Referat

Disciplina:Drept international public

Profesor:Conf.univ.dr. Irina Grigore-Radulescu

Temă referat:Izvoarele dreptului international public

Student:Ciulea Daniel-Cătălin

Anul II - Centrul Brăila

1
  Notiunea de izvor al dreptului international public

Caracterul specific si elementele distinctive ale dreptului international public rezulta si

din examinarea izvoarelor sale. Desigur, in definirea si analizarea acestor izvoare vom intalni si
similitudini cu izvoarele altor ramuri de drept. Cee ace este essential in definirea acestor izvoare
sunt, insa, trasaturile lor specific, care le disting de alte izvoare de drept.

Francois Geny- unul dintre cei mai reputati teoreticieni ai dreptului- atragea atentia ca
intelegerea si explicarea surselor ( izvoarelor) dreptului oblige la cunoasterea relatiei dintre “dat”
si “ construit” in acest domeniu. Creatorii dreptului “ nu sunt niste visatori”, ei nu au caderea sa
impuna “ ce li se pare a fi potrivit in formule juridice” ei sunt obligati sa porneasca de la “dat-ul”
realitatii sociale, supusa reglementarii “ daca sunt interesati intr-o constructive juridical viablia”.

Pornind de la distinctia intre izvor de drept in sens material si izvor de drept in sens
formal, pentru a intelege in mod correct izvoarele dreptului international public trebuie sa ne
oprim mai intai, asupra “sensului lor material”, care priveste realitatea internationala supusa
reglementarii. Aceasta realitate constituie “dat-ul” social, de la care trebuie pornit intotdeauna
intr-o “constructive” juridical, asa cum sustine autorul.

Charles Montesquieu facea o demonstratie referitoare la influienta pe care “stapanirea

marilor”, ca “dat” characteristic epocii sale si o importanta componenta a realitatii international,
o poate avea asupra “ constructiei” dreptului. “Stapanirea marilor a dat intotdeauna popoarelor
care au detinut-o o mandrie fireasca, deoarece, simtindu-se in stare sa loveasca pretutindeni, ele
cred ca puterea lor nu are margini, ca si oceanul”.O natiune aflata intr-o asemenea pozitie “ar
putea avea o mare influienta asupra treburilor publice ale vecinilor sai”, intrucat “i s-ar cauta
pretenia si s-ar evita dusmania ei”. Daca s-ar intampla ca aceasta natiune “ sa devina in anumite
imrejurari, centrul tratativelor din Europa, ea ar da dovada acolo de ceva mai multa probitate si
buna-credinta decat celelalte; aceasta pentru ca ministrii sai, fiind adeseori obligati sa se justifice
cu privire la conduita lor in fata unei adunari populare, negocierea lor nu ar putea fi secrete si ei
ar fi nevoiti sa fie, in aceasta privinta, oameni ceva mai onesti”.

Asa cum am precizat, teoria dereptului face de principiu distinctia intre notiunea de izvor
de drept in sens material si izvor de drept in sens formal.

2
 Izvorul de drept in sens material al oricarei reglementary juridice il constituie viata,
conditiile materiale si morale ale existentei omului. Interesele indivizilor si cele generale ale
societatii, nevoile si asipiratiile oamenilor determina reglementarea juridical, dau sensul evolutiei
acesteia.

Dreptul international public, ca de altfel si stiinta drepului international public,

evidentiaza faptul ca norma juridica nu este o pura abstractizare, rezultatul vointei unei elite
politice si economice ce isi asuma la un moment dat rolul de reprezentanti ai poporului si ca
atare de forta legiuitoare in stat, ci este expresia cea mai pura a nevoilor vietii materiale si
spirituale ale oamenilor, prefigurarea dezvoltarilor viitoare, inclusiv prin instrumentul dreptului.

Izvoarele materiale ale dreptului international public, comparativ cele ale altor ramuri de
drept intern, surprind ansamblul conditiilor materiale si morale ale dezvoltarii societatii, si au in
vedere o analiza globala atat a aspectelor de ordin intern, cat si de ordin international ce privesc
progresul societatii.

In sens formal, prin izvoare ale dreptului international public avem in vedere ansamblul
formelor de reglementare juridica.

