TEST nr.
4
Subiectul I. Identificarea criminalistică.
1.1 (3) Reproduceţi noţiunea de identificare
criminalistică şi specificaţi deosebirea dintre
identificare şi diagnosticare
Identificarea unor persoane sau obiecte, privită în sensul
ei cel mai larg - proprie multor domenii ale ştiinţei -
reprezintă elemental definitoriu al investigaţiilor
criminalistice. Prin rezonanţa sa practică, acest proces
deţine un loc bine conturat, de maximă importanţă în
ansamblul cercetărilor criminalistice. Pe bună dreptate se
spune despre identificare că reprezintă „problema
centrală a investigaţiilor criminalistice”. Spre deosebire
de alte domenii, identificarea criminalistică impune
recunoaşterea unui obiect concret, ce poate avea
elemente sau însuşiri de natură să-l apropie de alte
obiecte asemănătoare, de acelaşi gen sau specie, dar care
se deosebeşte de toate acestea prin trăsături ce-l fac să fie
identic numai cu sine însuşi. Identificarea criminalistică
poate fi definită ca un proces de constatare a identităţii
unor persoane, obiecte sau fenomene aflate în legătură
cauzală cu fapta ilicită, prin metode ştiinţifice
criminalistice, în scopul stabilirii adevărului în procesul
judiciar.
Diagnosticarea criminalistica presupune depistarea,
examinarea si aprecierea indiciilor ce caracterizeaza
infractiunea in cauza, precum si persoanele implicate in
ea.
1.2 (5) Deduceţi premisele ştiinţifice ale identificării
criminalistice
a. Individualitatea (irepetabilitatea);
b. Stabilitatea relativă:
c. Reflectivitatea (însuşirea obiectelor de a se reflecta şi
a fi reflec-tate).
Premisele ştiinţifice ale identificării criminalistice
În accepţie dialectică, identitatea constituie proprietatea
fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual, de a-şi
demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor
egalitatea cu ele înseşi şi concomitent, deosebirea de tot
ce le înconjoară. Aşa cum se subliniază în literatura
criminalistică, identitatea «concentrează în sine toate
proprietăţile şi însuşirile unui obiect, fenomen sau fiinţă
şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect, fenomen
sau fiinţă».
Identitatea obiectelor materiale nu este contradictorie
conceptului dialectic despre mişcarea universală şi
continuă a materiei, evoluţiei inerente a tuturor
lucrurilor, fiinţelor sau a fenomenelor reale. Dialectica
afirmă sistemul universal de echilibru, potrivit căruia
schimbările lente cantitative nu afectează considerabil
proprietăţile calitative ale obiectelor materiale, acestea,
păstrându-şi caracteristicile individuale, rămîn relativ
stabile.
1.3(7) Determinaţi etapele identificării criminalistice.
Condiţiile de bază ale identificării criminalistice sunt:
supus procesului de identificare;
cţiile acestor semne
identificatorii;
procesului penal (în procesul de descoperire şi cercetare
a infracţiunii).
3. În procesul identificării sânt implicate două tipuri de
obiecte:
I. Obiectul de identificat – obiectul căruia i se constată
identitatea;
II. Obiectul identificator – obiectul cu ajutorul căruia se
constată identitatea.12
Obiectul de identificat este unic, pe când obiecte
identificatorii pot fi mai multe (modele de comparaţie).
Obiectele identificatorii pot fi de provenienţă cunoscută
şi necunoscută.
4. În teoria şi practica criminalistică sânt cunoscute două
forme de reflectare a informaţiei: material-fixată şi
memorial fixată (psihofiziologică). Forma material fixată
de reflectare ainformaţiei presupune o reflectare a
semnelor obiectului ce formează urma pe alte materiale
sau obiecte primitoare de urmă (urme de încălţăminte,
urme de degete, urmele mijloacelor de transport), cât şi
fixarea material ilustrativă (imaginile foto, video) a
cadavrelor, persoanelor, încăperilor, documentelor etc.
