Sunteți pe pagina 1din 20

Arhimede din Siracuza a fost un învățat al lumii antice.

Realizările sale se înscriu in


numeroase domenii științifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie și filozofie. Carl
Friedrich Gauss considera că Arhimede și Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de sțiință
din întreaga istorie a civilizației umane.
Se cunosc puține detalii despre viața lui, dar este considerat drept unul din principalii
oameni de știință din antichitate. Printre altele a pus bazele hidrostaticii și a explicat legea
pârghilor. I s-au atribuit proiectele unor noi invenții, inclusiv al unor mașini de asalt, precum și
șurubul fără sfârșit. Experimentele moderne au arătat că Arhideme a proiectat mașini capabile să
scoată corăbiile din apă și să le dea foc folosind un sistem de oglinzi.
Arhimede este în general considerat a fi unul din cei mai mari matematicieni ai
antichității și unul dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor, fiind primul matematician universal.
El a folosit metoda epuizării complete pentru a calcula aria unui arc de parabolă prin sumarea
unei serii infinite, precum și calculul aproximativ al numărului π cu o acuratețe remarcabilă
pentru acele timpuri. De asemenea a definit spirala care-i poartă numele, formule de calcul a
volumelor și al suprafețelor corpurilor de revoluție, precum și un sistem ingenios de exprimare a
numerelor foarte mari.
Deși este privit adesea ca proiectant de dispozitive mecanice, Arhidemede a adus
contribuții importante in domeniul matematicii. Plutarh scrie “Și-a pus întreaga afecțiune și
ambiție în cele mai pure speculații în care nu pot exista nevoile obișnuite ale vieții”.
Arhimede a fost capabil să folosească mărimile infinitezimale într-un mod similar cu
calculul integral modern. Folosind metoda reducerii la absurd, a putut să dea răspunsuri, cu un
grad ridicat de precizie arbitrară la problemele pe care le avea, specificând limitele între care se
situa rezutlatul. Tehnica este cunoscută drept metoda epuizării și a folosit-o pentru a aproxima
valoarea lui π. Arhimede a realizat acest lucru desenând un hexagon regulat circumscris unui
cerc și altul înscris în cerc. Dublând laturile hexagonului se obține un poligon regulat cu
douăsprezece laturi. Calculând perimetrul acestuia se poate obține o aproximare a valorii π.
Pentru o mai mare acuratețe se pare că Arhimede a făcut împărțirea acestui nou poligon într-unul
cu 24 de laturi, după care a continuat sucesiv cu valori duble. Când poligoanele au avut 96 de
laturi fiecare, el a calculat lungimile laturilor lor si a arătat că valoarea lui π se află între 310/71
(aproximativ 3,1408) și 31/7 (aproximativ 3,1429), fiind compatibilă cu valoarea actuală de
aproximativ 3,141592653.

Fig 1 -
De asemenea, Arhimede a demonstrat că aria unui cerc este egală cu π înmulțită cu raza
la pătrat. În lucrarea “Despre Sferă și Cilindru”, Arhimede postulează că orice mărime adăugată
ei însăși de suficiente ori va depăși orice mărime dată. Aceasta este proprietetatea lui Arhimede a
numerelor reale.
În lucrarea “Măsurarea cercului”, Arhimede dă valoarea redicalului din 3 ca aflându-se
între 265/153 (aproximativ 1,730262) și 1351/780 (aproximativ 1,730512). Valoarea actuală
fiind de aproximativ 1,732508, ceea ce arată o estimare foarte bună a valorii. El a introdus acest
rezultat fără a foeri nici o explicație a modului în care a obținut această valoare. Acest aspect al
muncii lui Arhimede l-a făcut pe John Wallis să remarce că el s-a comportat “ca și cum a avut
intenția de a-și acoperi urmele investigației, nefiind dispus să transmită posterității secretul
metodei sale de cercetare, deși a dorit să smulgă de la ei consimțământul rezultatelor sale.”
În lucrarea “Cuadratura parabolei”, Arhimede a demnstrat că aria determinată de o
parabolă și o linie dreaptă este egală cu 4/3 înmulțită cu aria triunghiului înscris, așa cum se arată
in figura.