Astfel, izvoarele dreptului international reprezinta acele mijloace juridice de exprimare a

normelor de conduita rezultate din acordul de vointa a doua sau mai multe state ori alte subiecte
de drept international. Normele de drept international public sunt consacrtae, asadar, prin
anumite forme specific recunoscute de comunitatea statelor ca fiind izvoare de drept.

In dreptul international creatoarele normelor juridice sunt statele si , in anumte limite, alte
subiecte de drept international. In consecinta, statele creeaza si dezvolta dreptul international
public, determinand atat regulile juridice aplicabile , cat si forma de exprimare a acestor reguli.
Totodata, izvorul de drept este expresia si forma juridical recunoscuta a unui process normativ,
in cadrul caruia se creeaza, se precizeaza, se confirma sau se dezvolta norme ale dreptului
international.

O enumerare oficiala a izvoarelor dreptului international a fost facuta pentru prima oara
in Statul Curtii Permanente de Justitie internationala in 1920, fiind apoi prelungita de Statul
Curtii Internationale de Justitie, potrivit vointei statelor member. Potrivit art. 38 al statului

3
acesteia din urma “Curtea, a carei misiune este de a solutiona conform dreptului international
diferentele care ii sunt supuse, va aplica:

a) conventiile internationale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli

recunoscute in mod expresiv de statele in litigiu
b) cutuma internationala, ca dovada a unei practice generale acceptata ca drept
c) principiile generale de drept recunoscute de natiunile civilizate
d) hotararile judecatoresti si doctrina celor mai calificati specialist in dreptul public
al diferitelor natiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de dpret”

La aceasta se adauga si echitatea, daca partile sunt de acord cu aceasta.

Rezulta, deci, ca tratatele, cutuma si principiile generale de drept sunt recunoscute ca

izvoare principale ale dreptului international, iar jurisprudenta si doctrina, in anumite limite si
echitatea, constituie izvoare auxiliare ale dreptului international.

Doctrina si jurisprudenta au reliefat, insa, faptul ca enumerarea facuta in Statul Curtii

Internationale de Justitie nu este exhaustive, ci exprima doar sursele pe care se intemeiaza Curtea
in adoptarea propriilor hotarari, dreptul international public bazandu-se si pe alte izvoare, precum
actele adoptate de organizatiile international, actele unilaterale ale statelor, susceptibile a
produce unele efcete juridice in raporturile cu alte state sau legea interna a statelor. In acest sens,
D. Carreau apreciaza caracterul incomplete si desuet al listei continute de art. 38 al Statului C.I.J.

 Tratatul International

Tratatul constituie, alaturi de cutuma, izvor principal al dreptului international

contemporan.

Desi de-a lungul istoriei, cutuma a reprezentat forma frecventa de normare a relatiilor
international, incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, tratatul capata o importanta
deosebita si aflata intr-o continua ascensiune. Inmultirea tratatelor se datoreaza aparitiei a
numeroase organizatii international, dezvoltarii si complexitatii domeniilorcooperarii
international, precum si caracterul multilateral sau chiar universal al tratatelor international
incheiate cu privire la pacea si securitatea internationala, drepturile omului, dezvoltarea
economica si a comertului.

4
 Ca izvor de dpret,tratatul prezinta o importanta primordiala, deoarece el constituie
mijlocul prin intermediul caruia statele isi exercita suveranitatea si isi exprima liberul
consimtamant, in forme adecvate si stabilite, cu privire la procesul normativ international.

Tratatul prezinta anumite avantaje fata de cutuma, intrucat forma scrisa si procedurile de
solemnitate ofera posibilitatea vadit mai usor de proba. Textul tratatului este direct si explicit,
lipsit de echivoc, conferind stabilitate relatiilor internationale.

Tratatul este definit, in art. 2 paragarful 1 a din Conventia de la Viena din 1969 privind
dreptul tratatelor incheiate intre state, considerata un adevarat cod al tratatelor, continand o
prezentare sistematica a normelor cutumiare in acest domeniu. Astefel, tratatul reprezinta “ un
accord international incheiat intre state si guvernat de dpretul international, fie ca este consemnat
intr-un instrument unic, fie in doua sau mai multe instrumente conexe, indiferent de denumirea
lor”.

