Sunteți pe pagina 1din 6

Todor Roxana

Educatia, concept si sensuri

Sensurile imprumutate conceptului educatie pe parcursul evolutiei


istorice a omenirii sunt multiple si variate, in functie de momentul de timp si
de intentionalitatea asociata acestora. Prezentam, spre exemplificare (dupa,
C. Cucos, 1996), cateva conceptii referitoare la acest termen:

Kant: Educatia este activitatea de disciplinare, cultivare,


civilizare si moralizare a omului iar scopul educatiei este de a dezvolta in
individ toata perfectiunea de care este susceptibil. 

Herbart: Educatia este actiunea de formare a individului pentru


el insusi, dezvoltandu-i-se o multitudine de interese.

Dewey: Educatia este acea reconstructie sau reorganizare a


experientei precedente si care mareste capacitatea de a dirija evolutia celei
care urmeaza.

Indiferent de sensul acceptat putem constata, la o prima


aproximare, ca educatia este in o componenta a existentei sociale, fiind in
fapt o intalnire de factura informationala intre individ si valorile de orice
natura ale societatii.

Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție


sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei.
Un concept este un semnificant lingvistic, un ansamblu de
caracteristici modale gândite unitar. El este o generalizare și abstractizare
plecând de la experiență sau rezultând ca urmare a transformării, sintetizării
unor idei. Este o formă elementară a gândirii, o idee generală. Diferă de
imaginea mentală prin faptul că aceasta este individuală. Conceptele sunt
abstracte.

Definirea pedagogiei: Cunoasterea este un proces de


reflectare sub forma de reprezentare si idei a realitatii obiective.

Din perspectiva mecanismelor prin care se realizeaza


cunoasterea se face distinctiei intre cunoasterea empiricasi cunoasterea
stiintifica. Ultima conduce la inchegarea diferitelor stiinte.

Stiinta e un ansamblu de cunostinte abstracte si generale,


fixate intr-un sistem teoretic coerent obtinut cu ajutorul unor metode
adecvate si avand menirea de a explica, prevedea si controla un domeniu
determinat al realitatii obiective.

Parametrii fundamentali in functie de care se delimiteaza orice


stiinta se refera la existenta unui domeniu propriu de cercetare, la folosirea
unor metode si procedee specific pentru investigatia acestui domeniu, la
descoperirea unor legalitati proprii universului respective de fapte si
fenomene.

Pentru a delimita statutul pedagogiei ca stiinta va trebui sa


evidentiem si-n cadrul ei cei trtei parametric fundamentali. De aceea
consideram ca pedagogia e stiinta care studiaza fenomenul educational, cu
toate implicatiile sale asupra formarii personalitatii umane in vederea
integrarii sale active in viata sociala.

Prin evidenta ei, educatia e implicate in complexul process al


devenirii umane si sociale in acelasi timp.

Definirea educatiei: Educatia e o actiune socio-umana


specifica. Analizand actiunea educationala, ii vom putea despinde cateva
coordonate:
 e, in esenta, o relatie dintre un subiect si un obiect in cadrul careia
subiectul urmareste o schimbare, o transformare a obiectului, conform
unui anumit scop;
 relatia care se stabileste intre subiect si obiect e o relatie sociala, atat
la un pol, cat si la celalalt aflandu-se o fiinta umana;
 actiunea educationala e subordonata unui ansamblu social care-i
reglementeazasi directioneaza sensul;
 desfasurarea actiunii are un character functional-dinamic, toate
componentele sale aflandu-se in interactiune si modificandu-se de la
un moment la altul.

Functiile educatiei:

a) Selectarea, prelucrarea si transmiterea valorilor de la societate


la individ. Educatia se realizeaza prin transmiterea experientei
sociale, stocata sub forma valorii cultural-stiintifice. Selectarea si
transmiterea lor urmeaza sa se faca pe baza unor principia pedagogice
si in conformitate cu particularitatile psihologice individuale si de
varsta ale elevului. Aceasta functie asigura, deci continutul educatiei,
volumul continutului s-a modificat de la o epoca la alta si de la un tip
de educatie la altul, prin aceste transformari exprimandu-se caracterul
istoric al educatiei.
b) Dezvoltarea constienta si progresiva a potentialului biopsihic al
omului. Desi activeaza din exterior, educatia e dependenta de
anumite particularitati biopsihice, urmarind in acelasi timp dezvoltarea
lor. Valorificarea acestora se poate face numai prin exersare, prin
actiune. Functia aceasta e realizabila numai pe baza valorificarii
descoperirilor biologiei si psihologiei si a fundamentarii actiunii
educationale pe aceste descoperiri.
c) Pregatirea omului pentru integrarea active in viata sociala. Din
definitia educatiei rezulta ca ea urmareste formarea unui tip de
probleme solicitat de conditiile prezente si de perspectiva ale societatii.
Sarcina educatiei e de a-l pregati pe om ca element active al vietii
sociale, ca forta de munca si subiect al relatiilor sociale. Asigurand
preagatirea profesionistului, educatia e un factor principal al
progresului social. Prin aceasta functie educatia raspunde unor
necesitati sociale pe care societatea le pune in fata oamenilor ca agenti
ai devenirii sociale
d) Privita din pregatirii fortei de munca, educatia indeplineste si o functie
economica. Intrucat integrarea in viata sociala se face in primul rand
prin activitatea de munca putem considera functia economica ca un
aspect al acesteia din urma. Functiile educatiei prezentate mai sus
trebuie privite ca un tot intrucat actiunea educationala vizeaza
dezvoltarea persnalitatii umane in corcondanta cu anumite cerinte ale
societatii. Prin aceste functii educatia poate fi apreciata ca o conditie
indispensabila atat pentru existent si dezvoltarea societatii, cat si a
fiecarui individ in parte.

Educatia – obiect al pedagogiei

Educatia nu e obiect de cercetare exclusiv al pedagogilor, ci


si al filozofilor, sociologilor, psihologilor etc.

Perspectiva pedagogica de abordare a educatiei se inscribe


in limitele a doua coordonate fundamentale si complementare: cea a
finalitatii actiunii educative si cea a tehnologiei realizarii sale. Referitor la
coordonata finalitatii, pedagogii vizeaza transpunerea comenzii sociale intr-
un sistem de norme si principii pedagogice a caror respectare va asigura
formarea acelui tip de personalitate solicitat de conditiile prezente si viitoare
ale societatii; in timp ce coordonata tehnologiei indica modalitati concrete de
transpunere in practica a ceea ce e implicat in normele si principiile
pedagogice elaborate. Prin toate acestea, pedagogia se delimiteaza de
celelalte stiinte care abordeaza din alte perspective educatia.

Evaluarea, autoevaluarea, concept si sensuri

Demersul evaluative s-a impus ca necesar in functionarea


sistemelor, in scopul cunoasterii rezultatelor unor actiuni. Ideea de evaluare
a prins viata prin anii 40 in Statele Unite.

Viziunea “anglo-saxona” asupra evaluarii presupune o


abordare concreta si pragmatic a problemelor sistemului sau ale actiunii
desfasurate.
Aboradarea “latina” a evaluarii presupune in prealabil
elaborarea “filosofiei” evaluarii cu scopul declarant al ghidarii practicii
evaluative.

Acceptarea disfunctiei intre cele doua moduri de abordare a


demersului evaluativ ar fi o eroare. Pragmatismul este o caracteristica ce
tine mai mult de “lumea noua”. Inclinarea spre filosofie este caracteristica
mai alea “lumii vechi”. Tendintele coexista,se intrepatrund si contribuie in
egala masura la crestrea calitativa a demersului evaluativ.

Definitia educatiei. Intelesuri si acceptiuni. Perspective


si determinari

Incercarea de a prezenta definitia educatiei prin “perspective,


intelesuri si determinari”, indeamna, mai intai, la coborarea spre
“inceputuri”, la intelesul si acceptiunea “ancora”, cea etimologica.

In legatura cu educatia ca si “crestere”, mai ales in cee ace


priveste “directia” de crestere, s-au desprins doua conceptii: una care
considera cresterea ca fiind predeterminata din interior, de “starea de
natura”, educatia fiind o “exteriorizare” a “interiorului”, conceptie insuficient
explicative, si alta, care, treptata inlocuit “directia” din interior cu o
“directive” exterioara, determinate de “starea de societate”, exprimata in
cerintele sociale, insuficienta si ea pentru ca neglija nepermis “interiorul”,
considerandu-l o “tabula rasa”, sau “ca ceara”, pe care mediul exterior,
actiunea lui poate imprima orice, incalcand prin aceasta, component
personala a subiectului de educat, independent lui.

Bibliografie
 “Pedagogie pentru studenti si cadre didactice care dau examen de
definitivat si gradul II”- Partenie Ancuta
Editia a II-a revazuta si adaugita
Editura Eurostampa
Timisoara 1999
 “Evaluarea si cercetarea in educatie” Aspecte teoretice si practice –
Alexandru Blaga
Arad - 2010