Fig 2 -

El a dat soluția la problemă print-o progresie geometrică infinită având rația ¼:


∑ 4−n=1+ 4−1 + 4−2+ 4−3+ …= 43


n=0

Formula 1 – Progresie geometrică


Dacă primul termen al seriei este aria triunghiului, atunci al doilea termen al seriei este
suma ariilor a două triunghiuri ale căror baze sunt liniile secante ale triunghiului cu parabola, și
așa mai departe.
În lucrarea “Calculul Firelor de Nisip”, Arhimede se ocupă de calculul firelor de nisip pe
care le-ar conține universul. Pentru a face acest lucru, el a fost nevoit să estimeze dimensiunile
univerlui și să găsească o metodă de a lucra cu numere foarte mari. El scrie: “Este cineva, regale
Gelo II fiul lui Hiero II, care crede că numărul de fire de nisip este infinit, dar eu înțeleg prin
nisip nu numai cel care există de la Siracuza sau în restul Siciliei, ci și cel care se găsește în
fiecare regiune locuită sau nelocuită”. Pentru a rezolva problema, Arhimede a inventat un sistem
de numărare bazat pe Myriade, desemnând numărul 10000. El e propus un sistem de numerație
care să folosească puterea unui myriad de myriad (100 de milioane), concluzionând că numărul
de fire de nisip cerut pentru a umple întregul univers este de 8x1063.
Printre creațiile lui Arhimede se remarcă și lucrarea “Despre Sferă și Cilindru”. În acest
tratat adresat lui Dositheos, Arhimede obține relația dintre sferă și cilindrul circumscris de
același diametru și înalțime.
Primul set de axiome și presupuneri, pe care le-a folosit pentru a demonstra relația dintre
sferă și cilindru, este:
1.Există într-un plan anumite linii îndoite, care fie se află în întregime pe aceeași parte a
linilor drepte unindu-se la extremități, sau nu au nici o parte din ele pe cealaltă parte.
2. Am aplica concavitatea termenului în aceeași direcție la o linie, în cazul în care orice
doua puncte pe ea sunt considerate, fie toate liniile drepte care leagă punctele se încadrează pe
aceeași parte a linie, sau unele se încadrează doar pe o parte iar celalalte se încadrează pe linia in
sine, dar nici unul pe altă parte.
*Observație: Arhimede include nu numai linii curbate continue, ci și linii alcătuite din
orice număr de alte linii ce pot fi fie drepte, fie curbate.
3. În mod similar, există, de asemenea, anumite suprafețe terminate, neavând extremități
într-un plan, astfel fiind cu totul în același plan ce conține si extremitățile acestora, sau nu conțin
nici o parte pe partea cealaltă a planului.
4. Aplicarea termenului de concavitate in aceeași direcție către suprafețe astfel încât, dacă
sunt luate două puncte pe ele, liniile drepte care leagă punctele fie cad pe aceeași parte a
suprafeței, fie unele cad pe una și aceeași parte a acesteia în timp ce unele cad pe ea, dar niciuna
pe partea cealaltă.
5. Folosirea cuvântului “sector solid’, atunci când un con taie o sferă, și are vârful în
centrul sferei, pentru a desemna figura de suprafață a conului și suprafața sferei incluse în con.
6. Aplicarea termenului de romb solid, atunci când două conuri cu aceeași bază au vârful
lor pe părți opuse ale planului bazei într-o astfel de poziție încât axele lor se află în linie dreaptă,
pentru a desemna figura alcătuită formată din cele doua conuri.
Arhimede a afișat un mare interes în legătură cu proprietățiile cercului si a sferei. Știa
faptul că circumferința sau perimetrul unui cerc este proporționat cu diametrul său. Acesta zicea
că “Circumferința este același lucru cu diametrul”.
Să presupunem p1 și p2 ca fiind circumferințele cercurilor de rază r1 și r2 ca in figura:

Fig 3- Cercuri cu perimetrele p1 si p2 și raza r1, respectiv r2

Teorema aceasta poate fi explicată matematic astfel:


p1 2 r 1 r 1
= =
P 2 2 r 2 r2

Formula 2 – Raportul dintre perimetre și razele unui cerc. ?