Forma memorial fixată poartă un caracter subiectiv şi
constă în memorizarea unei anumite imagini de către o
persoană, iar apo încercarea de a recunoaşte acest obiect
ori persoan după anumite semne, calităţi (memorarea
înfăţişării infractorului de către martor şi prezentarea
ulterioară spre recunoaştere).
5. Identificarea criminalistică poate fi efectuată în două
forme: procesuală şi “extra – procesuală”. Forma
procesuală de identificare este efectuată sub formă de
expertiză judiciară sau
prezentate spre recunoaştere sau în cadrul altor acţiuni de
urmărire penală. Rezultatele acestei identificări sânt
consemnate în rapoartele de expertiză şi procesele
verbale ale acţiunilor de urmărire penală, căpătând
valoarea de probe. Identificarea “extra – procesuală” este
efectuată de către ofiţer de urmărire penală în procesul
cercetărilor, percheziţiilor, ridicărilor, rezultatul acesteia
neavînd valoare probantă. Aceasta are rolul de operaţiuni
de gândire îndreptate la obţinerea probelor. La forma
“extraprocesuală” se referă şi identificarea efectuată în
scopuri operative de investigaţie, concluziile prealabile
ale specialistului etc.
Subiectul II. Probleme conceptuale ale tehnicii
criminalistice.
2.1 (3) Reproduceţi noţiunea de tehnică criminalistică
şi specificaţi importanţa ecesteia în ştiinţa
criminalistică.
Tehnica criminalistică – comportament al criminalisticii
care conţine metode şi procedee ştiinţific documentate
de ştiinţele fizice şi tehnice aplicate la descoperirea,
fixarea, 16 ridicarea, examinarea, interpretarea urmelor
materiale ale infracţiunilor cât şi prevenirea lor.
2.2 (5) Determinaţi structura şi conţinutul tehnicii
criminalistice ca compartiment al acestei ştiinţe.
Ţinând cont de obiectele tehnicii criminalistice, tipurile
de urme, particularităţile formării urmelor, sarcinile
criminalisticii, tehnica criminalistică este distribuită la
rândul sau în următoarele ramuri:
a) bazele tehnicii criminalistice;
b) fotografia judiciară, video-filmul judiciar;
c) traseologia judiciară;
d) balistica judiciară;
e) cercetarea criminalistică a scrisului de mină şi a
documentelor;
f) gabitologia judiciară
g) evidenţele criminalistice
Ca ramuri în curs de dezvoltare a tehnicii criminalistice
pot fi menţionate cercetarea olfactivă (identificarea după
miros) şi vocalo-grafia (identificarea după voce).
3. Conţinutul tehnicii criminalistice este constituit din:
a) mijloacele criminalistice proprii;
b) metodele, procedeele de aplicare a acestor mijloace şi
metodele de soluţionare cu ajutorul acestora a sarcinilor
tehnico-criminalistice.
4. În dependenţă de izvorul apariţiei şi gradul de
adoptare la necesităţile justiţiei, metodele şi mijloacele
tehnicocriminalistice pot fi distribuite în trei grupe:
a) metode şi mijloace special elaborate pentru
descoperirea si examinarea informaţiei cu caracter
probatoriu şi operativ;
b) metode şi mijloace împrumutate de criminalistica din
alte ramuri de ştiinţă şi tehnică, adoptate între
soluţionarea sarcinilor tehnico-criminalistice;17
c) metode şi mijloace împrumutate din alte ramuri de
ştiinţă şi tehnică care sânt aplicate direct în criminalistică
fără a suferi modificări de adaptare.
5. Direcţiile principale de aplicare a tehnicii
criminalistice spre preîntâmpinarea infracţiunilor sânt
următoarele:
a) descoperirea condiţiilor ce favorizează săvârşirea
infracţiunilor;
b) formarea condiţiilor care ar permite identificarea
rapidă a persoanelor care comit infracţiunea;
c) elaborarea şi implementarea mijloacelor criminalistice
care ar împiedica atingerea scopurilor criminale de către
infractori;
d) elaborarea mijloacelor de urmare a infractorilor.
