Sunteți pe pagina 1din 2

Viața și activitatea lui George Bacovia

George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - d. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un
scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez. Numele său real e George Vasiliu.

Poetul s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi a Zoei Vasiliu. Copilul în
vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la
un pension din Bacău. Într-o toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenţia
paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira
poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun
executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se
evidenţiază la gimnastică. În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul ”Tinerimii
române” pentru desen artistic de pe natură.

În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru,
neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902. În
1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Se
înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti.

Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureşti.


Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen.

În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti. Publică în suplimentul


literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în
colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime.
Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.

În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul


Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este
trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi.

În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a
în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se
îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.

În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului  Plumb. Este numit suplinitor de
desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1925 devine primul director al
revistei Ateneul cultural. În 1926 tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi
apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928
funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din
Bacău.

În 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era


profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi Scântei galbene sub titlul Poezii, la
Editura  Ancora. Din noiembrie 1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În
1931 i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor Români (S.S.R) îi aprobă o
pensie lunară de 1000 lei. Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală, unde rămâne până la
sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte volumul antologic  Poezii. În 1940 i se majorează pensia
acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obţine o
pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat  Opere, care reuneşte toate scrierile
sale publicate anterior.

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este editat în 1946
volumul Stanţe burgheze, pentru care va fi criticat de autorităţile comuniste. Este pus la index,
dar la mijlocul anilor '50 este repus în circulaţie. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l
şi angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuinţa sa
din Bucureşti.

Este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura
română, cu vădite influenţe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut
ca poet minor de critica literară, va cunoaşte treptat o receptare favorabilă, mergând până la
recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai importanţi
poeţi din poezia română modernă.