Conventia din 1969 se adauga Conventia de la Viena din 1986 privind dreptul tratatelor
dintre state si organizatii international sau intre organizatii international, care uremeaza
indeaproape normele privind tratatele incheiate de state.

Conventia din 1969 foloseste ca denumire generala teermenul “tratat” pentru orice accord
incheiat intre state, incluzand toate denumirile pe care le pot primi. In practica, sunt folosite mai
multe denumiri ce caracterizeaza obiectul tratatului sau domeniul in care se aplica, fara a avea
vreo incarcatura juridica speciala (conventie, pact, accord, protocol, compromise).

Clasificarea tratatelor se face potrivit mai multor criterii. In principiu se distinge ca

metoda, o clasificare material , ce vizeaza aspectele intrinseci ale tratatelor, continutul ori functia
lor juridical si o clasificare formal care priveste variabilele extrinseci ale tratatelor privite ca
instruminte juridice.

Un accord de vointa trebuie sa fie realizat cu respectarea unor conditii de fond si de

forma pentru a constitui un tratat valabil potrivit dreptului international. Astfel, orice tratat
trebuie sa contina anumite alemente care sunt esentiale, de fond, indinspensabile pentru ca
validitatea sa juridica sa fie asigurata: subiectele (capacitatea de a contracta), vointa
(consimtamantul) si obiectul. Pe langa aceste elemente esentiale, un tratat mai cuprinde si

5
modalitatile sau asa-zisele accesorii ale tratatelor: termenul, conditia, rezervele, clauza de
solidaritate, clauza de garantie.

Incheierea tratatului reprezinta ansamblul de activitati desfasurate, procedurile care

trebuie indeplinite si regulile care trebuie avute in vedere pentru ca tratatul sa se formeze, sa
devina obligatoriu pentru parti, sa intre in vigoare.

Conventia de la Viena din 1969 cuprinde. In partea a II-a, intitulatura “Incheierea si

intrarea in vigoare a tratatelor”, o enumerare a acestor moduri sau cai de exprimare a
consimtamantului de a fi legat prin tratate: semnare, schimbul de instrumente care constituie un
tratat, radificarea, aderarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea sau oricare alt mod care va fi fost
vonvenit. Aceleasi moduri de exprimare a consimtamantului de a fi legat prin tratat sunt
mentionate si in cazul unei organizatii international, cu diferenta ca, in loc de “ratificare”, se
foloseste aceea de “act de confirmare formala”.

Tratatele international se incheie de regula in forma scrisa. Un tratat cuprinde un titlu, in

care se anunta pe scurt domeniul reglementata si partile: un preambul, care enunta scopul urmarit
de parti, precum si contextual politic in care ele plaseaza tratatul: prevederile sau vlauzele de
fond, care enunta normele stabilite, respective drepturile si obligatiile partilor, clause finale, care
prevad modul de intrare in vigoare a tratatului, data si locul semnarii si cuprind semnaturile
reprezentantilor partilor. Un tratat poate avea si anumie anexe.

Pe cale cutumiara, s-au format, de-a lungul secolelor, os erie de reguli procedural, care
presupun parcurgerea mai multor etape in procesul de incheiere a unui tratat international.

In general, la incheierea unui tartat se parcurg trei faze: negocierea textului tratatului,
semnarea lui si exprimarea consimtamantului de a fi parti la tratat.

Intrarea in vigoare a tratatului international, respective momentul cand tratatul

international devine obligatoriupentru partile sale contractate si isi produce efectele este
prevazuta, de regula, in clauzele sale finale.

Conventia privind dreptul tratatelor din anul 1969, stabileste ca un tratat international
intra in vigoare la data si dupa modalitatile stabilite in tratat sau prin acordul partilor contractate.
In cazul tratatului international, care nu cuprinde astfel de precizari, el va intra in vigoare in

6
momentul in care consimtamantul de a fi legat prin acel tratat a fost stability pentru toate partile
contractate. Pentru stabilirea acestui moment este necesara cercetarea imprejurarilor in care a
fost incheiat tratatul sau, daca cu ocazia semnarii tratatului, s-a facut precizarea ca el intra in
vigoare dupa ratificarea lui.

BIBLIOGRAFIE

Manual: Corina Florenta POPESCU,Maria Irina GRIGORE RADULECU, Drept international

public