Sunteți pe pagina 1din 6

Referat

Disciplina: Dreptul Administrativ


Profesor: Lector univ. dr. Gabriel MANU

Temă referat: Izvoarele scrise ale dreptului administrativ

Student:Ciulea Daniel-Cătălin

Anul II - Centrul Brăila


Noţiunea de izvor al dreptului desemnează originea dreptului, modurile de creare şi de
expresie a dreptului,31fiind susceptibilă de două importante accepţiuni.

Izvoarele materiale reprezintă condiţiile sociale care determină adoptarea unor norme
juridice, iar cele formale desemnează formele juridice de exprimare a acestor norme, respectiv a
voinţei guvernanţilor.

Ştiinţa dreptului investighează izvoarele formale ale dreptului32, clasificate in izvoare


scrise (materializate in norme scrise, elaborate de autorităţile publice) şi nescrise (cutuma,
jurisprudenţa, doctrina, principiile generale de drept).

Izvoarele dreptului administrativ reprezintă formele in care se exprimă normele


dreptului administrativ care nasc, modifică sau sting raporturi de drept administrativ.

Izvoarele scrise sunt ierarhizate in cadrul sistemului naţional de drept, in funcţie de forţa
juridică a actelor normative in care se regăsesc. Forţa juridică a unui izvor scris de drept este dată
de conţinutul şi caracterul acestuia determinate, la randul lor, de natura şi poziţia (nivelul)
autorităţii publice de la care emană. Izvoarele scrise au o determinare constituţională, Constituţia
fiind primul dintre acestea.

In raport de autoritatea publică de la care provin şi, in consecinţă, de forţa lor juridică,
izvoarele scrise ale dreptului administrativ sunt : Constituţia, legile (constituţionale, organice sau
ordinare), decretele-legi adoptate pană in mai 1990, ordonanţele Guvernului, actele
administraţiei ministeriale şi extraministeriale, actele administraţiei centrale autonome, ordinele
prefecţilor, hotărarile consiliilor judeţene şi locale, dispoziţiile preşedinţilor consiliilor judeţene
şi ale primarilor. Tratatele şi convenţiile internaţionale sunt izvoare ale dreptului administrativ, in
anumite condiţii.

Constituţia Romaniei este izvorul de drept administrativ cu cea mai mare forţă juridică,
avand in vedere supremaţia acesteia in ierarhia actelor normative interne, avand aceeaşi valoare
normativă şi pentru alte ramuri de drept. Aceste norme aparţin, in principal, dreptului
constituţional şi , in subsidiar, dreptului administrativ (teoria dublei naturi juridice a normelor
constituţionale).
Multe dintre textele Constituţiei Romaniei vizează, direct sau indirect, regimul
administraţiei publice : limitele şi exigenţele generale ale activităţii acesteia ( art. 1 alin. (3)-(5);
sarcini şi obligaţii, corelative drepturilor fundamentale ale cetăţenilor ( Titlul II ) ; organizarea şi
funcţionarea autorităţilor administraţiei publice ( Cap. II, III şi V din Titlul III); responsabilităţile
administraţiei publice in domeniul economicofinanciar public(Titlul IV) etc.

Legea este izvor de drept administrativ, in măsura in care conţine norme juridice cu
aplicabilitate in domeniile de reglementare ce alcătuiesc această ramură de drept.

Legile reprezintă forma de manifestare a puterii legislative a statului, fiind adoptate de


Parlament, „organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a
ţării” (art. 61 alin. (1) din Constituţia Romaniei). Parlamentul poate adopta legi constituţionale,
organice sau ordinare.

Legile constituţionale, avand ca obiect revizuirea Constituţiei Romaniei, se inscriu in


această categorie de izvoare dacă insumează dispoziţii referitoare la sfera administraţiei publice.
Legea nr. 429/2003, prin care a fost revizuită Constituţia din 1991, cuprinde norme ce vizează
acest domeniu : regimul unor autorităţi ale administraţiei publice precum Preşedintele ţi
Guvernul, regimul contenciosului administrativ etc, ceea ce face să se constituie in izvor al
dreptului administrativ.

Legile organice, ce intervin in domeniile cele mai importante36, vizează, in majoritatea


lor covarşitoare, fie structural , fie funcţional, administraţia publică, fiind izvoare ale dreptului
administrativ.

Legile ordinare nu sunt reglementate explicit sub aspectul domeniilor in care pot fi
adoptate, ceea ce impune, pe cale de interpretare, concluzia că acestea reprezintă regula in
materia legiferării, intervenind in orice domeniu, cu excepţia celor rezervate de art. 73 alin. (3)
legii organice. Sunt izvoare de drept administrativ numai in măsura in care reglementează relaţii
sociale ce fac obiectul administraţiei publice.

Ordonanţele Guvernului simple sau de urgenţă sunt acte normative cu forţă juridică egală
cu cea a legii, emise ca urmare a unei delegări legislative ( de ordin constituţional, in cazul
ordonanţelor de urgenţă şi prin lege de abilitare, in cazul celor simple) ( art. 108 şi art. 115 din
Constituţia Romaniei). Sunt izvoare ale dreptului administrativ, avand in vedere natura de
autoritate a administraţiei publice a emitentului (Guvernul), cat şi domeniile in care au
aplicabilitate, prin obiectul de reglementare.

