Sunteți pe pagina 1din 21

Universitatea de Stat din Moldova

Catedra Militară

Tactica generală
Material didactic pentru studenţii Catedrei Militare

Chişinău
2008

1
Introducere
Instrucţia tactică este baza instruirii de companie a trupelor. Ea asigură pe deplin
instruirea personalului privind acţiunile iscuşite şi coordonate în condiţiile complicate
ale luptei moderne, precum şi educarea unor calităţi morale şi de luptă înalte.
Instruirea militară la catedrele militare se efectueză în conformitate cu
prevederile legislaţiei Regulamentului cu privire la activitatea catedrelor militare în
cadrul instituţiilor de învăţămînt superior universitar de stat, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr.587 din 20 mai 2003, ordinele Ministerului Apărării
Republicii Moldova, Ministerului Învăţămîntului al Republicii Moldova,
regulamentelor, programelor pregătirii de luptă a subunităţilor de infanterie motorizată.
În lupta modernă un rol considerabil în obţinerea rezultatelor aparţine
subunităţilor mici şi celor ce exercită comanda acestora. La baza pregătirii sergenţilor-
comandanţi trebuie să stea o înaltă instruire de companie a acestora, care să
condiţioneze şi însuşirea deprinderilor de executare a îndatoririlor funcţionale.
Sarcinile principale ale instrucţiei tactice sînt:
- instruirea privind executarea cu iscusinţă a datorioei de soldat în luptă;
- studierea modalităţilor de acţiune a grupei şi maşinii de luptă în ofensivă, în
apărare, în cercetare, în marş şi în siguranţa marşului, în staţionare şi în siguranţa
staţionării;
- instruirea sergenţilor privind comanda grupei şi maşinii de luptă, precum şi
efectuarea exerciţiilor de instrucţie individuală a soldatului şi exerciţiilor tactice de
front cu grupa;
- educarea calităţilor psihologice necesare pentru expluatarea efectivă a
maşinilor de luptă.
Materialul didactic de faţă este elaborat în conformitate cu cerinţele
regulamentelor, instrucţiunilor, programei de pregătire de luptă a subunităţilor de
infanterie motorizată, ţinînd cont de experienţa instruirii trupelor,
Recomandările expuse trebiue aplicate creator, luînd în consideraţie condiţiile
concrete, pentru sporirea eficienţei exerciţiilor privind instruirea grupelor.
Generalităţi
Scopul şi sarcinile instruirii privind instrucţia tactică.
Instrucţia tactică constituie instruirea personalului, subunităţilor, unităţilor şi a
marilor unităţi privind pregătirea şi ducerea luptei. Instrucţia tactică este obiectul
principal al instruirii şi constituie baza instruirii de companie a trupelor. Studierea
altor discipline sînt subordonat acesteia.
Scopul principal al instrucţiei tactice constă în formarea la fiecare ostaş, precum
şi la subunitate în întregime, a deprinderilor practice, priceperilor şi calităţilor necesare
luptei moderne.
Sarcinile instruirii privind instrucţia tactică a grupei:
- a instrui personalul privind diferite procedee şi metode ale acţiunilor de luptă în
componenţa subunităţilor privind aplicarea iscusită a armamentului individual, a
armelor de grup şi a tehnicii de luptă în condiţii complicate ale situaţiei de luptă pe
teren diferit, ziua şi noaptea;
2
- a forma şi a perfecţiona deprinderile şi priceperile comandantului în
organizarea, asigurarea acţiunilor de luptă şi comandă continuă a grupei şi a focului în
luptă;
- a pregăti grupa pentru executarea unor acţiuni chibzuite şi coordonate în lupta
modernă cu armele întrunite, în condiţiile de aplicare a armamentului nuclear şi celui
obişnuit;
- a forma la personal calităţi înalte morale şi de luptă, psihologice, fizice şi de
disciplină militară conştientă.
Exerciţiile de instruire tactică au scopul de a-l învăţa:
- comandantul grupei a organiza lupta pe teren; a recepţiona rapid la comenzile
(semnalele) comandantului de pluton (de companie) şi a-i da clar misiuni personalului;
a conduce iscusit grupa şi focul acesteia în luptă, a folosi cu pricepere terenul,
capacitatea armamentului propriu şi a tehnicii de luptă; a supraveghea permanent
cîmpul de luptă; a determina iscusit cele mai importante obiective şi a da comenzi
oportune de nimicire a acestora; a menţine armamentul şi tehnica de luptă în stare
combativă permanentă şi capacitatea grupei de a executa acţiunile de luptă în condiţiile
cînd inamicul aplică armament de nimicire în masă;
- ochitorul-operator a supraveghea permanent cîmpul de luptă; a descoperi la
timp obiectivele şi le nimici la comanda comandantului de pluton (de grupă) sau de
sinestătător; a opera priceput cu staţia radio şi instalaţia de intercomunicaţie; a pregăti,
a examina şi a aranja corect muniţiile; a verifica sistematic armamentul şi a-l menţine
în stare combativă permanentă;
- mecanicul-conductor (conducător) a folosi cu iscusinţă terenul la conducerea
MLI (TAB) în orice situaţii, orice anotimp, ziua şi noaptea; a trece obstacolele,
barajele şi cursurile de apă; a respecta locul stabilit în dispozitivul de luptă şi în cel de
marş al plutonului; a asigura cele mai favorabile condiţii pentru executarea focului cu
tunul (mitraliera); a raporta despre descoperirea obiectivelor şi a corecta focul; a
proteja MLI (TAB) contra tragerii de ochire a inamicului în timpul mişcării pe cîmpul
de luptă; a înlătura neajunsurile sau deteriorările la MLI (TAB);
- restul personal al grupei a acţiona coordonat în diferite genuri de luptă, în orice
situaţii, în orice anotimp, ziua sau noaptea; a supraveghea permanent cîmpul de luptă şi
a raporta comandantului de grupă despre obiectivele descoperite, la comanda
comandantului sau de sinestătător a le nimici cu foc; a folosi cu iscusinţă armamentul
şi tehnica de luptă, mijloacele de protecţie.
Ca rezultat al instrucţiei tactice, grupa trebuie să însuşască:
- a trece organizat la apărare din timp sau în timpul luptei, în lipsa contactului
nemijlocit cu inamicul sau în condiţiile de contact cu acesta;
- a duce ofensiva asupra inamicului ce se află în apărare din mişcare şi din
contactul nemijlocit cu acesta atît ziua cît şi noaptea;
- a executa marşuri şi transportări cu diferite tipuri de transport, avînd în vedere
intrarea în luptă sau în lipsa pericolului de ciocnire cu inamicul, de regulă, noaptea sau
în alte condiţii de vizibilitate limitată;