6. Aplicarea tehnicii criminalistice trebuie să corespundă
următoarelor condiţii:
a) accepabilitatea socială şi tehnică: corespunderea cu
normele eticii, securitatea şi eficacitatea aplicării;
b) legalitatea aplicării: prezenţa temeiurilor juridice;
respectarea normelor şi formelor procesuale; oformarea
procesuală a aplicării tehnicii criminalistice.
2.3 (7) Estimaţi clasificarea mijloacelor tehnico-
criminalistice.
2. Mijloace de depistare (descoperire) a urmelor
infracţiunii:
a) mijloace de iluminare – diferite surse de lumină
artificială, care sânt aplicate în caz de insuficienţa de
lumină sau pentru luminarea suprafeţei obiectelor în
corespundere cu necesităţile unor procedee de
fotografiere, înregistrarea video, iluminare (lumină
dispersată, iluminarea sub unghi ascuţit,
iluminarea în transparenţă, etc.).
În calitate de surse de lumină sânt aplicate lanterne,
lămpi foto, faruri, proiectoare, etc.
c) mijloace optice – diferite, unelte de mărire care permit
mărirea limitelor posibilităţilor obişnuite a ochiului,
folosite la descoperirea şi cercetarea probelor materiale
de mărime mică sau a unor părţi a lor (lupe,
microscoape, binocular, comparator stereoscopic,
electronic, etc.).
d) mijloace de căutare – destinate pentru descoperirea
unor obiecte, cadavre şi părţi ale lor, metale, etc. La ele
se 19 referă detectorul de metale, senzorii magnetici,
analizatori de gaze, etc.
e) Mijloace de chimice – aplicate la rezolvarea urmelor
de provenienţă biologică (soluţie ninhidrină de aceton);
3. Procesul de fixare a urmelor infracţiunii se
caracterizează printr-un şir de acţiuni criminalistice.
Fixarea presupune stabilirea precisă a locului depistării
crimei, obiectului material de probă, aprecierea stării
sale la momentul depistării, alegerea metodelor şi
mijloacelor de fixare a urmelor infracţiunii:
1. Mijloace fotografice – aparate de fotografiat d diferite
modele şi accesoriile lor(inele prelungitoare, filtre de
lumină...), video- înregistrarea.
2. Mijloace de măsurare – se folosesc pentru stabilirea
caracteristicilor constitutive şi mărimilor
reale ale obiectelor fixate(rigle, benzi gradate şublere,
micro-metre, raportoare, busole...).
3. Materiale pentru realizarea mulajelor şi copiilor sânt
folosite în majoritatea cazurilor la fixarea urmelor de
adâncime (gips, ceară, parafină, componenţi de silicon şi
de cauciuc...) pentr fixarea degetelor papilare sânt
folosite pelicule dactiloscopice, prafuri magnetice de
diferite culori
„topaz”, „rubin”, „malahit”, „sapfir”, „agat”. Acestea
fiind folosite la relevare asigură şi fixarea
urmelor. Mijlocul principale de fixare şi obligatoriu este
descrierea în procesul verbal al acţiunii de anchetă
efectuată (art.163,CPP al RM). Descrierea trebuie
efectuată pe deplin şi cu cea mai mareobiectivitate,
precizie şi claritate.
4. Mijloacele de ridicare a urmelor infracţiunii. Urmele
infracţiunii depistate şi fixate necesită a fi ridicate. Cel
mai 20 optimal mod de ridicare este ridicarea urmei cu
întreg obiectul purtător al acesteia. Ridicarea ca şi
fixarea presupune activitatea care implică o păstrare a
urmelor şi caracteristicilor lor de identificare, care au
importanţă pentru stabilirea adevărului în cauză. În
practica organelor de interne se aplică pe larg trusele
criminalistice care includ în sine o serie de mijloacelor
de depistare, fixare şi ridicare a urmelor infracţiunii.