Sunteți pe pagina 1din 7

Cautati imagini cu urmatoarele opere de arta:

Precizati: cand au fost realizate, unde sunt expuse, ce reprezinta; cautati elemente specifice
artei Renasterii

Rafael- Scoala din Atena (1), Madona Sixtina (2)


(1)
 “Scoala din Atena” fost pictat între
1509 și 1511.
 Este amplasata in Palatul Apostolic,
Vatican.
 Fresca are ca subiect armonia dintre
filosofia platonică și cea aristotelică. În
centrul acesteia sunt două personaje:
Platon, care ține în mână cartea sa
Timaios– ce vorbește despre legile
armoniei cosmice – și Aristotel, care ține în mână Etica – marcă a legilor
comportamentului moral. În fond, renascentiștii vroiau, ca și scolasticii, să
împace filosofia naturală a lui Aristotel, câștigată prin procese raționale, cu
teologia revelată a Bibliei, acceptată prin credință – și care vedea în Platon un
veritabil precursor!. Sau, altfel spus, renascentiștii vroiau să împace știința cu
religia. Iar Școala din Atena a reușit pe deplin asta.

(2)
 “Madonna Sixtină” este o pictură realizată de Rafael în
anii 1512-1513 pentru Biserica San Sisto din Piacenza.
 Este amplasata in Gemäldegalerie Alte Meister.
 În centul picturii se află imaginea maiestuasă a Fecioarei
cu Pruncul, singura reprezentare a acesteia în picioare,
aproape în marime naturală. În stânga, Sfântul Sixtus
priveşte cu admiraţie spre Fecioară, iar în partea dreaptă
apare Sfânta Barbara îngenuncheată, cu privirea
îndreptată spre cei doi îngeraşi, care se sprijină de un
obiect de lemn ce face referire la coşciugul papei.
Botticelli- Nasterea lui Venus (1), Primavara (2)
(1)


Nașterea lui Venus (Afrodita) este o
pictură realizată de Sandro Botticelli în
anul 1484.
 Aceasta se află acum la Galeria Uffizi,
Florența.
 Este o reprezentare a zeiței Venus,
născută din spuma mării, ca femeie
matură (numită Venus Anadyomene).
Potrivit legendei mitologice zeița Venus (Afrodita) s-ar fi născut în locul numit „Petra tou
Romiou“ („Stânca Grecului“) pe țărmul sudic al insulei Cipru unde sunt așa-numitele
„Stâncile Afroditei”. In acest loc unde ar fi căzut în apa mării înspumate organele
genitale ale zeului Uranus, amputate de fiul său, Cronos. Din ele s-ar fi născut, in valurile
mării învolburate, zeița dragostei Venus (Afrodita). Legenda constituie tema mai multor
tablouri pictate de artiști renumiți.

(2)

Primavera este realizata


de pictorul renascentist
italian Sandro Botticelli, la
sfârșitul anilor 1470 sau
începutul anilor 1480
(variațiile de date).
 Aceasta se află acum la
Galeria Uffizi, Florența.
 Pictura prezintă un grup
de figuri din mitologia
clasică într-o grădină, dar
nu a fost găsită nicio poveste care să adune acest grup particular. Cei mai mulți critici
sunt de acord că tabloul este o alegorie bazată pe creșterea luxuriantă a Primăverii, dar
relatările cu orice sens precis variază, deși multe implică neoplatonismul renascentist
care a fascinat apoi cercurile intelectuale din Florența. Subiectul a fost descris pentru
prima dată drept Primavera de către istoricul de artă Giorgio Vasari, care l-a văzut la
Villa Castello, chiar în afara Florenței, până în 1550.
Michelangelo- Capela Sixtina (1), Pieta (2), David (3), Moise (4)
(1)
 În 1508 Papa Iuliu al II-lea i-a încredințat lui Michelangelo
pictarea plafonului, care inițial reprezenta un cer albastru cu
stele aurii. Executarea acestei lucrări a durat patru ani (1508-
1512)
 În anul 1535, Michelangelo începe pictarea peretelui de
deasupra altarului la cererea Papei Paul al III-lea, cu tema
„Judecata de Apoi”, pe care o termină după șase ani, în 1541.
 Picturile se afla in Capela Sixtina.

(2)


Pietà este o sculptură creată în anii 1498-1499 de artistul
Michelangelo Buonarroti.
 În prezent această capodoperă de o valoare inestimabilă
a sculpturii renascentiste se află la Vatican, în Bazilica
Sfântul Petru.
 Această faimoasă operă de artă o întruchipează pe
Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Isus după
crucificare. Această temă este de origine nordică,
populară la vremea respectivă în Franța, însă nu și în Italia. Interpretarea dată de
Michelangelo lui Pietà este unică. Este o lucrare de o deosebită importanță întrucât
împletește idealurile de frumusețe renascentiste cu cele naturaliste.
(3)

 David este o sculptură, capodoperă a Renașterii, creată între


1501 și 1504 de artistul italian Michelangelo.
 Pentru a fi ferită de intemperii și acte de vandalism, statuia a
fost îndepărtată din piață în 1873, și relocată în Galleria
dell'Accademia. O replică a statuii a fost amplasată în 1910 în
Piazza della Signoria.
 Statuia îl reprezintă pe eroul biblic David. Statuia a fost
realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara,
abandonată după eșecul altor sculptori. Michelangelo a știut
să profite din plin de strâmtimea blocului de marmură și să forțeze unul din defecte (o
spărtură în care artistul a săpat spațiul dintre brațul drept și tors) în favoarea sa.
Michelangelo l-a reprezentat pe David cu praștia în mână,
chiar înainte de lupta cu Goliat.
(4)