3
- a efectua dispunerea secretă pe teren şi acţiunile privind siguranţa în staţionare,
precum şi acţiunile chibzuite în toate tipurile de asigurare de luptă.
Organizarea exerciţiilor de instrucţie tactică a grupei
Instrucţia tactică a grupei se efectuiează în conformitate cu cerinţele
Regulamentului de luptă a trupelor de uscat, cursurilor, instrucţiunilor, programelor
pregătirii de luptă, programuluii şedinţelor de pregătire ale companiei şi ale altor
documente călăuzitoare.
Instruirea individuală a ostaşului privind instruirea tactică se efectuiează pe
parcursul pregătirii efectivului de completare sosit recent. Forma principală de instruire
în acest caz sînt exerciţiile tactice de front unde se însuşeşte tehnica executării
procedeelor şi metodelor de acţiune a ostaşului în luptă.
La instrucţia tactică a grupei se folosesc următoarele forme de instruire:
exerciţiile tactice de front, exerciţiile tactice, exerciţiile practice, exerciţii în cîmp,
precum şi tragerea de luptă în componenţa grupei, perfecţionarea măsurilor privind
concordanţa de luptă a grupei se efectuiează în componenţa plutonului în cadrul
exerciţiilor în teren, aplicaţiilor tactice ale companiilor.
Exerciţiile tactice de front
Exerciţiile tactice de front constituie forma iniţială de instruire a ostaşului şi
prima treaptă a pregătirii de luptă a grupei. Metoda principală de instruire în cadrul
exerciţiilor tactice de front este exerciţiul (antrenamentul) privind executarea
procedeelor şi modurilor de acţiune. În caz de necesitate pot fi folosite explicaţiile şi
demonstraţiile. Fiecare procedeu şi mod de acţiune se execută la început pe elemente în
ritm încetinit, apoi în întregime în limitele timpului stabilit de normative. În caz de
nereuşită privitor executarea fermă a unui procedeu sau însuşirei calitativă şi completă
a unei sarcini de instruire, nu trebuie trecut la însuşirea următoarului procedeu.
Situaţia tactică se crează pentru executarea fiecărei sarcini de instruire separat şi
nu se îmbină într-o concepţie unică. Ea trebuie să fie simplă şi totodată, să asigure
executarea calitativă a sarcinii de instruire. Durata exerciţiilor tactice de front în cazul
grupei constituie de regulă trei ore şi include însuşirea a două-trei sarcini.
Exerciţiile tactice
Exerciţile tactic sînt destinate pentru concordanţa de luptă a grupei, pentru
perfecţionarea deprinderilor comandanţilor de grupe privind organizarea luptei şi
conducerea subalternilor în timpul executării misiunilor de luptă. Pe parcursul
efectuării exerciţiilor, sarcinile de instruire se execută în strictă succesiune de timp şi în
ritm propriu caracterului şi felului acţiunilor de luptă studiate în contextul unei situaţii
tactice unice.
Exerciţiile practice se efectuiează în scopul studierii şi însuşirii practice a
armamentului, tehnicii de luptă, aparatelor, mijloacelor de transmisiuni, perfecţionarea
deprinderilor practice dobîndite de către studenţi privind conducerea subunităţilor sau
formarea deprinderilor în timpul instrucţiilor cu personalul subordonat. Instrucţiile se
efectuiează de regulă prin metoda de antrenare.
Exerciţiile în cîmp
Exerciţiile în cîmp se efectuiează cu scopul consolidării şi perfecţionării
deprinderilor practice, îndemînărilor (iscusinţei) studenţilor în organizarea şi ducerea

4
luptei la etapa de săvîrşire a cursului de studiu. Pentru efectuarea lor din rîndul
studenţilor se numesc soldaţi, comandaţi de grupe.
Tragerea de luptă în componenţa grupei
Tragerea de luptă în componenţa grupei constituie forma superioară de instruire
a grupei în condiţii maxim apropiate de condiţiile de luptă. Lupta este destinată pentru
instruirea comandantului de grupă şi a personalului privind ducerea acţiunilor de luptă
cu un inamic real, executarea focului din mijloacele de foc din dotare. Tragerea de
luptă a grupei este efectuată de către lectorii Catedrei Militare.
Metoda principală de instruire în cadrul exerciţiilor tactice şi tragerii de luptă o
constituie lucrul practic al celor instruiţi privind executarea de către aceştia a
îndatoririlor funcţionale şi de serviciu, inclusiv şi efectuarea practică a şedinţelor de
foc.
Capitolul 1
Actele legislative şi normative în domeniul apărării.
Forţele Armate ale Republicii Moldova
1.1. Doctrina militară a Republicii Moldova
Dispoziţii generale
Doctrina militară a Republicii Moldova este determinată de politica ei externă şi
internă, de neutralitatea permanentă proclamată constituţional, are caracter exclusiv
defensiv, bazîndu-se pe următoarele priorităţi:
- în domeniul politic - soluţionarea paşnică a contradicţiilor apărute între state şi
excluderea confruntării militare prin eforturile colective ale ţărilor, pornind de la
principiile şi normele dreptului internaţional; stabilirea relaţiilor politice, economice şi
militare, care exclud lezarea suveranităţii şi independenţei statului;
- în domeniul military: - menţinerea capacităţii de apărare a statului la nivelul
care asigură securitatea militară; întărirea măsurilor de încredere, extinderea
colaborării militare reciproc avantajoase bazată pe principiile respectării suveranităţii,
independenţei şi neamestecului în treburile interne ale altor state.
Prevederile doctrinei militare servesc drept călăuză în coordonarea eforturilor
autorităţilor publice în domeniul asigurării securităţii militare.
Aspectul militar – politic.
Scopul principal al politicii militare a Republicii Moldova este asigurarea
securităţii militare a poporului şi statului, prevenirea războaielor şi conflictelor armate
prin mijloacele de drept internaţional.
Pentru atingerea acestui scop, Republica Moldova aplică un sistem de măsuri
care preconizează:
- la nivel global: - participarea la activitatea comunităţii mondiale în vederea
prevenirii războaielor şi conflictelor armate şi soluţionării paşnice a problemelor
litigioase; crearea condiţiilor care, în cazul unui pericol militar extern, vor asigura
realizarea dreptului republicii la asistenţa organizaţiilor internaţionale; participarea
activă la edificarea sistemului internaţional unic de securitate colectivă;
- la nivel regional: - stabilirea relaţiilor prieteneşti bilaterale şi multilaterale cu
statele din regiune, care vor asigura un nivel înalt de încredere reciprocă şi deschidere