Hotărarile Guvernului, ordinele şi instrucţiunilor administraţiei ministeriale şi ale


conducătorilor celorlalte organe centrale ale administraţiei publice subordonate sau autonome,
actele conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, ale prefecţilor şi ale administraţiei
publice locale sunt izvoare ale dreptului administrativ sub condiţia de a avea caracter normativ.
Criteriul de distincţie intre actele administrative cu caracter normativ şi individual este sfera de
cuprindere a acestora, respectiv determinabilitatea persoanelor cărora li se aplică. Actele
normative sunt acea categorie de acte juridice care conţin o regulă, adică un act de aplicabilitate
repetată, asupra unor subiecţi de drept nedeterminaţi, în timp ce actele individuale sunt acea
categorie de acte care urmăresc reglementarea unei situaţii juridice precise în raport cu un număr
relativ restrâns şi determinat de subiecţi de drept.

O categorie de acte administrative asupra căreia există controverse in privinţa calificării


drept izvoare ale dreptului administrativ o constituie decretele Preşedintelui Romaniei. Intr-o
opinie, acestea, putand avea atat caracter individual , cat şi normativ, pot fi izvoare ale dreptului
administrativ numai in măsura in care au caracter normativ şi reglementează raporturile sociale
din sfera administraţiei publice.39 In opinia contrară, decretele Preşedintelui nu pot fi decat acte
administrative individuale, intrucat acestea, prevăzute de art. 92 şi 93 din Constituţia Romaniei,
au rolul de a face incidente hotărarile adoptate in mod colectiv de Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării, al cărui Preşedinte este.

Tratatele şi convenţiile internaţionale au aplicabilitate in ordinea juridică internă in


conformitate cu următoarele dispoziţii constituţionale :

 art.11 : „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bunăcredinţă obligaţiile ce-i
revin din tratatele la care este parte

Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii
contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.
 - art. 20 alin. (2) : “Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au
prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile
interne conţin dispoziţii mai favorabile.”
 art. 148 alin. (2) : „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au
prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor
actului de aderare.”

Aşadar, pentru a se constitui in izvoare ale dreptului administrativ, tratatele şi convenţiile


internaţionale trebuie să răspundă următoarelor condiţii :

 se aplică in mod direct, nemijlocit in ordinea juridică internă;


 sunt ratificate de Statul roman, prin Parlament, conform dispoziţiilor constituţionale.

Ratificarea se realizează prin lege, iar tratatele la nivel guvernamental pot fi ratificate şi
prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, in situaţii extraordinare, cand reglementarea lor nu poate
fi amanată, sub condiţia justificării temeinice a urgenţei ratificării. Tratatele la nivel de stat,
indiferent de domeniul in care intervin, se ratifică doar prin lege;

 reglementează relaţii sociale specifice dreptului administrative

Izvoarele nescrise ale dreptului administrativ sunt cele invocate in mod tradiţional ,
respectiv cutuma (obiceiul), jurisprudenţa şi doctrina.

Cutuma este definită ca sentimentul general admis al caracterului juridic obligatoriu al


unui anumit comportament social42, iar apartenenţa sa la izvoarele de drept, iniţial contestată,
este recunoscută in prezent , in mod limitat şi cu indeplinirea unor condiţii.

Este necesar că regula de conduită nescrisă să aibă o practică veche (condiţie obiectivă),
ca in conştiinţa celor cărora li se aplică, să existe convingerea obligativităţii sale (condiţie
subiectivă) şi să aibă un caracter precis.43 Aceasta nu poate, insă, incălca regulile scrise de drept.

Caracterul de izvor de drept administrativ la cutumei este recunoscut in multe dintre


statele Uniunii Europene ( Belgia, Franţa, Germania, Italia etc).
In cadrul sistemului romanesc de drept, cutuma este considerată izvor de drept de rang
constituţional, avand in vedere dispoziţiile constituţionale care fac referire la aceasta, in mod
explicit.

Jurisprudenţa, desemnand modul de interpretare a legii de către judecător, nu poate


constitui in mod formal izvor de drept. Judecătorul se supune legii (art. 124 alin. (3) din
Constituţia Romaniei) şi este chemat să o aplice, in litera şi spiritul ei, la situaţii concrete.

In sistemul de drept anglo-saxon jurisprudenţa (precedentul judiciar) reprezintă veritabil


izvor de drept, soluţiile pronunţate anterior, in aceeaşi materie, fiind obligatorii.

Sistemul romano-germanic, căruia ii aparţinem, acordă, in mod tradiţional, practicii


judiciare un rol limitat. Cu toate acestea, jurisprudenţa are, insă, rolul de a găsi cele mai bune
modalităţi de adecvare a dispoziţiilor legale la multitudinea şi diversitatea cazurilor concrete
aduse in faţa instanţei. In acest scop, judecătorul interpretează şi adaptează legea la realităţile
concrete, remediază golurile normative şi descoperă remedii care pot să-l inspire pe legiuitor.

Doctrina , reprezentand opiniile şi interpretările date de specialişti in legătură cu


instituţiile şi normele juridice, formal nu constituie un izvor al dreptului administrativ. Are insă,
un rol important in cadrul fenomenului juridic, intrucat influenţează in mod semnificativ atat
jurisprudenţa, cat şi acţiunea legislativă, in special prin propunerile de lege ferenda exprimate in
doctrină.

BIBLIOGRAFIE

Suport curs