Deși Arhimede a descoperit valoarea numărului π, utilizarea acestuia în formulele
matematice a început să fie popularizată prin jurul anului 1700, de către matematicianul William
Jones, unde π reprezintă rația circumferinței cercului. Această definiție se poate reprezenta
matematic astfel, considerând un cerc de perimetru p și rază r:
P
π=
2r
Formula 3 – Ratia cercului

Utilizând această definiție perimetrul unui cerc se poate calcula astfel:


P=π 2 r
Formula 4 – Perimetru
Considerând cercurile din Fig 3, putem spune că acestea se comportă precum două
pătrate, în ceea ce ține de diametru. Presupunănd ariile acestora ca fiind Aria1 și Aria2,
matematic putem scrie acest lucru astfel:
2 2
Aria 1 2r 1 r
= ( )()
Aria 2 2r 2
= 1
r2

Formula 5 – Raportul ariilor a doua cercuri


Arhimede a continuat studiul, in lucrarea sa “Măsurătorile unui cerc” a demonstrat
următoarele:
Aria unui cerc este egală cu cea a unui triunghi dreptunghic, în care una dintre catete este
egală ca valoare cu cea a razei cercului in cauză și cealaltă catetă cu cea a perimetrului cercului.

Fig. 4 – Analogie arie cerc cu a unui triunghi dreptunghic


Astfel, Arhimede descrie aria unui cerc precum cea a unui triunghi dreptunghic:
P⋅ r
Aria cerc= Aria triunghi dreptunghic=
2
Formula 6 – Analogie arie cerc cu arie triunghi dreptunghic
Combinând formulele 3,4 și 6 obținem aria cercului:
P ⋅ r 2 πr ⋅ r
Ariecerc= = =π ⋅ r 2
2 2
Formula 7 – Aria unui cerc
Definiție: Sfera este suprafața unei bile. În spațiul euclidian 3-dimensinal, sfera este
mulțimea punctelor care se află la o distanță de rază r de un punct c, unde c este centrul sferei, și
valoarea razei este un număr real pozitiv. În cazul particular în care raza r = 1, sfera se numește
sferă unitate.
În limbaj colocvial, noțiunea de sferă se folosește adesea pentru un corp geometric
mărginit de sferă. În limbaj matematic un astfel de obiect se numește bilă.
Considerând douâ sfere de volume Vs1 și Vs2 și raze r1 și r2 și făcând analogie cu
raportul ariilor a doua cercuri, matematic se poate scrie astfel:
3 3
Vs 1 2r 1 r
= ( ) ( )
Vs 2 2r 2
= 1
r2

Formula 10 – Raportul volumului dintre două sfere


Arhimede a continuat studiul în prima parte a lucrării “Cilindru și sferă”:
Axioma 33: Suprafața oricărei sfere este egală cu de patru ori cea a cercului cel mai mare
din interiorul acesteia.
Axioma 34: Orice sferă egală cu de patru ori mărimea conului care are bază pe cercul cel
mai mare din interiorul sferei și înălțimea conului egală cu raza cercului.
Corolar: Din ceea ce a fost demonstrat se poate spune ca orice cilindru, care are baza
cercul cel mai mare dintr-o sferă și a cărui înălțime este egală cu diametrul sferei, este 3/2 din
sferă, ca și dimensiune, și că suprafața cilindrului, împreună cu cele a bazelor acestuia, reprezintă
3/2 din suprafața sferei.
Dacă As reprezintă aria sferei de rază r, cu Acerc fiind aria cercului celui mai mare din
interiorul acesteia, Axioma 33 se poate scrie matematic astfel:
Aria sfer ă=4 x Aria cercului
Formula 9 – Axioma 33
Relaționând formula 7 și formula 9 obținem ecuația pentru calculul suprafeței unei sfere:

Aria sferei=4 Aria cercului=4 π r 2


Formula 10 – Ecuatia pentru aria unei sferei
Axioma 34 poate fi reprezentată cu ajutorul următoarei figuri:

Fig. 5 – Axioma 34 a lui Arhimede


Fie Vsferă volumul unei sfere de rază r și Vcon volumul unui con care are baza egală cu
cea a cercului cu raza cea mai mare dintr-o sferă și înălțimea egală cu cea a razei sferei, putem
spune că orice con reprezintă o tremie dintr-un cilindru ale căror bază au aceeași mărime iar
conul si cilindrul au aceeși înălțime.
Volum sfer ă=4 x Volumcon
Formula 11 – Ecuație volum sferă și volum con

Fig. 6 – Axioma 34 a lui Arhimede


1
Volum con= x Volum cilindru
3
Formula 12 – Ecuație volum con și cilindru

Astfel, din cele două formule, 11 și 12, reseie faptul că volumul unei sfere este 4/3
volumul unui cilindru:
4
Volum sfer ă=4 x Volumcon= x Volum cilindru
3
Formula 13 – Ecuație volum sferă și cilindru
În formula 13 conul și cilindrul au aceeași înălțime cu raza sferei și baza o au egală cu
cercul cu diametrul cel mai mare din interiorul sferei.
Volumul cilindrului din formula 13 cu inălțimea r este jumătate din volumul unui cilindru
cu înalțime 2r în care este circumscrisă o sferă de rază r, așa cum este prezentat in figura de mai
jos:

Fig. 7 – Sferă circumscrisă cilindrului.


Acestea ar fi un rezultat prezentat de către Arhideme în corolarul din lucrarea sa,unde
prezintă legăturile dintre cilindru și sferă. Prezintă și faptul că volumul unui cilindru care are
cercul cu diametrul cel mai mare din interiorul sferei ca și bază și a cărui înălțime este egală cu
diametrul este egal un volum și jumătate din volumul sferei, conform ecuației:
3
Volum cilindru= Volum sferă circumscrisă cilindrului
2
Formula 14 – Ecuația volumului unei sfere circumscrisă unui cilindru
Dar volumul cilindrului ce circumscrie sfera este egal cu baza înmulțită cu înalțimea. Din
formula 7 reiese faptul că baza este egală cu π x r2 , în timp ce înalțimea este egală cu 2r, de unde
reiese:
3
Volum cilindru= Volum sfer ă circumscrisă=( π ⋅r 2) ( 2 r )
2
Formula 15 – Formula 14 ținând cont de formula ariei unui cerc

Această relație se mai poate scrie și sub forma:


3 2 4
Volum sfer ă circumscrisă= Volumcilindrului= ( π r 2 ) ⋅ ( 2 r )= π r 3
2 3 3
Formula 16 – Ecuația modernă a volumelui unei sfere circumscrisă unui cilindru

O sferă este o suprafață pătratică definită de următoarea ecuație:


2 2 2 2
( x → x 0 ) + ( x → x 0 ) + ( x → x0 ) =r
Formula 16 – ecuția sferei

Punctul de coordonate ( x 0 , y 0 , z 0 ¿ in spațiul tridimensional reprezintă cercul sferei.