5
în domeniul militar, precum şi ajutorul reciproc în cazul pericolului securităţii
colective;
- la nivel naţional: - crearea unui potenţial militar suficient pentru asigurarea
securităţii militare a statului.
Realizînd cursul său militar-politic, Republica Moldova:
- nu acceptă războiul (cu excepţia cazurilor de autoapărare) ca mijloc de atingere
a scopurilor politice;
- promovează o politică externă de pace;
- asigură securitatea militară fără a prejudicia securitatea altor state şi securitatea
generală;
- nu admite folosirea teritoriului propriu pentru acţiuni agresive contra altor state
şi pentru dislocarea trupelor străine, cu excepţia cazurilor prevăzute de acordurile
internaţionale privind la dislocarea contingentelor forţelor pacificatoare.
Republica Moldova consideră parteneri în activităţile de menţinere a păcii şi
securităţii internaţionale, de prevenire a conflictelor armate toate statele şi organizaţiile
internaţionale, politica cărora nu cauzează prejudicii intereselor ei şi nu contravine
Statutului Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Pornind de la aceasta, Republica Moldova:
- respectă principiile inviolabilităţii frontierelor de stat şi reglementării paşnice a
litigiilor internaţionale;
- nu consideră nici un stat drept inamic al său;
- nu înaintează pretenţii teritoriale altor state şi nu acceptă nici un fel de pretenţii
teritoriale faţă de sine;
- nu admite utilizarea armatei sale pentru atingerea scopurilor politice în interesul
unor factori de răspundere, partide, organizaţii şi mişcări social-politice aparte;
- nu va începe prima acţiuni militare.
Totodată, Republica Moldova este nevoită să ţină cont de riscurile, ameninţările şi
pericolele la adresa securităţii ţării privind suveranitatea, independenţa şi integritatea
teritorială, inclusiv de cele care ţin de relaţiile nereglementate dintre diferite state din
regiune. Astfel de riscuri, ameninţări şi pericole la adresa securităţii ţării pot fi:
- pretenţii teritoriale ale altor state;
- tentative de amestec în treburile interne, de destabilizare a situaţiei politice
interne din republică;
- prezenţa pe teritoriul republicii a trupelor străine;
- activitatea organizaţiilor separatiste, orientarea spre violarea armată a integrităţii
teritoriale a republicii;
- crearea formaţiunilor militare ilegale.
Ţinînd cont de cele expuse, Republica Moldova îşi realizează dreptul inalienabil
la autoapărare şi îşi asigură securitatea militară prin toate mijloacele de care dispune,
prin urmare, consideră legal şi necesar a avea forţe frmate pentru apărarea

6
suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale şi altor interese vitale ale ţării dacă
va deveni obiectul unei agresiuni pentru localizarea şi lichidarea conflictelor armate,
precum şi a oricăror altor acte de violenţă militară în interiorul republicii care
periclitează orînduirea ei de stat.
Statul asigură crearea şi optimizarea cadrului legislativ al securităţii militare,
perfecţionează mecanismul elaborării politicii militare, al controlului asupra adoptării
deciziilor militar-politice, are grijă de pregătirea cetăţenilor şi Forţelor Armate pentru
apărarea Patriei, de creşterea prestigiului serviciului militar, de asigurarea socială a
militarilor.
Republica Moldova consideră drept sarcină primordială a statului activitatea
pentru puritatea mediului înconjurător şi, în legătură cu aceasta, acceptă numai acele
genuri de activităţi militare, armamente, tehnologii militare care nu pun în pericol
echilibrul ecologic. Ea nu produce, nu păstrează şi nu va procura arme de nimicire în
masă, precum şi nu va admite dislocarea, tranzitarea şi depozitarea pe teritoriul său a
mijloacelor de nimicire în masă care aparţin altor state.
Responsabilitatea pentru asigurarea securităţii militare a statului, perfecţionarea şi
dezvoltarea Forţelor Armate o poartă Preşedintele Republicii Moldova, Parlamentul şi
Guvernul.
Aspectul militar-organizatoric
Republica Moldova efectuează construcţia militară în volum suficient pentru
asigurarea securităţii militare a statului.
Pregătirea statului pentru apărare este asigurată pe timp de pace prin crearea
infrastructurii militare şi Forţelor Armate, a unui sistem stabil al administraţiei publice
şi militare, acumularea rezervelor resurselor materiale de mobilizare, precum şi prin
pregătirea din timp a economiei naţionale pentru asigurarea necesităţilor populaţiei şi
ale Forţelor Armate pe timp de război.
Infrastructura militară a republicii, structura şi efectivul Forţelor Armate,
înzestrarea şi pregătirea lor sînt determinate de caracterul pericolului militar posibil, nu
depăşesc, dar nu pot fi nici sub nivelul necesar pentru organizarea apărării eficiente a
statului.
Forţele Armate se compun din Armata Naţională şi Trupele de carbinieri, care au
menirea să asigure securitatea militară, paza frontierei şi menţinerea ordinii publice.
Conducerea supremă a Forţelor Armate este exercitată de Preşedintele Republicii
Moldova, Parlament şi Guvern; administrarea publică centrală de specialitate este
exercitată de ministerele în structurile cărora funcţionează unităţile şi instituţiile
militare; conducerea militară este exercitată de Marele Stat Major al Armatei Naţionale
şi Departamentul Trupelor de carabinieri.
Pe timp de pace, Marele Stat Major al Armatei Naţionale elaborează planurile
operative şi de mobilizare ale Forţelor Armate, organizează pregătirea lor pentru
apărarea statului, iar în cazul apariţiei unui pericol militar sau pe timp de război acesta
se transformă în Marele Stat Major al Forţelor Armate pe lîngă Comandantul Suprem
al Forţelor Armate - Preşedintele Republicii Moldova şi conduce toate unităţile militare
pe parcursul organizării şi desfăşurării acţiunilor de apărare a ţării.

Construcţia Forţelor Armate se efectuează în corespundere cu următoarele


principii:

7
- controlul democratic asupra sferei apărării, controlul asupra organelor de
conducere militară şi factorilor de răspundere ai Forţelor Armate de către autorităţile
publice supreme;
- respectarea drepturilor şi libertăţilor de cetăţean, asigurarea protecţiei sociale a
militarilor în corespundere cu specificul serviciului militar;
- centralizarea conducerii militare şi conducerea unică pe baze legale; divizarea
atribuţiilor şi împuternicirilor ministerelor ca organe ale administraţiei publice centrale
de specialitate şi ale Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Departamentului
Trupelor de grăniceri, Departamentului Trupelor de carabinieri ca organe de conducere
militară;
- corespunderea structurii de organizare a efectivului numeric şi de luptă al
trupelor cu sarcinile ce le revin, legislaţia, posibilităţile economiei naţionale, precum şi
cu obligaţiunile internaţionale ale Republicii Moldova;
- asigurarea unui nivel înalt al profesionalismului efectivului Forţelor Armate;
- asigurarea materială şi financiară prioritară a subunităţilor de luptă şi tehnice;
- completarea Forţelor Armate pe baza principiului mixt - atît prin recrutare, cît şi
prin contract, cu trecerea treptată în viitor la completarea trupelor în volum deplin pe
bază de contract;
- educaţia militaro-patriotică a tineretului, a efectivului Forţelor Armate pe baza
tradiţiilor de istorie militară;
- departidizarea Forţelor Armate.
Indicii calitativi ce caracterizează construcţia Forţelor Armate sînt: capacitatea de
luptă, eficacitatea, rezistenţa, mobilitatea, informatizarea, capacitatea de dirijare a
acţiunilor, capacitatea de manevră, vitalitatea, pregătirea de mobilizare şi de executare
a sarcinilor de luptă.
Asigurarea financiară a Forţelor Armate se efectuează exclusiv de la bugetul de
stat.
Înzestrarea tehnico-materială a Forţelor Armate se efectuează cu sisteme eficiente
de arme, tehnică militară şi specială, precum şi cu alt echipament, în cantităţile
necesare şi suficiente pentru realizarea sarcinilor ce le revin. Armamentul, tehnica
militară şi specială se procură după hotare, iar în cazuri justificate din punct de vedere
economic se produc în republică. Colaborarea tehnico-militară a Republicii Moldova
cu alte ţări este prerogativa statului şi se efectuează în baza legislaţiei în vigoare şi
acordurilor internaţionale la care republica este parte.
Sistemul de instruire şi educaţie a cadrelor militare pentru Forţele Armate este
parte componentă a sistemului de învăţămînt de stat şi asigură pregătirea cadrelor
militare în instituţiile de învăţămînt militar din republică şi de peste hotare, precum şi
din rîndurile absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt civile, la cursuri speciale de
pregătire militară.
Temelia potenţialului militar al republicii o constituie Armata Naţională, care se
compune din trupe cu pregătire permanentă şi din rezervă de militari instruiţi.
Pregătirea şi folosirea lor combinată va permite a mobiliza în timp scurt şi a folosi
eficient resursele umane şi economice ale republicii în scopul reţinerii şi respingerii

