Sunteți pe pagina 1din 3

Bacalaureat 2009: Varianta 34: Tema şi viziunea despre lume

într-un roman al lui G. Călinescu: Enigma Otiliei


  
Scriitorul, criticul şi istoricul literar George Călinescu îşi ilustrează 
concepţiile estetice privitoare la romanul modern în „Enigma Otiliei”, 
respingând proustianismul promovat de Camil Petrescu şi optând
pentru  romanul realist, obiectiv, balzacian, dar în care sunt
prezente tehnici  moderne, întrucât acesta susţinea că „tipul firesc
de roman românesc  este deocamdată cel obiectiv”. 
Romanul este balzacian şi prin tema moştenirii:  competiţia
pentru înavuţire prin intrarea în posesia uni moşteniri cu  scopul
dobândirii unui statut social, la care se adaugă şi tema  paternităţii,
reflectată de titlul iniţial al operei („Părinţii  Otiliei”) întrucât fiecare
dintre personaje determină într-o măsură  destinul Otiliei, asemenea
unor părinţi, exprimând ideea conform căreia  copilul moşteneşte
numele, poziţia socială şi starea materială a  părinţilor, trasându-i-se
astfel în linii mari destinul. Destinul  multor personaje din
roman este schimbat atunci când le dispare tatăl,  cum ar fi Felix
care este obligat să vină în capitală pentru a-şi  continua studiile
deoarece tutorele lui devenise Costache; Otilia  părăseşte casa după
moartea tatălui vitreg Costache, iar Pascalopol îi  întrerupsese
studiile în străinătate după moartea tatălui, revenind în  ţară pentru
a avea grijă de mama sa şi de moşie. De asemenea, statutul  de
orfan al lui Felix si al Otiliei evidenţiază lipsa de prestabilire a 
destinului lor, ele fiind şi personaje neîncadrate tipologic, Felix 
atingând maturitatea prin propriile experienţe, iar Otilia rămânând 
mereu un caracter enigmatic. 
Un  prim element de modernitate îl reprezintă faptul că acţiunea
se  desfăşoară în mediul citadin, romanul constituind o frescă a
burgheziei  bucureştene de la începutul secolului al XX-lea,
prezentând aspectele  societăţii sub determinare social-economică,
reuşita pe plan social a  arivistului Stănică Raţiu după ce a furat
banii bătrânului ilustrând  ideea ascensiunii sociale prin mijloace
imorale.
Romanul este  alcătuit din mai multe planuri narative care
urmăresc destinele  personajelor: cel al Otiliei, al formării lui Felix,
care înainte de  a-şi face o carieră trăieşte experienţa iubirii şi a
relaţiilor de  familie, al membrilor „clanului” Tulea, al lui Stănică etc.
Un plan  urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea (Aglae, o femeie
rea, fiind sora  lui moş Costache, cu soţul Simion, bolnav mintal şi
cei trei copii:  Aurica- tipul fetei bătrâne - , Titi- retardat - şi
Olimpia, căsătorită  cu avocatul Stănică Raţiu, un om fătă scrupule,
veşnic căutând să pună  mâna pe averea lui moş Costache) pentru
obţinerea averii bătrânului şi  înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al
doilea plan prezintă destinul  tânărului Felix Sima, absolvent
de liceu la Iaşi şi rămas orfan vine în  Bucureşti să trăiască la
tutorele său legal, moş Costache şi să  studieze medicina,
îndrăgostindu-se de Otilia. Autorul acordă interes  şi planurilor
secundare pentru susţinerea imaginii ample a societăţii 
citadine, pentru prezentarea acesteia într-un mod cât mai
realist. 
Efectele în plan moral a obsesiei banului sunt evidenţiate de 
competiţia pentru moştenirea lui moş Costache, tipul avarului.Un alt
“pretendent” la moştenire este Stănică, încercând toate  metodele
pentru a parveni, pretutindeni prezent şi la curent cu toate 
amănuntele. Personajul susţine intriga romanului, el fiind cel care
va  „rezolva” conflictul averii în deznodământ furând banii de sub
salteaua  pe care stătea moş Costache bolnav, provocându-i
acestuia moartea, după  care o părăseşte pe Olimpia, destrămând
familia Tulea.
Alături de  avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse
observaţiei şi  criticii romanului realist, sunt înfăţişate şi alte aspecte
ale  familiei burgheze: relaţia dintre părinţi şi copil, dintre soţi, 
căsătoria. Banul perverteşte relaţia dintre soţi, idee 
demonstrată de faptul că Stănică se însoară cu Olimpia doar pentru
a-şi  face o situaţie materială. În cuplul Aglae – Simion cel din urmă
este  total neglijat, în final fiind abandonat într-un ospiciu.
Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a 
maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei. Felix este gelos pe 
Pascalopol, întrucât acesta era un om realizat, elegant şi rafinat
care  îşi permitea sa satisfacă diversele capricii ale fetei şi să-i 
întreţină cochetăriile. Caracterul misterios al  Otiliei este realizat
prin tehnica modernă a pluriperspectivismului,  fiecare personaj
având o imagine diferită a ei (ea era „fe-fetiţa” lui  moş Costache,
Aglae o vedea ca pe „o dezmăţată, o stricată”, pentru  Aurica era o
rivală, pentru Felix era prima iubire, în Pascalopol  trezind instinctul
de a o proteja, în vreme ce Stănică o vedea ca pe o  femeie
interesantă) şi a comportamentismului, prin care se realizează 
caracterizarea indirectă. 
Naraţiunea este făcută  la persoana a III-
a, naratorul fiind obiectiv, relatând faptele în mod  detaşat,
perspectiva fiind „dindărăt”. Însă impersonalitatea 
naratorului este încălcată de comentariile de specialitate, ale unui 
estet, precum detaliile arhitecturale amintite în descrierea străzii şi 
a casei lui Costache, fapt ce îl face pe Nicolae Manolescu să afirme
că  „Balzac are vocaţia de a crea viaţa, Călinescu o are pe cea de a
o  comenta”.
Dupa PAREREA MEA Afirmaţia lui G.  Călinescu conform căreia
romanul este o scriere tipic realistă în care  se înfăţişează prin
intermediul unor personaje angrenate într-o acţiune  o anumită idee,
concentrează programul său estetic referitor la romanul  modern pe
care reuşeşte să îl aplice în opera sa, „Enigma Otiliei”.  Romanul este
unul modern, în ciuda tehnicilor realiste preluate de la  Balzac şi a
creării unor personaje clasice, atingându-şi scopul de a  zugrăvi
ideea destinului marcat de paternitate prin relaţiile dintre  personaje
şi situaţiilor cu care se confruntă acestea, ideile cu  caracter
universal neputând fi surprinse în mod esenţial decât dându-se 
iluzia veridicităţii asigurată de scrierea de tip realist

S-ar putea să vă placă și