Puncutele de coordonate (x,y,z) sunt puncte de pe suprafața sferei a căror distanță este
determinată de către lungimea razei r. Astfel obținem următoarele:
a. Intersecțile sferei cu axele x,y,z sunt punctele (x0 ±r,0,0), (0,y0 ±r,0) și (0,0,z0 ±r).
b. Urmele sferei sunt cercuri sau raza r.
c. Secțiunile sferei sunt cercuri de rază r0 < r.
d. Sfera este delimitată
e. Sferele sunt simetrice în legătură cu toate planurile de coordonate.
Regulă: Dacă extindem termenii pătrați în ecuația sferei (formula 16) obținem următoarea
ecuație:

x 2+ y 2+ z 2 +2 x0 x−2 y 0 y−2 z 0 z+ x02 + y 02 + z 02−r 2=0

Formula 17 – ecuația sferei dezvoltată


Comparând cu ecuația generală:

x 2+ y 2+ z 2 + Hx+ Iy + Iz+ K =0
Se poate observa faptul că H, I, J și K sunt constante reale, așadar regula de a
recunoște o sferă este următoarea: orice ecuație pătratică ai cărei coeficienți x 2 , y 2 și z 2 sunt egali
și nu există nici un alt termen pătratic reprezintă o sferă.
Figura 8 – Sfera intr-un sistem de axe tridimensional
Capitolul 2 - Cilindru
Corpurile de rotație se mai numesc și corpuri rotunde care iau naștere prin rotirea unei
linii oarecare în jurul unei axe. Linia care dă naștere corpului se numește generatoare, iar cea pe
care se sprijină – directoare.
Un solid de rotație este generat de o suprafață plană limitată de o generatoare, suprafață
ce se rotește în jurul unei axe care este o dreaptă a planului.
Printre aceste corpuri de rotație se numără si cilindrul. Acesta este o suprafață generată de
o dreaptă generatoare, care se deplasează pe o curbă fixă- directoare și care rămâne mereu
paralelă cu o direcție oarecare dată. Curba directoare poate fi cerc, elipsă, parabolă sau hiperbolă,
cilindrul numindu-se după natura directoarei parabolic sau hiperbolic.

Figura 9 – Cilindru desfășurare sistem de axe tridimensională


Prin analogie cu secțiunea într-un poliedru, secțiunea într-un solid de rotație este
intersecția dintre planul de secțiune și generatoarele solidului. Suprafața de intersecție se
determină prin unirea punctelor de intersecție astfel obținute.
Într-un cilindru circular drept, dacă se secționează cu planul de capăt [P], conform
teoremei lui Dandelin secțiunea este o elipsă. Punctele cu ajutorul cărora se trasează elipsa, sunt
punctele aflate la intersecția dintre proiecțiile verticale ale generatoarelor (a’b’c’d’...k’l’) și urma
verticală (P’Px).Se obțin proiecțiile verticale (1’2’…11’12’) ale punctelor elipsei, proiecțiile
orizontale găsindu-se pe cercul de baza (1,2,3...11,12). Determinarea adevăratei mărimi a elipsei
de secțiune se obține prin rabatarea planului de capăt [P] în jurul urmei orizontale PPx.
Figura 10 – Teorema Dandelin

Cilindrii pătratici sunt de trei tipuri:


a. Cilindrul eliptic are ecuașia canonică

x2 y 2
+ =0 , a , b> 0
a2 b 2
Intersectând această suprafașă cu plane paralele cu planul xOy=k obținem elipsele
desemiaxe a¸ si b, pentru orice k din multimea numerelor reale.
Toți cilindrii eliptici au ecuațiile

x2 z 2 z2 y2
+ −1=0, a, c > 0. + −1=0 , c ,b> 0
a 2 c2 c 2 b2
Figura 11– Cilindru eliptic
b. Cilindrul hyperbolic are ecuația canonică

x2 y 2
− =0 , a , b>0
a2 b2
Intersectând această suprafață cu plane paralele cu planul xOy, z = k, obținem
hiperbole de semiaxe a și b, pentru orice k din multimea numerelor reale:

x2 y 2
− −1=0
a2 b2
z=k
Toți cilindrii hiperbolici sunt descrisi de urmatoarele ecuații:

x2 z 2 z2 y2
− −1=0, a, c > 0. − −1=0 , c , b>0
a2 c 2 c 2 b2

Figura 12 – Cilindru hiperbolic


c. Cilindrul parabolic are ecuația canonică

x 2=2 py
Intersectând această suprafață cu plane paralele cu planul xOy, z = k, obținem parabolele,
pentru orice k din mulțimea numerelor reale

x 2=2 py
z=k
Toți cilindrii parabolici sunt descrisi de ecuațiile:

z 2=2 py x 2=2 pz y 2=2 px y 2=2 pz z 2=2 px

Figura 12 – cilindru parabolic

2.2 Intersecția dintre doi cilindri cu diameter diferite și axe perpendicular


Pentru construirea desfășuratelor acestor cilindrii este necesar ca în prealabil să se
determine linia de intersecție a acestora, în care scop baza cilindrului mic se împarte în 2n
părți egale ( douăsprezece ). Din punctele de împărțire se duc orizontale care
intersectează orizontalele cu aceleasși numere, în punctele 1o, 2o, 3o, etc.
Unind aceste puncta printr-o curbă continua, se obține linia de intersecție care
servește la desfășurarea celor doi cilindrii conform indicațiilor din figura următoare.
În desfășurarea cilindrului sunt determinate punctele 1’o, 2’o, 3’o, etc., care unite,
dau curba de intersecție desfășurată a acestui cilindru. Desfășurarea cilindrului mic este
dată în aceeași figură. Se observă distanțele I-II, II-III, etc. din desfășurare, sunt egale cu
lungimile arcelor I-II, II-III, etc. Lungimea cercului bazei, egală cu π D, a fost împărțită
în același număr de părți egale, iar pe verticalele corespunzătoare cu aceleași numere se
iau lungimile marcate prin săgeți. Deoarece corpurile intersectate sunt simetrice, în
construcția desfășuratelor s-au notat numai un sfert din numărul de diviziuni.
2.3 Intersecția sub un unghi oarecare a doi cilindri de diametre diferite
Așa cum se arată in figură, mai întâi se determină linia de intersecție după metoda
folosită la intersecția dintre doi cilindrii, apoi se procedează ca la construcția
desfășuratelor celor doi cilindri
.

Figura 13 – Intersecția a doi cilindri cu diametre diferite

Pe prelungirea extremității libere a cilindrului mic ( linia 0-8 perpendiculară pe


axa cilindrului) se așează lungimea desfășurată a cercului cilindrului mic împărțită în
același număr de părți egale ca și circumferința cilindrului mic. Prin punctele de diviziune
se duc perpendiculare pe linia 0-8 ( paralele cu axa cilindrului mic). Se proiectează
punctele a, b, c pe generatoarea cilindrului mic până se intersectează cu perpendicularele
corespunzătoare duse din punctele 0, 1, 2, obținându-se punctele a’, b’, c’, etc., care
unite, dau curba de intersecție desfășurată pentru cilindrul mic.
Pentru a determina desfășurata tăieturii din cilindrul mare se procedează astfel: se
trasează linia x, y, perpendiculară pe axa cilindrului mare în punctul e al liniei de
intersecție. La intersecția acestei linii cu generatoarele cilindrului mare duse prin punctele
j, h, g, f se obțin punctele I, II, III, Iv.
Pe dreapta oarecare OO’ se așează lungimile arcelor ab, bc, cd, etc., iar prin
punctele obținute I, II, III, IV se duc perpendiculare pe OO’. Pe aceste perpendiculare, se
ridică distanțele I-a, II-b, III-c, etc. și se coboară I-j, II-h, III-k, etc. Unind între ele
punctele a, b, c, etc., se obține jumătate din tăietura cilindrului mare.
Având desfășuratele celor două tăieturi, se pot construi și desfășuratele cilindrilor
intersectați, cum se poate vedea in figura următoare:
Figura 14 – Desfășuratele a doi cilindri intersectați
2.3 Intersecția unui cilindru cu o sferă
Deoarece desfășurata sferei intersectată de alte corpuri se reduce la desfășurarea
sferei intersectată de mai multe plane, înainte de a trece la descrierea determinării
desfășuratelor ansamblurilor respective, se va arata în următoarea figură sfera intersectată
de un plan și desfășurarea acesteia.