8
posibile, localizării şi lichidării împreună cu Trupele de carabinieri a conflictelor
armate, precum şi contracarării altor pericole militare.
În cazul unei agresiuni împotriva Republicii Moldova, Armatei Naţionale îi revin
sarcinile de a respinge loviturile aeriene şi terestre ale inamicului şi de a cauza
distrugeri maximal posibile agresorului, de a nu admite pătrunderea lui în adîncul
teritoriului ţării şi de a crea condiţii pentru încetarea acţiunilor de luptă la un stadiu
începător şi încheierea păcii în condiţii ce corespund intereselor Moldovei.
Unităţi şi subunităţi aparte ale Armatei Naţionale pot fi utilizate în scopul
sprijinirii formaţiunilor Trupelor de grăniceri şi Trupelor de carabinieri la paza
frontierei de stat, la protecţia populaţiei contra violenţei armate, la localizarea, blocarea
raioanelor conflictelor posibile şi prevenirea ciocnirilor armate, la paza şi apărarea
obiectelor importante, precum şi formaţiunilor protecţiei civile la lichidarea avariilor,
catastrofelor şi calamităţilor naturale în corespundere cu legislaţia.
Caracterul local al acţiunilor militare posibile nu admite şi face lipsită de sens
utilizarea armei nucleare împotriva republicii. O agresiune armată împotriva Republicii
Moldova poate fi declanşată cu aplicarea mijloacelor convenţionale de distrugere şi va
fi respinsă prin acţiuni de apărare ale Armatei Naţionale cu organizarea şi desfăşurarea
concomitentă a apărării teritoriale pe o parte sau pe întreg teritoriul ţării. În acest caz
poate fi efectuată mobilizarea parţială sau generală a resurselor umane şi economice,
precum şi trecerea economiei naţionale şi autorităţilor administraţiei publice pe picior
de război.
Principalul gen al acţiunilor de luptă ale Armatei Naţionale, indiferent de forma
lor de declanşare şi desfăşurare, este apărarea efectuată de trupele de pregătire
permanentă şi unităţile apărării teritoriale în formă de operaţie de apărare. Totodată, o
atenţie deosebită se acordă apărării mobile.
În acelaşi timp, marile unităţi şi unităţi ale Armatei Naţionale vor fi pregătite
pentru desfăşurarea acţiunilor ofensive de luptă în cadrul operaţiei de apărare.
Conducerea generală a Armatei Naţionale este exercitată de Preşedintele
Republicii Moldova.
Conducerea nemijlocită a Armatei Naţionale este exercitată de ministrul apărării
(de regulă, persoană civilă).
Conducerea operativă a Armatei Naţionale este exercitată de Marele Stat Major al
Armatei Naţionale. În cazul numirii în funcţia de ministru al apărării a unei persoane
civile, şeful Marelui Stat Major este concomitent şi Comandantul Armatei Naţionale.
Doctrina militară se va completa, concretiza şi se va perfecţiona în procesul
devenirii statului moldovenesc şi formării noului sistem de relaţii internaţionale.
În baza Doctrinei militare se elaborează Concepţia Construcţiei Forţelor Armate şi
legislaţia în problemele militare.
1.2. Destinaţia şi structura organizatorică a Forţelor Armate ale
Republicii Moldova
Forţele Armate constituie fundamentul întregului sistem de asigurare a securităţii
militare a statului. La baza reformei Forţelor Armate se află ideea creării unor trupe
regulate, bine pregătite şi dotate, cu un înalt nivel de profesionalism, optimizate
numeric, precum şi a rezervei.
Construcţia Forţelor Armate se efectuează pe baza următoarelor principii:

9
a) controlul democratic asupra Forţelor Armate;
b) conducerea unică şi centralizată;
c) asigurarea unui nivel înalt al profesionalismului efectivului Forţelor Armate;
d) completarea cu efectiv a Forţelor Armate după principiul mixt;
e) asigurarea materială şi financiară în conformitate cu necesităţile reale;
f) respectarea drepturilor şi libertăţilor, asigurarea protecţiei sociale şi juridice a
militarilor şi membrilor familiilor lor.
Misiunile strategice ale Forţelor Armate rezidă în realizarea capacităţilor militare
necesare garantării (prin folosirea, în ultimă instanţă, a mijloacelor militare)
suveranităţii, independenţei, unităţii, integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei
constituţionale, precum şi în continuarea eforturilor de pregătire pentru participarea la
operaţiunile de menţinere a păcii în conformitate cu angajamentele internaţionale ale
Republicii Moldova. Pornind de la aceste orientări fundamentale şi de la principiile
strategiei militare, obiectivele militare naţionale constau în următoarele:
a) prevenirea, descurajarea şi contracararea unei eventuale agresiuni împotriva
ţării;
b) sporirea contribuţiei la menţinerea stabilităţii în regiune.

