activitatea va cere
persoan ei chemate sa recunoasca sa declare daca a
identificat vreo persoana dupa voce si vorbire. Tot acest
proces va fi inregistrat pe banda magnetica sau
videomagnetica.