Figura 15 – Intersecția cu un plan a unei sfere si desfășurarea acesteia


Un plan intersectează meridianele sferi in punctele 1 1, 21, 31, etc. Un plan intersectează
meridianele sferei în punctele 11, 21, 31, etc. Prin punctele de intersecție 1’1, 2’1, 3’1, etc. se duc
drepte orizontale ce intersectează meridianul OP’1 în punctele 1’’1, 2’’1, 3’’1, etc. Diferitele puncte
de pe linia de intersecție pe desfășurată se obțin luând arcele 00 1 egal cu 00’1, 111 egal cu 01’’1,
221 egal cu 02’’1, etc. punctele intermediare se obțin ducând plane de intersecție suplimentare
[P’1 4g P’2], cu care se poate determina punctul 41g.
În următoarea figură este reprezentat cazul general de intersecție dintre un cilindru și o
sferă când axa cilindrului nu trece prin centrul sferei, ci intersectează axa acesteia într-un punct
oarecare C1. Pentru construirea desfășuratei acestui ansamblu, este necesar ca în prealabil, să se
determine linia de intersecție a corpurilor. Aceasta se obține folosind una din următoarele
metode:
a. Cu ajutorul compasului din C1, se descrie un arc de cerc care intersectează sfera în
punctele Ms și cilindrul in punctele Mz. Un punct oarecare M de pe linia de intersecție se obține
prin intersecția dreptelor duse prin punctele Ms și Mz (MsMz, MzMz).
b. Prin punctele de împărțire ale cercului de bază al cilindrului se duc generatoarele care
intersectează conturul sferei în punctele 11,21, etc. Din aceste puncte se duc drepte verticale ce
intersectează axa sferei in punctele 12, 22, 32, etc., iar razele C32, C22, etc. și cu centrul în C
(centrul sferei) se descriu arce de cerc ce întâlnesc generatoarele cilindrului în punctele 10, 20, 30,
etc. Unind punctele 10, 20, 30, etc., printr-o curbă continuă, obținem linia de intersecție. Având
linia de intersecție (lungimile reale ale generatoarelor cilindrului) in figură se aratp jumătate din
desfășurata cilindrului.

Figura 16 – intersectie cilindru cu sferă

2.4 ? Elicea cilindrică


Elicea cilindrică sau linia elicoidală cilindrică este curba trasată pe suprafața unui
cilindru care intersectează generatoarele cilindrului sub un unghi constant. Când cilindrul
este de rotație, elicea trasată se numește elice circulară. Distanța dintre două puncte
succesive de intersecție a elicei cu aceeași generatoare se numește pas și se notează cu P.
Unghiul elicei este unghiul constant pe care îl face tangenta la elice cu planul unei
secțiuni drepte.

Figura 17 – Elicea cilindrică

Figura 18 – Elicea cilindrică


Pentru a trasa, pe cilindrul drept cu bazele cercuri cu centrele în Ω 1 ( w 1 , w ' 1) și
Ω2 ( w 2 , w ' 2 ), ca in figura 17, elicea care este generată prin deplasarea punctului A (a, a’)
se împart în douasprezece părți egale atât cercul de bază al cilindrului,(aa1=
a1a2= ....=11a12= 360/12), cât și pasul P al elicei (a’1=12=….=11a’12= P/12). În mod
succesiv, considerându-se deplasările proporționale, se determină proiecțiile verticale
a’,a1’…,a12’, prin care se trasează elicea ținând seama de vizibilitate. Prin simetrie, se
trasează elicea și pe cealaltă porțiune a cilindrului. Pentru a desfășura elicea, se
desfășoară cilindrul și se transpun pe desfășurată punctele prin care s-a trasat elicea,
conform figurii 18.