Misiunile strategice ale Forţelor Armate pot fi grupate în trei categorii:


a) misiuni realizate pe timp de pace;
b) misiuni realizate în situaţii de criză;
c) misiuni realizate pe timp de război.
Pe timp de pace, Forţelor Armate le revin următoarele misiuni strategice:
a) pregătirea pentru curmarea unei eventuale agresiuni prin menţinerea capacităţii
de luptă a trupelor, prin dezvoltarea sistemului de conducere, prin pregătirea populaţiei
şi a economiei naţionale pentru mobilizare şi prin amenajarea operativă a teritoriului
pentru apărare;
b) participarea la operaţiunile multinaţionale de menţinere a păcii desfăşurate sub
egida ONU sau OSCE;
c) pregătirea pentru prevenirea crizelor interne, în cooperare cu instituţiile
corespunzătoare.
În situaţii de criză, Forţele Armate pot participa, în conformitate cu prevederile
legislaţiei în vigoare şi în cooperare cu alte instituţii de stat, la următoarele acţiuni:
a) prevenirea acţiunilor destabilizatoare;
b) neutralizarea elementelor terorist-diversioniste şi a altor formaţiuni armate
ilegale;
c) paza căilor de comunicaţie ce duc spre anumite obiective;
d) prevenirea proliferării armelor convenţionale şi de distrugere în masă;
e) intervenţia în scopul protejării cetăţenilor şi a infrastructurii de bază.
10
Forţele Armate pot fi utilizate în cazul unor calamităţi naturale, avarii şi
catastrofe, la solicitarea Guvernului, în condiţiile legii.
Pe timp de război, misiunile Forţelor Armate se stabilesc în conformitate cu
obiectivul politic declarat şi cu evaluarea situaţiei strategice. Obiectivul politic trebuie
să fie definit de autorităţile publice constituţionale şi să reflecte voinţa poporului.
Structura şi efectivul Forţelor Armate, înzestrarea şi pregătirea lor sînt
determinate de caracterul pericolului militar posibil şi trebuie să corespundă nivelului
necesar pentru organizarea unei apărări garantate a ţării.
Forţele Armate se compun din Armata Naţională, Trupele de Grăniceri şi Trupele
de Carabinieri şi se menţin în componenţa şi structura care le permite, pe timp de pace,
de a fi garantul statalităţii, neutralităţii şi democraţiei constituţionale, iar din momentul
apariţiei premiselor unei agresiuni reale, de a se desfăşura în măsura care ar garanta
apărarea ţării şi constrîngerea agresorului de a renunţa la planurile sale.
Pentru timp de război se va prevedea o asemenea structură a Forţelor Armate a
cărei desfăşurare ar obliga agresorul să depună eforturi suplimentare considerabile
pentru realizarea intenţiilor sale, transformîndu-l într-un factor destabilizator în zonă,
fapt ce ar impune implicarea organismelor internaţionale competente în acţiunile de
stopare sau contracarare a unei eventuale agresiuni.
Componenta principală a Forţelor Armate este Armata Naţională, ale cărei
sarcini sînt de a respinge loviturile aeriene şi terestre ale forţelor agresoare, de a aduce
agresorului distrugeri maximal posibile, de a nu permite pătrunderea lui în adîncul
teritoriului ţării, de a crea premise pentru încetarea acţiunilor militare şi încheierea
păcii în condiţii care corespund intereselor naţionale ale Republicii Moldova.
Trupele de Carabinieri asigură securitatea militară a statului prin executarea
misiunilor de menţinere a ordinii constituţionale şi de drept, de pază a obiectivelor
importante şi de pregătire a trupelor pentru participarea la acţiuni de luptă în
conformitate cu planul de aplicare a Forţelor Armate.
Pe timp de pace, Trupele de Carabinieri activează în componenţa
Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne. Din
momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Trupele de Carabinieri trec
în subordonarea operativă a Statului Major General al Forţelor Armate şi asigură
menţinerea regimului stării de asediu sau de război, paza şi apărarea obiectivelor de
importanţă de stat şi a celor ale infrastructurii militare, contracararea tentativelor de
destabilizare a ordinii constituţionale, distrugerea grupelor diversioniste şi a
desanturilor inamicului.

Pe timp de pace, Trupele de Grăniceri şi Trupele de Carabinieri activează în


structura şi conform planurilor de aplicare, aprobate de conducerea departamentelor
respective, incluzînd unele elemente ale pregătirii de luptă determinate de Statul Major
General al Forţelor Armate.
Din punct de vedere operativ-tactic, Forţele Armate sînt constituite din trupe de
gătinţă permanentă şi trupe de rezervă.
Trupele de gătinţă permanentă includ:
a) unităţile şi subunităţile cu capacitate permanentă de intervenţie (de reacţie
rapidă) ale Armatei Naţionale şi ale Trupelor de Carabinieri, completate cu efectiv şi
tehnică potrivit statelor de război şi capabile să-şi îndeplinească misiunile conform
11
destinaţiei. Structura şi efectivul lor se determină de către Statul Major General al
Forţelor Armate şi se aprobă de Comandantul Suprem al Forţelor Armate;
b) unităţile şi subunităţile cu capacitate redusă de intervenţie, care au nevoie de
10-15 zile pentru completarea cu efectiv şi cu tehnică şi pentru închegarea de luptă în
vederea îndeplinirii misiunilor conform destinaţiei.
Trupele de rezervă includ organele de conducere şi unităţile terestre create din
momentul declarării în stat a stării de asediu sau a stării de război, care au nevoie de
30-40 de zile pentru completarea cu militari din rezerva activă şi cu tehnică şi pentru
închegarea de luptă în vederea folosirii lor conform destinaţiei.
Trupele de rezervă se desfăşoară în conformitate cu Planul de mobilizare a
Forţelor Armate. Componenţa, structura, principiile de completare, pregătire,
desfăşurare şi aplicare ale trupelor de rezervă se stabilesc de către Statul Major General
al Forţelor Armate.
Completarea cu efectiv a Forţelor Armate se efectuează pe baza principiului mixt,
cu perspectiva completării unităţilor cu capacitate permanentă de intervenţie (de reacţie
rapidă) preponderent cu militari prin contract.
Completarea unităţilor cu capacitate redusă de intervenţie se efectuează pe baza
principiului mixt, precum şi cu rezervişti prin contract.
Preşedintele Republicii Moldova este Comandantul Suprem al Forţelor Armate şi
poartă răspundere pentru starea sistemului naţional de apărare în limitele
împuternicirilor prevăzute de Constituţie şi de alte acte normative.
Preşedintele Republicii Moldova are următoarele atribuţii:
a) exercită conducerea generală a sistemului naţional de apărare şi coordonează
activitatea autorităţilor administraţiei publice în domeniul apărării naţionale;
b) prezintă Parlamentului spre aprobare proiectele:
- concepţiei securităţii naţionale;
- doctrinei militare a statului;
- structurii generale şi efectivelor componentelor Forţelor Armate;
- Regulamentului disciplinei militare al Forţelor Armate;

c) aprobă:
- regulamentul Consiliului Suprem de Securitate;
- regulamentul Marelui Stat Major;
- programele şi planurile privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor Armate;
- planul de mobilizare a Forţelor Armate;
- planul de întrebuinţare a Forţelor Armate;
- regulamentele militare;
d) coordonează activitatea de colaborare militară internaţională;