 Statuia din marmură a lui Moise de Michelangelo


Buonarroti, a fost executată în jurul anului 1513-1515.
 Se găsește în cadrul bazilicii San Pietro in Vincoli (Sfântul
Petru în lanțuri), în apropiere de Colloseum, dar în partea
de sus.
 Michelangelo credea că este cea mai vie sculptură a sa. Un
Moise dinamic, deși așezat, cu Tablele Legii ținute strâns
sub brațul drept, cu privirea încruntată spre stânga, cu
piciorul drept dezgolit până la genunchi, gata parcă să o ia
din loc și cu degetele de la mâna dreaptă înfipte în barba
prodigioasă. Critica de artă s-a concentrat mai ales pe privirea personajului și pe ceea ce
este îndeobște socotit jocul degetelor în barbă. Tata Freud, într-un eseu de neuitat, a
decriptat cu totul altfel decât criticii de artă mesajul de profunzime pe care îl transmite
Moise al lui Michelangelo față de modelul său biblic. Părintele psihanalizei socotește că
Moise al lui Michelangelo nu se joacă deloc cu barba, ci că se trage violent de ea,
stăpânindu-și izbucnirea de mânie la vederea, spre stânga, a poporului care, în absența
lui, se dedase la venerarea vițelului de aur.
Leonardo da Vinci- Mona Lisa (1), Omul Vitruvian (2)
(1)

 Gioconda (în italiană La Gioconda) sau Mona Lisa este


o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în
anii 1503-1506.
 În prezent tabloul este expus la Muzeul
Luvru din Paris.
 Natura imaginii redate a făcut subiectul a nenumărate
interpretări. În general, se poate spune că vivacitatea
și ambiguitatea fizionomiei Giocondei se datorează
procedeului de pictură „sfumato”, dând tabloului un
aer misterios. Caracteristica principală a portretului
este surâsul enigmatic. Sigmund Freud a interpretat
acest surâs ca simbol al atracției erotice a lui Leonardo
față de mama sa (Complex Oedip). Identitatea
personajului portretizat nu este încă sigură, deși
recent cercetătorul Giuseppe Pallanti din Florența tinde să confirme afirmația lui Giorgio
Vasari, după care ar fi vorba de Monna Lisa Gherardini, membră a micii nobilimi rurale
din Toscana. Cercetări anterioare ajunseseră la concluzia că portretul ar reda figura unei
înstărite doamne florentine, Madonna Lisa del Giocondo, al cărei nume ar explica și a
doua denumire a tabloului. Pictura reprezintă unul din primele portrete pe fondul unui
peisaj imaginar. O caracteristică interesantă este că fundalul nu este uniform, partea din
stânga este evident la un nivel mai jos decât în dreapta, fiind probabil adăugată mai
târziu în cursul realizării compoziției. Tabloul a fost restaurat în mai multe rânduri.
Analizele cu raze Röntgen au revelat încă trei straturi de pictură sub cel vizibil.

(2)

 Omul Vitruvian este un desen al lui Leonardo da


Vinci, realizat în jurul anului 1490.
 Este păstrat la Gabinetto dei disegni e stampe din
cadrul muzeului Gallerie dell'Accademia, din Veneția,
Italia.
 Este însoțit de notițe bazate pe lucrările arhitectului
Vitruviu. Desenat în cerneală pe hârtie, zugrăvește
un om în două poziții suprapuse, cu brațele și
picioarele despărțite, și înscris într-un cerc și un
pătrat. Desenul și textul sunt uneori denumite Canoanele Proporțiilor sau, rareori,
Proporțiile Omului.

Pieter Bruegel cel Batran- Turnul Babel

 “Turnul Babel” este una dintre


cele mai cunoscute picturi
renascentiste flamande, fiind
realizata in trei versiuni
(datate cu aproximatie in
1563) de Pieter Bruegel cel
Batran.
 Critica de arta a remarcat ca
sursa de inspiratie pentru
desenul turnului a fost
Colosseumul din Roma, iar
opera lui Bruegel cel Batran se
vrea o lectie despre mandrie si despre vanitatea acesteia. De asemenea, opera a fost
vazuta ca o alegorie pentru caderea bisericii catolice in fata protestantismului ascendent
in epoca.
 Se gasteste la Muzeul de Istorie a Artei din Viena.

El Greco- Inmormantarea contelui de Orgaz

 Înmormântarea contelui de Orgaz este un


tablou din 1586 realizat de El Greco.
 Acesta se afla in Biserica din Sao Tome,
Toledo.
 Tema tabloului este inspirată de o legendă a
începutului secolului al XIV-lea. În 1312, un
anume Don Gonzalo Ruiz de Toledo,
primarul orașului Orgaz, a murit (familia sa a
primit ulterior titlul de contele, prin care
este cunoscut în general și postum). Don
Gonzalo Ruiz de Toledo a fost un descendent
al nobilei familii Palaiologos, care a produs
ultima dinastie conducătoare a Imperiului
Bizantin. Cabalero pios, contele de Orgaz a
fost și un filantrop, care, printre alte acte caritabile, a lăsat o sumă de bani pentru
lărgirea și împodobirea bisericii din Santo Tomé (biserica parohială a lui El Greco), unde
a vrut să fie înmormântat.