12
e) efectuează conducerea generală privind acumularea resurselor pentru
necesităţile sistemului naţional de apărare;
f) emite decrete privind încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi în
cel cu termen redus şi trecerea lor în rezervă;
g) poartă tratative, încheie tratate internaţionale în domeniul militar în numele
Republicii Moldova şi le prezintă, în modul stabilit prin lege, spre ratificare
Parlamentului;
h) înaintează Parlamentului propuneri privind participarea cu efective, armament
şi tehnică militară la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sau în scopuri
umanitare;
i) numeşte în şi destituie din funcţie, în modul stabilit de legislaţie, ofiţerii
Comandamentului Suprem al Forţelor Armate şi viceminiştrii apărării;
j) acordă grade militare supreme prevăzute de lege;
k) îndeplineşte alte atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.
Pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, în calitate de organ consultativ,
activează, pe timp de pace, Consiliul Suprem de Securitate, care elaborează şi prezintă
recomandări în probleme ce ţin de asigurarea apărării naţionale.
Atribuţiile şi activitatea Consiliului Suprem de Securitate sînt reglementate de
regulamentul acestuia, aprobat prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova.
Din momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Consiliul Suprem
de Securitate se transformă în Consiliul Suprem de Apărare şi activează în
conformitate cu atribuţiile prevăzute de legislaţie. În această perioadă, în unităţile
administrativ-teritoriale de nivelul al doilea se formează consilii teritoriale de apărare
subordonate Consiliului Suprem de Apărare.
Guvernul răspunde de organizarea activităţilor şi de realizarea măsurilor privind
apărarea naţională în limitele împuternicirilor prevăzute de legislaţie.
Guvernul are următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi ale administraţiei
publice pentru realizarea măsurilor de asigurare a capacităţii de apărare a ţării;
b) asigură alocarea şi utilizarea, în condiţiile legii, a resurselor financiare şi
materiale necesare organizării, înzestrării şi mobilizării Forţelor Armate, întreţinerii şi
pregătirii trupelor, menţinerii în stare de operativitate a tehnicii şi armamentului,
pregătirii pentru mobilizare a economiei naţionale;
c) elaborează şi realizează programele de stat privind construcţia şi dezvoltarea
Forţelor Armate, direcţiile principale ale colaborării militare internaţionale;
d) propune spre aprobare volumul alocaţiilor bugetare pentru necesităţile apărării;
e) asigură încorporarea anuală a cetăţenilor în serviciul militar în termen şi în cel
cu termen redus;
f) asigură, pe timp de pace, constituirea rezervelor materiale necesare pe timp de
război;
g) elaborează şi înaintează Parlamentului spre aprobare planul de mobilizare a

13
economiei naţionale, stabileşte sarcinile ce revin ministerelor, departamentelor şi
agenţilor economici în conformitate cu acest plan;
h) creează şi desfiinţează instituţii de învăţămînt militar;
i) ia hotărîri privind asigurarea cu pensii a cetăţenilor eliberaţi din serviciul
militar, privind protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a
cetăţenilor care trec pregătirea în cadrul rezervei, precum şi a membrilor familiilor
militarilor căzuţi, decedaţi sau daţi dispăruţi în timpul îndeplinirii serviciului militar, în
conformitate cu legislaţia;
j) asigură îndeplinirea tratatelor internaţionale în domeniul militar;
k) îndeplineşte alte atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.
Ministerul Apărării este autoritatea publică centrală de specialitate, care
organizează, coordonează şi conduce activităţile în domeniul apărării naţionale şi este
responsabil de construcţia şi dezvoltarea Armatei Naţionale şi de pregătirea ei pentru
executarea misiunilor de apărare a ţării.
Ministerul Apărării are următoarele atribuţii:
a) studiază şi apreciază situaţia politico-militară, determină riscurile şi
ameninţările cu caracter militar, necesităţile ce ţin de asigurarea apărării naţionale şi
propune autorităţilor publice competente măsurile privind organizarea şi pregătirea
sistemului naţional de apărare;
b) participă la elaborarea doctrinei militare, a direcţiilor principale ale politicii de
apărare şi a principiilor construcţiei militare, la întocmirea propunerilor privind
completarea şi perfecţionarea cadrului normativ în domeniul apărării, la formarea
bugetului militar;
c) organizează cercetările ştiinţifice în domeniul militar, asigură implementarea
rezultatelor acestora în activitatea Armatei Naţionale;
d) planifică, organizează şi exercită controlul asupra activităţilor de menţinere a
capacităţii permanente de luptă şi de mobilizare a Armatei Naţionale pentru
îndeplinirea sarcinilor conform destinaţiei;
e) asigură financiar Armata Naţională, în modul stabilit de legislaţie, din contul
alocaţiilor bugetului de stat şi al mijloacelor extrabugetare;
f) realizează măsuri pentru înzestrarea cu armament, tehnică şi resurse tehnico-
materiale în volumul necesar; este principalul beneficiar de stat în ce priveşte
achiziţionarea, crearea, fabricarea, repararea şi testarea armamentului, a tehnicii
militare şi a altor bunuri tehnico-militare; realizează excedentul neutilizat de tehnică
militară, armament şi alte bunuri în conformitate cu legislaţia;
g) colaborează cu ministerele, cu alte autorităţi ale administraţiei publice şi cu
agenţii economici în ce priveşte fabricarea unor tipuri de armament, tehnică şi altor
produse cu destinaţie militară;
h) conduce activitatea organelor administrativ-militare, desfăşoară încorporarea
cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus, chemarea lor la
concentrări militare, exerciţii şi antrenamente de mobilizare, la declararea mobilizării,

14
precum şi trecerea în rezervă sau demobilizarea lor;
i) organizează pregătirea efectivului Armatei Naţionale pentru îndeplinirea
sarcinilor ce îi revin;
j) organizează, în comun cu alte autorităţi ale administraţiei publice în care este
prevăzut serviciul militar, activitatea instituţiilor de învăţămînt militar, pregătirea,
reciclarea şi recalificarea cadrelor militare în instituţiile de învăţămînt din ţară şi din
străinătate;
k) angajează personalul militar şi civil necesar îndeplinirii sarcinilor ce îi revin;
l) realizează măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de îndeplinire a
serviciului de către militari, organizează activitatea instituţiilor medicale din subordine,
elaborează planuri privind construcţiile capitale şi asigură realizarea lor;
m) asigură plata pensiilor cetăţenilor care au îndeplinit serviciul militar prin
contract în cadrul Armatei Naţionale, protecţia socială şi juridică a militarilor şi a
membrilor familiilor lor, în conformitate cu legislaţia;
n) stabileşte şi întreţine relaţii internaţionale de colaborare în conformitate cu
atribuţiile ce îi revin;
o) întreţine relaţii cu publicul, cu organizaţiile obşteşti, realizează măsuri de
informare a societăţii asupra activităţii Armatei Naţionale;
p) îndeplineşte alte atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.
Modul de organizare şi structura Ministerului Apărării se stabilesc de Guvern.
Cerinţele Ministerului Apărării în domeniul apărării naţionale sînt executorii
pentru toate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru instituţiile
publice, agenţii economici şi cetăţenii Republicii Moldova.
Pe timp de pace şi de război, conducerea Forţelor Armate se efectuează de către
Comandamentul Suprem al Forţelor Armate în frunte cu Preşedintele Republicii
Moldova - Comandant Suprem al Forţelor Armate.
Întru îndeplinirea atribuţiilor sale, Comandantul Suprem al Forţelor Armate emite
ordine şi directive, obligatorii pentru întreg efectivul Forţelor Armate.
În componenţa Comandamentului Suprem intră, de asemenea, ministrul apărării,
şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandantul Trupelor de Grăniceri,
comandantul Trupelor de Carabinieri.
Ministrul apărării este locţiitorul Comandantului Suprem al Forţelor Armate.
Organul principal care asigură Comandamentului Suprem, pe timp de pace şi de
război, planificarea, organizarea, comanda şi controlul trupelor Forţelor Armate la
pregătirea lor şi la executarea misiunilor de apărare a ţării este Statul Major General al
Forţelor Armate condus de şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale.
Statul Major General al Forţelor Armate se constituie în baza Marelui Stat
Major al Armatei Naţionale şi activează conform regulamentului aprobat de
Comandantul Suprem al Forţelor Armate.
În componenţa Statului Major General al Forţelor Armate intră, de asemenea,
şefii statelor majore ale Trupelor de Grăniceri şi Trupelor de Carabinieri, alte persoane
cu funcţii de răspundere numite de Comandantul Suprem al Forţelor Armate.
Conducătorii componentelor Forţelor Armate, conducătorii structurilor de stat ce
15
au în componenţa lor subdiviziuni militarizate sau speciale sînt obligaţi să prezinte, la
cererea şefului Statului Major General, date despre starea trupelor (subdiviziunilor) din
subordine şi propuneri pentru întrebuinţarea lor în sprijinul Forţelor Armate în operaţii
(acţiuni) de apărare sau pentru executarea altor misiuni date de Comandantul Suprem
al Forţelor Armate.
Departamentul Trupelor de Grăniceri şi Departamentul Trupelor de
Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne efectuează conducerea unităţilor
(subunităţilor) din subordine privind executarea misiunilor ce le revin în conformitate
cu Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova şi Legea cu privire la trupele
de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne şi asigură pregătirea
acestor unităţi (subunităţi) pentru participarea la operaţii (acţiuni) de apărare a ţării în
conformitate cu Planul de întrebuinţare a Forţelor Armate.
La declararea stării de asediu sau de război, unităţile (subunităţile) Trupelor de
Grăniceri şi ale Trupelor de Carabinieri participă la operaţii (acţiuni) de apărare a ţării
sub conducerea Statului Major General al Forţelor Armate.
1.3. Destinaţia şi componenţa Armatei Naţionale a Republicii Moldova
Armata Naţională este componenţa de bază a Forţelor Armate, care asigură, pe
timp de pace şi de război, integrarea într-o concepţie unitară a activităţilor tuturor
forţelor care participă la acţiunile de apărare a ţării.
Misiunea principală a Armatei Naţionale constă în asigurarea apărării naţionale
prin prevenirea, contracararea şi anihilarea ameninţărilor şi agresiunilor cu caracter
militar îndreptate împotriva ţării.
Armata Naţională se foloseşte în corespundere cu destinaţia ei constituţională în
scopul garantării suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării şi
democraţiei constituţionale.
Folosirea Armatei Naţionale în soluţionarea problemelor ce nu ţin nemijlocit de
apărarea statului se efectuează în exclusivitate în temeiul hotărîrii Parlamentului, iar în
situaţii extreme, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova.
Participarea unor unităţi (subunităţi) ale Armatei Naţionale în afara teritoriului
ţării cu efective, armament şi tehnică militară la exerciţii militare comune cu unităţi
militare ale altor state se aprobă de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate.
Conducerea nemijlocită a Armatei Naţionale este exercitată de ministrul apărării
prin intermediul Marelui Stat Major al Armatei Naţionale.
Atribuţiile şi competenţele Marelui Stat Major al Armatei Naţionale sînt
determinate de regulamentul acestuia, aprobat de ministrul apărării.
Ministrul apărării este comandantul Armatei Naţionale.
În cazul numirii în funcţia de ministru al apărării a unei persoane civile, şeful
Marelui Stat Major al Armatei Naţionale devine concomitent şi comandantul Armatei
Naţionale.
Structura generală şi efectivul Armatei Naţionale şi a instituţiilor Ministerului
Apărării se aprobă de către Parlament.
Ministrul apărării se învesteşte cu dreptul de a modifica structura organizaţională
a statelor Armatei Naţionale şi a instituţiilor Ministerului Apărării în limitele aprobate
ale structurii generale şi ale efectivului.
Conform gradului de pregătire, Armata Naţională include:

16
a) forţe operaţionale (cu capacitate permanentă de intervenţie);
b) forţe cu efectiv redus (cu capacitate redusă de intervenţie);
c) unităţi nou-formate (de rezervă).
Forţele operaţionale includ unităţi militare (subunităţi) completate cu efectiv,
armament şi tehnică la un nivel ce asigură executarea misiunilor specifice.
Forţele cu efectiv redus includ mari unităţi şi unităţi militare (subunităţi), baze,
depozite de păstrare a armamentului, tehnicii şi patrimoniului militar, care au nevoie de
completare cu efectiv, armament şi tehnică, precum şi de interoperabilitate în vederea
îndeplinirii misiunilor ce le revin.
Unităţile nou-formate includ unităţi militare de luptă şi de asigurare ce se
constituie conform Planului de mobilizare a Forţelor Armate.
Atribuirea forţelor (unităţilor militare) la categoria funcţională respectivă se face
de către ministrul apărării.
Capitolul 3
Organizarea şi înzestrarea grupei (plutonului) de infanterie.
Capacităţile de luptă
3.1. Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a grupei I.Mo
Trupele de uscat sînt cele mai numeroase şi diverse după compunerea de luptă şi
forţe. Ele au o mare putere de foc şi forţă de lovire, înalte capacităţi de manevră şi
independenţă de acţiuni. Trupele de uscat sînt destinate pentru respingerea loviturilor şi
zdrobirea (înfrîngerea) inamicului. Ele sînt utilate cu diferită tehnică de luptă şi
armamente ce includ în componenţa sa:
- unităţile de infanterie motorizată;
- subunităţile de tancuri;
- unităţile de desant aerian;
- artilerie;
- unităţile de apărare antiaeriană;
- subunităţile speciale;
- subunităţile de cercetare;
- subunităţile de geniu;
- subunităţile de protecţie chimică;
- subunităţile de transmisiuni;
- subunităţile de luptă radioelectronică;
- subunităţile de asigurare tehnică;
- subunităţile de geodezie;
- subunităţile de hidrometeorologie;
- subunităţile de asigurare materială;
- subunităţile de logistică.
17
Trupele de infanterie motorizată alcătuiesc baza trupelor de uscat şi îndeplinesc
următoarele misiuni:
În apărare – menţinerea raioanelor, aliniamentelor şi poziţiilor ocupate,
respingerea loviturilor inamicului şi înfrîngerea trupelor ce înaintează;
În ofensivă – ruperea apărării inamicului, zdrobirea grupărilor de trupe ce se
apără, cucerirea raioanelor, aliniamentelor şi obiectelor importante, urmărirea
inamicului care se retrage, ducerea luptelor de întîlnire.
Trupele de infanterie, avînd de o mare independenţă de luptă, sînt capabile să
îndeplinească misiunile stabilite în diferite condiţii ale terenului, în orice condiţii de
stare a vremii, pe direcţii principale sau secundare, în primul sau al doilea eşalon din
componenţa rezervelor şi desantului aerian.
Subunităţile de infanterie sînt înzestrate cu armament şi tehnică militară,
dispunînd de mare putere de foc, mobilitate mare şi capacitate de manevră. Ele sînt
capabile să ducă o luptă dîrză şi de lungă durată, în orice condiţii de teren, ziua sau
noaptea, acţionînd în cadrul eşalonului superior, în cooperare cu alte unităţi şi
subunităţi, independentă sau izolată de trupele proprii, pentru nimicirea inamicului
pătruns pe teritoriul naţional.
Infanteria, ca gen de armă din cadrul trupelor de uscat, este constituită din unităţi
şi subunităţi de infanterie.
Subunitatea este un grup de militari bine instruiţi, întruniţi sub un comandament
unic înzestrat cu armament, muniţii şi tehnică de luptă, destinat pentru ducerea cu
succes a acţiunilor de luptă.
Cea mai mică subunitate primară (inferioară) tactică este grupa de infanterie.
Grupa de infanterie motorizată intră în componenţa plutonului de infanterie motorizată.
De regulă, ea acţionează în cadrul plutonului, iar uneori poate acţiona şi independent:
- în siguranţa de marş (grupa de patrulare);
- în siguranţa staţionării (post de pază);
- în cercetare (ambuscadă).
Grupa de infanterie motorizată avînd în dotare armament modern are
posibilitatea:
- să folosească rezultatele focului artileriei şi aviaţiei;
- să nimicească forţa vie a inamicului, mijloacele de foc, tancurile, mijloacele
aeriene care zbooară la înălţimi mici şi altă tehnică a inamicului;
- să ducă cu succes ofensiva;
- să se apere cu dîrzenie şi fermitate;
- să acţioneze în cercetare şi siguranţă;
- să îndeplinească alte misiuni de luptă.
Să examinăm în continuare componenţa grupei de infanterie motorizată pe TAB.
În componenţa sa întră:

18
Efectivul grupei I.Mo Armamentul şi tehnica
Total – 9 oameni: TAB – 1 un.
- sergenţi – 1; KPVT – 1 buc.
- soldaţi – 8 PKT – 1 buc
AK – 6 buc.
RPK – 1 buc.
SVD – 1 buc.
AG – 1 buc.
3.2. Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a plutonului I.Mo.
Plutonul de infanterie motorizată este o subunitate tactică de luptă, care
acţionează, de regulă, în cadrul companiei în cooperare cu subunităţile de tancuri şi de
celelalte arme, precum şi independent sau izolat, fiind în stare:
- să lupte victorios împotriva inamicului superior în forţe şi mijloace, folosind din
dotare, mijloacele împotrivă sau alte resurse locale, precum şi terenul;
- să ducă acţiuni în toate formele luptei, inclusiv în cadrul apărării zonale, în
cooperare cu subunităţile de alte arme, cu grăniceri, carabinieri, cu alte formaţiuni de
apărare teritorială, să folosească judicios focul armamentului, să execute manevre
iscusite în scopul loviturii inamicului în flanc şi spate, să-i cauzeze cît mai multe
pierderi prin lupte dîrze de apărare pentru respingerea atacului acestuia, să se
organizeze repede şi să treacă prin surprindere la acţiuni de înaintare hotărîtoare pentru
a-l nimici sau hărţui permanent;
- să lupte în situaţiile cele mai dificile, în condiţii variate, de teren, anotimp şi
starea vremii, de supra efort fizic, ziua şi noaptea, în condiţiile întrebuinţării armelor de
nimicire în masă şi mijloacelor incendiare;
- să acţioneze oportun şi cu eficacitate pentru nimicirea blindatelor şi mijloacelor
de atac ale inamicului, folosind focul armamentului şi mijloacelor din dotare;
- să ducă acţiuni de luptă în mod independent şi izolat, timp îndelungat, cu
asigurarea tehnică şi materială de care uneori nu dispune complet şi să îndeplinească
frecvent misiuni de cercetare şi siguranţă în toate formele luptei;
- să ducă lupta în localităţi, în teren împădurit şi deluros, cu cursuri de apă şi
culturi înalte, în zone industriale, în raioane fortificate, contaminate radioactiv, chimic
şi biologic cu baraje şi fugase incendiare, în adîncimea dispozitivului propriu.
Dintre acestea putem evidenţia unele misiuni pe care le poate îndepli plutonul în
principalele forme de luptă:

În apărare:
- a da inamicului lovituri în faţa LDA printr-un foc organizat;
- ce respinde atacul tancurilor şi infanteriei inamicului;
- a duce lupta împotriva ţintelor aeriene ale inamicului care zboară la înălţimi

19
mici;
- a apăra cu dîrzenie şi fermitate punctul de sprijin.
În ofensivă:
- aataca fulgerător pe inamic folosind cu iscusinţă focul şi deplasarea;
- a nimici forţa vie şi mijloacele lui de foc;
- a duce lupta cu mijloacele aeriene ale inamicului;
- în ritm de dezvoltare ofensivă arespinge contra atacurile, a urmări inamicul care
se retrage;
- a forţa cursurile de apă din mers, a trece barajele şi distrugerile, precum şi a
întări aliniamentele cucerite.
În timpul îndeplinirii misiunilor de luptă plutonul de infanterie acţionează, de
regulă în cadrul companiei. Plutonul poate acţiona:
- în cercetare (patrula de cercetare, patrula de cercetare de luptă, ambuscada de
cercetare);
- în siguranţă de luptă;
- în siguranţă de marş (pichet mobil de cap, patrulă de cap);
- în siguranţă de staţionare (pichet de pază);
- în grupă de asalt.
Independent de misiunea îndeplinită, caracterul terenului şi alte condiţii de
situaţie plutonul de infanterie motorizată poate acţiona:
- pe jos (pe timp de iarnă pe schiuri);
- pe maşini de luptă;
- ca desant pe tancuri.
Plutonului infanterie motorizată i se pot da ca întărire:
- o subunitate de grenade;-
- o subunitate antitanc;
- o subunitate antiaeriană;
- o subunitate pionieri–genişti (în unele cazuri);
- cercetaşi chimici (în unele cazuri);
- tancuri.
Plutonul infanterie motorizată este constituit din:
- conducerea plutonului;
- 3 grupe de infanterie motorizată.
Conducerea plutonului este compusă din:
- comandantul plutonului;
- puşcaşul sanitar.

20
Efectivul plutonului Armamentul Tehnica
Total – 29 oameni: AK – 20 TAB – 3 un
- ofiţeri – 1 PM – 1 buc. (MLI– 3 un)
- sergenţi – 3 SVD – 3 buc.
- soldaţi – 25 RPK – 3 buc.
AG-7 – 3 buc.
PKT – 3 buc.
KPVT – 3 buc.
(Grom – 3 buc.)

21